Se afișează postările cu eticheta Alimentația Copilului Mic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alimentația Copilului Mic. Afișați toate postările

Alimentația Copilului Mic



ALIMENTAȚIA COPILULUI MIC







Compot de Gutui pentru Iarnă




COMPOT DE GUTUI PENTRU IARNĂ


Cantitățile necesare 3 Kilograme de gutui, șterse bine
de perișori cu o cîrpă, se taie în felii, scoâînd parte
de miez cu semințe.
Se prepară un sirop din 7 pahare de apă la 1 kg zahăr.
Se fierb gutuile în acest sirop, pe rînd.
Pe măsură ce fierbe un rînd, se scoate cu spumiera, se
scurge de sirop și se pune cald în borcane mici, gata pregatite.
Borcanele se țin înfășurate în cîrpe, pentru ca fructele să
nu se răcească.
După ce feliile de gutui au fost fierte, siropul se lasă să fiarbă
în continuare cu scorțișoară și un praf conservant.
Siropul cald se toarnă peste gutui.
Se închid borcanele cu două rînduri de colofan și se lasă
acoperite în cîrpe, pînă ce se răcesc.
Cînd se servesc iarna, se poate dilua siropul.
fiind un compot-conservă, nu se recomandă copiilor sub 3 ani.







Preparate Pentru Alimentația Sugarului





PREPARATE PENTRU ALIMENTAȚIA SUGARULUI



Laptele este primul aliment al sugarului. Pînă la vîrsta de 3-4 luni,
el este și singurul aliment care poate fi folosit, de aceea modul de pregătire
și păstrarea lui trebuie bine cunoscut de toate mamele.
Formele cele mai obișnuite care se utilizează în hrana sugarului sunt :
- laptele de vacă proaspăt, ca atare sau în diverse preparate,
- preparate industriale de lapte, dintre care laptele praf s-a impus cel mai mult.
Nu este indicată întrebuințarea în alimentația sugaului  a laptelui de capră,
de oaie sau de bivoliță.
Din punct de vedere nutritiv, utilizarea laptelui de vacă în primele 4 luni, cînd
copilulul ar trebuie să primească lapte de mamă, este un risc.
După această vîrstă, laptele de vacă se poate administra în bune condiții,
respectîndu-se cu strictețe modul de pregătire și de păstrare.
Riscul cel mai mare este de producerea unor infecții digestive, care pot fi
transmise prin laptele de vacă.



Greșelile ce trebuie evitate


Laptele de vacă, chiar atunci este foarte proaspăt, muls în gospodăria propie,
nu va fi dat copiilor să-l consume nefiert.
Același procedeu se recomandă în cazul laptelui pasteurizat ( cel cumpărat
din comerț ).
Pînă la vîrsta de 4 luni, nu se va da copilului lapte de vacă integral ) nediluat )
și fără adaos de zahăr și preparate din făină de cereale.
Cantitatea de lapte de vacă integral nu va depăși 600-700 ml în 24 de ore,
indiferent de vîrsta și greutatea copilului.
Laptele fiind un aliment, nu este dat copiilor ”să-l bea” în locul altui lichid
( apă, ceai, limonadă ).
Sterilizarea laptelui în mediul casnic se face prin fierbere.
Pentru a fi eficientă, fierberea trebuie făcută cît mai aproape de momentul
hrănirii, iar laptele trebuie să fie cît mai proaspă.
Fierberea se va face într-un vas emailat, fără fisuri și fără defecte, vas utilizat
numai pentru această operație.
Înainte de a se pune laptele la fiert, vasul se clătește cu apă rece, pentru a nu
se prinde laptele de el.
Pus pe foc iute la început, laptele va fi supravegheat tot timpul, ca să nu se umfle
și să dea în foc.
În momentul în care începe să fiarbă, se micșorează flacăra.
Se amestecă cu o furculiță și se mai lasă să fiarbă încă 10 minute.
Numai astfel temperatura ajunge la 100 grade C și microbii sunt distruși.
Prin agitarea continuă a laptelui în timpul fierberii, grăsimile se dispersează
omogen în lapte, nu formează pojghiță și devin mai ușor digerabile.
După fierbăre laptele se răcește brusc, punînd vasul într-un recipient sau alt vas
cu apă rece, care se schimbă de mai multe ori.
Cînd laptele s-a răcit, se acoperă și se pune la frigider, în pivniță, sau în alt loc răcoros.
Nu se păstrează mai mult de 24 de ore.


Diluția și îndulcirea laptelui de vacă


Pentru a fi întrebuințat în alimentația sugarului pînă la vîrsta de 4 luni, laptele trebuie diluat
și îndulcit.
Prin aceste modificări aduse laptelui de vacă, compoziția sa devine mai asemănătoare
cu cea a laptelui de mamă, se scade cantitatea de proteine și săruri minerale,
se crește cantitatea de glucide.
De la naștere pînă la vîrsta de o lună, diluția se va face în proporție de 1/2, adică în părți
egale lapte și lichid de diluție.
De exemplu, pentru 100 ml lapte diluat la 1/2, se amestecă 50 ml lapte cu 50 ml lichid diluție.
În primele două săptămîni, diluția se face cu ceai, de la două săptămîni pînă la o lună, cu apă de orez.
De la o lună la trei luni, diluția se face de 2/3, adică două părți lapte și o parte lichid de diluție.
De exemplu, pentru 100 ml lapte diluat la 2/3, se amestecă 65 ml cu 35 ml lichid de diluție.
Lichidul de diluție la această vîrstă, poate fi : mucilagiu de orez, fiertură de făină de orez,
fiertură de fulgi de ovăz în concentrație de 2-3%
În luna a 4 de viață diluția se face de 3/4, adică 3 părți lapte, o parte lichid de diluție.
De exemplu, pentru 100 ml lapte în diluție de 3/4, se amestecă 75 ml lapte și 25 ml lichid de diluție.
Ca lichid de diluție se întrebuințează aceleași preparate, dar ele pot fi mai concentrate,
de exemplu în procent de 4-5%.
Prin adăugarea decocturilor sau preparatelor de cereale ca lichid de diluție a laptelui de vacă
sau lichid de resuspendare a laptelui praf, se ridică valoarea calorică a preparatului, dar mai ales se
ameliorează condițiile de digestie a laptelui de vacă.
Cazeina din laptele de vacă în prezența amidonului din cereale se coagulează în formațiuni
mai fine și este mai ușor atacată de sucurile digestive.
Preparatele din amidon de orez protejează și mucoasa digestivă.
Adăugarea celui de al doilea carbohidrat, respectiv a decoctului sau mucilagiului de orez
ca lichid de diluție a laptelui de vacă este obligatoriu în alimentația mixtă sau artificială
a sugarului.
Din luna a cincea laptele de vacă ca fi dat integral ”nediluat”, dar cu adaos de făină de cereale
( griș, orez etc ).


Oul

Oul, prin bogăția în substanțe nutritive ușor asimilabile de către organism,
este foarte util în alimentația copiilor.
Valoarea sa calorică este de 100 calorii la un ou.
La copii se folosesc numai ouăle de găină proaspete.
Nu se vor utiliza ouăle conservate sau de la alte păsări.
Gălbenușul este mai hrănitor și mai bine suportat de copii, decît albușul.
Se introduc în alimentația sugarului începînd cu luna a 5 sau a-6-a, sub formă de
gălbenuș de ou fiert, pasat în supe sau piureuri.
Dispersia conținutului îl face mai ușor digerabil.
Se începe cu o cantitate mică, 1/6 sau chiar 1/8 dintr-un gălbenuș,
pentru a încerca toleranța sugarului.
Ouăle au dezavantajul de a provoca adeseori stări alergice, albușul mult
decît gălbenușul, oul crud mai mult decît cel supus acțiunii căldurii.
Dacă nu apar astfel de incidente, sugarul poate consuma, începînd cu vîrsta de 6-8 luni,
2-3 gălbenușuri pe săptămînă, fierte tari sau cleioase, sau în diverse preparate :
budinci, supe, piureuri.
Se recomandă ca la sugar, oul să fie încorporat în alimente, zarzavaturi sau făinoase,
sau să fie dat la mijlocul unei mese, să nu formeze o masă separată, fiind mai bine
suportat în aceste condiții.
Nu se recomandă a se da sugarului preparatului cu ou nefiert ( nesupus acțiunii căldurii )
cum sunt cremele maioneze și altele asemenea.



