Unele Sfaturi Pentru o Bătrînețe Frumoasă:




UNELE SFATURI PENTRU O BĂTRÎNEȚE FRUMOASĂ:



- respectarea unui anumit ritm de alimentație.
De preferință 4 - 5 mese pe zi, ore fixe, mese mici complete,
ținîndu-se seama de nevoile calorice sînt mai reduse, iar nevoile
vitaminice sînt mai mari ;
- să nu ne considerăm înfrînți ai vieții, să fim entuziaști, să
urmărim și să păstrăm un tonus psihic optimist ;
- să ne menținem activi cu orice preț.
Să nu uităm că cei mai mari dușmani ai vîrstei a treia sînt
sedentarismul, inactivitatea și singurătatea ; să nu ne izolăm de
societate, să păstrăm contactul cu prietenii și familia ;
- să păstrăm o anumită cochetărie, corespunzătoare vîrstei,
fără a semnaliza etatea printr-o îmbrăcăminte bătrînească ;
- să ne controlăm periodic sănătatea, chiar dacă ne simțim bine.
A preveni este mai ușor decît a vindeca ;
- medicamentele să fie folosite pentru prevenirea îmbătrînirii
precoce dar numai cu avizul medicului, nu pe baza
experienței altora.
Nu trebuie renunțat la tratamente, căci ar însemna adoptarea
unei poziții pasive, deloc utilă.
Deci, o grijă permanentă pentru aspectul fizic și corporal,
din punct de vedere igienic, cosmetic și medical ;
- să fim receptivi la nou pentru că rutinarismul este
dăunător la o anumită vîrstă ;
- să acordăm atenție deosebită preocupărilor culturale - lectură,
muzică, spectacole - cunoașterii naturii etc.
Este imposibil să se prescrie rețete universale în acest domeniu,
totuși urmarea sfaturilor indicate și recomandate de specialiști
ne-ar putea fi utile.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.