Periatul Dinților



PERIATUL DINȚILOR

1). Masajul gingiilor
2). Albirea dinților


Această operațiune de spălare a dinților cu pastă de
dinți și periuță are scopul  de a preveni apariția
așa-numitei ,,plăci dentare” ( o peliculă care aderă
de suprafața dinților și care se formează în timp
dintr-o aglomerație de microbi cu substanțe mucilaginoase ),
de a întîrzia și reduce apariția cariei dentare care este
strîns legată de formarea ,,plăcii dentare”, de a
reduce inflamația gingiilor prin menținerea gurii și
a dinților într-o stare de curățenie și de a înlătura
mirosul neplăcut al cavității bucale.
Se consideră că atît periatul de seară cît și cel de
dimineață evită fermentarea rămășițelor dintre dinți
și formarea unei pelicule neplăcute pe suprafața
dinților.
Cercetările au condus la concluzia că spălarea dinților
cu pastă de dinți și periuță după fiecare masă reduce
apariția cariilor.
Periatul dinților se efectuează cu răbdare, energic și
regulat, fără teamă că gingiile ar sîngera, avînd ca
scop îndepărtarea resturilor alimentare a căror
fermentare constituie o primă cauză a cariilor.
Mișcările se execută paralel cu axa dinților, adică
peria are o mișcare de sus în jos la maxilarul superior
și de jos în sus la maxilarul inferior, atît pe partea
exterioară a dinților cît și pe cea interioară.
Durata lui este de 2 - 3 minute, iar clătitul gurii se
efectuează ținînd dinții strînși și împingînd cu putere
apa prin spațiile dintre dinți.
Se recomandă clătirea gurii cu apă rece care tonifică
gingiile.
Pentru fumători, periatul de 3 ori pe zi este o necesitate.
Dimineața se va folosi o pastă mentolată, care face
să dispară impresia neplăcută de gură amară.
Periatul dinților se realizează cu periuța de dinți, în
special din păr de porc, cu perii așezați în smocuri rare,
plasate pe două-trei rînduri și de o lungime de 2,5 - 3 cm.
Coada periuței trebuie să fie ușor curbată, pentru a se
putea adapta mai ușor gurii.
După utilizare și clătirea ei cu grijă se pune în pahar cu
partea cu peri în sus pentru a o refolosi perfect uscată.
Ca să rămînă aspră este bine să fie reînnoită des.
În ultimii ani au fost introduse periuțele de dinți electrice,
cu dispozitive pentru formarea unor jeturi de apă
pentru curățire.

1). Masajul gingiilor.
După spălarea dinților cu periuța este bine să frecăm
gingiile cu degetul arătător înmuiat într-un amestec
de bicarbonat cu sare.
Apoi, se clătește gura cu apă.
Acest masaj întărește, stimulează circulația și previne
retracția gingiilor.
Masajul gingiilor se mai poate realiza prin masticația
alimentelor mai solide ca mere, morcovi, pîine.
În felul acesta se realizează o ,,autocurățire”, a dinților,
îndepătîndu-se resturile de alimente.

2). Albirea dinților se poate obține prin perierea lor de 2 ori
pe săptămînă cu o peri uscată înmuiată mai întîi în suc
de lămîie și apoi în bicarbonat de sodiu sau prin frecarea
dinților cu pudră de licopodiu, fără a abuza însă de acest
procedeu.
Albirea dinților se poate obține frecînd din timp în timp
dinții cu un tampon de vată înmuiat în sare de bucătărie.






Cîteva Recomandări



CÎTEVA RECOMANDĂRI


Pentru menținerea în bune condiții a igienei gurii
și a dinților se recomandă :
- după fiecare masă se va clăti bine gura sau se va
mînca un măr sau un morcov ;
- de 2 ori pe an se va apela la medicul stomatolog
pentru îndepărtarea pietrei dentare ;
- nu se vor folosi ace sau alte obiecte din metal
pentru curățat dinții ; se vor folosi scobitori din lemn ;
- nu se va rupe ața cu dinții ;
- nu se vor ronțăi bonboane tari ;
- nu se vor sparge nuci sau alune între dinți ;
- pentru fumători : la 3 luni se va face dertartraj de către
medicul stomatolog ;
- se vor folosi alternativ două paste de dinți, pentru a
nu obișnui flora microbiana  cu dezinfectantul ; cei
predispuși la apariția cariilor vor folosi pastele
conținînd fluor :
- pentru lustruirea dinților este bine să se folosească
un amestec de fosfat de calciu cu carbonat de calciu.







Dantura Frumoasă Înseamnă Păstrarea Tinereții și a Frumuseții



DANTURA FRUMOASĂ ÎNSEAMNĂ PĂSTRAREA TINEREȚII ȘI A FRUMUSEȚII



Nu oricine se poate lăuda cu o dantură perfectă, dar
toată lumea trebuie să-și îngrijească dinții.
Dintele este un organism viu care posedă o inervație
proprie și vase sanguine.
Vizibilă este numai o treime din lungimea dintelui,
restul fiind apărat de gingie.
De aceea importanța îngrijirii gingiillor este cel puțin
tot atît de mare ca cea acordată dinților.
O preocupare pentru îngrijirea dinților și a gurii a
existat din cele mai îndepărtate timpuri.
Scriitorii din antichitate se refereau la folosirea preparatelor
pentru curățirea dinților, iar în papirusul lui Ebers se găsesc
formule pentru apre de gură și aplicații pentru întărirea
dinților.
Cavitatea bucală, în afara rolului ei în procesul digestiei
alimentare este și poarta de intrare a microbilor multor
boli infecțioase.
Menținerea curățeniei dinților, îngrijirea lor reduce apariția
cariilor, ajută la păstrarea sănătății gingiilor și modifică
mirosul neplăcut al gurii.
Are deci un rol igienic-profilactic de prevenire a îmbolnăvirii
organismului.
Păstrarea unei danturi frumoase înseamnă păstrarea tinereții
și frumuseții.
Lipsa dinților provoacă retragerea buzelor, scofîlcirea
obrajilor și schimbarea fizionomiei printr-o îmbătrînire precoce.




Nasul Are Nevoie de Îngrijire



NASUL ARE NEVOIE DE ÎNGRIJIRE


Pe vremea bunicelor noastre un nas prea mare, prea
gros, strîmb sau asimetric crea un mare complex
pentru persoana respectivă.
Astăzi, datorită chirurgiei estetice nasul poate fi
refăcut în forma pe care o dorim, dar bineînțeles ținînd
seama de sfatul medicului specialist care după
examene serioase va executa remodelarea.
În general pielea nasului este grasă, ceea ce duce la
formarea punctelor negre care vor fi stoarse la
2 - 3 săptămîni.
Dacă pielea nasului este lucioasă, se recomandă :
- frecarea lui în fiecarea seară cu tărîțe cosmetice ( o
parte făină de porumb și două părți tărîțe de grîu ).
Uneori pielea nasului este uscat, se descuamează și
se ridează cu ușurință.
În aceste situații :
- se va spăla porțiunea respectivă cu lapte călduț sau
se vor aplica comprese înmuiate în lapte ;
- se vor efectua masaje cu o cremă hrănitoare sau cu
ulei vitaminat.
Iarna, nasul se înroșește la frig, roșeață care poate să
persiste și cînd dă de căldură.
Consultarea medicului devine necesară, putînd fi vorba
de circulația defectuoasă a sîngelui, tulburări nervoase, o
digestie lentă sau chiar de cuperoză.
În scopul de a preveni această neplăcere indicăm unele
măsuri :
- nu se va ieși direct dintr-o încăpere prea caldă, în frig
și în general se vor evita schimburile bruște de temperatură.
Dacă totuși este necesar, se va acoperi nasul cu un fular
de lînă.
Se va aplica pe nas, ca și pe obraz, o cremă protectoare.
Pentru activarea circulația sîngelui, se va masa nasul timp
de 2 minute, cu o pomadă conținînd : lanonină, vaselină,
borax și tinctură capsici.
Se poate de asemenea, folosi o soluție din alaun, acid
acetic și tinctură de benzoe care se va aplica sub formă
de comprese.
Tratamentul se va efectua zilnic timp de o săptămînă ;
se face o pauză de cîteva zile apoi se reia.
Se pot aplica și comprese înmuiate într-un macerat de
rădăcină de nalbă, timp de cîteva minute, de 2 - 3 ori pe zi.
Se recomandă, de asemenea, comprese cu apă călduță
în care s-a dizolvat puțin bicarbonat de sodiu.
Uneori, după o masă copioasă, poate apărea o roșeață a
nasului, datorită unei digestii necorespunzătoare sau
unei alergii față de unele alimente.
În acest caz se vor aplica comprese cu infuzie de mușețel
la care s-a adăugat un anticongestiv ; se va evita consumul
de conserve, condimente, grăsimi, mezeluri, sosuri, băuturi
alcoolice etc.
Uneori pielea nasului se modifică ; cînd porii sînt dilatați,
apare acneea rozacee, culoarea devenind roșie sau chiar
roșie-violacee, după stadiul bolii.
Un stadiu avansat al acneei razacee în constituie ,,rinofima”.
Evoluția bolii începe la vîrsta adultă, ea agravîndu-se pe
măsură ce trece timpul.
În prima fază sînt recomandate loțiunile cu sulf, ihtiol,
rezorcină sau aplicații de zăpadă carbonică.
În caz de eșec, singurul remediu rămîne chirurgia estetică.
Împotriva transpirației nasului, se poate folosi o soluție
pe bază de alcool, sulf precipitat și apă de roze.
Menționăm și faptul că astăzi chirurgia estetică este în
măsură să modifice forma nasului, în scopul de a contrubui
cît mai mult la obținerea unui aspect plăcut, la
armonizarea trăsăturilor feței.




Gimnastica Ochilor




GIMNASTICA OCHILOR



Gimnastica ochilor constă într-o serie de mișcări
a căror eficiență a fost constantă, dat fiind că
pleoapele au proprietatea de a se contracta sau
relaxa după dorința noastră.
Pentru ochii obosiți indicăm cîteva exerciții ( fig.
52 a-d ):
- ridicăm privirea, apoi o coborîm lent, capul rămînănd
în poziție nemișcată ; se execută de 10 ori ( fig. 52 a ) ;
- mișcări circulare ale globilor oculari, respectiv ducerea
privirii în dreapta, apoi în stînga, apoi în toate direcțiile
rotind ușor ochii ( globii oculari ) ; se execută de 6 ori
( fig. 52 b ) ;
- privim spre dreapta oblic, coborîm pleoapele și
continuăm exercițiul privind spre stînga ; se execută
de 8 ori ( fig. 52 c ) ;
- privirea înainte, clipim repede timp de 30 de secunde,
facem pauză de 30 secunde apoi reluăm exercițiul de 3 ori ;
- cu ochii închiși încercăm să ,,nu vedem nimic” ca și
cum am dori să privim în interiorul nostru.
Se obține o relaxare nu numai a ochilor ci și a feței
( fig. 52 d ).



