Histologia Pielii





HISTOLOGIA PIELII



Pielea se compune din trei straturi: epidermul, dermul și
hipodermul.

Epidermul, care constituie stratul periferic al pielii,
este un epiteliu stratificat.
Celulele epidermului sînt dispuse în șase rînduri suprapuse,
după cum urmează:

Pielea și structura ei

- stratul bazal sau germinativ este stratul cel mai profund,
format dintr-un singur rînd de celule cilindrice, dispuse
paralel ( ,,în palisadă” ) și așezate pe membrana bazală,
care le desparte de derm.
Aceste celule au fost denumite keratinocite și au rolul de
reînnoire continuă a celulelor epiteliale din straturile de deasupra.
Tot în stratul bazal se mai găsesc și melanocitele, celule
care au capacitatea de a forma pigmentul melanic ( melanina )
care dă culoarea pielii;



Transformarea celulelor epidermice























- stratul filametos, spinos sau mucos al lui Malpighi este un
strat format de fapt din 6 - 12 rînduri de celule poligonale,
care provin din celulele stratului germativ.
Celulele acestui strat sînt legate între ele prin niște fibrile
denumite punți intercelulare, care explică rezistența deosebită
de la acest nivel;
stratul granulos este format din 1-5 rînduri de celule romboidale,
cu marea axă orizontală și nucleul degenerat.
Citoplasma celulelor conține grămezi mari de keratohialină;
- stratul lucid este format din celule feziforme care au
nucleu puțin vizibil;
- stratul cornos este format dintr-o suprapunere de celule cornoase,
turtite, care nu mai au nucleu și se disociază ușor.
Grosimea acestui strat diferă după regiune, sex și profesie ;
- stratul exfoliativ sau disjunct este format tot din celule cornoase,
mai bătrîne și care fiind slab unite de desprind ( exfoliază )
continuu.
Acest proces abia vizibil se numește descuamația fiziologică.
Celulele stratului cornos și exfoliativ sînt de fapt celule
moarte, care sînt înlocuite mereu prin formare de noi celule.
Aceste schimbări sînt caracteristice și pentru păr, unghii
și glande sebacee.

Dermul este de fapt un țesut conjuctiv format din fibre,
celule și substanța fundamentală.
Delimitat de epiderm prin membrana bazală, sinuoasă,
el este constituit din două straturi:
- stratul papilar, mai subțire sau dermul superficial, papilar
este situat la nivelul papilelor dermice ( proeminențe conice
care se mulează pe prelungirile epidermului, denumite creste
interpapilare ).
- corionul sau dermul propriu-zis, cel de-al 2-lea strat,
cuprinde 4/5 din grosimea dermului.
Fibrele  care compun dermul sînt din trei feluri: fibre
conjunctive, fibre elastice și fibre reticulare.
Aceste fibre se întretaie în toate sensurile contituind o triplă
rețea care este presarată de celule.
Celulele sînt de două feluri: celule fixe ( fibroblaști, fibricite,
mastocite, plasmocite, celule pigmentare ) și celule migratorii
( limfocite, monocite și granulocite ), provine din vasele sanguine.
Fibroblastul este celula specializată în elaborarea fibrelor de colagen.
Fibrele și celule sînt cuprinse în așa-numita substanță
fundamentală gelatinoasă, amorfă, omogenă și acidofilă ( se
colorează roz-palid cu ajutorul eozinei ).
În afara elementelor de mai sus, dermul conține numeroase vase
sanguine, limfatice și terminații nervoase.

Hipodermul este stratul cel mai profund al pielii și este format
din țesut conjunctiv lax, în ochiurile căruia se află celule
grăsoase mari, grupate în lobuli, care constituie paniculul adipos.
În hipoderm, pătrund uneori glomerulii glandelor sudoripare
și își au sediul unii mușchi pieloși și corpusculii senzitivi.






Date Privind Aspectul Morfologic al Pielii




 DATE PRIVIND ASPECTUL MORFOLOGIC AL PIELII



Pielea este un organ conjunctivo-epitelial care
îmbracă corpul în întregime, cu excepția orificiilor
naturale ( nas, gură, uretră, vagin, anus ) unde rolul
de înveliș este preluat de submucoase și mucoase.
Pielea nu este un simplu înveliș al corpului, ci este
un organ cu o activitate vitală ca și a inimii, ficatului
sau a altor organe.
Pielea este cel mai mare organ al corpului și are
următoarele caracteristici:
- suprafața pentru talia mijlocie a unui adult este de cca
1,5 - 3 m pătrați, iar la nou-noscut cca 0,25 m pătrat;
- greutatea pielii reprezintă aproximativ 6% din greutatea
totală a corpului.
Astfel, la un om adult cu o greutate de 70 kg, pielea
cîntărește peste 4 kg;
- grosimea variază ( între 0,5 - 4 mm ) după regiuni,
vîrstă și sex.
Astfel, la nivelul palmelor și al plantelor, pielea este
foarte groasă ( 2 -3 mm ), iar la pleoape, pe prepuț și pe
fața internă a coapselor este subțire ( 0,7 - 1 mm ).
Pielea copiilor și a femeilor este mai subțire decît cea
a bărbaților.
- culoarea variază după rasă, vîrstă, sex și regiuni.
După rasă, ea poate fi de la alb-deschis pînă la
negru-închis.
Copiii și femeile tinere au o culoare mai deschisă decît
a adulților și bătrînilor.
Pielea de la nivelul areolei mamare și cea din regiunea
genitală este mai pigmentată decît în alte regiuni.
Această pigmentare este mai pronunțată la femei, în
special în timpul gradividății.
Culoarea pielii rezultă de fapt din amestecul mai
multor culorii:
- culoarea proprie a pielii, galbenă, este datorită
stratului cornos;
- culoarea albă este cauzată de keratohialină, substanță
care se găsește în epiderm și anume în stratul granulos;
- culoarea brun-închisă este provocată de melanină,
pigmentul pielii;
- culoarea roșie este datorită sîngelui din rețeaua sanguină
a dermului.
Relieful pielii este determinat de proeminențe și depresiuni
( șanțuri, cute, ).
Șanțurile mai mari se observă la nivelul plicilor de flexiune,
iar șațurile mai mici desemnează romburi pe toată suprafața
cutanată formînd cadrilajul hașuat caracteristic pielii.
La nivelu pulpelor degetelor proeminențele ( crestele
interpapilare ) și depresiunile ( șanțurile interpapilare )
au o dispoziție particulară, care este caracteristică fiecărui
individ și se menține de la naștere pînă la moarte, nemodificată.
Această dispoziție particulară este cunoscută sub numele
de amprente sau dermatoglife.
Orificiile pielii sau porii sînt locurile pe unde glandele
sebacee, sudoripare și mamare excretă produsele lor
( sebum, sudoare și lapte ).
Ele sînt situate după natura lor, în jurul perilor sau diseminate
pe tot tegumentul.
Consistența pielii este moale; ea este catifelată, grasă, ușor
umedă, în funcție bineînțeles și de cantitatea secrețiilor
foziologice.
Elasticitatea pielii este foarte mare.
Astfel un fragment de 2 cm suportă o greutate de 2 kg
fără a se rupe.
În caz de întindere lentă ( graviditate, creștere ) se poate
rupe fibrele elastice din derm, apărînd vergeturile.
Luciul pielii este mai pronunțat acolo, unde cadrilajul
hașurat lipsește ( buza, pavilionul urechilor etc.).





Nu Toate Persoanele au Același Tip de Piele




NU TOATE PERSOANELE AU ACELAȘI TIP DE PIELE


Există nenumărate tipuri de piele care diferă între ele.
Pentru determinarea naturii tenului este necesar un
diagnostic cosmetic deoarece numai în felul acesta
putem realiza o îngrijire rațională și eficientă.
În acest scop avem nevoie de o lupă sau de o foiță de
hîrtie pe care o aplicăm pe față și apoi o privim în zare,
existența petelor de grăsime indicîndu-ne o piele grasă.

Examenul pielii cu lupa și diagnosticul pielii cu foița de hîrtie



O indicație privind natura tenului o putem obține
și cu ajutorul unui creion ( dermatograf ), dacă
cu partea neascuțită vom trage cîteva linii pe piele,
apăsînd ușor.
În cazul cînd traseul se înroșește, avem de-a face
cu un ten sensibil; înroșirea deasupra liniei indică
un ten gras iar dacă se observă o adîncitură, este
vorba despre o piele uscată; tenul normal nu
prezintă nici o reacție.





Diagnosticul pielii cu creionul























Menționăm că pentru determinarea naturii tenului,
înainte de examinare vom îndepărta orice urmă de
fard și alte impurității.
Ne vom spăla cu apă și săpun și vom lăsa să treacă
aproximativ 3 ore pentru ca pielea să-și recapete
aciditatea normală.
Pentru a vă îngriji cu eficiență maximă trebuie să
cunoașteți cîteva date legate de structura, anatomia
și fiziologia pielii.



Histologia Pielii

Formațiunile Anexe ale Pielii - Glandele Pieii

Funcțiile Epidermului și ale Anexelor

Fiziologia Generală a Pielii




Evoluția Tehnicii și Cosmetologia




EVOLUȚIA TEHNICII ȘI COSMETOLOGIA



Pînă s-a ajuns la substanțele cosmetice de astăzi, la
folosirea științifică a ceea ce natura pune la dispoziție
omului, omenirea a străbătut un drum lung.
Din anul 1600 și pînă aproape de 1800, știința
cosmetică a fost răspîndită între diferite grupuri;
alchimiști, bărbieri, coafori, cameriste și chiar
doamne nobile.
În țara noastră, prepararea produselor cosmetice era mai
ales o artă casnică, sau cel mult de domeniul artizanatului,
practicată în laboratoare individuale, pînă aproape de
ultimul pătrar al veacului al XIX-lea.
La avîntul industriei cosmetice a contribuit enorm chimia.
Industria noastră produce astăzi o gamă vastă de preparate
cosmetice și produse de parfumerie, fabricate după
metodele cele mai avansate, calitatea produselor fiind controlată
și garantată de către laboratoarele de specialitate ale statului.






Medicina și Cosmetica




MEDICINA ȘI COSMETICA



Cei mai celebri medici ai antichității, Hipocrate la
greci, Celse și Galen la romani, s-au interesat de
cosmetică.
Ei au prescris norme de îngrijire igienică a pielii
și chiar tratamente pentru unele dermatoze inestetice.
Deja în această epocă, Galen face o deosebire netă
între cosmetica șarlatanilor care urmărea doar frumusețea
trecătoare și cosmetica cu adevărat serioasă, bazată
pe relațiile de frumusețe cu igiena corpului.
Frumusețe fiziologică sau meșteșugită? Pînă într-o
anumită perioadă, scopul esențial al cosmetologiei era
înfrumusețarea femeii.
Fardurile și machiajul îi făceau fața mai atractivă,
camuflînd imperfecțiunile.
Unguentele, băile de lapte, ceratele catifelau pielea.
Cuceririle științei medicale, a igienei, dieteticii, a
esteticei și gerontologiei au schimbat fundamental
preocupările cosmetologiei.
Sănătatea organismului, integritatea structurii țesăturilor
este păstrată și întreținută astăzi și prin tratamente
cosmetice corespunzătoare.





