Pentru Îngrijirea Corpului




PENTRU ÎNGRIJIREA CORPULUI


Asmățuiul - este folosit pentru înmuierea, netezirea și
hidratarea pielii, sub formă de comprese sau loțiuni,
cu infuzie din flori 50 g la 500 ml apă.

Barba caprei - Spiraea ulmaria - Crețușca, Caprifoaie.
Infuzie 5 - 10 g la 100 ml apă; este indicată contra
celulitei ( 5 - 6 linguri băute zilnic ).

Cătina albă - Hippophae rhamnoides.
Recomandată în urticarie sub formă de comprese cu infuzie
preparată din 1 lingură fructe la 250 ml apă.


Cerențelul - Geum urbanum.
Folosit pentru acțiunea sa antiseptică sub formă de comprese
în tratarea plăgilor.
Se aplică comprese cu decoctul obținut din 5 g  plantă la 100 ml apă.

Ciuboțica cucului - Primula officinalis.
Are acțiune emolientă, antiinflamatoare.
Se folosește sub formă de comprese cu decoct 5%.

Coada racului - Potentilla anserina.
Antiseptic, cicatrizant, hemostatic; se folosește ca decoct preparat
dintr-o linguriță plantă la 300 ml apă ( în ulcerații cutanate ).

Crușinul - Rhamnus frangula.
Laxativ sau purgativ, folosit în caz de obezitate, sub formă de
decoct preparat dintr-o linguriță de coji la 200 ml apă.
Se va folosi planta cel puțin un an de la recoltare, în nici un
caz planta proaspătă, care provoacă grețuri și vărsături.
Doza se stabilește în funcție de individ; nu trebuie băut însă
în cantități prea mari, pentru a nu se provoca colici puternice
sau scaune lichide.

Crețișoara - Alchemilla vulgaris - Umbraru doamnei.
Are acțiune antiseptică, antiinflamatoare.
Se aplică comprese cu infuzie 5%.

Cimbrul - Thymus vulgaris - Iarba cucului, Lămîiță.
Are acțiune antiinfecțioasă; se folosește în diferite dermatoze
ale pielii.

Ciuinul - Saponaria officinalis - Săpunărița.
Datorită acțiunii cicatrizante se folosește în eczeme, furunculoze.
Din rădăcină, 10%, se prepară un decoct.

Feniculul - Foeniculum vulgare - Anason dulce.
Antiseptic, antiinflamator.
Folosit sub formă de comprese cu infuzie preparată din 1 linguriță
semințe la 500 ml apă.

Gălbenele.
Stimulent al transpirației, antiinflamator, cicatrizant.
Unguentul este folosit în unele eczeme de pe corp sau cap.
50 g flori + 150 g foi și tulpine se pun la macerat în 150 ml alcool,
timp de 24 de ore.
Se strecoară și se amestecă cu 1 litru untdelemn și 50 g ceară.
Amestecul se pune la foc mic 2 ore, apoi se strecoară prin tifon.

Inul - Linum usitatissimum - In de fuior.
Semințele măcinate sau făina de in, în părți egale cu mușețel se
fierb pînă se obține o pastă.
Are acțiune antiseptică.
Este calmant în abcese.
Împreună cu făina de muștar negru e folosit ca emolient și
ușor revulsiv.

Liliacul - Syringa vulgaris.
Se folosește apa de liliac în comprese sau loțiuni pentru igiena
corporală.
Apa de liliac se prepară într-o sticlă colorată, cu gîtul mai larg,
în care se introduc petale de liliac înflorit, pînă la jumătatea sticlei.
Se închide sticla și se păstrează în loc uscat, ferit de lumină,
timp de 30 zile, după care se strecoară.

Lingurea - Cochlearia officinalis.
Folosită în eczeme - comprese, cu infuzie 5%.

Lumînărica - Verbascum thasiforme sau phomoides - Coada vacii,
Cucuruz galbel.
Are acțiune sudorifică.

Măghiranul - În amestec cu flori de tei, busuioc, salcie, coajă
de păducel se prepară o infuzie care turnată în apa de baie are
acțiune reconfortantă asupra organismului.

Melissa - Melissa officinalis.
Împreună cu alte plante se pot face băi sau aplica cataplasme
avînd acțiune cicatrizantă, antiseptică și sudorifică.

Mesteacănul alb - Se prepară o infuzie din 200 g foi de mesteacăn
la 1 litru de apă, care se folosește sub formă de comprese în
bolile de piele.

Panseaua sălbatică - Viola tricolor.
Cu infuzia preparată din 30 g flori la 500 ml apă se aplică
comprese contra eczemelor.

Păpădia - Taraxacum officinalis.
Folosit ca diuretic în obezitatea.
Infuzia se prepară din 30 g flori la 1 litru apă.

Pătlagina - Plantago lanceolata - Limba oii; Plantago major
Limba broaștei; limba șarpelui.
Are acțiune dezinfectantă.
Foile de pătlagină se folosesc ca hemostatic, ușurează mîncărimile
și iritațiile pielii.

Plopul negru - Populus nigra.
Antiseptic și cicatrizant folosit contra arsurilor și inflamațiilor
pielii.
Infuzie 3% decoct sau unguent.
Decoctul se prepară din 1 parte muguri în 3 părți apă.
Pentru unguent se adaugă cantitatea dublă de untură de porc.
Se ține pe baia de apă pînă se îngroașă.

Salcia - Salix alba - Răchita de lună.
Are acțiune cicatrizantă, hemostatică în ulcerații cutanate.
Folosită sub formă de decoct 5% sau infuzie în amestec
cu măghiran și valeriană în părți egale.

Știrul - Amarantus blitum.
Indicat pielii aspre, lipsită de suplețe.
Se prepară o infuzie dintr-un pumn de plantă la 500 ml apă.




Pentru Îngrijirea Picioarelor




PENTRU ÎNGRIJIREA PICIOARELOR



Castanul.
În medicina populară este folosit contra degerăturilor
sub formă de băi sau cataplasme.

Stejarul.
Decoctul se folosește contra transpirației excesive a
picioarelor și contra degerăturilor.

Nucul.
Decoctul preparat din 600 g frunze de nuc la 4 litri apă
se folosește la baia de picioare, în cazul picioarelor
umflate și a transpirației picioarelor - antisudorific.

Țelina.
Se folosește planta întreagă pentru combaterea degerăturilor;
se fac băi locale timp de 3 - 5 zile.
Se taie țelina mărunt, se pune la fiert în 2 litri de apă timp
de 45 de minute.
Băile se fac de 2 - 3 ori pe zi, reîncălzind decoctul preparat.

Ceapa.
Se recomandă cataplasme cu ceapă fiartă contra degerăturilor.

Prazul.
Medicina populară îl folosește contra bătăturilor.
Din frunzele de praz, macerate în oțet, se fac aplicații locale
timp de cîteva ore.

Usturoiul.
Remediu util contra bătăturilor, aplîndu-se cataplasme de
usturoi la locul respectiv și lăsîndu-le peste noapte.
Se poate folosi și oțetul de usturoi preparat din 30 g
usturoi macerat timp de 10 zile în 500 ml oțet.
De asemenea, se pot face aplicații locale cu bulbi fierți
de usturoi - calzi ( cît suportă pielea ).

Varza.
Infuzia sau foi de varză ca atare este indicată contra degerăturilor.

Menta.
Pentru băi la picioare ca decongestionant și pentru combaterea
transpirației.

Muștarul negru - Brassica nigra - Muștar de cîmp.
Folosit pentru băi de picioare - 200 g muștar la o baie.

Urechelnița - Sempervivum tectorum - Iarba ciutei, Iarba grasă.
Se recomandă în tratarea bătăturilor, aplicînd frunzele direct
pe locul respectiv.




Pentru Îngrijirea Mîinilor




PENTRU ÎNGRIJIREA MÎINILOR


Roșiile.
Zeama de roșii catifelează pielea și atenuează sau vindecă
iritațiile produse de detergenți.
Un lapte nutritiv pentru mîini se poate prepara din 50 ml suc
de roșii, o linguriță de glicerină și un vîrf de cuțit de sare.
Se ung mîinile, apoi se masează ușor.

Gutuia.
Semințele de gutui, preparate ca macerat se folosesc
pentru tratarea crăpăturilor de pe mîini.

Lămîia.
Se freacă mîinile cu felii de lămîie, în caz de crăpături ale
pielii mîinilor; totodată fortifică unghiile fragile.

Stejarul.
Decoctul de stejar se folosește contra transpirației mîinilor.

Cartoful.
Pasta de cartofi se aplică pe mîini în cazul cînd acestea
se învinețesc ușurință.

Usturoiul - Allium sativum.
Poate fi folosit contra negilor, avînd proprietăți antiseptice.

Ghiocelul.
Contra petelor de pe mîini se folosește sucul de ghiocel.

Licipodiul - Lycopodium clavatum.
Este folosită contra transpirației mîinilor.

Rostopasca - Chelidonium majus.
Are acțiune antiseptică, trofică.
Se folosește în special laptele proaspăt contra negilor.
Laptele de rostopască se obține prin presarea plantei;
are o culoare galben-portocalie.

Țelina.
Se folosește pentru îngrijirea mîinilor care se înroșesc și
se învinețesc.
Se fierb 2 țeline în 500 ml apă timp de 30 minute; se
introduc mîinile în soluția respectivă timp de 10 - 15 minute.



Pentru Îngrijirea Ochilor




PENTRU ÎNGRIJIREA OCHILOR



Țelină - Apium graveolens.
Sucul de țelină este folosit în unele afecțiuni oftalmologice fie
prin picături aplicate pe pleoape, fie prin tamponări ușoare
ale pleoapelor.

Albăstrele-vinețele - Centaurea cyanus - Vinețele, Iarba frigurilor.
În cazul ochilor obosiți, al cearcănelor, al pleoapelor ridate, se
vor aplica zilnic comprese sau cataplasme cu infuzie de flori
de albăstrele ( o lingură de flori la 2 pahare de apă ), avînd
proprietăți calmante, tonifiante.