Carnea


Prin conținutul său bogat în proteine de calitate superioară, carnea este un aliment
necesar bunei dezvoltări a copilului.
Cel mai important atribut al cărnii este de a aduce într-un volum mic și cu
valoarea biologică mare substanțe necesare creșterii.
Prin vitaminele pe care le conține, în special cele din grupul complex B
și a unor substanțe speciale prezente mai ales în ficat, carnea are și rol antianemic.
Preparatele de carne au un important efect excintant asupra secrețiilor digestive,
măresc apetitul și formează gustul.
Datorită acestor calități, carnea poate fi indrodusă în alimentația sugarului începînd cu lunile
a-4-a sau a-5-a.
Sunt unii pedriatri care o recomandă mai devreme, în lunile a 3-a sau a-4-a, sub
forma sucurilor de carne sau de carne mixată.
La noi nu a intrat în practică obișnuită acest mod de alimentație, introducerea
precoce a cărnii mixate rămînînd o siruație de excepție la copii cu intoleranță la lapte.
Gradul de digestibilitate a cărnii și calitatea de a fi bine suportată de organism depind
de mai mulți factori.
În primul rînd, de specia de animal de la care provine.
Sunt mai digestibile cărnurile de vită, vițel, păsări (pui, găină ), pește alb, ficat de vițel,
de vită și de vită și de pasăre, aceste fiind singurele folosite în alimentația sugarului.
Nu sunt permise cărnuri de miel, vînat, porc.
Sunt mai digerabile cărnurile provenite de la animalul tînăr, față de cele de animal bătrîn,
cărnurile slabe față de cele cu un conținut mare de grăsimi.
Modul de prelucrare are o mare importanță asupra digestibilității.
În alimentația sugarului se folosește numai carnea proaspătă, prelucrată prin firbere și mărunțire.
Carnea se fierbe în apă sau înăbușit, apoi se fărîmițează prin diverse sisteme, se dă prin
mașina de tocat carne, se toacă cu cuțitul, se trece prin sită sau se amestecă cu mixterul.


Budincile



Pentru sugari, budincile sunt un fel de mîncare foarte consistent și plăcut.
Se pot prepara din făinoase, zarzavaturi și fructe, întotdeauna cu adaos de lapte și ou.
Coacerea se va face în baie de apă ( vasul în care este pusă budinca se așează într-un
alt vas cu apă, care fierbe ).
Se poate fierbe pe plită sau la cuptor.
În acest fel, grăsimea care tapetează vasul nu se arde și nu se transformă în
acroleină, substanță iritantă pentru intestin.
Vasele de Jena cu capac sunt foarte potrivite pentru această operație.
Sunt rezistente la foc și budincile se pot servi în vasul în care au fost pregătite.
Pentru cantitatea mică pregătită pentru sugar, budinca poate fi coaptă într-o ceașcă
groasă de porțelan, pusă la fiert în baie de apă într-o cratiță, pe plită sau la cuptor.







Tipuri De Preparate Culinare Pentru Copii




TIPURI DE PREPARATE CULINARE PENTRU COPII




Supele - sunt preparate obținute prin fierberea legumelor sau a cărnii
și legumelor în apă.
Ele conțin cantități importante de săruri minerale, proteine, amidon,
celuloză, foarte necesare pentru creșterea și buna dezvoltare a copilului.
Pentru a ridica valoarea nutritivă a supelor se recomandă să se adauge
la fiert făinoase, ca : orez, griș, tăiței, găluști etc.
Deoarece o parte din vitamine sunt distruse în timpul fierberii, este bine
ca la servire să se adauge verdeață crudă, tocată, suc de roșii sau de lămîie.
Pentru îmbogățirea cu vitamine liposolubile, supele se dreg cu ou, smîntînă
sau li se adaugă puțin unt.
Supele de legume se introduc în alimentația copilului de la vîrsta de 3-4 luni.


Supa-cremă.
Supele de legume, în care se pasează una sau mai multe legume fierte și se
leagă cu un sos alb sau cu lapte și, uneori cu ou, se numesc supe-creme.
Sunt foarte hrănitoare pentru copii, nu sunt monotone, deoarece pot fi preparate
din zarzavaturi foarte variate și sunt foarte gustoase.
Ele pot fi acrite cu suc de lămîie.
Pot fi date copiilor începînd de la vîrsta de 7-8 luni iar pentru cei de la 2 ani
în sus se pot servi cu crutoane.

Ciorbele - conțin zarzavaturi tăiate mărunt.
Cînd se adaugă bucăți de carne și oase la fiert, se obțin ciorbe de carne, foarte
indicate pentru copii.
Ele sunt acrite fie cu boeș de tărîțe preparat în casă, fie cu zeamă de lămîie, cu
iaurt, cu lapte acru sau cu suc de roșii.
Vitaminizarea lor se face cu verdeață tocată mărunt : leuștean și gălbenuș de ou,
smîntînă.
La copiii mici sunt foarte indicate ciorbele cu perișoare de care.

Consommeul - este supă sau bulion concentrat, care se gelatinizează prin răcice.
Se prepară fierbînd carne de vită, vițel sau pasăre în zeamă de carne a unei supe obișnuite,
adăugînd și un picior de vițel sau un rasol.
Limpezirea se face turnînd în supa strecurată un albuș de ou și chiar cojile de ou,
bine spălate și punînd totul la fiert.
Albușul, prin coagulare, adună toate părticele solide rămase în supă, iar zeama se limpezește.
Se strecoară prin tifon sau o pînză deasă, care se așează peste strecurotoarea de supă obișnuit.
După ce consommeul s-a răcit, se curăță stratul de grăsime de deasupra, Se servește cald.
Consommeul de legume este o supă de legume foarte concentrată, obținută prin fierberea
legumelor în apă cu sare, timp de două ore.
Apoi se strecoară și se mai adaugă puțină sare.


Aspicul - Consommeul limpezit, lăsat la rece în vase mici, se transformă în aspic sau piftie,
care se poate servi ca atare, dar mai ales se folosește la decorare unor preparate de carne
de pasăre, pește, ouă, legume.
Consommeul și aspicul nu sunt indicate pentru copiii mici.
Copiii mai mari, însă, după vîrsta de 4-5 ani, îl mănîncă cu plăcere.

Sosurile.
Legătura dintre componentele unei mîncări sau garnitura unei fripturi, a unui rasol de carne
sau pește sau a unei budinci, o fac sosurile.
Cele mai multe sosurile conțin : făină, unt, sau ulei vegetal, ou, lapte, zeamă de carne
sau de legume.
Sosurile pe bază de amidon sunt un amestec de făină cu un lichid călduț ( apă, lapte,
zeamă de zarzavat sau de care ) care fierb în clocot, la foc mic.

La sosurile de roșii se folosește sucul de roșii, adaugat la o emulsie de făină rumenită pe uscat
și stinsă cu supă de legume sau de carne.
Sosurile cu ou sunt emulsii de gălbenuș de ou cu ulei ( maioneză ), ele nefiind indicate pentru
copiii mici.
Sosurile dulci, ca sosul caramel, se folosesc la mîncărurile de fructe uscate - prune, mere, gutui - ca și la budinci și creme.
Se prepară prin caramelizarea zahărului în tigaie, pînă devine brun-roșiatic, apoi se stinge cu apă caldă.
Sosurile de fructe se pregătesc din sucuri de fructe îndulcite îngroșate cu amidon și cu ele
aromează budincile, cremele și diferite prăjituri.
Pentru copii nu se vor prepara niciodată sosuri prăjite.

Mîncărurile - constituie de obicei al doile fel al mesei de prînz.
Sunt preparate din legume diferite, fierte înăbușit, la care se adaugă sos de roșii sau sos
alb cu lapte și făină rumenită și se aromatizează cu verdeață.
La acestea se pot adăuga bucățele de carne, de asemenea fiartă înăbușit, ceea ce le
crește valoarea nutritivă și le face mai gustoase.
Mîncărurile se pot prepara și cu fructe diferite cum ar fi : gutui, prune uscate.
Pentru copii, mîncărurile cu sosuri dietetice sunt recomandate începînd cu vîrsta de 1 an.


Piureurile - sunt garniturile de legume fierte și frecate bine cu lapte și unt proaspăt,
după gust, se mai pot amesteca și cu zeamă de carne.
Se servesc cu friptură, cu ochiuri romînești, cu chifteluțe fierte în abur.
Piureurile ca atare se dau de la vîrsta de 5-6 luni.
Se mai pot pregăti și piureuri de fructe fierte, foarte indicate pentru copiii mici.


Soteurile - se prepară din legume tocate mărunt și fierte înăbușit în zeamă de carne
sau de legume, cu unt, fiind lăsate apoi să scadă la cuptor.
Unele se servesc cu sos caramel, cum ar fi soteul de morcovi.
Și ele pot folosi ca garnituri lîngă fripturi sau se servesc ca atare, cu friganele sau cu crochete.


Salatele - sunt indispensabile în orice meniu. Ele pot fi preparate cu tot felul de lugume
și verdețuri crude sau fierte, precum și cu carne, pește și fructe, combinate sau nu,
la care se adaugă un sos corespunzător.
Mai frecvent se folosește ”vinaigrette” preparat cu oțet de fructe și untdelemn sau sosul
de lămîie cu untdelemn, preferabil pentru copii.
Sosurile de maioneză, muștar, hrean sau alte sosuri picante nu se folosesc la salate pentru copiii mici.
Salatele se servesc lîngă diferite mîncăruri și fripturi, făcîndu-le mai apetisante,
avînd și rol de vitaminizare.
Unele pot servi ca fel de mîncare, cum ar fi, de exeplu, salata orientală, salata de carne etc.