Cosmotologia în Artă, Istorie și Literatură




COSMOTOLOGIA ÎN ARTĂ, ISTORIE ȘI LITERATURĂ



Personalități celebre, prin gîndirea și opera lor,
s-au referit la rolul și importanța frumuseții în
viața oricărei femei.
Frumoasa Aspasia, care a fost căsătorită cu doi
regi ai Persiei și al cărui spirit era cultivat, a
publicat precepte pentru conservarea sănătății
și frumuseții.
Sub domnia lui Nero, renumitul medic Diocoride,
publică în limba greacă ,,Materia medicală” unde
sînt pomenite pentru prima oară depilatoarele.
În timpul reginei Cleopatra, despre care se spune că
era o frumusețe rară, apare un formular de cosmetică
în care erau indicate rețetele folosite de ea.
Formularul a fost distrus în incendiul renumitei
biblioteci din Alexandria, dar textul lui a fost în parte
reprodus de către Criton.
Preocuparea vechilor egipteni pentru frumusețe,
este atestată și de alte documente.
Se spune că Seș, mama Tetei, șoția primului rege al
Egiptului, a dat acum cca 6000 de ani, prima rețetă
cosmetică, care s-a păstrat scrisă pe pietrele neclintite
ale vechilor clădiri regale egiptene; ea conținea sfaturi
pentru vopsirea părului.
Ebers, în papirusurile vechi de 3500 de ani ( descoperite
în 1874 ) a putut descifra formule de creme, folosite de
vechii egipteni pentru a potoli usturimea cauzată se
soarele puternic de pe malul Nilului, precum și pentru a
înmuia pielea asprită din aceleași cauze.





Cercetări Arheologice, Documente Istorice și Etnografice Privind Cosmetologia





CERCETĂRI ARHEOLOGICE, DOCUMENTE ISTORICE ȘI ETNOGRAFICE PRIVIND COSMETOLOGIA




Documentele atestă printre altele și preocuparea oamenilor
pentru frumusețe, în dorința lor de a place.
Se poate afirma că nu există parte componentă a cosmeticii,
pe care omenirea să n-o fi cunoscut, într-un anumit fel, din
timpurile cele mai îndepărtate.
Oamenii foloseau puterea de atracție a unor culori, se foloseau
de ele, își confecționau ustensilele necesare pentru prepararea
de produse cosmetice și vasele în care se păstrau etc.
Aveau rețete proprii pentru prepararea sulimanurilor.
Vasul de ulei, făcut dintr-o tigvă, este unul dintre primele și
nelipsitele ustensile cosmetice.
În perioada glaciară se foloseau lopățele pentru aplicarea
sulimanurilor.
S-au găsit în grotele aceleiași perioade palete ornamentale de
ardezii, sticluțe de os și borcănașe cu capace, în care se țineau
cremele.
Au fost găsite bețișoare ascuțite, într-o formă asemănătoare
tuburilor de ruj, împreună cu rumeneala pentru roșu de buze.
Această dorință a omului spre frumos privea ființa umană și
după moartea ei.
Egiptenii sulemeneau fața palida a mortului iubit, îmbălsămat,
și îi puneau în mormânt ceea ce îi folosise în viață: spada pentru
bărbat, iar femeii, borcănașul cu suliman și tibișirul cu care se colora.
În încăperea funerară a reginei Hetepheres, mama faraonului Kheops
( în timpul căruia a fost construită marea piramidă de la Giseh - una
dintre cele șapte minuni ale lumii antice ), a fost găsită o cutie de
manichiură, deosebit de artistic executată și cu cosmeticele respective
alăturate.
Egiptologul Shaw a descoperit în mormintele femeilor din Sahara
interesante truse din trestie, în care erau înfipte ace lungi, folosite
ca instrumente pentru fardarea ochilor.
În mormintele paleolitice s-au găsit piepteni de os și ace de păr,
iar la muzeul ,,British” din Londra, pe exponate (mumii) se poate
constata că, lacul de unghii de toate nuanțele și tehnica folosirii
lui erau cunoscute oamenilor din acele vremuri.
Texte vechi menționează că femeile egiptene ( cele bogate ), după
baie își acopereau corpul cu farduri, apoi se machiau cu mixturi
complicate.
Pentru înviorarea ochilor foloseau ,,kohol”.
Erau folosite două culori: pentru partea superioară a pleoapei -
culoarea neagră, iar pentru partea inferioară - verdele malahit.
Pentru strălucirea buzelor foloseau rujuri în formă de creioane.
Pentru ca gingiile să fie roze și tari, foloseau produse de mestecat.
Cinabrul ( deși toxic ) era folosit pentru prepararea de pudre și farduri.
Părul era pieptănat, împlinit și parfumat.
La greci, consumul de parfumuri devenise un viciu.
Atenienii bogați își parfumau vinul cu violete și trandafiri.
Înainte de masă își ungeau părul cu parfumuri, pentru a îndepărta beția.
În Roma antică, deoarece abuzul de băi și săpunul preparat din cenușă
și uleiuri vegetale, uscau pielea peste măsură, uleiurile și cremele
grase nu puteau lipsi din nici o trusă igienică.
Romanii foloseau spălatul cu lapte și cu emulsii, își ungeau pieptul,
fața și mîinile cu grăsime de lînă de oaie, care conținea multe
impurități și avea un miros neplăcut.
Săpunurile erau parfumate cu ulei de roze sau alte uleiuri, pe
care le foloseau la prepararea cosmeticelor ca: pomada pentru
față, uleiuri de păr aromatizate cu diferite parfumuri de flori,
obținute sau prin încălzirea directă a amestecului gras cu petalele
florilor, sau prin extracția parfumului cu vin și evaporarea pe baia de apă.
Pentru păr, preparau unguente, a căror formule sînt folosite și în
zilele noastre.
Femeile romane foloseau, de asemenea, diferite farduri pe bază
de ceruză, ca și grecoaicele.




20 de Povețe Despre Felul Cum să te Porți în Sfânta Biserică și să Serbezi Duminica și Sărbătorile




20 DE POVEȚE DESPRE FELUL CUM SĂ TE PORȚI ÎN SFÂNTA BISERICĂ ȘI SĂ SERBEZI DUMINICA ȘI SĂRBĂTORILE



1. Mai înainte de a merge la Sfânta Biserică
împacă-te cu toți cu care ești certat.

2. Lasă și tu din inimă și iartă tuturor celor ce
ți-au greșit cu ceva, ca și Dumnezeu să ierte.

3.Îmbracă-te într-o ținută, curată, dar modestă,
ba chiar smerită, știind că nu mergi la teatru, ci
ca să te rogi lui Dumnezeu cu umilință și cu
lacrimi pentru iertarea păcatelor tale.

4. Silește-te ca să duci un dar, măcar cât de mic:
lumânări, tămâie curată și un pomelnic pentru
a fi pomenit, tu și toți ai casei tale la Sfânta Liturghie.

5. Silește-te după putere ca să fii la sfânta Biserică
mai înainte de a se începe slujba, ca să ai timp să
te închini cu liniște pe la Sfintele Icoane și să poți
da din vreme și pomelnic spre pomenire.

6. Dacă din întâmplare ai sosit după începerea
slujbei, apoi stai liniștit la locul tău: ca să nu faci
tulburare și altora prin umblarea ta de acolo până
colo.
Această sminteală este mai mare păcat, decât binele
ce vrei să-l faci.
Pacea și desăvârșita liniște este de absolută trebuință.

7. Stând în biserică, nu privi în dreapta și în stângă,
căci aceasta te sustrage de la gândirea spre Dumnezeu.

8. Vorbirea în Biserică este un păcat foarte mare.
Nici tu nu te rogi și împiedici și pe altul, de a se ruga.
De aceea starea ta în biserică în loc să-ți fie de folos
și spre iertare, se va face ție spre osândă și păcat.

9. Urmărește cu mintea tot ce se citește și se cântă
și repetă și tu în minte, rugăciunile măcar cele mai
însemnate.

10. Silește-te ca în timpul slujbei să nu te abați cu
mintea la nimic pământesc, pentru ca măcar două
ceasuri din săptămână să trăiești și tu în adevărată
reculegere și rugăciune.

11. Când te închini, fă semnul Sfintei cruci complet
și cu luare aminte.
Făcând semnul sf. cruci în batjocură, înseamnă că
batjocorești pe Stăpânul ei în numele căruia te închini.
Mai de folos e să faci cruce o dată cum se cuvine
decât să fluturi de multe ori cu mâna fără să știi tu,
nici alții, ce voiești să faci;
Prin aceasta vei stârni râsul celor ce te văd și al
diavolului, făcând sminteală altora și ție îți va fi spre păcat.

12. Ascultă cu luare aminte toată slujba până la sfârșit.
Numai așa ți-ai făcut datoria deplină către sufletul tău.
După cum dai hrană îndestulată corpului tău toată
săptămâna, dă și sufletului tău măcar odată să se sature
de cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viață.

13. Sfânta Evanghelie, Apostolul și cazania sau predica,
ascultă-le cu luare aminte în așa fel, ca să poți spune și
tu altora despre folosul și învățătura ce ai luat din
cuprinsul lor.

14. Când se împarte sfânta anaforă, închină-te și pe
la Sfintele Icoane cu toată credință și smerenia cuvenită.

15. Când te închini icoanelor, sărută chipul Sfântului
la picioare, sau cel mult mâinile, iar nu la față.

16. Plecând din biserică mergi întins acasă, ferindu-te
de a te abate pe la cârciumi sau locuri unde se spun
palavre și vorbe nefolositoare.

17. După ce stai la masă și te odihnești puțin, apoi
citește cărți moral-religioase și meditează și te roagă.
Povățuiește pe toți ai tăi spre cele sufletești.

18. Dacă ai de unde, cercetează și bucură pe săraci
prin milostenie, cu bucate, cu haine, cu bani și din
toate darurile ce ți-a dat ție bunul Dumnezeu.
Asemenea și cu cuvinte bune povățuiește pe cei
neștiutori pe calea Domnului.

19. Dacă vei serba Duminicile și sărbătorile în cest
fel, vei avea pe Dumnezeu cu tine și-ți va ajuta și
va binecuvânta întreprinderile tale și te va bucură
în toată viața ta cu îndestulare, cu sănătate și cu
tot binele.

20. Dacă vei petrece viața ta așa, creștinește, apoi
la sfârșitul vieții tale vei dobândi și fericirea cea
veșnică, și cerească și deplină, pe care Dumnezeu
a pregătit-o tuturor celor ce-l ascultă pe dânsul.



Scopul vieții tuturor creștinilor, este mântuirea; și
dacă o vei dobândi, destul este ție.
În acest caz, viața acesta îți va fi spre mărire și
fericire veșnică,, iar nu spre judecată și osândă.
,,Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și
Dreptatea Lui, și toate celelalte vi se vor adăuga vouă”.
(Mat.6.33).
Fii credincios lui Dumnezeu și Bisericii Sale, cât
vei trăi; și vei avea în viața aceasta tot binele iar în
cealaltă, vei dobândi cunună de mărire.