Teiul - Tilia tomentosa ( tei argintiu alb ); Tilia cordata ( tei roșu );
Tilia platyphyllas ( tei mare ).
Are acțiune calmantă, decongestivă, se folosește sub formă de
decoct ( 10 g la 1 pahar cu apă ); se poate folosi în comprese
care se mențin pe pleoape timp de 15 minute, în cazul cearcănelor
și al pleoapelor iritate.

Trandafirul. Dezinfectant, decongestiv.
Folosit în iritații oculare; infuzie 5%, sub formă de comprese
și spălături oculare.

Asmățuiul.
Medicina populară îl indică în inflamații ale pleoapelor, în blefarite.

Mușețelul.
Pentru ochii iritați și inflamații ale pleoapelor se recomandă
tampoane cu infuzie de meșețel.

Vița de vie.
Folosită sub formă de infuzie 5% pentru spălatul ochilor obosiți.

Cartoful.
Pentru combaterea edemelor pleoapelor se pot face aplicații
locale cu pastă de cartofi.

Rosmarin.
Frunzele de rosmarin macerate în apă de trandafir se folosesc
contra inflamației pleoapelor.




Pentru Îngrijirea Părului



PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI


Salvia.
În amestec cu sunătoare și rosmarin în părți egale se
prepară un macerat în oțet de vin și alcool.
Se lasă timp de 4 ore, după care se strecoară și se
amestecă cu apă în părți egale, obținînd un oțet de
toaletă indicat contra căderii părului.

Lămîia.
Sucul de lămîie ( o linguriță ) adăugat în apa în care
se limpezește părul, îi conferă suplețe și strălucire.

Stejarul.
Decoctul de stejar se folosește contra căderii părului.

Nucul.
Pentru obținerea unei nuanțe mai închise a părului se
prepară o soluție din coji de nuci proaspete ( 100 g la
1 litru ulei de măsline ) care se încălzește pe baia de
apă pînă la evaporarea apei din cojile de nuci.
Se strecoară.
Tinctură de nucă folosită pentru părul brunet se prepară
din: 200 g coji de nuci verzi puse la macerat în 100 ml
apă, timp de 2 zile, după care se strecoară și se adaugă
alcool de 70 grade, 50 ml.

Brusturele.
Are acțiune antiseptică.
Este folosit la spălatul capului, contra mîncărimilor de piele,
mătreții și căderii părului ( stimulează creșterea părului ).
Cu decoctul care se prepară din 4 linguri rădăcină la 500 ml
apă, se clătește părul sau se aplică sub formă de comprese.

Năsturelul - Nasturtium officinale - Hreniță, Frunza voinicului.
Pe lîngă faptul că poate fi consumat ca salată, primăvara, sucul
de năsturel poate fi utilizat contra căderii părului.
Se fac fricțiuni ale pielii capului.

Ceapa.
Se indică în seboreea părului, pentru a opri căderea acestuia;
la 2 zile se fac fricțiuni ale pielii capului.
Se prepară un macerat din 3 cepe curățate care se pun la macerat
pentru 24 de ore în 500 ml rom.
Părul spălat în decoctul de ceapă capătă reflexe luminoase,
aurii.
Infuzia de ceapă - 5 cepe la 1 litru de apă, se folosește sub formă
de cataplasme calde, contra căderii părului.

Prazul.
Prazul dă părului brun reflexe frumoase.
Se prepară decoctul de praz cu care se clătește părul.

Ardeiul - Capsicum annuum.
Tonic capilar energic, produce o irigare mai bună la
nivelul rădăcinii firului de păr - respectiv o troficitate crescută.
Are acțiune revulsivă.
Tinctura de ardei se prepară din 200 g ardei macerat timp
de 7 - 8 zile în 100 ml alcool.
Cu produsul rezultat se fac fricțiuni energice la rădăcina părului.

Urzica - Urtica dioica - Urzica urens - Urzica mică.
Se folosesc ambele specii de urzică; are multiple indicații terapeutice,
fiind folosită și în alimentație.
Degresează și revitalizează părul.
Se folosește infuzia 10% sau decoctul preparat din rădăcină
sau frunze ( 250 g la 1 litru apă ), în amestec cu 250 ml oțet
și 100 ml alcool - 90 grade.
See lasă să fiarbă la un foc mic, în vas bine închis, timp de
1/2 oră, se strecoară, se adaugă oțetul și alcooolul.
Cu soluția respectivă se spală părul o dată pe săptămînă.
Tinctura de urzici se folosește, de asemenea, contra căderii
părului.

Iarba mare - Inula helenium - Oman.
Se folosește pentru spălatul părului și contra mîncărimii
pielii, sub formă de comprese cu decoct 10%.

Limba cîinelui - Cynoglosum officinalis - Arăriel.
Datorită acțiunii antiseptice se folosește contra eczemelor
de pe cap și a cojilor din păr.

Măghiran - Majorana hortensis.
Se folosesc frunzele, florile sau tulpinile uscate, 20 g la
1 litru de apă.
Se freacă pielea capului, după spălarea părului pentru
revitalizarea acestuia.

Nemțoaice - Tropaeolum majus - Condurul doamnei.
Se prepară un macerat din 100 g foi și semințe proaspete
de nemțoaice + 100 g merișor turcesc + 100 g foi de urzici
proaspete puse în 500 ml alcool 40 de grade, timp de 15 zile,
apoi se strecoară.
Se folosește contra căderii părului, fricționînd pielea capului
la rădăcina părului de 2 ori pe săptămînă.

Obligeana - Acorus calamus - Trestia mirositoare.
Pentru îngrijirea părului uscat se prepară un macerat din plantă,
5% în ulei vegetal.

Pochivnicul - Asarum europaeum - Piperul Lupului.
Decoctul din rădăcini și foi 5% se   folosește la spălatul părului.

Rosmarinul.
Infuzia preparată din rosmarin, salvie și sunătoare în părți
egale, fortifică părul, îi dă suplețe și strălucire.

Strașnic - Asplenium trichomanes - Acul pămîntului; este folosit
contra căderii părului, în fricțiuni cu infuzie 10%.







Pentru Îngrijirea Feței



PENTRU ÎNGRIJIREA FEȚEI


Asmațuiul- Anthriseus cerefolium - Hasmațuchi, Turbureea.
Are propietăți calmante și tonifiante.
Catifelează pielea prin înmuiere, netezire și hidratare ceea
ce întîrzie apariția ridurilor.
Se aplică cataplasme cu infuzie 10% din plantă proaspătă
zdrobită.

Levănțică - Lavandula officinalis.
Se folosește în tratamentul contra cuperozei și acneei, sub
formă de comprese, folosind infuzie 5%; de asemenea în
îngrijirea tenului gras.
Florile de levănțică pot fi folosite și ca atare pentru parfumarea
dulapurilor cu haine, de asemenea împreună cu alte plante
pentru băi.

Lăptuca Laciucarium officinalis - Laciuca sativum.
Frunzele opărite se pot folosi sub formă de cataplasme
pentru tratarea tenurilor congestionate.
Se mai recomandă pentru albirea și luminozitatea tenului; menține
tinerețea și prospețimea pielii obrazului.
Infuzia de lăptucă se prepară din 100 g lăptucă la 500 ml apă.
Se poate folosi un amestec din infuzie cu miere de albine.
Sucul de lăptucă se obține zdrobind tulpinile în piuliță, apoi
storcîndu-le.

Mușețelul - Matricaria chamomilla - Romaniță, Morună.
Antiseptic și decongestiv.
Se folosește pentru tenurile iritate și congestionate sub formă
de comprese cu infuzie 5 - 10%.
Infuzia de mușețel poate fi folosită pentru spălatul obrazului
în locul apei obișnuite și la băi de aburi pentru curățirea obrazului.

Nalba mare - Althaea officinalis - Nalbă albă, Nalbă de pădure.
Are acțiune emolientă, antiinflamatoare.
La tenul veștejit, uscat și ridat se aplică compese.
Pentru tenurile uscate, iritate și congestionate, compresele au
o acțiune emolientă-antiinflamatoare.
Se atrage atenția că, la folosirea rădăcinei de nalbă, aceasta se
va curăța de coajă pînă la stratul alb și se va usca la maximum
40 de grade, apoi se va tăia în bucăți.
Înainte de a pune rădăcina la macerat, ea nu va fi spălată pentru
a nu-i dizolva mucilagiile care le conține.
Maceratul de nalbă se prepară din rădăcină de nalbă - 15 g la
250 ml apă, după care se strecoară.
La un pahar cu soluție putem adauga o linguriță de miere.

Mărarul - Anethum graveolens. Tenurile congestionate pot fi calmante
folosind decoct preparat din mărar proaspăt.
Se introduc două legături de mărar în 500 ml apă, se fierb timp
de 20 - 30 minute, se lasă să se răcească, apoi se filtrează.
Obținem, ceea ce e cunoscut sub numele de ,,apă de mărar”.
Loțiunea este indicată tenurilor grase  cu porii dilatați sau în cazul
iritațiilor însoțite de mîncărime și se prepară din apă de mărar
100 ml, glicerină 10 g, alcool 25 ml, zeamă de lămîie 15 ml.

Sunătoarea - Hipercum perforafum - Pojarniță, Floare de năduf.
Are acțiune antiinflamatoare, cicatrizantă, calmantă.
Adăugînd mușețel nalbă, salvie în părți egale, obținem o infuzie
care se poate folosi în comprese pentru tratarea tenurilor uscate,
iritate și congestionate, avînd și acțiune stimulatoare.
În cazul tenului gras se folosește oțetul de toaletă preparat din
sunătoare, amestecată cu salvie și rosmarin în părți egale.
Dacă dorim să preparăm uleiul de sunătoare, procedăm astfel:
punem la macerat pe timp de o lună floare de sunătoare în ulei
de floarea soarelui sau macerăm timp de 12 ore, 30 g sunătoare
în 30 ml alcool, după care adăugăm 300 ml ulei de floarea
soarelui și ținem amestecul pe baia de apă timp de 2 - 3 ore.
Se strecoară după 48 de ore și se pune în vase colorate pentru
a-l feri de lumină.

