Se afișează postările cu eticheta Îngrijirea și Toaletarea Cîinelui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Îngrijirea și Toaletarea Cîinelui. Afișați toate postările

Tunsoarea Cîinelui




TUNSOAREA CÎINELUI


Cîinii se tund pentru accentuarea tipului rasei,
pentru a respecta tradiția sau un anumit stil,
pentru a conferi un aspect plăcut și desigur
pentru a se conforma standardului rasei respective.
Sînt rase la care tunsoarea nu este deloc necesară,
deși părul cîinilor respectiv este lung; ea nici nu ajută
la creștere, ci din contră, uneori părul crește greu
la loc.
Anumite rase, cum ar fi Komondor și Puli privesc
lumea înconjurătoare printr-o perdea de păr ce cade
în fața ochilor.
Nu este permis ca ea să fie tunsă, deoarece acest păr
oferă protecția ochiului și îndepărtarea lui poate
provoca tulburări de vedere.
La unele rase ( Foc Terrier și Caniche ) tunsoare va
începe destul de timpuriu și va fi continuată cu
regularitate pentru ca părul să se dezvolte frumos
și să se respecte prescripțiile standardului.
La cîinii cu blană aspră și deasă, stufoasă, ce nu face
cîlții ( Fox Terrier ), nu se recomandă baia înainte
de trimare; la restul raselor însă, pare normal ca
înainte de tunsoare cîinele să fie îmbăiat și apoi
uscat perfect, descîlcit și periat.
Rasele la care, conform standardului, este obligatoriu
trimajul sînt Schnauzer, Caniche și toate rasele de
terrieri ( Fox Welsh, Irish, Scottish, Airedale, Caorn,
Kerry blue, Bedlington ).
Mai sînt permise potriviri cu foarfeca și la alte rase
cum ar fi Spitzul, Maltezul.

Caniche: Tunsoare ,,tip Leu”.
Labele picioarelor se tund și între degete scurt cu
foarfecele.
Porțiune tunsă sau care poate fi lăsată să crească
în așa fel încît forma picioarelor din față să se
asemene cu cea a unui stîlp.
Brățări sau manșete, în față se realizează la nivelul
articulației
carpiene iar la picioarele din spate la nivelul jaretului
( 3-4 cm deasupra și 2 cm dedesubt ).
Coada se tunde pe 2/3 din lungime de la rădăcină, lăsîndu-se
doar moțul cozii de formă sferică sau cilindrică ce
se realizează cu foarfecele.
Porțiune netunsă, se egalizează doar.
Suprafața este limitată pe spinare de nivelul ultimei coaste,
iar în jos de nivelul cotului.
Falca de jos pînă la gît și pe toată lungimea botului
pînă la îmbinarea cu fruntea, dar fără a depăși nivelul
ochilor cu mai mult de 1 - 2 cm.
Obrajii se tund pînă la urechi, în așa fel încît urechile să
cadă bine pe lîngă cap.
Ochii se eliberează prin tăierea smocurilor de păr de
deasupra lor.
Pe falca superioară  se lasă mustață foarte mare de care
se va avea grijă să nu fie mutilată la aranjarea capului.
Forma urechii va fi bine conturată; se realizează cu foarfecele.

Caniche Tunsoare ,,1960” zisă ,,tip modern”
( a doua tunsoare admisă în expoziții ).
Suprafața cu cel mai lung păr ( de la 4 la 7 cm ).
Porțiunea în care lungimea părului scade treptat.
Zona cu cel mai scurt păr.
Părul se regularizează la o lungime de 1 cm.

Fox Terrier cu păr sîrmos.
Fox Terrierul trebuie luat în îngrijire începînd de
la vîrsta de 8 - 10 săptămîni, cînd deja are un păr
de 4 - 5 cm, deoarece atunci este cel mai ușor să-i
croim forma dorită părului.
Mai apoi, înainte de expoziție cu 7 - 8 săptămîni,
trebuie începută pregătirea pentru ca pînă în ziua
concursului să capete lungimea dorită.
Cu cca 3 - 4 săptămîni înainte retușurile necesare.
Esențial de știut este faptul că cel mai lung păr îl va
avea pe spate, anume 3 - 3,5 cm; pe părțile laterale
și pe gît părul va avea 1 - 1,5 cm, iar pe cap și urechi
doar cîțiva mm.
Important este ca trecerile de la o zonă la alta să nu
se facă brusc pentru a da impresia că Fox Terrierul
a fost potrivit.
Pregătirea se începe cu zonele unde părul va rămîne mai
lung și se termină acolo unde va fi mai scurt.

