Foliculita





FOLICULITA






Reprezintă infectarea glandelor sebacee și a
rădăcinii firelor de păr.
Apare sub forma unor iritații pe fața externă
a coastelor, sub bărbie, pe bot sau în locurile
unde jenează zgarda sau botnița.
La câinii care se tund, foliculita poate apărea
pe tot corpul după tundere.
Inițial, părul cade pe suprafețe mici, de 5-10 cm
diametru, apoi apar forme nodulare în grosimea
pielii, dând acesteia un aspect neregulat.
Cu timpul, leziunile se măresc, se unesc și formează
niște plăgi rotunde care se adâncesc și formează
furuncule.
Când acestea se sparg, puroiul din ele se usucă
pe piele și formează ulcerații.
Uneori, foliculita poate evolua concomitent cu
eczema și atunci agravează și mai mult boala.
Tratamentul este local și general.



Căderea Părului Alopecia




CĂDEREA PĂRULUI ALOPECIA








Această boală se manifestă prin căderea părului
pe anumite părți sau pe tot corpul, pielea însă nu
suferă nici o modificare.
Alopecia poate fi congenitală sau dobândită.
Prima formă este mai rar întâlnită, în afară de câini
din rasa africană, la care lipsa părului este caracteristică
rasei.
Forma dobândită are mai multe cauze, dintre care
menționăm: boli cronice, infecțioase și neinfecțioase,
intoxicații cu substanțe chimice, tulburări neuro-
endocrine, etc.
Căderea locală a părului poate fi cauzată de fricțiuni
repetate cu soluții iritante, prezența parazițiilor
externi, iridiații, etc.
Dintr-o cauză sau alta, părul cade pe suprafețe mici
care cu timpul se unesc cuprinzând până la urmă
întreaga suprafața corporală.
Tratamentul este eficace doar dacă se instituie cât
mai devreme posibil, astfel boala se cronicizează
și devine nevindecabilă.



Bolile Pielii




BOLILE PIELII





1. Eczema
2. Urticaria



1. Eczema este una dintre cele mai problematice
afecțiuni ale pielii și totodată foarte dificil
de tratat.
Apare frecvent la câini bătrâni și mai rar la tineret.
Cauzele favorizante sunt multiple, de aceea
cauza reală este greu de depistat.
Starea rea de întreținere, alimentația necorespunzătoare,
afecțiuni hepatorenale, lipsa de mișcare, sunt
numai câțiva dintre factorii cauzali.
Boala îmbracă două forme și se manifestă în felul
urmator.
1. Forma uscată se traduce prin mâncărime,
mătreață, căderea părului, câinele se scarpină tot
timpul, cauzându-și răni ce se pot infecta ulterior.
2. Forma umedă se manifestă prin apariția unor
vezicule care ulterior se sparg, se infectează și se
vindecă greu.
În caz că nu se face un tratament susținut, eczema
se croniciează și apare periodic, cu tot cortegiul ei
de manifestări.
Se recomandă un tratament complex local, general
și igieno-dietetic.
Un tratament unilateral nu duce la nici un rezultat,
de aceea se recomandă cu insistență tunderea imediată
a părului în zona afectată pentru a se putea observa ușor
întinderea eczemei.
Regimul alimentar dietetic se va baza pe legume,
paste făinoase, lactate și carne ușoară.
Boala apare mai ales în anotimpul cald și se vindecă
toamna, dar reapare în anul următor.
De obicei locurile afectate sunt invadate de pureci.
Atunci când apar complicații, după deparazitare eczema
trece fără alt tratament.

2. Urticaria este o afecțiune a pielii sau mai bine spus
o reacție a pielii la înțepăturile de pureci, albine,
țânțari, sau la soluții iritanta, hrănirea exclusivă cu
carne, conserve și diverse resturi alimentare alterate,
afecțiuni hepatice și gastro-intestinale, anumite
medicamente sau seruri.
Boala apare de obicei la câini tineri, la vârsta de 3-6 luni.
În această perioadă pot acționa și toxinele paraiților
intestinali.
Se poate recunoaște după apariția unor mici ridicături
de mărimea unui bob de linte sau mei pe cap, gât și
picioare, mai rar pe corp.
Mâncărimea nu este atât de violentă ca în eczemă, dar
frecvent apare o ușoară creștere a temperaturii și
vomitări.
Ca tratament se recomandă administrarea de antivomitive,
purgative și desensibilizarea organismului.


Displazia Congenitală




DISPLAZIA CONGENITALĂ









Este o afecțiune mult controvesată fiindcă nu
se cunosc încă toate cauzele care o produc.
Se știe însă că se transmite ereditar producând
pierderi considerabile în canisele unde apare.
Articulația membrului posterior cu soldul este
defectuoasă și din această cauză câinele se
deplasează cu greutate, plimbările îl obosesc,
are dificultăți la urcarea scării și la sprijinul pe
membrele posterioare.
Se recomandă un control sever al reproducărilor
și eliminarea de la montă a indivizilor bolnavi
sau suspecți de displazie.



Osteoporoza





OSTEOPOROZA







Poate fi urmarea unei insuficiente fixări
a calciului în oase sau un aport insuficient
de săruri mi- nerale.
Apare mai ales la câinii de apartament
hrăniții exclusiv cu organe sau produse
de carne lipsite de os.
Spre deosebire de rahitism, în osteoporoză
oasele se deformează în porțiunea lungă
( extremitățile rămân nemodificate ); sunt
subțiri, dureroase și se fracturează ușor.
Tratamentul constă din administrarea de
preparate fosfocalcice și vitaminele D și C
în hrană.




Osteomalacia





OSTEOMALACIA







Este o afecțiune sinonimă cu rahitismul,
decât că apare la câini adulți și se
datorează unei lipse de mineralizare sau
demineralizării osului, ceea ce duce la
înmuierea acestuia.
Lipsa de calciu, fosfor și vitamina D sunt
cauze cele mai frecvente, dar pot interveni
și anumite afecțiuni, cum ar fi gastroenterita
și acidoza renală.
Câinele șchioapătă uneori, prezintă dureri
de coloană și la oasele membrelor.
Fracturile se produc cu ușurință.
Tratamentul este identic cu cel din rahitism.






Obsteofibroza sau Boala Capului Mare




OSTEOFIBROZA SAU BOALA CAPULUI MARE








Se manifestă prin mărirea oaselor
feței ca o consecință a dezechilibrului
alimentar, scăderea raportului Ca/P
în favoarea fosforului.
Oasele se subțiază și cedează la presiuni,
de unde și denumirea de
”oase de cauciuc”.







Rahitismul




RAHITISMUL








Apare de la vârsta alăptării și până la vârsta
încheierii osificării.
Câinele face ușor rahitism atunci când
lipsește vitamina D, pe fondul unui dezechilibru
fosfo-calcic.
Alimentația cu lapte matern ferește cățeii de
această boală, în schimb alimentația artificială
poate fi dăunătoare, dacă nu se face corectarea
laptelui cu elementele în care este deficitar.
Simptomatologic se traduce prin moliciune,
deplasare greoaie, mișcări încete, șchiopături
intermitente, fără motiv vizibile, schimbarea
continuă a picioarelor atunci când stă pe loc etc.
Animalele rahitice rămân mici din cauza
scurtării oaselor; articulațiile par umflate,
picioarele iau formă de paranteză sau X.
Coloana vertebrală se curbează, pieptul rămâne
strâmt, iar articulațiile coastelor cu sternul
seamănă cu niște bile.
Oasele capului sunt tumefiate, moi la pipăit,
iar fontanela ( moalele capului ) rămâne deschisă.
Dinții se mișcă în alveole, sunt nereglați și
mulți au smalțul spart.
Deoarece întregul sistem osos este afectat, fracturile
sunt frecvente.
Tratamentul va fi igieno-dietetic și medicamentos.


Afecțiunile Sistemului osos





AFECȚIUNILE SISTEMULUI OSOS







Osul este un organ a cărui formare nu este
definitivă nici atunci când osificarea este
încheiată.
Deși pare permanent același, el este într-o
continuă schimbare morfologică și chimică.
Osul, prin compoziția și componența sa
reprezintă rezerva de săruri minerale necesare
întregului organism.
Atunci când aportul extern de săruri minerale
este redus sau inexistent, oasele sărăcesc în
conținut, urmarea firească fiind afecțiunile
osoase de tot felul.





Afecțiunile Stomacului și a Intestinelor




AFECȚIUNILE STOMACULUI ȘI A INTESTINELOR



1. Voma
2. Diaree ( enterita )
3. Constipația
4. Răsucirea stomacului ( torsiunea stomacului )
5. Obstrucția intestinală
6. Gastritele
7. Obstrucția și inflamația glandelor perianale



1. Voma este un act complex, în timpul căruia
conținutul stomacului și uneori al intestinului
subțire este eliminat prin esofag și gură.
Voma se face cu ușurință.
Câinele ia o poziție rigidă, cu capul întins și cu
ajutorul mușchilor stomacului execută o mișcare
de dute-vino prin care se grăbește eliminarea.
Se produce atunci când există un conținut stomacal
iritabil, alimente nedigerabile sau este urmarea unui
efort fizic exagerat ori a unor tulburări hepato-biliare.
Vărsăturile ocazionale nu trebuie să ne îngrijoreze,
în schimb cele repetate trebuie să constituie un semnal
de alarmă.
De aceea vom urmări îndepărtarea factorilor cauzanți
și după fiecare vomisment animalul va fi ținut la dietă.