Crinul - Iris germanica. Din petale sau rădăcină se prepară o infuzie.
La 250 ml infuzie adăugăm 6 ml tinctură benzoe, obținînd astfel
o apă de față indicată îngrijirii tenului gras.

Coada șoricelului - Achillea millefolium - Iarba oilor.
Acțiunea sa antiinflamatoare o recomandă pentru îngrijirea tenurilor
uscate, sub formă, de comprese cu infuzie.
În amestec cu silnic crește această acțiune.

Hameiul - Humulus Impulus - Himel. Mămălugă.
Ce infuzie 5% avîînd acțiune antiseptică, se îngrijesc tenurile
grase - seboreice și acneice.

Salvia - Salvia officinalis - Jaleș de grădină.
Are acțiune antiseptică și astrigentă.
Infuzia de salvie în amestec în părți egale cu sunătoare și nalbă
se folosește sub formă de comprese în tratarea tenului uscat,
iritat și congestionat.
Oțetul de toaletă, preparat din foi de salvie, sunătoare și
rosmarin,
în oțet de vin și alcool, poate fi întrebuințat la îngrijirea tenului gras.
De menționat că salvia combate transpirația excesivă, iar frunzele
crude pot fi folosite la albirea dinților, prin frecarea ecestora.

Scaieții - Eryngium campestre.
Se recomandă pentru îngrijirea tenului gras seboreic, sub formă
de decoct concentrat și aplicat prin comprese.

Thymul - Thymus vulgaris.
Datorită acțiunii sale ușor astrigente este folosit sun formă de
comprese cu infuzie în tratarea tenului cu porii dilatați.

Socul - Sambucus nigra - Soc negru.
Indicat tenurilor uscate, iritate și congestionate, avînd o
acțiune antiseptică, antiinflamatoare.
Nu se vor folosi florile proaspete direct pe piele sau mucoase,
pentru a nu produce eriteme.

Castravetele - Cucumis sativus.
Folosit pentru curățirea și catifelarea pielii; pentru tenul gras cu
porii dilatați se indică loționări are tenului cu suc de castraveți
sau lapte de castraveți în apă călduță sau suc de castraveți cu
alcool diluat și - loționări cu suc de castraveți în amestec cu ulei
de migdale pentru tenul uscat.
Rezultate bune sînt obținute în tratamentele contra ridurilor și
pistruilor.
Contra ridurilor se fac aplicații cu felii de castravete.
Este folosit ca antiinflamator în iritații ale pielii, calmînd pruritul.
Se fac, de asemenea, loționări cu lapte în care s-au macerat
felii de castravete.
Laptele de castraveți pentru tenul uscat se prepară din 2 castraveți
bine copți care se pun în apă rece, se fierb timp de 20 de minute
și se filtrează.
Soluției obținute i se adaugă o cantitate egală de apă fiartă
și răcită.
Se păstrează în sticle bine astupate, la care se poate adăuga o
linguriță de tinctură benzoe.
Se țin la loc uscat și răcoros.
Pentru toate tipurile de ten, se poate prepara zeama de castraveți
din 3 castraveți bine copți, curățați de coajă, tăiați în felii și dați
prin mașina de tocat.
Lichidul rezultat se strecoară prin tifon.
La un litru soluție, se adaugă 250 ml alcool și se pune la macerat
timp de 48 de ore.
Se filtrează și se păstrează în sticle, cum s-a menționat mai sus.
Pentru tenul gras, cantitatea de alcool se dublează.
Un alt procedeu de preparare: 3 castraveți copți se curăță de
coajă, se taie în două, iar miezul și sîmburii se scot cu lingurița.
Se bat două albușuri de ou, proaspete, la care se adaugă un
pahar cu apă de roze.
Acest amestec se toarnă peste castraveții pregătiți în felul în care
s-a arătat mai sus; sînt introduși apoi într-o sticlă și se adaugă
125 ml alcool.
Amestecul este lăsat în repaus 3 zile, apoi se strecoară prin tifon.
Produsul îl păstrăm în sticlă, agitîndu-l înainte de întrebuințare.
Dacă lichidul este prea gros, îl putem dilua cu apă de roze.

Morcovul- Daucus carota.
Este folosit pentru a da prospețime pielii și a atenua petele care
apar cu vîrsta.
Catifelează și vitaminizează pielea uscată din cauza intemperiilor.
Masca cosmetică cu morcov ras - simplu, sau cu adaos de
smîntînă, caimac sau zer proaspăt de lapte, sau loționările zilnice
ale tenului cu suc sînt indicate pentru tenul sensibil, palid, veștejit.

Pătrunjelul - Petroselium hortense.
Tenurile congestionate pot fi tratate cu loțiuni preparate din pătrunjel.
Se toarnă două pahare de apă peste o legătură mare de pătrunjel.
Se lasă la macerat 24 de ore, apoi se filtrează; se folosește sub formă
de comprese.
Frunzele de pătrunjel sînt folosite la albirea tenului, atenuînd petele
apărute în timpul gravidității.
Pătrunjelul conține aproape toate vitaminele.
Sucul proaspăt folosit contra ridurilor și petelor se aplică de 2 - 3
ori pe zi, timp de 15 - 20 de zile.

Roșia - Anchusa officinalis.
Se recomandă pentru îngrijirea tuturor tipurilor de ten și în special
pentru tenurile grase cu puncte negre.
Masca se prepară din suc de roșii amestecat cu amidon sau talc
pentru a-i da consistență de pastă.
Cu felii de roșii se tamponează obrazul de mai multe ori pe zi,
timp de 3 - 4 săptămîni, în cazul tenurilor acneice.
Sucul de roșii folosit se îndepărtează spălînd fața cu apă călduță ;
se aplică apoi o cremă adecvată.

Banana - Musa paradisiaca - Musa sapientium.
Are acțiune tonică și emolientă pentru toate tipurile de ten.
Masca cu banane se prepară folosind o banană bine coaptă, la
care se adaugă o linguriță de miere și 20 de picături suc de lămîie.

Castanul cultivat - Aesculus hippocastanum.
Indicat tenurilor seboreice, sub formă de mască.
Castanele curățate de coajă, zdrobite, se dau prin sită și se
amestecă cu miere pentru a da consistență pastei.
După îndepărtarea măști, se spală obrazul cu ceai de nalbă.

Caisa - Prunus armeniaca.
Tonifiantă a tenului normal și a tenului gras cu puncte negre,
cu tendință la acnee.
Se folosește fructul proaspăt cu care se fac loționări sau se prepară
măști din caise proaspăt zdrobite.

Căpșunile - Fragaria collina.
Sînt tonifiante ale pielii.
Se storc 3 - 4 căpșuni și cu zeama respectivă se unge fața,
pleoapele și gîtul.
După 15 minute se spală cu infuzie de mușețel.
Pentru tenurile uscate se prepară o mască din sucul de căpșuni ( de
la 3 - 4 căpșuni ) amestecat cu caimac sau smîntînă.
Pentru tenurile grase, se amestecă sucul cu o linguriță de caolin
și cu cîteva picături de suc de lămîie.
Atenție! Persoanele alergice la căpșuni sau fragi să nu le folosească.

Fragii - Fragaria vesca - Fragi de pădure. Frăguță.
Tonifică pielea. Au efect pozitiv în decolorarea pistruilor.
Masca de fragi se prepară zdrobind fructele și adăugînd albuș de ou
( pentru tenul gras ) sau smîntînă ( pentru tenul uscat ). 
Se ține pe piele timp de 15 - 20 de minute.

Gutuia - Cydonia vulgaris.
Are acțiune astrigentă, se folosește sub formă de loțiune în
tratamentul tenului gras cu porii dilatați și sub formă de comprese
pentru tratarea tenurilor uscate și pătate, în scopul hidratării acestora.
Masca se prepară din suc de gutui, amestecat cu caolin pînă la
consistența unei paste.
Maceratul de gutui se prepară din sîmburii de gutui ( o lingură de
sîmburi la 250 ml apă rece ).
Se strecoară după o zi.
Are acțiune emolientă.

Lămîia - Citrus limonium.
Este folosită pentru îngrijirea tenului gras, pătat sau ofilit.
Se loționează fața după demachiere cu o loțiune preparată din suc
de lămîie și apă de plăie în părți egale.
Pentru a da luminozitate și a catifela tenul uscat sau normal se
folosește masca preparată din 1/2 linguriță suc de lămîie, 
amestecat cu un gălbenuș de ou și o linguriță de untdelemn.
Pentru tenul gras masca se prepară din : o linguriță suc de lămîie
amestecat cu un albuș de ou.

Mărul - Pirus malus. Malus communis.
Sucul de mere ajută la tonifierea țesuturilor.
Este folosit în acnee și eczeme, sub formă de pastă obținută prin
fierberea mărului în lapte.
Contra cearcănelor - urmarea unei oboseli - se recomandă 
cataplasme dintr-un piure de mere coapte la cuptor.

Migdalul - Prunus amygdalus.
Folosit în tratamentul pielii aspre și a eczemelor, sub formă de
comprese și loțiuni.
Are acțiune emolientă-trofică.
Decoctul de migdale se prepară din coji de migdale.
Laptele de migdale este folosit pentru catifelarea și hidratarea pielii.
Se prepară astfel: se pun 30 g migdale necojite într-un vas cu 100 
ml apă clocotită.
Se scot într-o strecurătoare și se presează între degete, pentru a
se scoate coaja.
Se spală cu apă rece și se pisează, după care se adaugă în mici
porțiuni apa, 5 ml alcool.
Se amestecă pentru obținerea emulsiei.

Murele - Rubus fruticosus.
Sînt indicate pentru îngrijirea tenului gras, avînd acțiune antiseptică.
Din frunze se prepară o infuzie de 5%.

Prunele - Prunus domestica. 
Sînt folosite pentru tratarea tenului normal și a celui gras cu porii dilatați.
Se pot folosi fructe proaspete ( 5 - 6 prune zdrobite ), fără sîmburi: se țin 
pe față timp 20 de minute; pulpa fructului se poate amesteca cu caolin
și aplica sub formă de mască.