Kerry Blue Terrier.
Aranjarea părului la un Kerry blue se face periodic, în
funcție de rapiditatea cu care crește părul.
Pentru expoziție operațiunea se va executa cu 2 - 3
săptămîni înainte de la data respectivă lungimea
părului pe spate să fie în jur de 2 cm.

Scottish Terrier.
Dacă e necesar se trimează cu cel puțin 6 luni înainte
de expoziție, pentru ca în această zonă să crească
firele lungi și uniforme.
Altminteri, trebuie doar pieptănat de sus în jos
pentru a îndepărta firele moarte.

Bedlington Terrier.
Se tunde cu mașina sau cu foarfeca.
Ajustarea e relativ simplă dar necesită o bună
cunoaștere a standardului și a simțului modelării.
Cu 3 săptămîni înainte de expoziție se tund cu
foarfecele labele și se conturează degetele.
Se recomandă o atenție deosebită tunsorii capului
- să i se lase moțul specific ( lung, îngust, estompat ).


Scurtarea urechilor și a cozii

Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 7




ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI

Partea 7

Scurtarea Urechilor și a Cozii.


Scurtarea urechilor la anumite rase de cîini este
azi o operație de conformare la standard.
Ea are însă la origine dorința omului și necesitatea
sa de a păstra cît mai mult timp în activitatea
cîinelui respectiv.
Într-adevăr, pe vremuri, în timpul vînătorii sau
luptelor la care cîinele era folosit în mod constant,
acest organ îi era mai totdeauna sfîșiat sau rupt.
Pentru a evita scoaterea lui din ,,activitate” pînă
la vindecare, proprietarii au recurs la scurtarea lor,
creînd astfel, fără să vrea, moda de astăzi.
De fapt, această operația este avantajul cîinelui;
în afara faptului că îngrijire devine mai ușoară -
știută fiind frecvența mare a bolilor urechii - se
mai micșorează și pericolul sfîșierii lor în cazul
unor încăierări, frecvente la cei din rasele Dobermann,
Dod german, Boxer etc., cunoscute ca amatoare
de bătăi.
Scurtarea urechilor prin tăiere este o operație
estetică ce se efectuează de către un specialist,
cu instrumente speciale și potrivit formei prescrise
de standard.
Rasele la care această operație este cerută de
standard sînt următoarele: Ciobănesc de Beauce,
de Brie și cîinele de Pirinei ( neobligatoriu ),
Bouvier de Flandra, Boxer, Dobermann, Dog german,
Schnauzer uriaș, mijlociu și pitic,  Dog Argentinian,
Pinscher, Affenpincher, Zwergpincher și Griffon de
Bruxelles.
Operația se efectuează cu ajutorul unui șablon de metal,
cu observația că este important de apreciat și din punct
de vedere estetic, în raport cu forma capului, cum va
trebui operat și care din cele trei forme uzitate i se
potrivește mai bine.
Vîrsta cea mai potrivită pentru operație rămîne 8-10
săptămîni la rasele mai mici și 10-12 la cele mai mari;
unii crescători o fac și mai timpuriu, deși pînă ce
cartilagiu nu este destul de solid și bine format nici
aprecierea estetică nu se poate face ușor și nici
reușita nu este garantată.
Operația se face cu anestezie locală; cîinelui nu i se
dă de mîncare cu 1/2 zi înainte pentru a preîntîmpina
eventualele vomismente.
Zilele următoare va fi supravegheat, împiedicînd
scărpinarea sau infectarea locului operat.
Pansamentul va fi păstrat cca două săptămîni; în mod
normal, după acest interval urechea va sta în poziția
cerută de standard.
În caz contrar este indicat un masaj ușor, repetat, al zonei
sau se poate interveni astfel: urechile sînt sprijinite de
un tutore improvizat ( o mică atelă ) care să le mențină
rigide în poziția corectă și apoi sînt lipite una de alta cu
ajutorul unei benzi adezive de leoclopast.
Începînd cu a șaptea zi după operație, pentru a preveni
formarea unei cicatrice retractile în care urechea ia o
formă cutanată nedorită din cauza strîngerii cartilagiului,
se aplică zilnic, de două ori, masaje ușoare cu mîna unsă
în prealabil cu o pomadă antiseptică.