Sufleurile - se prepară din legume sau făinoase fierte, care se leagă cu sos alb, iar pentru a fi mai
pufoase li se adaugă albuș de ou bătur spumă.
Se coc la cuptor, se servesc calde, presărîndu-se deasupra cașcaval sau brînză rasă.


Fripturile.
Carnea friptă reprezintă mîncarea preferată de copii în general, după vîrsta de 2 ani,
cînd ei pot s-o mestece bine.
Și pînă la această vîrstă copii manîncă fripturi de pui, preparată sau în cuptor, ca și cea de vițel
sau chiar de mușchi, foarte slab, de porc.
Ficatul și creierul sunt hrănitoare pentru copii, cărora li se pot da de la vîrsta de 8 luni.
La friptură se adaugă sosuri preparate dietetic, condimentele cu plante aromate, ca de
exemplu cimbru.
Se servește cu garnitură de legume sau făinoase și salată de legume crude, cu lămîie
sau oțet de fructe, slab.


Budincile - se prepară din făinoasele sau legume împreună cu carne, brînză,
unt, lapte și ouă și se coc, în forme speciale, în cuptor sau în
baie de apă.
Se servesc calde, sau reci, sau ca primul fel la masa de seară.
Pentru sugari și copii mici budincile se pregătesc numai în baie de apă.
În acest fel, grăsimile pe care le conțin se emulsionează fin și sunt mai ușor de digerat.


Crochete - sunt garnituri, sub forma unor cîrnăciori, în a căror compoziție intră
legume și făinoase, legate cu ou, făină și pesmet.
Pentru copii se pot fierbe la abur sau în cuptor.
Se servesc lîngă soteuri de legume ( morcov, fasole verde, mazăre verde ).

Patiseria cuprinde diferite aluaturi. Cel mai siplu aluat se prepară din făină
și apă rece, prin frămîntare, întînzind o foaie subțire.
La copt, aceasta devine crocantă, și prin caramelizare, se face foarte gustoasă.
Dacă la o astfel de cocă se adaugă unt, se obține un aluat fraget, cu care se prepară
diferite prăjituri, cu umpluturi din fructe, gemuri, creme etc.


Pîinea - este un aluat simplu, dospit cu drijdie de bere.
Dacă se adaugă zahăr, ouă, unt, din acest aluat se obține cozonacul.
Coca de tăiței este tot un aluat simplu, în care se încorporează ou.
Din foaia de tăiței se prepară colțunași sau se pot tăia tăiței mărunți, care se fierb în supă,
în lapte sau se folosesc pentru budinci.
Sunt foarte indicați în preparatele pentru copii.


Cremele - sunt emulsii pe bază de lapte, ou, zahăr și unt, la care se adaugă puțină făină.
Se prepară prin fierbere în baia de apă sau la cuptor.
La substanțele enumerate se pot adăuga cacao, cafea sau sucuri de fructe.
La copii se folosesc mai mult creme preparate cu lapte, ou, zahăr și sucuri de fructe,
mai puțin recomandabile pentru ei sunt cele cu cacao sau cu ciocolată.


Înghetatele - sunt creme de lapte, pu și zahăr sau pe bază de sucuri de fructe și zahăr,
bine emulslionate și înghețate la congelator.
Nu sunt recomandabile pentru copiii mici.


Compoturile - sunt foarte necesare copiilor, începînd de la vîrsta de un an.
Se prepară din fructe fierte în sirop, nu prea concentrat și aromat cu coajă de
lămîie sau de scorțișoară.
Dacă fructele se fierb cu puțin amidon și apoi se răcesc și se amestecă
cu suc de fructe crud, se prepară un ”chisel” foarte bun de dat copiilor
de la vîrsta de 7-8 luni.






Prepararea Alimentelor Pentru Copii




PREPARAREA ALIMENTELOR PENTRU COPII



Prelucrarea culinară sau gătitul presupune următoarele etape :
1. alegerea alimentelor.
2. pregătirea alimentelor în vederea prelucrări culinare,
3. tratamentul termic sau gătitul propriu-zis.

1. Alimentele alese pentru gătit trebuie să aibă culoare vie, sau roșie sau roz
( depinzînd de animalul de la care provine ), consistența fermă, fără a lăsa suc
roșiatic, filant și să nu aibă miros neplăcut, de alterare.
Peștele va fi cercetat să nu aibă un miros neplăcut, să aibă consistență fermă,
solzii să fie lucioși, iar bronhiile roșii sau chiar sîngerînde.

Laptele trebuie să fie fluid, omogen, de culoare alb-gălbuie, fără miros acid sau
gust gust acru, încălzit în cantitate mică într-o lingură, el trebuie să fiarbă să coaguleze.

La ouă se cercetează aspectul coji, care trebuie să fie mat, compact.
Puse într-un vas cu apă, ouăle proaspete cad la fundul vasului, în poziție orizontală.
Dacă se ridică la suprafață, chiar la mijlocul vasului, luînd poziție verticală,
prospețimea lor este dubioasă și nu mai trebuie folosite.
Odată spartă coajă, oul să nu emane un miros neplăcut, albușul să fie clar și să nu curgă
ușor, iar gălbenușul să fie întreg și să nu se spargă singur.

Brînzeturile proaspete au culoarea albă sau gălbuie, fără depozit sau mugegai la suprafață.
În profunzime, felia de brînză trebuie să fie compctă, să nu aibă miros de mucegai sau alte
mirosuri neplăcute,sau gust acru.
Brînzeturile fermentate sunt compacte, fără mucegai în profunzime.
Ele au miros și gust caracteristic, dar nu neplăcut.

Untul proaspăt are consistență semisolidă, culoare gălbuie, gustul caracteristic :
în caz de miros rînced sau mucegai nu este permisă folosirea lui.

Zarzavaturile și fructele trebuie să prezinte culoarea caracteristică, consistența fermă,
fără porțiuni mai alterate, înnegrite sau cu mucegai.
Uleiul să fie limpede, fără flocoane și, mai ales, să nu aibă miros rînced.

2. Pentru a doua etapă, de pregătire a alimentelor, este necesar ca :
- pregătirea să se facă cu puțin timp înainte de prepararea culinară,
- spălarea să se facă în mai multe ape, înainte de a fi fragmentate.


3. Tratamentul termic propiu-zis constituie a trebui etapă și cea mai importantă.
Sub acțiunea căldurii, substanțele nutritive suferă modificări fizice și chimice complexe,
prin care devin mai ușor atacabile de către sucurile digestive.
În același timp, combinațiile dintre aceste substanțe fac ca preparatele alimentare să
capete gust și arome deosebite.
Sub acțiunea căldurii, substanțele proteice coagulează.
Avem exemplu ouălor sau al proteinelor din carne.
Acestea din urmă supuse fierberii prelungite, prin coagulare și peptonizare de
hidrolizează, fenomen asemănător cu cel petrecut în stomac la începutul digestiei
(predigestie ).
Proteinele din laptele dulce coagulează și ele parțial prin fierbere, formînd
o peliculă la suprafață, care înglobează și o parte din grăsimi.
Cele ale laptelui fermentat sunt coagulare în întregime, rezultînd brînza.
Glucidele din alimentele conțin amidon, zaharuri și celuloză.
Granulele de amidon ca atare nu fi atacate de sucurile digestive ale omului,
spre deosebire de ierbore și păsări, care se hrănesc cu boabe de cereale uscate.
Încălzite, însă în apă la temperatura de peste 65 grade C,
ele își pierd consistența și devin un gel coloidal omogen, un fel de cocă subțire,
putînd fi imediat atacate de fermenții salivari și de sucul gastric.
Încălzit la sec ( fără apă ), amidonul se transformă în dextrină, o substanță
brună, gustoasă și ușoară digerabilă.
Încălzită mai departe, dextrina se transformă în caramel.
Deci, fierberea amidonului în apă îl face comestibil.

Pastele fpinoase prin fiebere își măresc volumul și greutatea, producîndu-se și o
dextrinare parțială a lor, ceea ce explică atît gustul plăcut cît și ușurința digerării lor.

Zaharurile încălzite în apă se dizolvă repede.
Continuîndu-se încăzirea se obțin concentrate zaharoase ( siropuri ).
Prin încălzirea mai departe a siropului, se obține o masă brună, producîndu-se
caramelizarea ( procedeu folosit în cofetărie ).
Încălzite fără apă, zaharurile se transformă în caramel.
Multe alimente conțin zaharuri, de exemplu, carnea, peștele, legumele, fructele.
Dacă acestea sunt supuse căldurii uscate sau sunt prăjite, capătă la suprafață
o crustă brună, gustoasă, care nu reprezintă altceva decît transformarea zaharurilor
din conținutul lor, în caramel.