Piersicul - Prunus persica, Amygdalus persica.
Remediu pentru îngrijirea tenului seboreic.
Masca se prepară din fructe zdrobite, amestecate cu o linguriță de caolin.
Se poate folosi și fructul proaspăt trecut ca atare pe față.

Portocalul - Citrus aurantium.
Este tonic al pielii, folosit pentru întreținerea tenului, prevenind
formarea ridurilor.
Este indicat tenului uscat și deshidratat.
Masca se prepară din sucul unei portocale amestecat cu o linguriță
de lanolină ; amestecat se topește pe baie de apă, la un foc moderat.
Loțiunea de portocale se prepară din suc de portocale, amestecat
cu 300 ml apă de roze.
Se poate folosi și sucul de portocale ca atare, aplicîndu-l pe față
timp de 20 de minute, după care se spală fața cu apă.

Pepenele galben - Cucumis melo.
Se folosește miezul de pepene sau sucul, sub formă de mască în
tratamentul pielii ofilite, deshidratate, uscate.

Srugurii - Vitis idaci - Vitis vinifera.
Sucul ca atare sau amestecat cu caolin pentru prepararea unei
paste este indicat în cazul tenului uscat cu porii dilatați.
Mustul reprezintă un remediu folositor pentru întreținerea tenului
precum și contra petelor și pistruillor.
Se pot pune cataplasme cu suc, îmbibînd o pînză cu suc și
ținînd-o pe față timp de 10 minute, după care se spală fața cu
apă călduță în care s-a dizolvat o linguriță de bicarbonat.

Stejarul - Quercus robus.
Are acțiune astringentă, cicatrizantă și dezinfectantă, putînd fi
folosit pentru îngrijirea tenului gras.
Decoctul este preparat din coajă de stejar - 100 g, la 1 litru apă.

Nucul - Juglans regia.
Folosit pentru îngrijirea tenurilor grase, seboreice.
Are acțiune antiseptică.
Decoct: frunze de nuc 10%, la ca se adaugă apă de trandafir și
glicerină în părți egale.

Brusturele - Arctium lappa - Ciulin, Lipan.
Folosit ca antiseptic în cazul tenurilor grase, iar intern de către
persoanele predispuse la acnee, 2 - 3 ceșcuțe timp de 10 - 15 zile;
decoctul se prepară din 2 linguri rădăcină, la 500 ml apă.

Ceapa - Allium cepa.
Indicată pentru combaterea pistruilor și în forme ușoare de cuperoză.
Se folosește sucul de ceapă amestecat în părți egale cu ulei de
măsline sau de porumb.
Se aplică de cîteva ori pe zi, timp de o săptămînă.

Prazul - Allium porrum.
Emolient și decongestiv are acțiune favorabilă asupra tenurilor
acneice sau cu pete roșietice.

Cartoful - Solanum tuberosum.
Pentru tenurilor uscate și ofilite pe care le înmoaie, le netezește
și le înviorează, se prepară o pastă din 100 g cartofi curățați,
la 1 litru apă.
Pasta călduță se menține pe față timp de 20 de minute.

Varza - Brassica oleracea.
Sucul de varză se folosește în tratamentul tenurilor acneice.

Teiul - Tilia tomentosa.
Infuzia de flori de tei preparată din 50 g tei la 500 ml apă
se recomandă pentru îngrijirea tuturor tipurilor de ten.

Trandafirul - Rosa centifolia.
Sub formă de apă de roze, tonifică pielea, în special pe cea
predispusă apariției ridurilor.
Amestecată cu alcool în proporție de 10 - 20%, apa de roze poate
fi folosită și în cazul tenului gras.
În mod curent se folosește și la prepararea cremelor hidratante,
în proporție de 25 - 35%.

Fasolea - Phaseolus vulgaris.
Folosită sub formă de comprese în acnee, preparîndu-se un decoct
dintr-o lingură de teci la 250 ml apă.

Frasinul - Fraxinus excelsior.
Cicatrizant, antiinflamator folosit în eczeme, acnee; se pun comprese
cu decoct din 10 g coajă de frasin la 1 litru de apă.

Gălbenele - Calendula officinalis.
Folosite în tratamentul tenului uscat.

Ghiocelul - Galanthus nivalis.
Sucul de ghiocel se folosește contra pistruilor și a petelor de pe față.

Macul săbatic - Papaver rhoeas.
Din petalele de mac sălbatic se prepară o infuzie ( 15 - 20 bucăți la 
250 ml apă ) ; se folosește în tratamentul tenului senil, spălînd 
fața de două ori pe zi.

Măceșul - Rosa canina - Trandafirul sălbatic.
Folosit pentru acțiunea sa astrigentă.
Se prepară un decoct din fructe de măceș 5% cu care se poate
prepara o mască pentru tenul ofilit.

Menta - Mentha piperita - Izma.
Infuzie 5% cu care se poate prepara o masca pentru tenul ofilit.

Mesteacănul alb - Betula verruscosa.
Infuzie folosită contra petelor de pe obraz.

Păpădia - Taraxacum officinalis.
Se fac loționări cu infuzie de păpădie, dimineața și seara, contra
petelor de pe obraz.

Rosmarinul - Rosmarinum officinalis.
În tratamentul cuperozei, folosit în fricțiuni sau comprese, infuzie
preparată din 20 g plantă la 1 litru apă.
Pentru îngrijirea tenului gras, maceratul este preparat din: o lingură
de plantă în 200 ml alcool 40 grade, timp de 30 de zile, după care
se strecoară.
Contra ridurilor incipiente se pun comprese cu decoct din flori
de rosmarin.
Pentru tratamentul cicatricelor și acneei se indică comprese cu
un decoct preparat din salvie, lavandulă și rosmarin în părți egale.




Ce Putem Face Din Ele Și Cum





CE PUTEM FACE DIN ELE ȘI CUM



Un ten luminos, curat, neted, iată unui din visurile
multor femei; vis, care poate deveni realitate numai
dacă știm să acordăm tenului îngrijirile potrivite
specificului său.
Chiar în cazul cînd există obiceiul de a aplica pe
față diferite produse cosmetice, e recomandabile să
nu neglijăm produsele naturale: plantele, legumele
și fructele, al căror efect se va resimți destul de repede,
dacă voam avea răbdarea necesară și vom persevera
în folosirea lor.
Pentru regenerarea pielii sînt folosite în cosmetica
modernă substanțe a căror structură chimică este
apropiată celei a pielii, cu condiția menținerii unui
echilibru biochimic, căci, atunci cînd pielea pierde apă,
odată cu aceasta ea pierde substanțe minerale și
organice complexe.
Țesutul respectiv îmbătrînește, astfel că este absolut
necesar să menținem acest echilibru hidric al stratului
cornos, respectiv, între apa care există în piele și cea
absorbită.
Vom folosi în consecință produse active, bogate în
substanțe minerale și biostimulatori.
În prezent, studiile privind proprietățile terapeutice
ale plantelor, legumelor și fructelor sînt din ce în ce
mai numeroase și aprofundate, bazate pe cercetări
chimice de farmacognozie și farmacodinamie, cu
experimentări de laborator.
Plantele ( florile, frunzele, rădăcinile ) pot fi folosite
proaspete sau uscate.
Păstrarea lor se face într-un loc aerisit și la adăpost de
praf, ținîndu-le în cutii metalice sau din sticlă - nu din
plastic ( care ar avea acțiune negativă asupra lor,
diminuîndu-le sau alternîndu-le proprietățile ).
Florile se recoltează înaintea deschiderii lor complete,
frunzele tinere, rădăcinile și cojile se culeg primăvara
și toamna.
Este de preferat să fie culese dimineața și pe timp uscat,
curățindu-le de pămînt.
Florile și frunze se pun la uscat pe hîrtii, ferite de lumină,
iar cojile și rădăcinile se usucă, în cuptor, la foc slab.
Legumele crude, dacă sînt proaspete culese, trebuie să fie
de îndată folosite, astfel mai colorate, conținutul în
vitamine este mai bogat.
Legumele ajută digestia, datorită celulozei și pectinei,
iar prin mineralele care le conțin oferă oaselor, creierului
și sistemului nervos, elementele de care acestea au nevoie.
Fructele, la rîndul lor, conțin multă apă, în care sînt
dizolvate substanțe minerale organice și anorganice, iar
semințele conțin grăsimi și uleiuri.
Legumele și fructele sînt folosite cu succes în tratamente
cosmetice.
Îngrjirea cu aceste produse privește îndeseobi persoanele
care sînt convinse de necesitatea autoîngrijiri.
Prin această lucrare s-a urmărit tocmai stimularea autoîngrijiri
și cunoașterea produselor naturale oferite de natura înconjurătoare.




Plantele, Legumele, Fructele-Aliatele Noastre Pentru Înfrumusețare




PLANTELE, LEGUMELE, FRUCTELE-ALIATELE NOASTRE PENTRU ÎNFRUMUSEȚARE



Folosirea plantelor în medicină, ca și pentru înfrumusețare,
a fost atestată de vechi documente.
Dar la începutul secolului XIX-lea tratamentul pe bază
de plante a cedat întîietatea produselor chimice de sinteză.
Situația pare astăzi mult schimbată; medici li cercetători
din întreaga lume se interesează de folosirea plantelor în
terapeutica, ca și în cosmetologie, încercînd a se recuceri
vechea tradiție inspirată de ,,farmacia verde” a naturii.
Abatele francez Monaoud a descris pentru prima dată în
1712 coacăzul negru - Rubes nigrum.
Utilizarea lui a fost reactualizată. Motivul?
Frunzele acestui arbust conțin de 3 - 5 ori multă vitamină C
decît lămîile, de 10 ori mai multă decît merele de asemenea,
conțin însemnate cantități de vitamine: A, PP, B1, B2 și B6,
fosfor, magneziu, fier etc.
Deci, plante vechi - o frumusețe mereu nouă.
Menținerea frumuseții și tinereții tenului, gîtului, decolteului
și trupului se poate realiza cu produsele naturale aflate la
îndemîna oricui, iar eficacitatea lor s-a dovedit pe
parcusul generațiilor.