Tăierea cozii.
Și la amputarea parțială a cozii anumitor rase de cîinii au
stat la bază criterii practice.
Cel mai bine este ca operația de codetomie să fie făcută
la 3-4 zile de la naștere cînd aproape nu se produc dureri
și cînd nu se efectuează o intervenție chirurgicală propriu-
zisă, cum este cazul mai tîrziu.
În aceste prime zile nu este necesară nici anestezie și nici
coaserea pielii însă cu cît cîțelul este mai mare cu atît rana
se vindecă mai greu.
Dimensiunile la care trebuie tăiată coada sînt impuse
de standard.
În orice caz, ea nu va fi niciodată atît de scurt tăiată
încît să nu acopere complet anusul.
Tabelul de mai jos precizează dimensiunile corecte, deși
de obicei femelelor li se lasă coada cu o idee mai lungă
decît masculilor.

Dobermann, Boxer, Schnauzer, Griffon, rămîn cu coada scurtă,
doar 2 - 3 articulații se păstrează.

Airedale Terrier, Fox Terrier, Irish Terrier, Welsh Terrier,
Jagdterrier și alte rase de terrieri, 1/3 din coadă va fi tăiată;
coada nu are voie să fie aplecată ci va trebui să stea dreaptă.

Kerry blue Terrier, Yorkshire Terrier, Caniche, 1/2 din coadă
va fi tăiată.

Vijla, Brac german, Brac de Weimar, 1/3 din coadă va fi tăiată.

Spanieli, 1/2-1/3 din coadă va fi tăiată.

Accesorii

Tunsoare


Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 6



ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI

Partea 6

Accesorii

Principalele accesorii sînt zgarda și lesa.
Este bine să aveți întotdeauna și cîte una de rezervă
pentru cazul cînd cea în funcține se rupe sau se pierde.
Zgarda cîinelui se confecționează din piele groasă.
Dacă doriți să o înfrumusețați cu cîteva ținte, este bine
să fie căptușită în interior cu un postav.
Lățimea ei este de la 1-3 cm, în funcție de vîrsta și
talia animalului:
Zgarda nu se leagă prea strîns în jurul gîtului, doar atît
cît să împiedice scoaterea capului, cînd trage într-o parte.
Obiceiul de a păstra zgarda tot timpul de gîtul cîinelui
este contraindicat.
Blana nu primește aer și fiind sub frecare se degradează.
Un medalion din metal pe care să fie gravat numele și
adresa stăpînului poate fi util dacă s-a pierdut cîinele și a
fost găsit de o persoană binevoitoare.
Învățarea cățelului cu zgarda trebuie făcută cu grijă,
mîngîindu-l sau jucîndu-se cu el cînd i-o punem, pentru
a nu-l înfricoșa.
Curînd va asocia pusul zgardei de plecare la plimbare
și o va accepta cu mare bucurie.
Multe persoane folosesc în special la cățelandri sau la
cîini de talie mică, hamul, dacă nu permanent atunci
măcar la începutul educației.
Păreri autorizate condamnă hamul deoarece favorizează
deformarea spatelui.
Cei ce nu vor totuși să renunțe la el îl vor confecționa din
curea rotundă, deoarece aceasta măcar nu rupe părul
atît de ușor ca cea lată.
Lesa, sau cureaua de plimbare, trebuie să fie dintr-o
piele rezistentă la tracțiune.
Lungimea cea mai potrivită, standard, este de 1,20 m.
Dacă este mai lungă se încurcă în picioarele cîinelui
sau a stăpînului.
Pentru dresaj se folosesc lese speciale, lungi de cîțiva
metri, care să poată da cîinelui impresia aparentă de
libertate.
Lesa se strînge în pumn după nevoie.
Cîinii mari, dificil de condus, se recomandă să aibă
o lesă cît mai scurtă, pentru menținerea lor la picior.