Celuloza, care constituie scheletul alimentelor vegetale, în urma fierberii, nu suferă
schimbări importante și este greu atacată de fermenții digestivi.
Totuși, ea ajută digestia, stimulînd mișcările intestinale.
Prin fierberea prelungită a legumelor, celulele vegetale plesnesc, celuloza se îmbibă
cu apă și legumele se înmoaie prin dizolvarea pectinei, descompunerea unei părți
din celuloză și gelificarea amidonului ceea ce ușurează digestia lor.
Este preferabilă fierberea legumelor în vapori de apă la temperatura de 100 grade C
într-un vas închis, evitîndu-se astfel pierderea unor săruri și vitaminelor.

Grăsimile supuse la temperaturi înalte ( cum ar fi 130 grade C pentru unt și 190 grade C
pentru celelalte grăsimi ) se descompun în glicerină și acizi grași.
Totodată, ele își pierd vitaminele A și D din conținut.
La aceste temperaturi, glicerina se transformă în acroleină, substanță nocivă pentru
mucoasa stomacului.
De aceea, nu se recomandă folosirea grăsimilor încinse pînă la fumegarea sau prăjirea lor și nici
prepararea măncărurilor cu grăsime încinsă.
Vitaminele sunt parțial distruse prin căldură, mai ales prin oxidare.
În cursul fierberii, mineralele trec în mare parte în lichidul de fierbere.
De aceea, este indicat să se folosească acest lichid la prepararea supelor și supelor.
Pentru gătitul alimentelor se pot aplica următoarele metode :
a. fierberea în apă la temperatura de 100 grade C,
b. fierberea înăbușită în vapori de apă,
c. coacerea sau frigerea prin expunerea directă la radiații colorice, la peste 300 grade C,
d. prăjirea.
Fierberea în apă se poate efectua prin două procedee, obținîndu-se rezultate cu totul diferite :

1. Pentru a obține o supă gustoasă, carnea și zarzavaturile se pun la fiert în apă rece,
cu sare, prin încălzire progresivă, sărurile minerale și proteinele din carne trec în lierbinte,
dîndu-i acestuia gust, aromă și valoare nutritivă.
Este supa sau bulionul.

2. Prin introducerea cărnii direct în apa clocotită, proteinele de la suprafața sa, prin coagulare,
formează o peliculă, substanțele nutritive, care au țesuturi sfărîmicioase, se pun la fiert
în apă clocotită, acidulată cu oțet.
Un alt exemplu îl constituie fierberea oului fără coajă , pentru a se prepara ochiuri romînești.
Apa clocotită se acidulează cu oțet, dar nu se sărează, pentru a se împiedica  solubilizarea
globulinelor.
Glucidele trebuie fierte, în general, într-o cantitate mare de apă care clocotește, ( orez, paste făinoase )
pentru a se diminua pe cît posibil gelul de amidon care se formează la suprafața lor.
Pentru prepararea siropurilor, zahărul se pune la fiert în rece, care se încălzește încet,
pînă se dizolvă și apoi apa se clocotește pînă cînd se concentrează zahărul.
Fierberea lipidelor în apă a devenit o necesitate pentru a se înlocui gătitul prin prăjire.
Prin aceasta se împiedică descompunerea grăsimilor în substanțe nocive pentru organism.

b. Fierberea înăbușită în vapori de apă este un procedeu recomandabil pentru preparatele din
carne și zarzavaturi.
În acest acop se folosește un vas de metal gros, cu apă puțină, bine acoperit cu un capac
sub care se menține un circuit continuu de vapori.
Lichidul se evaporă, iar contactul cu capacul rece condensează vaporii sub formă de picăturii,
care recad în vas.
Durata de fierbere scade, iar țesutul conjuctiv al cărnii se solubilizează, producînd un suc gustos.
Fibrele musculare rămîn intacte, sărurile minerale și vitaminele se păstrează mult mai bine
prin acest procedeu.

c. Frigerea sau coacerea la circa 200-300 grade C se poate face la grătar, la frigare sau cuptor.
Prin frigerea la grătar, alimentul se expune căldurii degajate de cărbunii încinși.
În timpul frigerii proteinele coagulează, iar zaharurile din carne se caramelizează la
suprafață, formînd o crustă brună, gustoasă, care împiedică irosirea substanțelor hrănitoare
din friptură.
Friptura se va săra numai după preparare, deoarece sarea pusă înaintea frigerii extrage sucul cărnii,
astfel că friptura rămîne uscată și fară substanțe hrănitoare.
Peștele, de asemenea, se frige pe grătarul încins și uns în prealabil.
Frigerea la frigare diferă prin aceea că bucata de de carne din frigare se învîrtește deasupra
jarului, astfel că este cuprinsă de căldură pe întreaga ei suprafață, deodată.
după ce carnea s-a rumenit la suprafață, se scoate de pe frigare, păstrîndu-se astfel în
interior toate substanțele nutritive.
Coacerea în cuptor permite prepararea unei bucăți mai mari de carne care, unsă la
suprafață cu unt sau ulei, este cuprinsă din toate părțile de temperatura de 200-300 grade C
la care ajunge cuptorul.
La suprafață se formează crusta caramelizată de zaharuri, iar în interior rămîn substanțele nutritive.
În tava de copt se pune un strat de apă și de grăsime, cu care se mai stropește, din cînd în
cînd, suprafața cărnii, rezultînd un sos foarte gustos, cu care se poate servi friptura.
Aceasta se sărează la sfîrșit.
Friptul în pergament se folosește pentru cărnurile fragede : vițel, pește, momițe, creier, etc.
Aceasta este, de fapt, o coacere înăbușită, toate substanțele nutritive rămînînd în preparat.
d. Prăjirea este, de fapt, o fierbere a alimentelor în grăsimea încinsă pînă la fumegare,
ceea ce corespunde cu punctul său de descompunere.
Nu este un procedeu recomandabil pentru preparea alimentelor, mai ales pentru copii.
Grăsimea încinsă la 200 grade C se descompune în substanțe iritante pentru
mucoasa gastrică.







Cum Trebuie Să Gătim Pentru Copii




CUM TREBUIE SĂ GĂTIM PENTRU COPII



Prelucrarea alimentelor constituie o etapă foarte importantă a adaptării
produse alimente la nevoile și posibilitățile de nutriție ale omului.
Pregătirea și păstrarea alimentelor l-au distanțat pe om de celelalte viețuitoare,
scoțîndu-l de sub influența absolută a factorilor de mediu extrem :
climă, calamități naturale etc.
Începînd cu fierberea rădăcinilor, frunzelor și a boabelor de cereale,
omul a descoperit și realizat, cu încetul, multiple combinații între
diferite produse alimentare, astfel că după mii de ani de experiență
și inovații, practica gătitului a ajuns o adevărată artă, arta culinară.
În prezent, aceasta îmbină elementul artistic cu criterii ștințifice,
știința ”gătitului” fiind cea care se ocupă de modul de preparare a
alimentelor.
Ea urmărește, în primul rînd, ca alimentele să fie nutritive și salubre, în al
doile rînd, se preocupă ca hrana să fie proporționată rațional pentru
a se menține echilibrul biologic al organismului și, în al treilea rînd, de aspectul
psihosenzorial al alimentelor, acela de a fi gustoase.
Astfel, ”gătitul” trebuie să îmbine toate aceste trei deziderate.
Prectic, în modul de prepararea a alimentelor există două procedee
fundamentale : primul constă în prelucrari mecanice, chimice și
termice, care au ca scop creșterea posibilităților de digestie și combinarea
alimentelor, pentru a realiza feluri variate de mîncare, este ceea ce numim,
”pregătirea culinară” sau ”modul de gătit”.
A doua categorie de prelucrări cuprinde tehnicile și metodele prin care
alimentele sunt protejate de factorii de ”alterare”, respectiv ”conservarea
alimentelor”.
Metodele aplicate la prelucrarea alimentelor pentru copii, în special ”gătitul”,
diferă de cele pentru adulți, în sensul că ceea ce privește condițiile de igienă,
ele vor trebui păstrate cu și mai mare rigurozitate, iar prelucrarea propiu-zisă
va ține seama că organismului copilului se află în plină dezvoltare,
posibilitățile lui de adaptare și de digestie fiind mult mai labile.








Alimentația Copilului La 9-12 Luni




ALIMENTAȚIA COPILULUI LA 9-12 LUNI



Se mențin două mese de lapte. Diversificarea se face în continuare, prin
mărirea sortimentelor de zarzavaturi și fructe, se adaugă conopidă,
fasole verde, mazăre.
Modul de pregătire a alimentelor devine variat.
Carnea se dă în continuare fiartă și tocată, sub formă de pastă sau
perișoare.
Se includ sosurile de zarzavaturi și fructe, sosul alb ( ciulama ), pîinea
albă în supă, budinci, papanași, dulciuri pregătite în casă sub formă
de biscuiți, pișcoturi.
În capitolele care urmează se dau o serie de rețete variate și practice,
ce pot fi incluse la această vîrstă, cu indicația lunii în care pot fi introduse.
Copilul poate fi așezat să mănînce la masă, într-un scaun special
amenajat în acest scop.
Mîncarea îi va fi dată cu lingurița, iar inițiativa de a se servi singur, încurajată.
I se poate da în mînă o bucată de pîine sau biscuit și va fi lăsat să ia
din farfurie bucăți mici de alimente mai consistente, pe care să
le ducă singur la gură.