Gimnastica ochilor





















În concluzie, se poate spune că ochii sînt oglinda
sănătății, un bun de neprețuit căruia trebuie să-i acordăm
o grijă deosebită.
Deoarece prin ei cunoaștem farmecul vieții este necesar
să-i lăsăm să se odihnească atunci cînd sînt obosiți, să-i
îngrijim cînd sînt congestionați, să-i apărăm de influențele
negative ale factorilor naturali, adică, în general, să
nu-i lăsăm niciodată în suferință.
Expresia ochilor este o condiție esențială a tinereți obrazului.
Oricît de îngrijit va fi acesta, el va apărea obosit și îmbătrînit,
dacă ochii sînt încercănați, pleoapele sînt înroșite sau
prezintă pungi, riduri etc.
Expresia ochilor dă expresia figurii și totodată întregii
noastre ființe.
Ea nu poate fi modificată numai prin diverse artificii,
machiajul lor avînd numai rolul de a obține, prin
jocuri de umbre și culori, un aspect care să ne
avantajeze și să fie favorabil privirii.
O viață echilibrată, o sănătate bună, o inteligență vie
se reflectă deseori în expresia ochilor, de aceea trebuie
să le acordăm zilnic o îngrijire deosebită și perseverentă.
Pierderea nopților, fumatul irațional, cafeaua în exces,
încăperile neaerisite sînt dușmanii ochiilor noștri.





Ochii Copiilor - Ochii și Vitaminele




1). OCHII COPIILOR



Să nu neglijăm, de asemenea, să corijăm vederea
copiilor noștri dacă aceștia prezintă dificultăți la
vedere cînd sînt încă mici.
Către vîrsta de 6 ani, copilul va fi prezentat la
medic, pentru a-i face corecturile necesare și a-i
asigura o vedere normală.



2). OCHII ȘI VITAMINELE


Pentru  a ne asigura vitaminele necesare vederii
( A, B, C, D ) vom avea grijă ca din alimentație
să nu lipsească laptele și derivatele sale, legumele
și fructele proaspete, creierul, ficatul etc.







Alfabetul Român



ALFABETUL ROMÂN



aA, bB, cC, dD, eE, fF, gG, hH, iI, îÎ, jJ
kK, lL, mM. nN, oO, pP, qQ, rR, sS, șȘ,
tT, țȚ, uU, vV, wW, xX, yY, zZ.




Alfabetul Român







Ramele de Ochelari în Armonie cu Forma Obrazului



RAMELE DE OCHELARI ÎN ARMONIE CU FORMA OBRAZULUI



- Dacă obrazul este prelung se recomandă o ramă cu
colțuri îndreptate spre tîmple și a cărei montură va
depăși pomeții ( fig. 51 a ).
- Dacă obrazul este rotund, sub forma unui măr, se
recomandă ochelari cu montura pătrată ( fig. 51 b ).
- Dacă obrazul este de formă triunghiulară, cu partea
ascuțită la bază veți alege o montură fină, discretă,
( fig. 51 c ).
- Dacă aveți un obraz de sportivă ochelarii vor fi
largi cu montură mare care va urca spre tîmple ( fig. 51 d ).
- Dacă obrazul este pătrat, cu maxilare puternice,
montura va fi dreaptă sus și rotunjită în partea de
jos ( fig 51 e ).
- Dacă obrazul este oval orice fantezie este permisă
fără însă a depăși o anumită limită pentru a nu
dăuna aspectului obrazului ( fig 51 f ).


Ramele de ochelari în armonie cu forma obrazului





















Culoarea ramelor se pot alege în concordanță cu cea
a ochilor, a părului, a pielii.
Desigur că recomandările ce le facem nu sînt universal
valabile, existînd destule particularități ale fiecăruia
dintre noi în materie de sensibilitate față de contrastele
de lumină și culori.
Depinde de gust, uneori și de personalitatea fiecăruia.

Pentru orientarea dvs.










Dacă sînteți mioapă sau presbită nu ezitați să purtați
ochelari; ei nu dezavantajează figura în cazul în care
montura lor încadrează bine obrazul, dimpotrivă
accentuează personalitatea.
Alegeți pentru exterior lentile colorate care vă protejează
și vă odihnesc ochii.
După 40 de ani, ochelarii de vedere devin un imperativ,
de care nu ne putem lipsi, oricît de complexați am fi.
Aminarea purtării lor este în dauna sănătății noastre,
afectînd în primul rînd aspectul estetic prin formarea
ridurilor.
Dacă totuși există reticențe în a purta ochelarii de vedere
care vă sînt absolut necesari, tehnica modernă a creat
lentilele de contact.

Fotofobia.
La lumină puternică, unele persoane prezintă o senzație
dureroasă a ochilor, însoțită de lăcrimare.
Purtarea ochelarilor colorați este o necesitate.
Persoanele blonde, depigmentate, cu diverse afecțiuni
oculare netratate etc., suferă în special de fotofobie.





Ochelarii de Soare




OCHELARII DE SOARE



În cadrul măsurilor preventive, urmărind apărarea
vederii de influența prea puternică a razelor solare,
lumina prea puternică obosind ochii, am considerat
necesar a prezenta în mod deosebit problema ochelarilor
de soare, care trebuie să depășească exigențele modei
și să privească numai aspectele legate de sănătate.
A purta ochelari de soare este o măsură de protecție
absolut necesară.
Ochelarii trebuie să aibă o calitate superioară a stclei,
care să absoarbă radiațiile nocive și să nu dăuneze ochilor.
Culoarea sticlei are o importanță deosebită.
Se pare că verdele este culoarea cea mai protectoare,
recomandîndu-se în orice caz evitarea culorilor roșietice,
violete sau mov.
Rama să fie în concordanță cu forma obrazului și nu
cu moda; forma și culoarea ochilor trebuie să echilibreze
linia feței, să-i accentueze calitățile și să-i micșoreze
defectele.





Cum ne Demachiem Ochii?



CUM NE DEMACHIEM OCHII?



Fardarea ochilor este astăzi foarte la modă dar
trebuie ca seara să-i curățim folosind un
demachiant special, care să îndepărteze impuritățile
și fardul, fără să-l întindă, hrănind în același
timp epiderma.
Îndepărtarea rimelului se face folosind un tampon
de vată umezit cu puțină apă și peste care se toarnă
demachiantul.
Demachierea ochilor se execută prin mișcări de sus
în jos.
Dacă genele sînt puternic rimelate, peste pleoapa
inferioară se pune o bucățică de vată umezită.
Rimelu va fi scos pe această vată.
După demachiere, ochii se vor șterge cu o infuzie
de mușețel sau de albăstrele, iar porțiunea din jurul
lor se va unge cu o cremă hrănitoare, aplicată ușor,
fără a întinde pielea.
Aplicarea cremei se va face de la rădăcina nasului
nasului înspre colțul exterior al ochiului prin tapotări
ușoare.
O demachiere simplă și eficace se realizează cu ulei
de parafină sau ulei de ricin.




Unele Necazuri Ce Ni Le Dau Ochii



UNELE NECAZURI CE NI LE DAU OCHII


Ochii obosiți.
Ochii vor fi închiși și acoperiți cu palmele, în
așa fel încît să-i ținem în întuneric complet.
Veți sta astfel 1 - 2 minute, încercînd să nu vă
gîndiți la nimic, acest procedeu denumit ,,baie
de noapte” fiind foarte eficace.
Pentru a înlătura oboseala ochilor, se vor aplica
comprese alternative calde reci ( terminînd cu cele
reci ), care vor avea un efect înviorător.
Tot în acest scop se recomandă repausul într-o
cameră întunecoasă, un somn odihnitor, plimbările
în aer curat.
Dimineața, la sculare este bine să-i tamponăm cu
apă rece, care pe lîngă efectul înviorător întărește
și mușchii oculari.
Nu rămîneți niciodată un timp îndelungat cu ochii
fixați asupra lucrului, iar dacă simțiți că sînt obosiți,
ridicați capul și priviți un punct oarecare, în depărtare.

Pleoape încercănate.
Cearcănele pot fi cauzate de o tulburare renală, hepatică
sau ovariană; și în aceste cazuri se recomandă consultarea
medicului.
Dacă ele au drept cauza oboseala sau o predispoziție
ereditară, vom aplica zilnic comprese cu infuzie de tei,
rosmarin sau albăstrele ( 15 g flori la o jumătate litru
de apă ).
Amestecul respectiv îl punem în săculețe mici de pînză,
pe care le introducem un minut în apă clocotită, iar după
răcire le aplicăm pe ochi.
Local se poate folosi un creion anticearcăn.

Pleoape umflate.
Dacă dimineața ochii sînt umflați, datorită somnului
insuficient, se recomandă aplicarea unei comprese cu
ceai de tei, timp de 15 - 20 minute.
Permanentizare acestei situații denotă o afecțiune care
impune consultarea unui specialist.

Pleoape ridate.
Acest neajuns apare cu vîrsta, dar tot așa de bine poate
fi urmarea unei oboseli excesive.
Se recomandă un somn minim 8 ore pe noapte, renunțarea
la alcool și tutun, precum și aplicarea de comprese cu
ape florale.
Dată fiind sensibilitatea și uscăciunea regiunii respective
nu se vor folosi niciodată farduri uscate sub formă de pudră,
ci numai cele sub formă de cremă.
Seara și chiar în timpul zilei pleoapele vor fi unse cu o
cremă hrănitoare.

Pungile de sub ochi.
De la o anumită vîrstă pot apărea pungile de sub ochi.
La persoanele tinere, ele indică o anumită afecțiune
pentru care se vor adresa medicului.
Pentru atenuarea pungilor de sub ochi, se pot folosi
comprese cu apă sărată ( 25 g sare la 500 ml apă )
sau comprese reci și calde aplicate alternativ, cu infuzie
de flori de salvie ( o linguriță de flori, într-o jumătate
de ceașcă cu apă clocotită ).
Timp de 10 minute aplicăm tampoane calde și reci.

Ochii iritați.
În cazul ochilor iritați se vor face băi oculare în pahare speciale.
Sînt indicate compresele cu infuzie de albăstrele și
mușețel, cîte 10 ml, și 1 g acid boric la 250 ml apă.
Infuziile de patlagină și soc au un efect calmant ( 15 ml la
250 ml apă ).
Picăturile de ochi sînt mai mult de domeniul farmaceutic
decît cosmetic.
Conțin în general un antiseptic, uneori și mici cantități de
laurilsulfat de sodiu.
Nu trebuie folosite în nici un caz loțiuni din dorința de a
dilata pupila și a da privirii un aspect deosebit.

Urcior la ochi.
Acesta este mic furuncul al unei glande sebacee a
pleoapei și se tratează cu loțiuni pentru ochi.
Dacă se repetă des, se va consulta medicul.
De asemenea, trebuie ținut un regim dezintoxicant pe
bază de fructe, legume verzi, carne friptă, pește.
Se pot aplica comprese cu tinctură arnica ( 6 picături
într-o lingură de apă clocotită ) sau comprese calde
cu infuzie de patlagină sau soc.
Acestea se vor lăsa un timp mai îndelungat.

Ochii sensibili.
Dacă ochii sînt sensibili și expunem obrazul la
aburi trebuie să folosim în timpul acestor băi ochelari
din pînză, astfel riscăm ca ochii să se înroșească și să
se congestioneze.

Gene și sprîncene rare.
Acest neajuns poate fi remediat prin perierea zilnică
cu ulei de ricin.
Pentru creșterea genelor se recomandă următoarea
pomadă : pilocarpină 0,10 g, lanolină 10 g, vaselină 10 g.
Sprîncenele se vor peria zilnic cu tinctură china.

Acțiunea unor medicamente.
Preparatele pe bază de săruri de mercur, bismut, sulf,
substanțe degresante, unele produse regeneratoare pe
bază de săruri de plumb nu vor fi aplicate în jurul
ochilor, după cum nu vor fi aplicate măști cosmetice
astringente.
Astfel ochii se pot inflama și înroși.