Accesori Cîinii



Dispozitivul de prindere a lesei de zgardă, denumit
carabinieră, trebuie să fie cît mai sigur și cu
detașare ușoară.
Pentru cîinii recalcitranți, sau care nu învață cu
docilitate mersul în lesă, se confecționează zgărzi
speciale, strangulante, care sufăcă animalul dacă trage.
Similare ca destinație sînt zgărzile confecționate
dintr-un sistem de cîrlige, cu vîrful întors spre
interior și care înțeapă animalul cînd devine neascultător.
Botnița face și ea partea din echipamentul obligatoriu
în anumite împrejurări, dacă reglementările respective o cer.
Botniță nu se pune însă de fapt decît animalelor rele
care au tendința de a mușca.
Ea se confecționează din piele sau din sîrmă.
Forma ei este asemănătoare botului și trebuie să
permită o respirație normală fără a jena animalul.
Tot printre accesoriile obligatorii se numără și vasele
destinate mîncării și apei, cele mai indicate fiind
castronele smălțuite cu o bună stabilitate și cu
emailul în perfectă stare.
Pot fi folosite cu succes și vase din aluminiu sau de
pămînt; important este ca ele să fie păstrate într-o
stare de curățenie și spălate după fiecare masă.
Vasul destinat apei de băut a cîinelui va fi ținut
într-un loc anume, totdeauna același și plin cu
apă proaspătă.
Acest echipament trebuie să vă însoțească și la
plecarea în excursii sau în concediu, iar o lesă de
rezervă se impune de la sine.
Pentru cîinii de pază, utilitari sau de vînătoare, mai
fac parte din echipament și fluiere al căror sunet,
bine cunoscut cîinelui, permite darea de comenzi
de la distanță.
Construcția lor a evoluat atît de mult, încît în prezent
sînt folosite în cazuri speciale chiar și fluiere cu
ultrasunete, așa-zisele fluiere silențioase, care emit
vibrații de înaltă frcvență ce nici nu sînt percepute
de urechea umană, fiind în schimb perfect auzite de
către cîine.
Ustensilele destinate îngrijirii și toaletei cîinelui sînt:
peria, pieptenele, mănușa și un brici de tuns.
Peria se confecționează din păr natural.
Cea mai potrivită formă este cea de tip țesală ( care
se trage pe mînă ).
Lungimea firelor se alege în funcție de lungimea
părului cîinelui ( cea standard are cca 1,5 cm ).
Părul din care este confecționată va fi mai dur dacă
avem de-a face cu un cîine cu blană aspră sau
deasă și mai moale pentru cei cu părul fin și mătăsos.
Mai recent, s-a generalizat aproape folosirea periilor
cu dinți din oțel, ușor îndoiți și flexibili, montați
într-o pernă de plastic ( asemănătoare daracului de
scărmănat lînă ) și care sînt ideale pentru descîlcirea
părului și perierea cîinilor cu păr lung ( Setter, Cocker,
Afgan etc.).
Cele mai practice sînt cele cu mîner care au o pe
o parte o perie de păr obișnuită, iar pe cealaltă o perie
cu dinți rotunjiți din oțel.

Pieptenele trebuie să fie solid, cu dinți mari, rari
și lungi de cca 4 cm, confecționat din os sau metal;
vîrfurile sînt rotunjite pentru a nu zgîria.

Mănușa ( din păr sau castravete de mare ) servește
pentru masaj și, în toaleta finală, la netezirea părului
și așezarea lui, obținerea luciului și colectarea firelor
moarte rămase în blană.

Briciul sau o lamă adaptată într-un dispozitiv cu
mîner va fi utilizat pentru potrivirea părului și
scurtarea lui, acolo unde standardul o cere.
Dacă aveți de gînd să efectuați singuri întreaga
operație de tundere, destul de complicată în unele
cazuri ( Caniche sau Fox Terrier ), atunci va trebui
să vă procurați un aparat de tuns ( manual sau
electric ), identic cu cel al frizerilor, o foarfecă
de păr, una de filat și o lamă îngustă de brici pentru
egalizat și potrivit.
Nu este inutilă completarea inventarului și cu o
foarfecă de tăiat unghii, de tip clește.