2. Diaree ( enterita )
Aceasta afecțiune poate fi produsă de diverse infecții
sau poate apare în boli infecțioase, parazitare, toxice
sau organice.
Câinele prezintă abdomenul supt, spatele încovoiat,
sete mare, poftă de mâncare lipsește, defecă des, iar
fecalele sunt moi și cu miros respingător.
Fecalele sunt gălbui sau cenușii, uneori cu urme
de sânge.
Încă de la primele semne de enterită este bine ca
timp de 3 - 5 zile să se administreze o hrană dietetică.
Dacă și după aceasta dietă, continuă și se asociază
cu febră, vomă și lipsa poftei de mâncare se va institui
urgent un tratament medicamentos.

3. Constipația. Un câine sînătos defecă pe zi de
aproximativ 3 ori.
Constipația apare atunci când pe parcursul a două
zile câinele nu defecă deloc.
Folosirea excesivă a oaselor în alimentație, abcesele
perianale, parezele, tumorilor și uneori vârsta înaintată
pot produce constipație.
Câinele are un mers greoi, abdomenul este supt și
dureros, ia des poziția de defecare, dar fără rezultat.
Se recomandă administrarea de alimente mai puțin
consistente, laxative ușoare, plimbări zilnice și multă
mișcare.

4. Răsucirea stomacului ( torsiunea stomacului ).
Apare datorită unor mișcări bruște, cum ar fi coborârea
sau urcarea în grabă a scărilor, tăvălirea, etc.
Câinele este speriat, neliniștit, se mișcă foarte greu
datorită durerilor mari, ține gâtul întins, spinarea
încovoiată, iar respirația este întretăiată.
Greața, voma și defecarea sunt absente.
Dacă nu se intervine urgent prin operație pentru
repunerea stomacului în cel mult în 36 de ore, viața
animalului este în pericol.

5.Obstrucția intestinală apare în diverse porțiuni
ale intestinului și este provocată de excese alimentare
care nu pot fi eliminare, intră în putrefacție și degajă
gaze care produc balonare și implicit dureri mari abdominale.
În obstrucția totală, câinele prezintă colici, vomitări
alimentare la început, apoi cu aspect de fecale; respirația
este greoaie și tip costal.
Urmează apoi stare de depresie progresivă, autointoxicație
și șoc, iar în final, stare de comă.
Singurul remediu este intervenția chirurgicală.

6. Gastritele sunt urmarea unor boli hepatice, renale,
cardio-vasculare, boli parazitare, infecțioase, sau sunt
de origine alimentară, nervoasă, medicamentoasă,
toxică sau mecanică ( corpi străini ).
Câinele bolnav vomită des, iar gura emană un miros urât.
Abdomenul este mărit, sensibil și dureros, animalul
este lipsit de putere și slăbește continu.
Tratamentul va fi dietetic și medicamentos.
Gastritele toxice obligă pe lângă tratamentul normal
și unul antitoxic.

7. Obstrucția și inflamația glandelor perianale.
Glandele perianale pot fi sediul unor procese
infecțioase, răniri, abcese și fistule.
Atunci când sunt afectate, produc mâncărime,
anusul este foarte sensibil, iar defecarea este greoaie.
Deseori apar tulburări generale cum ar fi:
inapetența, voma, febra, etc.
Ca tratament se recomandă vidarea glandelor cu
grijă și tratament medicamentos.


Afecțiunile Dinților




AFECȚIUNILE DINȚILOR



1. Tartrul dentar
2. Caria dentară
3. Parodontita
4. Fractura dentară



1. Tartrul dentar este o depunere calcaroasă la
baza dinților care în timp se întinde spre rădăcină.
Se formează datorită deficiențelor alimentare
sau metabolice și apare mai frecvent la câinii de
apartament, după vârsta de 5 ani.
Tratamentul constă în îndepărtarea tartrului,
dezinfecția locului, extracția dinților care se mișcă
și tratarea gingivitei.

2. Caria dentară este cavitatea care se formează
în dinte, prin perforarea smalțului.
Dintele bolnav este sensibil la atingere, iar caria
produce hipersalivație, jenă în mestecare și miros
urât al gurii datorită resturilor alimentare care se
adună și intră în putrefacție.
Remediul folosit este extracția dintelui bolnav.

3. Parodontita apare ca urmare a formării tartrului
dentar și a inflamației gingiilor.
La rădăcina dinților se formează puroi, care se
pune în evidență prin apăsare.
Ca tratament se recomandă extracția dintelui bolnav
și administrarea de antibiotice și sulfamide.

4.Fractură dentară apare în urma traumatismelor
puternice.
Dintele rupt va fi extras în cazul în care se vede
pulpa dentară și canalul dentar, fiindcă este
foarte dureroasă.
Există țări care au cabinete dentare veterinare
specializate în intervenții mai dificile și unde
câinilor care au suferit accidente grave, li se pot
pune coroană dentară.



Bolile Aparatului Digestiv




BOLILE APARATULUI DIGESTIV




1. Cheilita ( inflamația buzelor )
2. Limba
3. Stomatita ( inflamația mucoasei bucale )
4. Salivația în exces și salivația insuficientă
( hiper și hiposalivație )


Prima porțiune a aparatului digestiv o formează
cavitatea bucală.
Aceasta, prin toate părțile componente participă
la apucarea, sfărâmarea și amestecarea hranei
cu saliva.
Orice modificare la una din aceste faze duce la
tulburări de masticație și implicit de nutriție.

1. Cheilita ( inflamația buzelor ) - apare ca
urmare a rănilor de orice fel, a cicatricilor vicioase,
înțepăturilor cu diverși corpi străini, tartru dentar, etc.
Se manifestă prin dureri locale; regiunea devine
umedă, urât mirositor, adesea observându-se ulcerații.
În tratament se urmărește îndepărtarea factorului
cauzal, curățirea locului și aplicarea de soluții astrigente
asociate cu antibiotice și sulfamide.

2. Limba încărcată are aspect îngroșat și o culoare
alb-cenușie.
Afecțiunea este caracteristică bolilor miotice este urmarea
unui tratament îndelungat cu antibiotice.
Datorită îngroșării și a depozitului albicios, câinele
mșnâncă și bea cu greutate.
Din această cauză, el refuză hrana și apa, ceea ce
duce în final la degradarea stării generale.
În tratament se urmărește îndepărtarea factorilor cauzali.

3. Stomatita ( inflamația mucoasei bucale )
Stomatita poate fi primară, atunci când este produsă
de corpi străini, anomalii dentare, agenți fizici,
substanțe caustice etc, și secundară când apare din
cauza unor boli infecțioase specifice ( tuberculoza,
turbarea ) intoxicații, hipovitaminoze.
Această afecțiunea se manifestă prin jena în apucarea
alimentelor, sfărâmarea și înghițirea lor; adesea
câinele refuză hrana.
Dacă vom reuși să deschidem gura câinelui, vom
observa că mucoase bucală este caldă, sensibilă și
de culoare roșietică.
De asemeni se observă și resturi alimentare care
dau un miros urât, respingător gurii.
Când gura este închisă, saliva se scurge în exterior
datorită imposibilității de a fi înghițită.
Tratamentul va fi complex, general și local.

4. Salivația în exces și salivația insuficientă
( hiper și hiposalivație ).
Rănile și inflamațiile mucoasei bucale, stomatitele,
provoacă o secreție abudentă de salivă ( hipersalivație ).
Deoarece cantitatea de salivă se mărește de două-trei
ori, o mare parte este înghițită, dar, fiindcă are
reacție alcalină, neutralizează sucurile gestrice și
tulbură digestia normală.
Hiposalivația apare în cazul obstrucției canalelor
salivare, a febrei sau a unor cicatrici vicioase.
Ca urmare, mucoasa bucală se usucă, alimentele
sunt slab umezite și greu de înghițit.
Toate aceste condiții creează un mediu favoravil
dezvoltării și multiplicării microbilor.
Produsele rezultate în urma activității acestor
microbi, duc la formarea tartrului dentar.



Bolile Aparatului Respirator




BOLILE APARATULUI RESPIRATOR



1. Rinita
2. Hemoragia nazală
3. Nasul uscat
4. Laringita și traheita
5. Congestia pulmonară
6. Strănutul



1. Rinita ( inflamația nazală ) este o boală
frecvent întâlnită la câinii cu cavități nazale
scurte și strâmte.
Cauzele favorizante sunt frigul: praful, gazele
iritante, corpi străini, tumori, carente vitaminice
și alimentare, anumite infecții.
Se caracterizează prin mâncărime - câinele își
freacă botul cu labele sau de obiectele din jur,
strănută violent și iar din nări se scurge o secreție
limpede la început dar apoi muco-purulentă.
Ca tratament se recomandă ștergerea nasului cu
soluții călduțe și se vor folosi picături nazale și
soluții inhalante.

2. Hemoragia nazală. Se manifestă prin pierderea
sângelui apare ca urmare a loviturilor ( accidente )
sau se poate datora unor boli infecțioase, parazitare,
intoxicații etc.
Pentru oprirea hemoragiei, se practică un tratament
general și unul local cu soluții astringente și
hemostatice în cavitățiile nazale.

3. Nasul uscat. Nasul este barometrul sănătății
câinelui.
Dacă un nas umed și rece înseamnă un câine
sănătos, nasul uscat și cald este semn sigur de boală.
Trebuie făcută diferențierea de stări ficiologice
în care se întâlnește nasul uscat și cald ( imediat
după trezire ) și acționat ca atare.