Rugăciune Către Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Grabnic Ajutătoare




RUGĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU GRABNIC AJUTĂTOARE




Ceea ce singură ești bucuria celor scârbiți și apărătoarea
celor nedreptățiți, mângâierea celor ce plâng și ajutor
celor neajutorați, cercetarea celor neputincioși și
acoperământ și sprijin celor nedreptățiți.
Liman celor înviforați, toiag orbilor, povățuitoare celor
rătăciți și scăpare tare celor din nevoi, Născătoare de
Dumnezeu cu totul fără de prihană, ia aminte la rugăciunea
mea cea smerită, pe care o aduc ție dintru adâncul inimii,
și mă izbăvește de viforul cel rău al gândurilor.
Izbăvește-mă din somnul cel greu, care mi s-a pricinuit
mie din lenevire și depărtează de la mine trândăvia cea
cumplită.
Ajută-mă să mă izbăvesc de obiceiul cel rău al păcatelor
și să scap de tirania cea amară a demonilor.
Și te rog Stăpână, după cum știi, mântuiește-mă pe mine
nevrednicul robul tău, cel ce spre tine, după Dumnezeu,
mi-am pus nădejdea mântuirii mele.
Învrednicește-mă Preacurată ca să împlinesc cu osârdie
poruncile Fiului tău și Dumnezeului nostru și să pot
să păzesc totdeauna așezămintele Lui cele mântuitoare.
Și mă învrednicește ca să cuget totdeauna cu minte luminată
și să întâmpin slavosloviile Lui cele bine primite.
Că spre tine, ceea ce ne dăruiești toate bunătățile și ne
ești grabnic ajutătoare, nădăjduind, aduc această cerere.
Deci, să nu cad din nădejdea ce am către tine Preacurată,
nici să mă întorc smerit și rușinat; ci să aflu prin tine, de
Dumnezeu dăruită Stăpână, degrabă împlinirea cererilor mele.
Ca totdeauna, ca pe o ajutătoare nebiruită a noastră, a
păcătoșilor, care împlinești cererile noastre cele bune,
să te laud și să te slăvesc pe tine, acum și pururea și în
vecii vecilor. Amin

După aceasta, Sfinte Dumnezeule...
Preasfântă Treime... și Tatăl nostru...

Fecioară Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, primește
această mărturisirea a greșelilor mele celor multe și
grele și o du Fiului Tău și Dumnezeu, rugându-te Lui,
ca să fie milostiv mie, ticălosul.
Pentru aceasta pe tine te rog să fii pentru mine înainte
solitoare și mijlocitoare.
Că multe și mari daruri dobândind eu de la Ziditorul
meu Dumnezeu, dar uitându-le pe toate, nemulțumitor
m-am arătat eu, ticălosul, care am trăit ca dobitoacele
și m-am asemănat lor.
Căci sunt sărac de fapte bune, dar bogat de păcate, plin
de rușine, și osândit de Dumnezeu, făcându-mă de
plângere îngerilor, de râs și de bucurie dracilor și
urâciune oamenilor, din pricina păcatelor mele.
Multe și mari sunt păcatele mele, dar la ajutorul tău
alerg, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, eu, cela ce
în dezmierdări am cheltuit bogăția mea cea sufletească,
cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor cele rele
și deșarte, visteria cuvintelor celor necurate și spurcate
și lipsit de toată fapta bună.
Miluiește-mă pe mine cel smerit, milostivește-te spre
mine cel neputincios.
Multă îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine și
nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu;
că toate le poți, ca ceea ce ești mai presus de toate
zidirile, că din toate câte voiești nimic nu este ție cu
neputință.
Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele și nu te
întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea
inimii mele și nu rușina nădejdea mea cea către tine;
ci cu rugăciunile tale, cele de Maică, roagă-te Fiului
tău, pentru iertarea păcatelor mele.
Învrednicește-mă pe mine ticălosul și nevrednicul
robul Tău, ca să-mi iau frumusețea cea din început.
Ajută-mă ca să mă izbăvesc de patimi și de păcate
și să mă îmbrac cu dreptate și cu fapte bune.
Să mă izbăvesc de spurcatele pofte trupești și să
mă îmbrac întru sfințenia curăției celei sufletești,
să mor lumii și să viez faptei celei bune.
Călătorind eu, fii cu mine; pe marea vieții acesteia
înotând, ajută-mă; când priveghez mă întărește,
când sunt în necaz mă mângâie; când sunt împuținat
în credință mă îmbărbătează; când sunt bolnav,
vindecare îmi dăruiește, când sunt nedreptățit mă
izbăvește; când sunt în primejdie de moarte, degrabă
apucând, mă scoate și vrăjmașilor mei cei văzuți și
nevăzuți în toată vremea înfricoșat mă arată, ca să
cunoască toți care cu nedreptate mă necăjesc, că
eu sunt robul tău.
Așa Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu,
nedejdea tuturor creștinilor.
Trufia și mândria cea deșartă din mintea mea o șterge.
Nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene
și bântuielile cele de ziuă ale gândurilor celor necurate
din mintea mea le împuținează și mă ajută ca, fără
împiedicare, să merg pe calea cea fericită și poruncită
de Dumnezeu.
Dă-mi vreme de pocăință și de moartea cea de năprasnă
mă izbăvește, iar la sfârșitul vieții mele, fii lângă mine,
ușurând durerea cea nesuferită.
Atunci să mă ușurezi de strâmtoarea cea cumplită și
să mă izbăvești de chipul cel înfricoșat al diavolului
și de cercetarea cea amară pentru toate a vameșilor celor
din văzduh, a stăpânitorilor întunericului, și zapisele
păcatelor mele cele multe să le rupi cu dumnezeieasca
ta putere.
Cu Dumnezeu mă împrietenește și stării Lui de-a dreapta
celei fericite, la judecata mă arată și bunătățile cele
veșnice a le moșteni mă învrednicește.
Această rugăciune aduc ție, Stăpână mea, Născătoare
de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecați,
mângâierea sufletului meu, povățuitoarea și nădejdea
mea cea după Dumnezeu, pe care cu blândețe,
primind-o, curățește-mă de toată întinăciunea păcatelor
trupească și sufletească, și mă învrednicește în veacul
de acum, fără de osândă să mă împărtășesc cu preasfântul
și preacuratul Trup și Sânge al Fiului și Dumnezeului tău,
iar în veacul ce va să fie, cu cina cea cerească a desfătării
raiului mă veselește.
Că acele bunătăți dobândindu-le eu, nevrednicul, să
slăvesc în vecii vecilor pe prea cinstitul și de mare cuviință
numele Fiului și Dumnezeului tău, cela ce primește pe
toți ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce
te-a făcut mijlocitoare și chezășie tuturor păcătoșilor
care aleargă la tine cu credință.
Că prin tine, prealăudată și preabună Stăpână, se
mântuiește tot neamul creștinesc, care laudă și preamărește
pe Tatăl, pe Fiul și pe Preasfântul Duh, Treimea cea
Preasfântă și de o ființă, totdeauna, acum și pururea
și în vecii vecilor. Amin.



Rugăciune Pentru Răposați




RUGĂCIUNE PENTRU RĂPOSAȚI



Pomenește Doamne, pe cei ce întru
nădejdea învierii și a vieții celei ce
va să fie adormit, părinți și frați ai
noștri, și pe toți cei care întru dreapta
credință s-au săvârșit și iartă-le lor
toate greșelile, pe care cu cuvântul
sau cu lucrul sau cu gândul le-au
săvârșit și-i așează pe ei Doamne, în
locuri luminoase, în locuri cu verdeață,
în locuri de odihnă, de unde a fugit toată
durerea, întristarea și suspinarea și
unde cercetarea feței Tale veselește
pe toți cei din veac sfinții Tăi.
Dăruiește-le lor și nouă împărăția Ta
și împărtășirea bunătăților Tale cele
negrăite și veșnice și desfătarea vieții
Tale celei nesfârșite și fericite.
Că Tu esți învierea și odihna adormiților
robilor Tăi (N), Hristoase, Dumnezeul
nostru și Ție slavă înălțăm, împreună și
celui fără de început al Tău Părinte și
Preasfântului și Bunului și de viață
făcătorului Tău Duh, acum și pururea
și în vecii vecilor. Amin.
Cu sfinții odihnește Hristoase, sufletele
adormiților robilor Tăi, unde nu este
durerea, nici întristare, nici suspin, ci
viață fără de sfârșit.




Rugăciunea Soților Unul Pentru Altul




RUGĂCIUNEA SOȚILOR UNUL PENTRU ALTUL



Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul
nostru, Cela ce ne-ai învățat ca totdeauna
să ne rugăm unul pentru altul, căci așa
vom împlini legea Ta și ne vom arăta vrednici
de mila Ta, caută cu îndurare și păzește de
vrăjmașii văzuți și nevăzuți pe soțul meu
( soția mea ), pe care mi l-ai dăruit ( mi-ai
dăruit-o ) a petrece împreună pînă la
moarte.
Dăruiește-i sănătate și deplină înțelepciune,
ca să-și poată îndeplini datoriile după
voia și poruncile Tale.
Ferește-l (o) de ispitele pe care n-ar fi în
stare să le poarte.
Întărește-l (o) în dreapta credință și în
dragoste desăvârșită, ca să lucrăm împreună
faptele bune și să ne tocmim viața după
sfintele Tale așezări și porunci.
Că a Ta este stăpânirea și puterea în veci. Amin.





Rugăciunea Credincioșilor ce se Căsătoresc




RUGĂCIUNEA CREDINCIOȘILOR CE SE CĂSĂTORESC



Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru,
sfințitorul nunții celei de taină și
preacurate, păzitorul nestricăciunii și
chivernisitorul cel bun al celor lumești,
Cel ce dintru început ai zidit pe om și
l-ai pus, ca pe un împărat, peste făpturile
Tale și ai zis: Nu este bine să fie omul
singur pe pământ, să-i facem ajutor;
pentru aceasta ai rânduit să lase omul pe
tatăl său și pe mama sa și să se unească
cu soția sa ( soțul său ) și să fie amândoi
un trup, iar pe cei ce Dumnezeu i-a împreunat,
omul să nu-i despartă.
Însuți Stăpâne, trimite darul Tău ceresc peste
mine nevrednicul robul Tău ( roaba Ta ) și
binecuvintează căsătoria pe care astăzi o
întemeiem înaintea feței Tale.
Curățește toate păcatele mele, iartă-mi
fărădelegile, dezleagă-mi toate greșelile cele
de voie și cele fără de voie; unește gândurile,
cugetele și inimile noastre în dragoste nefățarnică
și în credință nestrămutată, îndreptează-ne
pașii pe căile Tale, pentru ca pururea să
împlinim voia Ta cea sfântă.
Umple casa noastră de toate bunătățile,
dăruiește-ne copii buni și ne învrednicește
ca împreună să petrecem viețuire fără
prihană, să sporim în tot lucrul bun și
bineplăcut Ție, să plinim cu inima curată
poruncile Tale și să lăudăm și să preamărim
preacinstitul și de mare cuviință numele
Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului
Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.



Rugăciune de Mulțumire Pentru Binefacerile Primite de la Dumnezeu




RUGĂCIUNE DE MULȚUMIRE PENTRU BINEFACERILE PRIMITE DE LA DUMNEZEU



Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul
nostru, Dumnezeule a toată milostivirea
și îndurarea, Care ai nemăsurată milă,
nespusă și neajunsă iubire de oameni,
cîzând acum către a Ta slavă, cu frică și
cu cutremur, aduc Ție mulțumire pentru
binefacerile de care m-ai învrednicit pe
mine nevrednicul robul Tău.
Te slăvesc, Te laud și Te cânt ca pe un
Domn, Stăpân și făcător de bine.
Și iarăși căzând înaintea Ta, îți mulțumesc
și cu smerenie mă rog nemăsuratei și
negrăitei Tale milostiviri, ca și de acum
înainte să-mi dăruiești faceri de bine, ca
să sporesc în dragostea de Tine și de
aproapele meu.
Izbăvește-mă de tot răul și necazul.
Dăruiește-i liniște.
Și mă învrednicește ca în toate zilele
vieii mele totdeauna mulțumire să-Ți
aduc și să grăiesc și să cânt cele preabune
Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum
și pururea și în vecii vecilor. Amin.