Îngrijirea Cîinelui Iarna

Scurtarea Urechilor și a Cozii


Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 5




ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI

Partea 5

Îngrijirea Cîinelui Iarna


Cîinilor le place foarte mult plimbarea și joaca în zăpadă.
Dar atenție, se poate uneori întîmpla ca zăpada să aibă
pojghiță subțire de gheață deasupra, ce se sparge sub
greutatea cîinelui provocîndu-i răni la labe.
Alteori veți observa cum cîinele se culcă pe zăpadă
și începe să-și lingă laba sau încearcă cu dinții să scoată
dintre pernițe bucăți de zăpadă ce s-au lipit și îl
împiedică la mers.
Ele vor fi imediat îndepărtate.
Cel mai bine este ca iarna, dacă circulă frecvent în
zăpadă, să-i tundeți scurt, dar nu complet, părul
dintre pernuțe, care facilitează prinderea zăpezii,
și să-i ungeți tălpile cu vaselină pentru o protecție
suplimentară.
Chiar dacă ați luat aceste măsuri nu lăsați timp
îndelungat cîinele să stea nemișcat în frig, pe gheață
sau în zăpadă.
El suportă foarte bine anotimpul friguros, dar în mișcare.
Sarea ce se aruncă iarna pe trotuare și pe partea carosabilă
este dăunătoare labelor cîinelui, deoarece le provoacă
usturimi și uneori chiar arsuri.
Ocoliți pe cît posibil asemenea locuri, iar la înapoierea
acasă clătiți-i imediat picioarele într-un lighean cu apă
călduță și apoi ștergeți-le cu prosopul lui.
În astfel de cazuri nu este rău dacă se presară apoi zona
cu pudră de talc.
Contrar părerilor îndeajuns de răspîndite în special în
rîndul posesorilor de rase mai delicate, îmbrăcămintea de
iarnă pentru cîini nu este deloc necesară.
Dacă blana nu le-a fost lipsită de substanțe grase protectoare
datorită prea multor băi, dacă nu sînt debili ori bolnăvicioși,
nu este nevoie să fie protejați în mod special de frig, de ninsoare
sau de ploaie, în timpul plimbării.
La înapoierea acasă vor fi în schimb bine șterși și uscați
spre a nu permite frigului să-i pătrundă.
Dacă însă avem de-a face cu cîini de apartament, cocoloșiți
la temperaturi ridicate sau de talie mică și cu păr scurt,
atunci spre a evita reumatismele sau o răceală ce lesne
o pot contracta, este mai bine să-i protejăm de intemperii
cu o îmbrăcăminte adecvată.
Tipul ideal de îmbrăcăminte canină rămîne un pulover din
lînă tricotat, de formă cilindrică și închiat pe burtă.
Pe ploaie, el poate fi înlocuit cu ceva similar dar confecționat
dintr-un material impermeabil.
Această îmbrăcăminte nu este bine să fie croită pe corp
deoarece le deteriorează blana și le micșorează încă mai mult
rezistența la frig.
Deoarece la plimbare se poate întîmpla ca la trecere cîinelui
sub un gard, prin mărăciniș sau tufișuri, îmbrăcămintea să
se agațe de un obstacol, imobilizînd animalul, se recomandă
să nu fie pierdut din ochi sau să iasă afară neînsoțit.
Cîinii ținuți afară nu au nevoie decît de o cușcă în care să
se adăposteacă.
Iarna în ea se pune un strat de cca 5 cm de paie uscate sau
talaș, ce se schimbă la 2 săptămîni sau chiar și mai curînd
dacă s-au udat.

Îngrijirea Anumitor Organe și Zone Corporale

Accesorii




Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 4




ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI

Partea 4

Îngrijirea Anumitor Organe și Zone Corporale


Ochii au nevoie zilnică de spălare pentru eliminarea
secrețiilor mucoasei, a prafului și a diverselor
impurități.
Pentru această operație este nevoie de puțină vată
sau cîrpă moale, curată și apă călduță sau ceai de
mușețel.
În mod curent, această operațiune se face dimineața.
Dacă ochii lăcrimează, se spală de 2 - 3 ori pe zi
cu ceai de mușețel călduț sau într-o soluție de acid
boric 2%în apă.
În caz de persistență sau de recidivă se va încerca
folosirea a 2 - 3 picături de Colir de 2 ori pe zi și,
desigur solicitarea unui consult medical.

Urechile necesită îngrijiri speciale, mai ales cele
lungi, cu care literalmente mătură pe jos unele rase.
Ele trebuie întreținute deosebit de atent, scuturate
de praf, spălate sau șterse cu o cîrpă muiată în apă
după fiecare plimbare.
Foarte frecvente sînt cazurile de îmbolnăviri cauza
de lipsa de îngrijire a urechilor.
Punctul cel mai sensibil al Cockerului, de exemplu,
căruia i se acordă o îngrijire și o supraveghere minuțioasă,
rămîn urechile.
Nu amînați niciodată pe a doua zi inspecția urechilor
cîinelui, iar săptămînal procedați la toaleta lor completă.
Curățarea se efectuează cu ajutorul unor mici bețișoare
înfășurate în vată, cu care se șterg și tot înspre afară
părțile interioare ale urechii.
În cazul formării de dopuri, vata se va muia în ulei de
parafină, peroxid sau un alt ulei volatil de calitate.
Evitații soluții pe bază de eter sau spirt, ele sînt
contraindicate fiind iritante și dureroase.
Îngrijirea urechilor este o operație delicată care, dacă
nu este săvîrșită cu competență și deosebită grijă,
poate produce înfundarea canalului auditiv.
La cîinii cu un pavilion al urechii larg deschis și cu
urechi scurte, tip Boxer, o cîrpă subțire muiată
într-un ulei volatil și stoarsă este cel mai bun mijloc
de curățire.
În orice caz, trebuie evitat ca în urechi să pîtrundă
apă, murdării sau corpuri străine.
Supravegheați-i cu atenție, sub acest aspect mai
ales, deoarece tăvălindu-se prin iarbă, cîinii pot culege
cu urechea corpuri străine care riscă să provoace
infecții ce conduc uneori la perforarea timpanului.
Dacă îl vedeți că își scutură des capul și încearcă să
ajungă cu laba la urechi, sau se freacă cu urechea
de covor în mod repetat, este foarte posibil să avem
de-a face cu semnele infecții la ureche.
În cazul în care în urechea cîinelui au pătruns obiecte
străine, în special redutabilul pir, inamicul numărul 1
al speciilor cu urechi lungi și păr, este bine să apelați
imediat la medicul veterinar care, cu ajutorul otoscopului
și al pensetei, va putea îndepărta sursa cea mai
periculoasă a otitelor, adesea neglijate și tranformate
în boală cronică.
Înfecțiile la ureche sînt destul de dificile la tratament și
este mai bine să le luați din pripă.
Basseții, Cockerii și alți cîini cu urechi lungi va trebui de
asemenea să fie feriți de murdărire în castronul cu mîncare.
Pentru aceasta, îi veți obișnui de mici să mînînce cu
urechile prinse pe spate cu un elastic, ciorap de mătase ori
cu zgarda sau chiar ținute de dv. cu mîna.
În urechi se poate aduna și păr mort.
Cu o pensetă pot fi ușor degajate firele acestea, ce pot
înfunda canalul auditiv și facilita infecții.
Urechile Canichilor sînt foarte foarte păroase.
Ele vor fi din timp în timp epilate, de preferință de
către specialistul ce se ocupă cu tunsoarea lui.

