Selecționarea Pentru Reproducerea Cîinilor




SELECȚIONAREA PENTRU REPRODUCEREA CÎINILOR



Prin ,,crescător” trebuie înțeleasă acea persoană care se
ocupă cu prăsirea unor cîini de rasă, avînd cel puțin o
pereche în scopul obținerii unor descendenți cu calități
fizice și aptitudini superioare părinților din care provin
sau amatorii serioși care avînd o femelă de calitate excelentă
o împerechează
 periodic cu masculi cel puțin de aceeași valoare, pentru
reproducere.
Această nobilă pasiune poate aduce mari satisfacții dacă
se respectă principala îndatorire și anume aceea de a fi
extrem de exigent și de a nu precupeți nici un efort pentru
ameliorarea calităților rasei pe care o profilează.
Pentru ca un crescător să reușească în misiunea ce și-a
asumat-o va trebui nu numai să se bazeze pe exemplare de
calitate, ci și să dea dovadă de devotament și pricepere,
să manifeste o bunăvoință corespunzătoare și, desigur
să dobîndească rapid rutina necesară.
Fiindcă este un lucru cunoscut că puii nu se dezvoltă
armonios concomitent; mai întîi cresc în înălțime, apoi
se dezvoltă în lungime, la un moment dat ia proporții
cavitatea toracică etc.
Numai asigurînd o alimentație complexă și potrivită
în diversele faze de creștere, soare și mișcare suficiente,
crescătorul va putea selecționa exemplare bine conformate
și corespunzătoare exigențelor.
Mai este necesar ca crescătorul să cunoască perfect obligațiile
estetice ce-i revin ( scurtarea cozii, a urechilor, îndepărtarea
pintenilor ) și îndatoririle medicale printre care se numără
prima deparazitare de viermi intestinali și prima vaccinare.
Un crescător avizat nu va studia doar caracterul exemplarelor
pe care vrea să lă împerecheze, ci se va informa și asupra
caracteristicilor familiilor din care provin.
O împerechere nu trebuie decisă fără o cunoaștere a fraților
deoarece se pare, după cele mai recente cercetări, că o
astfel de analiză este un mijloc mult mai serios de
stabilire a aptitudinilor decît cercetarea ascendenților, un
astfel de examen contribuind direct la determinarea calităților
așa-zis moștenite.
De cea mai mare importanță este așadar ca la dispoziția
crescătorului să fie o femelă de calitate excelentă.
,,Doar dintr-o femelă excelentă se pot naște pui excelenți”.
Selecționarea pentru reproducere este deci constituită
din investigarea concomitentă în mai multe domenii și
anume:
- în domeniul aptitudinilor: aceasta este cea mai veche
metodă și mai toate rasele se trag din acest mod de selecție;
- în privința originii: dacă au fost părinții excepționali,
va fi și puiul excepțional, fiindcă este demonstrat că în
obținerea unor calități moștenite intervin în mod hotărîtor
însușirile părinților.
- studierea calităților descendenților, metoda modernă
care, prin supravegherea urmașilor, selectează cele mai
voloroase exemplare.
Bineînțeles că selecția trebuie să țină seama de mulți
parametri ( agresivitatea, malformații osoase, predispoziții
la anumite boli etc. ) și că eliminarea subiectelor cu tare
este singurul remediu, fiindcă ele sînt ereditare și vor
avea tendința de a se reproduce.
În general însă toți crescătorii care s-au ocupat la un
moment dar de reproducere au folosit una din
următoarele metode:

Înmulțirea în linie ( line-breeding ).
Asocierea a doi reproducători a căror origine provine
de la același strămoș îndepărtat de tipul bunic sau
străbunic, ceilalți descendenți pe arborele genealogic
nefăcînd parte din aceeași linie.
Cînd se folosește reproducerea în cadrul aceleași linii,
sanguine, există o șansă mare ca gene nedorite să se
dubleze ca apariție.
De aceea nu este recomandată.

Încrucișarea în familie ( familly- breeding ).
Aici avem de-a face și cu alte rude apropiată printre
ascendenți.
Asemănător metodei precedente, este de evitat.

Reproducerea în interiorul aceleași linii sanguine în
proporție de cel puțin 50% se numește in-breeding.
Această consanguinitate poate conduce la generații
foarte apropiate între ele, spre pildă, masculul și
femela au avut același tată etc.;
în sfîrșit, numita reproducere afară, out-cros-breeding,
cea mai curent utilizată atunci cînd rasa este perfect
fixată și în care genitorii nu ai nici un fel de rude
comune.
Bineînțeles, această afirmație limitată în timp, deoarece
strămoșii comuni necunoscuți nu sînt excluși.
De asemenea, un crescător va trebui să se preocupe
și de educația precoce a puilor.
Menținuți în stare de izolare în kannel, fără suficientă
mișcare, fără însușirea noțiunilor de bază ale educației,
ai vor fi mai tîrziu greu de dresat, fricoși, cu tare
psihice care îi vor handicapa.
Și poate că nu vor trece mulți ani și se vor găsi și la
noi crescători pasionați care își vor asuma frumoasa
sarcină de a stabili un standard al splendidului ciobănesc
român ce nu așteaptă decît fixarea lui ca rasă și
prezentarea cu succes în circuitul expozițional.




Alăptarea, Îngrijirea și Creșterea Puilor




ALĂPTAREA, ÎNGRIJIREA ȘI CREȘTEREA PUILOR



În ceea ce privește alăptarea nou-născuților este desigur
preferabilă cea naturală.
Laptele matern, bogat în anticorpi, conferă imunitate
micilor căței în primele zile de naștere.
Un pui nou-născut suge la fiecare două ore.
După ce s-a hrănit suficient, cel mai adesea adoarme
din nou.
Într-o săptămînă de la naștere, cățeii își dublează volumul.
Alăptarea se face sub supraveghere, pe cei mai slabi
plasîndu-i la mamelele mai abundente, iar pe cei mai
dezvoltați la celelalte.
În timpul perioadei de alăptare trebuie efectuată o
supraveghere atentă atît asupra mamei ( stare generală,
necesități, alimentație, vigoare ), cît și asupra puilor
( creștere, vioiciune, vigoare ).
Mamelele sînt susceptibile de a se infecta și este necesar
ca în perioada alăptării să fie îngrijite cu atenție.
Pentru igiena sfîrcurilor cu care alăptează se recomandă
spălarea cu apă călduță.
La femelele care au părul lung ( Cocker, Setter, Puli, Komondor,
Afgan etc. ), recomandă îndepărtarea lui din jurul
mamelelor, prin tundere, pentru a facilita alăptarea.
Alăptarea, de regulă, se întinde pe o durată de 6 - 8 săptămîni,
dar în vreme ce pînă la 4 săptămîni puii trebuie lăsați
să sugă de cîte ori simt nevoia, mai apoi, trebuie începută
acțiunea de înțărcarea, cînd nu li se va mai permite să
sugă decît la ore fixe.
Un alt meniu de înțărcare începe cu puțină carne crudă,
pasată, oferită într-un vas, de patru ori pe zi, crescînd
treptat cantitatea.
După 5 - 6 zile se trece la carne tocată, iar apoi tăiată
în mici bucățele și însoțită de 1/3 paste făinoase și 1/3
legume fierte și zdrobite ( tot de patru ori pe zi ).
În momentul în care acest mod de alimentația a fost
bine acceptat ( cam pe la 6 - 8 săptămîni ) se poate
stopa complet alăptarea.
Creșterea puilor alături de mamă poate continua și după
înțărcare, deoarece aceasta este perioada cînd ea le dă
prima educație.
Pentru a nu da naștere la conflicte între mamă și puii
ce încearcă să mănînce din vasul ei, este de dorit ca în primul
rînd ei să i se asigure suficientă mîncare.
La naștere cățeii sînt surzi și orbi.
Văzul și auzul încep să funcționeze din zilele 10 - 14, dar
puii nu reacționează la zgomote decît la 20 de zile de
la naștere.
Puii încep să umble de cum împlinesc două săptămîni,
dar abia cînd au împlinit o lună manifestă ,,curajul” de a
se îndepărta cîțiva pași de culcuș.
Înainte de a fi împlinit cel puțin 4 - 5 luni, puilor nu este
recomandabil să li se facă baie cu săpun sau șampon.
Dacă totuși se murdăresc, vom proceda la curățirile
locale cu o cîrpă înmuiată în apă.
După masă, puiului trebuie să i se asigure o perioadă
de odihnă de cca două ore, fără de care nu se va
dezvolta armonios.
Nu va fi suficient de rezistent și va deveni nervos,
ceea ce, cu timpul, poate să-l transforme într-un
cîine rău sau cu temperament irascibil.

Rețete pentru cîini și care sînt cantitățile zilnice de mîncare

Din ce se compune meniul cîinelui


                                            Click pe imagine pentru a o mări
Călendar de nașteri ( pentru o perioadă medie de gestație de 62 de zile și cu datele de referință din 5 în 5 zile







Nașterea la Cîinii



NAȘTEREA LA CÎINII



Cel mai indicat este ca nașterea să se producă în
camera în care trăiește, își are culcușul și locurile
familiare.
Procedînd astfel, fără a fi siliți de împrejurări, nu
dovedim mare dragoste pentru cîinele nostru.
În camera în care se nasc puii trebuie asigurată o
temperatură de 30 - 32 grade celsius, ce va fi
menținută în prima săptămînă, iar apoi, treptat, o
scădere de 1 - 2 grade pentru a ajunge, după o
lună la 24 grade celsius.
În ultimele zile ale gestației, începînd din a 57-a zi,
temperatura femelei scade, ajungînd în ultimile
12 ore la 36,8 - 37, 2 grade, așa că ne putem pregăti
din vreme pentru eveniment.
Înainte și după naștere cu 48 de ore, alimentația femelei
trebuie să fie numai lichidă.
Din patru în patru ore se recomandă o cană de lapte
nefiert, amestecat cu o linguriță de miere.
Cățeii se nasc legați cu cordon ombilicat și înfășurați
fiecare în placenta proprie.
Cățeaua rupe placenta și o mănîncă, operația foarte
folositoare care o ajută să se rehidrateze și să
recupereze hormonii conținuți de aceasta.
De asemenea, secționează cu dinții cordonul și linge
cu sîrguință puii pînă ce îi curăță complet, iar cu botul
îi împinge pînă încep să respire.
Se întîmplă uneori ca din cauza canalului prea îngust
să fie nevoie să facilităm expulzarea, trăgînd ușor
puiul spre exterior.
Cînd nașterile se succed prea rapid și cățeaua nu are
timp să-și curețe nou-născuții, este bine să fie ajutată
prin ștergerea puilor sau legarea cordonului.
Dacă avem de-a face cu o mamă leneșă sau care a fost
supusă unor eforturi îndelungate care au obosit-o
trebuie să desfacem noi placenta, să legăm cordonul
ombilical ( cu ață albă de mătase ) și să-l secționăm
cu o foarfecă în prealabil dezinfectată.
După terminarea nașterii, vom da cățelei o ceașcă cu
lapte dulce sau ceai și-i vom efectua și ei toaleta
zonei ( spălare cu apă călduță ).
De a doua zi după naștere, trebuie reluate plimbările
zilnice, scurte, pentru ca mama să se dezmorțească
de imobilizarea prelungită la care este supusă stînd
lîngă pui și să-și regăsească echilibru psihic și fizic.
La rasele ce au de obicei nașteri grele ( Bulldog, de
pildă ), este necesară intervenția medicului pentru a
preveni accidente ce pot deveni chiar fatale pentru femelă.
Vom profita de plimbarea femelei după naștere,
pentru a trece puii în revistă și a-i examina în vederea
alegerea lotului optim.
După ce această operație a fost dusă la capăt, aducem în
ordine culcușul, îl pregătim cu lucruri curate și readucem
mama la puii ei.



