Se afișează postările cu eticheta Magda Isanos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Magda Isanos. Afișați toate postările

Poezia Dimineața de Magda Isanos




DIMINEAȚA



Vreau să descopăr lumea, niciodată
n-am crezut, cum spun poeții, că-i frumoasă.
însă astăzi, cu lumină pieptănată,
dimineața mi-a intrat în casă.




Fumegam de somn, cînd am simțit
pașii cuiva lîngă perete -
ea dansa cu trupul arcuit
sub priviri mirate de portrete.




 Cu picioare goale ea pășea,
în oglinda răsuna cristalul,
dimineața strămutase balul
fetelor-lumini în casa mea.





Și privind, eu mă gîndeam : e bine
să fii tînăr cînd afară-i soare.
Zi frumoasă, îți voi pune legătoare
după gît și-o să te iua cu mine.



Poezia Dimineața-n Baltă de Magda Isanos





DIMINEAȚA-N BALTĂ



Pierzînd conduri de aur pe-o aleie
albastră, trece-n cercuri dimineața,
să-și spele-n lacul lebedelor fața ;
călcîiul său ca soarele scînteie.



S-a-ncins cu curcubeul la mijloc,
și-n poală duce stele vestejite,
căzute de pe fruntea sa de foc
la roua cea dintîi. Pe sub răchite,




de-un sînge tainic apa se pătează
( fu printre pești, pesemne, un omor ),
ascute săbii trestia vitează
și broaștele fac repede sobor.




Cu burta grea de gheme, robotesc
păianjenii de la un ram la altul
spînzurătoarea. Unde-i vinovatul ?
Pe-aproape, prunduri albe licăresc.




De urma unui pas cu soare scrisă,
respiră cineva prin pomi și este
pe buza nenufarilor deschisă
un început de cîntec sau poveste.





Poezia [ Cu Ochii Mei... ] de Magda Isanos





[ CU OCHII MEI... ]



Cu ochii mei închiși eu pot vedea
atîtea lumi, cît numai creatorul,
cercînd azurul trainic cu piciorul,
în ziua cea dintîi închipuia.




 Și-apoi aleg cuvintele, că știu
că-s rude cu metalul care-nșală,
cu vremea strălucirea lor se spală,
dar, dacă-s bune, sunetul e viu.





Aleg cu trudă vorbe : cînd înalte,
cînd mici, cînd mătăsoase ; drept unelte,
doar ritmul și cu rima, ci nimic
nu-mi place ; a doua zi, ce-i gata strict.





Întocmai ca Manole, simt eu bine,
c-am să-mi durez atuncea mănăstire
în veacuri, cînd te-oi pune și pe tine
la temelia versului : iubire.







Poezia În Lumea Asta... de Magda Isanos





ÎN LUMEA ASTA...




În lumea asta de n-ar fi culori
și sunete, ușor ți-ar fi să mori ;
sau, de-ai putea, măcar un snop de soare
s-aduni și pentru viața viitoare ;





unde pămîntul pururea e ud,
nici gîndurile tale nu s-aud,
și-n ochii tăi nu tremură măcar
o stea, din cîte altora răsar.





Pe unde-mi vor fi buzele și nara
cea lacomă de flori, cînd primăvara,
cu glezna-n iarbă, părul roi de-albine,
va trece pentru toți, nu pentru mine ?




Cînd viața, ca o insulă-nsorită,
de unde s-a desprins cîndva o barcă,
mă va uita sub țărmul său, de parcă
nici n-aș fi fost, cu inima răzbită





de frig și umezeală, fără gînd,
mi-oi număra mătăniile albe
a degetelor mele tot mai slabe,
din care cad falangele pe rînd.





În lumea asta de n-ar fi culori
și sunete, ușor și-ar fi fost să mori,
de n-ar fi pomi înalți, cu ceru-n brață
și pe mormîntul tău - atîta viață.






Poezia Scăldătoarea-n Zori de Magda Isanos





SCĂLDĂTOARE-N ZORI



Călcîiul ei ca soarele scînteie,
ducîndu-se spre lac să-și spele fața
de cer, zglobie trece dimineața,
pierzînd conduri de aur prin aleie.




S-adună norii toții să-i facă scară,
genunchiul i se-ndoaie luminos.
Ea, dezbrăcîndu-și haina, scoboară -
s-ar bate pentru dînsa Făt-Frumos.




Încearcă-nfiorată primul val,
din fund vin peștii, palma de-i dezmiardă ;
fac trestiile semne către mal
c-au început și apele să ardă.