Cîteva Recomandări Profilactice




CÎTEVA RECOMANDĂRI PROFILACTICE



Constituind un organ foarte fragil, delicat și extrem de
precis ochii necesită o îngrijire cu totul deosebită.
Persoanele care lucrează în mediu de praf, chimicale,
fum sau în condiții atmosferice mai aspre, cu vînt, frig,
pentru a evita înroșirea și usturimea ochilor li se recomandă
ca după întoarcerea la domiciliu să-și spele ochii cu
infuzie de mușețel, soluție de acid boric 3% sau infuzie
de albăstrele, pentru îndepărtarea impurităților.
Dacă în camera unde lucrăm se fumează, trebuie asigurată
o aerisire cît mai frecventă, pentru a evita usturimea ochilor.
Dacă norul de fum este prea dens, aprindeți 1 - 2 lumînări
întrucît acestea absorb fumul și suprimă mirosul de tutun.
Fumătoarelor li se recomandă să nu rămînă cu țigara în
gură, mai ales dacă lucrează cu capul aplecat, întrucît un
asemenea obicei favorizează apariția ridurilor în jurul ochilor.
Să nu lucrăm la lumină insuficientă, dar nici la o lumină
prea puternică deoarece ochii obosesc.
În asemenea cazuri se recomandă ca atît vara cît, și iarna
să protejăm ochii cu ochelari de soare cu lentile de
bună calitate.
Lumina prea puternică face ca ochii să se ,,strîngă”, ceea ce
duce la formarea ridurilor.
În timpul băilor de soare, din cauza nisipului, a vîntului,
a apei de mare, a soarelui prea puternic, ochii se pot irita.
De aceea, după fiecare expunere la soare, îi vom spăla
cu apă dulce sau cu o infuzie din plante menționate mai sus.
Unele persoane resimt o oboseală a ochilor privind la
televizor.
Pentru a evita această oboseală, este bine ca atunci cînd
vizionăm emisiunile, să ne așezăm mai departe de ecran,
pînă la limita care să ne asigure o vizibilitate bună.
Frecarea ochilor cu mîinile murdare este complet nesănătoasă,
putînd introduce microbi, impurități, corpuri străine,
care pot determina iritarea ochilor.
Cititul pe plajă, în tren, tramvai, autobuz, automobil nu
este deloc indicat, datorită condițiilor de mediu sau
zdruncinăturilor care obosesc vederea.
Nu se vor face eforturi de a privi sau de a citi cu ochii obosiți.
Dacă vederea a slăbit, sau apar unele defecțiuni ale vederii,
adresați-vă medicului specialist pentru luarea măsurilor
corespunzătoare, inclusiv purtatul ochelarilor, dacă este cazul.
La plajă, în general, nu ne vom machia, în special ochii,
căci expunerea lor la soare pot apărea iritații.



Băile de Aer la Mare



BĂILE DE AER LA MARE


Aerul marin este tonic și stimulent prin bogăția sa
în iod, săruri, ozon.
Plimbările zilnice pe malul mării nu trebuie neglijate.
Ele sînt chiar folositoare, obiceiul de a rămîne în
casă imediat după plajă fiind total nesănătos.
Să nu neglijăm plimbările prin apa mării, pînă șa
genunchi, plimbări pe care să le efectuăm dimineața
și după-amiaza, măcar cîteva minute.
Ele activează circulația sanguină a picioarelor, care
astfel vor deveni mai sprintene.
Dacă la locul de plajă pe care ne aflăm sînt pietricele
rotunjite și netezite, nivelate de apă, să nu le evităm, să
mergem pe acest pietriș, care ne fortifică mușchii boltei
plantare, îmbunătățindu-ne mersul.
Sînt plimbări care ne destind, iar pe unii - acolo unde
este cazul - îi va ajuta chiar să piardă din greutate.
Să urmăm de asemenea exemplu copiilor, care se destind
fără să-și dea seama, făcîndu-și un pat de nisip.
Aceasta ne va permite totodată să stăm cît mai mult în
nisipul încălzit.
Este un procedeu care se recomandă numai persoanelor
care nu suferă de hipertensiune, a căror inimă funcționează
normal dar sînt obezi sau suferă de celulită.
Deoarece pe plajă corpul se încălzește mult și pentru a nu
ne expune la neplăceri prin constricția prea rapidă a
vaselor sanguine la intrarea în apă rece, este bine ca înainte
de baie să stăm la umbră sau să efectuăm plimbări.
Briza mării ne oferă plăcuta impresie de răcoreală, ca și
cum razele solare nu există, fapt pentru care uităm să ne
protejăm capul și pielea, ceea ce duce la arsuri ale pielii,
la insolație.




Băile în Apa de Mare



BĂILE ÎN APA DE MARE



Este plăcut să facem baie în apa de mare și dorim uneori
să o prelungim cît mai mult.
Important însă este de știut că baia de mare exercită o
acțiune puternică datorită climatului marin și a proprietățiilor
însăși ale apei de mare, care conține săruri active și
oligoelemente, fortifică mușchii și ajută la îmbunătățirea
circulației sanguine, accelerînd schimburile și arderile
în organism.
În apropierea mării nu se întîlnesc în general variații
mari de temperatură, iar razele solare, în special cele
ultraviolete, dau un caracter deosebit climatul marin.
La malul mării respirația se intensifică, este mai profundă,
activitatea plămînilor se îmbunătățește primind mai
mult oxigen.
În apa mării, organismul este supus unor excitații
termice puternice, iar datorită mișcării valurilor,
abundenței de apă, are loc un schimb continuu al
straturilor de apă care vin în contact cu pielea, ceea ce
intensifică excitația termică.
Datorită volumului mare de apă, presiunea asupra
organismului este mai mare și acesta este supus unui
masaj intens, mai ales dacă înotăm.
Celor care nu știu să înoate, le sînt recomandate plămbările
de-a lungul plajei, lăsîndu-se udați de valurile care vin la mal.
Masajul efectuat în apa de mare călduță, dușurile cu apă
de mare însoțite de masaje ale coapselor și ale regiunile
dorsale au ca efect și pierderea în greutate.
Practicarea înotului ne ajută la curățirea și mlădierea pielii.
Se recomandă însă ca după baia de mare să ne spălăm cu
apă dulce, ștergînd apoi corpul cu un prosop, căci apa de mare
conținînd săruri, după evaporare, acestea rămîn pe corp,
formînd un depozit care poate fi absorbit de substanțele
grase, avînd drept consecință o deshidratare a pielii prin
absorbția apei din țesuturi, ceea ce accelerează procentul
de îmbătrînire a pielii.
Băile în apa de mare trebuie efectuate și ele după anumite
regulii :
- temperatura apei băii să fie între 18 și 20 grade, iar baia
să se facă de preferință dimineața ;
- să nu se facă pe nemîncate, dar nici imediat după masă ;
- la început se va efectua zilnic numai o baie, cu timpul
putîndu-se mări numărul lor ;
- să nu intrăm în apă prea încălziți, transpirați sau cu pielea rece ;
- durata băii, la început nu va depăși 3 - 4 minute, putînd
crește ulterior pînă la cel mult 20 de minute ;
- costumul de baie să fie din două bucăți și intrarea în
apă să fie bruscă și însoțită imediat de mișcări, fie de înot,
fie de alte mișcări ; să nu rămînem imobili ;
- dacă apar frisoane, amețeli, stare de oboseală etc., se
va întrerupe imediat baia, aceasta indicînd o depășire a
rezistenței organismului ;
- înainte de a începe cura de călire prin băi, este bine
să facem o pregătire a corpului prin fricțiuni umede
sau băi cu apă, a cărei temperatură se va scădea treptat.





Neputînd Face Plajă, Cum Ne Bronzăm Totuși?




NEPUTÎND FACE PLAJĂ, CUM NE BRONZĂM TOTUȘI?



Se poate întîmpla să nu putem pleca în
vacanță în cursul verii.
Pielea fiind prea albă, dorim totuși să-i
mascăm albeața.
Acest lucru se poate realiza prin folosirea
de produse care bronzează fără soare, care
hidratează și hrănesc pielea, păstrîndu-i suplețea.
Dacă produsul respectiv este formă de cremă
îl putem aplica ca un fond de ten.
Aceste produse nu amplifică acțiunea melaninei,
provocînd doar un simplu bronz artificial.











Părul și Soarele




PĂRUL ȘI SOARELE



Este adevărat că apa mării prin conținutul său în
săruri minerale - în special clorură de sodiu -
are o acțiune foarte bună asupra părului gras,
diminuînd seboreea.
Dar persoanelor cu părul uscat, care suportă greu
efectele negative ale apei de mare și ale soarelui,
le sînt indicate o serie de măsuri preventive, ca :
- după baia de mare, să-și clătească părul cu apă
dulce, după ce au aplicat în prealabil un șampon
tonifiant ;
- în timpul expunerii la soare, capul să fie acoperit
cu un batic, șapcă sau pălărie de paie ;
- să folosească în afară de șampon obișnuit și un
produs vitaminizat, respectiv la 5 - 10 minute după
ce se șamponează părul ; înalt de a-l clăti să aplicăm
pe părul puțin zvîntat, o emulsie bogată în vitamine
și produse nutritive, iar după alte 10 minute părul va
fi cllătit din nou ;
- în cazul unui tratament medical special de îngrijire
a părului, el nu trebuie abandonat în timpul concediului.




Importanța Regimului Alimentar și Respectarea Indicațiilor Medicale Pentru Bronzarea Pielii




IMPORTANȚA REGIMULUI ALIMENTAR ȘI RESPECTAREA INDICAȚIILOR MEDICALE PENTRU BRONZAREA PIELII



Preocupările noastre pentru bronzare se limitează uneori
în mod greșit numai la grija pentru produse antisolare,
fără a ține seama de îngijirea pentru a păstra o sănătate
cît mai perfectă.
Vom avea deci grijă să nu obosim ficatul și stomacul,
evitînd pe cît posibil alimentele greu digerabile, conservele,
mîncărurile cu sosuri, ciocolata, cafeaua tare, alcoolul etc.
Se vor prefera : carnea și peștele la grătar, salate de legume
și fructe, brînză albă.
Evitînd alcoolul nu înseamnă să nu bem alte lichide
nealcoolizate ; din contră acestea sînt necesare în cantități
cît mai mari pentru eliminarea prin transpirație a toxinelor
din organism.
Unele persoane pleacă la plajă după ce au urmat un
tratament de lungă durată.
Dacă este vorba de medicamente cu acțiune ,,fotosensibilizantă”
sau ,,fototoxică”, pot apărea eriteme, urticarii, eczeme etc.
Astfel de medicamente sînt sulfamidele ( în special cele
prescrise diabeticilor ), barbituricele folosite în însomnii,
antihistaminicele prescrise în tratamentu alergiei etc.
Deci, înainte de a pleca în vacanță să nu uităm să ne prezentăm
la medicul curant, care ne va indica precauțiile ce trebuie luate
dacă ne aflăm într-un tratament de durată.
În ceea ce privește alimentația și aceasta poate modifica acțiunea
unui medicament ; deci dacă continuăm să luăm unele
medicamente trebuie să supraveghem alimentația, să respectăm
orele de masă, iar acestea să fie cît mai echilibrate.
Apa s-o bem în cantități mai mari, iar expunerea la soare
să fie cît mai rațională.