Perioada de Sarcină, Comportare, Alimentația Cîinilor




PERIOADA DE SARCINĂ, COMPORTARE, ALIMENTAȚIA CÎINILOR



Perioada de gestație durează în medie nouă săptămîni
cu o variație de 7 zile.
De regulă, semnele sarcinii sînt vizibile în comportament
începînd din zilele 9 - 11, cînd cățeaua devine mai
greoaie și poftă de mîncare crește.
La 15 - 20 zile, mamelele se întăresc, iar la cinci săptămîni
semnele exterioare ale sarcinii încep să se vădească.
Durata sarcinii este influențată de rasa, vîrsta și talia cățelei,
numărul de pui și condițiile de trai.
Condițiile bune de exemplu pot reduce timpul de gestație
la minimum.
În această perioadă animalul are nevoie de aer curat, mult
soare, vitaminizare, perierea regulată a blănii, pertarea
prietenească și blîndă.
În primele patru săptămîni de sarcină este foarte necesară
mișcarea în aer liber, chiar dacă tînăra mamă încearcă să
se sustragă.
De la a cincea săptămînă însă trebuie evitate eforturile
( alergări după alți cîini sau după vînat, sărituri, drumuri
obositoare etc. ), iar antrenamentul și dresajul trebuie
suspendate pe întreaga perioadă de sarcină.
Plimbări ușoare trebuie însă făcute pînă în ultima zi,
reținînd-o în casă nu-i vom asigura o naștere ușoară.
La jumătatea acestei perioade se recomandă injecții
cu vitamina D pentru reglementarea fixării calciului.
La o lună după împerechere este indicat ca femela să
fie deparazitată.
În ultimele 15 zile ale sarcinii, mamelele femelei încep
să se dilate, iar în jurul date probabile de naștere încep
să secrete lapte.
De obicei femela își alege cu săptămîni înainte locul
unde ar vrea să nască și să-și facă cuib; să-i acceptăm
dorința și să-i venim în ajutor asigurîndu-i un spațiu
liniștit, unde nu este deranjată, și pregătindu-i o ladă
corespunzătoare taliei și numărului de pui.
Cînd se apropie nașterea și cățeaua devine neliniștită,
să ne purtăm cu ea cu menajamente și prietenește,
fiindcă ea se așteaptă la acest gest din partea noastră.




Căldurile și Împerecherea la Cîinii



CĂLDURILE ȘI ÎMPERECHEREA LA CÎINII


La toate animalele, și în consecință și la cîini,
scopul împerecherii este reproducerea.
Succesul acesteia depinde în primul rînd de
asigurarea unei împerecheri selective, de
aplicarea unui program rațional sub toate aspectele,
de o bună igienă și alimentație corespunzătoare.
Un crescător avizat își caută cu cîteva săptămîni
înainte pereche pentru cățeaua lui și va cîntări
care este masculul ce-i va asigura cei mai valoroși pui.
În vederea obținerii de urmași cu calități superioare,
se recomandă ca încrucișarea să se facă numai cu
masculi de rasă pură, cu certificat de origine și cu
aparență frumoasă.

Căldurile și Împerecherea.

Perioadele zise de călduri, care la cățele reprezintă și
perioadele de procreare, intervin din 6 în 6 luni și
durează cca trei săptămîni.
În schimb, masculii pot și sînt oricînd apți pentru
împerechere.
Încă de la vîrsta de 7 luni, o cățea începe să fie în
călduri de două ori pe an, dar se recomandă să fie
împerecheată numai la a treia perioadă de călduri,
deci după ce a împlinit 18 luni.
Dacă nu a fost împerecheată încă de tînără, mai
tîrziu va avea dificultăți în acceptarea masculului.
Iar dacă pînă la 4 ani nu a făcut pui, nu este indicat
să mai procreeze.
În primele zile, cînd vulva este congestionată și
înroșită, cățeaua nu acceptă împerecherea.
Cînd hemoragia încetează și este înlocuită de o
secreție roză și transparentă ( respectiv în zilele
9 - 11 ), se instaurează perioada propriu-zisă de
împerechere.
Ovulele mature sînt fecundate și pînă în ziua a 15-a
a căldurilor.
Împerecherea propriu-zisă durează circa 2 - 4 minute.
Încheierea actului se poate observa din comportarea
masculului, care lasă capul jos și dă drumul picioarelor
din față partenerei sale.
Cîinilor ce se pregătesc de împerechere sau după
separare, trebuie să le punem la îndemînă apă proaspătă
suficientă și nu prea rece.
Dacă împerecherea se petrece în aer liber, este indicat
un loc mai retras.
Datorită particularităților anatomice, animalele nu
au posibilitatea să se separe un timp destul de îndelungat
după act ( 15 - 20 de minute ) și nu trebuie încercată
desprinderea lor deoarece se pot răni.
În principiu, o singură împerechere este suficientă,
cu o șansă statistică demonstrată de 66%.
În general, ea se repetă însă la 24 - 48 de ore, pentru
mărirea coeficientului de fecundare.
Împerecherea de primăvară este de preferat celei de
toamnă, întrucît vara condițiile climatice favorabile
creează posibilități mai bune de dezvoltare a cățeilor.
În caz de împerechere nedorită - cum ar fi o femelă
tînără, talie disproporțională sau mascul fără rasă ori
altă rasă - avortul se poate efectua de către medic la
8 - 10 zile de la împerechere, prin înjecții cu hormoni.
Deși nu se practică în mod frecvent, în caz de necesitate
se poate recurge la sterilizarea atît a femelelor, cît și
a masculilor prin intervenție chirurgicală.





Noțiuni de Patologie Canină




NOȚIUNI DE PATOLOGIE CANINĂ



Cîine Sănătos, Cîine Bolnav.
Cîinele este un animal cu constituție robustă.
Dacă duce o viață normală, este hrănit corespunzător,
bine îngrijit și ținut în condiții igienice, nu prea
se îmbolnăvește.
Totuși, fiecare posesor de cîine este bine să știe
care sînt cele mai frecvente boli, ca de la primele
simptome să ia cele mai măsuri de tratament.
Deoarece îngrijirea și vindecarea cîinelui rămîn
îndatoririle medicului veterinar.

Bolile Contagioase și Parazitare.

BOLI CONTAGIOASE

Jigodia sau boala lui Carre.

Turbarea

Leptospiroza

Hepatita contagioasă sau maladia lui Rubarth


BOLI PARAZITARE

Ascarizii

Teniile

Puricele

Căpușa

Demodecia

BOLI NECONTAGIOSE

Tartrul și cariile dentare

Bolile Aparatului Respirator

Bolile Pielii

Otita

Cataractă

Conjunctivita

Cheratita

Accidente, Răni, Prim Ajutor

Otrăvirea

Septicemia Cățeilor Nou-Născuți



Alimentația Cîinelui ( Care Sînt Cantitățile Zilnice de Alimente )




ALIMENTAȚIA CÎINELUI

CARE SÎNT CANTITĂȚILE ZILNICE DE ALIMENTE



Cel mai important factor în determinarea volumului
de alimente rămîne talia cîinelui.
Vîrsta și activitatea pe care este chemat să o depună
cîinelui sînt ceilalți doi factori.
Dar cum fiecare cîine are o personalitate proprie și
asimilează altfel, nu trebuie aplicate rețete rigide,
fără a urmări modul în care sînt acceptate calicativ
și cantitativ de organism.

                                             Clik pe imagine pentru a o mări
Compoziția principalelor alimente folosite în hrănirea cîinelui

                                  Clik pe imagine pentru a o mări.
Cantitatea de hrană necesară în raport cu greutatea cîinelui.
La cîțelele ce alăptează se va asigura un
plus de nutriție în jurul a 1 000 calorii,
respectiv 150 calorii de fiecare cățel alăptat.

                                          Clik pe imagine pentru a o mări
Cantitatea de hrană necesară zilnic unei femele ce alăptează.




De la vîrsta de o lună, la căței începe diversificarea
regimului alimentar cu bulion de carne, fulgi de
cereale, griș și lapte de vacă, iar de la 3 luni va
mînca practic de toate.
Administrarea porțiilor la cîinii în curs de dezvoltare va
fi raționată după următoarea schemă.

                                  Clik pe imagine pentru a o mări.
Necesitățile de hrană în perioada de creștere.





Alimentația Cîinelui ( Din ce se Compune Meniul )



ALIMENTAȚIA CÎINELUI

DIN CE SE COMPUNE MENIUL


Cu excepția crescătoriilor de cîini, unde datorită
numărului mare de animale este necesar să se
gătească separat pentru aceștia aproape în toate
gospodăriile unde există un cîine, el mănîncă ceea
ce mănîncă și stăpînii săi.
Aceste meniuri sînt în general corespunzătoare
nevoilor organismului cîinelui.
Care este cea mai potrivită? Noi înclinăm în favoarea
unui regim mixt, cea mai potrivită formulă fiind:

- 50% carne macră, măruntaie sau pește
- 25% cereale: orez, griș, paste, Corn-Fșakes etc.;
- 25% legume: fasole verde, spanac, morcovi, țelină,
salată, praz etc.

Ce fel de carne este preferat? Cea mai bună este cea
de vită sau de pasăre.
Urmează carnea de cal, cu mențiunea că atunci
cînd trece pe o astfel de alimentație trebuie ținut
seama că ea este mult mai slabă și trebuie făcută
completarea prin grăsimi.
Excelent este și ficatul, dar nu în cantități prea
mari, deoarece provoca diaree prin fermentare.
Foarte apreciate de cîine sînt alimentele preparate
din burtă de vită, din inimă și din plămîni.
Intestinele bine curățate și apoi fripte sau fierte nu
sînt nici ele de lepădat.
Cotraindicată este carnea de porc mai cu seamă
cea grasă care este foarte dificilă pentru ficatul
sensibil al cîinelui.
Carnea crudă înlesnește asimilarea fosforului de
către organism.
Carnea va fi întotdeauna tăiată în bucăți mărunte.
Ea trebuie să fie prospătă, deși nici dacă este puțin
fezandată nu o refuză.
Oasele sînt un aliment important care nu trebuie să
lipsească din hrana cîinelui.
Ele trebuie să fie cît mai mari pentru a fi roase nu
înghițite și să nu facă așchii, deoarece acestea pot produce
perforații ale stomacului sau ale intestinelor.
Cele mai bune sînt oasele animalelor tinere ( vițel )
sau un bun rasol de vacă.
Nu se dau în schimb oasele de pasăre ( cu excepția capului,
dacă este  bine fiert ), de porc, miel, berbec, iepure și
nici de curcan.
Consumul excesiv de oase conduce la intoleranță
intestinală și constipații grave.
Pastele făinoase ocupă un loc important în hrănirea
cîinelui.
Ele sînt apreciate de multe animale și ușor de preparat,
dar administrate cu exagerare îngrașă, determinînd
suprimarea lor temporară.
Fulgi de porumb și de ovăz se utilizează cu bune
rezultate în alimentația cîinilor.
Deși sărace în calorii, cerealele, sub diverse forme, intră
în componența meniurilor zilnice.
Fiind acceptat cu mare plăcere și de cîini, este orezul.
În special dacă este amestecat cu carne, rămîne o
garnitură ideală.
Ouăle sînt importante în alimentația cîinilor; 3 - 4 ouă
pe săptămînă pot fi oferite în hrană, de preferat crude,
dar în acest caz se va îndepărta albușul care este indigest
și mai are și proprietatea de a fixa vitaminele și a le
elimina deci din organism.
Laptele este indispensabil unei alimentații raționale,
mai ales la cățeii în creștere.
Pîine se dă și ea destul de multă cîinilor, dar cum și
aceasta are un conținut mare de amidon și o valoare
nutritivă destul de scăzută, nu este cel mai potrivit aliment.
Mai potrivit ni se pare că pîinea să se ofere sub
formă de coajă sau prăjită, cînd poate servi și la
întreținerea danturii.
Untul este permis și acceptat cu plăcere de cîine.
El va fi dat în cantități rezonabile, în mîncare, pentru a
completa necesarul de grăsimi.
Brînza este un aliment important în hrana și le place
cîinilor.
Mai ales brînza de vaci este excelentă pentru cîini,
animalele cu ficat sensibil.
Brînzeturile fermentate, cu miros picant, deși sînt mai
agreate nu sînt recomandabile.
Bomboanele, prăjiturile și în general dulciurile sînt
deosebit de apreciate de orice cîine care le-a prins gustul.




