Plimbările Zilnice, Ambianța Locuinței și Regimul Alimentar




PLIMBĂRILE ZILNICE, AMBIANȚA LOCUINȚEI ȘI REGIMUL ALIMENTAR


1. Plimbările zilnice.
2. Ambianța locuinței.
3. Regimul alimentar.


1. Plimbările zilnice.
Mișcarea activează circulația sanguină și ne ajută să
suportăm mai bine capriciile iernii, așa încît să nu
ezităm a face plimbări pe jos, chiar din momentul
cînd apar primii fulgi de zăpadă.
Plimbîndu-ne pe zăpadă, să nu uităm să folosim o
cremă antisolară, care să ne protejeze pielea.
La munte însă, unde practicăm sporturi de iarnă, vîntul
fiind mai intens vom folosi o cremă foarte grasă,
care să formeze o manta de protecție.


2. Ambianța locuinței.
Iarna nu trebuie să avem tendința de a nu părăsi locuința,
dar începînd din luna decembrie și pînă în luna martie
este bine să dormim cel puțin o oră în plus.
Camera în care lucrăm sau dormim trebuie bine aerisită.
Aerul camerei trebuie să aibă un anumit procent de umiditate,
deoarece în caz contrar pielea se poate deshidrata.


3. Regimul alimentar.
Opinia unor persoane potrivit cărora în sezonul de iarnă
trebuie să mîncăm mai mult pentru a ne proteja mai bine
de frig este greșită și ne poate cauza o îngrășare cu nimic
justificată.
Se impune deci ca tocmai iarna să ne controlăm mai des
greutatea, să căutăm să rezistăm tentațiilor ținînd seama
mai ales de faptul că alimentația este oricum mai bogată
în calorii.
Existînd desigur și o alimentație specifică de iarnă, care
ne va proteja de frig, fără însă a duce la îngrășare : friptura
la grătar, brînza slabă, fructele, morcovii dați prin răzătoare etc ;
să nu uităm că exercițiile de cultură fizică pot fi efectuate și
iarna, dacă dorim ca primăvara să nu ne găsească cu silueta
compromisă.




Unele Recomandări în Sezonul Rece




UNELE RECOMANDĂRI ÎN SEZONUL RECE



Buzele vor fi protejate cu cerat labial ( alifie se strugure )
iar rujul va fi foarte gras, deoarece iarna mucoasa buzelor
neprotejate se descuamează putînd apărea chiar crăpături.
Seara buzele vor fi unse cu vaselină, vitamina A uleioasă
sau o cremă grasă vitaminizată.
Nasul va fi masat zilnic de la vîrf spre rădăcină și periat cu
o periuță moale pentru a preveni roșeața datorită frigului.
Compresele alternative calde-reci dau rezultate bune în acest caz.
Urechile, care de obicei sînt protejate, se pot înroși apărînd
furnicături.
Masajul zilnic cu o cremă grasă sau cu o soluție de vitamina A
dă rezultate satisfăcătoare.
În timpul zilei le vom proteja cu fulare și căciulițe.
Cu toată protejarea mîinilor cu mînuși, acestea se înroșesc.
În acest cez, se recomandă seara să facem băi alternative calde-
reci, timp de cîteva minute, apoi să le masăm cu vitamina A.
La picioare, cu toată încălțămintea de iarnă, putem constata
totuși apariția degerăturilor.
Fiind o problemă de circulație periferică, este bine să ne
adresăm medicului.






Cum Să Ne Fardăm Iarna




CUM SĂ NE FARDĂM IARNA



Ideea că machiajul cu care sîntem obișnuite în cursul
celorlalte anotimpuri nu ar fi necesar iarna, nu are
nici un fundament.
Unele persoane suferă mai mult din cauza frigului,
avînd pielea mai sensibilă.
Pentru acestea un simplu fard este insuficient pentru
protejarea obrazului.
Altele, în special cele cu tenul gras, nu au nevoie de
nici o schimbare în îngrijirea și machiajul lor.
Machiajul dimpotrivă se impune să fie ceva mai
intens pentru a scoate în evidență trăsăturile și a
masca lipsa de strălucire a tenului.
În cazul pielii sensibile, uscate, predispuse cuperozei,
se va aplica zilnic sub fard o cremă protectoare
grasă și hidratantă.









Frumoase și pe Timp Friguros



FRUMOASE ȘI PE TIMP FRIGUROS


Ce este frigul?
După definiția din dicționar este ,,temperatura joasă” a
mediului ambiant.
Există o concepție greșită că frigul urîțește figura, dovadă
fiind tenul celor care trăiesc în țări care au ierni mai lungi
și cu toate acestea pielea lor este catifelată și sănătoasă.
Desigur pentru a face față rigorilor iernii sînt necesare
îngrijiri deosebite ( mai ales persoanele care au pielea
sensibilă ).
În timpul iernii, unele funcții vitale ale pielii sînt mult
diminuate, frigul avînd o acțiune vasoconstrictivă ; astfel,
afluxul de sînge și activitatea glandelor sebacee sînt reduse,
pielea se usucă și se deshidratează.
Primele lezate de aceste condiții atmosferice sînt persoanele
cu tenul uscat care trebuie să se îngrijească în mod special
pentru a nu ajunge la o uscăciune excesivă a pielii și chiar la
descuamarea ei.
Influența frigului este resimțită și de persoanele cu tenul gras
care datorită secreției naturale care le protejează pielea, sînt
mai puțin vulnerabile ; totuși sînt necesare și pentru aceste persoane
măsuri de protecție pentru a evita ridarea și apariția cuperozei.
Protejarea tenului de frig în mod regulat, este, deci, o problemă
care ne privește pe toți, indiferent de natura tenului.
Pentru spălarea feței se poate folosi zăpada care topită și
strecurată prin tifon are influență binefăcătoare asupra oricărui
tip de ten.
Seara, vom începe prin a ne demachia cu grijă.
Apa și săpunul nu sînt suficiente, rămînînd pe față urme de praf
și de fard ; este necesară o cremă de demachiat sau un lapte
demachiant, de asemenea, după caz trebuie să folosim și o
soluție tonică, ușor alcoolizată, care să dizolve corpii grași, dar
totodată să îndeplinească și o acțiune astringentă pentru
porii dilatați.
Se va unge apoi fața cu o cremă de noapte care are și rolul
de a restabili pH-ul normal al pielii.
Pentru activarea formării de celule noi și tinere, se vor folosi
creme vitaminizate.
Crema de noapte trebuie să fie hidratantă, chiar dacă pielea
nu prezintă aspecte de deshidratare, pentru a permite principiilor
activi să pătrundă bine în straturile mai profunde ale pielii.
O mască hidratantă, cu adaos de vitamine, se recomandă
tenului uscat și deshidratat.
Masca se poate confecționa din pînză sau tifon, făcînd goluri
în dreptul ochilor, nasului și gurii.
Din mușețel, nalbă sau soc, vom prepara o infuzie sau macerat
cu care vom îmbiba masca și o vom aplica pe obraz timp de
20 de minute.
În cazul unui ten alipic și deshidratat se va folosi în locul
infuziei de plante, ulei de măsline.
Tenurile mai sensibile necesită aplicarea unei creme protectoare,
în funcție de natura tenului, crema avînd rolul de a crea o izolare
termică.
Sratul de film invizibil aplicat pe obraz suplimentează stratul
normal de grăsime de pe suprafața pielii, îndepărtat mereu prin
spălare și care devine, astfel, insuficient pentru a proteja pielea
de frig.
În sezonul rece nu se vor folosi preparate pentru albire ( creme
de albit ), care accentuează uscăciunea pielii.
Crema protectoare va fi aleasă după natura tenului: cremă pe
bază de stearați pentru tenul gras și cremă pe bază de lanolină
cu un conținut minim de apă pentru tenul uscat.
Această cremă rămîne întinsă la suprafața pielii așa că nu vom
resimți senzația de prospețime ca la folosirea unei creme penetrante.
După ungerea obrazului și a gîtului cu o cremă protectoare se
va aplica fondul de ten pudra, aceasta din urmă avînd, de asemenea,
și un rol protector, pudra fiind recomandată și pentru obținerea
aspectului catifelat.
Pentru a evita apariția de pete ca urmare a acțiunii soarelui de
iarnă, putem adăuga în crema sau pudra protectoare chinină sulfurică
sau bromhidrică.
Pleoapele vor fi unse dimineața și seara cu cremă grasă, iar
genele vor fi periate cu ulei de ricin proaspăt.
La nivelul tîmplelor și în jurul ochilor unde pielea este extrem
de sensibilă, pentru a preveni apariția ridurilor se va aplica un
strat de cremă mai gros care poate fi păstrat și în cursul nopții,
iar zilnic obrazul va fi masat prin tapotări și ciupituri în vederea
activării circulației sanguine și hrănirii mai bune a țesuturilor.
Dacă ridurilor s-au accentuat vom folosi creme și loțiuni
conținînd lăptițor de matcă.
Cearcănele le vom atenua aplicînd comprese cu infuzie de tei.
Persoanele care prezintă puncte negre vor face o baie de aburi
cu mușețel, după care vor trece la stoarcerea lor, la dezinfectarea
locurilor respective cu o soluție astringentă, apoi la aplicarea
unei măști emoliente.




