Manichiura



MANICHIURA


În acest scop este nevoie de o trusă care să conțină :
pila de unghii, forfecuța pentru unghii, forfecuța
pentru pielițe, instrumentul de plastic sau lemn pentru
pielițe, peria de unghii, piatra ponce, vata, dizolvantul,
lustruitoarele de unghii, crema pentru unghii, lacul sau pasta.
Îngrijirea unghiilor prin manichiură este bine să fie
efectuată săptămînal, manichiura pentru unele profesiuni
fiind chiar obligatorie ( fig. 81 a-j ).



Manichiura























Unghiile se curăță cu un dizolvant dacă mai au urme
de lac pe ele, după care se taie și se pilesc.
Pentru dizolvarea lacului se poate folosi acetatul de
amil, eterul acetic, eterul sulfuric și acetona, aceasta
din urmă fiind solventul obișnuit.
Nu se recomandă însă folosirea acetonei pure, deoarece
usucă unghiile prea tare.
Acest inconvenient poate fi remediat prin adaos de
corpuri grase ca : ulei de ricin, esteri ai lanolinei etc.
Dacă unghiile sînt fragile, următoarea operație este
aplicarea pe unghii a unui ulei sau creme grase și
curățirea zonei de sub unghii.
Această curățire se execută cu puțină vată înmuiată
în soluție de amoniac.
Dacă pielița de sub unghii se colorează din cauza unor
substanțe ca nitrat de argint, soluții de mercur etc., se pot
folosi soluții decolorante : acid citric 5 g, apă 95 ml, ( se
îmbibă o bucată de vată pusă pe pilă și se freacă pielea
de sub unghie ) sau oxid de titan 5 g, gumă trangacanta
0,05 g, apă de roze 40 ml, glicerină 10 g, tinctură de
benzoe 2 g.
Îndepărtarea pieliței din jurul unghiei cu ajutorul forfecuței,
se face înmuind degetele timp de aproximativ 5 minute,
într-o soluție de apă caldă și săpun.
Pentru înmuierea pieliței mai poate fi folosită și următoarea
soluție : carbonat de sodiu anhidru 2 g, borax 3 g, glicerina
10 g, apă 85 ml.
Se adaugă jumătate de linguriță din această soluție la un
castronaș de apă.
Pielița din jurul unghiilor se desprinde și se taie cu forfecuța.
Pielița mai poate fi îndepărtată și prin aplicarea unei loțiuni
speciale : fosfat trisodic 2 g, glicerină 10 g, apă distilată 38 ml.
După aceste operații, degetele se dezinfectează cu alcool
camforat, se lasă să se usuce, apoi se aplică lacul.
Un lac de bună calitate trebuie se îndeplinească anumite condiții :
- după aplicare nu trebuie să-și piardă luciul ;
- să fie atît de dur, încît să reziste la frecare, fără a face
unghiile rigide ;
- să fie inofensiv ;
- să-și păstreze luciul și culoarea în contact cu apa și săpunul.




Dar și Noi le Facem Necazuri Unghiilor




DAR ȘI NOI LE FACEM NECAZURI UNGHIILOR


1. Roaderea unghiilor.
2. Soluție împotriva roaderii unghiilor.


1. Roaderea unghiilor nu este o maladie, dar ea constituie
nesănătos la copii și inestetic la adulți.
La copii se recomandă aplicarea sub unghii a unei
soluții amare, iar la adulți reeducarea și vindecarea
stării de anxietate care ar putea fi cauza.

2. Soluție împotriva roaderii unghiilor :
chinină clorhidrică 2,5 g, tinctură de gențiana 12,5 g,
tinctură amară 35 g, benzoat de benzyl 0,5 g.







Unghiile Ne Pot Crea Neplăceri



UNGHIILE NE POT CREA NEPLĂCERI

1. Unghii casante.
2. Unghii striate.
3. Unghiile aspre.
4. Unghii modificate ca formă.
5. Unghiile cu modificări de culoare.


1. Unghii casante.
În acest caz se recomandă aplicarea în jurul unghiei cu
ajutorul unui bastonaș învelit cu vată a unei soluții de
iod sau loționarea unghiilor cu zeamă de lămîie amestecată
cu ulei de ricin.
Unghiile casante se vor masa dimineața și seara cu
următoarea cremă : vaselină colesterinată 35, g ulei de
parafină 10 g, ceară albă 3 g, cetaceu 2 g, vitamina A
soluție 5 g.
Înainte de culcare se vor masa cu ulei de măsline.
Dacă nici acest procedeu nu este suficient se recomandă
aplicarea după fiecare spălat al mîinilor, a următoarei
formule : alaun 2 g, colofoniu 2, 50 g, sare 2 g, ceară 1, 50 g,
ulei de măsline 15 g.
Pentru a le face mai puțin fragile se va aplica zilnic
următoarea loțiune : alaun 6 g, glicerină 20 g, apă 60 ml.
Se va renunța la dizolvanții pe bază de acetonă.
Alimentația va fi bogată în legume verzi, ficat, lactate.
Una din trei femei prezintă unghii moi, fapt care se pot
datora surmenajului fizic și nervos, abuzului de detergenți,
acțiunii repetate a unor dizolvanți sau folosirii exagerate
de lacuri de proastă calitate.
Unghiile care se rup cu ușurință pot fi întărite introducîndu-le
timp de 10 minute în untdelemn călduț.
De asemenea se vor masa zilnic cu următoarea pomadă :
nitrat de pilocarpină 0,15 g, extract de nux vomica 0,50 g,
alaun 1 g, oxid de zinc 1,50 g, lanolină 15 g.

2. Unghii striate.
Dungile mici paralele pe suprafața unghiilor se pot datora
infecțiilor grave, intoxicațiilor, traumatismelor locale,
contactului cu substanțe caustice etc., sau lipsei de calciu.
În acest caz se va evita folosirea dizolvanților pe bază de
acetonă.
Pe suprafața unghiilor se va aplica un preparat alcătuit din :
alaun 6 g, glicerină 25 g, apă 70 ml, sau se vor înmuia
zilnic unghiile în ulei călduț de germeni de porumb.
( fig. 80 ).