4. Laringita și traheita - reprezintă inflamația
laringelui și a traheii.
Pot fi cauzate de boli infecțioase, jigodie sau turbare,
praf sau lătrat exagerat, accidente.
Se manifestă prin tuse, la început uscată, apoi
productivă.
Tusea apare ori de câte ori se schimbă condițiile
de mediu, în timpul plimbării, a înghițirii alimentelor
sau a apei, în urma eforturilor etc.
Ca tratament, se recomandă izolarea animalului
bolnav în locuri cu temperatură constantă, fără
praf și fără gaze iritante.
Mâncarea și apa se vor administra numai dacă nu
sunt reci.
Simultan se vor aplica ca comprese calde și se vor
administra medicamente care să combată tusea.

5. Congestia pulmonară, pneumonia și bronhop-
neumonia.
Toate trei sunt boli ale plămânului și vor fi prezentate
în ordinea gravității lor:
- congestia pulmonară este faza incipientă a
pneumoniei și presupune prezența unei cantități mari
de sânge în plămân
- pneumonia reprezintă inflamanția țesutului pulmonar
și cuprinde, de obicei, o parte de plămân
- bronhopneumonia este cea mai frecventă dar și
cea mai periculoasă afecțiune a plămânilor și
bronhiilor, fiind o consecință și o agravare a unei
bronșite ce cuprinde ambii plămâni.
Toate cele trei forme prezentate anterior se caracterizează
prin stare generală rea, lipsa poftei de mâncare, febră
și necesită un tratament medicamentos susținut.

6. Strănutul nu reprezintă un sindrom caracteristic
unei boli anume.
El reprezintă o reacție de apărare în cazul unei iritații
de moment ( praf, gaz, etc ) sau însoțește anumite
afecțiuni.
În ultimul caz animalul strănută des, își freacă botul
cu labele, mucoasa nazală este congestinată, din nas
se scurg secreții, iar starea generală se înrăutățește.



Țânțarii




ȚÂNȚARII









Acești paraziții activează în orele serii.
Câinii ținuți în canise sunt atacați se roiuri.
O dată cu înțepătura, este introdusă în piele
și o substanță puternic iritantă care deranjează
animalul provocându-i neliniște.
Femelele sunt hematofagem pe când masculii
se hrănesc cu substanțe dulce din flori.
Există diverse substanțe chimice cum ar fi DDT-ul
sau HCH-ul, care datorită unei îndelungate
întrebuințări, au creat insectelor imunitate, și ca
atare nu mai au nici un efect.
De aceea se recomandă a nu se plasa canisele în
apropierea bălților, a se respecta regulile generale
de igienă și a se folosi insecticide care nu au
creat încă imunorezistență țânțarilor.




Muștele



MUȘTELE








Muștele sunt paraziții ocazionali, deoarece
activează doar în sezonul cald.
Musca de casă nu suge sânge ci doar linge
locul unde așează, deranjând și iritând animalul.
Alte specii mai mari de muște, care înțeapă și
animalele mari ( bovine, cabaline ), au acțiune
patogenă atât prin faptul că înțeapă, sug sânge
și devin vectori vii pentru transmiterea unor
infecții sau paraziți.
În mod preferențial, sunt înțepate locurile cu pielea
mai subțire și cu mai puțin păr: urechiile și botul.
Locurile înțepăturilor sângerează atrăgând astfel
alte insecte.
Pe urechi și bot se formează cruste și procese inflamatorii.
Ca profilaxie se recomandă dezinsecția a locului
unde stă câinele, iar pentru el substanțe speciale
antiparazitare și tratament medicamentos în cazul
infecțiilor secundare.



Acarioza cu Ixodide ( Căpușe )



ACARIOZA CU IXODIDE ( CĂPUȘE )






Agentul cauzal: mai multe specii de căpușe
Manifestări clinice: iritație, prurit, paraliza
de căpușe.
Tratament: îndepărtarea căpușelor.
Ixodidele sau căpușele cuprind mai multe specii
și sunt răspândite în întreaga lume.
La unele specii, ciclu evolutiv se desfășoară pe
o singură gazdă, alte însă au nevoie de mai
multe gazde.
Parazitul acționează patogen asupra gazdei, în
primul rând prin spolierea acesteia de sânge și
totodată de injectarea unei substanțe toxice anticoagu-lante.
Această substanță poate produce o paralizie
ascendentă ce cuprinde mai întâi membrele
anterioare și apoi pe cele posterioare.
Înțepătura căpușii produce iritații și mâncărimi
doar pot fi urmate de procese inflamatorii și
infecții secundare care pot abceda sau ulcera.
Un alt rol negativ al căpușei îl reprezintă faptul
că acestea constituie un vector pentru alți
paraziți pe care îl transmite odată cu înțepătura.
Pentru a evita contactul câinelui cu acarinii,
este să nu-i plimbăm în locuri cu arboret sau
păduri în perioada de înmulțire a căpușelor.
În cazul în care descoperim căpușe, este indicat
să încercăm să le desprindem ușor, fiindcă altfel
se rup, iar partea anterioară cu aparatul bucal
rămân în piele, dând naștere la infecții.
Se mai poate folosi tinctură de iod sau soluții
insecticide care le omoară și astfel pot fi îndepărtate
ușor, fără riscuri.
Câinii se mai pot trata preventiv cu diverse insecticide
sub formă de băi, pudră sau spray.
Pentru evitarea surprizelor neplăcute, este bine
să controlăm sistematic câinele și să constatăm
din timp ( când este cazul ) prezenta parazitului.



Demodexoza



DEMODEXOZA






Agentul cauzal: Demodex canis
Manifestări clinice: pete roșite, scvame fine albe-
gălbuie, depilații.
Tratament: respectarea regulilor de igienă și
tratament medicamentos.
Demodecia ( demodexoza sau râia demodectită )
cunoaște în ultimul timp o extindere și o severitate
remarcabile.
Este o boală a pielii, parazitul, dezvoltându-se în
tegument.
Este frecventă la câinii cu părul scurt și urechile
lungi, câini de vânătoare.
Pe locul doi ca frecvență se găsește câinele ciobănesc
german.
La câinii cu părul lung, boala este rareori întâlnită.
Leziunile se evidențiază pe cap ( înprejurul ochilor,
bot, urechi ) fața interioară a gâtului, fața anterioară a
membrelor sau se poate generaliza.
Parazitul are o formă alungită, și prezintă patru perechi
de picioare la partea anterioară.
El triește în foliculul pilos până devine adult, apoi cu
secreția sebaceică ajunge la suprafața pielii.
Aici, femelele sunt fecundate și se reîntorc în sacul folicular
pentru a-și depune ouăle.
După 24 de ore, depun ouăle, după care sunt aduse în
mod pasiv la suprafața pielii de secreția de sebum și
mor în 4 - 6 zile.
Întregul ciclu este foarte scurt, ceea ce explică înmulțirea
atât de rapidă a paraziților.
Cuștile, padocurile, așternuturile nu sunt contagioase,
deoarece parații nu pot trăi în afara organismului gazdei.
De asemeni, nu există vreun vector sau o gazdă
intermediară, fie că este vorba de adulți, fie de una din
formele evolutive ale demodexilor.
Forma de contaminare nu este bine stabilită.
Este sigur însă faptul că transmiterea bolii este favorizată
de numeroși factori: rasa, vârsta ( mai frecventă până la
un an ) excesul seboreic și inflamațiile, iritațiile
medicamentoase, carențele, vitaminice, excesele glucide
și lipide în alimentație, hemitozele gastrointestinale etc.
Ca aspect clinic, boala poate îmbrăca două forme :
uscată și pustuloasă.
În prima formă se pot observa pete regulate roșietice, scvame
fine, albicioase sau gălbui ( asemănătoare cu o pudră fină ),
depilații.
Cea de a doua formă, care este totdeuna secundară celei
uscate, se manifestă prin leziuni de foliculită supurantă,
urmată de formarea flegmoanelor, ceea ce duce la înrăutățirea
stării animalului, slăbire până la cahexie și chiar moarte.
Se recomandă tratament medicamentos și antibioterapie de
lungă durată, dar nici acestea nu au o eficacitate totală.



Toxicoza de Pureci




TOXICOZA DE PURECI








Agentul cauzal: Ctenocephalides canis, Pulex irritans.
Manifestări clinice: iritații, eczeme, alergie.
Tratament: insecticide, insectifuge.
Purecii sunt paraziții cei mai frecvenți și cei mai
supărători ai câinelui.
În afara faptului că produc traume cutanate, fiind
insecte hematofage, pot servi ca vectori pentru o serie
de boli și de asemeni gazde intermediare.
Atunci când se găsesc pe un animal care are boli de
piele, acțiunea lor iritantă agravează leziunile existente.
Este bine de știut că purecii adulți coboară de pe animale
și depun ouăle în mediul extern, mai ales substanțe
insecticide aplicate numai animalului nu dă niciodată
rezultate, pentru că din ouăle depuse în mediul
exterior ies alți pureci, care invadează din nou organismul.
Uneori purecii sunt greu de observat, mai ales dacă
părul este închis la culoare.
Dacă ne uităm însă cu atenție la zonele cu mai puțin
păr, vom observa mici granule maro-negre, care nu sunt
altceva decât excremente lipite de baza firelor de păr.
Deoarece câinele este iritat de înțepăturile purecilor, el
se scarpină permanent, căutând să se debaraseze de intruși;
astfel aceștia își depun ouăle în mediul extern.
Cu toate acestea, ei au găsit și pe câine locuri de depunere
a ouălor, ferite de scărpinat: baza cozii și pe gât, sub bărbie.
Deparazitarea trebuie să cuprindă două aspecte:
animalul dar și mediul înconjurător.
Pentru câine se pot folosi spray-uri sau soluții insecticide
iar pentru mediul înconjurător: soluții de tipul
bromacetului, cloraminei 2%, sau insecticide din comerț.