Tenul Ridat




TENUL RIDAT



În afară de faptul că acest fenomen apare odată
cu înaintarea în vîrstă mai sînt și cauze care
favorizează apariția ridurilor , ca de exemplu:
influența agenților atmosferici, băile prelungite
de soare, insuficiența odihnei și respectiv a
somnului, excesul de tutun, cafea, băuturi alcoolice,
cura de slăbire nerațională, abuzul de farduri sau
de preparate cosmetice, abuzul de săpun, loțiuni
concentrate în alcool, glicerină.
Lipsa de control a expresivității determină așa-
numitele ,,cute de expresie”.
Persoanele cu tenul uscat au o predispoziție specială
pentru riduri.
Pe lîngă regimul alimentar rațional, exercițiile în
aer liber, exercițiile de respirație se recomandă
aceleași îngrijiri ca cele pentru tenul uscat sau
tenul senil.






Tenul Senil




TENUL SENIL



Există diferențe foarte mari asupra momentului
cînd încep să apară fenomenele de îmbătrînire
ale pielii, deoarece intervin tot felul de factori ca:
ereditarea, anumite boli, diferite tulburări funcționale
ale glandelor cu secreție internă, abuzul de farduri,
tratamente cosmetice necorespunzătoare etc.
La unele persoane, aceste semne nedorite încep să
apară foarte de timpuriu, deputînd printr-o uscăciune
excesivă a pielii, prin apariția ridurilor, formarea
bărbiei duble, edeme în special la ochi etc.
Se pot lua măsuri preventive ca acest proces să fie
întîrziat și încetinit, activînd circulația sanguină,
hrănind țesuturile pentru a le păstra cît mai mult
elasticitatea și tonicitatea.
Tratarea acestui tip de ten urmărește întîrzierea
instalării definitive a semnelor senilității și diminuarea
celor apărute, ceea ce se poate realizi printr-o
îmbunătățire a circulației sanguine, o hidratare,
revitalizare și tonifierea a țesutului cutanat.
Este necesar tratamentul efectuat de cosmeticiană.
Seara, demachierea se va face numai cu lapte
demachiant fără a folosi apa și săpunul.
Apoi se va șterge fața cu o infuzie din plante sau
se va efectua o pulverizare, după care se va aplica
o cremă antirid care se poate menține pe față
toată noapte.
Dimineața se recomandă, de asemenea, comprese cu
infuzie tonică și masaj al feței cu pulpă de fructe care
favorizează hrănirea și hidratarea pielii, apoi aplicarea
unei creme hidratante; machiajul va fi discret pentru
a nu se scoate în evidență ridurile.





Tenul Cașectic




TENUL CAȘECTIC


Acest tip de ten îl întîlnim în cazul în care funcțiile
pielii sînt diminuate, chiar atrofiate, hrănirea pielii
fiind insuficientă.
Pielea apare subțire, uscată, lipsită de elasticitate,
palidă, cu aspect de pergament.
Tratamentul va urmări hrănirea și tonifierea pielii.
Sînt indicate una sau două ședințe pe lună la
cosmeticiană, care aplicînd un tratament adecvat va
ajuta la restabilirea metabolismului defectuos.
Seara, obrazul va fi curățat cu lapte demachiant
pentru ten uscat, iar hidratarea și tonifierea pielii
va fi asigurată cu o infuzie tonică; se vor face
masaje zilnice cu o cremă grasă hidratantă, conținînd
și substanțe active sau cu pulpe de fructe ( piersici,
căpșuni, portocale ).
Dimineața, obrazul va fi îngrijit după metodele indicate
la tenul uscat.
Este recomandabil un masaj zilnic cu creme vitaminizate.







Tenul Pletoric




TENUL PLETORIC


Pielea este grasă, cu aspect cărnos, fiind congestionată
permanent sau se congestionează la cel mai mic efort,
are porii dilatați și o pilozitate crescută.
Acest tip de ten este întîlnit în cazul unor tulburări
în metabolismul proteinelor sau al glucidelor.
Se impune consultarea medicului, precum și un regim
alimentar adecvat, denumirea însăși de pletoric indicînd
,,surplus”.
Tratamentul acestui ten este asemănător celui gras,
referindu-se la un proces de curățire profundă și complexă,
urmare a depunerii mari de protide și glucide la nivel cutanat.
În funcție de natura și caracteristicile tenului, cosmeticiana
va aplica tratamentul corespunzător; în orice caz sînt necesare
una sau două ședințe lunare de tratament cosmetic.
Persoanele cu un astfel de ten vor urma indicațiile date
pentru tenul gras.
O atenție deosebită se va acorda alimentației, evitînd excesul
de proteine, grăsimi și dulciuri.
Prin exerciții fizice și sport, care produc o transpirație abundentă,
vom asigura o eliminare crescută a toxinelor din organism.







Tenul Deshidratat




TENUL DESHIDRATAT



Tulburările de hidratare pot determina modificari ale
tenului.
Pielea conține aproximativ 70% apă, din care 10 - 20%
în stratul cornos; această apă provine din ingerarea
alimentelor care conțin apă și din reacțiile care au loc în
organism, reacțiile reglate de sistemul nervos și de
glandele endocrine.
După conținutul în apă se deosebesc următoarele tipuri de
ten: normal, hidratat, hiperhidratat și deshidratat.
În cazul tenului normal hidratat pielea este fină, fermă,
fără riduri și cu elasticitatea normală.
Se întîlnește în special în special la copii și la persoanele
cu stare de sănătate perfectă și care acordă obrazului
îngrijiri corespunzătoare.
Cînd tenul este hiperhidratat, fața apare cu trăsături umflate,
deformate, cu edeme și pungi sub ochi.
Se întîlnește la persoanele cu afecțiuni cardiovasculare sau
renale datorită reținerii apei în țesuturi.
În aceste cazuri se va recurge la medicul specialist pentru
tratarea cauze interne.
Tenul hiperhidrata va fi îngrijit după indicațiile date la pielea
alipică.
Se recomandă aplicarea zilnică de comprese călduțe cu apă
sărată pînă la saturație și masaje ușoare care să favorizeze
eliminarea apei.
Tenul deshidratat este întîlnit frecvent la persoanele în vîrstă,
atunci cînd eliminarea apei este mai mare decît absorția ei
de către organism.
Cauza deshidratării pielii poate fi datorită tulburărilor
nervoase, surmenajului fizic, lipsei unor vitamine, în special
A și F, influenței factorilor externi - fizici sau chimici - ca:
expunerea obrazului neprotejat la ger, vînt, zăpadă, soare
sau căldură, abuzului de săpun, de soluții alcoolice
degresante.
Deshidratarea mai poate interveni în timpul unor anumite
boli însoțite de febră, diaree etc., ca o consecință a unei
îngrijiri cosmetice defectuoase sau în timpul curelor de
slăbire neraționale.
Tenul deshidratat se tratează ca orice ten uscat, aducîndu-i-se
prin cremele folosite un aport sporit de apă.
Dacă tenul se irită ușor, putem aplica o cremă care conține ihtiol.
Deși, în general se recomandă ca în cursul nopții, obrazul
să rămînă neuns, totuși în cazul tenurilor excesiv de uscate
crema poate rămîne pe obraz și noaptea.
Pentru evitarea formării ridurilor, în fiecare seară vom aplica
în jurul ochilor o cremă grasă, hrănitoare.
Dimineața, vom folosi pentru spălarea obrazului numai apă
de ploaie, apă minerală de masă, apă la care s-a adăugat borax
(o linguriță la 1 litru de apă ).
Săpunul nu se va folosi mai mult de o dată pe săptămînă,
după care ne vom unge imediat cu o cremă grasă.
Ștergerea obrazului se va face cu prosoape schimbate
foarte des, fierte și călcate cu fierul încins.
După spălatul feței cu apă se aplică o cold-cremă sau
cremă pe bază de lanolină și apoi se pudrează ușor.
Excesul de pudră usucă tenul.
Iarna se recomandă aplicarea în timpul zilei a unei creme
grase pentru protecție împotriva gerului.
Aceeași grijă de a-și proteja fața trebuie să aibă femeile
care lucrează sau lucrează sau locuiesc în încăperi
încălzite cu calorifer în care aerul este foarte uscat, ceea ce
contribuie la accentuarea uscăciunii pielii, precum și
femeile care-și expun obrazul variațiilor de temperatură
de la cald la rece sau invers.
În cazul expunerii îndelungate la soare vom folosi o cremă
fotoprotectoare.
La întoarcerea de la lucru se recomandă curățirea obrazului
cu cremă de demachiat, grasă sau cu lapte demachiant,
trecerea pe față a unui tampon de vată îmbibat cu o loțiune
tonică, apoi aplicarea unei creme grase hrănitoare.




Tenul Mixt



TENUL MIXT


Tenul mixt este frecvent întîlnit.
El prezintă o secreție grasă pe nas, bărbie, frunte,
restul porțiunilor fiind uscate.
În îngrijirile zilnice trebuie ținut seama de această
caracteristică pentru a aplica produse specifice
fiecărui regiuni.

Ten mixt
























Curățirea se face cu o cremă sau cu lapte demachiant, apoi
se șterge obrazul cu un tampon de vată îmbibat cu o
loțiune din plante ( tei, nalbă, mușețel ) sau o loțiune tonică.
După demachiere și aplicare loțiunii se recomandă folosirea
unei creme de noapte, tip cold-cremă.
Dimineața, se aplică cremă de zi, care va servi atît pentru
protecția pielii, cît și ca suport pentru pudră.
Excesul de cremă se îndepărtează ușor cu un șervețel
subțire de hîrtie, prin apăsarea acestuia pe față, din loc în loc.
Pentru îngrijirea zilnică a feței dermatologii recomandă
ca prosopul să fie schimbat la două zile și acesta să fie
fiert în apă, fără adaos de detergent, uscat și călcat cu fierul
fierbinte.
Aceasta protejează obrazul de acțiunea diferiților microbi.
Se recomandă ca obrazul să nu fie șters puternic cu prosopul,
ci numai prin apăsări ușoare.
Aplicarea de măști și masajul nu trebuie să lipsească din
îngrijirea oricărui tip de piele.
Bărbia, aripile nasului, zonele dintre sprîncene, sînt zone
care în general sînt mai grase.
În fiecare seară, pentru prevenirea formării ridurilor din jurul
ochilor este necesar să se aplice pe aceste porțiuni o cremă
grasă pe bază de laolină sau colesterol.
Este bine ca ochii să se șteargă zilnic cu o infuzie de flori de
albăstrele sau mușețel.
În general, pentru îngrijirea unui ten mixt este bine să nu
se folosească cremă în exces pe zonele grase.