Alimentația Cîinelui




ALIMENTAȚIA CÎINELUI




Alimentația cîinilor este o problemă deosebită de
complexă, care trebuie tratată cu seriozitate.
Ca și la om, elementele nutritive de bază, indispensabile
cîinilor, sînt următoarele/.
- proteinele sau albuminele pe care le găsim în carne,
ouă, lapte, pește în derivatele acestora;
- lipidele sau grăsimile animale și vegetale;
- glucidele sau hidrocarbonații pe care le conțin o serie
de alimente ca zahărul, orez, făina și pastele făinoase etc.;
- sărurile minerale, în special calciu, fosfor, clorură de
sodiu ( sarea de bucătărie ), magneziu și altele;
- vitaminele, îndeosebi cele din grupa A, B, D și E.
Știm cu toții că vitaminele sînt indispensabile vieții,
dar folosirea lor nu poate fi fantezistă, în special în
primele 7 - 8 luni de viață ale cîinelui.

Principii de Hrănire.
Masa este cel mai important eveniment din ziua cîinelui;
să ne străduim să fim extrem de punctuali cu oferirea ei.
Locul și ora stabilită pentru hrană vor fi respectate cu
strictețe.
La cîinii maturi, ora de masă se stabilește în funcție de
programul nostru și de cel al cîinelui, dacă avem de-a
face cu un animal de pază sau care are de îndeplinit
anumite munci.
În general, înainte de plimbarea de seară este cel mai
indicat, pentru a permite o digestie plăcută.
Hrana oferită trebuie să fie compusă din alimente
consistente și ușor digerabile, întrucît stomacul cîinilor
este deosebit de sensibil și cu un proces lent de digestie.
După ce cîinele a mîncat, este bine să fie cca 2 ore să se
odihnească.
În special asupra cîinilor, ce primesc de mai multe
ori pe zi de mîncare, vom veghea să aibă parte de
odihnă după masă.
Dacă îi vom lăsa la joacă sau să alerge imediat după
hrănire, alimentele nu se vor asimila în totalitate în
organism, ceea ce va avea consecințe nefaste în dezvoltarea
lor armonioasă.
Dacă urmează să supunem cîinele la un efort fizic de
lungă durată - voiaj, excursie, deplasare cu mașina,
expoziție, vînătoare - nu este indicat să i se dea înainte
mult de mîncare și, în orice caz, cu minim două ore
înainte plecării.
Nu permiteți nimănui să vă hrănească cîinele, sau să-i
ofere porții suplimentare pe motiv că îl iubește.
În loc să-i facă bine, astfel de cadouri îi dăunează.
Porțiile suplimentare nu fac decît să se adauge fără
folos la kilogramele favoritului.
Cîinele consumă în general destul de multă apă,
pe care ne îngriji să o aibă întotdeauna în același loc,
în vasul anume destinat și schimbată de cel puțin
două ori pe zi.
Temperatura potrivită este de 10 - 15 grade.
Apa foarte rece băută repede provoacă necazuri.




Tunsoarea Cîinelui




TUNSOAREA CÎINELUI


Cîinii se tund pentru accentuarea tipului rasei,
pentru a respecta tradiția sau un anumit stil,
pentru a conferi un aspect plăcut și desigur
pentru a se conforma standardului rasei respective.
Sînt rase la care tunsoarea nu este deloc necesară,
deși părul cîinilor respectiv este lung; ea nici nu ajută
la creștere, ci din contră, uneori părul crește greu
la loc.
Anumite rase, cum ar fi Komondor și Puli privesc
lumea înconjurătoare printr-o perdea de păr ce cade
în fața ochilor.
Nu este permis ca ea să fie tunsă, deoarece acest păr
oferă protecția ochiului și îndepărtarea lui poate
provoca tulburări de vedere.
La unele rase ( Foc Terrier și Caniche ) tunsoare va
începe destul de timpuriu și va fi continuată cu
regularitate pentru ca părul să se dezvolte frumos
și să se respecte prescripțiile standardului.
La cîinii cu blană aspră și deasă, stufoasă, ce nu face
cîlții ( Fox Terrier ), nu se recomandă baia înainte
de trimare; la restul raselor însă, pare normal ca
înainte de tunsoare cîinele să fie îmbăiat și apoi
uscat perfect, descîlcit și periat.
Rasele la care, conform standardului, este obligatoriu
trimajul sînt Schnauzer, Caniche și toate rasele de
terrieri ( Fox Welsh, Irish, Scottish, Airedale, Caorn,
Kerry blue, Bedlington ).
Mai sînt permise potriviri cu foarfeca și la alte rase
cum ar fi Spitzul, Maltezul.

Caniche: Tunsoare ,,tip Leu”.
Labele picioarelor se tund și între degete scurt cu
foarfecele.
Porțiune tunsă sau care poate fi lăsată să crească
în așa fel încît forma picioarelor din față să se
asemene cu cea a unui stîlp.
Brățări sau manșete, în față se realizează la nivelul
articulației
carpiene iar la picioarele din spate la nivelul jaretului
( 3-4 cm deasupra și 2 cm dedesubt ).
Coada se tunde pe 2/3 din lungime de la rădăcină, lăsîndu-se
doar moțul cozii de formă sferică sau cilindrică ce
se realizează cu foarfecele.
Porțiune netunsă, se egalizează doar.
Suprafața este limitată pe spinare de nivelul ultimei coaste,
iar în jos de nivelul cotului.
Falca de jos pînă la gît și pe toată lungimea botului
pînă la îmbinarea cu fruntea, dar fără a depăși nivelul
ochilor cu mai mult de 1 - 2 cm.
Obrajii se tund pînă la urechi, în așa fel încît urechile să
cadă bine pe lîngă cap.
Ochii se eliberează prin tăierea smocurilor de păr de
deasupra lor.
Pe falca superioară  se lasă mustață foarte mare de care
se va avea grijă să nu fie mutilată la aranjarea capului.
Forma urechii va fi bine conturată; se realizează cu foarfecele.

Caniche Tunsoare ,,1960” zisă ,,tip modern”
( a doua tunsoare admisă în expoziții ).
Suprafața cu cel mai lung păr ( de la 4 la 7 cm ).
Porțiunea în care lungimea părului scade treptat.
Zona cu cel mai scurt păr.
Părul se regularizează la o lungime de 1 cm.

Fox Terrier cu păr sîrmos.
Fox Terrierul trebuie luat în îngrijire începînd de
la vîrsta de 8 - 10 săptămîni, cînd deja are un păr
de 4 - 5 cm, deoarece atunci este cel mai ușor să-i
croim forma dorită părului.
Mai apoi, înainte de expoziție cu 7 - 8 săptămîni,
trebuie începută pregătirea pentru ca pînă în ziua
concursului să capete lungimea dorită.
Cu cca 3 - 4 săptămîni înainte retușurile necesare.
Esențial de știut este faptul că cel mai lung păr îl va
avea pe spate, anume 3 - 3,5 cm; pe părțile laterale
și pe gît părul va avea 1 - 1,5 cm, iar pe cap și urechi
doar cîțiva mm.
Important este ca trecerile de la o zonă la alta să nu
se facă brusc pentru a da impresia că Fox Terrierul
a fost potrivit.
Pregătirea se începe cu zonele unde părul va rămîne mai
lung și se termină acolo unde va fi mai scurt.

Kerry Blue Terrier.
Aranjarea părului la un Kerry blue se face periodic, în
funcție de rapiditatea cu care crește părul.
Pentru expoziție operațiunea se va executa cu 2 - 3
săptămîni înainte de la data respectivă lungimea
părului pe spate să fie în jur de 2 cm.

Scottish Terrier.
Dacă e necesar se trimează cu cel puțin 6 luni înainte
de expoziție, pentru ca în această zonă să crească
firele lungi și uniforme.
Altminteri, trebuie doar pieptănat de sus în jos
pentru a îndepărta firele moarte.

Bedlington Terrier.
Se tunde cu mașina sau cu foarfeca.
Ajustarea e relativ simplă dar necesită o bună
cunoaștere a standardului și a simțului modelării.
Cu 3 săptămîni înainte de expoziție se tund cu
foarfecele labele și se conturează degetele.
Se recomandă o atenție deosebită tunsorii capului
- să i se lase moțul specific ( lung, îngust, estompat ).


Scurtarea urechilor și a cozii

Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 7




ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI

Partea 7

Scurtarea Urechilor și a Cozii.


Scurtarea urechilor la anumite rase de cîini este
azi o operație de conformare la standard.
Ea are însă la origine dorința omului și necesitatea
sa de a păstra cît mai mult timp în activitatea
cîinelui respectiv.
Într-adevăr, pe vremuri, în timpul vînătorii sau
luptelor la care cîinele era folosit în mod constant,
acest organ îi era mai totdeauna sfîșiat sau rupt.
Pentru a evita scoaterea lui din ,,activitate” pînă
la vindecare, proprietarii au recurs la scurtarea lor,
creînd astfel, fără să vrea, moda de astăzi.
De fapt, această operația este avantajul cîinelui;
în afara faptului că îngrijire devine mai ușoară -
știută fiind frecvența mare a bolilor urechii - se
mai micșorează și pericolul sfîșierii lor în cazul
unor încăierări, frecvente la cei din rasele Dobermann,
Dod german, Boxer etc., cunoscute ca amatoare
de bătăi.
Scurtarea urechilor prin tăiere este o operație
estetică ce se efectuează de către un specialist,
cu instrumente speciale și potrivit formei prescrise
de standard.
Rasele la care această operație este cerută de
standard sînt următoarele: Ciobănesc de Beauce,
de Brie și cîinele de Pirinei ( neobligatoriu ),
Bouvier de Flandra, Boxer, Dobermann, Dog german,
Schnauzer uriaș, mijlociu și pitic,  Dog Argentinian,
Pinscher, Affenpincher, Zwergpincher și Griffon de
Bruxelles.
Operația se efectuează cu ajutorul unui șablon de metal,
cu observația că este important de apreciat și din punct
de vedere estetic, în raport cu forma capului, cum va
trebui operat și care din cele trei forme uzitate i se
potrivește mai bine.
Vîrsta cea mai potrivită pentru operație rămîne 8-10
săptămîni la rasele mai mici și 10-12 la cele mai mari;
unii crescători o fac și mai timpuriu, deși pînă ce
cartilagiu nu este destul de solid și bine format nici
aprecierea estetică nu se poate face ușor și nici
reușita nu este garantată.
Operația se face cu anestezie locală; cîinelui nu i se
dă de mîncare cu 1/2 zi înainte pentru a preîntîmpina
eventualele vomismente.
Zilele următoare va fi supravegheat, împiedicînd
scărpinarea sau infectarea locului operat.
Pansamentul va fi păstrat cca două săptămîni; în mod
normal, după acest interval urechea va sta în poziția
cerută de standard.
În caz contrar este indicat un masaj ușor, repetat, al zonei
sau se poate interveni astfel: urechile sînt sprijinite de
un tutore improvizat ( o mică atelă ) care să le mențină
rigide în poziția corectă și apoi sînt lipite una de alta cu
ajutorul unei benzi adezive de leoclopast.
Începînd cu a șaptea zi după operație, pentru a preveni
formarea unei cicatrice retractile în care urechea ia o
formă cutanată nedorită din cauza strîngerii cartilagiului,
se aplică zilnic, de două ori, masaje ușoare cu mîna unsă
în prealabil cu o pomadă antiseptică.