Un Mijloc de Neînlocuit Pentru Sistemul Nervos : Somnul




UN MIJLOC DE NEÎNLOCUIT PENTRU SISTEMUL NERVOS : SOMNUL



Organismul supărtă mai ușor lipsa hranei decît a domnului.
Pentru refacerea forțelor fizice și psihice trebuie să respectăm
cele 8 ore de somn, căci în timpul nopții se relaxează
întreaga musculatură contractată peste zi și se refac funcțiile
organismului.
În caz de insomnii, înainte de a recurge la diferite medicamente
trebuie să epuizăm mijloacele naturale care de cele mai multe
ori au efecte pozitive.
Astfel :
- înainte de adormi să ascultăm o muzică liniștitoare, să
citim o lectură plăcută, să bem o ceașcă cu lapte cald, îndulcit
cu miere, un ceai calmant de tei sau de rădăcină de valeriană ;
- joggingul ( alergarea prelungită ) nu se recomandă a fi
efectuată seara, deoarece înviorează organismul și gonește
somnul ;
- nu trebuie din cauza insomnie să intrăm în panică, sau în
așteptarea somnului să ne gîndim la lucruri neplăcute, negative,
care să ne creeze o stare de neliniște ;
- după ora 18 se vor evita băuturile alcoolice, cafeaua, ceaiul tare ;
- o plimbare calmă, odihnitoare, ajută la pregătirea odihnei
nocturne ;
- o temperatură moderată, o saltea tare, fără pernă, o plapumă
ușoară dar călduroasă, sînt elemente care contribuie de
asemenea de realizarea unui somn odihnitor ;
- zgomotul monoton al picăturilor de ploaie are un efect
somnifer extraordinar!
Urmare acestor constatări, specialiștii japonezi au construit
un aparat cu semiconductori care redă zgomotul ploii
mărunte, aparat a cărui utilizarea se pare că duce la renunțarea
de barbiturice și de alte somnifere.





Unele Sfaturi Pentru o Bătrînețe Frumoasă:




UNELE SFATURI PENTRU O BĂTRÎNEȚE FRUMOASĂ:



- respectarea unui anumit ritm de alimentație.
De preferință 4 - 5 mese pe zi, ore fixe, mese mici complete,
ținîndu-se seama de nevoile calorice sînt mai reduse, iar nevoile
vitaminice sînt mai mari ;
- să nu ne considerăm înfrînți ai vieții, să fim entuziaști, să
urmărim și să păstrăm un tonus psihic optimist ;
- să ne menținem activi cu orice preț.
Să nu uităm că cei mai mari dușmani ai vîrstei a treia sînt
sedentarismul, inactivitatea și singurătatea ; să nu ne izolăm de
societate, să păstrăm contactul cu prietenii și familia ;
- să păstrăm o anumită cochetărie, corespunzătoare vîrstei,
fără a semnaliza etatea printr-o îmbrăcăminte bătrînească ;
- să ne controlăm periodic sănătatea, chiar dacă ne simțim bine.
A preveni este mai ușor decît a vindeca ;
- medicamentele să fie folosite pentru prevenirea îmbătrînirii
precoce dar numai cu avizul medicului, nu pe baza
experienței altora.
Nu trebuie renunțat la tratamente, căci ar însemna adoptarea
unei poziții pasive, deloc utilă.
Deci, o grijă permanentă pentru aspectul fizic și corporal,
din punct de vedere igienic, cosmetic și medical ;
- să fim receptivi la nou pentru că rutinarismul este
dăunător la o anumită vîrstă ;
- să acordăm atenție deosebită preocupărilor culturale - lectură,
muzică, spectacole - cunoașterii naturii etc.
Este imposibil să se prescrie rețete universale în acest domeniu,
totuși urmarea sfaturilor indicate și recomandate de specialiști
ne-ar putea fi utile.