Rugăciune Pentru Împăcare





RUGĂCIUNE PENTRU ÎMPĂCARE



Doamne, miluiește pe cei ce mă
urăsc, se sfădesc cu mine și mă
ocărăsc;
asemenea și pe cei ce mă grăiesc
de rău, ca nu cumva vreunul din ei
să pătimească ceva rău pentru mine,
necuratul, nici în veacul de acum,
nici în cel ce va să fie.
Ci-i sfințește de bunătatea Ta,
Preabunule Stăpâne. Amin.








Rugăciune Pentru Vrăjmași




RUGĂCIUNE PENTRU VRĂJMAȘI



Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
Cel unul născut din Tatăl, mai înainte de veci,
Care de bună voie ai primit moartea pe cruce
pentru mântuirea neamului omenesc și ca un
mielușel fără de glas împotriva celui ce-l înjunghie,
așa nu Ți-ai deschis gura; căci pe crucefiind
răstignit între cei doi tâlhari și batjocoririle de
la cei potrivnici primind, spre cer Ți-ai ridicat
ochii și cu bunătate Te-ai rugat:
,,Părinte! iartă-le lor, că nu știu ce fac”.
Tu Doamne, ne-ai învățat să nu stăm împotriva
celui rău și ai zis: ,,De te va lovi cineva peste
obrazul cel drept, întoarce-l și pe cel stâng”.
Asemenea Tu ne-ai poruncit zicând: ,,Iubiți
pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce
vă blestamă, faceți bine celor ce vă urăsc și
rugați-vă pentru cei ce vă rănesc și vă prigonesc,
ca să fiți fii ai Părintelui vostru Cel din ceruri,
căci El răsare soarele Său peste cei buni și
peste cei răi, și plouă peste cei drepți și peste
cei nedrepți”.
Tu Însuți întru tot bunule Împărate, caută la
mine nevrednicul robul Tău, și dă-mi tărie, ca
să nu mă mânii împotriva vrăjmașului meu și
să nu-i întorc lui loviturile cu răzbunare, căci
,,numai al Meu este a răzbuna”, grăiește Domnul;
iar nouă, făpturilor celor după chipul și asemănarea
Ta, ne-ai poruncit Tu Însuți ,,ca să nu apună
soarele peste mânia voastră”, și daruri la sfintele
Tale altare să nu ducem până nu ne vom fi
împăcat mai întâi cu cei în neînțelegeri cu noi!
Tu deci, Care în luminoasa și sfânta rugăciune
,,Tatăl Nostru”, ne înveți să ne rugăm zicînd:
,,Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi
iertăm greșiților noștri”, ajută-mi mie, Doamne,
ca, potrivit cuvintelor Tale, să răsplătesc cu bine
celor ce mă urăsc, celor ce mă rănesc și celor ce
mă prigonesc.
Dă-le, Doamne, pacea Ta, luminează-le mintea,
ca să Te cunoască pe Tine și poruncile Tale,
curățește-le inima și o înmlădie, ca să-și vadă
greșelile și să se căiască de nedreptățile lor!
Nu-i lăsa pe ei, Doamne, în rătăcire și în păcat!
Trimite-le lor binecuvântarea Ta, ca să se întoarcă
și să se mântuiască și să fie vii întru împărăția Ta!
Iar mie, Stăpâne, dăruiește-mi duhul curăției, al
gândului smerit, al răbdării și al dragostei, pentru
ca în pace și cu bucurie pururea să grăiesc către
Tine unele ca acestea: ,,Iartă-ne nouă greșelile
noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.
Amin.




Rugăciune Pentru Izbăvirea de Vrășmași




RUGĂCIUNE PENTRU IZBĂVIREA DE VRĂJMAȘI



 Doamne, învață-mă să-ți cunosc mărirea și
bunătatea.
Dă-mi inimă curată și lesne iertătoare și
căință pentru supărările ce-am făcut altora.
Fă să am dragoste creștinească și să pot
răbda cu pace toate necazurile ce-mi vin
din partea lor, făcând porunca Ta.
Mă făgăduiesc să nu mai fac rău celor ce-mi
fac rău; pe cel ce mă blesteamă, îl voi
binecuvânta.
De va flămânzi vrăjmașul, îi voi da pîine; iar
de va înseta, îl voi adăpa.
De va cădea, îl voi ridica și de se va rătăci,
îl voi povățui.
Doamne, eu nu sunt decît om neputincios.
De aceea, ajută-mă cu darul Tău să fiu statornic
în poruncile Tale.
Trimite binecuvântările Tale peste vrăjmașii
mei și întoarce inima lor cu dragoste asupra mea.
Alungă suferințele și neodihna ce-mi vin de la
ei și ne împacă pe noi.
Dă-mi pacea Ta, Doamne, ca să putem să viețuim
pe pământ cu pace, cu bucurie, și să-Ți zicem în
unire, cu față senină și cu inimă curată:
,,Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi
iertăm greșiților noștri” .
Că Ție se cuvine slavă, cinstea și închinăciunea
în veci. Amin.




Rugăciune Pentru Ușurarea Sufletului, la Întristări, Spaimă, Gânduri și Vise Urâte care Tulbură pe Om




RUGĂCIUNE PENTRU UȘURAREA SUFLETULUI, LA ÎNTRISTĂRI, SPAIMĂ, GÂNDURI ȘI VISE URÂTE CARE TULBURĂ PE OM



Dumnezeule întru numele Tău mântuiește-mă și
întru puterea Ta mă judecă.
Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea; pleacă urechea
Ta la graiurile gurii mele.
Ia aminte spre mine și mă ascultă, că m-am mâhnit
întru îngrijorarea mea și m-am abătut.
Inima mea s-a tulburat întru mine și frica morții a
căzut asupra mea.
Temere și cutremur au venit peste mine și
întunericul m-a acoperit.
Doamne, Dumnezeule mântuirii mele, ziua am
strigat și noaptea înaintea Ta.
Să ajungă până la Tine rugăciunea mea; că s-a
umplut de rele sufletul meu și viața mea de iad
s-a apropiat!
Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt!
vindecă-mă, că s-a tulburat foarte sufletul meu.
Ostenit-am întru suspinarea mea.
În toate nopțile îmi stropesc patul cu lacrimile
mele și în ele îmi scald așternutul.
Pentru ce ești mâhnit, suflete al mei? și pentru
ce mă tulburi?
Nădăjduiește spre Dumnezeu și mă voi mărturisi
Lui, mântuirea feței mele și Dumnezeul meu.
Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu,
de cine mă voi teme?
Domnul este sprijinitorul vieții mele, de cine
mă voi înfricoșa?
Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea!
Domnul este întărirea mea și scăparea mea și
izbăvitorul meu.
Dumnezeu este ajutorul meu și voi nădăjdui
întru Dânsul: Apărătorul meu și puterea
mântuirii mele și sprijinitorul meu. Amin.




Dorința de Înfrumusețare




DORINȚA DE ÎNFRUMUSEȚARE



Dorința de a se înfrumuseța și a trăi cît mai mult
este o tendință naturală atît femeilor, cît și a
bărbaților.
De aceea, apare ca firească întrebarea: care au
fost cauzele care au determinat această dorință
a oamenilor ?
Documente ale vremurilor, atestările analiștilor
sociologi făcute pe baza cercetărilor arheologice,
indică drept cauze care au determinat acest
fenomen următoarele :
- condițiile de mediu, de viață și modul de gîndire
al oamenilor ;
- instinctul de apărare față de forțele supranaturale
și de dușmanii apropiați; cultul zeilor și al morților;
- instinctul de apărare a sănătății față de dăunătorii naturali.

a) Condițiile de mediu, de viață și modul de gîndire
al oamenilor

Protejarea pielii a apărut ca o necesitate în primul rînd
în Orientul Mijlociu.
Trăind în climatul torid al acestei zone, stratul natural
de grăsime al pielii, nu-l mai putea proteja pe om, care
muncea sub soarele arzător.
Au început să fie folosite în acest scop grăsimile animale
și uleiul vegetal.
Acestea au devenit produse de primă necesitate fiind date,
în cadrul colectivelor organizate, muncitorilor și ostașilor,
ca rație zilnică.
Observînd că animalele, păsările, insectele și plantele au
culori diferite, oamenii primitivi s-au gîndit că acestea s-au
menținut în lupta pentru existență și datorită coloritul lor
și s-au străduit - găsind și metode - să-și coloreze și ei
figura și corpul.

b) Instinctul de apărare față de forțele supranaturale și de
dușmanii apropiați; cultul zeilor și al morților.

Teama omului primitiv în fața forțelor supranaturale,
dorința de a-i îmbuna pe zei, pentru ca aceștia să-l ajute
în fața calamităților naturale și a dușmanilor, a ridicat
pe trepte înalte folosirea unor produse naturale, care
încălzite, degajau un parfum ce era oferit cu prilejul jertfelor.
De asemenea, pentru a se apăra de forțele răului și pentru
a nu fi recunoscuți de dușmani, își ungeau fața și corpul cu tot
felul de culori, considerînd chiar că astfel se impuneau
față de dușmani.
În concepția lor de viață și moarte, oameni au manifestat
un cult deosebit morților, astfel că, pentru conservarea
cadavrelor în necropole, foloseau rășini, balsamuri și
substanțe odorizante, care aveau în același timp și proprietăți
antiseptice.
Substanțele odorizante au căpătat apoi o arie de folosință
mai largă la ceremoniile religioase.

c) Instinctul de apărare a sănătății față de dăunătorii naturali.