Tăierea cozii.
Și la amputarea parțială a cozii anumitor rase de cîinii au
stat la bază criterii practice.
Cel mai bine este ca operația de codetomie să fie făcută
la 3-4 zile de la naștere cînd aproape nu se produc dureri
și cînd nu se efectuează o intervenție chirurgicală propriu-
zisă, cum este cazul mai tîrziu.
În aceste prime zile nu este necesară nici anestezie și nici
coaserea pielii însă cu cît cîțelul este mai mare cu atît rana
se vindecă mai greu.
Dimensiunile la care trebuie tăiată coada sînt impuse
de standard.
În orice caz, ea nu va fi niciodată atît de scurt tăiată
încît să nu acopere complet anusul.
Tabelul de mai jos precizează dimensiunile corecte, deși
de obicei femelelor li se lasă coada cu o idee mai lungă
decît masculilor.

Dobermann, Boxer, Schnauzer, Griffon, rămîn cu coada scurtă,
doar 2 - 3 articulații se păstrează.

Airedale Terrier, Fox Terrier, Irish Terrier, Welsh Terrier,
Jagdterrier și alte rase de terrieri, 1/3 din coadă va fi tăiată;
coada nu are voie să fie aplecată ci va trebui să stea dreaptă.

Kerry blue Terrier, Yorkshire Terrier, Caniche, 1/2 din coadă
va fi tăiată.

Vijla, Brac german, Brac de Weimar, 1/3 din coadă va fi tăiată.

Spanieli, 1/2-1/3 din coadă va fi tăiată.

Accesorii

Tunsoare


Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 6



ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI

Partea 6

Accesorii

Principalele accesorii sînt zgarda și lesa.
Este bine să aveți întotdeauna și cîte una de rezervă
pentru cazul cînd cea în funcține se rupe sau se pierde.
Zgarda cîinelui se confecționează din piele groasă.
Dacă doriți să o înfrumusețați cu cîteva ținte, este bine
să fie căptușită în interior cu un postav.
Lățimea ei este de la 1-3 cm, în funcție de vîrsta și
talia animalului:
Zgarda nu se leagă prea strîns în jurul gîtului, doar atît
cît să împiedice scoaterea capului, cînd trage într-o parte.
Obiceiul de a păstra zgarda tot timpul de gîtul cîinelui
este contraindicat.
Blana nu primește aer și fiind sub frecare se degradează.
Un medalion din metal pe care să fie gravat numele și
adresa stăpînului poate fi util dacă s-a pierdut cîinele și a
fost găsit de o persoană binevoitoare.
Învățarea cățelului cu zgarda trebuie făcută cu grijă,
mîngîindu-l sau jucîndu-se cu el cînd i-o punem, pentru
a nu-l înfricoșa.
Curînd va asocia pusul zgardei de plecare la plimbare
și o va accepta cu mare bucurie.
Multe persoane folosesc în special la cățelandri sau la
cîini de talie mică, hamul, dacă nu permanent atunci
măcar la începutul educației.
Păreri autorizate condamnă hamul deoarece favorizează
deformarea spatelui.
Cei ce nu vor totuși să renunțe la el îl vor confecționa din
curea rotundă, deoarece aceasta măcar nu rupe părul
atît de ușor ca cea lată.
Lesa, sau cureaua de plimbare, trebuie să fie dintr-o
piele rezistentă la tracțiune.
Lungimea cea mai potrivită, standard, este de 1,20 m.
Dacă este mai lungă se încurcă în picioarele cîinelui
sau a stăpînului.
Pentru dresaj se folosesc lese speciale, lungi de cîțiva
metri, care să poată da cîinelui impresia aparentă de
libertate.
Lesa se strînge în pumn după nevoie.
Cîinii mari, dificil de condus, se recomandă să aibă
o lesă cît mai scurtă, pentru menținerea lor la picior.

Accesori Cîinii



Dispozitivul de prindere a lesei de zgardă, denumit
carabinieră, trebuie să fie cît mai sigur și cu
detașare ușoară.
Pentru cîinii recalcitranți, sau care nu învață cu
docilitate mersul în lesă, se confecționează zgărzi
speciale, strangulante, care sufăcă animalul dacă trage.
Similare ca destinație sînt zgărzile confecționate
dintr-un sistem de cîrlige, cu vîrful întors spre
interior și care înțeapă animalul cînd devine neascultător.
Botnița face și ea partea din echipamentul obligatoriu
în anumite împrejurări, dacă reglementările respective o cer.
Botniță nu se pune însă de fapt decît animalelor rele
care au tendința de a mușca.
Ea se confecționează din piele sau din sîrmă.
Forma ei este asemănătoare botului și trebuie să
permită o respirație normală fără a jena animalul.
Tot printre accesoriile obligatorii se numără și vasele
destinate mîncării și apei, cele mai indicate fiind
castronele smălțuite cu o bună stabilitate și cu
emailul în perfectă stare.
Pot fi folosite cu succes și vase din aluminiu sau de
pămînt; important este ca ele să fie păstrate într-o
stare de curățenie și spălate după fiecare masă.
Vasul destinat apei de băut a cîinelui va fi ținut
într-un loc anume, totdeauna același și plin cu
apă proaspătă.
Acest echipament trebuie să vă însoțească și la
plecarea în excursii sau în concediu, iar o lesă de
rezervă se impune de la sine.
Pentru cîinii de pază, utilitari sau de vînătoare, mai
fac parte din echipament și fluiere al căror sunet,
bine cunoscut cîinelui, permite darea de comenzi
de la distanță.
Construcția lor a evoluat atît de mult, încît în prezent
sînt folosite în cazuri speciale chiar și fluiere cu
ultrasunete, așa-zisele fluiere silențioase, care emit
vibrații de înaltă frcvență ce nici nu sînt percepute
de urechea umană, fiind în schimb perfect auzite de
către cîine.
Ustensilele destinate îngrijirii și toaletei cîinelui sînt:
peria, pieptenele, mănușa și un brici de tuns.
Peria se confecționează din păr natural.
Cea mai potrivită formă este cea de tip țesală ( care
se trage pe mînă ).
Lungimea firelor se alege în funcție de lungimea
părului cîinelui ( cea standard are cca 1,5 cm ).
Părul din care este confecționată va fi mai dur dacă
avem de-a face cu un cîine cu blană aspră sau
deasă și mai moale pentru cei cu părul fin și mătăsos.
Mai recent, s-a generalizat aproape folosirea periilor
cu dinți din oțel, ușor îndoiți și flexibili, montați
într-o pernă de plastic ( asemănătoare daracului de
scărmănat lînă ) și care sînt ideale pentru descîlcirea
părului și perierea cîinilor cu păr lung ( Setter, Cocker,
Afgan etc.).
Cele mai practice sînt cele cu mîner care au o pe
o parte o perie de păr obișnuită, iar pe cealaltă o perie
cu dinți rotunjiți din oțel.

Pieptenele trebuie să fie solid, cu dinți mari, rari
și lungi de cca 4 cm, confecționat din os sau metal;
vîrfurile sînt rotunjite pentru a nu zgîria.

Mănușa ( din păr sau castravete de mare ) servește
pentru masaj și, în toaleta finală, la netezirea părului
și așezarea lui, obținerea luciului și colectarea firelor
moarte rămase în blană.

Briciul sau o lamă adaptată într-un dispozitiv cu
mîner va fi utilizat pentru potrivirea părului și
scurtarea lui, acolo unde standardul o cere.
Dacă aveți de gînd să efectuați singuri întreaga
operație de tundere, destul de complicată în unele
cazuri ( Caniche sau Fox Terrier ), atunci va trebui
să vă procurați un aparat de tuns ( manual sau
electric ), identic cu cel al frizerilor, o foarfecă
de păr, una de filat și o lamă îngustă de brici pentru
egalizat și potrivit.
Nu este inutilă completarea inventarului și cu o
foarfecă de tăiat unghii, de tip clește.

Îngrijirea Cîinelui Iarna

Scurtarea Urechilor și a Cozii


Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 5




ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI

Partea 5

Îngrijirea Cîinelui Iarna


Cîinilor le place foarte mult plimbarea și joaca în zăpadă.
Dar atenție, se poate uneori întîmpla ca zăpada să aibă
pojghiță subțire de gheață deasupra, ce se sparge sub
greutatea cîinelui provocîndu-i răni la labe.
Alteori veți observa cum cîinele se culcă pe zăpadă
și începe să-și lingă laba sau încearcă cu dinții să scoată
dintre pernițe bucăți de zăpadă ce s-au lipit și îl
împiedică la mers.
Ele vor fi imediat îndepărtate.
Cel mai bine este ca iarna, dacă circulă frecvent în
zăpadă, să-i tundeți scurt, dar nu complet, părul
dintre pernuțe, care facilitează prinderea zăpezii,
și să-i ungeți tălpile cu vaselină pentru o protecție
suplimentară.
Chiar dacă ați luat aceste măsuri nu lăsați timp
îndelungat cîinele să stea nemișcat în frig, pe gheață
sau în zăpadă.
El suportă foarte bine anotimpul friguros, dar în mișcare.
Sarea ce se aruncă iarna pe trotuare și pe partea carosabilă
este dăunătoare labelor cîinelui, deoarece le provoacă
usturimi și uneori chiar arsuri.
Ocoliți pe cît posibil asemenea locuri, iar la înapoierea
acasă clătiți-i imediat picioarele într-un lighean cu apă
călduță și apoi ștergeți-le cu prosopul lui.
În astfel de cazuri nu este rău dacă se presară apoi zona
cu pudră de talc.
Contrar părerilor îndeajuns de răspîndite în special în
rîndul posesorilor de rase mai delicate, îmbrăcămintea de
iarnă pentru cîini nu este deloc necesară.
Dacă blana nu le-a fost lipsită de substanțe grase protectoare
datorită prea multor băi, dacă nu sînt debili ori bolnăvicioși,
nu este nevoie să fie protejați în mod special de frig, de ninsoare
sau de ploaie, în timpul plimbării.
La înapoierea acasă vor fi în schimb bine șterși și uscați
spre a nu permite frigului să-i pătrundă.
Dacă însă avem de-a face cu cîini de apartament, cocoloșiți
la temperaturi ridicate sau de talie mică și cu păr scurt,
atunci spre a evita reumatismele sau o răceală ce lesne
o pot contracta, este mai bine să-i protejăm de intemperii
cu o îmbrăcăminte adecvată.
Tipul ideal de îmbrăcăminte canină rămîne un pulover din
lînă tricotat, de formă cilindrică și închiat pe burtă.
Pe ploaie, el poate fi înlocuit cu ceva similar dar confecționat
dintr-un material impermeabil.
Această îmbrăcăminte nu este bine să fie croită pe corp
deoarece le deteriorează blana și le micșorează încă mai mult
rezistența la frig.
Deoarece la plimbare se poate întîmpla ca la trecere cîinelui
sub un gard, prin mărăciniș sau tufișuri, îmbrăcămintea să
se agațe de un obstacol, imobilizînd animalul, se recomandă
să nu fie pierdut din ochi sau să iasă afară neînsoțit.
Cîinii ținuți afară nu au nevoie decît de o cușcă în care să
se adăposteacă.
Iarna în ea se pune un strat de cca 5 cm de paie uscate sau
talaș, ce se schimbă la 2 săptămîni sau chiar și mai curînd
dacă s-au udat.

Îngrijirea Anumitor Organe și Zone Corporale

Accesorii




Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 4




ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI

Partea 4

Îngrijirea Anumitor Organe și Zone Corporale


Ochii au nevoie zilnică de spălare pentru eliminarea
secrețiilor mucoasei, a prafului și a diverselor
impurități.
Pentru această operație este nevoie de puțină vată
sau cîrpă moale, curată și apă călduță sau ceai de
mușețel.
În mod curent, această operațiune se face dimineața.
Dacă ochii lăcrimează, se spală de 2 - 3 ori pe zi
cu ceai de mușețel călduț sau într-o soluție de acid
boric 2%în apă.
În caz de persistență sau de recidivă se va încerca
folosirea a 2 - 3 picături de Colir de 2 ori pe zi și,
desigur solicitarea unui consult medical.