Tenul Uscat




TENUL USCAT


Tenul uscat este fin, subțire, fragil, iritabil și se
descuamează ușor.
Uneori se observă și riduri fine.
Dacă o foiță de hîrtie se trece peste față și este
privită în zare și nu se observă pe ea pete grase,
înseamnă că tenul este uscat.
Distingem două categorii de tenuri uscate: ten uscat
din lipsă de grăsime, - ten alipic - și ten uscat din lipsă
de apă - ten deshidratat.
Pielea deshidratată este ștearsă, brăzdată de riduri fine.
Prinsă între degete pune în evidență lipsa ei de suplețe
și elasticitate.
Tenul uscat se mai poate recunoaște și prin faptul că
este foarte sensibil la frig ( iarna observăm apariția de
pete roșietice din loc în loc ), la vînt, soare, săpun, loțiuni
alcoolizate, creme pe bază de glicerină.
Tenul deshidratat se întîlnește și la persoanelor mai în
vîrstă, ca o consecință normală a îmbătrînirii.

Factorii care pot determina uscarea pielii
Factori interni:
- predispoziție congenitală, respectiv un număr redus
de glande sebacee sau o secreție insuficientă a acestora;
- tulburări endocrine, mai ales tiroidiene ;
- tulburări nervoase;
- tulburări ale circulației sanguine ;
- unele boli interne.

Factori externi:
- influențe ale factorilor de mediu
- produse cosmetice folosite necorespunzător.
Este bine să cunoaștem faptul că de multe ori noi înșine
contribuim la uscăciunea pielii fie prin folosirea abuzivă
de săpun și apă dură care usucă și irită tenul, fie prin
lipsa de îngrijire, fie prin exces de produse cosmetice
necorespunzătoare.
De asemenea, curele de slăbire prin care privăm organismul
de lichide pot face ca pielea să se deshidrateze.
Curățirea obrazului în cazul tenului uscat se face numai cu
o cremă grasă sau cu lapte demachiant.
O curățire bună poate fi obținută și cu ajutorul unor bucăți
de unt de cacao pe care le trecem pe față.
Topindu-se la temperatura pielii, untul de cacao înglobează
cu ușurință impuritățile și fardul.
Prin îndepărtare deci fața rămîne curată, suplă și moale.
Tot în același scop pot fi folosite vaselină simplă sau uleiul
de parafină.
Aceste substanțe vor fi utilizate însă numai în cazul în care
nu avem la îndemînă alte preparate.
Cele mai indicate rămîn însă cremele și emulsiile de curățat.
După curățire se recomandă o loțiune pentru ten uscat, de
exemplu, o infuzie de tei, nalbă, mușețel sau o soluție tonică,
nealcoolizată.
În locul loțiunilor putem efectua și pulverizări cu apă minerală
sau infuzii de plante.
Curățirea și aplicarea loțiunilor trebuie efectuată numai cu
produse adecvate tenului uscat.
Sînt contraindicate săpunurile, apa caldă sau calcaroasă, cremele
pe bază de stearați.
Seara, după curățirea și ștergerea obrazului cu o loțiune,
se va aplica o cremă grasă nutritivă pe bază de lanolină.
Persoanele care prezintă sensibilitate față de lanolină vor
renunța la folosirea cremelor avînd ca baza această substanță.
Și pentru tenul uscat se recomandă masaje ușoare și
aplicarea de măști.
Masajele se pot efectua cu o cremă semigrasă în care se
adaugă sucuri de castraveți, morcov, lămîie.
Este foarte indicată masca de parafină caldă care se menține
pe obraz 20 - 30 minute.
Se mai pot folosi măști de gălbenuș de ou, de amidon, de caolin.
O dată la trei săptămîni se recomandă baia de aburi timp de
10 minute, cu apă în care s-au adăugat flori de mușețel sau
salvie, iar odată pe săptămînă aplicarea de măști hidratante
cu sucuri de fructe, plante, caimac, smîntînă, gălbenuș de ou etc.
La 2 - 3 zile se indică aplicarea de comprese călduțe îmbibate
cu infuzii de plante, după care se va unge fața cu o cremă
hidratantă.
Pentru îngrijirea tenului uscat mai trebuie să știm că :
- lăptișorul de matcă, mierea de albine încorporate în cremă
sau sub formă de loțiuni, măști etc, constituie, de asemenea,
remedii prețioase pentru menținerea pielii suple și proaspete,
- produsele lactate ca smîntîna, laptele, caimacul pot fi folosite
în îngrijirea tenului uscat, deoarece în afară de calitățile lor
emoliente măresc aciditatea pielii;
- este bine să ne ștergem fața de două ori pe zi cu un tampon
de vată îmbibate cu lapte;
- plimbarea în ploaie constituie un mijloc foarte bun de a hidrata
și împrospăta pielea;
- dacă obișnuim să ne pudrăm, vom aplica sub pudră un strat
subțire de cremă, în caz contrar riscăm să accentuăm gradul
de uscăciune a pielii.




Tenul Gras




TENUL GRAS


Tenul gras este lucios, lipsit de suplețe, unsuros în
special pe frunte, aripile nasului și bărbie.
Acest aspect consecința activității sporite a glandelor
sebacee.
Pielea grasă prezintă porii dilatați, datorită cantității
sporite de sebum, iar cu timpul neîngrijită, capătă o
culoare gălbuie.
Acest tip de piele este terenul favorizant al apariției
comedoanelor și chiar a acneei.
Tenul gras este caracteristic femeilor brunete.
Specialiștii îl împart în două categorii:
- ten gras uleios, care este lucios și la apăsare ușoară
prezintă o suprafață netedă;
- ten gras asfixic ( transformat din tenul gras uleios
care nu a beneficiat de îngrijiri cosmetice adecvate )
care prezintă porii închiși, cu exces de sebum și cu un
strat cornos dezvoltat.
Se observă numeroase puncte negre care se transformă
uneori în coșuri.
Asfixia cutanată are loc datorită următoarelor fenomene:
- celulele cornoase moarte de la suprafața pielii se descuamează
incomplet;
- excesul de secreție sudoripară astupă porii pilosebacei;
- se produce hipercheratinizarea pielii.
Astfel, este împiedicată evacuarea liberă a sebumului și a
transpirației, orificiile de ieșire fiind astupate;
- circulația sanguină se diminuează și țesutul cutanat nu este
bine aprovizionat cu oxigen;
- o insuficientă îngrijire a pielii și folosirea necorespunzătoare
a unor cosmetice.
Seboreea se pune ușor în evidență prin aplicarea pe piele
a unei foițe de hîrtie care se pătează.
Dacă presăm pielea între două degete, se constată filamente
seboreice pe care le putem face să iasă din pori.
Pielea grasă se ridează mai greu, dar este lipsită de suplețe
și frăgezime din cauza efortului la care sînt supuse glandelee
sebacee.
Îîngrijirea zilnică și în special curățirea profundă prezintă o
importanță deosebită pentru tenul gras.
Pentru îngrijirea zilnică a tenului se pot folosi apa și săpunul,
dar unele tipuri de ten gras prezintă însă intoleranță.
În această situație folosirea săpunului se va face numai de
2 - 3 ori pe săptămînă.
Dacă pielea este acneică și există riscul unei infecții este bine
ca apa pe care o folosim să fie mai întîi fiartă și apoi răcită,
iar în locul prosopului să folosim șervețele de hîrtie pe care
apoi să le aruncăm.
Cele mai indicate săpunuri sînt cele cu borax și sulf.
În cazul tenului gras trebuie evitată folosirea cremelor de
curățat, care accentuează gradul de grăsime a pielii și
provoacă unele neajunsuri, ca apariția punctelor negre, a coșurilor etc.
Pentru curățire se poate folosi o soluție de albuș de ou
amestecat cu zeamă de lămîie ( jumătate de lămîie ) și
15 ml alcool, adăugat picătură cu picătură.
Tenurile grase mai pot fi demachiate și cu așa-zisa ,,făină
cosmetică” care se poate prepara din 20 g tărîțe, 5 g mălai,
2,5 g borax.
Altă formulă prevede 70 g tărîțe, 20 g mălai, 10 g bicarbonat
de sodiu.
Curățirea de seară se va completa cu o degresare pentru care
putem folosi alternativ și în funcție de toleranță loțiuni cu sulf,
cu acid salicilic, sau loțiuni astringente care conțin alaun.
Alcoolul camforat se poate folosi și el fără să irite pielea,
fiind și un dezinfectant.
Loțiuni pentru tenul gras ne putem prepara și singure din
cîteva plante sub formă de infuzii: cimbru, pătlagină, lăptucă,
care se folosesc sub formă de comprese pe care le menținem
pe față 5 - 10 minute.
Nu este bine să folosim soluții puternice degresante ( de exemplu
benzina ), deoarece are loc o hipersecreție a glandelor sebacee
și pielea îmbătrînește prematur.
O degresare puternică se efectuează cu licoarea Hoffmann
( se prepară în farmacii ) care conține eter, alcool, dar nu se va
recurge la ea decît în cazuri extreme și numai cu prescpripția
medicului.
Dacă pielea are porii mici se pot folosi comprese cu apă caldă,
urmate întotdeauna de spălări sau comprese reci.
Dacă pielea prezintă porii mari, deschiși sînt indicate loțiunile
astringente cu alaun.
În general, curățirea obrazului cu apă și săpun și aplicarea
unei loțiuni ușor degresante în fiecare seară asigură întreținerea
corespunzătoare a unui ten gras.
Aplicarea de creme de noapte nu este indicată.
Pentru prevenirea ridurilor din jurul ochilor, seara la culcare
se va aplica în această regiune, puțină cremă grasă, hrănitoare.
Dimineața, după o simplă spălare cu apă, se aplică o cremă
pe bază de stearați după care se pudrează.
Pudrele sînt necesare în îngrijirea unui ten gras, deoarece
absorb grăsimea și fac să dispară luciul pielii.
De multe ori, în cazul unui ten excesiv de gras, trebuie să se
recurgă la loțiuni și pudre speciale.
Pentru tenul gras se recomandă măști absorbante cu caolin,
tărîțe, alaun, albuș de ou, drojdie de bere etc.
Aceste măști se aplică reci, dacă însă pielea nu se degresează
suficient pot fi folosite calde.
După scoaterea măștilor calde se aplică comprese reci.
În tratamentul și îngrijirea tenului gras se recomandă masaje
de tip special ( petrisaj, vibrator ) efectuate de cosmeticiană.
Aceste masaje destupă glandele sebacee de secreția lor grasă
și îmbunătățesc circulația sîngelui la nivelul pielii.
Deseori, tenul gras prezintă puncte albe minuscule, dure,
care seamănă cu niște perle mici.
Aceste puncte nu pot fi stoarse decît dacă le înțepăm
cu un ac, dezinfectat în prealabil cu alcool și în flacără.
Operația este însă dificilă și necesită o îndemînare specială,
fiind greu de executat de persoana respectivă, fapt pentru
care este bine, în astfel de situații, să ne adresăm unei specialiste.