Baie de ulei pentru unghii.

























3. Unghiile aspre.
Se recomandă să fie frecate cu o pastă conținînd : oxid de
staniu 10 g, parafină 10 g, ceară 10 g, ulei de măsline q.s.

4. Unghii modificate ca formă.
Unghiile cancave, una sau mai multe, pot indica : o stare
de anemie prin lipsă de fier, carență de vitamina C,
urmarea unor traumatisme, acțiunea unor substanțe
caustice ; unghii hipertrofiate sau atrofiate ( lipsa
unghiilor ). unghii încurbate ( din afară înăuntru )
sînt anomalii mai puțin frecvente.

5. Unghiile cu modificări de culoare.
Culoarea unghiilor în mod normal trebuie să fie roză,
nici prea ștearsă, nici strălucitoare.
Cînd se constată prezența petelor albe sub unghii, acesta
este un indiciu de anemie.
Se va evita folosirea lacului de unghii timp de 10 -12 zile.
Alimentația va fi bogată în legume verzi, ficat.
Se impune asemenea un tratament cu produse antianemice.
Petele pot fi ereditare.
Dar ele pot apărea și din cauza unui pigment de albire,
keratohialină.
Sub influența unor factori patologici, culoarea unghiilor
se poate modifica, de exemplu :
- unghiile palide pot indica o stare de anemie ;
- ungiile gălbui - exceptînd cazurile unor fumător care
pot prezenta astfel de unghii - pot fi urmarea unor mocoze,
unor tulburări ale ficatului sau ale vezicii biliare ;
- unghiile de culoare roșie sau violacee pot indica tulburări
în circulația sanguină ;
- unghiile albăstrui sau violacee pot indica tulburări ale
circulației venoase sau tulburări pulmonare ;
- unghiile brune sau negre pot fi urmarea unui accident,
în alte cazuri ele pot indica afecțiuni mai grave care
impun consultul medical.





Unghiile, Barometrul Sănătății Dvs




UNGHIILE, BAROMETRUL SĂNĂTĂȚII DVS



Frumusețea mîinilor nu poate fi deplină dacă
unghiile nu sînt bine curățate și în perfectă
stare de sănătate.
Unghiile sînt formațiuni anexe ale pielii, rolul
lor fiind de a proteja vîrful degetelor.
Ele cresc în mod continuu cu aproximativ 0,086
mm zilnic, vara mai repede, iarna mai încet.
Creșterea lor este legată de integritatea matricei,
metabolismul calciului și buna funcționare
glandulară ( hipofiza și tiroida ).
În fig. 79 prezentăm o secțiune a unghiei.

Secțiune a unghiei




















Alegerea Inelelor




ALEGEREA INELELOR


Există anumite considerente în alegerea unui inel.
Dacă mîna este mare, cu palma lată și degete pătrate,
inelul va fi cît mai simplu, eventual cu o piatră centrală,
înconjurată de pietre mici.
Unei mîini pătrate cu degete lungi și pătrate i se potrivește
un inel mai lat.
La o mînă mare cu palma îngustă și degete subțiri se
pretează orice fel de fantezie.
O mînă delicată cu degetele ca niște fuse poate fi împodobită
cu inele largi - și ornamente în lărgime.
Dacă mîna este mică cu degete scurte, un inel simplu, subțire
este extrem de potrivit.
Cu timpul mîna se îngroașă, degetele se umflă și constatăm
cu mirare că nu mai putem scoate verigheta sau inelele de
pe deget.
Ce trebuie făcut ?
Ca să lunece inelul, mîinile vor fi introduse în apă rece ( ceea
ce produce o vasoconstricție a țesutului ) și vor fi bine săpunite.
În cazul în care cu acest procedeu nu putem scoate inelul din
degetul care se învinețește din cauza unei defectuoase circulații
a sîngelui, vom apela la un bijutier pentru a-l tăia, ( inelul ).



Masajul Mîinilor și Asortarea Mănușilor




MASAJUL MÎINILOR ȘI ASORTAREA MĂNUȘILOR


1. Masajul mîinilor.
2. Asortarea mănușilor


1. Masajul mîinilor.
Se ung mîinile în prealabil cu o cremă sau se pudrează
c talc.
Fiecare mînă va beneficia cel puțin de 3 minute de masaj.
Masajul va începe de la vîrful degetelor urcînd spre cot.
Poziția cea mai indicată este cu coatele pe masă cu antebrațul
vertical.
Fiecare deget va fi masat în parte ca și cum am îmbrăca
niște mănuși prea strîmte.
Se va insista asupra articulațiilor de la degete masîndu-le
circular.
Se frămîntă palma cuprinzînd-o între degetul cel mere și
celelalte degete ale mîinii stîngi sau drepte după caz.
Se insistă asupra încheieturii mîinii, apoi se masează antebrațul
( fig. 78 a-c ).
Masajul se va începe la mîna draptă care fiind mai solicitată
are nevoie mai mult de masaj decît mîna stîngă.


Masajul mîinilor și brațelor











2. Asortarea mănușilor.
Ca orice accesoriu mănușile contribuie și ele la eleganța dvs.
Alegerea lor nu se face la întîmplare.
Astfel, dacă sînteți robustă și puțin mai grasă nu veți
purta mănuși prea scurte ca să vi se vadă încheietura mîinii,
ci mănuși mai lungi cu manșeta dreaptă.
Dacă sînteți o persoană slabă, veți prefera mănuși de culoare
mai închisă, nu prea lungi și din piele mai subțire.
Culoarea va fi asortată cu poșeta sau cu pantofii, ceea ce nu
înseamnă că trebuie să fie neapărat de aceeași nuanță, fiind
suficient să existe o armonie de culori.