Plutește printre nuferi zîmbitor
al dimineții chip împărătesc -
cînd fără veste broaștele pornesc
să cheme valea toată-ntr-ajutor.




Poezia Vis Vegetal de Magda Isanos




VIS VEGETAL


Motto :
,,Cresscu la fereastra împăratului un brad
nalt și frumos de era minune cum de
crescuse într-o noapte.''




Aș vrea să fiu copac și-aș vrea să cresc
lîngă fereastra ta, te-aș auzi
și-n voie te-aș privi întreaga zi.
M-aș apuca și iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri. Păsările cele
mai mîndre-ar face cuib pe creanga mea,
și nopțile mi-ar da cercei de stele,
pe care, ca pe frunze, ți le-aș da.
Prin geamul larg deschis, de-atîtea ori
m-aș apleaca ușoară, să-ți sărut
cînd părul ce pe frunte ți-a căzut,
cînd buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aș juca, zvîrlindu-ți mere
și foi de aur roșu prin odaie,
cu-a ramurilor tînără putere
și-aș apăra obloanele de ploaie.
Și cine știe, poate că într-o seară
de primăvară, cînd va fi și lună,
va trece prin grădină-o zînă bună
făcîndu-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze și pămînt,
cu părul încă doldora de vînt,
cu rouă și cu lună pe obraz,
eu ți-aș sări în casă și senină
( uitînd de-atîta vreme să vorbesc ),
cu cîte-un cuib în fiecare mînă
întinsă, aș începe să zîmbesc.






Poezia Ultima Zi de Magda Isanos





ULTIMA ZI


Cînd voi muri, știu că va fi o zi
frumoasă, voi culege-n palme soare
și voi simți întîia sărbătoare,
gîndind că mîine n-am a mă trezi.




Copacii, doar de dînșii de-o să-mi pară
rău, cînd îi voi vedea cu ceru-n brață
vestind la geam ciudată dimineață
în care toate trebuie să moară.




Mă va cuprinde-o dragoste nătîngă
de mine, lacrimi tulburi de pămînt
în colțul gurii mele-o să se strîngă
și voi zîmbi, mirată că mai sînt.




Dar pe neașteptate o să crească
o noapte pe deasupra frunții mele,
și deopotrivă, zîmbete și stele,
departe, mai departe-or să pălească.




Prin somn, ca printr-un zid voi auzi
cum se lovește-un ram de cercevea,
cum plînge lîngă mine cineva
încet, de parcă m-aș putea trezi.




Și dintr-o dată totul sub pleoape
căzîndf adînc spre liniștea de-apoi,
ca-ntotdeauna, eu voi fi aproape,
și totuși prea departe, lîngă voi.





Poezia Vorbele La Care Mă-ntorc de Magda Isanos




VORBELE LA CARE MĂ-NTORC



Vorbele la care mă-ntorc uneori
aed ca niște flăcări pe comori.
Aș vrea să scriu despre oameni săraci,
despre dobitoace, despre copaci.




Universul meu vesel sau crud
aș vrea să-l sun și să-l aud,
nu știu, dar dintr-o dată mi-i jale și dor,
și-s ca un steag în lumină, multicolor.




Fie, numele meu nu va rămîne,
nimica n-am desăvîrșit. În amurg
privesc la ape care totuși curg
și se-ntîlnesc în mările regine.




Sicriul meu va fi mic, va fi mic,
undeva, în pămînt, fără glorie stînd,
mîna mea, ca o frunză uscată de vînt,
o să fie uitată-n curînd.






Poezia Insomnie de Magda Isanos





ISOMNIE




Noapte, noapte, caută mai bine
în burduful tău cusut cu stele
căpătîiul ce mi se cuvine,
somnul meu și visurile mele.




În zadar cu fața la perete
m-aș întoarce, că din orice parte
mă privesc, de dincolo de moarte
și de vreme, tristele portrete.




Ceasul e, sau inima ce bate ?
Din adînc de suflet mai aproape
vine să-nflorească sub pleape
amintirea dragostei bogate.




Poezia Daruri de Magda Isanos





DARURI



Tu ești în inima ca un dar
neașteptat și mult prea scump,
pe care îl cercetez mirată iar și iar,
cu-aceeași nesecată desfătare.




Ești tainica-mi putere și mîndrie,
de cînd te știu mi-i cerul mai aproape
și nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.




Tu mi-ai făcut țărîna mai ușoară
și inima așa de dulce grea,
ca ramura ce toamna se-mpovară
de greutatea roadei de pe ea.




Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai răsfrînt în suflet ca-ntr-un lac,
și-adînci de-atuncea-s gîndurile mele,
de aur globul inimii, sărac.




Aceste toate să ți le plătesc
nu voi putea, ci lasă-mă măcar,
risipitor meu, să te iubesc,
din darurile tale dîndu-și dar.






Poezia Cum Povestește Viața de Magda Isanos





CUM POVESTEȘTE VIAȚA




La-ncheietura mîinii mele-ascult
cum povestește viața, și mă mir,
și-mi amintesc și-acuma c-am fost fir
de iarbă, și-am fost scoică, mai demult.




Și poate mai-nainte-am respirat
pe-ntinderile vaste, și-am privit
în față cerul tainic și-am dorit
să nu mai fiu ocean, și-am fost uscat.




Eu știu ce simt copacii care cresc,
și fructele pe creangă cînd se coc,
ce simt vulcanii care izbucnesc,
c-am fost copac, și ramură, și foc.




Cu șerpii pe nisip am stat la soare
și-am mers la vînătoare, și-am ucis,
în piatră spaima gîndului mi-am scris
cînd îmi făcusem brațe din picioare.





Și cîte somnuri nu mi-au trebuit
ca de la capăt truda să mi-o ieu,
și multe le-am uitat, dar pururi eu
am fost, și niciodată n-am murit.






Poezia Seara de Primăvară de Magda Isanos





SEARA DE PRIMĂVARĂ



Cu mii de ochi ceru-ntreabă de tine
- ce mă-nvățaseși limba să i-o știu -
și-a tresărit noianul tăcerilor din mine
la glasu-i de lumină, ca o dojonă viu.




Copacii de pe strada noastră mă-ntreabă,
amestecîndu-și umbrele sub pași,
zvonind din crengi chemări de primăvară,
ci eu, simțindu-mi sufletul de-ocnaș,




tăceam ; dar iată că tăcerile din mine
s-au rupt ca gheața de pe rîuri și-au pornit
să plîngă - nu știu, pentru mine, pentru tine,
sau pentru dragostea dintîi, care-a murit.






Poezia Naufragiu de Magda Isanos





NAUFRAGIU


Ca cerul peste ape mă aplec
peste sufletul meu singur și trudit,
lumini și umbre ca-n oglindă trec
și toate doar de tine-au povestit.




Basmul dragostei noastre nu l-a uitat
apa cea stătătoare a inimii mele,
cum nu uită lacul nuferi c-a purtat,
sau, în zori, că noaptea oglindise stele.




Din adîncuri neștiute nici de mine, cheamă
sufletul imaginea pe care-a scăldat-o
și tremură de bucurie și de teamă
văzînd că nici o trăsătură n-a uitat-o.





Amintirile ca algele și mîlul mă cuprind,
și iată-mă împotmolită, tristă barcă,
fără catargul voinții și cîrmă de gînd.
Cine către țărmuri are s-o întoarcă ?





Poezia Înrudire de Magda Isanos





ÎNRUDIRE



Nu-i vina mea, nu-i vina nimănui
că sufletul ca țărna mi-i bogat,
că pătimaș și bun ca dînsul nu-i
un altul, sau ca dînsul nempăcat.





Inima mea-i ca țărna-n care toate
își au înfipte trainic rădăcina ;
iubirea, ura, și chiar gîndul, poate
că-și trage din adîncul ei lumina.




De-aceea cred că cerul m-a făcut
cu inimă cu tot așa cum sînt
și, cum vorbește biblia, din lut,
legîndu-mă cu totul de pămînt.






Poezia [ Acuma Cîntecul S-a Sfîrșit... ] de Magda Isanos




[ ACUMA CÎNTECUL S-A SFÎRȘIT... ]



Acuma cîntecul s-a sfîrșit.
Nu știu dei bine ori rău.
Din frunze-am cîntat. Dumnezeu,
lîngă mine stînd, mi-a șoptit.




De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Și cîteodată-avea glas de om.
,,Sărbătorește, mi-a spus el, aceste
cîmpii dezmierdate și creste...''




Și ca o pasăre neînvățată
m-am apucat să cînt. Eram mirată
și bucuroasă, și nici n-am simțit
cum trece anotimpul fericit !




Zburați, cîntece, zburați departe,
scuturați-mă de pămînt și moarte,
și preamăriți natura-n care încă
e liniște și-nțelepciune-adîncă.







