google-site-verification: google8b1fa3056f9634a3.html

Obiceiurile Proaste ale Cîinilor



OBICEIURILE PROASTE ALE CÎINILOR


De regulă proastele obiceiuri sînt cele cu care noi
l-am învățat pe cîinele nostru.
Fiindcă, dacă i s-a permis să se urce în pat și pe
fotolii, înseamnă că are voie să facă acest lucru; sau
dacă i-am oferit cîte o bucățică de la masa noastră
și ulterior ne-o va cere chiar el, nu trebuie să ne
minunăm de cît este de prost crescut.
De aceea este bine ca încă de la început să decidem ce
nu dorim să facă în casă cîinele nostru, iar instruirea lui
să fie făcută în acest sens, cu perseverență, calm și
fermitate, fără a permite nici un fel de abateri pentru a
nu-l dezorienta.
În scurtă vreme se va obișnui cu o purtare corectă.

Cîine zgomotos.
Singurătatea este prost suportată de către unii cîini, își
manifestă neliniștea și frica prin lătrături sau chiar urlete,
fapt extrem de neplăcut în cazul apartamentelor în
blocuri, hoteluri etc.
Un cîine care are nevoie știe să latre este foarte util
( dacă a sunat cineva, a introdus o cheie în ușă sau a
intrat în casă un necunoscut sau musafir ), dar unul care
o face aproape permanent și provoacă supărări vecinilor
trebuie imediat dezvățat.
În majoritatea cazurilor, manifestările de mai sus se datoresc
lipsei de preocupare a stăpînului, atunci cînd cățelul a fost mic.
Educația în acest domeniu se face în felul următor: stăpînul
se preface că pleacă de acasă, fără a se îndepărta prea mult
de ușă, pentru a auzi ce se petrece.
Deîndată ce aude manifestările zgomotoase ale cîinelui
revine și îl ceartă cu asprime pronunțînd magicul ,,nu e voie!”,
aplicînd eventual clasica corecție cu ziarul înpăturit și
punîndu-l la colț.
Apoi pleacă din nou și repetă manevra dacă este cazul,
pînă ce animalul va asocia nemulțumirea manifestată
de stăpînul său și bătaia de comportarea lui nedisciplinată.
Se va obișnui astfel să aștepte fără să facă zgomot în casă
și nu va mai lătra.
În curte, lătratul fără întrerupere ( cu sau fără motiv ) este
de asemenea un obicei prost.
Cîini fricoși, lipsiți de curaj sau cei excesiv de nervoși au
asemenea manifestări.
Evident că astfel de porniri nu trebuie tolerate, deoarece
provoacă neplăcerile vecinilor și pot duce la conflicte.
Este normal ca un cîine să avertizeze prin una-două
lătrături apropierea unui străin, intrarea în curte a cuiva,
dar după ce ne-a atras atenția trebuie să înceteze.
Prin comanda ,,liniște!” sau ,,taci!” rostită energic,
el va fi calmat.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.