Urmările Abuzului de Soare




URMĂRILE ABUZULUI DE SOARE



Efectele binefăcătoare ale soarelui sînt cunoscute,
dar dacă nu luăm măsurile adecvate sau dacă
abuzăm de soare pot surveni următoarele neplăceri :
- lipsa de protecție a ochilor poate duce la conjunctivite
rebele ;
- expunerea prelungită la soare poate provoca alergii,
mai ales la buze, acestea fiind foarte sensibile ;
- sub acțiunea prelungită a razelor solare, prin deshidratare
celulelor vii ale epidermei, stratul superficial se
îngroașă, atrofiind celule vii, nedeshidratate.
Chiar și pielea picioarelor trebuie bine protejată
atunci cînd începem baia de soare, dată fiind sensibilitatea
ei mai ales la persoanele care suferă de varice.








Vitaminele și Bronzarea



VITAMINELE ȘI BRONZAREA



Pentru bronzat se pot folosi și unele vitamine :
de exemplu vitamina A ne ajută să ne bronzăm
fără a ne înroși.
Dar nu numai atît, lipsa de vitamina A o recunoaștem
ușor la persoanele care se înroșesc, fără a se
bronza.
Alimente ca : untul proaspăt, laptele, ficatul, ouăle,
morcovii, spanacul, zarzărele etc., conțin vitamina A,
fiind recomandate în mod special acestor persoane.
Lipsa vitaminei B2 ne-o poate furniza legumele
verzi, laptele, tomatele, carnea, ficatul, brînza albă, iaurtul.
Vitamina PPne ajută să avem o piele fină și să
căpătăm un bronzaj plăcut, evitînd unele consecințe
neplăcute ale acțiunii soarelui asupra pielii.
O găsim în pește, ficat, carne.
Și o curiozitate : temporar să evităm absorția în cantități
prea mari de vitamina C, care, după opiniile specialiștilor,
are și efect de a încetini pigmentarea pielii.






Machiajul pe Timpul Verii



MACHIAJUL PE TIMPUL VERII


Vara, avînd o figură plăcut bronzată, nu vom
neglija nici machiajul.
Un machiaj adecvat necesită un ruj de buze de o
nuanță mai roz sau în culoarea buzelor.
Se va evita la plajă machiajul obrazului, seara
însă ne putem machia, după ce am folosit în
prealabil laptele demachiant.
Fardul va avea culoarea cît mai apropiată de
cea a pielii bronzate.
Sprîncenele și genele vor fi periate cu ulei
de ricin.
Pleoapele vor fi machiate în culori pastel.
În general, pe timpul verii, se recomandă un
fard cît mai discret, chiar folosirea numai a
pudrei, iar machiajul de seară pentru o ocazie,
să fie cît mai natural, iar ochii să fie puși mai
mult în valoare.
Revenind din vacanță, încetul cu încetul bronzul
începe începe să dispară spre nemulțumirea
noastră.
De aceea, pentru a menține un timp cît mai
îndelungată înainte de a aplica fondul de ten și
nu vom folosi pudra ; pe pomeți este indicat
să aplicăm puțin ruj de față.
Vom evita fardul de pleoape prea intens, în schimb
sprîncenele vor fi bine conturate.
Pentru buze vom folosi un ruj mai deschis, care
să contrasteze cu bronzul pielii și albul dinților.



Tenul și Soarele



TENUL ȘI SOARELE


Tenul are de suferit din cauza căldurii, căpătînd un aspect
lucios și unsuros.
Vara deci, mai puțină cremă, iar în funcție de tipul de
piele se recomandă :
- tenul gras îl vol spăla cu apă și săpun.
Îi vom aplica măști de fructe și legume,  ca porii să nu se dilate
( nu vom folosi loțiuni astrigente ).
Vom efectua vaporizări cu apă de roze sau vom trece pe obraz
o bucată de ghiață înmuiată în suc de lămîie, evitînd astfel luciul
obrazului ( persoanele suferinde de cuperoză, nu li se recomandă
aceste procede ) ;
- tenul excesiv de uscat trebuie hidratat cu infuzie de plante
și apoi uns cu creme hidratante.
În toate cazurile, pentru curățirea obrazului, vom folosi un
lapte demachiant emolient, hrănitor.
Dacă tenul este deshidratat, se vor evita cremele pe bază
de mercur și bismut, precum și loțiunile alcoolice.








Opinia Specialiștilor Asupra Timpului de Expunere la Soare



OPINIA SPECIALIȘTILOR ASUPRA TIMPULUI DE EXPUNERE LA SOARE


Expunerea la soare trebuie să fie progresivă, în funcție
de natura pielii, de starea fiziologică și, bineînțeles, de
climatul în care facem plaja, la munte sau la mare.
Menționăm că persoanele care vor să profite cît mai
mult de soare, să se bronzeze cît mai repede și cu orice
preț stînd la plajă de dimineața pînă seara, comit o greșeală,
metoda nefiind nici bună și nici practică, întrucît abuzul
de raze ultraviolete provoacă apariția ridurilor, care adăugîndu-se
an de an determină o îmbătrînire precoce a pielii.
Timpul de bronzare se recomandă a fi împărțit în reprize
pînă la 15 minute.
Iată schema recomandată de specialiști :
- pentru picioare și brațe : în prima zi : un sfert de oră ; a 2-a zi :
o jumătate de oră ; a 3-a și a 4-a zi : trei sferturi de oră ; de
la a 5-a zi : fără limită ;
- pentru coapse și șale : primele 3 zile : un sfert de oră ; a 4-a
și a 5-a zi : o jumătate de oră ; de la a 6-a zi fără limită ;
- pentru abdomen și bust : primele 4 zile : un sfert de oră : a
5-a zi : o jumătate de oră ; de la a 6-a zi : fără limită.
Specialiștii recomandă efectuarea băilor de soare înaintea
de orele 11 și după orele 15, cînd razele sînt mai luminoase
și predomină ultravioletele.
Trebuie evitate consumarea băuturilor alcoolice - formarea
pigmentului brun fiind încetinită pe o piele care conține
substanțe acide, precum și ingerarea unor medicamente care
sensibilizează organismul sub acțiunea razelor solare ( sulfamide,
tranchilizante, antibiotice, laxative ).
Dacă sîntem în curs de tratament, avizul medicului este
foarte necesar înainte de a începe cura heliomarină.
Se va evita deshidratarea pielii copiilor care fiind mai
sensibilă trebuie bine protejată chiar și atunci cînd îi
ținem la umbră, căci neajunsul poate surveni și sub
acțiunea aerului și vîntului.
Deci, pentru adulți, dar în special pentru copiii este necesar
să rehidratăm pielea după baia de soare, să reîmprospătăm
celulele folosind un lapte demachiant și regenerativ.
Laptele cosmetic ( hidratant ) îl putem folosi după baia de
soare, dar mai bine după ce am făcut dușul, deoarece vom
păstra astfel prospețimea pielii, dușul avînd scopul de a
elimina sarea,  praful etc., care au acoperit porii.
După ce am venit de la plajă și înainte de a lua masa,
este necesar să ne facem puțin timp de odihnă, pentru a
sta întinși în pat și cu comprese calmante pe ochi, avînd
grijă de a aplica puțină cremă în jurul ochilor.
Menționăm că laptele hidratant este necesar și pentru că
fixează bronzul, dar mai ales pentru că ne ajută să evităm
înroșirea pielii și formarea de crăpături ale acesteia încetinind
descuamarea.
Dacă dorim să ne bronzăm frumos, fără probleme, vom
respecta indicațiile amintite, luînd și măsurile adecvate.
Astfel, este bine ca pielea să fie unsă cu 2 ore înainte
de plajă, pentru ca crema să aibă timp să se impregneze.
Crema se va unge în strat gros și omogen, insistîndu-se
supra părților mai sensibile : nasul, pomeții, umerii,
partea dorsală a piciorului.
Operația trebuie repetată după ce am efectuat un timp
de 1/2 - 2 ore de plajă ( apa, transpirația și soarele elimină
crema ).
Pentru a proteja ochii și umerii obrajilor, se vor alege
ochelari de soare cu lentile mari, iar pe nas se va aplica,
pentru început, o batistă, o frunză, o bucățică de pînză.
În primele zile de plajă, să nu uităm a proteja picioarele,
folosind prosopul.
Să nu înlăturăm plăcerea de a ne expune la soare prin
săvîrșirea unor abuzuri cu consecințe neplăcute cum sînt
eritemul, senzația de usturimea, arsurile dureroase, urmate
de apariția bășicilor, de pătarea și descuamarea pielii.
Din cele expuse pînă acum apare necesitatea folosirii
cremelor protectoare, cît și a expunerii progresive la soare,
în special de către persoanele blonde și roșcate, care sînt
mai sensibile la acțiunea razelor solare.




Bronzarea și Băile de Mare



BRONZAREA ȘI BĂILE DE MARE

1) Cui datorăm bronzatul?
2) Unele persoane se bronzează mai ușor ca altele
3) Soarele amic sau inamic ?
4) Unele recomandări privind pregătirea băilor de soare
5) Alegerea produselor de bronzat


Așteptăm cu plăcere revederea cu marea, expunerea la
razele solare baia de mare, bronzatul etc.
Dar ca această plăcere să fie cît mai deplină, este bine
să cunoaștem anumite aspecte și să respectăm
niște reguli.

1) Cui datorăm bronzatul?

Sub acțiunea energiei solare, pigmentul brun care
colorează celulele epidermice - melanina - formează
un ecran natural.
Dar, la început, acest pigment nu este suficient și
atunci este necesară aplicarea de creme, uleiuri emulsii etc.
Acțiunea acestora este dublă : pe de o parte hidratează
pielea, protejînd-o îmbătrînire, pe de altă parte filtrează
razelor solare nocive, favorizînd pe acelea care produc
bronzarea.
Menționăm însă că o piele mai bogată în melanină, este mai
puțin expusă neplăcerilor, dar nu este scutită de arsuri și
insolație, dacă se face abuz de soare.

2) Unele persoane se bronzează mai ușor ca altele.

Nu toți oameni posedă în cantități egale pigmenții melanofori,
care brunifică pielea sub acțiunea razelor solare ; de
exemplu, pielea fragilă foarte fină, ca aceea a persoanelor
blonde suportă mai greu soarele, deoarece conținutul ei în
melanină este mai redus, pe cînd pielea brună rezistă în
general mai bine la rezele ultraviolete, vînt, aer marin.
De aceea, persoanele blonde, roșcate, cele cu pielea sensibilă
trebuie să folosească cremele solare filtrante care devin o
necesitate pentru a evita arsurile, insolația, bronzajul
inegal, petele și chiar uscarea excesivă a pielii.

3) Soarele amic sau inamic ?

Uneori, fără a ne expune direct razelor solare, dar umblînd
cu capul și ceafa descoperite, ne putem trezi datorită
soarelui și a căldurii atmosferice cu febră mare și arsuri.
De aceea, odată cu venirea lunilor călduroase, prudența
nu trebuie să dispară, expunerea la razele puternice ale
soarele să nu se facă fără protecția capului ( în special persoanele
în vîrstă și suferinde ), să nu se lipsească ochelarii de soare
care ne feresc ochii de luminozitatea puternică a zilelor de
vară - care ne poate crea neplăceri.
Umerii și nasul vor fi protejați în mod special chiar și
atunci cînd nu sîntem pe plajă.
Persoanele care au un ten fragil trebuie să evite expunerea
prelungită a feței la soare, preferînd expunerile de scurtă
durată, repetate.