Să Îmbătrînim Frumos și Demn



SĂ ÎMBĂTRÎNIM FRUMOS ȘI DEMN



Oamenii de știință susțin că bătrînețea trebuie pregătită
din tinerețe prin respectarea regulilor modului de viață
rațională.
Pe lîngă problemele de alimentație rațională, activitatea
fizică și intelectuală mențin o tinerețe mai îndelungată,
aceste două activități dovedindu-se complementare.
Gerontologia susține că cel mai mare inamic al longevității
este inactivitatea, iar longevitatea multor oameni s-a
dovedit a fi urmarea faptului că aceștia au iubit munca,
mișcarea, gimnastica și au îmbinat armonios munca
fizică cu cea intelectuală.
Un factor important pentru profilaxia îmbătrînirii precoce
îl reprezintă și modul de organizare a regimului de viață.
Să respectăm bioritmurile organismului, respectiv alternarea
rațională a orelor de muncă cu cele de odihnă activă, cu
orele de somn, de alimentație și distracție.
Să nu fim obsedați de apariția semnelor de îmbătrînire.
Vîrsta este aceea pe care o arată figura noastră, chiar dacă
mai constatăm ici-colo cîte un rid.
Moralul este un factor deosebit de important.
Privindu-ne în oglindă să urmărim a surprinde figura noastră
cînd este veselă, nu cînd este crispată sau enervată.
Să nu ne lăsăm cuprinși de monotonie.
Dacă respectăm regulile modului de viață rațională toate
activitățile de igienă psihică și mentală capătă o altă
importanță, ajutîndu-ne să ne menținem tonusul psihic.
Să efectuăm exerciții respiratorii zilnice, pe care le putem
practica pînă la cea mai înaintată vîrstă și care să permită
 oxigenarea sîngelui, căci reducerea cantității de oxigen
de care avem nevoie are efect negativ asupra inimii și
plămînilor.
Să urmărim menținerea greutății corporale în limitele
normale.
Fiecare kilogram în plus afectează inima și sistemul
circulator, supunîndu-l la un efort suplimentar.
Să menținem activitatea intelectuală pînă la cele mai adînci
bătrîneți, creierul necesitînd a fi stimulat permanent.
O ocupație după plac, oricare ar fi, chiar în afara celei
practicate zilnic, ne va ajuta să ne menținem o stare psihică bună.
Să urmărim zi de zi funcționarea normală a aparatului digestiv
și excretor.
Constipația influențează în mod negativ starea fiziologică
generală a organismului și are urmări neplăcute și asupra frumuseții.
Să dăm atenție și să nu ne neglijăm stările anormale intervenite
privind sănătatea un control medical fiind imperios necesar.
Îmbrăcămintea, ținuta corpului, comportamentul trebuie să
afirme propria noastră personalitate.
Unele studii accentuează că starea de bună înțelegere și
conviețuire cu cei din jur - reală și nu mimată - neimpusă de
convenții sociale ci realizată prin participarea activă la relațiile
cu oamenii, cu preocupările acestora ( arta, cultura etc. ) sînt
o cale de a amîna îmbătrînirea creierului.
Pe de altă parte, aceleași studii învederează și faptul că un
contact cît mai direct cu natura, relaxează și îmbunătățește
performanțele creierului.




La 30 de Ani ( Femeia )



LA 30 DE ANI ( FEMEIA )


Balzac spunea că femeia la 30 de ani este în plenitudinea
frumuseții sale.
În principiu, acest punct de vedere este adevărat, pentru
că în jurul acestei vîrstei frumuseții femeii i se adaugă și
alte elemente ale personalității sale, legate de experiența
vieții și, în special, de munca de toate zilele în cadrul
căreia i se dezvoltă aptitudinile.
La 30 de ani, femeia nu mai are dreptul să se comporte ca
o fetiță dar nici să se neglijeze, socotind că o dată devenită
soție ori mamă, fizicul ei nu mai prezintă importanță.
De asemenea, nu-i mai este permisă nici un fel de neglijență,
începînd cu îngrijirile generale ale corpului și sfîrșind cu
cele ale obrazului.
La această vîrstă nu mai putem rămîne indiferente dacă părul
este coafat sau nu, dacă pielea a început să se rideze etc.
Nu este suficient să fim frumoase numai la diferite ocazii, ci
trebuie să căutăm să fim frumoase permanent, dimineața
cînd ne trezim, la prînz sau cînd ne întoarcem de la lucru.
Dacă pînă acum nu ne-am gîndit să mergem la cosmeticiană,
cel puțin vom începe curățirea feței o dată pe lună, în
profunzime, pentru că nu trebuie să uităm că de la 30 de ani
începem să ne pregătim frumusețea de mai tîrziu.
Deseori, persoanelor cu tenurile mai sensibile sau celor care
sînt suferinde, încep să le apară modificări în aspectul pielii
care se deshidratează, scoțînd în evidență ridurile.
În asemenea cazuri, se impune, în funcție de gravitatea
modificărilor survenite, să consultăm medicul de specialitate
sau cosmeticiană.
La 30 de ani, nu ne mai putem permite luxul de a ne culca
nedemachiate.
Dacă tenul lasă de dorit, vom folosi o cremă vitaminizată,
soluții tonice, iar la 1 - 2 săptămîni o mască hrănitoare.
Deoarece la 30 de ani cele mai multe femei au devenit
gospodine în propria lor casă, nu există nici o scuză de
neglijare a mîinilor.
Cei care spun că vîrsta unei femei se poate citi după mîini
nu greșesc.
Procedați astfel încît pielea mîinilor să rămînă în continuare
catifelată.
Îngrijiți-vă mîinile, ungeți-le după fiecare spălat, îmbrăcați
mănuși ori de cîte ori sînteți obligate să muiați mîinile în apă
cu sodă, detergenți etc.
Nu trebuie să omitem nici felul în care ne îmbrăcăm.
În alegerea pe care o facem, nu trebuie să uităm că rochiile de
fetițe nu ne avantajează, dar aceasta nu înseamnă că trebuie
să ne îmbrăcăm ,,bătrînește”.
Moda zilelor noastre favorizează femeia ( indiferent dacă
adoptăm linia dreaptă, simplă sau cea modernistă ).
În alegerea coloritului, vom renunța la combinațiile stridente,
preferînd coloritul intens curat.
Nu trebuie să ocolim nici culorile alb sau negru, care pot
fi purtate la vîrsta aceasta fără nici o rezervă.
O mare importanță prezintă și accesoriile.
Alegerea poșetei, a pantofilor, a pălăriei, a mărgelelor nu
trebuie făcută la nimereală, ci în concordanță cu restul îmbrăcămintei,
astfel încît armonia să fie perfectă.
Totodată vom ține seama și de nuanța tenului, de culoarea părului
și de celelalte elemente care pot influența aspectul general.
Fardarea va fi cît mai discretă, acest principiu fiind valabil pentru
toate vîrstele.
În scopul de a nu crea contraste nepotrivite, vom avea grijă ca
fardurile să fie perfect armonizate și în concordanță cu îmbrăcămintea.
Deci, să nu ne însușim din modă decît ceea ce este în concordanță
cu ținuta, cu conformația figurii, adică în concordanță cu întreaga
noastră personalitate.





Tipuri de Mers Incorect




TIPURI DE MERS INCORECT



Mersul constituie un izvor de sănătate, asigurînd multe
binefaceri, cînd este efectuat echilibrat și într-o poziție
corectă.
O poziție greșită a corpului în timpul mersului creează
perturbări în funcțiunile fiziologice, începînd cu respirația
care devine limitată și cu circulația sanguină care devine
anevoioasă etc.
Cercetări ale specialiștilor au identificat trei tipuri de
mers incorect :

1. tipul posterior - sprijinul piciorului mai mult pe tocuri.
În acest caz greutatea corpului ,,cade” în spate, poziția
corpului se dezechilibrează, vîrfurile picioarelor se
ridică instinctiv.
Tocurile pantofilor se uzează mai repede; acest tip de
mers are consecințe neplăcute asupra mușchilor articulației
și a respirației; degetele mari ale picioarelor se freacă de
pantofi provocînd suferință.
Prin acest mers, degetele fac bătături, iar pantofii se deformează ;

2. tipul anterior - corpul este dezechilibrat ,,înainte”, întregul efort
al mișcării se sprijină pe vîrful tălpilor, care devin roșii și
inflamate, genunchii sînt contractați, la fel gîtul și bărbia.
Partea dinaintea pantofilor se uzează foarte mult ;