Alimentația Copilului La 7-8 Luni





ALIMENTAȚIA COPILULUI LA 7-8 LUNI




Sugarul poate primi 4-5 mese pe zi, se mențin două mese de
fiertură de lapte cu făinos ( pesmet, griș ), supă
de zarzavat sau carne, piure de legume cu unt, gălbenuș
de ou, ficat, creier și pește sub formă de paste.
Fructele se pot pregăti și sub formă de compoturi,
chisel, spumă de fructe de griș.


















Alimentația Copilului La 6 Luni




ALIMENTAȚIA COPILULUI LA 6 LUNI



Sugarul continuă să primească 3 mese de lapte cu făinos.
Nou : o masă de lapte poate fi înlocuită cu iart preparat în casă.
Supele de carne și de zarzavat pot fi îmbogățite cu făinoase și
sosuri dietetice ( sos alb dietetic ).
Sorturile de zarzavaturi și fructe folosite pot fi îmbogățite.
Se introduce sucul de roșii, piureul de spanac.
Se crește cantitatea de carne la 30-50 g, de 3-4 ori pe săptămînă,
gălbenușul de ou, de 3 ori pe săptămînă cîte un gălbenuș.
Nou : ficatul de pasăre și de vită, fiert și pisat.

















Alimentația Copilului La 5 Luni




ALIMENTAȚIA COPILULUI LA 5 LUNI



Sugarul va primi 3 mese de lapte, lapte de mamă sau preparatul obișnuit.
Laptele de vacă se dă integral, laptele praf se dă în concentrație de 12,5%.
Nou : făinoasele folosite pentru fiertura de lapte pot fi variate :
pesmet, griș, făină de biscuiți etc.
Făinurile dextrinate de import, aflate în comerț, se vor folosi după recomandările
medicului sau după prospect.
Concentrația preparatului că făinos va fi de 5-6%.
Cu acest preparat se va înlocui o singură masă, restul meselor de lapte
se vor da în continuare în diluție de mucilagiu de orez sau preparatul
de lapte folosit anterior, Milimil, etc.
Nou : supă de carne de pasăre sau vită, degresată.
Nou : carne fiartă, dată prin mașină sau fin tocată, amestecată în supa
sau piureul de zarzavat.
Se începe cu 1-2 lingurițe, se crește treptat pînă la 4-5 lingurițe.Se poate da de 2-3 ori pe săptămînă.
Nou : oul sub formă de gălbenuș tare.
Se începe cu un sfert de gălbenuș, de 2-3 ori pe săptămînă,
amestecat cu piure sau supă.










Alimentația Copilului La 4 Luni




ALIMENTAȚIA COPILULUI LA 4 LUNI


Alimentat natural : 3-4 supturi a 180-200 ml.
Un supt va fi înlocuit cu piureu de fructe.
Un supt poate fi complectat cu supa de zarzavat.
Alimentat artificial : 5-180-200 ml, din care 3 mese preparatul de lapte după indicațiile
alimentației artificiale 1x150 g piure de fructe cu foinos dulce ( biscuiți,
pesmeți de casă ).
Nou : supa și piureul de zarzavat vor fi înlocuite progresiv cu o masă de lapte.
La masa de supă se adaugă grăsimi vegetale sau unt.
Nou : brînza de vaci. Se începe cu 20-30 g adăugate la masa
de fructe sau la piureul de zarzavat.

















Alimentația Copilului La 3 Luni




ALIMENTAȚIA COPILULUI LA 3 LUNI



Alimentat natural : numărul meselor se reduce de obicei la 5, cantitatea de lapte este,
în medie, de 800-900 ml pe zi.
Dacă mama nu are lapte suficient, supturile se vor completa cu un preparat de lapte
recomandat pentru această vîrstă în alimentația artificială.
Alimentat artificial : de 5x150-180 ml preparatul de lapte ales din cele recomandate
în alimentația artificială.
Nou : piure de fructe la cantitatea de 30-60 ml suc de fructe începe să se adauge
pulpa de fructe.
Cel mai indicat fruct este mărul.
Se găsește tot timpul anului și prin pectinele pe care le conține, ajută la formarea scaunului.
După sezon, mai pot fi folosite bananele și piersicile.
La început preparatul va fi semilichid.
Se crește și treptat consistența prin adaugarea unui făinos îndulcit, pesmetului sau
făinei de biscuiți înmuiați în ceai sau în lapte.
Se crește și cantitatea ajungînd, către sfîrșitul lunii la 120-130 g preparat.
La piureul de mere se poate adăuga suc de portocale, lămîi, grefuit, mandarine.
O masă de lapte se scade progresiv, prin adăugarea piureului de fructe.
Dacă sugarul primește și suportă bine, este posibil ca la sfîrșitul lunii o masă
de lapte să fie înlocuită cu piureul de fructe.
Acest lucru este necesar mai ales la sugarii alimentați artificial.
Pentru sugarul alimentat natural, dacă mama are lapte suficient, piureul de
fructe se va da ca o complectare a unui supt.
Se servește la început piureul.






Alimentația Copilului La O Lună



ALIMENTAȚIA COPILULUI LA O LUNĂ



Alimentat natural : 7x70-100 ml lapte de mamă.
Alimentat artificial : 7x80-90 ml preparatul de lapte ales din cele recomandate în alimentația artificială.
Alimentat artificial : 6x110=120 ml ( suge cîte 20 minute ).
Alimentat artificial : 6x110-120 ml preparatul de lapte ales din cele recomandate în
alimentația artificială.
Nou : suc de fructe. Se începe cu 2-3 lingurițe, se crește cantitatea treptat,
pînă la 6-7 lingurițe ( 30 ml ).
Se poate da între mese, în una sau două reprize.
Sucul poate fi de : morcovi, mere, portocale, mandarine, lîmîi, grefuit.
Se poate îndulci cu sirop de zahor sau dilua cu ceai.
Se începe cu un singur fel de fruct.
Numai după ce copilul se obișnuiește cu fiecare fruct în parte i se poate da sucuri
amestecate.
Sucul de fructe se dă sugarului cu lingurița, de preferat o linguriță de plastic.
Se prepară întodeauna în momentul administrării.
Și păstrați igiena la prepararea rețetelor sugarului.