4) Unele recomandări privind pregătirea băilor de soare

Pregătirea pielii pentru baia de soare nu trebuie să înceapă
odată cu plecarea în vacanță, ci cu mult înainte.
Ne referim mai ales la starea generală de igienă,
alimentația rațională, asigurarea unei bune circulații
sanguine și o stare neuropsihică corespunzătoare.
Desigur că trebuie respectată și îngrijirea igieno-cosmetică,
care vizează asigurarea acidității normale a pielii și
menținerea stratului de grăsime necesară epidermei etc.
Pregătirea pielii pentru zilele de plajă din timpul
vacanței ne va ajuta la obținerea unui bronzaj uniform,
a unui aspect plăcut.
În acest scop se pot folosi lămpile ultraviolete.
Se poate merge la ștrand sau dacă timpul nu ne permite
și avem condiții, se poate face plajă pe terasa locuințe.

5) Alegerea produselor de bronzat

Pentru a ușura acestor produse este bine să cunoaștem
problemele legate de bronzare.
Produsele antisolare - așa cum le arată și prefixul ,,anti”
care le indică acțiunea - sînt produse folosite de persoane
care suportă mai greu acțiunea razelor solare, și nu
urmăresc neapărat bronzarea pielii.
Există o gamă de produse nefiltrante, care sînt folosite
de persoane care se bronzează bine și foarte repede.
Ele se prezintă de obicei sub formă de uleiuri, care
permit o absorbție mai mare de către piele a razelor
ultraviolete, obținîndu-se un bronzaj uniform și intens.
Produsele solare filtrante au dimpotrivă rolul de a opri
anumite raze solare.
Aceste produse se prezintă sub formă de : soluții
lăptoase pentru pielea normală, creme pentru pielea
foarte uscată, geluri sau loțiuni pentru pielea grasă.
Pentru pielea sensibilă ( cu pete de roșeață ), întîlnită
mai ales la persoanele blonde sau șatene, se vor folosi
cremele de bronzat grase, hidratante, care conțin un procent
ridicat de substanțe antisolare.
Persoanele cu pielea grasă sau cu tendință de a deveni
grasă, precum și celor cu pielea normală care reacționează
bine la acțiunea razelor solare, dar care trec totuși
printr-o perioadă de înroșire a pielii li se recomandă
cremă hodratantă cu un procent mai redus de substanțe
filtrante antisolare, precum și laptele pentru bronzat.
Pielea rezistentă la acțiunea razelor solare, care le suportă
fără a se arde, necesită totuși o cremă grasă, care să
împiedice deshidratarea epidermei.
Cei care doresc să-și păstreze cît mai mult timp bronzajul
căpătat, împiedicînd descuamarea pielii vor folosi
produse destinate îngrijirii pielii după plajă.
Crema obișnuită, folosită în tot cursul anului, nu
folosește prea mult atunci cînd ne expunem razelor
solare, fie direct, fie celor reflectate.
În orice caz produsul cosmetic la care ne-am oprit
și pe care dorim să-l folosim la cura marină,
trebuie, de asemenea, testat pentru a nu avea surprize
neplăcute de intoleranță.





Baia de Aer la Munte



BAIA DE AER LA MUNTE



Unora, deși le place cura la mare, le este contra-indicată,
fapt pentru care își petrec vacanța la munte, în mijlocul
naturii, făcînd plimbări lungi.
În acest mod se efectuează baia de aer și lumină, sub
acțiunea razelor solare, care difuzează în toate direcțiile,
chiar dacă ne adăpostim la umbra copacilor.
E bine să știm că razele ultraviolete sînt mai puternice
la munte decît la mare.
În aceste condiții baia de aer va fi efectuată dimineața,
căci temperatura prea ridicată dinspre prînz ne poate obosi.
Regulile de efectuare a băilor de aer sînt aceleași, indiferent
de locul unde ne-am afla, important fiind ca locul
respectiv să fie ferit de vînt și pe cît posibil umbros,
urmărind cu atenție simptomele de neadaptare.
Vacanța la munte, pentru cei ce trăiesc la orașe, oferă și
alte posibilități, între care aceea de a umbla desculți
prin iarbă umedă.
Aceasta este un mijloc bun de călire, de fortificare organismului.
Plimbarea ( desculț ), prin iarbă umedă, timp de
5 - 10 minute dimineața, ne dă o bună dispoziție, cu
condiția ca picioarele să fie imediat șterse bine, apoi să
îmbrăcăm ciorapi uscați și o încălțăminte comodă și
să pornim la o plimbare de încălzire.




Cum Vom Proceda



CUM VOM PROCEDA


Baia de aer - spre mirarea unora - se face la umbră,
pregătindu-ne astfel pentru baia de soare.
Se începe prin aerisirea camerei, temperatura cea
mai indicată fiind cea de 20 - 23 grade.
Această baie se practică descoperind corpul parțial
sau total, purtînd o îmbrăcăminte cît mai sumbră
și nu la întîmplare, cum se face adesea, ci în funcție
de temperatura aerului și de condițiile atmosferice.
Treptat, baia de aer începută la 23 grade se va efectua
la o temperatură din ce în ce mai scăzută, ajungînd a
avea în cameră temperatura de afară, referindu-ne la
anotimpurile mai reci.
În cazul în care nu suportă baia de aer și apar frisoanele,
vom încerca de îndată să executăm mișcări energice și
dacă totuși frisoanele persistă, vom întrerupe procedura.
Ca durată, se va începe cu o ședință de 10 - 15 minute,
treptat și pe măsură adaptării vom trece la mai multe
ședințe zilnice.
Dormitul, în funcție de anotimp, se va face pe cît
posibil cu fereastra deschisă, iar exercițiile de gimnastică
se vor efectua dimineața cu ferestrele larg deschise.
Nu trebuie însă confundată călirea cu ajutorul aerului
cu acea ,,cură de aer rece” indicată ca tratament medical
în anumite maladii, care se efectuează în anumite condiții
și comportă indicații medicale speciale, după cum nu trebuie
confundată călirea cu ajutorul aerului, cu baia de soare,
pe care o facem la plajă.
Călirea cu ajutorul aerului se poate efectua în multiple
locuri, mai obișnuite fiind baia de aer la munte și baia
de aer sub acțiunea aerului marin ( talazoterapia ).





Călirea Organismului Prin Aeroterapie




CĂLIREA ORGANISMULUI PRIN AEROTERAPIE


Ne plimbăm în aerul curat, ne ducem poate activitatea
de zi cu zi în cîmp deschis, dar ceea ce poate nu știm
este faptul că în aer liber putem face băi de aer, care
să ducă la o călire sistematică a organismului.
Baia de aer este bine să fie efectuată într-un spațiu cît
mai întins, mai liber, într-un mediu cît mai curat.
Dacă nu avem această posibilitate sau nu sîntem antrenați
pentru baia de aer în loc deschis, o putem efectua în cameră,
cu respectarea anumitor reguli, ținînd seama de faptul
că eficiența acestor băi depinde de următorii factori:
temperatură, umiditate, vînt, puritatea aerului, factori
care influențează procesele de respirație, de circulație
sanguină și secreția de sudoare.
În raport cu temperatura la care sînt efectuate băile
de aer se disting :
băi de aer rece între 0 - 14 grade
băi de aer răcoroase între 15 - 20 grade
băi de aer potrivite între 21 - 23 grade
băi de aer cald între 23 - 30 grade
băi de aer fierbinte peste 40 grade
În perioada de adaptare și pentru persoanele prezentînd
o debilitate fizică se recomandă băile răcoroase.
Baia de aer este influențată de umiditate, după cum
aceasta este mai crescută sau mai scăzută.
Experiența a dovedit că omul suportă mai ușor variațiile
de temperatură, în condițiile aerului uscat, deoarece
în aer umed și căldură excesivă procesul normal de
evaporare a transpirației este mult diminuat.
În ceea ce privește existența umidității mult crescută ca
și a temperaturii scăzute, organismul se va resimți,
o pierdere prea rapidă a căldurii corpului fiind suportată
mai greu.
Concluzia este deci că eficiența băii de aer este asigurată
în condițiile unei temperaturi ridicate și a aerului uscat.
În ceea ce privește influența vîntului, acțiunea sa reconfortantă
este resimțită în condițiile unui vînt moderat rece ; cu cît
el devine mai puternic, transpirația se evaporă mai repede
provocînd o răcire bruscă a corpului.
Baia de aer poate fi începută și în camera de locuit, dar bine
aerisită ( o cameră cu aer închis nu este propice călirii
organismului cu ajutorul aerului ), a se putea inhala cît mai
mult oxigen.

Cum Vom Proceda

Baia de Aer la Munte

Bronzarea și Băile de Mare

Opinia Specialiștilor Asupra Timpului de Expunere la Soare

Machiajul pe Timpul Verii

Tenul și Soarele

Vitaminele și Bronzarea



Turnarea Apei pe Corp Sau Stropirea cu Apă Rece




TURNAREA APEI PE CORP SAU STROPIREA CU APĂ RECE



După ce ne-am obișnuit cu fricționările cu apă rece,
putem la un alt procedeu de călire : turnarea apei ăe
corp sau stropirea cu apă rece.
Este un procedeu mai energic, care se realizează cu o
pierdere mare de căldură și care va dura cel mult 2
minute, apa fiind cu minimum 25 grade ; oamenii în
vîrstă și copiii vor folosi apa la o temperatură mai ridicată.
Călirea constă în a ajunge să putem turna deasupra
capului apă din ce în ce mai rece și în cantitate mai mare.
La terminare ne scuturăm bine de apă și procedăm în mod
energic la uscarea corpului cu un prosop aspru pînă ce
pielea devine roșiatică.
Procedeul mărește rezistența organismului la frig, iar
somnul și dispoziția generală se îmbunătățesc.
Fricționarea și stropirea sînt indicate, mai ales la
începutul călirii, în cameră închisă, la temperatura de 18 - 20
de grade.
Treptat, și dacă se urmărește călirea organismului și
cu ajutorul aerului, se deschide fereastra camerei, ajungînd
ca, la venirea verii, aceasta să se poată face în aer liber.

Dușul stimulează organismul dîndu-i energie și alungînd
oboseala.
Ea reprezintă o operație de călire complexă, care însă nu
este indicată oricui și nu trebuie practicată în orice condiții ;
spre exemplu, cînd avem pielea transpirată, după un
anumit efort fizic, în cazul aumitor boli sau în perioada
de convalescență.
Deoarece nu oricui îi priește călirea prin duș, ea
putînd fi chiar contraindicată, se impune consultarea
medicului, mai ales cînd este vorba de persoane cu
afecțiuni cardiovasculare sau respiratorii.
Durata unui duș nu va depăși 3 minute, temperatura
apei folosite variind între 30 - 40 grade, mai ales dacă
nu avem un antrenament prealabil.
Dușurile medicale sînt practicate în cadru instituțiile
sanitare, sub supravegherea cadrelor de specialitate.
Fiind procedee cu acțiune puternică, trebuie efectuate
numai sub control medical pentru a nu dăuna organismului.