Dantura canina nu necesită o îngrijire specială
și permanentă.
Pentru ca ea să se dezvolte corespunzător trebuie
asigurat prin oase calciu necesar.
Morcovul crud, pîinea uscată și cîte un os de ros ajută
la curățarea și întreținerea dinților.
Cu vîrsta însă, începînd de pe la 4 ani, încep să
apară fenomene de îngălbenire a danturii și depuneri
de tartru ( piatră ) pe dinți.
Pentru a se evita acest fenomen vom freca ușor
dinții cu o periuță moale sau cu o bucată de tifon
înmuiată în zeamă de lămîie sau în bicarbonat de
sodiu umezit.
Lunar se efectuează un examen mai aprofundat al
danturii.
În cazuri mai avansate de tartru, desigur că trebuie
să apelăm la un specialist pentru a proceda la îndepărtarea
depunerilor prin procedee mecanice.
Dacă neglijam această operațiune, se poate întîmpla ca
gingia să se inflameze, să fie atacași dinții, să se producă
infecții și chiar pierderea dinților.
Uneori putem observa în mod constant un miros neplăcur
al gurii; în acest caz vom verifica dacă s-a declanșat o
infecție ce solicită intervenția imediată a medicului veterinar.
La cîinii bătrîni, în astfel de cazuri, se procedează la extracții.
Uneori între dinții cîinelui se prind bucăți de lemn ( dacă a ros
un băț ) sau chiar oase.
Veți remarca cum încearcă să le îndepărteze cu laba sau
frecîndu-și botul pe jos.
Deschideți-i imediat gura și ajutați-l, îndepărtînd obiectul străin.

Unghiile cîinelui se mențin la o lungime normală șu
se tocesc singure ( fără a-l jena ) dacă acesta face suficientă
mișcare pe jos.
Astfel, de 3 - 4 ori pe an, le vine și lor rîndul la control
și la scurtare dacă este cazul, cu atenția cuvenită însă
spre a nu provoca răniri și sîngerări.
Întrucît vasele de sînge ajung pînă aici, dacă ați provocat
o sîngerare, o puteți opri cu un creion de piatră acră.
Dacă unghiile sînt prea uscate și se desfac, este bine
să le muiați în ulei de parafină înainte de îngrijire.
Uneori și pile poate fi folosită cu succes.
La rasele cu pielea ridată puternic, de exemplu Bulldog
sau Pekinez, este necesar ca săptămînal, cu ajutorul
unui tampon cu vată îmbibat cu ceai de mușețel,
să se procedeze la curățarea atentă a zonelor respective.