3. Tipul mixt - atunci cînd mersul este lateral - pe o parte -
capul și corpul se înclină într-o parte ( stînga ), iar umărul și
brațul apar ca lipite de corp.
Între alte consecințe este scrîntirea gleznei, un șchiopătat
ușor etc.
În consecință : trebuie să corectăm mersul, îcepînd cu
cercetarea tălpilor pantofilor care ne indică defectele de
mers pe care trebuie să le remediem, efectuînd diferite mișcări
indicate de specialiști.
Între altele sînt recomandate :
- pentru tipul 1 - cu degetele mari de la picioare să încercăm
a ridica o cîrpă sau un creion gros, repetînd exercițiul ;
- pentru tipul 2 - pe podea punem o minge de tenis și cu
tălpile o răsucim în toate direcțiile, cîteva minute zilnic.
Vom merge insistînd pe tocuri, efectuînd și exerciții de răsucire
astfel ca bazinul să pivoteze de la dreapta spre stînga ;
- pentru tipul 3 - mers prin casă cîteva minute pe zi, cu o
greutate de circa 500 g în mîna stîngă.
Pentru toate aceste exerciții se impune multă răbdare ;
rezultatele devin vizibile după o perioadă mai lungă..



Five Winds Fond de investiți




FIVE WINDS FOND DE INVESTIȚI


Această bancă, este un fond de investiți.
Compania este activă în 45 de țări.
Benefici pentru investitori.
Venituri pasive 100%  companie reală, afacere legală.
Cîștigați profitul săptămînal între 4-6% din suma investită.
Investiți protejate cu peste 75 milioane de euro.
Recompensă dacă faci reclamă, de aici iar ei comision.
Agent comisioane de înscriere între 5-16%
Bonus pentru echipă nelimitat.
Bonus de la 1000 de euro la 1 000 000 euro.
Veți fi plătiți în fiecare vineri.
Priviți aceste pachete, care sunt accesibile, și pachete vip.



Pachete investiți














Și pachete vip de investiți.

Pachete vip de investiți















Și țineți minte profitul îl vei lua în fiecare săptămînă, ( dacă alegi,
tu ca să ei dobînda la săptămînă sau la lună.
Deci dacă vă hătărîți să investiți, și să vă încrieți pe acest site.
Înscrierea pe site este gratis, dar ca să te înscri pe acest site, îți
trebuie id unui agent.
Ca să te înregistrezi numărul de telefon nu scri 076 666 6666
ci scri în felul următor cu plus și patru în față +4076 666 6666
Contactați-mă pentru mai multe detali la costachee2@gmail.com
sau scrie în comentariul acestei postări .



Plăcintă de Dovleac Cu Aluat Cumpărat



PLĂCINTĂ DE DOVLEAC CU ALUAT CUMPĂRAT


Plăcintă de dovleac
Ingrediente


- Dovleac 1 kg
- margarină 2 linguri
- zahăr 4 - 7 linguri
- scorțișoară 1 - 2 lingurițe
- ulei 50 ml



Mod de preparare


Se scoate foia de aluat din congelator, și se lasă să se dezghețe cam o oră, la temperatura camerei.
Între timp se curăță dovleacul de coajă, și de semințele
din interiorul dovleacului, pentru scoaterea semințelor
din dovleac se poate folosi o lingură, pentru a nu ușura
munca.


Curățarea dovleacului de coajă, și semințe.

























Apoi se spală, și se dă prin răzătoare.


Dovleacul se răzuiește, prin găurile mari.


























După ce sa dat prin răzătoarea mare, dovleacul se călește.
S-e pune într-o cratiță, 2 linguri de margarină, după ce
sa topit, adăugăm dovleacul, 4 - 6 linguri de zahăr, și
1 - 2 lingurițe de scorțișoară măcinată.
( toate ingredientele se pune după gustul fiecăruia ).
Și lăsăm dovleacul la călit 15 - 20 de minute, dar se
amestecă din cînd în cînd, ca să nu se ardă dovleacul.
Călirea dovleacului durează 15 - 20 de minute

























După ce s-a călit dovleacul, compoziția se lasă să se răcească.
După ce s-a răcit compoziția se așează pe prima foaie de plăcintă,
Foia de plăcintă ori se rulează, cu compoziție cu tot, ori se adaugă
a doua foaie de plăcintă, și se presează pe margini, cu degetele.
ca s-ă nu iasă compoziția afară.
În tava de copt se adaugă o hîrtie de copt, se unge hîrtia de copt
cu ulei, ori cu o lingură, ori cu o pensulă ( folosită în bucătărie,
și numai pentru așa ceva ).
Se așează foile de plăcintă în tavă, și acum se unge pe deasupra
și foile de plăcintă, pe deasupra cu ulei.
Între timp se dă drumul la cuptor, cu 5 - 10 minute înainte de a
băga plăcinta la cuptor.

Plăcinta în cuptor
















Acum durata necesară, pentru a coace plăcinta, diferă de la
cuptor la cuptor.
( Depinde de randamentul cuptorului dumneavoastră,
cuptorul meu fiind electric l-am dat 5 minute 230 grade, înainte
de a băga tava cu plăcinte la cuptor.
După aceea l-am lăsat la 190 grade.).
Iar durata la cuptorul pe gaze naturale, durata de coacere este  cam
30 - 40 de minute.
Iar la cuptorul electric durata de coacere este cam de 15 - 25 minute.
Totul depinde de randamentul cuptorului.
Înainte de a scoate plăcinta din cuptor cu 5 minute înainte, se
unge cu apă cu zahăr pe deasupra. ( o ceașcă mică cu apă, și 1 - 3 lingurițe
de zahăr, amestecate bine ).
După ce s-a uns plăcinta pe deasupra, se bagă din nou în cuptor,
timp de 1 - 5 minute.
După ce s-a făcut se scoate din cuptor, și se lasă la răcit.
Plăcinta s-e taie în bucăți apreciate de dumneavoastră.
Poftă bună să aveți.

Plăcintă de dovleac, cu foi cumpărate din magazin







Exerciții Pentru Îndreptarea Spatelui



EXERCIȚII PENTRU ÎNDREPTAREA SPATELUI



Culcat pe burtă, brațele îndoite de la cot, palmele
suprapuse, cu fruntea sprijinită pe mîini, picioarele
cu vîrfurile întinse, tălpile apropiate se execută extensia
trunchiului concomitent cu întinderea brațelor lateral.















Culcat pe spate, cu genunchii îndoiți, cu o pernuță sub
cap se execută extensia toracelui cu sprijin pe cap și
palmele rezemate de sol.
Nu se va desprinde bazinul de podea.














Pe genunchi ( ușor depărtați ), cu sprijin pe palme se execută
simultan ridicarea brațului drept și a piciorului stîng, perfect
întins ( cumpănă pe genunchi ) la o înălțime cît mai mare.
Se revine la poziția inițială, apoi se reia exercițiul cu brațul
stîng și piciorul drept.
















,,Plecăciunea japoneză”.
Pe genunchi, cu tălpile apropiate, cu brațele ridicate, palmele
înainte, spatele drept, capu sus, se apleacă lent trunchiul
înainte, pînă palmele ating solul.
În momentul atingerii genunchilor cu pieptul, spatele se
relaxează.
Se revine lent la poziția inițială.