Necesitatea curățeniei corporale a apărut instinctiv la omul
primitiv, care caută să-și curețe corpul prin folosirea tuturor
mijloacelor naturale.
Datorită căldurile mari ei se spălau mult.
Mai tîrziu au învățat să-și prepare sub o formă sau alta săpunul.
Toate aceste lucruri elementare le considerau ca absolut necesare.
Dar chiar acolo unde apa era un lux, de pildă în Sahara, spălarea
se făcea cu nisipul uscat al pustiului.
În ținuturile arctice și subarctice, unde clima făcea uneori cu
neputință spălatul cu apă sau zăpadă, băștinașii au socotit
baia de aburi.
În cartea sa ,,Obîrșia lucrurilor” Iulius Lips, etnograf german,
prezintă unele aspecte privind igiena, arătînd că ,,nici un fiu bine
crescut al ținuturilor sălbatice nu neglijează igiena trupului”.
În Roma antică folosirea băilor calde era foarte obișnuită.
Împărații se făceau populari acordînd gratuit vizitatorilor
posibilitatea de a face baie, precum și uleiurile necesare.
În epoca respectivă au fost construite Termele ( băi publice ).
Oamenii erau chemați la baie prin clopote ; ei se grăbeau să
apuce cît mai multă apă caldă.
Pentru a îndepărta mirosul transpirației, își puneau la subsuori
mici pernuțe aromate.
Din motive de sănătate, pentru a se apăra de trahomul endemic,
răspîndit de către muște, oameni își pictau pleoapele cu o culoare
închisă, menită să-i protejeze contra acestei boli de ochi.
Alifiile făcute cu ulei de palmier, ulei de ricin, untură, umt, cu
adaosuri de ierburi diferite și de parfumuri metalice, apărau
pielea corpului de insolații, de înțepăturile insectelor, de frig și de vînt.
Metodele și produsele folosite pentru acele zugrăveli ale chipului
au fost considerate, pe drept cuvînt, ca fiind precursoare ale
cosmetologiei, după cum elementarele reguli de igienă, de apărare
a sănătății au fost considerate ca precursoare ale medicinii și
tot astfel, diferitele aspecte din viața oamenilor primitivi, a oamenilor
antici, a gîndirii lor, au stat ca fundament al multor teorii ale
civilizației moderne.
Dorința omului de a se înfrumuseța are origini foarte îndepărtate.
De mii de ani a existat preocuparea de a-și privi chipul, de a se
pieptăna, farda sau rade.
Fiecare fază a culturii umane a dat naștere unor concepții
proprii despre frumusețe, care urma să fie atinsă cu ajutorul
mijloacelor cosmetice.
La toate popoarele lumii se găsește însă, aceeași regulă că...
frumusețea, care în primul rînd o curățenie exemplară !
Dîndu-și seama de acțiunea apei reci, a aburului fierbinte,
a razelor soarelui tropical asupra pielii, oamenii au învățat
și aplicat noi cerințe ale igienei.

d) Natura oferă oamenilor mijloace de înfrumusețare

Natura a ajutat dintotdeauna pe om să-și realizeze obiectivele
și dorințele sale ; ea a oferit oamenilor și multiple mijloace
de înfrumusețare.
Oamenii primitivi foloseau ca sulimanuri nu mai puțin de
17 vopsele diferite, între care cele mai căutate erau albitele
( marnă, var ), negru ( cărbune de lemn, minerale de mangan )
și toată gama de nuanțe ale ocrului ( de la galbenul ce mai
deschis, pînă la portocaliu și roșu ).
În țările Orientului Mijlociu, a fost descoperită guma secretată
de un mic arbust spinos, ale cărui picături se cuagulau în
contact cu aerul și degajau un parfum neobișnuit.
Acestei gume-rezine i s-a dat numele de ,,mor”, respectiv smirnă.
Tot în aceste regiuni, erau și alți arbori care secretau rezine
mirositoare, cum ar fi olibanul ( Boswellia corteri ), din care
se făcea tămîia și balsamul de Meca.
Preoții sperau ca mirosul degajat prin încălzirea acestor
gume-rezine, prin spiralele de fum ce se ridicau, să ducă mai
repede rugăciunile la cer.
Totodată, mirosurille respective le dădeau un extaz deosebit,
care le întărea credința în zeii lor.
Preoții egipteni din Heliopolis oferau zilnic zeului soarelui,
trei mirodenii : o rășină dimineața, tămîie la prînz, iar seara,
un amestec de șase produse numite ,,kufi” în care intra și praful
de iris ( stînjenel ), folosit mai tîrziu în cosmetică.
În fața statuilor zeităților erau puse în vase de alabastru unsorile
și uleiurile rituale, preotul muindu-și uneori degetul, pentru a
unge statuile.
Femeile din antichitate își colorau în roșu-corai, cu ajutorul
sucului de ,,kufra”, vîrful degetelor, palmele, degetele de la
picioare, cîlcîiele și uneori chiar și vîrful sînilor.
Planta numită ,,kufra” era cunoscută sub numele de ,,henne”
și avea un parfum deosebit.
Femeile din orient pulverizau frunzele acestei plante, le amestecau
cu catesu ( vopsea extrasă dintr-un copac indian ) și obțineau
coloratul necesar.
Turcoaicele își vopseau părul în roșu cu acest produs.
La fiecare popor, pe lîngă influențele din afară, se practicau
procedee cosmetice devenite tradiționale și menținute pînă
în zilele noastre, procedee bazate pe ceea ce natura pune la
dispoziție oamenilor.
Documentele atestă unele produse naturale și procedee folosite,
care pot apărea drept curiozități.
Unele triburi de papuași melanezieni își decolorau părul
negru și creț cu ajutorul varului sau al leșiei, dîndu-i o
nuanță roșiatică sau gălbuie.
Îi pudrau apoi cu săruri pulverizante obținînd un efect ciudat,
prin contrast cu culoarea închisă a pielii lor.
Indienii americani preparau pentru spălarea părului, un fel
de șampon din seva unor plante, mai ales din planta,,Yucca”.
Pentru a feri pieptănăturile de murdărie și de atacul insectelor,
părul era uns cu ulei, frecat cu var și tratat cu urină de vită.
Varul acționează asupra urinei punea în libertate amoniacul,
care curăță părul și alunga insectele.
Indienii Kamio, din America de Nord, intensificau culoarea
neagră a părului lor, tratîndu-l cu o fiertură de smoală,
obținută din scoarța arborelui moschito.
Egiptenii, începîd cu frumoasa Cleopatra, au lăsat multiple
procedee de înfrumusețare.
Dealtfel, se spune despre Cleopatra că a fost prima femeie
care a scris un manual de îngrijire a frumuseții femeilor.
Ea folosea mîlul Nilului pentru a-și încreți părul.
Din mîl și urină își prepara o mască cosmetică.
Pentru epilare, folosea piatra ponce și penseta.
Ca să dea strălucire umerilor, folosea scoici pisate și alabastru.
Prepare un parfum al ei cu miros tulburător ,,Kiphe”,
care după Plutarh era un amestec de miere, vin, planta
,,henne”, smirnă, diferite rădăcini, lemn de trandafir, trestie
mirositoare, crocus, măcriș, boabe de ienupăr etc.
Dar și ceilalți egipteni nu s-au lăsat mai prejos.
Pentru îngrijirea părului și a dinților foloseau diferite rețete :

- contra încărunțirii: sînge de vițel negru, fiert în ulei; sînge
din corn de taur negru; grăsime de șarpe negru;
- contra căderii porului: pomadă făcută cu grăsimea de la 6 animale:
leu, hipopotam, crocodil, pisică, șarpe și țap;
- pentru întărirea firului de păr: dinte sfărîmat al unui măgar,
amestecat cu miere ;
- pentru curățirea dinților : bețișoare de lemn - care erau mai
întîi mestecate la un capăt pentru a le înmuia;
- gura și-o parfumau mestecînd grăunțe de mirt ;
- pentru strălucirea dinților : îi frecau cu un bastonaș de fildeș
pe care-l înmuiau într-un amestec de coji de ouă, cărbune și sidef.
Înaintea fiecărei mese își stropeau mîinile cu apă.
Drept săpun, foloseau un amestec de nisip, sodă și leșie.
Amestecul era utilizat pentru curățarea și catifelarea pielii.
Grecoaicele își spălau părul cu must de mere.
Subsuorile și le epilau cu rășină.
Ele purtau părul lung, pe care îl răsuceau în zulufi, îl prindeau
cu agrafe și panglici realizînd diferite pieptănături.
La femeile libere, părul scurt era fie semn de doliu, fie
recunoașterea bătrîneții.
Sclavele erau întotdeauna tunse scurt.
Grecoaicele foloseau creme pentru albit tenul, farduri,
vopsele pentru sprîncene și gene.
Multe femei aveau un întreg arsenal de oglinzi, agrafe,
pensete, flaconașe cu parfumuri și substanțe aromate,
borcănașe cu creme.
Pentru vopsitul obrajilor și buzelor foloseau creioane din
miniu de plumb sau rădăcina plantei ,,alcea”.
Sprîncenele le înnegreau cu funingine sau cu stibiu pisat
mărunt.
Pleoapele și le umbreu ușor cu cărbune.
Genele erau mai întîi vopsite în negru, apoi fixate cu un
amestec din albuș de ou, amoniac și rășină.
Femeile se parfumau din belșug, ca de astfel și bărbații,
după cum reise din reproșurile amare ale lui Socrate.
În timpul lui Nero, femeile făceau măști pentru față,
folosind excrementele de crocodil.
Femeile Bizanțului, ca să-și decoloreze părul, îl spălau cu
leșie și extrase vegetale, după care își puneau pălării fără
calotă ( numai boruri ), pe care își răsfirau părul și-l
expuneau la soare.
La unele populații de păstori din Africa, mijloacele de
înfrumusețare conțineau cele mai neobișnuite ingrediente,
ca balega și urina de vacă.
La noi la țară, sulemenitul ( de la cuvîntul turcesc sulumen ),
obicei vechi-oriental, a fost introdus după anul 1820, odată
cu o reformă radicală în îmbrăcămintea femeilor care adoptaseră
portul european.
L. Șăineanu în cartea sa ,,Influența orientală asupra limbii
și culturii române”, arată între altele că ,,o doamnă pe atunci,
nu se credea destul de grațioasă, pînă nu-și supunea figura
unei adevărate operațiuni chimice ; ea își sulemenea fața cu
alb și roșu, împodobind-o cu benghiuri din plasturi negri,
își colora în negru genele și sprîncenele cu gogoși de ristic,
își roșea jumătatea unghiilor, iar cucoanele alea bălaie, își
vopseau părul cu un fel de {cana}, cu care boierii își căneau
barba, ca să arate mai viguroși”.
Șt. Fofor, în ,,Formularul Cosmetic” apărut în 1858, arăta că
,,femeia de la țară, se lasă dintr-altele, numai ca să cumpere
mijloace de frumusețe ; ea vine la oraș cu oglinjoara, borcănelul
cu alifioara albă și foiță roșie în sîn, și, la marginea orașului
își aranjează toaleta, și apoi dă bună dimineața în piață”.
La Paști, fetele își înroșeau obrajii cu coji de ouă roșii.
Rumenirea feței se făcea și cu ,,coada cocoșului” sau ,,creasta
cocoșului”, o plantă avînd un rizom cărnos, pe care mai întîi
îl mestecau în gură.
Tot pentru rumenirea feței foloseau frunze roșii de răchită,
brîndușe de primăvară, sfecla, bulbul de ceapă ciorii,
cerneală roșie diluată în oțet, hîrtia roșie de ambalaj etc.
Sprîncenele și pleoapene se înnegreau cu funingine de pe
fundul oalei, cu cărbune de tulpină de busuioc sau cu
dopuri arse.
Chibriturile stinse serveau pentru a marca alunițele etc.
Folosirea acestor produse naturale, în modul arătat, reflectă
desigur condițiile social-economice ale oamenilor din
perioadele respective, accesul la produsele cosmetice
rafinate ale epocii lor.
Ele scot totodată în evidență dorința nestrămutată a oamenilor
de a se înfumuseța, de a corecta pe ici-colo unele defecte
cu care s-au născut și pe care natura îi ajută să și le corecteze.