Babezioza




BABEZIOZA









Agentul cauzal: Babesia canis, gipsoni, B. vogelli.
Manifestări clinice: febră, anemie, oboseală,
inapetență, sângerării ale botului șiurechiilor,
vomismente.
Tratament: compuși de fier, glucoză, vitamine.
Boala este cunoscută și sub forma de piroplasmoză.
Transmiterea bolii de la un câine bolnav la unul
sănătos se realizează prin înțepăturile unor căpușe.
Perioada de incubație este de la 2 la 35 de zile.
Simptomele se manifestă prin febră, puls accelerat,
anemie progresivă, icter.
În cazurile cronice apare oboseală și apetitul diminuat.
Uneori apar sângerări ale botului și urechilor,
vomismente și dureri ca într-o criză de reumatism.
Ca profilaxie se recomandă folosirea substanțelor
acaridice pentru a împiedica atacul căpușelor, iar ca
tratament, compușii fierului, glucoză, vitamine.



Coccidioza




COCCIDIOZA





Agentul cauzal: coccidii - Eimaria canis,
Isospora canis.
Manifestări clinice: anorexie, enterită hemoragică,
în aparență.
Tratament: igiena adăpostului, tratament paleativ.
Coccidioza nu afectează în mod semnificativ carnivorele.
Boala se poate întâlni mai frecvente în canise unde
ia aspectul unei enzootii.
La câine, manifestările clinice apar la 5 zile după
infestare și se instalează brusc, fiind mai mult sau
mai puțin severe.
Uneori se observă diaree hemoragică.
La căței în perioada de înțărcare, coccidioza evoluează
ca o enterită hemoragică severă.
În general câinii bolnavi prezintă anorexie, slăbire
pronunțată și, uneori, febră.
În cazurile cu evoluție acută apare un tremur al
membrelor anterioare, debilitate și slăbire, inapetență
sete pronunțată și uneori febră.
În cazurile grave, boala poate dura o săptămână, în
timp ce în mod obișnuit simptomele dispar mai devreme
și boala se vindecă în mod spontan.
Instalarea semnelor clinice nu corespunde cu eliminarea
deoochiști.
Coccidioza are un caracter benign, deși se întâlnesc
și cazuri cu evoluția fatală.
Tratamentul este de obicei paleativ, asociat cu dextroză,
transfuzii la animalele debilitate.
Se recomandă de asemenea igiena adăpostului,
schimbarea așternutului, ararea solului din padocuri.
Podeaua cuștilor să fie curată, padocurile să fie în
permanență uscate, iar deparazitarea padocurilor se va
face prin flambare.
Se va evita totodată contaminarea apei și alimentelor.




Dirofilarioza



DIROFILARIOZA









Agentul cauzal: Dirofilaria immitis, Dirofilaria
repens
Manifestări clinice: oboseală, anemie, tulburări
cardice, diverse forme de hemoragie.
Tratament: diuretice, antihistaminice, vitamine.
Este o boală răspândită în toată lumea și afectează
carnivorele domestice, sălbatice și omul.
Viermele adult măsoară de la 12 cm, femela până
la 30 cm, masculul.
Adulții trăiesc în artere, vene, inimă, plămâni,
ochi, creier, etc.
Femelele sunt ovovivipare iar embrionii se
numesc microfilarii.
Acestea din urmă trăiesc în sângele periferic până
la 2 - 3 ani.
Diferite gazde intermediare cum ar fi purecele sau
țânțarul când înțeapă un animal parazitat, o dată cu
sângele sug și microfiliariile.
Acestea, în decurs de 2 săptămâni, devin larve
infestate și se fixează în aparatul bucal al insectei
hematofage.
Când aceasta înțeapă câinele, introduce și larvele
infestate.
În noua gazdă larvele trăiesc în țesutul subcutanat
adipos, mușchi, după care pe calea venoasă ajung
în cord.
Clinic se manifestă prin oboseală, dispnee, ascită,
anemie, tulburări cardiace, hemoragie nazală, sânge
în urină, nodulii mici și duri pe piele, plăgi crustoase
pe corp, edeme, cheratite și otite.
Eficiența tratamentului este în funcția de gradul de
infestație și de starea pacientului.
Este recomandat să se înbunătățească hrana calicativ,
să se administreze vitamine diuretice, antihistaminice,
iar în perioada apariției insectelor să se facă preventiv
tratament cu piperazină.




Spirocercoza



SPIROCERCOZA







Agentul cauzal: Spirocerca sangviolenta
Manifestări clinice: nu sunt caracteristice
Tratament: tratament medicamentos
Spirocerca sangviolenta este un vierme roșie -
vie și măsoară 2,5 - 7,5 mm.
El parazitează în peretele esofagului, dar se
poate localiza și în stomac, trahee, plămăn,
pleură, aortă, periostul vertebrelor toracice și
în vezică.
Din esofag, ouăle trec în tubul digestiv și apoi
în fecale cu care ajung în mediul extern, unde
sunt ingerate de diverși vectori cum ar fi: cărăbuși,
șoareci, broaște, șerpi, păsări, etc.
În corpul cărora se dezvoltă larvele.
Infestația câinelui se realizează prin ingerarea
larvelor conținute în vectorii enumerați anterior.
Acestea migrează apoi în esofag.
O parte din larve pot invada și ale organe, dar
acestea nu se mai pot multiplica deoarece nu mai
pot ajunge în exterior.
Clinic parazitoza se manifestă prin jenă în
înghițire, vomitări și slăbire accentuată.
În spirocercoză se poate face tratament medicamentos,
dar rezultatele sunt relative.



Strongiloidoza



STRONGILOIDOZA






Agentul cauzal: Strongiloides stercoralis
Manifestări clinice: anemie, slăbiri, enterită
hemoragică, deshidratare.
Tratament: respectarea regulilor de igienă și
tratament medicamentos.
Boala este răspândită în toate țările, agentul
cauzal al bolii trăiește în intestin la câine.
Ouăle le expulzează în lumentul intestinului
gazdei unde eclozionează.
Unele dintre ele, în 2 - 3 zile trec din acest stadiu
în adulți.
Altele din stadiul din larve strongiloide infestate.
Acestea pătrund prin ingestie sau direct prin
piele în organismul gazdei, intră în circuitul sangvin,
trec în pulmon, trahee și esofag și apoi ajung în
intestin, își reiau ciclul.
Parazitoza este mai gravă la tineret.
Boala începe cu anorexie, conjuctivită purulentă și
tuse ușoară.
După 7 - 8 zile apare o enterită hemoragică brutală,
urmată de deshidratare, anemie și deseori comă
urmată de moarte.
Profilaxia constă în respectarea regulilor de igienă și
tratament medicamentos.




Tenioza



TENIOZA






Agentul cauzal: diferite specii de tenii, Dipylidium
canium, Echinococcus granulusus.
Manifestări clinice: tulburări digestive, respiratorii,
prurit.
Tratament: medicamente tenifuge.
Prin tenioza se înțelege un complex de manifestări
patologice produse de diferite tipuri de cestode în
stare adultă.
Tipul manifestărilor clinice și intesitatea lor este funcție
de specia și numărul de cestode ce parazitează animalul
precum și de vârsta și starea lui de întreținere.
Teniile sunt viermi lați, în formă de panglică alcătuiți
din mai multe segmente.
Ouăle sunt eliminate în mediul ambiant, în interiorul
segmentelor numite proglote.
Pentru dezvoltarea ulterioară de la ou până la adult,
toate teniile au nevoie de una sau mai multe gazde
intermediare ( animale domestice și sălbatice ).
Semnele clinice se manifestă prin tulburări digestive,
apetit capricios, slăbire, abdomen balonat, colici.
La tineret, se observă tuse, sufocare, respirație
dipneică, prurit generalizat, uneori accese epileptiforme.
În formele grave apare abatere și anemie pronunțată
și ușoară febră.
Nu numai teniile adulte pot provoca îmbolnări ci
și formele larvare.
Simptomatologie în aceste cazuri diferă de ceea a
tenilozelor, astfel că stările de boală au primit denumiri
diferite: cisticercoză, tetratiridioză, etc.
În tratamentul teniozelor adulte se recomandă
medicamentele tenifuge.



Trichineloza



TRICHINELOZA







Agentul cauzal: Trichinella spiralis
Manifestări clinice: febră mare, moleșeală,
inapetență, diaree sangvinolentă, urină
roșietică, dureri abdominale.
Profilaxie: nu se folosește în hrana câinilor
carne crudă de porc și de mistreț.
Trichineloza este o boală parazitară, comună
pentru animale și om, caracterizată prin localizarea
larvelor în musculatura striată.
Este răspândită în toată lumea și ridică importante
probleme medicale pentru om și animale.
Trichiinella spiralis, este un vierme de dimensiuni
foarte mici, care parazitează în etapele dezvoltării
lui o singură gazdă.
Adulții trăiesc în intestinul subțire al organismului
infestat, iar larvele de dimensiuni microscopice
se localizează în musculatura striată.
Parazitul infestează animalele domestice și sălbatice.
Omul este socotit gazdă accidentală.
Câinele se contaminează consumând carne infestată.
Larvele ajunse în tubul digestiv devin adulte care
produc ouă.
Rezultă, deci, noi larve care străbat peretele
intestinal, ajung în circulația sanguină și se
localizează în mușchi.
Larvele iau forme spiralată și sunt înconjurate de
membrane formând chiști.
Acestea se calcifică după câteva luni, dar își pot păstra
viabilitatea multă vreme.
Evoluția îmbolnăvirii este condiționată de cantitatea
de carne ingerată și de gradul de infestare a acestuia.
Boala se caracterizează prin vărsături, lipsa poftei de
mâncare dureri abdominale, constipație alternând cu
diaree sangvinolentă, febră.
Localizarea larve în mușchi se face în vecinătatea
tendoanelor și a ligamentelor ceea ce generează
dureri musculare și articulare, tulburări în mers,
slăbire extreme, cahexie.
Profilaxia constă în evitarea cărnii de porc sau mistreț
în hrana câinilor.
În cazul când, totuși, acesta se dă, să fie bine fiartă.