Exerciții Pentru Suplețea Mîinilor




EXERCIȚII PENTRU SUPLEȚEA MÎINILOR


Exercițiile respective sînt indicate pentru a menține
articulațiile suple combătînd anchiloza.
Dansatoarele și pianistele de profesie dac această
gimnastică, unele pentru a înfrumuseța mîinile,
altele pentru a păstra flexibilitatea degetelor.
Indicăm unele exerciți simple ( 77 a - h ):
- se descrie cu închietura mîinii un opt ( fig 77 a );



Exerciții pentru suplețea mîinilor a- h





















- se resfiră degetele la maximum pe măsură ce se
rotește încheietura ( fig. 77 b ) ;
- se presează două mingi de cauciuc cu două degete ;
apoi cu toate degetele ( fig. 77 c ) ;
- se pliază fiecare deget în parte, apoi se destinde ( fig. 77 d ) ;
- se închide palma strîngînd degetul mare în scobitura
mîinii ( fig. 77 e ) ;
- cu pamele în sus se îndoie degetele spre încheietura
mîinii ( fig. 77 f ) ;
- se rxecută mișcări ca la pian ( fig. 77 g ) ;
- se execută mișcări circulare pe rînd cu fiecare deget
în parte ( 77 h ) ;
- se deschid și se închid brusc mîinile ;
- se lasă mîna să cadă în față, apoi în spate.
Exercițiile se execută de 5 pînă la 10 ori fiecare.





Obișnuiți-vă să Purtați Mănuși




OBIȘNUIȚI-VĂ SĂ PURTAȚI MĂNUȘI



Există diferite feluri de mănuși.
Așa zisele ,,mănuși pentru noapte” au drept scop hrănirea
pielii mîinilor, ele îmbrăcîndu-se după ce pielea a fost
bine unsă cu o cremă nutritivă.
Trebuie să fie de preferință din bumbac și puțin mai largi
pentru a nu ne jena în timpul nopții.
Mănușile de protecție din cauciuc sau material plastic
protejează mîinile împotriva substanțelor iritante cu care
sîntem obligate să venim în contact.

Ocrotirea mîinilor prin purtarea mănușilor













Chiar dacă purtarea mănușilor vă incomodează, cu puțină
perseverență veți ajunge să vă obișnuiți.
Să nu uităm că medicii chirurgi operează numai cu mănuși
și finețea muncii lor n-o putem compara cu nici o altă muncă.
Pentru a le putea scoate cu ușurință se recomandă
pudrarea lor cu talc.




Ocrotirea Mîinilor



OCROTIREA MÎINILOR



În foarte multe domenii de activitate, mîinile sînt supuse
acțiunii diferitelor substanțe : acizi, alcali, rezine sintetice,
coloranți, insecticide, petrol, solvenți, lubrefianți și altele,
care pot provoca reacții inflamatorii, eczeme, dermatite.
Pe lîngă măsurile generale de protecție ( mănuși, alifii
protectoare ) se va acorda o îngrijire specială după fiecare
caz în parte.
Mîinile care au suferit acțiunea vătămătoare a sodei sau a leșiilor
alcaline vor fi spălate cu oțet diluat sau frecate cu o felie
de lămîie.
Există creme care protejează pielea împotriva iritanților solubilo
în apă și creme împotriva iritanților solubili în ulei.
Prima categorie de creme este folosită atunci cînd pielea
vine în contact un timp mai îndelungat cu soluțiile apoase
conținînd diverse substanțe iritante, cînd se poate produce o
macerare a pielii și apar diferite leziuni.
O metodă simplă prevede ungerea mîinilor cu veselină,
în care s-a adăugat 18% oxid de zinc.
Aceasta nu asigură însă o protecție suficientă, fiind necesar
un adaos de silicoane.
Aceste creme prezintă avantajul de a forma un strat
aderent de piele, rezistent la mișcari ; previn crăparea
mîinilor, nu sînt toxice și nu provoacă iritații sau alergii.
Se recomandă persoanelor care lucrează în spălătorii,
la mașinile de spălat vase, în industrie sau chiar la
treburile gospodărești care obligă ținerea mîinilor mult
timp în apă.
Concentrația uzuală în silicoane este de 1 - 2%, în industrie
ea putînd crește pînă la 3%.
În mediul industrial unde soluțiile sînt toxice, este
necesară aplicarea unui film de nitroceluloză sau a
unei gume rezine care însă, la terminarea lucrului, nu
poate fi îndepărtat decît cu solvenți organici, după
care se vor unge mîinile cu o cremă emolientă, iar în
timpul nopții se recomandă purtarea de mănuși.
A doua categorie de creme protectoare este formată
din cele care protejează pielea împotriva solvenților și
grăsimilor și care trebuie să cuprindă substanțe insolubile
în solvenți organici și uleiuri.
Ele  se prepară din trietanolamină sai alginat de sodiu,
metilceluloză, gumă tragacanta.
Cînd sînt încorporate în mediu apos trebuie lăsate să se
usuce pentru a forma filme, care nu pot fi îndepărtate ușor
cu apă, dar care pot fi îndepărtate de săpunuri sau alcalii.





Pielea Mîinilor Prezintă Crăpături




PIELEA MÎINILOR PREZINTĂ CRĂPĂTURI


Lipsa de elasticitate și suplețe a pielii mîinilor poate fi
cauzată și de o insificientă cantitate de apă în stratul
cornos al pielii.
În acest caz este necesară rehidratarea pielii, ceea ce
nu se poate obține printr-un simplu contact al pielii cu
apa ; este necesar și un emolient, un produs care aplicat
pe pielea uscată și neflexibilă să producă un efect de
înmuiere, prin regularizarea procentului de apă necesar
stratului cornos.
Dar pielea crăpată poate fi și consecința lipsei de lipide
la suprafața ei.
Se impun cîteva precauții și anume :
- nu se vor expune mîinile fără mînuși la frig excesiv ;
- nu se va ieși cu mîinile umede la aer rece ;
- nu se vor încălzi mîinile la o sursă de căldură prea mare ;
- nu se vor spăla cu apă prea rece sau prea fierbinte ;
- după fiecare spălat, se va aplica o cremă.
Se va evita folosirea glicerinei pure care accentuează
uscăciunea pielii.
Pentru prevenirea crăpăturilor mîinilor se poate folosi
orice cremă pe bază de stearați sau emolientă.
Pentru mîinile aspre este indicată săptămînal o baie cu
ulei de măsline călduț sau aplicații săptămînale de
parafină caldă, care mențin suplețea pielii.
În acest scop se încălzesc pe baia de apă 50 g parafină
solidă, 25 g ulei de parafină și 5 g lanolină.
Se aplică cu ajutorul unei pensule.
Pentru regenerarea epidermei se recomandă o baie de
sare ( 100 g la litru de apă călduță, timp de 5 - 10
minute ).
De asemenea introducerea mîinilor de mai multe ori pe zi
într-un decoct de stejar ( 30 g coajă de stejar se fierbe
timp de o jumătate de oră într-un litru de apă ) are un
efect bun în cazul mîinilor crăpate.