Diversificarea Alimentației




DIVERSIFICAREA ALIMENTAȚIEI



Indiferent de felul cum a fost alimentat copilul în primele 3-4 luni ( natural,
mixt sau artuficial ), începînd cu luna a 3-a - a-4-a în alimentația copilului
intervine o schimbare.
Alimentația exclusiv lactată, specifică primului trimestru de viață, nu mai
poate acoperi nevoile nutritive ale copilului.
Treptat, o parte din aceasta este înlocuită cu alimente nelactate, fructe, zarzavaturi,
ou, brînză, carne.
Laptelui i se adaugă făinuri de amidon ( făină de grîu, griș, pesmet, făină de biscuiți ).
Este perioada de diversificare, de acomodare treptată a copilului cu alimente
variate și consistente, fază ce face trecerea către alimentația copilului mare.
Începutul diversificării reprezintă un moment foarte important, dar în același
timp critic, în dezvoltarea copilului.
De felul cum mama va respecta indicațiile medicului și ale asistentei de ocrotire
privind felul și ritmul diversificării depinde, în mare măsură, sănătatea copilului.
Din observații efectuate pe loturi mari de copii, aceasta este perioada în care apar
cel mai frecvent tulburări digestive ( despepsii ) și debutează cele mai multe distrofii.
Rația calorică, în această perioadă, este greu de apreciat.
Alimentele noi se dau în cantități mici și treptat.
Nu toți copii primesc și se adaptează bine la introducerea unui aliment nou.
Pentru a aprecia starea de sănătate și dezvoltarea a copilului, trebuie urmărite,
curba creșterii în greutate, starea generală și dispoziția afectivă a copilului, somnul, pofta de mîncare.
Perioada de diversificare durează prectic pînă în jurul vărstei de 2 ani, cînd copilul
ajunge să mănînce ”de toate”, rămînînd încă foarte important modul cum sunt pregătite alimentele.
Nu este important numai ”ce aliment nou se introduce” ci și ”cum” și ”cît”, deci modul
în care se pregătesc alimentele, se păstrează, se dau copilului și în ce cantități.
Există cîteva reguli de care mama trebuie să țină seama în toată perioada de diversificare :
- introducerea unui aliment nou nu se face decît în stare de perfectă sănătate a copilului,
- nu se introduc alimente noi în perioada prea călduroase, schimbări de mediu, călătorii,
- introducerea unui aliment nou se face în cantitate mică, crescînd treptat,
urmărind dacă este bine tolerat,
- la orice tulburare generală sau digestivă care ar putea să apară după introducerea unui
aliment nou, se oprește administrarea alimentului și se cere avizul medicului,
- nu se introduc niciodată mai multe alimente noi deodată, chiar dacă sunt din același sortiment.
De exemplu, în cazul sucului amestecat de fructe, sugarul se obișnuiește înîi cu fiecare fruct
în parte, după care sucul poate fi dat și amestecat.
Este indicat ca alimentația nelactată să fie dată de la început cu lingurița.
Pentru reușita alimentației cu lingurița, trebuie să se țină seama de o anumită tehnică de
administrare a alimentului, ca și de poziția copilului în timpul mesei.
Copilul, acoperit la gît și la piept cu o bavețică sau un șervet, va fi luat în brațe în
poziția șezîndă, cu capul și trunchiul sprijinit pe plica cotului stîng al mamei.
Brațele copilului vor fi imobilizate, fie cu șervetul care îi acoperă pieptul, adus către părțile
laterale și spate, fie prin prinderea brațului drept al copilului între brațul și corpul mamei
și a brațului stîng cu mîna stînga a mamei.
Cu mîna dreaptă, mama îi duce la gură lingurița.
Cantitatea de aliment luată în linguriță, de fiecare dată, va fi mică, un sfert pînă la jumătate de
linguriță, iar cinsistența alimentelor la început va fi semilichidă, apoi va fi crescută treptat.
Este prima formă de alimentație în care copilul să mestece, de aceea la început mișcările de
masticație nefiind încă coordonate, copilul poate pierde o bună parte din alimentele introduse
în gură.
Relundu-se cu blîndețe și răbdare acest nou mod de alimentație, copilul se va obișnui.
În jurul vîrstei de 6-8 luni, odată cu apariția dentiției, copilului poate fi obișnuit să mestece alimente
de consistență mai crescută, la 9-10 luni i se poate da în mînă o bucățică de pîine, un biscuit.
La vîrsta de un an poate mînca o bucată de pîine cu unt, tăiată în porții mici.
Sunt foarte importante obișnuițele alimentare din această perioadă.
Copilul care primește, în continuare, și în perioada de diversificare, alimente numai sub formă
semilichidă, eventual date cu biberonul, foarte greu se va obișnui, chiar și după vîrsta de un an,
cu alimente mai consistente.
Încă din această perioadă, copilul trebuie lăsat și stimulat să participe la alimentația sa, să
sprijine cu mînuțele paharul, să-și ducă la gură bucățică din alimente mai consistente.
Alimentația cu biberonul creează o situație de neparticipare fizică și afectivă a copilului
la alimentația sa.
uneori, se menține foarte mult timp această ”neparticipare” în felul de a mînca.
Diversificarea trebuie făcută cu maximum de precauție, nu trebuie întîrziată, dar nici făcută intempestiv.
Momentul introducerii fiecărui aliment trebuie ales în raport cu vîrsta, dar și cu starea
generală a copilului.
Există în prezent, odată cu tendința de scădere a perioadei de alimentație naturală la 2-4 luni,
în loc de 6-8 luni cum era înainte tendința de scădere a vîrstei la care se face diversificarea.
Uneori, mamele o fac din propia inițiativă, alteori la recomandarea personalului medical.
Indroducînd precoce ouă, brînză, carne, chiar dacă nu determină totdeauna tulburări
digestive, poate provoca unele manifestări patologice, ca de exemplu, creșterea
numărului bolilor alergice cu manifestări cutanate și respiratorii la sugari, acestea sunt
puse în legătură cu introducerea precoce a unor alimente cu conținut bogat în proteine.
La pregătirea alimentației sugarului, este necesar să se respecte întru totul regulile de igienă alimentară.
Mai înainte, am arătat ce modificări sunt cele mai propice digestiei și nutriției copilului.
După ce au fost preparate, înainte de a fi oferite copilului, alimentele trebuie gustate.
Gustarea se face într-un vas separat sau cu o linguriță, alta decît cea folosită la alimentația sugarului.
Un rol deosebit îl are respectarea calității de alimente necesară la pregătirea unei rețete.
Aprecierea ”după ochi” poate să ducă la greșeli grave de supra-sau subdozare a
alimentelor respective.
Se recomandă a se folosi obiecte speciale de măsurat, cîntar sau vase speciale de măsurat alimentele
lichide sau solide.
Alimentele lichide se pot măsura și cu biberonul.
Dată fiind diversitatea modurilor în care sugarii primesc și suportă introducerea unor alimente noi,
nu este posibil și nici recomandabil să se insiste pentru realizarea unor scheme tip de diversificare.
În general, sugarul alimentat natural, dacă mama are lapte suficient, poate să primească fără
riscuri, pînă la vîrsta de 4-5 luni lapte de mamă, cu adaosuri numai ale sucului și pulpei de fructe.
La sugarii alimentați artificiali, diversitatea trebuie începută în jurul vîrstei de 3-4 luni.
Totuși, chiar în această situație, devansările sau întîrzierile cu 2-3 spătămîni ale timpului
de introducere a unor alimente, ca și unele schimbări în modul de introducere sunt normale.
La fiecare caz în parte, cei care pot da cele mai bune indicații sunt medicii pedriatri și asistentele de ocrotire.
Cunoscund evoluția sugarului în cauză, ei pot aprecia posibilitățile lui de adaptare.
Următoarea ordine de introducere în hrana sugarului a alimentelor noi reprezintă o sinteză a
diverselor recomandări din literatura de specialitate, ca și a aprecierilor noastre
rezultate din practică.

Alimentația copilului pe luni.

La o lună

La 3 luni

La 4 luni

La 5 luni

La 6 luni

La 7-8 luni

La 9-12 luni





Calculăm Sau Nu Rația Zilnică




CALCULĂM SAU NU RAȚIA ZILNICĂ




În condiții de sănătate, calcularea rației alimentare zilnice nu este necesară.
Prin datele minime pe care le-am prezentat asupra fenomenului de nutriție la copii,
atragem atenția asupra respectării unei ”medii” de folosire cantitativă și calitativă
a diverselor alimente.
Valoarea cantitativă a rației alimentare este în primul rînd în raport cu vîrsta copilului.
De aceea în capitolul VI vom reveni asupra acestui aspect.
Pentru realizarea echilibrului între factorii nutritivi este necesară folosirea în meniul zilnic
a unor produse alimentare aparținînd cît mai multor grupe de alimente, clasificate
după valoarea lor nutritivă.
Alimentele din aceeași grupă se pot subtitui reciproc.
Chiar dacă zilnic fiecare din aceste alimente nu poate intra în hrana copilului,  este
suficient ca în asamblu să se țină seama de valorile medii.
Organismul are posibilități biologice de a-și regla nevoile menționate.
Organismul are posibilități biologice de a-și regla nevoie de hrană.
Mama trebuie numai să respecte un minim de reguli alimentare, să renunțe eventual
la obiceiuri incorecte, cum ar fi folosirea în exces a dulciorilor la copii sau excesul de sare
în alimentația adulților.
Nu trebuie neglijat ce se întîmplă cu alimentele în procesul de prelucrare, respectiv de gătire,
a alimentelor.
Dată fiind importanța deosebită pe care o are în alimentația copiilor am rezervat un capitol
special modului în care mama trebuie să-i gătească copilului.
Cercetări ștințifice noi în domeniul alimentației insistă din ce în ce mai mult asupra importanței
ritmului alimentației pentru realizarea echilibrului nutritiv.
Aceeași cantitate de alimente, respectiv rația alimentară zilnic, este mai bine folosită de organism
dacă este repartizată pentru mai multe mese.
Cantitățile mici de alimente aduse ritmic și la ore regulate sunt folosite integral pentru necesitățile
metabolice : principiile nutritive nu se pierd și nici nu se stochează.
Pentru copii acest lucru este însă mai important avînd în vedere consumul mai mare de
energie și într-un ritm crescut, aportul de substanțe nutritive trebuie făcut în ritmul acestui consum.

Repartiția rației alimentare pe mese se face în raport cu vîrsta și activitatea :
- sugarul se alimentează din 3 în 3 ore, prin 5-7 mese pe zi, prectic toate de aceeași
valoare nutritivă,
- copilul mic ( 1-3 ani ) trebuie să primească 4-5 mese pe zi, trei mese principale
și una sau două gustări,
- copilul mare, școlarul și adolescentul primesc 3-4 mese pe zi, trei principale și o gustare.
Pentru toți acești copii se consideră în medie, 20-25% din rația alimentară pentru masa de
dimineață 40-45% pentru masa de prînz, 10% pentru gustare, 25-30% pentru masa de seară.
Respectarea orelor de masă este necesară la copii și pentru crearea unor obiceiuri alimentare corecte.
Pentru realizarea alimentației raționale trebuie evitate următoarele greșeli :
- dezechilibrul alimentar ( folosirea unor alimente necorăspunzătoare vîrstei, activității și
stării generale a copilului ),
- excesul alimentar total ( rație alimentară depășind nevoile nutritive, pentru că se formează
obiceiuri alimentare incorecte (,
- insuficiența aportului alimentar total ( rația alimentară sub nevoile nutritive ale copilului ),
- dezordinea în orarul de alimentație ( mese neregulate, cantități mari de alimente ingerate la 1-2 mese pe zi ).
Dacă în alimentația naturală numărul și intervalul dintre mese pot fi ușor variabile în raport
cu dorința copilului, în alimentația artificială acest lucru este absolut interzis.
Mesele trebuie date la ore regulate știind că efortul digestiv este mai mare decît pentru
laptele de mamă.
Nerespectarea ritmului alimentației poate produce tulburări digestive.