Tenul Normal




TENUL NORMAL




Ten endemic caracterizat prin pori fini, piele mată,
catifelată, suplă, întîlnit destul de rar, mai ales la copiii
mici înaintea de pubertate.
O astfel de piele suportă greu apa dură calcaroasă, cea
mai bine tolerată fiind apa de ploaie.
Dacă nu avem apă de ploaie putem folosi apă fiartă și
răcită, apă distilată, sau apă minerală de masă.
Mai putem folosi o jumătate de linguriță de borax la un
litru de apă sau 5 g tinctură de benzoe la aceeași cantitate
de apă.
Folosirea săpunurilor nu se recomandă, iar în cazul cînd
sîntem totuși obligați să le folosim, este bine ca acestea să
fie neutre sau ușor acide, sau mai bine întrebuințăm
într-o zi un săpun și în altă zi un alt fel de săpun.
De asemenea, nu se recomandă folosirea săpunului mai
mult de două ori pe săptămînă.
O spălare exagerată duce la uscarea pielii.
Persoanele care fac abuz de săpun, îndepărtează de pe
piele stratul de grăsime naturală, silind glandele sebacee
la o muncă suplimentară pentru înlocuirea lui.
Aceasta determină ridarea și ofilirea timpurie a pielii.
Curățirea se face cu o cremă demachiantă sau cu lapte
demachiant, ștergîndu-se apoi obrazul cu un tampon de
vată îmbibat cu o loțiune din plante ( tei, nalbă, mușețel )
sau cu o loțiune tonică.
După demachiere și aplicarea loțiunii se recomandă
folosirea unei creme de noapte, tip cold-cremă.
Dimineața se aplică cremă de zi, care va servi atît pentru
protecția pielii, cît și ca suport pentru pudră.
Excesul de cremă se îndepărtează ușor cu un șervețel
subțire de hîrtie, prin apăsarea acestuia pe față, din
loc în loc.
Aceeași atenție care se dă îngrijiri feței, trebuie acordată
îngrijirii gîtului, decolteului și cefei.
Atît gîtul, cît și ceafa vor fi masate zilnic cu o cremă grasă.
Îngrijirea gîtului și a decolteului este foarte importantă,
deoarece ofilirea prematură a pielii se datorește în general
lipsei de îngrijire.





Fiziologia Generală a Pielii




FIZIOLOGIA GENERALĂ A PIELII



Funcțiile proprii epidermului împreună cu funcțiile
dermului concură la îndeplinirea funcțiilor specifice
pielii, dar și la efectuarea unor procese fiziologice
generale, vitale pentru întregul organism.

Protecția este mecanică și chimică.
Protecția mecanică se datorește atît keratinei și grăsimii
din stratul cornos al epidermului, care formează o lamă
cornoasă elastică și rezistentă la agresiunea factorilor
din mediul extern, cît și fibrelor elastice și colagene din derm.
Astfel, pielea poate opune rezistență la forțele mecanice
exterioare cînd acestea tind să o deformeze.
De asemenea, ea se poate întinde în funcție de diferitele
poziții pe care corpul nostru le ia.
Protecția chimică se datorește conținutului în grăsimi al
stratului cornos, care asigură astfel impermeabilitatea pielii
față de apă și față de substanțele acide și alcaline slabe.
Reacția acidă ( pH=5,5 ) a pielii îi conferă acesteia o rezistență
față de microorganisme ( barieră biologică ).
Protecția față de razele ultraviolete se datorește stratului
cornos ( barieră fizică-optică ) și mai ales melaninei ( fotoprotector
biochimic ).
Desigur că aceste bariere pot fi rupte ca urmare a unor factori
nocivi din mediul extern care depășesc limita lor de rezistență.

Termoreglarea.
Pielea participă la menținerea temperaturii constante a corpului
de căldură, în timp ce căldura provoacă vasodilatație, care la
rîndul ei excită secreția sudoripară.
Sudoarea se elimină pe suprafața pielii în cantitate mai mare
unde, prin evaporare, produce o răcire a organismului.
În condiții de hipertermie se poate elimina o cantitate enormă
de sudoare ( cca 10 l )
Pierderea de căldură prin piele se face prin: radiație, convecție
conducție și evaporare.
În atmosferă umedă evaporarea este inoperantă.

Pielea ca organ de simț.
Pielea, prin situarea ei este supusă la acțiunea factorilor din mediul
ambiant.
Terminațiile nervoase din piele ( receptorii periferici ) transformă
excitațiile din afară în impulsuri nervoase.
Aceste impulsuri ajung pe calea nervilor la nivelul scoarței cerebrale,
unde ia naștere o senzație.
Pielea poate recepționa următoarele feluri de senzații: tactilă,
inclusiv presiunea ( mecanorecepția ), dureroasă, inclusiv arsura
și pruritul - mîncărimea - ( algorecepția ) și termică, la frig și la cald
( termorecepția ).
Pentru fiecare din aceste senzații există în piele organe receptoare
diferite ( de exemplu, pentru frig sînt corpusculii Krause, iar
pentru cald corpusculii Ruffini ).
Importanța pielii ca organ de simț este mare.
S-a stabilit că pe 1 cm pătrat de suprafață cutanată se găsesc
100 - 200 puncte dureroase, 25 puncte sensibile la presiune,
12-13 puncte sensibile la frig și 1 - 2 puncte sensibile la cald.
Cele mai multe puncte sensibile la presiune se află pe vîrful
degetelor, pe palme, pe tălpi și pe vîrful limbii.

Respirația.
Pielea captează oxigenul atmosferic și elimină în schimb bioxidul
de carbon, produs al metabolismului celulelor respective.

Permeabilitatea cutanată.
Pielea reprezintă o cale de introducere a medicamentelor și
cosmeticelor.
Epidermul este permeabil apei, însă într-un grad mai redus,
datorită keratinei și grăsimilor din compoziția sa.
Absorția diferitelor substanțe se poate face prin orificiile pilo-
sebacee și sudoripare.
În general, soluțiile apoase pătrund mai repede decît grăsimile
sînt mai fluide.
Cea mai mare putere de pătrundere o au uleiurile.
Există două mecanisme de pătrundere: prin aplicare simplă și
inbibiție lentă ( 2 - 5 ore ), mecanism prin care penetrația este
cu atît mai mare cu cît vehiculul este mai fluid: axungia, seul,
apa, vaselina, ceara, lanolina și prin fricțiune ( 5 - 10 minute )
În acest caz absorția este condiționată de vîscozitatea substanței
( lanolina, fiind cea mai vîscoasă, pătrunde mai mult ).
În practica zilnică de dermatologie sau de cosmetologie,
adăugarea lanolinei în unguente dace ca absorția să fie maximă
și odată cu ea se absoarbe substanța ( medicamentul ) activă.
Explicația acestui fenomen este următoarea: colesterolul
conținut în lanolină se combină cu proteinele din celulele
epidermice, formînd un complex lipoproteic, numit cenaspsă.
Aceasta modifică proprietățile fizice ale celulelor epidermice
făcîndu-le capabile să absoarbă substanțele active.

Electrofiziologia cutanată.
Prin  mobilizarea electroliților din epiderm se produce un curent
electric de polarizare care, captat cu ajutorul a doi electrozi,
poate fi măsurat cu un microampermetru.

Rolul de imunologie.
Dermul, prin componentele sale celulare, are un rol important
în procesele de apărare.
Astfel, histocitele se pot transforma în macrofage, care înglobează
particulele străine pătrunse la acest nivel; limfocitele prezente
în piele au capacitatea de a forma anticorpi, împotriva diferitelor
substanțe nocive ( antigeni ) ; mastocitele au capacitatea de a
elibera histamina și heparina, ca urmare a ciocnirii dintre antigeni
și anticorpi.
Intervenția pielii în imunologie, și deci în procesul de sensibilizare
față de anumiți agenți patogeni, a făcut să se realizeze o serie de
reacții ( teste ) cutanate cu valoare diagnostică: reacții la tuberculină
și tricofițină, reacția Dick în scarlatină, teste epicutanate în
diagnosticul bolilor dermatologice de natură profesională etc.