Mîinile Pătate, Mîinile Roșii și Umflate, Degerăturile și Eczema




MÎINILE PĂTATE, MÎINILE ROȘII ȘI UMFLATE, DEGERĂTURILE ȘI ECZEMA


1. Mîinile pătate.
2. Mîinile roșii și umflate.
3. Degerăturile
4. Eczema.


1. Mîinile pătate.
Datorită unei acumulări de pigment în straturile profunde
ale epidermei, dosul mîinilor se pătează mai ales dacă
am depășit vîrsta de 50 de ani.
Se va încerca mai întîi un tratament cu apă oxigenată
sub formă de loțiune sau cremă.
În caz de eșec, medicul dermatolog va hotărî tratamentul
pentru fiecare caz în parte ( crioterapie, peeling etc. ).

2. Mîinii roșii și umflate.
Cauza principală poate fi folosirea apei reci, dar uneori
intervin și anumite tulburări endocrine.
Băile alternative ale mîinilor, prin înfundarea în apă rece
și caldă sînt foarte recomandate.
Dacă mîinile se învinețesc, în locul apei reci se poate
folosi apa călduță, la care se adaugă o lingură de făină
de muștar.
Pentru a împiedica umflarea mîinilor, se poate activa
circulația sanguină, masînd degetele înspre încheietura mîinii.
În cazul mîinilor roșii, se impune îmbogățirea alimentației
cu alimente conținînd vitamina A ( morcovi, ficat, spanac,
unt, piersici etc. ).
Albirea mîinilor se poate obține prin aplicarea unei paste
conținînd o linguriță de glicerină, zeama unei jumătăți de
lămîie, o linguriță de apă oxigenată și amidon.
Un truc pentru albirea mîinilor constă în ținerea lor ridicate
deasupra capului atît cît se numără pînă la o sută.

3. Degerăturile apar în anotimpul rece și umed.
Ca măsuri preventive sînt indicate bîile alternative calde
și reci, fricțiuni cu alcool camforat sau masaje cu cremă
cu ihtiol, rezorcină, tanin.

4. Eczema.
Ea poate apare după folosirea de detergenți, sodă, derivați
de petrol și uneori la persoanele care prezintă o hipersensibilitate
la cele mai elementare produse, ca săpunul de exemplu.
Deci trebuie să fie eliminată cauza care a provocat apariția
eczemei.
Dacă acest este imposibil, mîinile vor fi protejate cu mănuși
de cauciuc.
În cazuri rebele se vor folosi medicamente ,, desensibilizante”
și cure de vitamine : A, B, E, D și F.




Mîinile și Suferințele Lor




MÎINILE ȘI SUFERINȚELE LOR



Mîinile care transpiră exagerat.
Acest neajuns se poate datora dezechilibrului neurovegetativ
agravat de emoții sau unor boli profesionale ( chimiști,
coafeze etc. ).
Transpirația mîinilor poate avea loc și în urma unei
încălziri excesive în timpul executării anumitor munci sau
a unei aerisiri insuficiente.
Prezentarea la medic este necesară necesară pentru
stabilirea diagnosticului și indicarea tratamentului.
Local se recomandă fricțiuni cu alcool camforat sau folosirea
la spălat a unui săpun medicinal pe bază de tanin, mesaje
ușoare cu produse antisudoripare, pudraje dese sau badijonarea
cu loțiuni contra transpirației.







Îngrijirea Mîinilor



ÎNGRIJIREA MÎINILOR


Întrucît mîinile sînt supuse zilnic acțiunii unui mare
număr de substanțe, care în contact cu pielea pot
produce iritarea ei, trebuie să fim preocupați în permanență
de îngrijirea și protejarea lor.
Pe lîngă factorii atmosferici ( ger, vînt, umezeală, căldură
etc. ), chiar spălarea cu apă și săpun îndepărtează stratul
gras, care constituie așa-numita ,,manta acidă” a pielii și pe
care trebuie să o redăm mîinilor.
Trebuie să mai ținem seama de faptul că astăzi detergenții
sintetici au înlocuit în mare parte săpunul că aceștia alterează
finețea pielii, favorizînd chiar apariția de eczeme și că sebumul
este foarte ușor distrus îndepărtat, ceea ce are drept consecință
uscarea, crăparea, asprirea pielii mîinilor.
Prin îngrijirea mîinilor, nu se urmărește numai un scop pur
estetic, ci și unul de protecție.
Se spune că mîinile sînt cartea noastră de vizită, aceasta referindu-
se la modul cum ne comportăm cu ele, cum le îngrijim și în nici un
caz, cum le împodobim.
Este bine chiar să evităm prea multe podoabele pe mîini, care să
împiedice circulația sîngelui.
Curățirea mîinilor se impune să fie făcută cît mai des și după
orice fel de activitate.
În felul acesta se îndepărtează substanțele iritante, se micșorează
riscul apariției dermatitelor de contact.
Agenții de curățire nu trebuie să fie prea alcalini, abrazivi sau să
producă o degresare excesivă a pielii.
Curățirea mîinilor va fi efectuată cu o perie aspră ; se perie bine
podul palmei, falangele și se insistă asupra unghiilor.
Pentru îndepărtarea unor pete de pe mîini se poate folosi și
piatra umezită în prealabil cu apă.
Apa prea rece sau prea fierbinte nu se recomandă.
După spălat, mîinile vor fi șterse cu griji și unse cu cremă hidratantă.
Săpunul va fi de bună calitate, cu un procent mic de substanțe
alcaline, care să nu distrugă aciditatea pielii.
Persoanele care prezintă intoleranță la săpun sau au pielea foarte
sensibilă pot folosi uleiuri sulfonate.
Persoanele care nu au condiții convenabile de spălare, care
nu-și pot părăsi locul de muncă sau în călătorii, pot folosi
preparatele anhidre, denumite de fapt impropriu anhidre, deoarece
ele conțin oarecare cantitate de apă, ca spre exemplu soluția
de alcool polivinilic, care printr-o simplă frecare, timp de
cîteva secunde, îndepărtează grăsimea și murdăria de pe mîini.
Preparatele anhidre pentru curățirea mîinilor se pot prezenta
sub forma lichidă, sub formă de cremă, geluri, ca atare sau în
flacoane presurizate - aerosoli.