Fricționarea cu Apă Rece



FRICȚIONAREA CU APĂ RECE


Nu se recomandă să se înceapă fricționarea corpului
cu apă rece, ci se va folosi mai întîi apă la temperatura
camerei.
În zilele următoare temperatura apei poate ajunge la 12 grade.
Fricționarea se execută cu un prosop aspru, care se udă
cu apă și se stoarce, frecîndu-se la început fața și gîtul,
umerii și mîinile, apoi pieptul și abdomenul.
Se trece prosopul la spate și cu ambele mîini se fricționează
regiunea spatelui, de la mijloc în jos.
La sfîrșit se fricționează picioarele.
Toată procedura va dura 2 - 3 minute, efectuînd-o prin
mișcări rapide.
Prosopul se poate încălzi în timpul fricționării și atunci se
înmoaie din nou în apă, se stoarce și se continuă fricționarea.
De altfel, cu cît ptosopul absoarbe mai multă apă și este mai
puțin stors, cu atît va fi mai puternică acțiunea fricționări reci.
Pentru uscarea corpului vom folosi un alt prosop, uscat,
confecționat ca și primul dintr-un material aspru, cu care se
freacă corpul în aceeași ordine pînă la înroșirea pielii.
Nu toată lumea suportă la fel de bine aceste fricțiuni, în
special oamenii în vîrstă, care sînt mai puțin rezistenți și care
se vor limita la o fricționare rece, parțială, urmată îndată de
uscarea fiecărei părți a corpului.
Acest sistem de călire se poate face în tot timpul anului,
fiind de preferat să să înceapă vara și apoi să fie continuat
în restul anului, cu răbdare și perseverență, fără întreruperi,
practicîndu-l zi de zi.



Călirea Organismului Prin Hidroterapie




CĂLIREA ORGANISMULUI PRIN HIDROTERAPIE




Creșterea capacității de adaptare, mărirea rezistenței
fața de mediul înconjurător, prevenirea ămbolnăvirilor,
îmbunătățirea întregii activități a organismului se
poate obține prin călirea organismului, folosind factori
naturali ca apa și aerul.












Chirurgia Corectoare



CHIRURGIA CORECTOARE


Se știe că natura nu este la fel de darnică cu toții oamenii.
Astfel, unele persoane se nasc cu gura de lup ( oasele
palatine neunite, ceea ce face ca alimentele să ajungă
din gură în nas și de acolo afară ), cu buză de iepure
( buză crăpată ) sau cu ambele defecte deodată.
Alții se nasc cu pete sau tumori vineții ( angioame )
sau cu negi celulari pigmentari care pot cuprinde
porțiuni însemnate din piele.
Unii prezintă defecte ale nasului ( prea mare sau prea
mic, coroiat etc.), ochilor ( strabism ) sau urechilor
( mai mari, depărtate de cap sau diforme ).
Aceste defecte fac din oamenii respectivi niște nefericiți,
obsedați, cu complexe de inferioritate.
Ori, scopul chirurgiei corectoare este de a repara aceste
defecte, prin operație, ameliorîndu-le sau vindecîndu-le.
Astfel, prin operarea unui nas strîmb, se poate ameliora
respirația, care pînă atunci era dificilă, iar prin operarea
unor ochi care priveau cruciș sau în afară ( strabism )
se ameliorează net vederea.

Nasul.
Forma urîtă ca și mărimea nasului pot tulbura
echilibrul unei fețe și o pot îmbătrîni.
Operația de corectare a nasului ( rinoplastia )
este cea mai curentă operație estetică.
Rinoplastia nu se va practica înainte de vîrsta de 18
ani, cînd fața ia forma sa definitivă.
Înaintea operației chirurgul studiază atent fața
pacientului, caracterul său pentru a stabili forma
viitorului nas.
Aceasta este un studiu serios, morfopsihologic.
Pe fotografii și pe mulaje chirurgul arată pacientului
ce fel de nas i se va potrivi mai bine.
Vindecarea definitivă se produce la 3 luni după operație
și fără cicatrice.

Urechile.
Cea mai des întîlnită operație a urechilor  este apropierea
de craniu, care este și cea mai simpă din toate intervențiile
corectoare estetice.
Ea poate fi realizată chiar foarte devreme ( și la vîrsta de
7 ani ).
În afara operației de apropiere a pavilioanelor urechilor,
se mai practică la acest nivel operații de corectarea a
formei pavilioanelor sau lobilor urechii.

Bărbia.
Corectarea bărbiei este o operație ceva mai complicată.
Ea diferă în funcție de obrazul respectiv : dacă bărbia
este ascuțită, chirurgul micșorează osul bărbiei, dacă
bărbia este prea mică se adaugă o proteză care face corp
comun cu scheletul și înlocuiește osul care lipsește.

Petele.
Dacă acestea nu s-au vindecat prin electrcoagularea
sau prin tratament de raxe X, atunci se poate recurge
la chirurgia estetică.
Chirurgul îndepărtează zona de piele pătată și acoperă
plaga care rămîne cu pielea adusă din altă parte a
corpului ( grefă ).

Cicatricele obișnuite se tratează cu zăpadă carbonică,
sau infiltrații cu cortizon.
Cicatricele mari beneficiază de chirurgia estetică.
Ca și la pete se îndepărtează cicatricea și se efectuează
o grefă cutanată.

Cearcănele.
Se știe că aici nu este vorba de un exces de piele, ca
în pungile de sub ochi, ci de depozite grăsoase locale.
Vîrsta persoanelor în cauză nu are nici o importanță,
ele putînd apărea și la persoane tinere.
Operația poate fi urmată la unii pacienți de mici
cicatrice, care însă dispar după cîteva luni.
Aceste cicatrici pot fi mascate printr-un machiaj adecvat.

Sînii.
Se poate interveni și asupra sînilor prin chirurgie estetică,
atunci cînd aceștia sînt prea voluminoși, căzuți sau prea mici.
Operația se poate face între 18 - 60 de ani.
La femeile tinere, ea este pur estetică, în timp ce la femeile
în vîrstă ea aduce la pierderea unei greutăți suplimentare
care obosește organismul.

Abdomenul și coapsele.
Gsăsimea în exces de pe burtă și fața internă a coapselor
poate fi îndepărtată, iar pielea pînă atunci flască și
ridată, se întinde prin operația de corectare.




Fasole Bătută cu Ceapă și Usturoi ( Iahnie )




FASOLE BĂTUTĂ CU CEAPĂ ȘI USTUROI ( IAHNIE )



Ingrediente

Ceapa călită pentru fasolea bătută cu usturoi ( iahnie )
- Fasole 500 g
- Ceapă 4 - 5 bucăți
- 5 - 6 căței de usturoi
- 1 ceșcuță de ulei
- sare
- piper
- 1 - 2 linguri de bulion




Mod de preparare


Boabele de fasole, se pun într-o oală cu apă, cu o
seară înainte la înmuiat.
Se pune fasolea la fiert, și se schimbă apa de 3 ori,
Fasole bătută cu usturoi
( după ce a fiert, se schimbă apa, pentru a nu se forma gaze în stomac ).
După ce a fiert bine fasolea, se strecoară de zeamă,
și se oprește puțină zeamă în care a fiert fasolea, se
adaugă usturoiul pisat, sare, piper după gust, și se
amestecă compoziția bine.
Ceapa se toacă se pune la călit cu o ceașcă de ulei,
cînd a început să se prăjească ceapa se adaugă 2 - 3
ceșcuțe de fiertură, ( apa în care a fiert fasolea )
se adaugă cîte o ceșcuță de fiertură, după ce a fiert și
a scăzut zeama, se adaugă altă ceșcuță de fiertură,
pînă se îngălbenește ceapa, și nu se face maronie.
Se adaugă bulionul în ceapă și se amestecă bine,
se mai lasă puțin pe foc și după acea se aporște focul,
iar ceapă se pune deasupra fasolei bătute, amestecate
bine cu usturoi, sare piper după gust.
Poftă bună vă doresc.






Fasole bătută cu usturoi și ceapă pe deasupra ( iahnie )







Chirurgia Pentru Întinerire



CHIRURGIA PENTRU ÎNTINERIRE


Înainte de o operație estetică, pacientul este supus
controalelor clinice ( mai ales examenul cardiovascular )
și de laborator ( timp de sîngerare și coagulare, dozarea
glicemiei, ureei etc.).
Operația în sine este nedureroasă datorită anesteziei
locale sau generale, după caz.

Viitorul aspect al pacientului.
Este indicat ca persoana care va fi operată să viziteze de
cîteva ori chirurgul înaintea intervenției estetice, pentru
ca aceasta să o poată observa mai bine și să-i cunoască
fața, mobilitatea sa, expresia și caracterul.
Numai astfel viitoarea față, se va potrivi cu caracterul
celui operat.
Menținerea rezultatelor obținute diferă după organul
operat, vîrsta pacientului, starea pielii etc.
Astfel, rezultatele intervențiilor chirurgicale la nas și
urechi sînt definitive, în timp ce rezultatele operațiilor
efectuate pentru riduri sînt temporare ( cîțiva ani ).
Spre deosebire de rezultatele chirurgiei corectoare,
care sînt în general definitive, rezultatele chirurgiei
pentru întinerire sînt temporare ( 7 - 10 ani ).
Aceasta, deoarece pielea își continuă procesul de îmbătrînire,
care duce la o nouă formare de riduri.
Totuși, operația estetică se poate repeta.
Operația cea mai valoroasă pentru întinerire este așa-numitul
,,lifting” ( cuvînt de origine engleză, care înseamnă ridicare ).
( fig. 49 a, b ).


Fig. 49. - Liftingul : a) liftingul mic; b) liftingul mare

















Liftingul este intervenția chirurgicală estetică care
întinde pielea obrazului, ștergînd astfel ridurile,
reface ovalul feței și micșorează bărbia dublă.
Acestei operații i se supun nu numai persoanele
cochete care vor să pară mai tineri, ci și persoane
care prin meseria lor sînt obligate să-și păstreze,
un timp cît mai îndelungat, aspectul tînăr.
Fără a intra în detalii de tehnică, amintim că operația
( lifting-ul ) durează destul de mult, cam 2 - 3 ore
și că pacienții - de obicei în vîrstă - trebuie atent
pregătiți și examinați preoperator ( starea inimii,
existența unor boli ca diabetul ateroscleroza, analizele
de laborator ).
De asemenea, după operația apar pungi cu sînge disgrațioase,
datorită faptului că incizia pielii este foarte lungă - din
regiunea tîmplelor, trecînd pe după urechi și ajungînd
la ceafă.
Hematoamele dispar după 2 - 3 săptămîni, iar linia de
incizie este mascată de păr.
Noua față, întinerită, șochează puțin pacientul.
După operație, fața nu trebuie să arate nici prea fixă, nici
prea întinsă, ci trebuie să rămînă mobilă și expresivă.
Rezultatul operației va fi mai bun, dacă pielea nu este
prea ridată și dacă persoana respectivă slăbește puțin
înaintea operației.
Alte operații de întinerire sînt cele care se adresează
pungilor de grăsime de sub ochi sau ridurilor de la
nivelul unghiurilor externe ale ochilor (,,laba gîști”).




O Ramură Importantă a Chirurgiei: Chirurgia Estetică





O RAMURĂ IMPORTANTĂ A CHIRURGIEI: CHIRURGIA ESTETICĂ




Astăzi se vorbește tot mai mult despre chirurgia
estetică, multe femei dorind să se opereze
pentru a înlătura ridurile sau bărbia dublă care
le îmbătrînește ori pungile de sub ochi care imprimă
feței un aer obosit.
Există două feluri de chirurgie estetică: chirurgia
pentru îngrijire și chirurgia corectivă.










Aparate Folosite Pentru Îngrijirea Corpului



APARATE FOLOSITE PENTRU ÎNGRIJIREA CORPULUI


În acest scop se pot folosi aparate electrovibratoare
care realizează vibrații ritmice, eficiența fiind crescută
față de masajul manual, căci la aparatele electrice
vibrația poate fi reglată la frecvența și amplitudinea
dorite.
Aparatele de vibromasaj sînt alcătuite dintr-o bandă
vibratoare specială care se deplasează pe diferitele
regiuni ale corpului într-o mișcare circulatorie, acționată
de piese excentrice montate pe axul motoarelor electrice.
Masajele electrice cu aparate electrovibratoare nu se vor
efectua în cazul cînd persoana respectivă este gravidă
sau în cazul celor suferinzi de afecțiuni cardio-vasculare,
endicrine, tbc etc.
Înainte de a începe aceste masaje este necesar avizul
medicului.