Urechile necesită îngrijiri speciale, mai ales cele
lungi, cu care literalmente mătură pe jos unele rase.
Ele trebuie întreținute deosebit de atent, scuturate
de praf, spălate sau șterse cu o cîrpă muiată în apă
după fiecare plimbare.
Foarte frecvente sînt cazurile de îmbolnăviri cauza
de lipsa de îngrijire a urechilor.
Punctul cel mai sensibil al Cockerului, de exemplu,
căruia i se acordă o îngrijire și o supraveghere minuțioasă,
rămîn urechile.
Nu amînați niciodată pe a doua zi inspecția urechilor
cîinelui, iar săptămînal procedați la toaleta lor completă.
Curățarea se efectuează cu ajutorul unor mici bețișoare
înfășurate în vată, cu care se șterg și tot înspre afară
părțile interioare ale urechii.
În cazul formării de dopuri, vata se va muia în ulei de
parafină, peroxid sau un alt ulei volatil de calitate.
Evitații soluții pe bază de eter sau spirt, ele sînt
contraindicate fiind iritante și dureroase.
Îngrijirea urechilor este o operație delicată care, dacă
nu este săvîrșită cu competență și deosebită grijă,
poate produce înfundarea canalului auditiv.
La cîinii cu un pavilion al urechii larg deschis și cu
urechi scurte, tip Boxer, o cîrpă subțire muiată
într-un ulei volatil și stoarsă este cel mai bun mijloc
de curățire.
În orice caz, trebuie evitat ca în urechi să pîtrundă
apă, murdării sau corpuri străine.
Supravegheați-i cu atenție, sub acest aspect mai
ales, deoarece tăvălindu-se prin iarbă, cîinii pot culege
cu urechea corpuri străine care riscă să provoace
infecții ce conduc uneori la perforarea timpanului.
Dacă îl vedeți că își scutură des capul și încearcă să
ajungă cu laba la urechi, sau se freacă cu urechea
de covor în mod repetat, este foarte posibil să avem
de-a face cu semnele infecții la ureche.
În cazul în care în urechea cîinelui au pătruns obiecte
străine, în special redutabilul pir, inamicul numărul 1
al speciilor cu urechi lungi și păr, este bine să apelați
imediat la medicul veterinar care, cu ajutorul otoscopului
și al pensetei, va putea îndepărta sursa cea mai
periculoasă a otitelor, adesea neglijate și tranformate
în boală cronică.
Înfecțiile la ureche sînt destul de dificile la tratament și
este mai bine să le luați din pripă.
Basseții, Cockerii și alți cîini cu urechi lungi va trebui de
asemenea să fie feriți de murdărire în castronul cu mîncare.
Pentru aceasta, îi veți obișnui de mici să mînînce cu
urechile prinse pe spate cu un elastic, ciorap de mătase ori
cu zgarda sau chiar ținute de dv. cu mîna.
În urechi se poate aduna și păr mort.
Cu o pensetă pot fi ușor degajate firele acestea, ce pot
înfunda canalul auditiv și facilita infecții.
Urechile Canichilor sînt foarte foarte păroase.
Ele vor fi din timp în timp epilate, de preferință de
către specialistul ce se ocupă cu tunsoarea lui.

Dantura canina nu necesită o îngrijire specială
și permanentă.
Pentru ca ea să se dezvolte corespunzător trebuie
asigurat prin oase calciu necesar.
Morcovul crud, pîinea uscată și cîte un os de ros ajută
la curățarea și întreținerea dinților.
Cu vîrsta însă, începînd de pe la 4 ani, încep să
apară fenomene de îngălbenire a danturii și depuneri
de tartru ( piatră ) pe dinți.
Pentru a se evita acest fenomen vom freca ușor
dinții cu o periuță moale sau cu o bucată de tifon
înmuiată în zeamă de lămîie sau în bicarbonat de
sodiu umezit.
Lunar se efectuează un examen mai aprofundat al
danturii.
În cazuri mai avansate de tartru, desigur că trebuie
să apelăm la un specialist pentru a proceda la îndepărtarea
depunerilor prin procedee mecanice.
Dacă neglijam această operațiune, se poate întîmpla ca
gingia să se inflameze, să fie atacași dinții, să se producă
infecții și chiar pierderea dinților.
Uneori putem observa în mod constant un miros neplăcur
al gurii; în acest caz vom verifica dacă s-a declanșat o
infecție ce solicită intervenția imediată a medicului veterinar.
La cîinii bătrîni, în astfel de cazuri, se procedează la extracții.
Uneori între dinții cîinelui se prind bucăți de lemn ( dacă a ros
un băț ) sau chiar oase.
Veți remarca cum încearcă să le îndepărteze cu laba sau
frecîndu-și botul pe jos.
Deschideți-i imediat gura și ajutați-l, îndepărtînd obiectul străin.

Unghiile cîinelui se mențin la o lungime normală șu
se tocesc singure ( fără a-l jena ) dacă acesta face suficientă
mișcare pe jos.
Astfel, de 3 - 4 ori pe an, le vine și lor rîndul la control
și la scurtare dacă este cazul, cu atenția cuvenită însă
spre a nu provoca răniri și sîngerări.
Întrucît vasele de sînge ajung pînă aici, dacă ați provocat
o sîngerare, o puteți opri cu un creion de piatră acră.
Dacă unghiile sînt prea uscate și se desfac, este bine
să le muiați în ulei de parafină înainte de îngrijire.
Uneori și pile poate fi folosită cu succes.
La rasele cu pielea ridată puternic, de exemplu Bulldog
sau Pekinez, este necesar ca săptămînal, cu ajutorul
unui tampon cu vată îmbibat cu ceai de mușețel,
să se procedeze la curățarea atentă a zonelor respective.

Baia cîinelui

Îngrijirea Cîinelui Iarna

Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 3




ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELEUI

Partea 3

Baia Cîinelui


În ceea ce privește spălările cu săpun, deși constituie
un ajutor pentru întreținerea stării generale bune și
a curățeniei, ele nu sînt indicate decît o dată la 2 - 3
luni, exceptînd cazurile speciale de murdărire.
Spălatul frecvent cu detergent duce la distrugerea
stratului protector de grăsime al pielii, făcînd cîinele
susceptibil la schimbările de temperatură și predispus
la eczeme.
O periere frecventă este mult mai importantă decît baia.
Cățeilor mici nu li se face deloc baie și nu se recomandă
să îmbăiem nici cățeaua însărcinată în perioada de gestație.
Aceste băi nu se pot confunda cu scăldatul în ape
curgătoare și în lacuri, vara posibil zilnic ( cu condiția
să alergăm cu cîinele pentru a-l sili să se usuce astfel,
fără a-l lăsa însă să se tăvălească în nisip dacă sîntem
pe o plajă și ne pregătim de plecare ).
Nedăunătoare pielii și blănii sînt și dușurile ușoare
făcute vara, pentru răcorire și îndepărtarea prafului.
Pentru a obișnui cîinii cu baia este necesar cît mai mult
tact, altfel riscăm instaurarea unei repulsii ce ne va da
mult de furcă mai tîrziu.
Temperatura potrivită a apei este de 32 grade C.
Un șampon special pentru cîini sau, în lipsa acestuia
un săpun ușor de tipul celor destinate copiilor fac
bună trebuință.
Înainte de baie, mai ales la rasele cu părul lung, este
foarte indicată o periere pentru a scoate praful din blană.
Cel mai bine cîinele se spală în cadă sau într-un lighean mare.
Dar apa nu va depăși nivelul burții, așa că de fapt tot
procesul de spălare se va trece sub un jet de apă, de
preferință un duș flexibil sau un furtun de cauciuc ce
se poate adapta la robinet.
Capul nu se vîră sub apă; dacă rasa are părul scurt
este suficient ca în zona capului să-l ștergeți cu un
prosop ud, stors.
În schimb, celor cu părul lung ce necesită o spălare
minuțioasă, nu e rău dacă le astupați canalul
urechilor cu vată, iar după baie vă îngrijiți să le uscați,
ștergîndu-le ușor cu tampoane de vată înfășurate
pe un bețișor.
Ochii, dacă au fost cumva iritați de săpun, trebuie
clătiți bine cu o soluție de acid boric diluat.
După săpunire și îndepărtarea murdăriei sînt necesare
cîteva clătiri temeinice pentru a elimina tot detergentul.
După baie frecați bine cîinele cu un prosop mare
plușat anume destinat acestui scop, pînă ce blana
s-a zvîntat.
Pentru a evita să stropească mobila cînd scoateți cîinele
din apă și încearcă să se acuture, înfășurați-l în prosop
și ștergeți-l bine.
Nu este rău să puneți și pe jos ceva pe care cîinele
să se poată rostogoli și încearcă să se ștergă și singur.
La rasele de cîini mici sau mai sensibili, încercați să folosiți
pentru uscare, dacă suportă feonul.
Indiferent de rasă, toți vor fi feriți de curent și de frig și
pînă ce s-au uscat perfect, ba chiar cîteva ore după
baie, nu este bine să-l scoateți la aer liber ori la o
temperatură mai scăzută.
La anumite rase de cîini cum sunt: Ciobănesc belgian,
Chow-Chow și unele varietăți de Puli, o baie cu săpun
sau cu șampon este formal contraindicată.
Datorită părului extrem de fin din stratul secundar al blănii,
care se pîslește în contact cu apă, firul lung din stratul
superior este la rîndul lui degradat, fapt care duce la năpîrlire.
Îngrijirea acestor rase se face la sec, prin periere și
ștergere de praf cu o cîrpă umedă.

Periatul și pieptănatul

 Îngrijirea anumitor organe și zone corporale


Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 2



ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI

Partea 2

Periatul și Pieptănatul


Perierea este o îndatorire zilnică.
Ea are ca scop îndepărtarea prafului, a firelor moarte și
împiedicarea formării cîlților.
La cîinii cu păr lung, anumite porțiuni se piaptănă, în
special pieptul și franjurile de la membre.
Aceste operațiuni trebuie să fie precedate de îndepărtarea
corpurilor străine și desfacerea cîlților ce se formează
în special pe picioare.
Cîlții pot fi cu grijă desfăcuți cu mîna.
Neglijați, ei nu mai pot fi descîlciți, pielea nu mai respiră
și aglomerarea trebuie tăiată.
Neperierea și nepieptănarea cu regularitate a cîinelui
conduc la acumularea firelor moarte în blană, care irită
pielea și produc mîncărimi.
Un cîine căruia nu i se face zilnic toaleta este un rezervor
de praf și murdărie circulînd prind casă.
Cîinii ținuți în locuințe, bucurîndu-se de o temperatură
uniformă tot timpul anului sau, în orice caz, fără mari
variațiuni, nu năpîrlesc la perioade fixe ( toamna-primăvara ),
ci pierd mereu din păr, astfel că neapărat trebuie
întreținuți prin periere.
Periatul se face zilnic în sensul creșterii părului, cu o grijă
mărită pentru zonele de sub urechi, la încheieturi sau alte
porțiuni sensibile.
Toaleta începe de la cap, continuă cu spinarea, pieptul,
abdomenul și se termină cu extremitățile.
Completați periatul cu un scurt masaj cu o mănușă specială.
Scopul lui este de a stimula circulația sîngelui, asigurînd
totodată o mai mare elasticitate a părului și colectarea
firelor moarte.
La cîinii cu părul scurt în special, acest masaj cu o mănușă
aspră este deosebit de folositor.
Periile, pieptenele, prosoapele sau cîrpele destinate cîinelui
vor fi păstrate în perfectă stare de curățenie, spălate sau
dezinfectate periodic.