Ancilostomoza și Uncinarioza




ANCILOSTOMOZA ȘI UNCINARIOZA






Agentul cauzal: Ancylostoma caninum și
Uncinaria stenocefala.
M
anifestări clinice: anemie, diaree hemoragică.
Tratament: tratament medicamentos.
Ancilostomoza este una dintre cele mai
răspândite helmintoze ale câinilor în toate țările.
Parazitul adult se găsește de obicei prins de
mucoasa intestinului subțire dar uneori poate fi
găsit și în intestinul gros.
Femela expulzează un număr mare de ouă care
eclozionează în 12 - 24 de ore și se elimină cu
fecalele în mediul ambiant.
Din iuă ies larve, care dacă au condiții favorabile
în timp de o săptămână ajung larve infestate.
Infestația se realizează pe trei căi: prenatal, prin
ingestie și transcutanat.
Îninfestația prenatală ( înainte de naștere ) se pot
găsi ouă de Ancylostoma în fecalele cățeilor
după 10 - 12 zile de la naștere.
În infestația prin ingestie, larvele ajung la
maturitate în 15 - 18 zile la animalele sensibile și
ceva mai târziu la cele care au un anumit grad  de
imunitate datorat unei infestații anterioare.
Dacă larvele pătrund, prin piele iau calea vaselor
limfatice și sanguine intră în circulația pulmonară,
trec prin capilare și ajung în alveole.
De aici ajung în tubul digestiv și reîncep ciclul
biologic.
Semnele clinice sunt diferite în funcție de gradul
de infestație.
Astfel în cazul infestițiilor slabe se poate observa
doar o diaree moderată, pe când în infestațiile
masive se poate observa: anemie, apatie, epistaxis
( hemoragie nazală ), enterită hemoragică, șoc,
și în final, moartea.
Se recomandă tratament medicamentos și
antiparazitar iar la animalele intens parazitare și
debilitate, sunt necesare măsuri de susținere și
stimulare a organismului: substanțe hematopoetice,
astringente intestinale, transfuzii.




Trichuroza



TRICHUROZA






Agentul cauzal: Trichuris vulpis
Manifestări clinice: inflamaia intestinului gros,
slăbire, anemie.
Profilaxie: respectarea regurilor de igienă, tratament
medicamentos.
Trichuris vulpis este un parazit care trăiește în
intestinul gros al câinelui ( cec și colon ), și are o
lungime 5 - 7,5 cm.
Ouăle parazitului au formă de lămâie și sunt eliminate
în mediul exterior prin fecale.
Dacă întâlnesc condiții favorabile embrionează în
24 - 30 de ore, iar în 2 - 4 săptămâni oul conține larva
infestată.
Aceste ouă pot fi ingerată de câine cu apă de băut sau
alimente infestate.
După 30 de minute larvele ies din ou, iar după 24 ore
pătrund în mucoasa intestinului subțire unde rămân
8 - 10 zile.
De aici fac un circuit pe cale sanguină în plămân, apoi
intestinul subțire, apoi în cec unde mor după 2 - 3 luni.
Acțiunea traumatică a acestui parazit este mai puțin
importantă.
Acțiunea sa principală este de natură toxică, deoarece
el elaborează o substanță hemolizantă care determină
anemie pronunțată.
Semnele clinice nu sunt caracteristice.
În cazul unei infestări masive se pot observa dureri
abdominale, prurit perianal, slăbire, anemie, diaree ce
alternează cu constipația și care dacă nu se intervine
poate surveni moarte.
Se recomandă respectarea regulilor de igienă și
tratamentul medicamentos, cu rezultate foarte bune.


Ascaridioza



ASCARIDIOZA





Agentul cauzal: Toxocara canis
Manifestări clinice: inapenteță, diaree frecventă,
vomitări, distenția abdomenului.
Profilaxie: antihelmintice, respectarea normelor
de igienă.
Paraziții sunt viermi rotunzi, cu o lungime de
3,5 - 17,5 cm.
La animale găsesc condiții favorabile, astfel la
căței au loc invazii masive.
La câinii adulți, cu timpul se stabilește o stare de
rezistență față de acești paraziți.
Ciclul evolutiv la Toxocare canis se prezintă astfel:
ouăle eliminate în fecale sunt împrăștiate în mediul
înconjurător.
Ingerate de alți câini ele ajung în tubul digestiv unde
trec în stadiul de larvă, care migrează în pulmoni și
apoi revin pe cale bronșică din nou în tubul digestiv,
unde se dezvoltă până la maturitate.
La T. canis se întâlnește și infecția prenatală.
S-au găsit larve în pulmonii cățeiilor încă de la naștere.
După 9 zile, s-au găsit viermi adulți în intestin, iar
după 23 zile, ouă de paraziți în fecale.
Semnele: se manifestă prin paliditatea mucoaselor,
apetit capricios, diaree, uneori constipație, distensia
abdomenului, vomitări, jenă respiratorie, anemie, prurit,
leziuni cutanate de tip urticariform și accese epileptiforme.
Profilaxia constă în respectarea normelor de igienă.
În cazul infestării se vor folosi substanțele antihelmintice
tratamentul repetându-se după 7 și 14 zile.



Boli Parazitare




BOLI PARAZITARE




Bolile parazitare au constituit o serioasă frână
în dezvoltarea și creșterea animalelor.
În majoritatea cazurilor aceste boli nu atrag
atenția imediat, nu se manifestă violent, animalele
trăind mult timp parazitate.
Câinii bolnavi se dezvoltă necorespunzător și
constituie o sursă de infecție pentru om și celelalte
animale.
Aceste boli se împart în două categorii distincte,
în funcție de categoria de paraziți care le produc:
parazitoze interne și parazitoze externe.
În cazul parazitozelor interne, infectarea se produce
fie prin intermediul ouălor sau larvelor ce se
transmit direct din mediul exterior, fie pe cale
transplacentară ( cazul ascarizilor ), fie prin
intermediul gazdelor intermediare ( cazul teniei ).
Paraziții interni sunt mulți, dar cel mai des
întâlniți la câine sunt ascarizii ( Toxascaris canis,
Toxascaris leonina ) și teniile.
Simptomele sunt asemănătoare la toate infecțiile
cu viermi intestinali.
Ele se manifestă prin apetit capricios, slăbire,
abdomen balonat, păr zbârlit și fără luciu, vomă,
diaree alternând cu constipație, anemiere și uneori
chiar și forme neroase asemănătoare crizelor
epileptiforme.
Examenul coprologic repetat la interval de 23 zile
este decisiv în diagnostic.
În afara de gravitatea bolii, în special la animalele
tinere, parazitoza contribuie și la diminuarea rezistenței
organismului, făcându-l vulnerabil la atacul marilor
boli contagioase.
În ceea ce privește paraziții externi, datorită
tendinței acestora de a se permanentiza pe corpul
câinelui, măsurile de profilaxie trebuie să reprezinte o
preocupare pemanentă.
Ele sunt simple și se rezumă la igiena însoțită de un
control periodic riguros.
Cei mai frecvenți paraziți externi sunt următorii:
purecele, căpușa, păduchele și muștele, țânțarii,
râia, și demodecia.



Septicemia Cățeilor Nou-Născuți




SEPTICEMIA CĂȚEILOR NOU-NĂSCUȚI





Agentul cauzal: diverse specii de bacterii
Perioada de incubație: 1 - 3 zile
Manifestări clinice: febră, inapetență, slăbire,
dureri abdominale.
Profilaxie: controlul medical al femelelor
gestante, respectarea condițiilor de igiena.
Septicemia neo-natală are mai multe puncte de
plecare și anume:
- îmbolnăvirea cu laptele de mamă, când acestea
are mastită.
Se îndepărtează cățeii de la mama bolnavă și
se administrează antibiotice.
- infectarea cordonului ombilical: cățeii mor în 3 - 4
zile de viață.
- infectarea cățeilor pe timpul parcurgerii la naștere
a tractului genital al unor cățele bolnave.
Cățeii astfel infectați nu mai pot fi salvați.
- asocierea septicemiei cu enterita hemoragică.
Se poate trata cu antibiotice, astfel moartea survine în 12 ore.
- Pe lângă agentul patogen, boala mai poate fi
produsă și de condiții necorespunzătoare de creștere
( hrănirea neadecvată, frig ), factori genetici, etc.
Cățeii bolnavi pierd repede în greutate, sunt hipotermici,
au o salivație excesivă, pierd reflexele, plâng continuu
și în final mor.