Cu picioarele apropiate avînd în față un scaun ridicam
brațele apoi sprijinim mîinile pe speteaza scaunului,
trunchiul fiind aplecat în unghi drept față de șolduri.
Brațele perfect întinse din articulația cotului, capul ușor înclinat.
Din această poziția se execută aplecări ritmice mai ample,
adică arcuiri din articulațiile umerilor - în sus și în jos.

























Șezînd ,,turcește”, cu spatele drept, se apucă labele picioarelor
cu ambele mîini.
Se execută o răsucire energică a capului spre stînga, se
revine apoi spre dreapta.



Un Spate Drept, o Ținută Corectă



UN SPATE DREPT, O ȚINUTĂ CORECTĂ


Dacă obișnuim să stăm mult timp aplecați asupra mesei
de lucru, a planșetei sau a biroului sau dacă adoptăm din
neglijență sau din comoditate o poziție necorespunzătoare,
este posibil să observăm unele consecințe negative asupra
ținutei corpului.
O ținută incorectă nu este deci numai o problemă de estetică,
ci ea are urmări și asupra stării fiziologice generale, mai ales
dacă am depășit vîrsta de 40 de ani.
Educarea, privind ținuta corectă, trebuie să înceapă din
copilărie, mai ales atunci cînd observăm la copil tendința de
curbare a spatelui, sau o musculatură a spatelui insuficient
dezvoltată.
Ea trebuie să constituie, prin urmare, o preocupare permanentă.
Viciile posturale se manifestă - unele din ele - încă din
perioada copilăriei și a adolescenței, astfel :
Scolioza - care este o deviație a coloanei vertebrale - antrenează
o disimetrie a umerilor.
Ea  s-ar datora unei predispoziții ereditare, rahitismul sau
unei debilități generale.
Cifoza - este o curbură exagerată a spatelui.



Cifoza


























Hiperlordoza - adîncirea exagerată a șalelor, situație care intervine
atunci cînd curbura naturală a coloanei vertebrale la nivelul
șalelor este prea accentuată.


Hiperlordoza


























În acest caz fesele îndreptate mult spre spate, care apare mult
curbat, gîtul are tendința spre înainte, consecințele unei atare
stări diferind de la o persoană la alta, în funcție de greutatea
corpului, vîrsta etc.
La femeile slabe și musculoase hiperlordoza nu este dureroasă,
în schimb la femeile grase, după o zi de muncă obositoare pot
apărea durerile.
Femeile tinere rezolvă aceste dureri după un repaus bun.
Pe măsură ce înaintează în vîrstă, însă, durerile apar mai
accentuate la orice efort și repaus chiar prelungit nu le mai
poate calma.
Toate aceste neajunsuri necesită un tratament complex
care vizează regimul alimentar, gimnastica medicală, tratamentul
medicamentos etc., care vor fi prescrise de medicul de specialitate.
Preventiv se recomandă ca după terminarea lucrului să facem
o plimbare de cel puțin o jumătate de oră.
Dacă lucrăm la birou, după cîteva ore de lucru, sînt necesare
cîteva minute de relaxare.

Exerciții de relaxare














Unele persoane au o idee greșită despre relaxare, considerînd
că aceasta constă din a nu face nimic.
Or, în aceste minute de relaxare, efectuînd cîteva exerciții de
gimnastică, ne vom destinde.
Efectuînd lucru de mînă - acasă - să ne îngrijim de un scaun
al cărui spătar să nu fie prea înalt, punînd și o perniță de șale.
Foarte importantă este adaptarea unei poziții corecte la lucru.


Poziție corectă de lucru

























Masa de bucătărie să fie la înălțimea corespunzătoare taliei.
Dușurile sînt excelente, ele joacă rolul unui masaj acționînd
asupra terminațiilor nervoase și a vaselor sanguine.
Cu ocazia dușului sau băii, se va freca spatele cu o perie
specială cu coadă sau cu o mănușă de baie aspră.
În felul acesta vor fi îndepărtate celulele moarte, activîndu-se
totodată circulația sîngelui.
Automasajul spatelui, deși operațiune mai dificilă, este foarte
indicat și se execută cu palmele și degetele întinse, sau cu
partea dorsală a mîinilor și degetelor.
Se fac mișcări de jos în sus, dinspre regiunea feselor pînă
sub omoplat.

Automasajul spatelui
























Mișcările simetrice de o parte și de alta a coloanei vertebrale,
vor fi urmate de mișcări de fricțiune energică ( cu partea
dorsală a mîinilor ) mai ales în regiunea șalelor.

Fricțiune în zona șalelor


























Îngroșarea cefei va fi combătută prin masarea zilnică a
regiunii respective și prin exerciții de gimnastică, care
să antreneze în special mușchii gîtului.
Pielea spatelui, din cauza numeroaselor glande sebacee
plasate în această regiune, este în cele mai multe cazuri
grasă și deseori presărată cu puncte negre sau chiar coșuri.
Mai rar pielea este uscată, lipsită de suplețe și se descuamează.
În primul caz, pielea spatelui va fi dezinfectată zilnic dimineața
și seara, cu o loțiune pe bază de acid salicilic 1 g, rezorcină 1 g,
sulf 4 g, glicerină 10 g, alcool 70 de grade pînă la 100 ml.
În al doilea caz se va aplica după fiecare spălat un strat
subțire de cold-cremă.
Unele persoane au spatele presărat cu pistrui foarte rezistenți
la tratament.
Îndepărtarea lor o putem obține prin aplicarea de creme pe
bază de bismut sau mercur, iar cazurile mai rebele, se va
recurge la peeling cu soluții concentrate de rozorcină și acid
sacilic, dar cel mai bine mergeți să consultați medicul
specialist, să vă dea un tratament pentru pistrui.



Tinerețea și Tutunul



TINEREȚEA ȘI TUTUNUL


Un sondaj efectuat printre tinerele fete asupra motivelor
care le-au determinat să fumeze a arătat că: 60% consideră
țigara ca ceva ,,frumos și modern”, iar 40% ca un mijloc
de a place.
Sociologii respectivi au chestionat și un număr de băieți
asupra opiniilor lor, în legătură cu fetele care fumează.
Rezultatul : 6% au răspuns afirmativ ; 54% au fost
indiferenți, iar 40% s-au declarat împotrivă.
Întrebările au continuat între altele și cu opinia acestora
despre soția fumătoare.
Întrebarea a provocat un val de proteste și doar doi au răspuns
că n-ar reproba acest obicei.
Cei tentați să fumeze sînt rugați să nu uite că nicotina
determină perturbări ale sistemului nervos, plămînilor,
ficatului, organelor digestive, glandelor sexuale etc.