Anatomia Mîinii




ANATOMIA MÎINII


1, a) Forma mîinilor.
1, b) Sistemul endocrin.
2. Compoziția chimică a celulelor.



Oasele mîinii se compun din : cubitus și radius ; oasele
pumnului ( carpus ) ; oasele palmei ( metacarpul ) și
falangele ( fig. 74 ).



Anatomia mîinii


















Articulațiile pot fi grupate din punct de vedere funcțional
astfel : articulația radio-carpiană, articulația carpo-metacarpiană
și articulația degetelor.
Circulația mîinii este foarte dezvoltată.
Ea cuprinde o rețea profundă și una superficială.
Aceasta din urmă este foarte importantă, ea fiind afectată în caz
de rănire sau tăiere.
Trei nervi ( cubitalul, radialul și medianul ) conferă mîinii o
mare sensibilitate în vîrful degetelor.
Mușchii mîinii se compun din mai multe grupuri : unul
situat la rădăcina degetului mare formînd tenarul, altul -
hipotenarul care face să lucreze degetul mic, dar este mai
puțin dezvoltat, și tendoanele mușchilor pentru îndoire
și extensie.
Două dispoziție speciale ușurează munca mușchilor mîinii :
ligamentul inelar anterior al carpului care menține tendoanele
într-un jgheab format de carp la nivelul încheieturii mîinii
și sinovialele care înconjură tendoanele și secretă un lichid
unsuros care ușurează alunecarea lor.

1, a). Forma mîinilor și în special conformația degetului mic și a
celui mare poate fi influențată de ereditare : sistemul glandular
și mecanismul chimic din interiorul celulelor sau metabolism.

1, b). Sistemul endocrin.
O funcționare defectuoasă a hipofizei, în cazuri grave, poate
duce la acromegalie ( mîna și degetele devin imense ).
În schimb insuficiența acestei funcții face ca mîna și degetele
să se micșoreze.
În caz de hipotiroidie mîinile sînt mici, largi, albe și moi,
cu ultima falangă a degetelor foarte scurtă, iar degetul mic
foarte ascuțit.
Dimpotrivă, la cei care suferă de hipertiroidie mîna este mare,
osoasă, cu degete subțiri.

2. Compoziția chimică a celulelor.
Tensiunea osmotică care imprimă celulelor corpului fermitate
sau moliciune influențează și partea cărnoasă a mîinii.
Astfel o persoană puternică are degetele rotunjite și viguroase,
în timp ce degetele aplatizate și pătrate aparțin de obicei unui
om slab.
Modificarea mîinii poate surveni și din alte motive : vîrstă,
boală, profesie.
Cu vîrsta mîinile își pierd elasticitatea și suplețe, pielea se usucă
și apar acele pete brune atît de inestetice.
Anumite boli ca tuberculoza, afecțiunile respiratorii și circulatorii
cronice, guta, reumatismul pot deforma mîinile, modificînd
forma degetelor ( acestea devin mai noduroase ).
La schizofrenici mîinile sînt subțiri și roșii, în timp ce la melancolici
ele sînt palide și inactive.
Prin exercitarea anumitor profesii ( de exemplu, la pianiști, scupltori ),
mîinile sînt foarte suple iar degetele au vîrfurile ușor spatulate.





Mîinile, Cartea Noastră de Vizită



MÎINILE, CARTEA NOASTRĂ DE VIZITĂ


Egiptenii și grecii considerau că lungimea mîinii și a
degetelor ar trebui să fie proporțională cu lungimea
capului, în sensul că lungimea brațului și a pumnului
( fără degete ) ar trebui să fie de 3 ori mai mare decît
lungimea capului.
De asemenea, degetul mediu ar trebui să fie a 19-a
parte din ansamblu corpului - proporție de care țineau
seama și vechii sculptori greci.
Înălțimea capului ( măsurată de la protuberanța cefei
pînă la vîrful capului ) și lungimea mîinii ( cuprinzînd
și închietura ) ar trebui să fie egale, iar lungimea palmei
unui adult cu 1 cm mai mare decît lățimea.
În ceea ce privește lungimea degetelor, indexul este de regulă
mai scurt decît inelarul dar în 10% din cazuri el poate fi
mai lung, iar mediul este mai lung cu 1 cm decît indexul.
Degetul mic se termină la a 3-a articulație a inelarului.
Degetul mare se termină la jumătatea primei falange a
indexului.
O mînă depășește 21 cm este considerată prea lungă, iar
cea care este sub 18 cm, prea scurtă.
O mînă ideală după vîrstă ar avea următoarele dimensiuni
( măsurată fără articulație ) : la nou-născut 6 cm ; la 3 ani
- 10 cm ; la 10 ani - 13 cm ; la 15 ani - 16 cm ; la 25 ani
- 18 - 20 cm.