Tetanosul



TETANOSUL






Agentul cauzal: Clostridium tetani
Perioada de incubație: 3 - 21 zile
Manifestări clinice: contracții tetanice ale musculaturii
scheletice.
Profilaxia: inocularea cu anatomia tetanică.
Boala este cunoscută încă din antichitate dar agentul
etiologic a fost identificat abia în 1884.
Tetanosul este răspândit pe tot globul, cu o frecvență
mare în regiunile tropicale și mai mică în țările nordice.
În ultimii ani, frecvența apariției tetanosului este
în scădere.
La câine, boala este rar întâlnită.
Semnele clinice apar după 5 - 8 zile de la pătrunderea
microbului în țesutul subcutanat, la nivelul unei
plăgi oarecare, deseori acoperită de o crustă și uneori
chiar cicatrizantă.
Semne caracteristice sunt spasmele mușchilor scheletului.
Se mai observă ridicarea pleoapei superioare, retragerea
comisurilor gurii ( dând senzație de râs ) greutate în a
deschide gura, respirație grea, retragerea spre spate a
urechilor, membrele anterioare înțepenite și date în
lături, cele posterioare în extensie.
În cursul bolii apare o hipersensibilitate la lumină și
zgomot, ce crește pe măsură ce afecțiunea progresează.
Aproape întotdeauna un tetanos netratat are un sfârșit letal.
Moartea survine în 5 zile de la apariția primelor semne.
Profilaxia se realizează prin îngrijirea plăgilor și
injectarea serului antitetanic.
Pentru imunizarea activă se folosește anatixia tetanică.
Animalele astfel inoculate rămân imunizate pentru
toată viața.



Leptospiroza



LEPTOSPIROZA




Agentul cauzal: Leptospira Canicola, mai rar L.
icterohaemorragiae.
Perioada de incubație: 7 - 9 zile
Manifestări clinice: inapetență, stare generală rea,
sete mare, vomitări, diaree, somnolență.
Profilaxie: vaccinare.
În leptospiroza câinelui se descriu două forme
clinice principale: o formă icterică și o formă
anicterică.
Forma icterică se observă mai ales la câinii tineri.
Boala debutează brusc, cu febră de scurtă durată,
vomitări biloase, mucoase sau chiar hemoragice,
fecale decolorate cu strii de sânge.
Mucoasa bucală este icterică, uscată și prezintă
ulcere în special pe gingii.
Gura animalului exală un miros de urină.
Durata bolii este de 5 - 6 zile ( aproximativ ).
Animalele care supraviețuiesc se refac greu și
rămân excretoare de leptospire un timp îndelungat.
Forma anicterică poate evolua acut sau subacut.
În forma acută se poate observa febra, inapetență,
abatere profundă, sete mărită, diaree sanguinolentă
și numai rareori constipație.
Forma subacută se manifestă prin inapetență, vomitări,
sete mare, pierderea forțelor, apatie, somnolență,
mucoasa bucală uscată și cu ulcere, gura exală un
miros de urină.
Abdomenul este sensibil la palpare, defecarea este
rărită, iar fecalele sunt nanguinolente.
Boala durează 8 - 10 zile și se termină cu moartea,
după o stare comatoasă, în 60-80% din cazuri.
Animalele care supraviețuiesc rămân tarate:
paralizii, gastroenterită cronică sau nefrită cronică.
În canise, se pot practica vaccinările antileptospirice
în scop profilactic.




Tuberculoza



TUBERCULOZA



Agentul cauzal: bacilul tuberculozei
Perioada de incubație: mai multe săptămâni
Manifestări clinice: febră intermitentă, pierdere
în greutate, tulburări respiratorii, tuse.
Profilaxie: evitarea contactului cu animale tuberculoase
și eliminarea câinilor depistați bolnavi.
Carnivorele domestice sunt mai receptive la infecția
cu bacilii de tip bovin, mai puțin față de bacilii de tip
uman și nereceptivi față de bacilii de tip aviar.
În general, tuberculoza are un mers cronic, evoluând
un timp îndelungat fără nici o manifestare clinică.
Atunci când tuberculoza cronică ajunge într-o fază
clinică, în afară de tulburările organice extrem de variate
și dependente de sediul leziunilor, există și o serie de
manifestări comune tuturor bolnavilor cu leziuni evolutive.
Starea generală și de întreținere se înrăutățește, mergând
cu timpul spre cahexie.
În general, apare astenia, starea subfebrilă și slăbirea
progresivă.
Tuberculoza pulmonară se manifestă prin fenomene
respiratorii și leziuni pulmonare, uneori putându-se pune în
evidență prezența cavernelor prin radiografie.
Tuberculoza organelor abdominale este adesea însoțită
de ascită, tulburări digestive slăbire progresivă și anemie.
Tuberculoza cutanată la carnasiere este frecventă decât
la alte specii.
Se manifestă prin ulcere cutanate care nu au tendința
de vindecare.
Se recomandă a nu se trata câinii bolnavi, fiindcă atunci
când se pune diagnosticul, leziunile sunt deschise, microbii
sunt constant răspândiți în mediul ambiant, ceea ce
constituie un permanent pericol pentru om și celelalte animale.



Tusea de Canisă



TUSEA DE CANISĂ





Agentul cauzal: virus
Perioada de incubație: 3 - 6 zile
Manifestări clinice: abatere, scădere a poftei de mâncare,
agitație, salivație abundentă.
Profilaxie: vaccinare.
Este o boală a aparatului respirator, și apare în masă în
canisele cu efectiv mare, mai ales în condiții
necorespunzătoare de creștere și climat nefavorabil.
Boala este produsă de diverse viuisuri în asociere cu
bacteriile.
În urma unor cercetări s-a observat că și bacteria
singură poate produce boala.
Tusea de canisă este mai frecventă la pui și la tineretul
canin, uneori apare și la adulți.
Animalele sunt de obicei vioaie, apetitul se menține dar
apare o tuse uscată și adeseori mișcări specifice vomei.
Uneori apare împreună cu o salivă spumoasă.
Dacă apăsăm câinele pe faringe, începe să tușească.
În general, nu apare febra.
Dacă boala este latentă, animalul se vindecă repede.
Dacă apare febra, se administrează antibiotice pentru a
preveni infecțiile secundare.
Se pot administra și inhibitoare ale tusei, dar să nu uităm că
tusea este un mijloc de apărare care elimină secrețiile pulmonare.
De aceea nu este recomandat să împiedicăm tusea.
Animalul bolnav trebuie ținut separat, în loc încălzit și
lăsat să se odihnească.
Numai atunci este recomandat să tratăm câinele singuri,
când simptomele sunt cele prezente mai sus.
În cazul în care apare febra, din ochi și nas se scurg secreții,
respirația este greoaie și dacă animalul este mai mare de
trei ani, trebuie să fie consultat de medicul veterinar.
În cazuri mai grave poate apare pneumonia care duce la
pierderi în masă.
Dacă apare boala, cel mai indicat este să înbunătățim
condițiile de întreținere și să micșorăm numărul de animale
în canisă atunci, când se introduce un animal nou, să fie
ținut în carantină 30 de zile.



Turbarea



TURBAREA


Agentul cauzal: virus din grupa Rhabdovirus
Perioada de incubație: 15 - 16 zile
Manifestări clinice: tulburări ale sistemului nervos
Profilaxie: vaccinările anuale.
Turbarea este cunoscută încă din antichitate,
fiind consemnate în cele mai vechi documente,
rămase până în zilele noastre.
Este răspândită aproape în toată lumea.
Belgia, Suedia, Norvegia, Elveția, Portugalia, Australia
sunt țări indemne de turbare.
Virusul rabic este patogen pentru toate mamiferele,
inclusiv omul.
Animalele tinere sunt mai receptive la infecția rabică.
Câinii adulți sunt deseori rezistenți la infecție datorită
probabil unor infecții foarte mici de virus, incapabil
de a produce boala clinică dar care îl poate imuniza.
La câini, boala îmbracă două forme : furioasă și paralitică,
dar s-au mai descris și forme avortate și atipice.
Forma furioasă parcurge etapele: prodromală ( melancolică ),
de excitație ( maniacă ), paralitică ( finală ).
Câinele este mai puțin atent, răspunde greu când este
chemat, uneori devine afectuos peste măsură.
La început își consumă hrana, dar apoi apetitul devine
capricios și uneori se produc vomitări.
O dată cu progresarea bolii, câinele începe să se ascundă
în locuri întunecoase și dă uneori semne de neliniște.
În acest stadiu există tendința de a înghiți diverse obiecte
necomestibile: pietre, bucăți de lemne, hîrtie, etc.
La locul pătrunderii virusului, apare uneori pruritul,
câinele având tendința în acel loc de a se scorpina sau
de a se automutila chiar.
După aproximativ 2 zile de la apariția primelor simptome,
încep unele semne de paralizie și o stare febrilă
trecătoare care durează câteva ore, apoi dispare
pentru a reapare după 5 - 10 zile.
Această fază durează 1,5 - 2 zile.
Faza de excitație se caracterizează printr-o stare de agitație
extremă, câinele fiind tentat de a ataca animale și în
special alți câini.
Tot acum apare tendința de a pleca de acasă.
Odată plecat, vagabondează pe mari distanțe, pargurgând
până la 50 km pe zi, ca până la urmă epuizat să revină acasă.
În timpul acestui vagabondaj, intră în curți străine și
mușcă alți câini, animale sau persoane pe care le
întâlnește și chiar pe propriul stăpân.
Închis în cușcă, se repede la gratii, rupându-i-se adeseori dinții.
Dacă se introduce printre gratii un baston, se repede
furios la acesta.
În medicină se numește”proba bastonului”.
Vocea este răgușită din cauza paraliziei coardelor vocale.
Pupilele sunt dilatate și uneori inegale, alteori se observă
contracții spasmodice ale unor grupe musculare.
Dacă paralizia farinxului nu este avansată, câinele
turbat poate bea apă.
Faza de excitație durează 3 - 4 zile.
Faza paralitică se caracterizează prin paralizia
mandibulei care este căzută, iar saliva, neputând fi
înghițită, se scurge pe la comisuri.
În afară de paralizia mandibulei, se produce
paralizia trenul anterior.
Moartea se produce în 6 - 8 zile de la apariția
primelor semne și numai uneori după 10 - 11 zile
după o paralizie totală.
Forma paralitică se caracterizează prin apariția
paraliziilor îndată după faza prodromală, fără a
trece prin faza de excitație.
Paralizia începe de regulă la mușchii maseteri apoi
se extinde la alte grupe musculare.
Animalul moare după 2 - 4 zile, în stare de paralizie
generală.
Forma avortată, foarte rar întâlnită, se manifestă
prin semne foarte vagi și se termină prin vindecare.
Profilaxia se realizează prin vaccinarea antirabică
anuală cu vaccin adsorbit pe hidroxid de aluminiu.