Cearcănele.
O neplăcere des întîlnită chiar și la persoanele tinere sînt
cearcănele.
Sub pleoapa ochiului apare ca o semilună, ca o urmă
concavă orientată spre ochi.
Cauzele sînt multiple și formele diferite.
Inițial apar ca prim semn de oboseală, emoție sau șoc.
Ca urmare a acestor stări intervin tulburările circulatorii
la nivelul ochiului.
Tratamentul local constă în aplicarea de comprese calde,
iar pe față se pun comprese reci, după care se execută un
masaj al pleoapelor.
- Pielea de sub ochi este uneori lăsată, chiar și la femei
tinere ; în regiunea orbitală unde pielea este subțire apar
mici riduri superficiale.
Tratamentul va fi executat de o cosmeticiană , ducînd în
final la o restrîngere la suprafața pielii.
- Edemul - poate apare și la persoanele tinere.
Se datorează unor tulburări hepatice sau renale, oboselii,
insomniei, consumului de alcool.
Tratamentul constă în aplicații calde și reci, masaje ale
pleoapelor și bineînțeles examenul clinic și eliminarea
cauzelor de intoxicare.
Edemul nu trebuie confundat cu pungile de sub ochi.
Edemul este instabil.
- La persoanele slabe și care au fața osoasă, ochii apar
ca ,,scobiți”, înfundați.
Una din cauze poate fi slăbirea bruscă.
Tratamentul efectuat la cosmeticiană prin hrănirea țesuturilor
subcutanate poate duce la refacerea țesuturilor respective.
- Unele femei brunete prezintă o umbră accentuată pe pleoapa
inferioară și care o au chiar din copilărie.
Cauzele sînt de natură genetică, interesează modul e repartizat
pigmentul melanic și structura țesuturilor ; remedii pentru astfel
de situații nu sînt cunoscute.
Tratamentele locale pentru diversele feluri de cearcăne trebuie
completate cu tratamentul terapeutic și cu o igienă generală,
care vor ajuta tratamentul local.




Tinerețea, Sănătatea și Frumusețea




TINEREȚEA, SĂNĂTATEA ȘI FRUMUSEȚEA


A fi tînăr este minunat, însă această frumusețe în
plină evoluție trebuie cultivată și îngrijită pregătind-o
pe cea de mai tîrziu.
Nu trebuie uitat nici un moment că timpul nu iartă
și că pielea noastră nu va rămîne toată viața întinsă,
mată, catifelată.
Cu cît ne vom neglija mai mult în tinerețe, cu atît ne
va fi mai greu mai tîrziu, cînd chiar cele mai bune
metode de îngrijire pot rămîne fără rezultat.
Unii sînt de părere că în perioada tinereții epiderma
trebuie să fie mereu suplă și fragedă.
Acest punct de vedere pleacă însă de la o premiză greșită.
În realitate, celulele încep să piardă din vitalitate după 20 de ani.
De aceea unele persoanele ajung în jurul vîrstei de 30 de
ani în situația de-a avea pielea aspră, porii dilatați, riduri
ascunse și se întreabă cu mirare, de ce ?
Răspunsul este aproape totdeauna același și anume : lipsa
de îngrijire la timpul potrivit.
Există și cazuri cînd natura ne-a avantajat, înzestrîndu-ne
cu o piele normală ( destul de rar întîlnită ) care nu necesită
nici un fel de îngrijri deosebite.
Persoanele respective nu trebuie să omită însă faptul că
pielea, în decursul anilor, suferă modificări substanțiale în
sensul că tenul cu vîrsta devine tot mai uscat din lipsă de grăsime
sau mai frecvent prin deshidratare sau în sensul că se
îngrașă peste măsură.
Aceste fenomene sînt legate de o serie de factori interni
care influențează într-un grad important aspectul pielii.
Cum trebuie să se îngrijească o persoană tînără pentru a
nu ajunge în situația sus-arătată ?
În primul rînd este important să cunoaștem tipul de piele :
normală, uscată sau cel mai frecvent la această vîrstă,
grasă, seboreică.
Acest ultim neajuns, manifestat sub formă de puncte negre,
pori dilatați, piele lucioasă și chiar coșuri poate fi remediat
printr-o igienă riguroasă a pielii, folosind în acest scop apa
și săpunul, operație urmată de ștergerea obrazului cu soluții
ușor alcoolice, astringente și mai ales acide care în afară
de alte calități au și aceea de schimba reacția pielii ( care în
cazul unei epiderme bolnave are reacție alcalină ).
Oricare ar fi natura tenului, orice tînără fată, indiferent dacă
se fardează sau nu, își va curăța tenul seara înainte de culcare.
Chiar dacă tenul este uscat vom evita să facem abuz de creme.
Vom prefera cremele inofensive, cu o compoziție simplă care
să greseze pielea și s-o protejeze împotriva intemperiilor.
Crema va fi întinsă prin mișcări ușoare de mîngîiere pentru
a nu dăuna mușchilor, existînd în caz contrar riscul ridării
premature.
Dar pentru realizarea unui ansamblu plăcut nu este suficientă
numai îngrijirea pielii.
Nu trebuie să omitem că și coafura este un factor esențial.
Coafura va fi aleasă astfel încît să se potrivească formei obrazului.
Și acum cîteva cuvinte despre machiaj.
Există tendința de-a farda ochii în mod exagerat ceea ce deseori
nu contribuie decît la îmbătrînirea figurii.
Pentru o tînără fată un fard aproape invizibil, constînd dintr-un
nor de pudră care să dea catifelarea necesară obrazului, puțin ruj
de buze, o trăsătură de creion vor contribui la obținerea unui
aspect potrivit.
Pentru completarea ținutei nu trebuie să ne fie indiferentă
nici problema vestimentară.
În principiu trebuie excluse diferite excentricități, iar adoptarea
cerințelor modei se va face în funcție de caracteristicile
figurii noastre.
De aceea, nu trebuie să ne fie nici o clipă indiferent cum ne
îmbrăcăm, cum ne coafăm, cum ne machiem și mai ales cum ne îngrijim.
Ne vom putea păstra tinerețea cît mai multă vreme, numai
găsindu-ne stilul și metodele de îngrijire cele mai adecvate tenului
pe care îl avem, metodele cele mai potrivite propriei noastre
personalități, rămînînd tot timpul - și acest lucru ni se pare esențial -
noi înșine.



Cosmetica Celor Mici



COSMETICA CELOR MICI

1. Vîrsta pubertății.
2. Igiena părului.
3. Îngrijirea dinților.


Menținerea sănătății copiilor nu poate fi concepută
fără o riguroasă igienă a pielii.
Regulile de igienă care mențin curățenia pielii trebuie
însușite de către copii de la o vîrstă fragedă.
În felul acesta respectarea acestor reguli se va transforma
treptat în obișnuiță.
Copilul trebuie deprins astfel de mic să-și spele fața,
mîinile, gîtul, picioarele, întîi cu ajutorul celor mari,
apoi singur.
Trebuie să învățăm copiii să se spele pe mîini înainte
de a se așeza la masă, după jocul cu animalele și ori de
cîte ori se murdărește.
Unghiile vor fi tăiate scurt și curățate bine.
Copiii care au obiceiul a-și roade unghiile sau de a-și
suge degetele vor fi dezvățați de aceste obiceiuri nesănătoase
și inestetice, aplicînd sub unghii o soluție amară.
Unghiile care se rup cu ușurință sau care prezintă diferite
anomalii denotă unele deficiențe în organism, fapt care impune
consultarea medicului.
Din cauza jocului, a alergării, copiii transpiră mult.
De aceea baia de seară este indispensabilă.
Pentru ca săpunul folosit la spălat să nu dăuneze pielii
copiilor - industria cosmetică a realizat cîteva sortimente de
săpun, cu alcalinitate redusă.
Dacă pielea se descuamează, se va șterge cu ulei vegetal
ușor încălzit.
O grijă deosebită se va acorda îngrijirii picioarele, mai ales
în sezonul cald, pentru a preveni o transpirație abundentă
care poate duce la eroziuni.
În afară de baia obligatorie, dimineața și seara, picioarele
vor fi pudrate cu talc, iar ciorapii vor fi schimbați zinic.