Prima parte

Baia cîinelui




Îngrijirea, Igiena și Toaleta Cîinelui Partea 1




ÎNGRIJIREA, IGIENA ȘI TOALETA CÎINELUI

Partea 1


Cîinele nu este un animal pretențios.
Dacă i se asigură hrana potrivită, îndestulătoare,
un adăpost de intemperii, mișcare suficientă și
puțină afecțiune, se va simți perfect satisfăcut
și ne va răsplăti însutit.
În genere cîinilor nu le pasă dacă se murdăresc
și nici nu prea evită locurile lipsite de igienă
( cățelandrii au chiar o deosebită atracție spre
astfel de zone ).
Dar părul și praful ce se adună de pe urma cîinelui
are importanță și pentru sănătatea omului, așa
că pare firesc ca menținerea în stare de curățenie
și sănătate a cîinelui să fie o preocupare permanentă.
Zilnic cîteva minute vor fi deci destinate acestei
îngrijiri.
Ea constă într-o periere sau pieptănare, după cum
este cazul, însoțită de un examen sumar al corpului
pentru a detecta la timp rănile, paraziții, scaieții
sau frunzele din blană.
Totodată vom observa orice stare neobișnuită,
premergătoare unei boli.
Avantajul toaletei zilnice este și acela că face cîinele
să devină mai docil, obișnuindu-se rapid să fie manipulat
de stăpînul lui, așezat sau culcat pe o parte sau alta,
după cum cere periatul.
Săptămînal este bine să se examineze atent dantura,
unghiile, ochii și urechile.
În special la rasele cu urechi lungi aceasta este o sarcină
ce nu poate fi neglijată.
Dacă de la plimbare cîinele s-a întors cu picioarele și
blana murdare de noroi, este bine să-i spălăm imediat
într-un loghean părțile murdare, să i le ștergem cu o
cîrpă și de-abia apoi să-i dăm drumul în casă.
Astfel, tot noroiul de pe labe, după ce se va usca, se va
împrăștia prin casă.
Controlați de asemenea dacă între degetele și unghiile
cîinelui sau între pernițe nu s-au adunat corpuri străine:
pietricele, scaieți și mai aler pir, deoarece frecvent
pătrunderea acestei plante produce inflamații grave și
infecții.
Dacă eventual s-a lipit bitum sau asfalt de picioarele
cîinelui, el poate fi îndepărtat cu ajutorul unui tampon
înmuiat în acetonă.
După masă este bine să ștergeți botul cîinelui cu un
prosop anume destinat acestui scop.
Se va obișnui repede și va aștepta cuminte, după ce a
terminat de mîncat, să-l ștergeți.
Este mai bine să o faceți dv. pentru a anticipa o operație
pe care o va face singur, dar pe covorul din sufragerie.
Culcușul cîinelui trebuie păstrat curat, scuturat de praf,
ținut la aer și schimbat la interval de cca o lună.
Mulți cîini ascund în culcușul lor alimente, oase etc.
Este bine să supravegheați aceste comportări, deoarece
nedepistate la timp pot deveni locuri rău mirositoare.
Cel mai bine este să fie dezvățați de asemenea obicei.
Primele săptămîni, pînă ce puiul este învățat să nu facă
în casă, sînt dificile.
De aceea este bine, pentru a-l desprinde cu igiena și cu
obligația ca nevoile să și le satisfacă afară, să-l ducem
cît mai des la aer.
( Dacă există posibilitatea, încă de mici puii pot fi scoși
afară în iarbă cu lădița lor cu tot).
Cînd ajunge la 2 - 3 luni, din două în două ore, cu
lesa, cățelul trebuie scos afară.
Cel mai bine este de fapt ca ziua să înceapă și să se
termine cu ,,ieșitul afară”.
În felul acesta, foarte repede va învăța să fie curat.
Concomitent, locurile în care cățelandrii fac în casă,
pentru a nu deveni puncte preferate spre care să fie
atrași de miros, vor fi imediat spălate și dezifectate
cu un deodorant; mirosul acestuia îi va îndepărta.


Periatul și pieptănatul


Locuința Cîinelui Nostru Partea 2




LOCUINȚA CÎINELUI NOSTRU

Partea a-2-a

Adaptarea în noul cămin.



Cînd puiul este adus în noul cămin, fiind brusc
izolat de mediul cunoscut în care a fost crescut
pînă atunci, de mama și de frații săi, va fi nefericit.
Brusca sa izolare de haită, în mijlocul căreia instictele
lui ancestrale îl făceau să se simtă în siguranță, îi
vor creea un sentiment de nesiguranță pe care nou
lui stăpîn are îndatorirea să-l atenueze.
El nu trebuie lăsat complet singur sau legat imediat,
deoarece va începe sa plîngă.
Stăpînul său va căuta prin mîngîiere și gesturi
liniștitoare precum și printr-o îngrijire potrivită să
înlocuiască această lipsă, creîndu-i condiții pentru
o acomodare cît mai rapidă cu noul mediu.
Puiul va fi adus la noul cămin de preferință dimineața,
devreme.
În felul acesta va avea timp să se adapteze noilor
condiții de viață, în decursul zilei, înainte de culcare.
El trebuie obișnuit din prima zi cu noua locuință, drept
care îl vom plimba prin toate încăperile, prin curte, prin
dependințe, și-l vom lăsa să-și manifeste în voie, fără
opreliște, curiozitatea.
Nu este bine ca în primele zile să fie răsfățat de membrii
familiei, înainte ca viitorul lui stăpîn să fi reușit să-și
împună blînda lui autoritate.
Cîinele tînăr se învață foarte repede cu noul stăpîn, cu
condiția să i se dea ocazia să fie mereu în preajma lui.
Ideal este ca, cel puțin la început, stăpînul lui să fie cel
care îi dă de mîncare, îl plimbă, îl îngrijește, îl mîngîie
și îl pedepsește.
Mai ales în primele zile este recomandabil ca o singură
persoană să se ocupe de educația cîinelui, de regulă
stăpînul său.
,,Prea multe moașe strică” este un proverb care rămîne
valabil și aici.
Cîinele este dator să recunoască în unul din membrii
familiei pe conducător.
Acestuia îi va da ascultare, la fel cum animalele sălbatice
dau ascultare conducătorului haitei.
Implicit pe ceilalți membri îi va recunoaște ca fiind de
un rang inferior, eventual ca făcînd parte din haită.
Cu unii din ei se va juca cu mare plăcere dar în schimb
ascultarea va arăta în primul rînd stăpînului.
Evident că rolu de conducător este bine să și-l asume în
familie cel care dă dovadă de mai multă fermitate.
Pentru a tranversa mai ușor perioada de acomodare cu
noul mediu în care se simte străin și neliniștit, e bine
să-i aducem una din fostele lui jucării sau cîrpe care,
prin mirosul bine cunoscut, îl va face să suporte mai bine
înstrăinarea.
Treptat, cîinele va fi obișnuit cu mirosul stăpînului său.
Pentru aceasta este suficient ca un obiect vechi de îmbrăcăminte
să i se dea pentru joacă și să i se lase în culcușul lui.
La cățeii tineri, perioada de adaptare se confundă cu
perioada de educație propriu-zisă.
La cîinii maturi, readaptarea cu un nou stăpîn este mai dificilă.
Experiența a demonstrat însă că în general dacă el este
bine îngrijit și hrănit, tratat cu prietenie și omenie, se
adaptează destul de repede.
Nu își va uita însă niciodată primul stăpîn și îl va recunoaște
întotdeauna cînd se vor întîlni.
Există riscul, atunci cînd un cîine provine de la un alt stăpîn,
cu care era obișnuit, ca el să încerce să-și regăsească
vechiul lui cămin și să fugă de la noua locuință.
Așa că, în astfel de cazuri, în primele săptămîni, pînă
ce nu v-a accepta complet, trebuie supravegheat cu atenție
și să nu i se ofere ocazia să fugă.
Cățelul mic dați-i în prima zi, înainte de culcare, să bea
puțin lapte cald, ca să adoarmă repede.
Faceți în așa fel încît să nu se simtă abandonat, cocoloșindu-l
un pic și protejîndu-l așa cum ar face mama lui.
Dacă începe să scîncească, veți proceda la prima lecție
de educație, pronunțînd de cîte ori este nevoie, destul de
autoritar,  ,,liniște!”
Unii proprietari obișnuiesc să folosească trucuri vechi
menite să le adoarmă neîncrederea și sentimentul de
singurătate.
Stratagema constă în strecurarea în așternut a unei
sticle de apă caldă, care să sugere corpul mamei și un ceas
deșteptător care, prin bătăile sale ( nu foarte tari ) să sugere
bătăile de inimă ale fraților săi.
Dar aceste păcăleli nu sînt absolut deloc obligatorii și nu
le recomandăm decît dacă puiul este prea recalcitrant și
încercați o soluție extremă de calmare.
Destul de repede, după ce s-a terminat perioada de adaptare
și cîinele își cunoaște bine locuința, veți remarca cum el
asimilează spațiul în care trăiește cu fosta zonă de vînătoare
a haitei și cum apără și supraveghează acest sector, fie el
o cameră, un apartament, o grădină sau un parc.
Aici intruși nu sunt bine văzuți și nu pot pătrunde fără
a fi semnalați.


Partea a-1-a




Locuința Cîinelui Nostru Partea 1




LOCUINȚA CÎINELUI NOSTRU

Partea a-1-a


Noul cămin trebuie să fie pregătit din vreme pentru
primirea micului nostru prieten.
Iintroducerea în noul mediu este bine să se facă la
8-10 săptămîni, deoarece la această vîrstă fragedă,
cățelandrul se adaptează mult mai ușor.
Amenajați un culcuș potrivit de mare ținînd seama
de talia cîinelui, într-o lădiță acest scop.
Căptușiți-l cu rufărie lavabilă, cu un covoraș într-o
parte iar în cealaltă cu cîteva ziare care-i vor
servi eventual pentru a face pipi în perioada cît
este încă mic.
Culcușul cîinelui va fi cu regularitate curățat,
scuturat și lucrurile spălate, pentru a asigura condiții
de igienă adecvate.
Aerisiți salteaua sau covorașul la fel cum faceți
cu așternuturile proprii.
Lucrurile din lînă sînt contraindicate, praful fin din
lînă provocînd tuse.
Culcușul ce i-a fost destinat va fi plasat într-un loc puțin
mai retras, mai izolat, care va deveni locuința lui și
unde se va simți bine.
Potrivit este dacă locul ales nu cade în plină lumină
și nici prea aproape de sursele de căldură, calorifer sau
sobă, unde ar deveni sensibil la frig și astfel predispus
la bronșite, guturai, pleurezie.
Deși cîinele are o constituție robustă și rezistă bine la
frig nu este potrivit nici un culcuș pe ciment.
Unii își adăpostesc cîinele în vestibul; nu este un loc
bine ales fiind în drumul tuturor și în general în curent.
A schimba prea des amplasarea culcușului este
contraindicat deoarece nu va mai avea impresia că
este ,,acasă” și că acesta este căminul lui.
Nu se recomandă ca puiul să fie amenințat sau pedepsit
pe acest spațiu.
Cățelul trebuie din prima zi învățat cu locul lui.
După ce acesta i-a fost fixat, i se va repeta cît de des
pînă ce va înțelege și va învăța: acesta este LOCUL TĂU,
treci LA LOC, vino LA LOC etc.
Dacă mai adăugăm și o mică recompensă, cînd a trecut la
locul lui, foarte repede își va însuși noțiunea și va
executa ordinul, chiar de bunăvoie.
Lîngă acest loc, cînd condițiile permit, se va face și
hrănirea cîinelui; în cazul în care i se alege un alt loc
pentru masă și pentru castronelul cu apă, este bine ca
acesta să rămînă cu destinația permanentă.
Îndată ce cățelandrul a crescut și se apropie de talie
normală, mică amenajare este bine să fie înlocuită cu
ceva definitiv.
La cîinii de talie mică, cea mai potrivită locuință
rămîne tot un coșuleț.
La cei mari o saltea ușoară de mărime potrivită ( cu o
îmbrăcăminte lavabilă ) sau un covoraș sînt tocmai ce
trebuie.
Nu este bine ca salteaua să fie moale și nici ca în coș
să puneți perne de puf, deoarece ele dăunează cîinelui,
fac blana palidă, moale și duc la căderea părului.
Răsfățarea cu așternuturi moi îl va face prea sensibil,
susceptibil la răceală și cu blană urîtă.
Un culcuș ascetic este mult mai indicat.
La stabilirea locului de dormit al cîinelui nostru va
trebui să avem în vedere și faptul că în timpul nopții
cîinele nu stă locului.
El se trezește destul de des și își schimbă poziția și
chiar locul, uneori destul de zgomotos, mai ales dacă
se dă jos dintr-un pat sau un fotoliu.
Dacă nu vreți ca preferatul dv. să se urce în pat sau în
fotolii, trebuie să procedați energic încă din prima zi,
iar mai apoi să nu cedați tentației și să-i permiteți -
fie chiar o singură dată - fiindcă anulați efortul inițial.
Cîinele n-o să priceapă cînd este voie și cînd nu.
Dacă însă decideți să îi permiteți să stea într-un
fotoliu ,,al lui”, sau să doarmă în pat, marcați locul cu
o cîrpă și foarte repede va înțelege că acela este locul lui.
Este bine ca atunci cînd plecați în concediu și
cîinele vă însoțește să luați cu dv. culcușul lui, fie
că este un covoraș sau un coș.
În felul acesta, el se va simți ,,acasă” chiar în căminul
provizoriu.
Fie că sînteți cu cortul sau în voiaj cu mașina, întotdeauna
cîinele va trebui să cunoască locul ce îi este destinat
în timpul călătoriei și unde va dormi.