Vibromasorul îndepărtează depozitele de grăsime de prisos,
stimulează circulația sanguină și tonusul muscular.
Aparatul se compune dintr-un motor avînd anexate chingi
simple sau prevăzute cu bile din lemn pentru masajul
mai profund.
Motorul se mișcă circular și determină o mișcare vibrantă
a chingilor, care pot fi fixate pe abdomen, fese, coapse
sau brațe.

Gyrodinul.
Prin masajul vibratși circular care-l produce pe tot corpul,
activează circulația sanguină, stimulează tonusul muscular
și terminațiile nervoase.
Este alcătuit dintr-un corp motor, avînd fixat un cadru la
capătul căruia se află piese de diferite forme și mărimi,
din ebonită sau material plastic.

Masa vibrantă combate deformațiile produse de proasta
circulație sanguină ; este ca un pat de masaj vibrator.


Vimas.
Este un aparat folosit pentru masajul muscular general
al membrelor, articulațiilor, spatelui, capului, cu efecte
similare ca la masajele vibrate.
Este alcătuit dintr-o carcasă, un motor și piese anexe din
cauciuc sau material plastic de diferite forme și mărimi.
Are o mărime convenabilă, putînd fi folosit și la domiciliu.
Vibrațiile pe care le determină sînt puternice și nu sînt
indicate pentru masajul facial, căci se poate deplasa pielea
pe planurile profunde, cu rezultate inestetice.

Aerodynul este un aparat de masaj care folosește aerul
proiectat de la înălțime cu presiune.
Folosit la o presiune moderată și la o anumită temperatură,
are ca efect o activare a circulației sanguine și limfatice.
Masajul respectiv efectuat cu apă ozonată se numește
masozon.

Supernemectronul.
Aparatul are efect stimulator asupra tonusului muscular,
împiedicînd atrofierea ; calmează părțile dureroase,
înlesnește consumul de calorii, modifică echilibrul
neuro-vegetativ ; are o acțiune vasodilatatoare și
mărește drenajul limfatic.
Produce contracții musculare și vasculare de profunzime,
are un efect principa-excitomotor determinat în interiorul
corpului cu ajutorul a doi curenți de frecvență medie.
Este folosit în : celulite, hipodermite, reticuloze, infiltrații
subcutanate.

Sanozonul funcționează pe principiul băii finlandeze,
sauna, ale cărei efecte constau în îmbunătățirea circulației
sanguine periferice și a metabolismului celular, la care se
adaugă acțiune terapeutică a ozonului.
Folosirea aparatului este indicată în tulburările de natură
circulatorie respiratorie, nervoasă, digestivă, ginecologică, în
afecțiuni dermatologice și cu multă eficiență înobezitate.
Băile Sauna sînt originare din Finlanda ; în limba finlandeză,
sauna înseamnă asudare.
În Finlanda sînt construite instalații speciale pentru acest fel
de băi.
Baia,,Sauna” este o baie de aer cald, fierbinte.
Într-o cameră sînt instalate sobe prevăzute cu pietre speciale
care răspîndesc o căldură de 70 - 110 grade.
Pe aceste pietre se aruncă stropi de apă, care emană o
anumită cantitate de vapori, atît cît este necesar ca să
întrețină un minimum de umiditate.
Camera este prevăzută și cu trepte de lemn, pe care cei
ce fac baie se pot așeza sau culca.
Durata băii este de 10 - 15 minute, după care se face un
duș călduț, urmat de o jumătate de oră de relaxare.
Se face apoi ultimul duș și o fricțiune stimulantă cu
mănușa de baie.
Pentru acest gen de băi este necesar avizul medicului,
deoarece persoanele suferinde de tuberculoză acută
boli infecțioase, hipertensiune, tulburări circulatorii etc.,
nu le pot practica.
Prin sudațiile repetate, corpul pierde din greutate, dau
,,Sauna” nu constituie o metodă pentru slăbire.
Băile sînt indicate persoanelor care transpiră prea mult,
persoanelor care suferă de acnee sau a căror piele
emană un miros natural neplăcut.
Pentru tonificarea și dezinfectarea pielii, este folosit
aparatul ozonizor.
Aparatul produce vapori de apă ozonată care determină
oxigenarea, tonificarea și dezinfectarea pielii, atît prin
vaporii de apă respectivi, cît și datorită ozonului.
Specialiștii afirmă că o ședință de ozonoterapie echivalează
cu o săptămînă la munte, iar o ședință de tratamen
contra obezității ar determina o pierde în greutate de
500 - 1000 g.



Masajul Electric




MASAJUL ELECTRIC


Masajul electric este un mijloc bun de a activa
circulația sanguină, avînd acțiune de stimulare,
relaxare, menținere a supleței corpului, făcînd
să dispară masele adipoase ; acționează asupra
regiunilor unde s-a produs o modificare a țesuturilor,
manifestată prin îngroșarea lor ( de exemplu,
celulita ).
Înainte și după întrebuințarea aparaturii electrice,
piesele vor fi curățate cu o loțiune dezinfectantă
sau cu alcool.
Masajele nu suplinesc gimnastica zilnică și
plimbarea.
Ele sînt necesare în special cînd apare oboseala,
cînd prin masaj se poate reface rapid capacitatea
de activitatea a mușchilor obosiți ( dar nu și a
celor epuizați ).
El poate fi executat parțial, de exemplu : la membrele
inferioare atunci cînd persoana respectivă a stat
mult în picioare, sau la brațe după o muncă încordată etc.






Aparate Folosite Pentru Îngrijirea Feței



APARATE FOLOSITE PENTRU ÎNGRIJIREA FEȚEI



Aparatul de aspirație tip Sebaspir este folosit pentru
curțirea tenului și pentru masaj ; el contribuie la o
mai bună nutriție a pielii, activînd circulația sanguină
și limfatică, la acest nivel.
De asemenea, îndepărtează reziduurile  de la nivelul
pielii și surplusul de sebum, prin golirea foliculilor
pilosebacei.
Folosirea aparatului este indicată în îngrijirea tenului
gras, a atenuării ridurilor și a extragerii comedoanelor.
Nu se recomandă persoanelor cu tenul congestionat,
căci le accentuează congestia.

Galvanodermul se folosește pentru dezincrustări.
Dezincrustarea electrică este indicată pentru tratamentul
tenului gras, cu porii dilatați, cu acnee și comedoane.
Aparatul folosește curentul continuu galvanic, avînd ca
principiu producerea curentului electric ca urmarea a
unei reacții chimice.
Procedeul constă în deplasarea pe suprafața pielii a unui
tampon , burete sau pîsle, îmbibate cu soluție de carbonat
de sodiu.
Tamponul respectiv este legat la unul din polii aparatului
( negativ ).
Soluția de carbonat de sodiu sub acțiunea curentului galvanic
se disociază ; la nivelul regiunii seboreice se formează
hidroxidul de sodiu care saponifică sebumul din piele și-l
transformă într-o formă solubilă în apă, ușor de îndepărtat.
După terminarea dezincrustării electrice, obrazul se pulverizează
cu o infuzie calmantă, apoi se aplică crema.
Ședințele de dezincrustare nu vor fi mai dese de o lună,
deoarece prin operația respectivă se produce o excitare a
glandelor sebacee, ceea ce poate accentua secreția de sebum.
Ca urmare a operațiunii de dezincrustrare electrică are
loc și o mărire a nutriției pielii în regiunea respectivă, datorită
faptului că prin aplicarea electrolizilor, capilare pielii sînt
stimulate și se produce o hiperemie.
De asemenea, sînt diminuate edemele datorită curentului
galvanic,
astfel că forța de regenerare a pielii se mărește și în
țesuturile ei mai profunde.

Estetodinul servește pentru îmbunătățirea tonusului
muscular și mărirea elasticității pielii.
Cu ajutorul lui se realizează contracții musculare
ritmate, producîndu-se o gimnastică a mușchilor.
Aparatul poate fi folosit și pentru ionizări sau dezincrustații,
avînd anexat un ,,dezincrustator”.
Folosind estetodinul, aplicînd mentoniera în regiunea
bărbiei, se combate bărbia dublă.

Cu aparatul de masaj Frimadyne prevăzut cu perie rotativă se
realizează : tonificarea pielii și rehidratarea ei, îmbunătățirea
hrănirii pielii, activînd circulația sanguina înmuierea stratului
cornos al pielii, ceea ce permite pătrunderea mai ușoară a
diferitelor produse.
Aparatul realizează masajul prin rotirea pe piele a unei
perii, înmuiate în diferite soluții.

Vaporelul este folosit pentru pulverizarea pe piele ( cu presiune )
a unui jet difuz sau filiform cu diferite soluții, care se
transformă în particule foarte fine și pătrund în piele.

Pulverizarea este o operație folosită des în cabinetele
cosmetice, avînd ca scop :
- aplicarea loțiunilor antiseptice de curățire ;
- pregătirea pielii pentru masaj ;
- aplicarea unui produs tonic sau astringent ;
- pătrunderea în piele a unor substanțe active din
soluții apoase sau uleioase, atunci cînd dorim să
facem o baie cu ulei vitaminizat sau dacă vrem să
facem o mască pulverizînd lichidul și apoi pudra ;
- stimularea funcțiilor pielii, acționînd asupra terminațiilor
ei nervoase.

Vaporizatorul ( Vapofor ) este folosit pentru deschiderea
porilor.
Este un aparat care produce vapori de apă, activînd circulația
sanguină la nivelul feței.
Tot pentru rehidratarea pielii și tonificarea ei, se folosește
un aparat cu bioxid de carbon - Atomizorul tip Carbotom -
care funcționează pe principiile recipientului de apă gazoasă.
Acidul carbonic care se formează reacidifică pielea.
Lichidul proiectat sub presiune și dispersat fin permite
rehidratarea pielii.
Datorită presiunii mai mari decît prin alte pulverizări,
se realizează o tonifiere a pielii.
Pentru prevenirea și combaterea acneii și înlăturarea unor

imperfecțiuni ale pielii datorate acneii, în cabinetele cosmetice
se folosesc radiațiile ultraviolete obținute cu ajutorul lămpii
de ultraviolete.
Sînt folosite lămpi cu bec de cuarț și vapori de mercur sau
gaze rarefiate.
De asemenea, se folosesc lămpi solare mixte, care dau o
asociere de radiații apropiate de cea a soarelui.
Razele ultraviolete pătrund în profunzimea pielii, care
este un ecran pentru radiațiile ultraviolete și tranformă
energia acestora în energie chimică ( reacții de protecție),
fiind stimulate atît irigarea sanguină a pielii, cît și
bronzarea ei etc.





Gomajul




GOMAJUL


Este un procedeu de curățire profundă a pielii și este
indicat în special în cazul tenurilor grase, asfixice,
presărate cu puncte negre, a căror culoare devine
cenușie datorită celulelor moarte neelimitae de la
suprafața pielii.
Gomajul se efectuează cu diferite formule de tărîțe
cosmetice.
Un exemplu : 20 - 30 g flori de tei, se fierb în 500 ml
apă pînă scade la jumătate.
Se adaugă 2 - 3 lingurițe de mălai cernut.
Pasta obținută se întinde pe obraz și se freacă în
special porțiunile mai grase.
Se mai poate folosi o pastă conținînd carbonat de calciu, însă
se procedează cu atenție pentru a nu irita tenul.
Gomajul elimină celulele moarte, excesul de sebum
și lasă pielea să respire în voie.
Prezintă și avantajul că pielea astfel pregătită prezintă o
mare putere de absorbție a componentelor nutritive
conținute în creme.
Un gomaj puternic, capătă denumirea de peeling.
De astfel peelingul se deosebește de tehnica gomajului
prezentată mai sus, prin aceea că folosește mijloace
chimice pentru îndepărtarea stratului superficial al pielii
( fapt pentru care se recomandă să fie executat sub
supraveghere medicală ).