Ce Trebuie Să Știți Despre Metabolismul Și Rația Alimentară a Copilului




CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE METABOLISMUL ȘI RAȚIA ALIMENTARĂ A COPILILUI


Trecute de bariera digestivă, tranportate de sînge la nivelul celulelor,
substanțele nutritive intră în lanțul transformărilor metabolice.
Mecanisme extrem de fine și fragile mențin și întrețin o complecitatea de reacții fizice,
chimice și biologice.
Cu ajutorul unor substanțe numite enzime, care sunt specifice pentru anumite substanțe
și pentru o anumită fază a reacției, realizează un proces de desfacere, de degradare
a substanțelor alimentare pînă la elementele lor cele mai simple ( catabolism ), cu
eliberare de energie și apoi de refacere, de asimilare și formare a substanței vii.
Fiecare celulă a organismului are echipamentul ei enzemic, care face posibilă transformarea
elementelor nutritive, aduse de alimente, în substanță vie, propie fiecărei celule vii
și eliberarea de energie vitală.
Rezultatele acestor reacții și procese contrare dar inseparabile sunt fenomenele
biologice caracteristice vieții, menținerea structurală și funcțională a organismului
și creșterea lui.
Metabolismul, respectiv transferul și consumul de energie adusă din exterior prin alimente
în organism, se desfășoară în mod continuu, chiar și atunci cînd organismul se găsește în stare
de repaus total, de el depinzînd menținerea funcțiilor vitale : respirație, circulație, excepție etc.
Cantitatea de energie pe care organismul o cheltuiește în stare de repaus total
pentru menținerea funcțiilor vitale se numește metabolism bazal, care este practic egal
la indivizii de acelaș sex, aceeași cîrstă și greutate.
Față de adult, la copil metabolismul bazal este mai crescut, cu atît mai mult, cu cît
copilul este mai mic.
Pentru orice activitate în plus : digestie, termoreglare, mișcare, joc, muncă fizică sau
intelectuală, consumul de energie crește.
Unitatea de măsură în care se calculează consumul de energie al organismului este caloria.
și anume în număr de calorii pe kilocorp de greutate și pe oră.
Tot în calorii, pe gram de substanță se calculează și cantitatea de energie eliberată,
prin ardere în organism, a principiilor nutritive.
Avînd ca initate de măsură comună caloria, s-a putut calcula cantitatea de principii
nutritive necesare pentru acoperirea nevoilor de hrană ale organismului în 24 de ore.
Astfel :
- 1 g de proteine eliberează prin ardere în organism 4 calorii,
- 1 g de glucide eliberează prin ardere în organism 4 calorii,
- 1 g de lipide eliberează prin ardere în organism 9 calorii.
Cantitățile de alimente capabile să acopere cheltuielile de energie necesare pe 24 de ore
reprezintă rația alimentară calorică.
În cazul că primește mai puțin organismul consumă din rezervele sale, adică slăbește.
De exemplu, un copil de 3 ani, cu greutatea de 15 kg, are nevoie de 100 calorii pe
kilocorp : deci 15 x 100 = 1500 calorii, ceea cereprezintă și rația alimentară
calorică necesară.
Acoperirea nevoilor calorice ale organismului constituie primul obiectiv al unei alimentații
corecte, dar nu singurul.
Pentru a-și desfășura în bune condiții funcțiile, organismul are nevoie ca rația nutritivă
calorică să conțină toate principiile nutritive și în anumite proporții.
Valoarea medie a acestor relații este următoarea : proteinele acoperă 15% din rația
alimentară, lipidele, 25-30%, glucidele, 50-60%.
Pentru copii, aceste valori sunt ușor variabile, în raport cu vîrsta și vor fi reamintite
la capitolele respective.
Vitaminele, sărurile minerale și apa, deși nu au valoare calorică, trebuie de asemenea să
se găsească în proporții bine definite, atît între ele, cît și față de celelalte principii nutritive.
Pentru fiecare din principii : proteine, glucide, vitamine, săruri minerale și apă există
un minim și un maxim de toleranță.
Dincolo de aceste limite care depășesc necesarul, organismul intră în stare de boală.
Toate funcțiile și procesele necesare realizării nutriției - digestia, metabolismul,
cheltuiala de energie - sunt dirijate de sistemul nervos central, de sistemul nervos
vegetativ și de cel neuroendocrin.
În condiții normale, organismul acționează și reacționează ca un tot, ca un mecanism perfect echilibrat.
Metabolismul și nevoile de nutriție la copii sunt, proporțional, mai crescute față de adult.
Aceasta se datorește :
1. metabolismului bazal crescut,
2. activității musculare intense ( sugarul nu are, practic, nici un moment de relaxare completă ),
3. cheltuielilor de energie necesare fenomenului de creștere 9 pentru fiecare gram de creștere
ponderală sunt necesară, în medie 2 calorii ).
Coroborînd aceste date, adică nevoile nutritive crescute cu toleranța digestivă redusă,
reiese că trebuie să existe o grijă deosebită și flexibilitate în ceea ce privește
fixarea și aplicarea unei rații alimentare corecte la copii.






Ce Trebuie Să Știți Despre Digestia Copilului




CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI DESPRE DIGESTIA COPILULUI


Digestia este prima etapă în care alimentele încep să sufere transformări,
fiind totodată și cea mai importantă etapă pentru că majoritatea reacții
depind de ce s-a realizat prin funcția digestivă.
Un aforism al medicinii infantile spune : ”sănătatea și buna dezvoltare a copilului depinde,
în cea mai mare măsură, de ce se întîmplă în tubul digestiv.”
S-au schimbat multe teorii în medicină, dar acest aforism a rămas valabil.
Aparatul dugestiv este format din : cavitatea ucală cu anexele ei, esofagul, stomacul,
intestinul subțire, intestinul gros și glandele digestive anexe : ficatul și pancreasul.
Fiecare din aceste organe își aduce contribuția la realizarea funcției digestive.
Transformarea substanțelor alimentare la nivelul tubului digestiv are două aspecte :
mărunțirea mecanică și transformarea chimică.

Mărunțirea mecanică - înepe în gură prin actul masticației și formarea bolului alimentar.
Esofagul este numai un tub de legătură.
Mișcările lui contribuie la alunecarea bolului alimentar în stomac.
Organul cu cel mai important rol în mărunțirea mecanică este stomacul.
Indiferent de consistența sub care au fost ingerate, alimentele sunt măcinate, pînă
cînd sunt transformate într-un lichid cremos, numit chim gastric.
Trecerea alimentelor în intestin depinde de această mărunțire.
Intestinul nu primește alimente decît sub formă semilichidă.
Este evident că trec mai ușor - în sensul că stau mai puțin în stomac - alimentele
lichide sau semilichide.
Cele mai consistente sunt carnea și grăsimile, care stau mult, ” se digeră mai greu”,
dar au avantajul că țin de foame.
Cît timp stomacul nu este complect golit, nu apare senzația de foame.
Mișcările intestinului subțire au rol de amestecare și transport al alimentelor.
În caz de îmbolnăvire ( inflamația intestinului ), mișcările se înmulțesc, sunt mai puternice
și se simt sub formă de crampe abdominale, intestinul se evacuează mai rapid,
apar scaune numeroase și lichide.
De asemenea, conținutul intestinului influențează mișcările acestuia.
Intestinul gol produce mișcări puternice, resimțite sub forma dureroasă a ”crampelor de foame”
sau chiar de evacuare mai rapidă, ”diarea de foame”, întîlnită uneori la sugari.
Intestinul prea plin produce senzația dezagreabilă de balonare.