Boala lui Aujeszki




BOALA LUI AUJESZKI





Agentul cauzal. virus din grupa Herpes
Perioada de incubație: 3 - 5 zile
Profilaxie: vaccinare
Manifestări clinice: tulburări ale funcției
sistemului nervos central, prurit ( mâncărime )
intens.
Boala a fost de mult cunoscută în America sub
numele de ”prurit nebun”, fără a i se știe etiologia.
Virusul a fost pus în evidență pentru prima dată
în Ungaria de către Aladar Aujeszki.
Primele simptome ale bolii se manifestă prin febră,
anorexie, facies speriat, iar în scurt timp apare
pruritul intens, mai ales în regiunea capului și în
special la gură.
Câinii bolnavi sunt neliniștiți, surescitați, latră fără
motiv, nu răspund la chemarea decât după insistențe
și au o expresie speriată.
La unii câini apar și accese de furie, dar nu există
tendință de agresivitate față de om.
Spre sfârșitul bolii, câinii prezintă paraliza larinxului
și a farinxului, din care cauză, vocea este răgușită-
stinsă, ajungându-se chiar la afonie.
În acest stadiu se observă și o salivație abundentă,
spumoasă.
Moartea survine după 20 - 30 ore de la apariția
semnelor clinice.
Ca profilaxie se recomandă să nu se folosească
drept hrana câinilor carne de porc crudă și să se
efectueze vaccinarea în două inoculări la interval de
15 - 20 zile.
Prima inoculare să fie de 2 ml, iar a doua 3 ml.
Protecția dată de acest vaccin este de 6 - 12 luni.




Parvoviroza



PARVOVIROZA





Agentul cauzal: virus ( parvovirus )
Perioada de incubație: 4 - 10 zile
Manifestări clinice: scăderea apetitului, diaree,
vomitări, abatere.
Profilaxie: vaccinarea.
Parvoviroza canină este o boală semnalată în
America în anii 1977- 1978, iar în Europa,
Canada și Australia, câțiva ani mai târziu.
Îmbolnăvirea cu parvovirusul poate evolua
atipic sau inaparent, dar mai ales sub formă de
enterită sau miocardită.
Enterita parovirală poate să apară și la câini
adulți, dar incidența mai mare și evoluția mai
gravă se observă la căței.
Se manifestă prin abatere și astenie, hipertemie
variabilă, diaree, de obicei hemoragică, vomitări,
deshidratare.
Miocardita parvovirală este mai puțin frecventă
și afectează exclusiv cățeii sub 10 săptămâni.
Se manifestă fie prin moarte bruscă, fie prin evoluție
acută îndeosebit cu semne de edem pulmonar; nu
este exclusă nici cronicizarea.
Profilaxia constă în folosirea vaccinului inactivat la
cățeii de 2 - 6 luni ( cu rapel după 10 - 12 zile ), sau
vaccinuri vii la adulți, cu administrare unică.



Hepatita Infecțioasă a Câinelui ( Boala lui Rubarth )




HEPATITA INFECȚIOASĂ A CÂINELUI ( BOALA LUI RUBARTH )





Agentul cauzal: Adenovirus
Perioada de incubație: 4 - 6 zile
Manifestări clinice: febră mare, diaree hemoragică,
vomitări.
Profilaxia: vaccinare
Sunt receptivi la infecție câinii, diferite, specii de
vulpi și lupul.
Receptivitatea cea mai mare o au cățeii între 2 - 6
lunii.
Sub și peste această vârstă, receptivitatea cea mai
mare o au cățeii între 2 - 6 luni.
Sub și peste această vârstă, receptivitate scade, animalele
îmbolnăvidu-se foarte rar.
Boala debutează prin febră ( 40 - 41 grade celsius ),
iar evoluția poate fi supraacută sau acută.
În forma supraacută, se observă o stare de abatere
pronunțată, diaree, vomitări, convulsii, moartea
producându-se în câteva ore.
În forma acută se observă apatie, tulburări digestive,
vomitări și diaree uneori hemoragică, sete mărită,
dureri la palpitația ficatului și reacție ganglionară evidentă.
Uneori se observă o stare isterică.
Boala durează în cazul formei acute 2 - 4 zile și se
termină în cele mai multe cazuri cu moartea.
Alteori, durata bolii este 1- - 15 zile și se termină cu
vindecarea.
Vaccinarea la câinii mai mari de un an este bine să se
facă cu un vaccin bi sau trivalent, scopul de a reduce
numărul intervențiilor.
Cățelele pentru reproducție vor fi revaccinate după un
interval de 6 luni de la ultima perioadă de călduri.
Cățeii care provin din mame nevaccinate se recomandă
a fi vaccinați imediat după împlinirea vârstei de 15 zile,
iar cei proveniți din mame imunizate vor fi vaccinați la
vârsta de 2 luni cu rapel după 2 luni și apoi după 4 luni.
În cazul folosirii unui vaccin bi sau trivalent, acesta nu
se poate administra mai devreme de 3 luni, până cățelul
nu pierde toți anticorpi antijigodioși moșteniți de la mamă,
astfel antigel este neutralizat.



Jigodia ( Boala lui Carre )



JIGODIA ( BOALA LUI CARRE )



Agentul cauzal: virus
Perioada de incubație: 3 - 7 zile
Manifestări clinice: febră mare, scăderea poftei de
mâncare, vomitări, diaree, catar, faringită, tuse.
Profilaxia: separarea, vaccinarea.
Câinele este cel mai receptiv animal la infecția cu
acest virus.
Receptivitatea este mult influențată de vârstă.
Se îmbolnăvesc mai ales câinii în primul an de
viață și în special între 3 și 12 luni, rareori sub sau
peste această vârstă.
Cățeii sugari sunt protejați de către anticorpii colostrali,
iar câinii adulți sunt de regulă imunizați în urma trecerii
prin boală sau datorită vaccinării.
Rasele ameliorate de câini sunt mai receptive decât
rasele rustice.
Receptivitatea este influențată de asemenea de criza
de adaptare din timpul încărcatului, de inflație
parazitare, alimentație etc.

Forma supraacută este produsă doar de virus, fără
asociații bacteriene.
Se caracterizează prin apariția bruscă a febrei,
secreții seroase sau seromucoase ale ochilor și nasului,
stare depresivă, accelerarea pulsului și respirației,
anorexie, mioclonii.
Boala se termină cu moartea după 2 - 3 zile.

Forma acută este cea mai frecventă și debutează
cu febră care se menține 1 - 2 zile, apoi scade
și din nou apare dar cu o intensitate mai mică.
Animalul prezintă inapetență, secreție oculo-nazală
seroasă, vomitări, constipație, apoi diaree cu
fecale lichide amestecate cu mucus și sânge.
Mucoasa bucală este uscată și adesea ulcerată.
Simptomele nervoase se manifestă prin mers în
manej, rostogoliri, paraplegie, paralizia vezicală
sau rectală, crize epileptiforme, surditate, etc.
Boala durează de la 1 la 5 săptămâni și se poate
termina cu vindecarea sau cu moartea.
În cazul vindecării, câinele rămâne cu tare nervoase.
Vaccinarea antijigodioasă este bine să se facă
la 10 - 12 săptămâni, apoi la 5 luni, la 10 luni
după vârsta de un an va fi suficient o singură
vaccinare anuală.
În profilaxia bolii, un factor important îl constituie
evitarea contactului cu alți câini străini, iar în
crescătorii să nu se introducă un câine nou
fără a fi ținut în prealabil în carantină 21 de zile.



Arsurile





ARSURILE






 Arsurile se produc prin electrocutare și
prin căldură.
Primul tip de arsură este mai frecvent
întțlnit la căței, deoarece din joacă rod
diverse cabluri elrctice.
Pe mucoasa bucală apar răni, respirația
este îngreunată, iar în cazuri grave limba
și mucoasele se pot cianoza.
Mucoasa arsă moare și se desprinde în
câteva zile.
Arsura produsă de căldură este diferită
de cea de la om.
Partea unde se produce arsura este protejată
de păr, acesta formând un strat proctector.
Când arsura este gravă, atunci părul iese
ușor, dacă încercăm să-l smulgem.
Pe arsură se pun comprese reci și locul se
dezinfectează.



Plăgi Prin Mușcătură




PLĂGI PRIN MUȘCĂTURĂ






În timpul plimbărilor, adeseori au loc încăierări
între câini.
De obicei aceste lupte au drept cauze: mâncarea
stabilirea ierarhiei, femelele în călduri.
Se bat între ei câinii de același sex, dar, sunt și
”bătăuși notorii” care se bat oricând vin în contact
cu alți câini, fără un motiv anume.
Deoarece dantura și maxilarele câinilor sunt
foarte puternice, și mușcătura este foarte periculoasă.
Câinele mușcat se zbate și, din această cauză, în
gura adversarului rămân bucăți de piele și chiar
mușchi.
Pe lângă că este foarte dureroasă, rana se poate
și murdări și astfel se infectează foarte ușor.
Sângerarea este binevenită, fiindcă spală rana și
îndepărtează o parte din murdărie.
Sângerarea puternică însă este periculoasă și
trebuie oprită prin legarea cu o batistă sau cârpă curată.
Rănile prin mușcături se observă mai ales la
câinii cu părul scurt, fiindcă la ceilalți părul
estompează mușcătura.
Locurile cele mai afectate de mușcături sunt
capul, gâtul ( câinele mai puternic prinde gâtul
adversarului și-l sufocă ), membre anterioare,
coada.
De obicei bătaia fără ca stăpânul să aibă timp
să intervină.
Singura modalitate de a despărți câinii și nu
întotdeauna reușită, este să nr prindem căinii
de membrele posterioare sau să aruncăm pe
ei apă.
Este contraindicat ca în timpul incăierării să
intervină străini, fiindcă ar putea fi mușcați.