Baia cîinelui

Îngrijirea Cîinelui Iarna

Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 3




ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELEUI

Partea 3

Baia Cîinelui


În ceea ce privește spălările cu săpun, deși constituie
un ajutor pentru întreținerea stării generale bune și
a curățeniei, ele nu sînt indicate decît o dată la 2 - 3
luni, exceptînd cazurile speciale de murdărire.
Spălatul frecvent cu detergent duce la distrugerea
stratului protector de grăsime al pielii, făcînd cîinele
susceptibil la schimbările de temperatură și predispus
la eczeme.
O periere frecventă este mult mai importantă decît baia.
Cățeilor mici nu li se face deloc baie și nu se recomandă
să îmbăiem nici cățeaua însărcinată în perioada de gestație.
Aceste băi nu se pot confunda cu scăldatul în ape
curgătoare și în lacuri, vara posibil zilnic ( cu condiția
să alergăm cu cîinele pentru a-l sili să se usuce astfel,
fără a-l lăsa însă să se tăvălească în nisip dacă sîntem
pe o plajă și ne pregătim de plecare ).
Nedăunătoare pielii și blănii sînt și dușurile ușoare
făcute vara, pentru răcorire și îndepărtarea prafului.
Pentru a obișnui cîinii cu baia este necesar cît mai mult
tact, altfel riscăm instaurarea unei repulsii ce ne va da
mult de furcă mai tîrziu.
Temperatura potrivită a apei este de 32 grade C.
Un șampon special pentru cîini sau, în lipsa acestuia
un săpun ușor de tipul celor destinate copiilor fac
bună trebuință.
Înainte de baie, mai ales la rasele cu părul lung, este
foarte indicată o periere pentru a scoate praful din blană.
Cel mai bine cîinele se spală în cadă sau într-un lighean mare.
Dar apa nu va depăși nivelul burții, așa că de fapt tot
procesul de spălare se va trece sub un jet de apă, de
preferință un duș flexibil sau un furtun de cauciuc ce
se poate adapta la robinet.
Capul nu se vîră sub apă; dacă rasa are părul scurt
este suficient ca în zona capului să-l ștergeți cu un
prosop ud, stors.
În schimb, celor cu părul lung ce necesită o spălare
minuțioasă, nu e rău dacă le astupați canalul
urechilor cu vată, iar după baie vă îngrijiți să le uscați,
ștergîndu-le ușor cu tampoane de vată înfășurate
pe un bețișor.
Ochii, dacă au fost cumva iritați de săpun, trebuie
clătiți bine cu o soluție de acid boric diluat.
După săpunire și îndepărtarea murdăriei sînt necesare
cîteva clătiri temeinice pentru a elimina tot detergentul.
După baie frecați bine cîinele cu un prosop mare
plușat anume destinat acestui scop, pînă ce blana
s-a zvîntat.
Pentru a evita să stropească mobila cînd scoateți cîinele
din apă și încearcă să se acuture, înfășurați-l în prosop
și ștergeți-l bine.
Nu este rău să puneți și pe jos ceva pe care cîinele
să se poată rostogoli și încearcă să se ștergă și singur.
La rasele de cîini mici sau mai sensibili, încercați să folosiți
pentru uscare, dacă suportă feonul.
Indiferent de rasă, toți vor fi feriți de curent și de frig și
pînă ce s-au uscat perfect, ba chiar cîteva ore după
baie, nu este bine să-l scoateți la aer liber ori la o
temperatură mai scăzută.
La anumite rase de cîini cum sunt: Ciobănesc belgian,
Chow-Chow și unele varietăți de Puli, o baie cu săpun
sau cu șampon este formal contraindicată.
Datorită părului extrem de fin din stratul secundar al blănii,
care se pîslește în contact cu apă, firul lung din stratul
superior este la rîndul lui degradat, fapt care duce la năpîrlire.
Îngrijirea acestor rase se face la sec, prin periere și
ștergere de praf cu o cîrpă umedă.

Periatul și pieptănatul

 Îngrijirea anumitor organe și zone corporale


Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 2



ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI

Partea 2

Periatul și Pieptănatul


Perierea este o îndatorire zilnică.
Ea are ca scop îndepărtarea prafului, a firelor moarte și
împiedicarea formării cîlților.
La cîinii cu păr lung, anumite porțiuni se piaptănă, în
special pieptul și franjurile de la membre.
Aceste operațiuni trebuie să fie precedate de îndepărtarea
corpurilor străine și desfacerea cîlților ce se formează
în special pe picioare.
Cîlții pot fi cu grijă desfăcuți cu mîna.
Neglijați, ei nu mai pot fi descîlciți, pielea nu mai respiră
și aglomerarea trebuie tăiată.
Neperierea și nepieptănarea cu regularitate a cîinelui
conduc la acumularea firelor moarte în blană, care irită
pielea și produc mîncărimi.
Un cîine căruia nu i se face zilnic toaleta este un rezervor
de praf și murdărie circulînd prind casă.
Cîinii ținuți în locuințe, bucurîndu-se de o temperatură
uniformă tot timpul anului sau, în orice caz, fără mari
variațiuni, nu năpîrlesc la perioade fixe ( toamna-primăvara ),
ci pierd mereu din păr, astfel că neapărat trebuie
întreținuți prin periere.
Periatul se face zilnic în sensul creșterii părului, cu o grijă
mărită pentru zonele de sub urechi, la încheieturi sau alte
porțiuni sensibile.
Toaleta începe de la cap, continuă cu spinarea, pieptul,
abdomenul și se termină cu extremitățile.
Completați periatul cu un scurt masaj cu o mănușă specială.
Scopul lui este de a stimula circulația sîngelui, asigurînd
totodată o mai mare elasticitate a părului și colectarea
firelor moarte.
La cîinii cu părul scurt în special, acest masaj cu o mănușă
aspră este deosebit de folositor.
Periile, pieptenele, prosoapele sau cîrpele destinate cîinelui
vor fi păstrate în perfectă stare de curățenie, spălate sau
dezinfectate periodic.