Părul Copiilor



PĂRUL COPIILOR


Îngrijirea părului copiilor este aceeași ( indiferent de sex )
în primii ani de viață.
Pe măsură ce cresc, îngrijirea se diferențiază după
lungimea părului.
Părul băieților va fi spălat cu apă și săpun și apoi bine clătit.
Este bine ca băieții să nu poarte părul lung, căci datorită
jocului îi expun mai mult la praf și transpirație exagerată.
Fetelor li se va spăla părul săptămînal.
În celelalte zile, va fi periat cu regularitate, strîns în codițe
sau legat cu o bentiță.
Bolile datorită infecțiilor microbiene se întîlnesc mai mult
acolo unde nu sînt respectate regulile de igienă.
Le pubertate, apare mătreața, întîi uscată, apoi din ce în ce
mai grasă, iar într-o fază avansată se observă chiar o cădere
exagerată a părului.
În condiții igienice normale se recomandă părul scurt la
copiii care trăiesc în colectivități, fapt care înlesnește controlul
periodic și identificarea din timp - în vederea izolării și
tratamentului - atunci cînd apar unele boli ale părului.




Coafura în Funcție de Forma Obrazului




COAFURA ÎN FUNCȚIE DE FORMA OBRAZULUI



Dacă obrazul este prelung și subțire.
Părul va fi scurt, cu breton dacă aveți fruntea înaltă,
umflat în dreptul tîmplelor și a maxilarelor.

Dacă obrazul este de formă triunghiulară lărgit în
partea superioară.
În acest caz se recomandă părul lins în creștet, cu meșe
aduse în fața urechilor ( fig. 73 a ).


Obraz lărgit în partea superioară.























Dacă obrazul este de formă triunghiulară, lărgit în
partea inferioară.
Se indică părul tuns scurt, cu meșe aduse spre obraji
pentru a-i diminua, părul umflat în vîrful capului, un
breton care să acopere fruntea ( fig. 73 b ).



Obraz lărgit în partea inferioară.
























Dacă aveți gîtul scurt.
Alegeți o coafură cu ceafă degajată, cu coc în creștetul
capului sau părul foarte scurt care să nu depășească urechile.

Dacă aveți gîtul lung.
Puteți purta un coc la ceafă sau părul va fi tuns astfel încît
să acopere ceafa.

Dacă creștetul capului este plat.
Părul din vîrful capului va fi tapat.
Fruntea va fi acoperită cu breton, la fel și tîmplele ; se poate
face și o coafură ,,coadă de cal” ( fig. 73 c ).



Dacă creștetul capului este plat
























Dacă aveți nasul mare.
Este indicată o coafură cu părul scurt, ușor umflat în
vîrful capului, cu meșe aduse în față ( fig. 73 d ).

Dacă nasul este mare.



























Coafura și Formele ei



COAFURA ȘI FORMELE EI


Punerea bigudiurilor este operațiunea cea mai
importantă în vederea realizării unei coafuri în
condiții bune.
Alegerea bigudiurilor se face în funcție de păr.
Dacă este lins se vor prefera bigudiuri mici,
pentru părul creț, bigudiurile mari.
Se udă părul cu fixativul înainte de coafat, sau cu
bere ( nu prea multă ).
Se separă părul în meșe, se ridică meșa vertical
( nu oblic ), se rulează pe bigudiu apoi se fixează
cu o agrafă.
La ceafă se fac melci care se prind cu un clips
( fig 72 ).
Se usucă părul bine timp de 30 - 60 de minute
( în raport cu lungimea și desimea părului ).
Se așteaptă pînă se răcește părul apoi se scot
bigudiurile.
Se perie părul dîndu-i forma care o dorim ; în
caz că volumul este prea mic se poate recurge la
tapatul părului.
Se perie ușor se vaporizează lacul fixativ.
Pentru a nu avea surpriza neplăcută a ,,lăsării”
părului, se va evita expunerea imediat la aburi sau
într-o atmosferă umedă.




Punerea bigudiurilor

















Cele mai frumoase coafuri sînt cele naturale, cele
mai puțin apretate.
Moda privind coafura este bună numai în măsura
în care se potrivește cu natura părului, figura și
personalitatea dvs.
Esențial este să adaptați coafura stilului dvs. - părul
scurt, semi-lung, coadă de cal, umflat pe creștet,
strîns la ceafă etc.




Tocăniță de Vinete cu Ardei Capia și Carne de Porc



TOCĂNIȚĂ DE VINETE CU ARDEI CAPIA ȘI CARNE DE PORC



Tocăniță de vinete cu ardei capia și carne de porc
Ingrediente

- Vinete coapte 1 kg
- Ardei capia 3 - 4 buc
- Ceapă 1 - 2 buc
- Carne de porc 300 - 500 g
- Sare
- Piper
- Bulion 2 linguri










Mod de preparare

Se toacă ceapa și ardeiul capia, se călește ardeiul capia,
cînd s-a călit cam jumătate se adaugă și ceapa la călit
peste ardeiul capia.
Cînd s-a călit ardeiul și ceapa, se adaugă vînăta coaptă
și carnea de porc, ( prăjită separat ), se adaugă apă, în
compoziție și se amestecă din cînd în cînd, ca s-ă nu se ardă.
Se adaugă și 2 linguri de bulion, sare și piper după gust.
Tocănița de vinete se lasă la fiert, în jur de 30 de minute.
Poftă bună vă doresc.



Video, Tocăniță de vinete cu ardei capia, și carnea de porc.