Principii Generale în Educarea Cîinelui




PRINCIPII GENERALE ÎN EDUCAREA CÎINELUI




Pentru a fi plăcut, un cîine care trăiește în societate
trebuie să fie educat în mod convenabil.
Chiar dacă, de la cea mai fragedă vîrstă, el manifestă
calitățile certe, chiar dacă se arată afectuos, amabil,
încrezător, supus, el nu poate cunoaște regulile elementare
de bună purtare dacă nimeni nu i le-a insuflat.
În casă, dar mai mult încă în locurile publice ( parc,
plajă, stradă, hotel, etc. ), proprietarul va fi judecat
după conduita cîinelui său.
Un cîine care a fost achiziționat dresat sau educat,
trebuie antrenat în continuare și cu regularitate la
repetarea exercițiilor cunoscute.
Astfel, foarte repede va deveni neascultător și nu va mai
fi dispus să le execute prompt, deși nu se poate spune
că le va uita vreodată.
Nu trebuie să se confunde educația de bază și dresajul.
Dacă acesta pretinde o muncă dificilă și de durată, educația
de bază se face în zile alese arbitrar, fără constrîngere nici
pentru animal, nici pentru stăpîn, cel puțin cînd este vorba
de un pui.
Cîinele de vînătoare este bine să fie dresat chiar de către
stăpînul lui.
Cățelandrii scoși în teren prind multe și repede însă și de la
ceilalți cîini de vînătoare.
În general, exemplul unui cîine matur dresat este foarte folositor
în dresajul cățeilor.
Cel mai bun exemplu este scormonitul în gaură ( după
șobolan sau vulpe ), la care orice pui se dedă cu plăcere cînd
vede unul mai mare ca el că face treaba asta.
În țările în care există o activitate chinologică în adevăratul
înțeles al cuvîntului, unde asociațiile au secții sau cluburi
pentru fiecare rasă, se practică cursurile de dresaj în grup.
La aceste lecții fiecare proprietar vine cu cîinele său și se
antrenează după indicațiile unor instructori specializați, pe
terenuri special amenajate în acest scop.
Acești instructori conduc lecțiile, fiecare proprietar fiind de
fapt cel ce se ocupă de cîine.
,,Cîinele trăiește numai pentru tine”, spune chinologul
german, dr. Erich Schneider. ,,Lauda și critica îl lovesc ca
și pe tine.
Educă-l, dar nu-l răsfăța”.
Pentru aceasta de la început, cîinele trebuie învățat cu supunerea
față de stăpînul său.
Dacă nu dovedim fermitate, lesne se poate întîmpla ca el
să-și impună autoritatea.
Nu trebuie însă să confundăm această disciplinare a cîinelui
cu noțiunea de teamă.
Cîinelui nu trebuie să-i fie frică de noi, ci doar știe cu
precizie că trebuie să fie supus și să asculte ce i se spune.
Cîinii simt pe cei ce nu îi iubesc și arată neîncredere față
de aceștia.
Persoanele care iubesc cîinii sînt mai potrivite să le dea
educație decît cei ce folosesc asprimea în relațiile cîine-om.
Tot timpul lecției, instructorul trebuie să aibă un comportament
egal; nu trebuie să manifeste nerăbdare, nervi, să strige sau
să bată cîinele, deoarece poate compromite definitiv un lucru
care altfel se învață suprinzător de repede.
Dacă cel ce-și asumă sarcina aceasta are un temperament
nepotrivit este bine să nu se ocupe personal de educația
cîinelui sau - de ce să n-o spunem - mai bine să nici nu-și ia cîine.
Nu dați dovadă de nerăbdare cînd învățați cîinele cum să
se poarte sau îl dresați.
Nu uitați că baza asimilării o constituie repetarea exercițiului.
Nu vă impacientați cînd cîinele nu execută imediat, perfect,
o comandă.
Fți convinși că în clipa în care o va înțelege o va și executa.
Pentru ca de la început să obținem rezultate pozitive în
acțiunea de dresaj, trebuie să dăm totdeauna comanda la
momentul oportun, cînd atenția cîinelui este maximă, iar
lecția să aibă loc cînd cîinele are stomacul gol, pentru a-l
putea ademeni mai bine cu recompensa după o executare
corectă.
Nu uitați niciodată să-l lăudați.
Nici nu vă puteți da seama ce important este acest fapt și
ce sensibil este cîinele la felicitări.
Cîinele ne va recunoaște drept ,,conducătorul” lui dacă de
la bun început de la noi primește hrana și culcușul, dojana
și recompensa, dacă îl ținem mereu alături de noi, dacă îl
culcăm lîngă patul nostru, dacă îl facem să ne urmeze mereu.
El trebuie să asculte de toți membrii familiei, însă numai
pe unul să-l recunoască de stăpîn.
Această poziție trebuie reafirmată de cîte ori este nevoie,
pînă ce cîinele și-a însușit-o temeinic.
Dacă cedăm de mai multe ori, dacă acceptăm o ,,răzvrătire”
chiar de mică importanță, ne zdruncinăm autoritatea
cîștigăm și nu ne va mai asculta decît după bunul lui plac.
De aceea, în timpul educării, nu este bine să arătăm
nehotărîrea sau să abandonăm ( nejustificat ) ceea ce am
urmărit.
Cîinele va simți nehotărîrea și va deveni dificil pe viitor.






Recompensă și Pedeapsă - Baza Educației Canine




RECOMPENSĂ ȘI PEDEAPSĂ - BAZA EDUCAȚIEI CANINE



Cîinele este întotdeauna foarte sensibil la
recompensa ( bucățica de mîncare ce îi
place, o mîngîiere, plimbare ) care urmează
imediat unui ordin bine executat, ,,Tonul
face muzica” și în conversația pe care o duceți
cu cîinele dv.
O alintare sau felicitare trebuie să se deosebească
net de o poruncă sau pedeapsă.
Cu alte cuvinte, nu veți ajunge la nici un rezultat
dacă îi veți face pe un ton blînd un reproș de tipul :
nu e frumos ce ai făcut Bijulică, mamă, nu mai
supăra pe tătuțul tău !
Este contraindicat să exagerați cu alintarea cîinelui,
mai ales a celui matur.
Dacă are un temperament voluntar va deveni repede
neascultător, ceea ce, în special în afara casei, este neplăcut.
La orice mijloc de comunicare folosit, expresia trebuie
să fie cît mai scurtă, clară și mereu aceeași.
În general, este suficient să ridicăm tonul pentru ca un
cîine să înțeleagă că este pedepsit.
Bineînțeles că la abateri mai grave și sancțiunea trebuie
să fie e măsură, dar niciodată cu cruzime și întotdeauna
promptă, astfel nu-și va atinge scopul.
Intimidarea morală este mult mai eficace decît sancțiunea
fizică.
Și aici intervin moștenirile ancestrale care determină
comportamentul cîinelui.
Bunăoară, puteți să bateți cîinele și el să rămînă indiferent
la lovituri.
În schimb, dacă îl luați de ceafă și îl scuturați bine, veți
obține o intimidare mult mai utilă ( asemănătoare celei
ce se aplică ,,pe vremuri” în cadrul haitei ).
Cîinele luat de ceafă, mai ales cel tînăr, se simte nesigur;
puțin scuturat și certat va pricepe că nu a fost cuminte.
Nu pedepsiți cîinele decît dacă sînteți convinși că știe
pentru ce este certat; dacă nu a putut face asocierea între
greșeală și pedeapsă, ea nu va fi pricepută și își va
pierde efectul.
Spre pildă, dacă în timpul plimbării cîinele vagabondează
și dispare, trebuie bine cîntărit modul de pedepsire la
revenirea lui, deoarece în cazul că a fost strigat de mai
multe ori și, în fine, a catadixit să se înapoieze și este
pedepsit, s-ar putea să asocieze revenirea la chemare de
bătaia primită și rezultatul să nu fie cel dorit.
Cam la fel vine treaba și cu vagabonzii sadea, ce lipsesc
cu zilele și care, în loc să fie întîmpinați cu bucurie,
capătă cîte o bătaie, că le vie din nou să-și ia lumea în cap.
În astfel de cazuri, este dificil de apreciat felul pedepsei,
mai bine este să se insiste, preventiv, în faza de educare
pentru însușirea perfectă a ,,bunelor maniere”.
Pentru a putea influența în mod pozitiv educația cîinelui
este necesar să știm care sînt cauzele care provoacă o
comportare nepermisă, să fim în măsură să anticipăm
acțiunile necorespunzătoare și să întreprindem perseverent
procesul de educație necesar eliminării deprinderilor
greșite.
Dacă pedeapsa se impune neapărat, ea trebuie aplicată
și chiar cu severitate, pentru ca pe viitor să nu se repete greșeala.
Mîna stăpînului trebuie doar să mângîie și să recompenseze.
Acest principiu este ignorat de majoritatea proprietarilor
care, deseori, administrează cu palma cîte o bătaie, fie ea
oricît de meritată.
Nu e de mirare dacă vor constata cum cîinele începe să se
teamă și să se ferească sau să vină șovăitor spre mîna întinsă,
chiar dacă de data aceasta ea ar dori să mîngîie.
Cel mai potrivit mijloc de corecție este cel aplicat cu ajutorul
unui ziar împăturit, al unei mînuși de piele sau papuc vechi,
fiindcă vocea supărată și amenințătoare sînt deja suficiente
pentru a-l face să priceapă că a greșit.
Bătaia violentă nu este permisă și cîinele se va îndepărta de dv.
Nici gîrbaciul sau bastonul, nici loviturile de picior nu sînt permise.
Cine se poartă astfel cu un cîine nu merită să-l aibă.
Putem să asociem pedepsirea cu trimiterea la locul lui; cîinele
este deosebit de sensibil la această pedeapsă, mai ales
cînd nu i se dă voie să părăsească locul fără autorizație.
Odată ajuns la colțul lui nu mai trebuie amenințat.
Inutilă apare însă o pedeapsă prin care, de pildă, îi suprimăm
masa sau nu îl scoatem la plimbare.
De unde să priceapă bietul cățel din ce motiv procedăm astfel?
Cîinele uită foarte ușor, așa că este nu numai inutil, dar chiar
contraindicat să păstrăm o supărare îndelungată.
Dacă pedeapsa, uneori necesară, nu a fost prompt aplicată, cu
convingerea că a fost înțeleasă, corecțiile ulterioare nu fac decât
să strice buna înțelegere și să creeze o prăpastie între cîinele și
stăpînul lui.
La un cîine matur, pedeapsa ,,du-te la locul tău”, dată pe un
ton sever, este mai dureroasă și o pricepe mai bine decît orice bătaie.
Cu cît un cîine este mai dotat, cu atît este mai șiret.
Va învăța mult mai repede, dar, în același timp, va fi dispus oricînd
să încerce să tragă chiulul.
Față de cîinii încăpățînați, cu tendințe de neascultare, care mîrîie
și sînt nedisciplinați, numai printr-o atitudine aspră, însoțită de
pedepse, cîte o lovitură precum și ținerea în zgardă strînsă și în
lesă, se poate ajunge la impunerea autorității.
Înainte de a ajunge la astfel de soluții, care presupun mari eforturi,
trebuie bine cîntărite eventualele cauze ale nesupunerii și
încercate celelalte căăi de împăcare și educare.
Mulți stăpîni cu veleități în materie de educație canină, după
ce au speriat și gonit sub canapea un biet cățel, înfricoșat
de cîte i se pot întîmpla, îl ademenesc afară cu o bucățică
de mîncare care îi place, pentru ca, de fapt, să pună mîna
pe el și să-i administreze o bătaie.
Procedeul e fără comentariu și consecințele ulterioare se
impun de la sine.
Dacă, pentru aplicarea pedepselor se pot ,,delega” și alți
membri ai familiei, un ,,ajutor de dresor” mai din umbră,
recompesele în schimb trebuie să vină numai de la stăpîn.
Nu este bine să sîcîiți cîinele mereu; el trebuie respectat
pentru a-i putea pretinde respect.
Numai așa i se vor putea cere performanțe care mai greu
vor fi obținute astfel.
Recompensați cu o vorbă bună și cu o mîngîiere îndeplinirea
întocmai a lucrului cerut.
Nu acceptați o execuție incompletă și pedepsiți-o dacă e cazul.