Poezia Stîngăcie de Magda Isanos





STÎNGĂCIE




Tu ai ținut cîndva întreaga-mi viață
în mîna ta cam mare și stîngace,
cum ții un pui, care-ntr-o dimineață
năuc și fraged iese din găoace,




și-i simți bătaia inimii atunci
cum asurzește dramul lui de lut,
de frică să nu-l sfarmi ori să-l arunci,
dar tu se vede că n-ai mai avut,




În mîna ta, o floare ori un pui,
pe care - asta-i trist - să-l fi iubit,
și nu e vina ta că l-ai strivit ;
se-ntîmplă dintr-acestea prișicui.






Poezia Cîntecul Deșertăciunii de Magda Isanos





CÎNTECUL DEȘERTĂCIUNII



Îmi risipesc ca o miliardară
comoara mea de zîmbete și versuri,
și-n toate aflu proaspete-nțelesuri,
cum află o zi de primăvară.




Asemenea fărîmelor de stele
în august, eu alunec către moarte,
de care numai clipa mă desparte,
și scrumu-i taina strălucirii mele.




De la un loc cu pulberea și iarba
am legănat sub soare cîte-un vis
și tînăra și mîndră l-am și scris,
ca vremea să-și împiedice-n el graba.




Eu voi trăi puțin, însă prea mult
cînd cuget cules-am din durere,
și-adesea-mi par și mie că-s părere,
și nu mă cred, cu toate că m-ascult.




M-am copt asemeni spicelor și-aștept
să vie secerișul și să cad
Într-un hambar de scîndură de brad,
în care stai cu mîinile pe piept.




Și, iată, de nimica rău nu-mi pare,
la gîndul că m-apropii de-acel ceas,
ca de iubirea cîtă mi-a rămas
necheltuită-n suflet, și de soare.






Poezia Rătăcind Cu Luna de Magda Isanos





RĂTĂCIND CU LUNA




E-așa frumos să rătăcești o noapte,
cu luna, ca o amforă, pe umăr,
să simți, asemeni fructelor prea coapte,
cum cad în tine gînduri fără număr.




Se-ntinde caldarîmul ca o apă,
ademenind molatecă piciorul,
și casele-și răsfață larg pridvorul,
în care luna n-a putut să-ncapă,




și-a curs - argint și miere - prin grădină...
Splendoarea ei poate-a făcut să cadă
- pierdute-ntr-o beție de lumină -
atîtea flori de-acacia pe stradă,




și ea-i aceea care-n astă seară
îți face dor de-o vorbă de iubire
și de-un fermecător odinioară
pierdut în nu știu cîte cimitire.




Asemeni unui braț de fată moartă
e luna ce te duce-așa, de umăr -
stafie, tu și ea, din poartă-n poartă,
să numeri gîndurile fără număr.




Oprește-te, cuprinde-ți capu-n mîini,
și, dacă nu se poate astfel, plîngi.
Că luna, luna asta n-o să stingi
decît cu jarul soarelui de mîini...






Poezia Întîlnire-n Noaptea de Primăvară de Magda Isanos






ÎNTÎLNIRE-N NOAPTEA DE PRIMĂVARĂ




Prin vreme, dintr-o altă primăvară,
se-ndreaptă către mine-agale-o fată
( ce cunoscută mi-i și-ndepărtată ! ) ;
ea-ntinde mîna, parc-ar vrea să-mi ceară
un zîmbet, dintr-acele fără rost,
și mă privește-n față, cu mirare,
și tristă, fata asta depre care
fotografii și oameni spun c-am fost.
Aș vrea s-o iau de mînă și să plîng,
dar nu știu pentru ce nu pot s-o fac -
e-n jurul ei un farmec de copac
abia-nflorit - și-n scoica mea mă strîng,
s-adorm, să nu mai simt că-i primăvară,
întocmai ca și-atuncea cînd o fată
( ce cunoscută mi-i și-ndepărtată ! )
se-ndrăgostise pentru-ntîia oară.







Poezia Varianta de Magda Isanos





VARIANTA



Sunt sora ierbii tinere de-afară.
Aceleași seve curg într-amîndouă,
și ne-a lăsat aceeași ărimăvară
pe gene suferința, ca o rouă.




Privirea dimineților albastre
mirată soarbe boabele de rouă,
care străbat prin zîmbetele noastre
cînd ne-nfioară toamna pe-amîndouă.




Ne-am copt încet, ca pîinea-ntr-un cuptor
și, spic de aur, sufletul așteaptă,
culegător ales cu mîna draptă
s-adune bobul dulce-sunător.