Tocăniță de vinete cu carne




Loțiunile Sau Apele de Păr




LOȚIUNILE SAU APELE DE PĂR



Îngrijirea părului normal necesită curățirea lui, precum
și folosirea unor preparate care să-l întărească și să-l
hrănească prin stimularea circulației sîngelui la nivelul
pielii capului.
După compoziția lor, ele pot fi folosite în scop estetic,
preventiv, cu efecte tonice, dezinfectante sau pentru o
ușoară degresare.
Ele conțin mai toate alcool care are acțiune tonică dezinfectantă.
O loțiune bună nu trebuie să încleieze părul, ci să
producă o ușoară spumă, fapt care se poate realiza printr-o
proporție potrivită a alcoolului și a apei, cea mai indicată
fiind 7 părți alcool la 3 părți apă.
La amestecul de părți egale de alcool și apă, acțiunea loțiunii
este mai puțin degresată, iar formarea spumei scade intens.
Pentru a se evita o acțiune degresantă prea puternică a
loțiunilor de păr trebuie folosit alcool de 60 - 70 grade.
Loțiunile pot conține unul sau mai multe principii active
dizolvate sau suspendate în solvenții respectivi, la care se
poate adăuga și o substanță emolientă care să degreseze
părul, ca lecitina, uleiul de măsline, uleiul de avocado etc.
În grupa loțiunilor de păr, un loc deosebit îl ocupă
soluțiile conținînd chinină, sub formă de clorhidrat sau sulfat.
Loțiunile de păr cu colesterină se folosesc datorită proprietăților
hrănitoare.
Apa de păr cu colesterină trebuie preparată la rece cu alcool
de 95 grade, în proporție de 2%, dată fiind solubilitatea
colesterolului.
Preparatul respectiv nu poate fi folosit zilnic din cauza alcoolului,
care produce o uscare excesivă a părului, iritînd și pielea capului.
Acest inconvenient se poate ameliora prin adaos de ulei de ricin
care este solubil în alcool.
Soluțiile de colesterină 1% în alcool de 95 grade sînt folosite în
combaterea căderii părului.
Aceste soluții, denumite și spirturi de păr, se aplică cu un tampon
de vată cu care se fac fricțiuni la rădăcina părului.
S-au propus și preparate contra căderii părului, care colesterină,
dizolvată în uluiuri și grăsimi sub formă de emulsii sau de
creme pe bază de lanolină.
Alte principii active folosite ca stimulenți pentru creșterea
părului sînt : pilocarpina ( alcaloid sub formă de clorhidrat sau
nitrat solubil în apă și alcool ), amoniacul și esența de terebentina ;
B-naftolul, acidul salicilic, acidul paraaminobenzoic, sulful.
Sulful este folosit în mod deosebit ca medicament specific al
seboreei.
Soluțiile cu sulf sînt folosite și în tratamentul mătreții.
Pentru stimularea creșterii părului se pot utiliza vitaminele F, E, A,
acidul pantotenic și sărurile sale ( pantotenat de calciu ),
hidrolizatele de keratină și cazeină, inozitolul, unii acizi
aminați ( triptofanul, tirozina, lizina ) polenul, lăptișorul de matcă,
precum și hormonii estrogeni.
Se recomandă ca loțiunile cu hormoni să nu fie folosite decît
la prescrierea medicului.
În loțiunile capilare sînt folosite parfumuri, cele mai obișnuite
fiind cele de lavandă, bergamot și citronella.
În unitățile farmaceutice se găsesc ca loțiuni pentru păr : ,,Bromocet”
și ,,Gerovital H3” este indicat pentru regenerarea și împiedicare
căderii părului, în caz de seboree și descuamare a pielii, a pruritul,
peladei sau ca tratament profilactic.
Produsul conține procaină, ca atare se va face proba de toleranță
conform indicațiilor din prospect.




Fixativele ( Lacuri )



FIXATIVE ( LACURI )



Fixativele ( lacuri ) pentru păr sînt preparate folosite
pentru fixarea ondulațiilor părului.
Fixativele pot fi creme pe bază de stearați, la care se
adaugă aproximativ 1% gumă tragacanta sau fixative
pe bază de gelatină, agar-agar, dextrină, gumă arabică etc.
Calitățile fixativului depind de materiile prime utilizate.
Un bun lac fixativ trebuie se îndeplinească o serie de
conțiții și anume :
- să conțină materii prime de calitate superioară ;
- să fie pulverizate după un sistem modern ;
- să nu lipsească părul ;
- să nu dăuneze părului ;
- să lase părul suplu, să nu-l asprească ;
- să nu fie higroscopic ;
- să se elimine cu ușurință prin perierea părului.
Lacul în cantitate mică este folositor, în cantitate mare face
ca părul să piardă din suplețea lui naturală.
Asprit de o cantitatea mare de lac, părul dă impresia unei căști.
Întotdeauna trebuie îndepărtat stratul anterior de lac.
Pulverizarea se face de la o distanță de 30 cm, deoarece la
o distanță mai mică se obține o lăcuire neregulată.
Durata vaporizării nu va depăși 10 - 15 secunde.





Ce Putem Folosi Pentru Îngrijirea Părului ( Șampoanele )



CE PUTEM FOLOSI PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI ( ȘAMPOANELE )


1. Șampoanele fără săpun
2. Șamponul sub formă lichidă.

Cînd vorbim de șamponarea părului înțelegem folosirea
la spălarea a unui produs a cărui acțiunea constă în a
debarasa părul de praf, impurități, de fumul care se fixează
pe părul în timpul zilei.
Un șampon bun trebuie să formeze cu apa o masă spumoasă
abundentă, să aibă o acțiune bună detergentă, fără să-i
îndepărteze complet sebumul care-i asigură suplețea și să
curețe bine fără a lăsa depozit rezidual ca în figura de mai jos.

Șamponarea părului






















Șampoanele pot fi sub formă : uscată ( praf ), fluidă sau cremă.
Șamponul sub formă de praf poate exercita o acțiune de
curățire mecanică.
Se poate folosi amidonul sau pudra de iris, care absorb
grăsimea părului.
Se aplică pe păr, lăsîndu-l în contact cîteva minute, apoi
se perie bine.
Șamponul care conține săpun și mici cantități de alcalii se folosește
mai puțin datorită alcalinității sale, iar în prezența apei
calcaroase formează săpunuri insolubile, care se depun
pe firele de păr dîndu-le un aspect șters.
În aceste cazuri se impune clătirea cu soluții acide pentru
îndepărtarea depozitelor rămase pe păr.
Șamponul praf se folosește astfel : dizolvăm conținutul
plicului în jumătate litru apă fierbinte și cantitatea obținută
se împarte în două părți egale.
Părul desfăcut, periat, îl udăm cu apă caldă.
Se toarnă pe păr jumătate din soluția de șampon.
Părul se masează ușor, blînd, fără a fricționa, apoi se clătește.
În cursul ptimei operații șamponul aproape că nu trebuie
să facă spumă.
La reluarea operației, cînd se folosește a doua parte din soluția
de șampon, se formează o spumă abundentă, se masează
bine, apoi se clătește părul cu apă caldă.
Se fac 2 - 3 clătiri, pentru a îndepărta orice urma de șampon.
Ultimul clătit va fi cu apă mai rece, pentru a întări părul.
Pentru a-l face strălucitor se va adăuga sucul de la jumătate
de lămîie sau o lingură de oțet.