Pentru cîinii de pază ce sînt ținuți în aer liber sau la țară,
cea mai potrivită locuință rămîne o cușcă, pentru
a-i adăposti și a-i apăra de intemperii.
Cușca trebuie să fie suficient de încăpătoare ca să-i
permită întoarcerea în interiorul ei.
Bine izolată de ploaie și cu o deschizătură potrivită în
față ( nu prea largă pentru a da posibilitatea încălzirii
în interior de la respirația animalului )și care iarna va
putea fi protejată cu o perdea de pînză.
Dacă este posibilă construirea ei cu pereți dubli, iar
între ei un material izolant, cu atît mai bine.
Acoperișul se face detașabil pentru a permite curățarea
încăperii.
Recent au apărut cuști cu două încăperi legate între ele;
cea din fund, mai apărată de frig, servește pentru dormit,
iar cea din față ca post de supraveghere.
Dar cum cîinele îi place să fie cu ,,ochii în patru”, cum
se zice nu prea stă în încăperea a doua decît rareori,
cînd frigul este foarte mare.
Fundul cuștii nu se pune direct pe sol pentru a o feri de
umezeală și curgeri de ape.
Pentru cei ce își țin cîinele legat în lanț în fața cuștii
lui, insistăm asupra necesității de a asigura un spațiu
de mișcare și în aceste condițiuni.
Cel mai bine ar fi ca lanțul să se instaleze pe un cablu,
de-a lungul căruia glisează și care îi permite, ca la
furnicular un du-te-vino la stînga și la dreapta.
Acest fel de amenajare este mult mai potrivit decît
legarea lanțului de un stîlp sau un țăruș, deoarece
lanțul se poate înfășura în jurul stîlpului și se poate
imobiliza, chiar strangula cîinele.
Bineînțeles că în fiecare zi, la anumite ore, sau peste
noapte, el trebuie lăsat liber, deoarece o permenentă
ținere în lanț dăunează sănătății cîinelui.
Îl face să devină rău și chiar periculos.
Faptul că el este în aer liber nu trebuie confundat cu
necesitatea de mișcare în deplină libertate, care rămîne
absolut necesară.
Cea mai indicată amenajare, în special cînd sînt mai
mulți cîini la un crescător, rămîne kennelul.


Partea a-2-a




Ce Cîine să ne Alegem și cum îl Vom Numi Partea 3




CE CÎINE SĂ NE ALEGEM ȘI CUM ÎL VOM NUMI

Partea 3

Ce nume va purta cîinele nostru

Alegerea numelui este un lucru important.
Stăpînii sînt mîndri de numele cîinelui lor
și de obicei se străduiesc să-i găsească unul
cît mai original.
De fapt, cel mai bine este ca numele să fie scurt,
ușor de reținut de către cîine și ușor de pronunțat
de stăpînul lui.
Îi vom repeta numele, la început, cu orice prilej,
și în cel mai scurt timp vom avea plăcerea să
constatăm că l-a și învățat.
Este important ca toată familia să folosească
același nume pentru a striga cîinele.
Cel puțin la început pînă se obișnuiește bine cu
numele ce i l-am dat, nu este bine să fie alintat
sau botezat de fiecare din casă, fiindcă astfel îl vom
deruta și vom întîrzia reacțiile sale la apel.
Cînd a răspuns la apel la chemare i se va oferi
o recompensă sau o mîngîiere, cu alte cuvinte i
se va da ocazia să constate că nu a fost strigat degeaba.
De cele mai multe ori numele cîinilor de rasă din certificatele
de origine sînt greu de pronunțat sau lungi, cu
referiri la ascendenți sau crescător.
Ex: Su Lover of Settnor sau Buttner Print of Broomleaf
sau Soraya de Komodoke etc.
Așa că cel mai bine este să-i găsim noi un nume potrivit,
adică scurt, sonor și ușor de pronunțat.
Potrivit uzanțelor chinologice și la indicația fiecărei
Asociații chinologice, numele cîinilor de rasă
începe în fiecare an cu o literă a alfabetului.
În felul acesta se poate stabili imediat, cu ușurință,
din ce generație face parte respectivul cîine.
Iată, spre pildă, o serie de nume, grupate alfabetic,
din care, eventual, veți putea alege unul pentru cățelul dv.

a) Aba, Ada, Ajax, Alfa, Ali, Amazon, Aprod, Azor,
Asta, Atom, As.

b) Bob, Biju,Bodri, Bridge, Bruno, Bobi, Blondi, Boy,
Bubsi, Baby, Buli. Buli, Beppo, Bessy, Bimbo.

c) Carmen, Caro, Castor, Cezar, Cognac, Cincy, Csuli,
Csudi, Congo, Chumpy, Chang, Cora, Cocos, Cotor.

d) Daisy, Dolly, Dino, Dox, Daga, Don, Diamont, Dick,
Dodi, Duncan, Diana, Dux, Dundi, Dash, Dodo.

e) Emir, Eva, Event, Exi, Eolo, Eda, Era, Esso, Eter, Ecco, Efeb.

f) Fifi, Flopi, Flaut, Fox, Flyrt, Fedor, Fussy, Frutty, Frac,
Floky, Filou, Fanfan, Fatma, Fax, Fix, Folette, Foto.

g) Gogo, Gin, Gibi, Gipsy, Grivei, Gabor, Girl, Gigi,
Grill, Galgo, Ginette, Groll, Gumy, Griff, Greta, Goofi.

h) Happy, Harpo, Herta, Hasan, Hedda, Hero, Hedi, Hop.

i) Imma, Ity, Ix, Ipu, Ingo, Ingo, Issa, Iris.

j) Jugo, Jossie, Judie, Jaspo, Jaspo, Jaspo, Jack, July,
Joy, Juanita, Jessy, Jumbo, Jag, Jocker,, Joo, jaluana,
Janil, Janil, Jupi, Jimmy, Jumo, Jacoppo, Jocco.

k) Kotty, Kuki, Kiki, Kala, Koko, Kita, Krabbe, Kwe, Kuksi.

l) Lady, Lăbuș, Laar, Lem, Lessie, Lea, Leila, Lola, Loly,
Lora, Lord, Loto, Lott, Lick, Limpi, Lucky, Lumbo, Lușcă.

m) Ma, Max, Mobi, Mixi, Moț, Membo, Mabel, Mentor, Muki,
Missi, Mufti, Mambo, Maky, Marquis, Maidan, Maus, Mignon,
Morceau, Mopsi, Mister.

n) Nina, Natty, Nox, Nestor, Nougat, Nino, Nico, Nora, Nana,
Nysa, Nixi, Ned, Negus, Nero, Nipp.

o) Only, Ona, Ozo, Okay, Orella, Olia, Ostap, Opale, Ouf,
Orda, Otto, Olala.

p) Pic, Pluto, Pif, Pufi, Pongo, Poppy, Pipo, Punch, Pesetta,
Paonil, Pașa, Patt, Pipoto, Poupee, Puck, Puma, Piki, Peggy,
Pax, Paty, Pirat.

q) Quick, Quim, Quit, Quita.

r) Rex, Rosita, Red, Rumba, Roxi, Rolly, Rippi, Ringo, Rio,
Rocky, Ria, Reve, Rita, Ralf, Romeo, Ruby, Roy, Rara, Runa,
Rauff, Rutf.

s) Sadie, Smokie, Saba, Samba, Sepia, Summer, Suzie,
Sasa, Sisi, Stop, Shorty, Suki, Senta, Satan, Sunna,
Schnipp, Sotto, Simi.

t) Trixi, Tomi, Topi, Tutuș, Tex, Tabu, Tarzan, Tigy,
Tim, Toby, Toto, Topsi, Tutu, Treff, Tima, Tedy,
Troll, Taman, Turcu, Tiome.

u) Ursu, Ulla, Uby, Ulise, Uppish, Uriaș, Udu.

v) Vodka, Vovo, Valy, Vang, Vip, Viteaz, Vamos.

w) Whisky, Woogy, Wolf, Wunny.

y) Yoyo, Yupi, Yes, Yella, Yogy.

z) Zaza, Zoro, Zoly, Zizi, Zuzo, Zuky.


Partea a-2-a înapoi




Ce Cîine ne Alegem și Cum îl Vom Numi Partea 2




CE CÎINE NE ALEGEM ȘI CUM ÎL VOM NUMI


Partea 2


Alte Criterii de Alegere

Alegerea cățeilor poate fi determinată și de modul
în care aceștia reacționează la testări.
Iată cîteva mai revelatoare și ușor de realizat.

a) La 3 săptămîni, scuturînd o legătură de chei sau un
clopoțel în fața unui pui, apreciați pe cel ce manifestă
mai multă curiozitate și, mai ales, curaj, încercînd
să se apropie de obiectul zgomotos.
Aceștia sînt desigur mai isteți.
Acest procedeu este util și pentru a verifica dacă puiul
nu este cumva surd.

b) La 3-4 săptămîni, cînd încep să circule, sînt îndeptați
2-3 metri de lada lor și lăsați să reajungă la ea singuri.
Preferați pe cei ce manifestă o rapidă orientare în
încercarea de a reveni la ,,bază”

c) La 5-6 săptămîni, o altă metodă de a determina dintr-un
grup de pui pe cel mai curajos și bine dotat fizic este
procedeul testării durerii și anume: se ciupește ușor
pielea sensibilă dintre două degete ale unui picior din
față, pentru a provoca o senzație de durere.
Se va observa reacția de autoapărare a puilor, o mai
îndelungă chelălăială a celor mai slabi și o rapidă reacomodare
a celor ce acceptă o mîngîiere și sînt dispuși să uite suferința.

d) La 6 săptămîni, li se aruncă înainte o mănușă veche
sau o pungă mică de piele și se urmărește interesul pe care
puii îl manifestă pentru obiect.
Cei ce vor începe curînd să o scuture, să tragă de ea sau să
se joace cu ea sînt mai dotați.

e) La 6 săptămîni, pot fi întărîtați cu o cîrpă sau împinși
ușor cu palma; cei ce se vor apăra încerca să atace vor
fi de preferat celor limfatici.
La această probă de curaj, unii vor începe să mîrîie, vor
mușca, vor trage mai mult sau mai puțin energic de cîrpă.
Interesul lor va putea fi clasat în felul următor: reacție nulă,
reacție slabă ( interes trecător, de-abia trage de cîrpă ),
reacție medie ( mușcă din cîrpă și o scutură ), reacție
excelentă ( cățelul mușcă, scutură cîrpa, mîrîie și este greu
convins să renunțe la ea ).

f) La aceeași vîrstă, ținuți de coadă în jos, vom putea observa
cum cei mai isteți vor opune rezistență, încercînd să ne muște,
se vor zbate energic ca să scape și să se elibereze.

g) La 6-8 săptămîni se poate testa spiritul de observație
în felul următor: se va plasa în mediul cunoscut - după
ce în prealabil puii au fost îndepărtați - o măturică înfiptă
într-o lădiță cu nisip sau o găleată etc.
Vom readuce apoi cîte un pui și vom observa timpul scurs
pînă ce va îndrăzni să se apropie și să miroasă obiectul.

h) La 7-8 săptămîni putem deja testa capacitatea de orientare
și implicit inteligența.
Vom proceda astfel: îi plasăm unul cîte unul pe o ladă nu
prea înaltă, de cca 60-70 cm ( pentru a evita eventualele
accidente sau loviri la cădere ) și vom urmări cît de repede
se vor descurca și vor face încercări ca să coboare.
Vom remarca cum unii vor fi pur și simplu paralizați de
frică și trebuie dați jos.
Testul se poate apoi complica, sprijinînd o scîndură lată
de una din laturile lăzii vom observa cît de repede vor înțelege
că pe acolo se coboară mai ușor.

i) La 8-12 săptămîni se poate controla îndemînarea la
mers și siguranța pasului, determinîndu-l, legat cu lesa,
să circule pe o scîndură îngustă pusă la mică înălțime sau
suindu-l pe o margine de gard sau zid de o înălțime potrivită.
Deși aceste teste sînt utile și ne pot ghida în alegerea
noastră, nu trebuie să le absolutizăm, cunoscut fiind faptul
că deseori un exemplar drăgălaș dar mărunțel și pricăjit
poate ajunge cel mai valoros cîine dacă este crescut și
îngrijit corespunzător.