Transformarea chimică a alimentelor - se realizează cu ajutorul unor substanțe numite fermenți,
secretate de organele tubului digestiv.
Glandele salivarea secretă și deversează în salivă un ferment numit ptialină,
care ajută la digestia glucidelor, de aceea, este bine ca masa de lapte cu făinos sau
supă de zarzavat să fie dată sugarului cu lingurița, ca să se amestece cu saliva, pentru
a ușura astfel digestia glucidelor din alimente.
Mucoasa stomacului secretă mai mulți fermenți, dintre care cel mai important este pepsina,
care ajută la digestia proteinelor.
La copii există un ferment, labfermentul, care contribuie la digestia proteinelor din lapte.
Lipaza gastrică favorizează digestia grăsimilor.
Ea se găsește însă în cantitate mică și are un rol redus.
Foarte importantă este secreția de acid clorhidric de către glandele mucoasei stomacului.
Toate reacțiile chimice care se desfășoară la acest nivel necesită un mediu acid corespunzător.
Numărul cel mai mare și cel mai important de fermenți necesari procesului de digestie
sunt secretați de glandele anexe, ficatul și pancreasul.
Acești fermenți sunt prezenți în bilă și sucul pancreatic și sunt deversați în intestin
la nivelul duodenului ( prima porțiune a intestinului ).
Duodenul reprezintă o adevărată ”uzină chimică”, în care alimentele sunt transformate
pînă la stadiul de a putea fi resorbite în sînge.
Există un număr mare de fermenți digestivi, specifici pentru fiecare din principiile
nutritive conținute în alimente.
Substanțele nutritive rezultate din procesul de digestie sunt resorbite la nivelul intestinului.
Ele sunt preluate de către sînge și transportate, prin sistemul circulator, pînă la
nivelul celulelor, unde sunt utilizate în raport cu necesitățile.
Intestinul gros are numai rolul de depozitare și de evacuare a resturilor alimentare
rămase nedigerate.
La copil există - exceptînd dentiția la sugar - toate organele aparatului digestiv, atît
din punct de vedere structural, cît și funcțional.
Din ambele puncte de vedere sunt incomplect dezvoltate.
Așa cum s-a mai spus, copilul nu este un adult în miniatură.
Stomacul lui nu este numai ”mai mic”, dar are și o capacitate digestivă mai redusă.
Dacă adăugăm la acestea faptul că sistemele de coordonare și dirijare sunt insuficient
dezvoltate, înțelegem de ce funcția digestivă la copii este atît de labilă, de ce
factorii alimentari și nealimentari pot afecta, în mod deosebit, această funcție.
Deși vom dezvolta aceste probleme în capitole aparte, pe grupe de vîrstă,
subliniem că adaptarea alimentelor la posibilitățile digestive ale copilului depinde,
în cea mai mare măsură, de modul de pregătire a alimentelor.
De exemplu, oul este un aliment bine suportat de copii încă de la vîrsta de 5-6 luni,
sub formă de ou fiert.
Oul prăjit ar fi însă foarte dăunător sănătăți lui la această vîrstă.
Alt factor de care trebuie să se țină seama în aprecierea posibilităților digestive ale
copiilor și, respectiv, în alegerea modului de alimentație, este starea generală a
copilului și, în special, starea de sănătate sau de boală.
La copil, orice îmbolnăvire ( situația este valabilă și la adult, dar în mai mică măsură ),
chiar dacă nu ține direct de aparatul digestiv, afectează și posibilitățile digestive.
De asemenea, orice boală beneficiază de pe urma unui regim alimentar adecvat.
Ultimul pe care-l cităm, dar nu și ultimul și ca importanță, este factorul individual,
modul de reactivitate și personalitatea copilului.
Majoritatea copiilor se adaptează ușor și bine la un regim alimentar normal,
unii chiar ”rezistă” la greșelile grosolane, alții se adaptează greu chiar la un regim alimentar bine condus.
De aceea, este necesar ca introducerea de alimente noi să se facă progresiv,
la toate vîrstele, dar mai ales la copiii mici.
Regimul alimentar la copilul mic sau mare, sănătos sau bolnav, nu trebuie impus,
ci trebuie adaptat cu prudență.
În puține privințe copilul are o reactivitate atît de marcată ca în aceea a problemelor alimentare.









Categoria 7 Lipidele




LIPIDELE




Sunt aduse în alimentația omului atît prin alimente de origine
vegetală, cît și de origine animală.
Grăsimile vegetale sunt reprezentate prin uleiuri de plante, de floarea
soarelui, de măsline, de dovleac, soia, din germeni de porumb, nucă de cocos.
Grăsimile animale sunt : untul, untura de pasăre, seul, untura de pește.
Margarinele sunt grăsimi mixte ( vegetale și animale ), preparate
industrial cu adaosuri de arome și vitamine.
Valoarea calorică a grăsimilor este cuprinsă între 700 și 925 de
calorii la 100 g, deci într-un volum mic conțin o valoare calorică mare.
Ele reprezintă 30-35% din valoarea calorică a rației alimentare.
Sunt indicate la cei care prestează activități ce necesită un
consum mare de energie.
În general, sunt produse alimentare industriale.
Ele vehiculează vitaminele liposolubile.
Untul conține vitamina A ( retinol ) și vitamina D ( calciferol ).
Celelalte grăsimi nu includ alte principii nutritive.
Grăsimile vegetale conțin acizi grași nesaturați ( linoleic,
linolenic arahidonic ), necesari bunei funcționări a organismului.
Influența grăsimilor alimentare asupra lipemiei și colesterolului
din sînge depinde de prezența acizilor grași pe care-i conțin.
Pentru calitatea de a forma emulsii, grăsimile le folosesc
la cele mai multe preparate culinare.
Dacă punctul de fierbere nu depășește punctul de topire
al grăsimii, aceasta nu-și deteriorează calitățile nutritive.









Categoria 6 Produsele Zaharoase




PRODUSELE ZAHAROASE




Această categorie cuprinde produse industriale, reprezentate prin
glucide cu moleculă mică, dintre care zahărul este cea mai
importantă componentă.
Sunt, în cea mai mare măsură, preparate industriale, cu valoare calorică mare,
într-un volum mic.
Consumate singure, în cantități moderate, produsele zaharoase se
digeră ușor, minim de secreție digestivă.
Sunt indicate pentru cei care practică sportul, în perioade de efort fizic.
Excesul de dulciuri la copii duce - în primul rînd - la obiceiuri proaste
în alimentație, la carii dentare ( dulciurile se lipesc de dentină și
fermentează ) și obezitate.
Pentru copii sunt indicate prăjiturile uscate, de casă.
Pentru a fi bine digerate, copiii trebuie învățați să le mestece bine.
Dulciurile se absorb repede și dau senzația de sațietate, de
aceea se servesc la sfîrșitul meselor, ca desert.














Categoria 5 Derivatele de Cereale, Legume Uscate Și Fructe Oleaginoase




DERIVATELE DE CEREALE, LEGUME USCATE FRUCTE OLEAGINOASE



Cerealele  sunt reprezentate prin grîu, orez, secară, ovăz, porumb, mei.
Leguminoasele ( legume uscate ), prin fasole, mazăre, linte, soia, arahide.
Fructele oleaginoase, prin nuci și alune.
Această categorie, reprezentată în special prin semințe, ( rezerva nutritivă
necesară germinării embrionului vegetal ), poate furniza, în volum mic,
cantități mari de principii nutritive.
Spre deosebire de leguminoase - fasolea și lintea, care se găsesc pe piața
alimentară ca atare, necesitînd numai prelucrarea termică,
- cerealele sunt supuse unor prelucrări industriale care constau din
decorticare, măcinare, panificare.
Rezultatele acestor prelucrări industriale intră în bucătăriile noastre : orezul decorticat,
arpacașul de grîu sau de orez, grișul, făina de grîu, de secară, de orez, mălaiul
sau făina de porumb, fulgi de porumb, orez, ovăz, pâinea.
Principiul nutritiv de bază al cerealelor este reprezentat de glucide, prin amidon,
care apare în proporție de 42-46% în pîinea integrală și de 80% în griș.
Conținutul în proteine este mic : 7-16% în produsele alimentare din cereale,
20-26% la cele din leguminoase uscate, iar valoarea nutritivă a proteinelor
vegetale este mai puțin echilibrată ( nu conțin toți aminoacizi necesari organismului ).
Soia conține cantitatea cea mai mare de proteine, sub forma cea mai
echilibrată și asimilabilă.
Pâinea este principalul exponent al acestei grupe, fiind un produs alimentar pe
cît de discutat, pe atît de important.
Constituie în medie 20-50% din rația calorică a adultului normal și
reprezintă în medie, 80% din consumul de glucide.
La copii, pâinea intră în alimentație din al doilea semestru al vieții ( 5-6 luni )
sub formă de pesmet fiert în lapte sau amestecat cu sucul și pulpa de fructe.
Rația alimentară de pâine la copii este de 25-30 g pe an de vîrstă de la 1-3 ani,
pe parcursul unei zile, restul de glucide fiind reprezentat prin griș, paste făinoase,
orez, 150-200 g pe zi între 3 și 6 ani, 200-300 g între 7 și 14 ani, 300-450 g peste 14 ani.
Pâinea albă este mai ușor digerabilă, dar conține mai puține principii nutritive, substanțe proteice,
vitamine și săruri care se pierd prin decorticare și rafinare.
Mămăliga, aliment intrat în tradiția noastră națională, conține proteine nutritive și este
complect lipsită de vitamine.
Asociată cu produse de origine animală, ca lapte, brînză, ouă, devine un aliment nutritiv.