1. Șampoanele fără săpun conțin diferite substanțe chimice,
așa-numiții ,,detergenți”, ( alcooli grași, sulfonați și
neutralizanți ).
Acești detergenți fac o spumă tot atît de bună ca și
săpunul, dar degresează prea intens părul.

2. Șamponul sub formă lichidă constă în soluții apoase
de săpunuri de potasiu, de trietanolamină, lecitină, gălbenuș
de ou etc., cu sau fără alcool.
Unele șampoane lichide conțin agenți tensioactivi anionici
( laurilsulfat de amoniu sau treitanolamină ) la care se adaugă
metilceluloză, lecitină, alginați etc. ; altele sînt pe bază de
agenți tensioactivi cationici, care au proprietăți bacteriene,
se fixează pe păr dîndu-i o anumită suplețe etc.
Indiferent de felul lor, li se pot adăuga și alte substanțe ca :
vitamine, extracte de plante etc.
Șampunul pe bază de agenți tensioactivi cationici are o
deosebită afinitate pentru keratină pe care se fixează dînd
părului o suplețe deosebită ; totuși, din aceeași cauză nu
poate fi folosit pentru curățirea  părului, deoarece refixează
murdăria îndepărtată de detergent.
Avînd acțiune antipeliculară este indicat în schimb la clătirea
părului, mai ales la persoanele care au mătreață.
Pentru a împiedica lipirea părului prin folosirea unui șampon
conținînd alți agenți tensioactivi, vom avea grijă să facem
părului o clătire mai îndelungată, înainte de folosirea noului
șampon.
Există șampoane pe bază de agenți tensioactivi neionogeni,
care au inconvenientul că nu fac spumă prea abundentă, dar
au avantajul că nu degresează prea puternic părul.
Trebuie evitat contactul direct al șamponului cu pielea
capului, fapt pentru care se recomandă să se toarne șamponul
mai întîi în podul palmei, apoi să fie aplicat pe părul umezit
în prealabil.
Pentru obținerea unor efecte speciale, în conținutul șamponului
se pot adăuga substanțe ca : sulf, vitamine, lecitină, extracte de
plante ( hamei castan sălbatic, coada șoricelului, mușețel, anason,
mentă, salvie etc. )
De asemenea se va mai avea în vedere ca :
- după decolorarea părului, șamponul folosit să fie acid, pentru
a neutraliza acțiunea alcalină a produselor folosite la decolorare ;
- șamponul utilizat înainte de realizarea ondulației permanente
( la cald sau rece ) să fie alcalin, deoarece cel acid frînează acțiunea
lichidului folosit la ondulare ;
- după efectuarea ondulației permanente, se fa va folosi un
șampon care conține substanțe gresante, care dau suplețe părului.
Se  va prefera șamponul cu gălbenuș de ou preparat din două
trei gălbenușuri de ou care se amestecă cu 30 ml rom și 10 g
ulei de ricin.
Se fricționează pielea capului, se lasă 1/4 oră, apoi se clătește
bine cu apă, adăugîndu-se puțin oțet în ultima apă de clătit.
Șamponul cremă este de consistență vîscoasă, conține ca
substanțe de gresare, lanolină și stearați care dau părului după
spălare un luciu strălucitor.
Frecarea ușoară a părului  cu acest șampon îi întărește rădăcina,
împieducîndu-l să devină casant ; împiedică de asemenea
formarea mătreței.
Pentru folosirea lui, se înmoaie părul cu apă caldă și se masează
cu puțin șampon-cremă, apoi se clătește părul cu apă caldă.
Operația se repetă, după care se clătește din abundență.



Ce Putem Folosi Pentru Îngrijirea Părului ( Apa și Săpunul )




CE PUTEM FOLOSI PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI ( APA ȘI SĂPUNUL )


Apa și săpunul
Apa pentru spălatul părului trebuie să conțină cît
mai puține săruri ( să nu fie dură ), deoarece irită
pielea, iar firele de păr devin friabile.
Gradul de duritate a apei poate fi redus prin adaos
de bicarbonat de sodiu ( o linguriță la un litru de apă ).
În apa de clătit putem adăuga zeama unei jumătăți de
lămîie, o linguriță de oțet sau de sare.
Udatul frecvent al părului cu apă rece nu este bun,
deoarece bulbului pilos se umflă, părul devine moale,
friabil și cade ușor.
Spălatul zilnic se recomandă doar atunci cînd transpirația
abundentă din cauza condițiilor de muncă impune asta.
Apa prea caldă va fi evitată.
Cea mai bine suportată este apa de ploaie.
La mare, după baie în mare, se va clăti părul cu apă dulce,
în caz contrar se înăsprește, pierde din suplețe și se
decolorează.
Înainte de spălarea părului se recomandă fricționarea
cu untdelemn sau cu ulei de ricin.
Săpunul trebuie să fie cît mai puțin alcalin.
Spălatul prea des al părului nu se recomandă ; trebuie
să fie în funcție de climat, de poluarea atmosferei, de
sănătatea pielii capului și de diverși alți factori.
Abuzul nu face decît să excite secreția glandelor sebacee.
Același efect îl au și produsele puternic degresante.
Folosirea săpunului la părul uscat nu este indicată
deoarece aceasta conține substanțe alcaline care iau
părului grăsimea lui naturală într-o cantitate mai mare
decît este necesar, ceea ce duce la albirea și degenerarea
timpurie a părului.
Pentru părul gras folosirea săpunului este indicată în
următoarele condiții : să conțină cît mai puține substanțe
alcaline, să fie de calitate superioară ; să nu fie aplicat
direct pe păr, deoarece riscăm să nu-l  putem îndepărta
complet, ceea ce face ca firul în acele locuri, să se
desprindă și să cadă.
Săpunurile medicinale nu vor fi folosite decît la
indicația specialistului și nu la întîmplare.