Educația de Bază și Dresajul




EDUCAȚIA DE BAZĂ ȘI DRESAJUL




Educarea cîinelui are la bază utilizarea și dezvoltarea
calităților naturale ale animalului.
Un cîine este întotdeauna capabil de perfecționare;
progresele realizate prin domesticirea speciei canine -
din preistorie pînă în zilele noastre - dovedesc acest lucru.
Dar, dacă acest animal este apt să dobîndească noi
deprinderi, nu trebuie totuși să uităm că înclinațiile
sale naturale sînt limitate în raport cu ale omului și
că ele diferă de la o rasă la alta.
În cazul unui cîine de companie, la care nu se cere
decît să fie ,,binecrescut”, avem de-a face cu o simplă
educație și este suficientă puțină răbdare, pricepere,
bunăvoință și forță de convingere pentru a insufla cățelului
noțiunile elementare de curățenie, supunere, respect
față de bunuri, mers în lesă, apel etc.
El poate fi de asemenea învățat unele exerciții simple,
pe care va fi fericit să le execute, șa comandă, odată
ce le cunoaște.
Educația de bază este absolut obligatorie și se începe
de la o vîrstă fragedă.
Dresajul propriu-zis se face cînd avem de-a face cu
un cîine ce urmează să primească o sarcină specială -
cîine de vînătoare , de pază, polițist, ghid, etc, - și
reprezintă cu totul altceva.
Este vorba de anumite tehnici a căror asimilare este
dificilă atît de proprietar, cît și pentru cîine.
Se începe cu animale ce au ieșit din perioada de creștere
și sînt ușor de stăpînit.
Dresajul pornește de la principiul că ceea ce îi cerem
cîinelui este plăcut pentru acesta ( îi oferă un avantaj, o
recompensă ), iar ceea ce nu are voie să facă va fi urmat
de o pedeapsă ( dacă nu se supune ).
Această legătură între avantaje și dezavantaje se dobîndește
prin exersări repetate, pînă ce cîinele va acționa din reflex
în felul dorit.
Nu înseamnă, așadar, că el a înțeles ce este bine și ce este rău,
dar știe să facă legătura între acțiunea și urmările ei.





Poezia Un Suflet Larg Să Mă-Nțeleagă de Alexandru Vlahuță




POEZIA UN SUFLET LARG SĂ MĂ-NȚELEAGĂ



Un suflet larg să mă-nțeleagă,
Să fiu al lui, să fie-al meu,
L-am căutat o lume-ntreagă,
Și-l caut, și-l visez mereu.


Te voi fi întîlnit vrodată-n cale,
Prietin pururi așteptat,
Sub raza gîndurilor tale
O clipă poate-am lunecat...


O clipă, și în juru-mi iarăși
Pustiu și noapte s-a făcut,
Ca-n loc să fim pe veci tovarăși,
Pe veci să-ți fiu necunoscut !






Poezia Cîrmacii de Alexandru Vlahuță



POEZIA CÎRMACII



Din bordei - de lîngă vatra unde stă nenorocirea
Ca o strajă neclintită - ridicatu-mi-am privirea
Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase,
Ș-am văzut maimuțăria, strîmbăturele grețoase
Astor molii, astor ciocli, dezmățați copii ai spumei,
Care-n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei,
Inimi dogorîte-n para poftei de-a se-navuți,
Stînd ca viermii pe-un cadravu, ce-a-nceput a se-mpuți.


I-am văzut - păpuși gătite, tologiți, în jeturi moi,
Trîntori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi,
Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie
Și cătînd, nesocotiții, ca din trupul ei să taie
Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr.


Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr.
Dar înnuntru - sub medalii - și sub hainele bogate
Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate,
La a nefrelor lor pofte, la a infamiei pară
Clocotește crima.

..............................................................................................


Stoarceți, stoarceți măduva din țară !
Nu vă pese ! Striviți totul ! Cugetați că poate mîini
O să pierdeți cîrma țării ș-or să vină alți stăpîni.
Deci, pîrjol și praf ! Opinca - hoitul să rămînă os -
Ca să nu mai aibă alții, după voi, nimic de ros.

..............................................................................

Voi, cucoane mari, avute, ce-n mătăsuri și-n dantele
Vă-nvăliți a voastră carne, voi, ce-n cîteva inele
Purtați hrana ce lipsește unei jumătăți de țară,
Spuneți, nu cumva vrodată s-a-ntîmplat să vi se pară
Că a voastre diamante se topesc și vi s-arată
ca atîtea lăcrimi curse dintr-o geană întristată ?


Vai, acele pietre scumpe - ochi focoși sub geana serii -
Credeți voi că sînt podoabe ? Nu ! sînt lăcrimile țării !


Dar te-a-ncălecat de-acum, cal, te du unde te mînă
Călărețul, o maimuță, care ține-n a ei mînă
Frîul tău- a ta viață. Du-o unde vrea să meargă !
Cînd uscatele-i călcîie bat în burta ta, aleargă,
Iar cînd frîul îl strînge, de-ți trosnesc dinții din gură,
Te oprește : să răsufle vrea scîrboasa pocitură.


Vai, nenorocită țară, rele zile-ai mai ajuns !
A lor gheare-nfipte-n pieptu-ți fără milă l-au străpuns
Și-n bucăți împart, infamii, carnea ta, avutul tău !
Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,


Aști nemernici fără suflet, fără nici un căpătîi,
Țin a tale zile-n mînă ș-a ta cinste sub călcîi.
Și călări pe tine, țară, se cred zei aceste bestii,
Cum se cred ades copiii împărați - călări pe trestii.
Ei sînt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială
Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală
De-a lor fapte. Ce le pasă ? Lopătari, la cîrma țării
Sînt stăpîni pe vas, pe vînturi, și pe valurile mării !
Și cînd cugeți c-acești trîntori, astă haită de samsari
Prin terptipuri și prin intrigi au ajuns puternici, mari,
Și cînd vezi pe-a vieții scară unde-au fost și unde sînt,
Cînd îi vezi cu ce mîndrie, cu ce ochi semeți și crunt
Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit
În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trîntit,
Cînd te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii,
Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii !


Ș-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării,
După ce-a-mbrîncit poporul în prăpastia pierzării,
După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,
Au curajul - acești oameni de nimic, acești mișei -


Au curaju-n fața lumii ca să strige-n gura mare :
Ne vrem țara ! Îi vrea țara ? Auziți nerușinare !
Vai, de-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi !
Într-o ocnă - da ! -acolo oasele v-ar putrezi !


Cum să mai vedem țară cinste, muncă, propășire,
Cînd spoiala azi e totul, cînd vezi că prin lingușire
Și fățărnicii, netoții, au ajuns așa departe !
Cum să-ți mai trudești viața ca să-nveți puțină carte
Cînd te uiți că-n astă țară, dată pradă celor răi,
Înțelepții sînt victime, ticăloșii sînt călăi !


Fii viclean, corupt, sperjur, pune-ți mască, fă-te blând,
Pleacă-ți fruntea ta cucernic, bate-ți pieptul tău strigînd :
,,Scumpa, draga Românie, idolul vieții mele !”
Și cînd vei fi Leu, pisică, scoate-ți ghearele din piele !
Iată norma după care poți s-ajungi unde poftești !
Ș-apoi, ca să n-ai mustrare, nici vreodată să rosești,
Înainte de-a purcede pe-ale crimei negre căi,
Cearcă-ți sabia în gîtul conștiinței tale-ntîi !


Asta-i lecția pe care o lăsați posterității !
Ah, cumplit v-ați răs de lege și de cumpăna dreptății,
Și de oameni, și de țară, și de tot ce-i sfânt pe lume !


Peste veacuri depărtate vor pluti a voastre nume,
Și vor spune că sub soare n-au stat răi, călăi bandiți,
Nici atît de cruzi la suflet, nici atît de iscusiți.




Poezia Să Plec ? de Alexandru Vlahuță




POEZIA SĂ PLEC ?


Să plec ? Ah, mult e dureros
Să plec de lîngă ea.
Din sufletu-mi pustiu, noptos,
Să sting drăguța-i stea.


Căci o iubesc cum n-am iubit
Ființă-n viața mea.
A, traiul meu va fi cernit
Departe dus de ea.


Și cînd gîndesc să plec, îmi pare
Că văd cum se sfarmă
Și munți, și stele lucitoare,
Și cerul de aramă.


Și toate cad bucăți mărunte
Și fac în fața mea
Un zid înalt, nalt cît un munte,
Ca-n veci să stau cu ea.


O, da, să stau, căci o iubesc,
Să stau, s-o văd zîmbesc,
Să-i sorb din ochi focul ceresc
Și s-o ascult vorbind.


O, da, să stau, căci fără ea
Mi s-ar părea că mor,
Să stau, să-i spun durerea mea
Și vecinicul meu dor.





Poezia Fustă Scurtă, Ghete Albe, Buze Roșii de Alexandru Vlahuță





POEZIA FUSTĂ SCURTĂ, GHETE ALBE, BUZE ROȘII




O-ntîlnești mereu, ai crede-o trasă-n mii de exemplare.
Pururea împresurată de priviri cuceritoare -
Sedentari ce bat din pinteni, ghiuji ce fac pe ticăloșii -
Ea pășește, zîmbitoare,
Arborîndu-și pretutindeni ,,semnele-i particulare” :
Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii.



La o parte ! Trece zîna veseliei zgomotoase.
În tăăcuta noapte-a morții ea e rîsul și lumina...
Plîngă de durerea țării cîrtitorii și fricoșii,
Peste rănile-i deschise, radioasă trece zîna,
Ca un steag de biruință pe un cîmp albit de oase...
Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii.



Legănîndu-se din șolduri, trece zveltă, zîmbitoare.
Tu-ți plîngi neamul pus pe cruce, la răspînte de pieire,
Plîng de-nvăluirea țării, în mormîntul lor, strămoșii.
Ea, cu farmece-n privire,
Grațiile și le primblă, în costum de vînătoare :
Fustă scurtă, ghete albe, buze roșii.






Poezia Supt Legea Tunului de Alexandru Vlahuță I, II, și III




POEZIA SUPT LEGEA TUNULUI I, II, ȘI III


1.
Ard, zi și noapte, marile furnale,
În vastele uzine ale morții.
Din mii de coșuri - funerare torții -
Se-nalță limbi de flăcări infernale,


Ce spun că toate-s șubrede pe lume,
Că vremea-și sparge formele ei goale,
Dînd celui tare dreptul să se scoale
Asupra celui slab și să-l zugrume.


Se prăbușesc cetăți, credinți și prăvili,
Ce ni le-nchinăm nestrămutate :
Un vînt turbat asupra lumii bate, -
Pieire e, și rupte-s orice stavili...

2.
Ce tristă și amară-nvățătură
Din viforul acesta se ridică !
Iar vei trăi, sărmane om, în frică,
Iar te-a supus întunecata ură.