Partea a-1- înapoi

Partea a-3-a înainte



Ce Cîine să ne Alegem și Cum îl Vom Numi Partea 1




CE CÎINE SĂ NE ALEGEM ȘI CUM ÎL VOM NUMI

Partea 1

Un cîine nu este un subiect, ci o ființă care are un caracter
aparte, nevoi specifice, emoții, bucurii și dureri și care
deci nu poate fi abandonat după bunul plac dacă nu
sîntem satisfăcuți în așteptările noastre.
Pe cel ce nu înțelege să-și asume răspunderea unei
comportări civilizate față de cîine și dorește doar o
distracție pasageră, îl sfătuim să nu își ia unul.
În propriul lui interes, dar și al cîinelui.
A deveni stăpînul unui cîine este o responsabilitate ce nu
trebuie neglijată sau tratată cu ușurință; încrederea
pe care el o are în stăpînul lui nu trebuie să o trădați cu
nici un chip.
Un cîine nu este o jucărie ce poate fi părăsită după un timp,
din plictiseală.
Așa ceva este crud și neomenos.

Alegerea cîinelui este determinată de mai mulți factori:
unde locuiți - la oraș sau la țară, în bloc sau într-o
casă cu curte - care este mărimea locuinței, timpul pe
care puteți să-l sacrificați pentru animalul dv, și
desigur, mijloacele financiare de care dispuneți.
Aspectele negative și dificultățile ce se pot ivi este
bine să fie în prealabil cîntărite.
Astfel, cei care lipsesc mai toată ziua de acasă să nu
își ia cîine, dacă nu au posibilitatea să se ocupe de el,
căci cei ce își lasă cîinele în apartament 10-12 ore,
lipsit de mișcare, nu sînt prieteni ai animalelor.
Cîinele are nevoie de mișcare în aer liber aproximativ
două ore pe zi, în funcție de rasa respectivă.
Este cunoscut faptul că în multe boli, dar în special
în obezitate sau boli cardiace, medicii recomandă
lungi plimbări pe jos.
Nimic nu poate fi mai plăcut decît să faceți aceste
promenade însoțit de cîinele dv.
Mulți devin proprietari de cîini din acest motiv și
nici unul nu a regretat tovărășia voioasă dar discretă
a credinciosului animal.
Prezența plină de dragoste și de atașament a unui
cîine este apreciată și de oameni în vîrstă rămași
singuri la bătrînețe, după cum ea este căutată și de
familiile cu mai mulți copii unde cel mai admirabil
tovarăș de joacă rămîne cîinele.
Există desigur și în materie de cîini o modă care
domină uneori sezoane întregi și decide interesul
amatorilor.
În prezent el se îndreaptă mai mult spre Caniche,
Boxer, Teckel, Ciobănescul german, în fapt și cele
mai răspîndite rase de la noi din țară, unde alegerea
rămîne destul de limitată, deoarece chinologia,
fiind încă la începuturile ei, nu dispune de o bază de
reproducție suficient de variată pentru a satisface
toate gusturile.
După cum se vede, alegerea unui cîine potrivit nu este
o treabă simplă.
De obicei, temperamentul animalului trebuie
apreciat și ales în funcție de cel al stăpînului pentru
a se stabili o armonie.
Cei nervoși bunăoară vor alege un cîine calm,
spre pildă Bulldog și nicidecum un Fox Terrier.
Celibatarilor le convine un cîine gelos, pe cînd cîinii
prietenoși și blînzi sînt de preferat într-o familie.
Persoanele preocupate sau care lucrează acasă
nu trebuie să se decidă asupra unui cîine prea vioi,
cum este Fox Terrierul și în general cei din familia
terrierilor.
Unor asemenea persoane le vor conveni mai mult
Basetul, Cockerul, Teckelul sau Pekinezul.
Dacă locuiți într-un bloc, evitați să vă aduceți
un cîine nervos sau gălăgios deoarece în absența
dv. poate provoca prin lătrături neplăceri vecinilor.
Dobermannii Setterii, Fox Terrierii sînt primii
pe listă, dar și alte rase devin ușor gălăgioase
dacă nu sînt educate cum trebuie.
Frumusețea părului unui Afgan, Collie, Setter
sau Cocker este de necontestat.
Totuși este bine să vă gîndiți de două ori înainte
de a vă alege drept tovarăș un cîine cu părul lung.
Îngrijirii acestuia va trebui să-i sacrificați zilnic
cîteva minute suplimentare.
Iată deci încă un aspect ce poate cîntări în selecția
dv. dacă totuși v-ați lăsat sedus de aceste rase - și
nu e de mirare, fiind plini de calități - apoi nu-i
neglijați.
Un Cocker neîngrijit, cu urechile numai cîlți sau
pline de noroi un Collie nepieptănat constituie o
carte de vizită cu care nu vă veți putea lăuda.
Cei ce decid pentru o rasă de cîini de vînătoare -
Seter, Cocker, Pointer, Brac, Vijlă etc. - chiar dacă
nu sînt ei însuși vînători, să țină seama că și-au
luat un tovarăș căruia îi plac spațiile largi, mișcarea
și că vor fi datori să îi asigure această libertate.
Nu trebuie uitat că prin încrucișări făcute cu mare
pricepere, uneori în decurs de zeci de ani, crescătorii
pasionați au selectat cîteva rase ale căror principală
folosință rămîne vînătoarea.
Dacă în ceea ce privește un Cocker sau un Setter,
un Ogar rusesc ori Afgan, ei se vor simți bine și pe
post de cîine de apartament, sub rezerva asigurării
minimului de mișcare, sînt în schimb cîteva rase pe
care nu este bine să le chinuiți îndepărtîndu-le de la
 menirea lor care este vînătoarea.
Ne referim în special la Brac, Pointer, Vijlă, Copoi
german sîrmos, Pudel-pointer, Spaniel etc.
Cei ce se hotărăsc să-și ia un cîine utilitar, gen Ciobănesc
german sau Dobermann, trebuie să-l dreseze și să
lucreze regulat cu el.
Astfel cîinele va deveni cu ușurință dificil, neascultător
și uneori chiar agresiv.
Pentru cei ce locuies în mari aglomerații urbane
sau în apartamente mici nu este potrivit alegerea unui
Dog german sau a unui Saint-Bernard, deoarece cîinii de
talie mare au nevoie de spațiu pentru mișcare, ceea ce în
condițiile date nu li se pot asigura.
În apartamente mici sau cu mobilă multă și spațiu
puțin, un cîine de statură mare nu se va simți bine.
Spațiul din interiorul locuinței este tot atît de necesar
cîinelui ca și plimbarea afară.
Iată o selecție de cîteva rase care vă poate fi de folos
la alegerea unui cîine ( fără să însemne cîtuși de puțin
că rasele ce lipsesc și care aceste calități native sînt mai
puțin pregnante, nu pot îndeplini același rol cu puțină
muncă în plus ):
Cîini ce iubesc copiii: Beagle, Boxer,
Cocker, Caniche, Collie, Saint-Bernard, Labrador, Ogar
Afgan, Bulldog;

Cîini ce se adaptează ușor în apartamente: Airedale,
Beagle, Bulldog, Caniche, Chow-Chow, Cocker,
Spitz, pekinez, Maltez, Mops, Pinscher, Yorhire,
Terrier, Tchin, Teckel, Chihuahua, Dalmațian;

Cîini ce pretind multă mișcare: Brac, Ciobănesc german,
Cocker, Dalmația, Dobermann, Fox Terrier, Spitz,
Sait-Bernard, Setter, Pointer, Copoi;

Cîini deosebit de eficienți pentru pază: Airedale, Ciobănesc
german, Dog german, Dobermann, Welsh-Corgi,
Spitz, Bull Terrier, Buldog;

Cîini ce necesită mai multă îngrijire:
Barzoi, Caniche, Chihuahua, Ogar Afgan, Pekinez,
Cocker, Setter, Yorkshire Terrier, Maltez, Lhasa-Apso,
Bichon.

Achizionarea unui cîine de rasă cu ascendenți cunoscuți,
cu certificat de origine, este o garanție în plus a unor
calități ce se vor transmite și descendenților.
Iar pentru ameliorarea raselor este de dorit ca încrucișările
să fie și ele cu grijă făcute, pentru a contribui la
îmbunătățirea calităților caracteristice rasei respective.
Nu este însă suficient ca un cîine să fie de origine bună
pentru ca, automat, puii lui să-i moștenească toate calitățile.
Ele se pun în valoare de către stăpîn printr-o educație potrivită
care să dezvolte însușirile native.
La alegerea unui cîine nu este rău dacă puteți solicita
asistența unui cunoscător al rasei care să fie în măsură prin
cîteva sfaturi utile să vă orienteze alegerea.
De asemenea este de dorit să aveți posibilitatea de a examina și
părinții cățelului pentru a aprecia mai exact cu cine va semăna
viitorul dv. cîine.
Cea mai potrivită vîrstă pentru achizionarea unui cîine
este între 2 și 4 luni de la naștere, respectiv cît mai curînd
de la înțărcare.
Perioada optimă rămîne primăvara, deoarece timpul frumos
facilitează dezvoltarea cățelului și educarea lui.
Dacă nu aveți suficient timp la dispoziție pentru a face
educația precoce a cățelandrului încă de la 6-8 săptămîni,
ceea ce este cel mai bine, asigurați-vă ca ea să fi fost făcută
de crescător.
Dezavantajul integrării tîrzii a puiului ntr-un cămin este evident
deoarece de obicei crescătorii nu au timp să se ocupe de
toții puii, iar pe de altă parte, cu cît mai tîrziu va ajunge
cățelandrul în noul lui cămin cu atît mai greu se va pute adapta.
Imediat după cumpărare este indicat să fie examinat cățelul
de către un medic veterinar, deși de regulă starea lui de
sănătate trebuie garantată de crescător.
Tot în îndatoririle acestuia cade și prima deparazitare de viermi
intestinali și, dacă animalul este trecut de vîrsta de trei luni,
prima vaccinare antijigodioasă.
Nu vă preocupați excesiv de sexul viitorului dv. cîine, în
afară de cazul în care nutriți anumite gînduri de crescători.
De două ori pe an cu femelele veți avea destulă treabă dacă
vor pui, în schimb, masculuii necesită în general mai multă
mișcare în tot cursul anului.
Dar, fie mascul fie femelă, el vă va da deplină satisfacție
cu condiția să știți să-l creșteți.
Între personalitatea unui cîine sau a altuia există atîtea
diferențe care nu sînt legate de sex, încît această
problemă a sexului prezintă o importanță secundară.
Alegerea rămîne mai mult o problemă de gust.

Partea a-2-a continuare