1. Vîrsta pubertății se caracterizează printr-o mărire bruscă
a activității glandelor cu secreție internă, ceea ce duce la
apariția punctelor negre  și a coșurilor.
Orice procedeu contraindicat poate agrava situația lăsînd
urme inestetice pe toată viața.
Acneea nu trebuie considerată ca ceva banal - care trece
de la sine - ci se impune consultarea medicului de specialitate.

2. Igiena părului.
Părul copiilor se muldărește cu ușurință, ceea ce implică
spălatul mai des ( circa o dată pe săptămînă la fetițe și mai
des la băieți ).
Spălarea cu gălbenușuri de ou este, de asemenea, indicată.
Periatul și pieptănatul părului vor fi făcute cu regularitate
mai ales seara, cu delicatețe pentru a nu leza pielea și firul de păr.
Îngrășarea părului care survine, de asemenea în perioada
pubertății și poate constitui una dintre cauzele cheliei de
mai tîrziu, trebuie tratată.
Este bine să reamintim că orice neglijență în această privință
poate avea consecințe neplăcute.

3. Îngrijirea dinților.
Copiii trebuie obișnuiți de la vîrsta de 2 ani să-și îngrijească
dinții, la început printr-o simplă clătire a gurii, apoi prin
folosirea periuței de dinți.
Se va obișnui copilul să-și spele dinții dimineața și seara
înainte de culcare pentru a îndepărta resturile de alimente
rămase între dinți.
Ca să evităm stricarea dinților nu vom permite copiilor să
spargă între dinți nuci sau sîmbure de fructe, să consume
alimente prea fierbinți sau prea reci, să mănînce dulciuri
înainte de culcare etc.
Periodic, la 6 luni sau cel mult la 1 an, copilul va fi arătat
medicului stomatolog.
Numai o îngrijire riguroasă creează condițiile pentru a păstra
dinții sănătoși.




Viitoarea Mamă și Problemele ei de Frumusețe




VIITOAREA MAMĂ ȘI PROBLEMELE EI DE FRUMUSEȚE


1. Bustul frumos și alăptarea.
2. Cum trebuie să se alimenteze viitoarea mamă.
3. Ce se va întîmpla cu abdomenul, își va reveni după naștere ?
4. Dacă apar pete pe față.
5. Situații noi în viața gravidei.
6. Ce să evite gravida ?
7. Pregătirea pentru alăptare.
8. Dantura gravidei


A deveni mamă este un lucru minunat.
Pentru a ne menține frumoase și înainte și după naștere
trebuie să respectăm anumite norme igienico-cosmetice.


1. Bustul frumos și alăptarea.
O problemă care frămîntă tinerele femei este aceea dacă
să-și alăpteze copilul, de teama deformării sînilor.
Despre alăptarea copilului de către mamă, specialiștii
susțin că nimic nu o poate înlocui, alăptarea avînd consecințe
favorabile nu numai asupra copilului ci și asupra stării
fizice și psihice a mamei.
În timpul sarcinii, femeia trebuie să păstreze o igienă
vestimentară deosebită, nerespectarea acesteia avînd
repercusiuni asupra sînilor.
Femeia gravidă va purta obligatoriu un sutien care va avea
cupele mai adînci și va fi întărit în partea de jos cu o bandă.
Trebuie avut grijă ca sutienul să nu apese sînii.
Dat fiind că în timpul sarcinii pieptul se va dezvolta, este
necesară schimbarea sutienului de mai multe ori în
această perioadă.
Pentru a combate eventualele dungi mici, roșii, de pe piept,
se va aplica zilnic o cremă conținînd vitamina A, dacă nu
există alte indicații speciale ale medicului.
Deoarece după alăptare pieptul revine la volumul său
normal, se impune și schimbarea sutienului.
Între două supturi, sînul fiind mai desumflat, va fi masat
cu aceeași cremă ca în timpul gravidității.

2. Cum trebuie să se alimenteze viitoarea mamă.
Regimul alimentar va fi indicat de medic, după caz ;
femeia gravidă trebuie să se ferească ,,a mînca pentru doi”.
Este necesar ca organismul să primească atît cît este
necesar pentru a asigura mamei și copilului substanțele
hrănitoare și mai ales vitaminele.
Sînt recomandate fructele și legumele, laptele și produsele
din lapte, în general alimentele care conțin vitamine,
calciu, fosfor.
Consumul băuturilor alcoolice este complet interzis în
timpul gravidității.
În timpul alăptării se recomandă în alimentație cît mai
multe crudități.
Pentru a nu căpăta varice și a atenua durerile ce se resimt
în picioare, nu trebuie stat prea mult în picioare, dar nici
pe scaun ( în afara indicațiilor speciale ).
Se recomandă mersul pe jos, iar acasă se vor ține pe cît
posibil picioarele întinse și mai ridicate decît restul corpului,
pentru activarea circulației sanguine.
Dimineața și seara se vor fricționa ușor picioarele cu un
burete, apoi se vor masa ( cu prudență ) folosind o cremă.
Un duș la picioare cu apă mai rece este indicat.

3. Ce se va întîmpla cu abdomenul, își va reveni după naștere ?
Răspunsul este afirmativ, dar sînt necesare unele precauții.
În timpul gravidității va trebui să se facă o gimnastică prenatală,
întărind pereții abdominali ; aceasta va folosi după naștere
pentru a recăpăta un abdomen normal.
Specialiștii recomandă chiar purtarea unui corset special
din luna a V-a care să apere mușchii abdominali de o
întindere excesivă.
În ceea ce privește vergeturile ( dungile roșii ) se va aplica o
cremă conținînd vitamina A, în lipsa altor indicații.

4. Dacă apar pete pe față.
Trebuie știut că datorită activității hormonale pot apărea
unele pete pe față care în majoritatea cazurilor dispar după
naștere sau odată cu reluarea normală a ciclului.
Dacă a apărut colorația gălbuie-maronie (,,masca sarcinii”),
ea dispare de la sine după naștere.
În nici un caz nu se vor folosi creme decolorante pe bază
de bismut și mercur, fiind dăunătoare gravidei.

5. Situații noi în viața gravidei.
Gravida nu trebuie să renunțe la îngrijirea cosmetică.
Menționăm că în această perioadă de timp tipul de piele
se poate schimba, pielea grasă poate deveni normală, iar
pielea uscată poate deveni grasă.
În acest caz ne vom adapta îngrijirea cosmetică la
noua situație.
Nu va fi neglijat nici părul, putînd interveni unele situații noi:
- o cădere a părului în timpul sarcinii, sau la 2 - 3 luni după
naștere ;
- în perioada gravidității poate apărea păr de prisos ( pe obraz
și bărbie ).
Situația se va reglementa după naștere ; în aceste regiuni părul
va fi cel mult decolorat cu apă oxigenată.