Popoarele-nvrijbite între ele
Vor sta de-acum, ca fiarele, la pîndă,
Sub veșnica-narmărilor osîndă,
Cătînd unul pe altul să se-nșele.


Căci răni adînci, în veci nevindecate,
Vor sîngera-n tăcerea așteptării ;
Copii crescuți în setea răzbunării
Vor duce-n luptă proaspete armate,


Și iarăși vor acoperi pămîntul
Mormanele de morți și de ruine,
Și toat-a lumii trudă spre mai bine
Ca pulberea va risipi-o vîntul...

3.
Lan ruginit, verigă cu verigă,
Iubirea dintre oameni se desface :
Cînd fiara - ostenită-n Cain - tace,
E sîngele lui Abel care strigă.




Rugăciune Către Preacurata Născătoare de Dumnezeu 2




RUGĂCIUNE CĂTRE PREACURATA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU 2



O, preamiloastivă Stăpâna mea, nu mă lepăda
pe mine, nevrednicul, ci primește această puțină
rugăciune a mea din buzele mele cele întinate,
și o du Fiului tău și Dumnezeului nostru, Care
S-a născut cu trupul din tine spre mântuirea
noastră; Care pentru noi păcătoșii, s-a răstignit
și S-a îngropat și a înviat a treia zi.
Deși fărădelegea mea este mai grea decât toate
fărădelegille, totuși tâlharii și desfrânații pe 
care iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui
milostivire, i-a primit și i-a miluit, îmi dau 
îndrăznire; și cu toate că nu te aveau pe tine 
mijlocitoare bună, nu le-a închis ușa milostivirii
Sale.
Cum să nu mă primească dar și pe mine, care
nădăjduiesc în ajutorul tău? 
Milostivește-te deci spre mine, Doamna mea, 
căci poți toate câte le voiești, iar pe care le ceri
de la Fiul Tău le și iau fără îndoială, deoarece pe
tine te-a făcut mijlocitoare creștinilor.
Pentru aceasta pe tine te binecuvântăm și te 
preaînălțăm în vecii vecilor. Amin.





Rugăciune Către Maica Domnului




RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI



Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu,
ceea ce ești singură Preacurată și cu sufletul
și cu trupul, ceea ce singură ești mai presus de
toată curăția și întreaga înțelepțiune și feciorie.
Ceea ce singură toată te-ai făcut lăcaș a tot
darului Preasfântului Duh și pe însăși puterile
cele fără de materie, fără de asemănare le covârșești
cu curățenia și cu sfințenia sufletului și a trupului.
Caută spre mine păngăritul, necuratul și întinatul
și cu sufletul și cu trupul cu întinăciunea împătimirii
vieții mele celei dezmierdate.
Curățește-mi mintea mea cea pătimașă, spală-mi
și îndreptează-mi gândurile mele cele rătăcite și
orbite.
Îndreptează-mi și povățuiește-mi simțirile mele.
Slobozește-mă de obiceiul cel prea rău și urât, care
de-a pururea, ziua și noaptea, mă tiranizează pe mine,
al necuratelor mai înainte prinderi în minte, și al
patimilor.
Oprește-mă de la tot păcatul cel cu lucrare, și îmi
dăruiește trezire și socoteală deslușitoare, întunecatei
și ticăloasei mele minți, spre îndreptarea greșelilor
și a căderilor mele. 
Ca de întunericul păcatului izbăvește-mă, să mă
învrednicesc a te slăvi, și a te lăuda cu îndrăzneală,
pe Tine cea singură adevărată, Maica a adevăratei
Lumini, a lui Hristos Dumnezeul nostru.
Că Tu singură, împreună cu Dânsul și printr-Însul,
ești bine-cuvântată, și proslăvită de toată zidirea,
cea văzută și nevăzută, acum și pururea și în vecii
vecilor. Amin. 






Rugăciune Către Sfântul Înger Păzitor




RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ÎNGER PĂZITOR



Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului
meu suflet și al vieții mele celei ticăloase,
nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te
depărta de mine pentru neînfrânarea mea.
Nu da loc diavolului celui viclean, ca să-mi
stăpânească cu silnicie acest trup muritor.
Întărește mâna mea cea slabă și nepunticioasă
și mă îndreptează la calea mântuirii.
Așa, sfinte îngere al lui Dumnezeu, păzitorul
și acoperitorul sufletului și al trupului meu
celui ticălos, iartă-mi toate cu câte te-am 
scârbit în toate zilele vieții mele și orice al
greșit în această zi.
Acoperă-mă în această noapte și mă păzește
de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mânii 
cu nici un păcat pe Dumnezeu; și te roagă
pentru mine către Domnul, ca să mă întărească
întru frica Sa și vrednic să mă arate pe mine,
robul Său, bunătății Sale. Amin.




Rugăciunea Văduvei




RUGĂCIUNEA VĂDUVEI



Doamne Dumnezeul meu! După voia Ta
cea nepătrunsă de mintea omenească, ai
chemat la Tine pe soțul meu. 
La cine însă voi căuta mângâiere decât numai 
la Tine, Cel ce ești Apărătorul și Sprijinitorul 
cel Atotputernic al văduvelor și Părintele Cel
Atotbun al orfanilor? 
Ajută-mi ca unei neputincioase, hrănește-mă
ca pe o sărmană, și mă întărește a face în
toate voia Ta, cea atotsfântă.
În Tine, Preabunule Stăpâne, pun toată
nădejdea mea; ascultă smerita mea rugăciune
și-mi ajută a spori în tot lucrul bun, folositor
și bineplăcut Ție.
Ajută-mi, Doamne Dumnezeule, a face întru
toate voia Ta în toate zilele vieții mele și să
te preamăresc pe Tine și pe Unul-Născut Fiul
Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, cu Care 
împreună bine ești cuvântat, cu Preasfântul,
Bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, acum
și pururea și în vecii vecilor. Amin. 




Rugăciune Către Sf. Ilie, la Vreme de Secetă




RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ILIE, LA VREME DE SECETĂ


Te cinstim pe tine proorocule al lui Dumnezeu,
Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului.
Atotțiitorului, neputând răbda să vezi închinarea
la idoli și nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat
pe regele Ahab, călcătorul de lege și pedepsirea
acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu
foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre 
a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se 
lase de fărădelegi și de nedreptăți, să se întoarcă
spre unul adevăratul Dumnezeu și spre împlinirea 
sfintelor Sale porunci.
În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe
văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin
rugăciune l-ai înviat.
După trecerea timpului de foamete proorocit, ai
adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit
învechit în păcătoșenie și lepădare de Dumnezeu
și prin rugăciune foc din cer ai dobândit peste
jertfa ta, cu această minune întorcând pe Israel
către Domnul.
Pe proorocii cei mincinoși ai lui Baal i-ai rușinat,
iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăși l-ai
deschis și ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar
pe credincioșii din Israel i-ai umplut de bucurie.
Către tine, preafericitul Domnului, Ilie, cu umilință
alergăm, noi păcătoșii și smeriții, chinuiți de arșiță
și secetă: Mărturisim că nu suntem vrednici de mila 
și de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem 
vrednici pe dreptate de amenințarea aspră a mâniei
Lui, cu tot felul de rele boli, necazuri și jale.
Căci n-am umblat în frică de Dumnezeu, pe calea
poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor
noastre, și tot felul de greșeli fără de număr am
săvârșit.
Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea și nu
suntem vrednici a ne arăta în fața Domnului și a
privi la cer.
Mărturisim că și noi, ca și vechiul Israel, ne-am
îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin
fărădelegile noastre, și de nu ne închinăm lui Baal
și altor idoli netrebnici, atunci prin robia patimilor
și prin poftele noastre slujim idolului; prin patima 
îmbuibării și a poftelor slujim idolul lăcomiei și aș
trufiei, idolul mândriei și al îngâmfării și mergem
pe urmele împotrivirii față de Dumnezeu prin năravuri
rele și slujim duhului pierzător al veacului.
Mărturisim, că pentru aceea s-a închis cerul și s-a 
făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre
în fața milei și iubirii adevărate de aproapele nostru.
Pentru aceea pământul s-a uscat și s-a făcut neroditor,
fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune.
De aceea, nu ne dă ploaie și rouă, fiindcă nu avem
lacrimi de umilință și rouă dătătoare de viață a 
cugetului către Dumnezeu.
De aceea s-au veștejit toate bucatele și toată și 
toată iarba câmpului, fiindcă s-a uscat în noi tot 
gândul cel bun.
De aceea s-a întunecat văzduhul, pentru că mintea noastră
s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a
întinat de poftele fărădelegii.
Mărturisim că și ție proorocul Domnului, suntem 
nevrednici a ne ruga.
Căci tu, om fiind, asemănându-te nouă prin 
patimi, cu viața ta asemenea îngerilor te-ai făcut și 
ca unul fără trup ai fost înălțat la cer; iar noi prin
faptele și gândurile noastre rușinoase, sufletul 
nostru deopotrivă trupului l-am făcut.
Tu prin post și priveghe i-ai minunat pe îngeri și
pe oameni, iar noi ne-am făcut robi necumpătării
și poftelor. 
Tu râvneai la slava lui Dumnezeu, noi, însă, ne
depărtăm de slăvirea Domnului și Creatorului nostru
și ne rușinăm a mărturisi preamărit numele Lui.
Tu ai stârpit necinstea și deprinderile rele, iar noi
ne robim năravurilor lumii potrivnice Domnului, mai
vârtos decât poruncilor Lui și rânduielilor Bisericii.
Și câte păcate și nedreptăți n-am săvârșit noi păcătoșii!
Prin păcatele noastre am istovit îndelunga răbdare a
Domnului.
Pentru toate acestea dreptul Judecător s-a mâniat pe
noi și în mânia Lui ne-a pedepsit.
Deci, cu îndrăzneală mare față de Dumnezeu și
nădăjduind în iubirea ta față de neamul omenesc,
cutezăm a te ruga, mărite proorocule.
Milostiv fii față de noi nemernicii și nevrednicii,
roagă pe Atotbunul Dumnezeu șă nu se mânie pe
noi până în sfârșit, ca să ne piardă pentru fărădelegile
noastre, ci să ne trimită pământului însetat ploaie
îmbelșugată și curată și să ne dăruiască roadă bogată
și bună întocmirea văzduhului; mijlocește mila
Împăratului ceresc, dar nu pentru noi păcătoșii și
nevrednicii, ci pentru aleșii robii Lui, care nu și-au
plecat genunchii în fața lui Baal al lumii acesteia,
pentru blândețea și curăția copiilor, pentru dobitoacele
cele necuvântătoare și pentru păsările cerului, care
îndură din pricina fărădelegilor noastre și pier de
foame, de arșiță și de sete.
Dobândește pentru noi, prin rugăciunile tale bine-
plăcute lui Dumnezeu: duhul pocăinței și al smereniei,
duhul blândeții și al înfrânării, al iubirii, al răbdării,
al temerii de Dumnezeu și al bunei cinstiri, ca
astfel, întorcându-ne de la căile necinstitei la calea
cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina
poruncilor Domnului și să ajungem la bunurile
făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de
început Dumnezeu-Tatăl, pe Iubitorul de oameni
Unul-Născut Fiul Său și pe sfințitorul Duh Preasfânt,
acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.