Prima parte

Baia cîinelui




Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 1




ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI

Partea 1


Cîinele nu este un animal pretențios.
Dacă i se asigură hrana potrivită, îndestulătoare,
un adăpost de intemperii, mișcare suficientă și
puțină afecțiune, se va simți perfect satisfăcut
și ne va răsplăti însutit.
În genere cîinilor nu le pasă dacă se murdăresc
și nici nu prea evită locurile lipsite de igienă
( cățelandrii au chiar o deosebită atracție spre
astfel de zone ).
Dar părul și praful ce se adună de pe urma cîinelui
are importanță și pentru sănătatea omului, așa
că pare firesc ca menținerea în stare de curățenie
și sănătate a cîinelui să fie o preocupare permanentă.
Zilnic cîteva minute vor fi deci destinate acestei
îngrijiri.
Ea constă într-o periere sau pieptănare, după cum
este cazul, însoțită de un examen sumar al corpului
pentru a detecta la timp rănile, paraziții, scaieții
sau frunzele din blană.
Totodată vom observa orice stare neobișnuită,
premergătoare unei boli.
Avantajul toaletei zilnice este și acela că face cîinele
să devină mai docil, obișnuindu-se rapid să fie manipulat
de stăpînul lui, așezat sau culcat pe o parte sau alta,
după cum cere periatul.
Săptămînal este bine să se examineze atent dantura,
unghiile, ochii și urechile.
În special la rasele cu urechi lungi aceasta este o sarcină
ce nu poate fi neglijată.
Dacă de la plimbare cîinele s-a întors cu picioarele și
blana murdare de noroi, este bine să-i spălăm imediat
într-un loghean părțile murdare, să i le ștergem cu o
cîrpă și de-abia apoi să-i dăm drumul în casă.
Astfel, tot noroiul de pe labe, după ce se va usca, se va
împrăștia prin casă.
Controlați de asemenea dacă între degetele și unghiile
cîinelui sau între pernițe nu s-au adunat corpuri străine:
pietricele, scaieți și mai aler pir, deoarece frecvent
pătrunderea acestei plante produce inflamații grave și
infecții.
Dacă eventual s-a lipit bitum sau asfalt de picioarele
cîinelui, el poate fi îndepărtat cu ajutorul unui tampon
înmuiat în acetonă.
După masă este bine să ștergeți botul cîinelui cu un
prosop anume destinat acestui scop.
Se va obișnui repede și va aștepta cuminte, după ce a
terminat de mîncat, să-l ștergeți.
Este mai bine să o faceți dv. pentru a anticipa o operație
pe care o va face singur, dar pe covorul din sufragerie.
Culcușul cîinelui trebuie păstrat curat, scuturat de praf,
ținut la aer și schimbat la interval de cca o lună.
Mulți cîini ascund în culcușul lor alimente, oase etc.
Este bine să supravegheați aceste comportări, deoarece
nedepistate la timp pot deveni locuri rău mirositoare.
Cel mai bine este să fie dezvățați de asemenea obicei.
Primele săptămîni, pînă ce puiul este învățat să nu facă
în casă, sînt dificile.
De aceea este bine, pentru a-l desprinde cu igiena și cu
obligația ca nevoile să și le satisfacă afară, să-l ducem
cît mai des la aer.
( Dacă există posibilitatea, încă de mici puii pot fi scoși
afară în iarbă cu lădița lor cu tot).
Cînd ajunge la 2 - 3 luni, din două în două ore, cu
lesa, cățelul trebuie scos afară.
Cel mai bine este de fapt ca ziua să înceapă și să se
termine cu ,,ieșitul afară”.
În felul acesta, foarte repede va învăța să fie curat.
Concomitent, locurile în care cățelandrii fac în casă,
pentru a nu deveni puncte preferate spre care să fie
atrași de miros, vor fi imediat spălate și dezifectate
cu un deodorant; mirosul acestuia îi va îndepărta.


Periatul și pieptănatul