6. Ce să evite gravida.
- se vor evita băile calde sau prea prelungite, fiind obositoare ;
- îmbrăcămintea gravidei trebuie să fie comodă, tocurile nu
prea înalte, dar nici prea joase.

7. Pregătirea pentru alăptare.
În acest scopt sînii vor fi spălați dimineața cu apă rece, după
care se vor șterge sfîrcurile cu un prosop aspru timp de 1 minut,
apoi se vor unge cu un ulei vegetal, masînd ușor ; se va evita
astfel și apariția de crăpături.
Pregătirea pentru alăptare începe din penultima lună înainte
de naștere.

8. Dantura gravidei.
În sfîrșit, dar nu și pe ultimul loc, este îngrijirea danturii.
Mai mult ca oricînd, în această perioadă, femeia trebuie să
acorde o grijă deosebită danturii.
Medicul stomatolog va fi vizitat mai des, el va face controlul
și va indica tratamentul ce trebuie urmat.
Și astfel, respectînd cîteva indicații și bineînțeles cele ale
medicului specialist, putem fi și mame și frumoase.





Diferite Sfaturi Cosmetice Pentru Bărbați




DIFERITE SFATURI COSMETICE PENTRU BĂRBAȚI


Dar, nu numai bărbații trebuie acordată atenție.
Trebuie spălate sau loționate cu soluții hidroalcoolice și
nasul, tîmplele, fruntea pentru a evita formarea coșurilor.
Se recomandă și folosirea cabinetului cosmetic unde se
pot efectua : baia de aburi, extragerea comedoanelor,
masajului manual și electric, precum și aplicarea de măști
în funcție de natura tenului, ceea ce contribuie la menținerea
pielii în stare de sănătate perfectă.
O atenție deosebită se cere a fi acordată spălării zilnice a
corpului, iar în sezonul mai cald de 2 ori pe zi.
Prin baie, pielea se curăță, se destupă porii îmbîcsiți, se
îndepărtează transpirația abundentă.

Spălatul părului. Se recomandă o dată pe săptămînă cu șampon,
specific felului de păr.
Se spală apoi cu apă ; în apa pentru clătire se pune oțet,
care neutralizează efectul calcaros al apei.

Periatul părului. Se practică dimineața, în toate sensurile, pînă
pielea se încălzește, activîndu-se circulația.
Nu e recomandabilă folosirea briantinei, întrucît favorizează
fixarea prafului, care va asfixia părul.
Părul nu trebuie udat cu apă rece pentru aranjarea frizurii.
Procedeul dăunează părului.
Mai bine se va folosi un fileu.

Tunsoarea trebuie să fie adaptată trăsăturilor morfologice ale
craniului.
Prin tunsoare și frizură se poate corecta forma capului.

Forme de frizură în funcție de tipul de obraz


























Chelia. E natural ca unde firele de păr să cadă.
Prin aceasta nu se înțelege apariția automată a alopaciei.
Părul cade însă aproape constant pe un teren atins de seboree
și cade cu atît mai repede cu cît începe mai de timpuriu.
Unii oameni de știință susțin că între 18-25 de ani se
hotărăște soarta părului bărbaților.
Părul începe să cadă, alt păr crește la loc și cu timpul apare
chelia.
De obicei, mătreața, mai mult sau mai puțin grasă, este
primul semn al viitoarei chelii, dar nu orice mătreață duce
neapărat la chelie.
Între cauzele care determină căderea părului poate fi
amintită : predispoziția înnăscută, așa-numita, chelie ereditară -
alopecia prematură.
Un fenomen al bătrîneții îl constituie alopecia senilă.
Căderea părului care începe nu duce însă niciodată la o
chelie completă.

Boli ale pielii ( seboree, psoriazis ).
Seboreea atacă părul de pe cap în mod concentric, cele două
unghiuri temporo-frontale și creștetul capului și progresează
cu o viteză variabilă.
În alopecia seboreică este afectată numai pielea uneori, în timp
ce părul de pe cap se rărește, firul de păr al sprîncenelor se
îngroașă.

Tulburări de nutriție, digestie și metabolism.
Unele intoxicații sînt urmarea unor medicamente luate timp
îndelungat ( hipnoticele ) sau se datorează abuzului de alcool
și tutun.
Tulburările de nutriție, digestie și metabolism mai pot fi
cauzate de influența nocivă a unor factori naturali, de lipsa
unor condiții igienice corespunzătoare, a acțiunii vătămătoare
a razelor X, a unor chimicale ( soluții sau vapori ).
Ele mai pot apărea în urma unor boli infecțioase, a unor
tulburări ale funcțiilor glandelor cu secreție internă sau a
unor tulburări ale sistemului nervos central.
În cazul cînd se constată o cădere lentă a părului, situația
poate fi remediată prin băi de plante sau masaje cu loțiuni
vitaminizate.
În orice caz prezentarea la medic e absolut necesară
pentru stabilirea unui tratament adecvat.
În prezent este în plină dezvoltare perucheria ( meșe bărbătești
din păr natural care să acopere lipsa de păr ) ; cu ajutorul
chirurgiei estetice se pot realiza grefe de păr ( implantele ).
Trebuie precizat că transpirația excesivă a părului nu
trebuie confundată cu secreția sebacee ( și pericolul iminent
de a cheli ).
Ea se poate datora în afara căldurii excesive și unei dereglări
a sistemului neuro-vegetativ.
Ca măsuri imediate se recomandă ca părul să fie purtat scurt,
spălat des, iar capul să nu fie permanent acoperit cu șăpci,
pălării, băști, împiedicîndu-se astfel o bună aerisire.

Ochelarii dau o anumită personalitată.
Important este de găsit forma ramei corespunzătoare, care
poate acoperi și unele defecte ale feței.
Un bun optician poate rectifica prin forma ramei unele
imperfecțiuni ale feței.
Rama trebuie să se armonizeze cu culoarea pielii, părului
și ochilor, de asemenea trebuie să se țină seama dacă
persoana respectivă e grasă sau slabă.

Tutunul și dinții. Mulți bărbați fumează, iar deasupra consecințe
nu e cazul să discutăm, problema fiind larg dezbătută.
Ne referim doar la aspectul dinților colorați de tutun -
inestetic - și cărora doar medicul stomatolog le poate reda
în parte coloritul natural ( prin detartraj ); de asemenea se
recomandă și folosirea zilnică a apei de gură, pentru
îndepărtarea sau mascarea mirosului de tutun.
Tehnica dentară amintită mai sus e valabilă și în cazul cînd
abandonăm fumatul.
În caz contrar dinții se vor îngălbeni din nou, făcînd
necesară iarăși intervenția medicului stomatolog.
Dar această operațiune repetată prea des periclitează
emailul dinților.
În acest scop se poate folosi glicerina ( cîteva picături puse
pe periuța de dinți după periajul obișnuit cu pasta de dinți ).
Se mai pot folosi : cîteva picături de lămîie puse pe periuța
de dinți după periaj sau ștergerea dinților ( nu și a gingiilor )
cu un tampon de vată îmbibat cu apă oxigenată ( o linguriță
la un pahar ).
Moda, mișcarea, sedentarismul nu sînt probleme strict feminine ;
păstrînd proporțiile, ele se referă și la bărbați.
Moda trebuie adaptată personalității fiecăruia.