Funcțiile Epidermului și Ale Anexelor




FUNCȚIILE EPIDERMULUI ȘI ALE ANEXELOR


Keratinogeneza este un proces care începe la nivelul
celulelor stratului germinativ ( keratinocite ) și se
termină prin formarea celulelor stratului cornos, care,
sînt celule moarte, fără nucleu, turtite, cu pereți
constituiți dintr-o substanță rezistentă, keratina.
Keratina este o proteină foarte bogată în sulf, care
conferă pielii o rezistență deosebită.
Conținutul în sulf al unghiilor și părului este mai mare.
În procesul de formare a keratinei un rol îl joacă
glicogenul, care servește și ca substrat energetic.
Keratina celulei cornoase este rezistentă la factorii
mecanici sau chimici din mediul extern, iar prin
aciditatea ei constituie mantaua acidă, care rezistă la
acțiunea microbilor, virusurilor și a paraziților criptogamici.
În rezumat, keratinogeneza realizează lama cornoasă
care prin rezistența și elasticitatea ei se opune agresiuni
factorilor din mediul extern, îndeplinind în acest fel un
rol fiziologic de apărare.
Lipsa de vitamina A poate duce la keratinizarea exagerată,
urmată de o descuamație abundentă.

Melanogeneza este procesul prin care se sintetizează melanina,
pigmetul pielii.
Melanina este produsă de către melanocitele din stratul bazal
( germinativ ) al epidermului, în organe subcelulare specializate -
melanozomi - și este stocată sub formă de granule în citoplasma
melanocitelor.
De aici pigmentul este transferat în keratinocitele înconjurătoare.
Melanina este o proteină complexă, cu un bogat conținut de cupru.
Sinteza ei constituie un proces biochimic complicat, în care
tirozina se transformă în dihidroxifenilalanina ( DOPA ), după care
urmează alte etape în urma cărora rezultă indol-5-6-chinona, iar
aceasta, prin polimerizare, dă naștere pigmentului propriu-zis.
Pigmentul melanic are rolul de protecție față de lumină și razele
ultraviolete.
Rapiditatea formării acestui pigment diferă de la om la om, ceea
ce explică faptul că, la aceeași expunere la soare, în general,
persoanele blonde nu se bronzează la fel ca cele brune.
O serie de factori influențează melanogeneza.
Astfel, sinteza și distribuția pigmentului sînt controlate de un hormon
hipofizar - hormonul melanostimulator.
Hormonii suprarenalelor inhibă melanogeneza, lipsa lor ducînd
la hiperpipigmentări, ca în boala Addison.
Hormonul tiroidian stimulează pigmentogeneza.
Hipertiroidismul se însoțește de pigmentări, în timp ce în hipotiroidism
( mixedem ) apare o paliditate caracteristică.
Cuprul, arsenicul, calciul, magneziul stimulează pigmentogeneza,
iar molibdenul, mercurul și aurul o inhibă.
Lipsa vitaminelor A, C și PP provoacă hiperpigmentări.

Funcția de barieră este una din formele prin care pielea își
realizează rolul său de organ protector.
Această funcție este îndeplinită de stratul lucid, supranumit
și strat-barieră.
Stratul lucid are un pH acid și este constituit din substanțe
hidrosolubile și lipide.
Astfel, se explică capacitatea sa de a controla tranzitul apei
prin epiderm și de a lega baze și acizi slabi.
Deci, această zonă reglează permeabilitatea cutanată.

Secreția sebacee sau sebumul este produsul glandelor sebacee.
Sebumul rezultă din distrugerea celulelor glandulare ( sectreție
holocrină ) și este format din fosfolipide, colesterol, trigliceride
și acizi grași nesaturați.
Secreția sebacee, care se află sub dependența sistemului nervos
central, este continuă, cantitatea medie în 24 de ore fiind de 1-2 g.
Sebumul participă la alcătuirea așa-numitului film hidrolipidic
superficial,, care este capabil să absoarbă o mare cantitate de apă
și colesterol.
Deoarece conține acizi grași nesaturați și alte substanțe, sebumul
participă la apărarea antimicrobiană și antifungică a pielii.
De asemenea, el protejează firul de păr, pe care-l îmbracă într-o
peliculă fină și îi asigură o oarecare suplețe.
Astfel, sebumul este un adevărat lubrifiant al pielii și părului.
Secreția sebacee este influențată de o serie de factori ca: sistemul
nervos ( emoțiile duc la contracția mușchilor erectori ai firelor de
păr, urmată de hipersecreția sebacee ), hormonii ( androgenii excită,
iar estrogenii inhibă secreția seboreică ), temperatura mediului
înconjurător ( dacă este ridicată stimulează secreția ) și razele
ultraviolete ( în doze mici stimulează, iar în doze mari diminuează
secreția ).

Secreția sudoripară sau sudoarea este produsul glandelor sudoripare.
Aceasta este un lichid limpede, cu miros caracteristic, care variază
după regiuni, rasă și individ.
Sudoarea conține 1% substanțe și 99% apă.
Dintre substanțe amintim: ureea, acidul uric, creatinina, amoniacul,
glucoza, acidul lactic, vitamine ( C, B1, B2, PP ), săruri minerale
( de sodiu, potasiu, magneziu etc. ) și acizi volatili ( acetic, formic,
butiric, valerianic și caproic ).
Secreția sudorală este continuă, în mod normal imperrceptibilă
( perspirația insensibilă ), cantitatea medie în 24 de ore fiind de
600 - 800 ml.
În condiții speciale, ca efort sau temperatura ridicată a mediului
ambiant, se poate elimina o cantitate enormă de sudoare, ajungînd
pînă la 10 litri.
După felul glandelor care o secretă, ecrine sau apocrine, sudoare
are cîteva caracteristici distincte.
Astfel, sudoarea ecrină este foarte acidă ( pH=3,8 ) și fluidă, iar
sudoarea apocrină este aproape alcalină ( pH=6,9), vîscoasă și se
elimină intermitent, stadiul secretor fiind urmat de o pauză lungă.
Aciditatea sudorii ecrine mărește puterea de apărare a pielii față
de agenții patogeni, în timp ce tendința spre alcalinitate a secreției
apocrine explică condițiile extrem de favorabile dezvoltării
microbilor și micozelor ( ciupercilor ) la nivelul axilelor și
regiunilor inghinale.
Secreția sudoripară este influențată de factorii externi ( căldura
o stimulează ) și interni ( sistemul nervos, efortul muscular etc. ).
Acetilcolina, adrenalina și pilocarpina stimulează secreția de
sudoare, în timp ce atropina o inhibă.

Pilogeneza este procesul de formare a firelor de păr la nivelul
foliculilor piloși.
Creșterea firului de păr se face în ciclu cu durata de 2 - 6 ani.
Părul este constituit din tricokeratină.
Culoarea părului se datorește prezenței unor melanine, eumelanina
( asemănătoare cu melanina din epiderm ), care colorează părul
în brun și negru și feomelanina, care îl colorează în galben-roșcat.
Pilogeneza este influențată de factori ca: hormoni, circulația
sanguină dermică și factori exogeni.
Astfel hiperfuncția hipofizei ( excesul de hormon somatotrop la
bolnavii de acromegalie, sau de ACTH în boala Cushing ) duce
la hipertricoză (păr în exces), în timp ce hipofuncția hipofizară
(nanism) se însoțește de hipotricoză.
Corticoizii în aplicații locale sau injectați în derm stimulează
pilogeneza.
Hormonii sexuali masculini ( androgenii ) inhibă pilogeneza, în
timp ce hormonii sexuali feminini ( estrogenii ) excită pilogeneza.
Vasodilatația stimulează creșterea părului, în timp ce spasmele
capilarelor din papila bulbului pilos sînt urmate de căderea părului
( alopecie ).
Razele ultraviolete, substanțele vasodilatatoare ( histamina,
vitamina PP, procaina ), substanțele fotodinamice ( meladinina ),
vitaminele A, B2, E, H1 și unele elemente minerale ca Fe, Cu, I
stimulează pilogeneza, iar sărurile de taliu și substanțele
antimitotice ( folosite în tratamentul cancerului ) o inhibă.




Formațiunile Anexe ale Pielii - Glandele Pielii




FORMAȚIUNILE ANEXE ALE PIELII - GLANDELE PIELII



Glandele pielii își elimină produșii de secreție la
suprafața epidermului și îndeplinesc funcții
fiziologice importante.
După structura anatomică, aceste glande sînt de
două feluri : acinoase și tubulare.
După felul secerției se deosebesc : glande holocrine
( sebacee ) și glande sudoripare ( ecrine și apocrine ).

Glandele sebacee sînt anexate unor foliculi piloși, fiind
situate mai superficial decît glandele sudoripare.
Sînt glande de tip acinos - holocrin, aceasta însemnînd
că produsul lor de secreție - sebumul - este pus în libertate
prin distrugerea celulelor în care este înmagazinat.
Sebumul este evacuat în foliculul pilos printr-un canal
foarte scurt - conductul sebaceu.
Glandele sebacee sînt mai dezvoltate și mai numeroase
în anumite regiuni ca: frunte, șanțul nazo-genian,
bărbie, partea superioară a trunchiului ( mai ales zonele
presternală și între omoplați ) și în regiunea genitală.
În regiunile lipsite de păr ( palme și tălpi ) ele lipsesc.
Forma acestor glande este cea de lobuli.
La periferie, lobulul are celule germinative, iar în centru
se găsesc celule care conțin o mare cantitate de grăsimi
neutre.

Glandele sudoripare se găsesc pe toată suprafața pielii,
spre deosebire de glandele sebacee, fiind mai numeroase
și mai dezvoltate în unele regiuni.
Forma lor este tubulară, la fiecare tub distingîndu-se o
porțiune secretorie, glomerului, situată în dermul profund
sau hipoderm, și o porțiune excretorie, canalul sudoritar,
care după ce străbate dermul și epidermul se deschide la
suprafața pielii printr-un mic orificiu, porul sudoripar.
Există două tipuri de glande sudoripare : glande ecrine și
glande apocrine.

Glandele ecrine sînt glandele sudoripare propriu-zis.
Ele sînt diseminate pe toată suprafața pielii, în special pe
palme și tălpi.
Secreția lor este merocrină, adică celulele secretă sudoarea
fără să se distrugă.

Glandele apocrine sînt mai puțin numeroase, însă mai mari
și se găsesc în axile, mameleoane, perineu și regiunea anală.
Secreția lor este holomerocrină, adică celulele glandulare se
distrug parțial în timpul secreție.
Spre deosebire de glandele ecrine, al căror tub excretor se
deschide direct la suprafața pielii, glandele apocrine se deschid
în interiorul foliculului pilosabaceu.