Stabilirea Diagnosticului Cosmetic al Pielii




STABILIREA DIAGNOSTICULUI COSMETIC AL PIELII



În cabinetele de specialitate se pot face următoarele
examene : examenul vizual, examenul prin palpare,
examenul cu lupa, examenul cu lampa Wood,
examenul cu pH-metru.

Examenul vizual urmărește: coloritul pielii; forma feței,
pentru efectuarea unor corecturi și alegerea maciajului
corespunzător; relieful ridurilor și gradul de îmbătrînire
a pielii.

Examenul prin palpare conduce la determinarea elasticității
și rezistenței epidermei.
Prin acest examen se poate stabili grosimea pielii, gradul
de hidratare sau deshidratare, tonicitatea etc.

Examenul cu lupa ajută la aprofundarea examenului vizual,
aceasta putînd scoate în evidență unele aspecte care nu
sînt sensibile cu ochiul liber.

Examenul cu lampa Wood.
Această lampă emite radiații ultraviolete, care produc o
fluorescență diferită a suprafețelor expuse.
Astfel dacă pielea este deshidratată, fluorescența este slabă;
în cazul pielii hidratate, fluorescența este puternică, la o piele
normală, fluorescența este violacee etc.

Examenul cu ajutorul pH-metrului.
Acest aparat indică gradul de aciditate sau alcalinitate a pielii.
În mod normal pielea sănătoasă are o reacție ușor acidă, un
pH de 5,5.
Această valoare poate varia în funcție de agenții externi,
digestie, alimentație sau de diferite afecțiuni ale pielii.
Prin determinarea pH-ului pielii, se urmărește aplicarea unui
tratament corespunzător cu produse care să readucă pielea
la un pH normal.
Rezultă deci necesitatea consultării unei specialiste, căci o
simplă clasificare a tenului în gras sau uscat, este insuficientă
și nu corespunde unei realități obiective.
Prin mijloacele menționate, specialista cercetează tenul din
mai multe puncte de vedere scoțînd la iveală starea de hidratare
profundă sau superficială, diferitele aspecte de culoare ale pielii,
eventualitatea alterării culorii și cauzele care au determinat-o
( culoarea ideală este considerată atunci cînd tenul este roz
strălucitor ), aspectele de finețe ( cea normală avînd o granulație
fină, netedă și uniformă, pielea grasă fiind o piele care se
descuamează etc ).
Cercetînd modul cum reacționează pielea la diverși excitanți
se determină sensibilitatea ei.
examenul aprofundat va determina modul de funcționare a glandelor
sebacee: mărit, normal sau diminuat, precum și diferitelor
imperfecțiuni: păr de prisos, efelide ( pistrui ), cicatrice etc.
Vor fi scoase de asemenea, în evidență tulburările circulației
sanguine care determină cuperoza și în sfîrșit gradul de
îmbătrînire a pielii, deshidratarea ei și lipsa de elasticitatea.
Toate aceste constatări, cosmeticiana le consemnează
într-o fișă personală de îngrijire cosmetică cuprinzînd
datele personale ca urmare a examenului efectuat și indicațiile
de tratament în cabinetul de cosmetică sau la domiciliu.
Există tipuri de piele a căror îngrijire impune - cel puțin
pînă la normalizarea lor - tratarea în cadrul cabinetului cosmetic.
În această situație se află persoanele cu tenul pletoric,
avînd pielea groasă cu aspect cărnos, permanent congestionată
sau la cel mai mic efort, porii dilatați și o pilozitate crescută.
Pe lîngă prescripțiile medicale corespunzătoare cauzelor care
întrețin astfel de situații, tratamentul la cosmeticiană este
absolut necesar.
Un alt caz îl reprezintă tenul cașectic - la care datoriră hrănirii
insuficiente a pielii, funcțiile sînt diminuate, chiar atrofiate,
pielea se prezintă palidă - avînd aspectul unei foi de pergament,
este subțire și uscată, lipsită de elasticitate.
Pentru început, tratamentul cosmetic urmărește hrănirea
și tonificarea pielii, după care, reintrînd în normal, se vor putea
continua la domiciliu îngrijirile recomandate de specialistă.
Tenul senil - care debutează printr-o uscăciune excesivă a pielii,
prin apariția ridurilor și a edemelor în special la ochi, poate
fi tratat, deoarece procesul respectiv evoluează lent, hrănim
țesuturile pentru a le păstra cît mai mult timp elasticitatea
și tonicitatea.
Momentul apariției fenomenelor specifice tenului senil
sînt diferențiate de la individ la individ, în funcție de diverși
factori: ereditatea și anumite boli și chiar îngrijirea igieno-
cosmetică necorespunzătoare.
Tratamentul cosmetic instituit poate încetini fenomenele
de senilitate a pielii prin diferite procedee care variază
activarea circulației sanguine, hidratarea, revitalizarea și
tonificarea țesutului cutanat.
Rezultate satisfăcătoare în tratamentul tenului acneic
nu se pot obține decît printr-un tratament complex, prescris
de medic și completat local de cosmeticiană.
Eșecurile în cazul acestei afecțiuni cutanate se datoresc
de cele mai multe ori faptului că se minimalizează
îngrijirile locale care au în acest caz o importanță deosebită.





Operațiuni și Tehnici Folosite în Unitățile de Specialitate




OPERAȚIUNI ȘI TEHNICI FOLOSITE ÎN UNITĂȚILE DE SPECIALITATE




Unele femei ezită să recurgă la serviciile institutelor
cosmetice, fie din timiditate, fie din lipsa preocupării
pentru o îngrijire serioasă.
Punerea în valoare a frumuseții necesită însă printre
altele și consultarea unei cosmeticiene care va pune
diagnosticul cosmetic al pielii, va recomanda produsele
cosmetice adecvate, va alege culorile de fard potrivite
și va efectua un tratament cosmetic corespunzător.
Recurgînd la serviciile de specialitate, chiar o femeie
cu un obraz ofilit are posibilitatea de a obține o față
expresivă, strălucitoare, înfrumusețată.
Pentru menținerea pielii într-o stare de sănătate perfectă
se recomandă un tratament cosmetic lunar, mai ales
după vîrsta de 40 de ani.





Lumina și Machiajul




LUMINA ȘI MACHIAJUL



Lumina schimbă nuanțele machiajului și chiar culorile,
ceea ce are o mare importanță.
Chiar iluminatul ca ziua are influență asupra nuanței
tenului.
Deci, machiindu-ne, trebuie să luam în considerare
consecințele luminii artificiale.

Lumina electrică normală diminuează nuanțele calde
( aurii, portocalii, roșu-grena, ocru ) și intensifică
nuanțele reci ( bleu, cenușiu, mov ).

Fondul de ten va avea aceeași culoare ca pentru zi,
dar mai închis.
Fardul pentru obraji va avea o nuanță mai închisă
și vom evita nuanțele portocalii, care dispar în lumina
electrică.
Rujul de buze va fi în concondanță cu rujul de obraz,
dar mai închis decît cel de zi.
Creionul pentru ochi : bleu, cenușiu, mov, în nuanțe
mai deschise decît pentru zi.

Lumina fluorescentă fiind mai puternică decît cea electrică,
transformă nuanțele înviorîndu-le sau reducîndu-le.
De exemplu : roșu-rubiniu devine violet.
Se recomandă : fondul de ten și pudra în nuanțe aurii ;
fardul de obraz și de buze în nuanțe pale ; fardul pentru pleoape
în nuanțe blînde.

Lumina de neon descompun nuanțele avînd o influență
negativă asupra machiajului.

Lumina lumînărilor este cea mai plăcută, totuși dă o
nuanță ștearsă machiajului; trebuie, deci, un machiaj intens.
Pentru a ne da seama de influența acestei lumini, se poate
folosi o lumînare pusă în fața oglinzii la care ne machiem.



Machiajul Ocazional



MACHIAJUL OCAZIONAL


Machiajul de zi cu zi constituie o preocupare devenită
o obișnuință pentru multe persoane care au înțeles
necesitatea de a-și rezerva puțin timp pentru îngrijirea lor.
Există însă situații cînd fiecare dorește mai mult decît
de obicei, o față strălucitoare, un aspect din care să
emane prospețime și tinerețe, o ținută impecabilă etc.
Vom proceda în felul următor : în funcție de gradul de
grăsime pe care îl prezintă tenul, vom aprecia dacă pielea
trebuie unsă cu o cremă de zi sau cu una nutritivă.
Surplusul de cremă îl vom îndepărta cu un șervețel de
hîrtie, după care aplicăm fondul de ten și pudra.
Primul strat va fi mai deschis, al doilea mai închis.
Dacă obrazul prezintă imperfecțiuni le vom estompa
folosind două nuanțe de fond de ten și pudră.
Dacă tenul este șters și palid se va folosi fardul de
obraz ; în lipsa acestuia putem aplica pe obraji puțin
ruj de buze și pudră.
Aceleași îngrijiri se vor acorda gîtului și decolteului.
După caz vom purcede la creionarea sprîncenelor,
umbrirea pleoapelor, conturarea ochilor și rimelarea lor.
Pentru a evita descompunerea fardului din cauza luminii
și a căldurii vom trece pe față o bucățică de gheață
înmuiată în zeamă de lămîie și învelită în tifon sau
vom aplica o compresă îmbibată cu apă rece și stoarsă bine.
Dacă tenul este uscat, obosit, ofilit, înainte de machiaj
se vor aplica comprese alternative calde - reci sau se
va pulveriza fața cu o apă florală.
Se va unge apoi obrazul, gîtul și decolteul cu o cremă
vitaminizată și se va masa timp de cîteva minute.
Indiferent de natura tenului machiajul trebuie să fie
realizat în funcție de culoarea tenului, fără abuzuri,
păstrînd o armonie deplină între machiaj, coafură și
îmbrăcăminte.
Rujul de buze va fi în aceeași tonalitate cu fardul de
obraz și lacul de unghii.
Fondul de ten va fi ales cît mai aproape de nuanța pielii,
persoanele brunete vor folosi un fond de ten mai
închis, dar mai cald, de preferință în tonuri spre roz.
Dacă se impun anumite corijări vom recurge la machiajul
corector ( dacă maxilarele sînt prea puternice, sau
pomeții prea proeminenți, vom aplica pe aceste porțiuni
un fond de ten mai închis decît pe restul feței ).
Fardul de pleoape va fi aplicat pe toată suprafața arcadei
sprîncenelor, ținînd seama însă de culoarea ochilor , a
tenului etc.
Desigur că rezultatele folosirii a două nuanțe de fard
sînt satisfăcătoare dacă se are grijă ca trecerea de la o
nuață la alta să fie aproape invizibil căci existența unei
linii de demarcație compromite machiajul.
În recomandările făcute pentru aceste situații ocazionale
am prins doar aspectul tenului, ceea ce nu înseamnă că
mîinile, părul, picioarele, unghiile vor fi neglijate.
O coafură adecvată completează ținuta.