Spasmul





SPASMUL





Reprezintă o contracție localizată sau
generalizată și poate fi clasificat astfel:
spasm care ține 1 - 2 minute, spasm
care se repetă în decurs de 24 ore.
Este des întâlnit la femelele care alăptează
mulți căței și apare la două, trei
săptămâni după fătare.
Se manifestă prin neliniște, respirație
accelerată și plânsete.
În timpul crizelor, se iau cățeii de la
mamă și se pot pune înapoi după
câteva ore.
Este indicată înțărcarea și hrănirea
artificială.
Există femele predispuse la spasme,
acestea nu trebuie date la montă.
Vindecarea este spontană, dar de obicei
se face un tratament medicamentos.




Insolația




INSOLAȚIA






De multe ori, câinii stau sau sunt nevoiți
să stea mai mult timp în bătaia directă a
razelor de soare.
Din această cauză, apare febra, pulsul
accelerat, respirația precipitată și mucoasele
devin congesionate.
Acestea este insolația și are șanse de revenire
din această stare doar animalul a cărei
temperatură corporală nu a depășit 41 grade celsius.
Ca prim ajutor, câinele va fi dus într-un loc
răcoros și liniștit, apoi i se vor aplica comprese
cu apă rece și se vor administra tonice
pentru susținerea și stimularea generală a
organismului.







Șocul




ȘOCUL





Este o stare deosebit de gravă și apare de
obicei în urma accidentelor, și oricâte ori
se pierd cantități mari de sânge.
Se poate recunoaște după lipsa oricărei
activități, temperatură corporală scăzută,
respirație accelerată, puls accelerat și
paliditatea mucoaselor, mai ales a gingiei.
Controlul gingiei, prin apăsarea cu degetul,
este cea mai sigură metodă de a recunoaște
starea de șoc.
Astfel, dacă după 1 - 2 secunde de la ridicarea
degetului nu apare colorația normală și
paliditatea persistă, avem certitudinea că s-a
instalat starea de șoc.
Trebuie anunțat de urgență medicul veterinar
dar, până la venirea lui, vom acoperi câinele
cu o pătură călduroasă pentru a împiedica
scăderea temperaturii corporale.




Respirația Artificială și Masajul Cardiac




RESPIRAȚIA ARTIFICIALĂ ȘI MASAJUL CARDIAC







Reprezintă două manopere dificile care implică
pricepere și pot fi executate doar de două
persoane simultan.
Dacă accidentatul nu mai respiră și inima s-a
oprit, practic șansa de supraviețuire nu mai există.
Se poate, totuși încerca reanimarea prin cele două
procedee; astfel: o persoană va apăsa ritmic cutia
toracică, iar cea de-a doua persoană va trebui să
aibă grijă ca limba să fie fixată lateral, ca să nu fie
”înghițită” și să producă asfixie.
Dacă după 3 minute de masaj toracic, câinele nu dă
semne de viață, este fără șanse de supraviețuire.
Dacă însă își revine, câinele va trebui transportat de
urgență la cel mai apropiat cabinet medical veterinar.




Otrăvirea




OTRĂVIREA




Se produce în urma ingerării sau inhalării de
substanțe nocive.
Uneori, putem observa ușor și imediat otrăvirea,
alteori semnele se observă mai greu și apar
mai târziu.
Simptomele otrăvirii sunt diverse și numeroase;
din acest motiv vor fi amintite doar cele mai
caracteristici și mai frecvente: salivația excesivă,
scâșniri de dinți, colici, vomizări, diaree, hemoragii
diverse, tulburări musculare, scăderea tensiunii
articulare etc.
Detergenții, medicamentele frumos ambalate sau
sub forma de drajeuri sunt tot atât de nocive, ca și
otrăvurile, dacă sunt lăsate la îndemâna câinelui.
De aceea este bine să obișnuim câinele să nu mănânce
orice și de la oricine, mai ales resturile găsite la
întâmplare.
Dacă inevitabilul s-a produs, până la venirea
medicului, trebuie să acordăm câinelui nostru
primul ajutor.
Mulți consideră laptele un antidot universal, dar,
din păcate, laptele de multe ori face mai mult
rău decât bine, deoarece el dizolvă toxicul care
va trece rapid în sânge.
Cel mai bine este să administrăm un vomitiv.
Dacă nu avem unul anume, putem folosi apă
călduță sărată.
După ce câinele vomită, îi putem administra
cărbune medicinal dizolvat în apă ( 2 - 3 lingurițe )
sau albușuri bătute și amestecate cu puțină
apă ( 200 - 300 ml ).
În cazul ingerării de detergenți, se va administra
o soluție de apă cu oțet ( 2 linguri de oțet la un litru
de apă ).
Din păcate, efectele otrăvii de șobolani se observă
după câteva zile, când deja toxicul s-a răspândit în
organism, iar efectele sunt ireversibile.
Alte toxice produc rupturi ale vaselor sanguine și
hemoragii în toate organele.
Strictina este toxicul cel mai dur, care produce un
contracție musculară generalizată, iar după aprox
30 de minute de la apariția semnelor de otrăvire se
instalează moartea.
Puterea toxicului asupra organismului este diferită
de la un produs la altul, dar mai depinde și de alți
factori, cum ar fi : vârsta, sexul, gradul de flămânzire,
starea de întreținere, starea fiziologică, viteza de
pătrundere și catitatea de toxic.
Intoxicația de orice fel este deosebit de gravă și
necesită o intervenție de maximă urgență.



Accidente, Răni, Prim Ajutor



ACCIDENTE, RĂNI, PRIM AJUTOR





Tăind în secolul vitezei, tot mai des observăm
( spre rușinea noastră ), pe șosea sau la marginea
ei, animalele strivite pur și simple de mașini sau
rănite și imposibilitatea de a se da la o parte din
calea altor ”viteji” ai volanului.
Dacă inevitabilul totuși s-a produs, avem datoria
morală de a îndepărta de pe carosabil victima sau
în cazul când este doar rănită să-i acordăm pe cât
posibil un prim ajutor, atât cât stă în priceperea
noastră, cu atenție însă ca să nu facem mai mult rău.
Mai întâi, vom examina câinele pentru a ști ce s-a
întâmplat.
Cel mai frecvent întâlnit sunt fracturile și hemoragiile.
Fracturile deschise sunt acelea în care osul rupt
străpunge pielea și iese în afară.
Rănile astfel produse sunt periculoase, fiindcă se
infectează foarte ușor, și de aceea se vor lega cu o
batistă sau cârpă curată.
Hemoragiile ( pierderile de sânge ) nazale nu sunt
periculoase, dacă se opresc repede.
Dacă sângerarea continuă, este abundentă și se
asociază cu hemoragia bucală, situația este foarte
gravă, fiindcă avem de-a face cu leziuni interne.
Oricum se prezintă problema, este bine să transportăm
cât mai repede câinele la medicul veterinar pentru
a-i acorda îngrijile corespunzătoare.




Administrarea Medicamentelor




 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR






Modul de administrare al medicamentelor este
dependent de mai mulți factori: consistența lor,
necesitatea de a acționa ( local sau general ),
starea generală a câinelui.
Tabletele, cașetele, bolurile, siropurile și antibioticele
buvabile se vor administra oral.
Această manoperă poate fi executată și de către
crescător, cu condiția să fie executată corect.

Tabletele
Când apetitul se păstrează nealteral, tabletele
pot fi administrate într-o bucățică de carne
sau brânză.
În cazul în care câinele refuză, tableta va fi
introdusă în gură cu mâna și depusă la baza
limbii, apoi se închide gura animalului și
botul se ține puțin ridicat pentru a ușura înghițirea
tabletei.

Pulberile și granulele se dizolvă în lapte sau supă
și se administrează ca atare.
Pentru această manoperă este nevoie de două
persoane, una va ține câinele, iar cealaltă va
administra lichidul cu o seringă la comisura buzelor,
printre cele două maxilare.
În acest mod, lichidul va fi înghițit ușor, fără
riscul de a fi aspirat în plămâni.

Injectarea, fiind o operație mai complicată, necesită
o anumită pregătire în domeniu și este bine să
fie executată de personal calificat.
Sau cel mai bine vă duceți la medicul veterinar.



Febra




FEBRA





Acest sindrom reprezintă creșterea peste limită
superioară normală a temperaturii corporale și
este însoțită de modificări ale funcțiilor vitale
în organism.
Se manifestă prin deterioarea stării generale,
frisoane, accelerarea pulsului și a respirației, nas
cald și uscat, apetit redus, sete exagerată.
Febra este considerată ușoară atunci când depășește
limita superioară cu 1 grad celsius mijlocie - când
depășește limita cu 1,5 grade celsius, mare, când 2
sau mai multe grade au trecut peste limita maximă.
În mod normal, temperatura este mai ridicată seara
și dimineața, după efort sau la femelele în călduri;
deci nu putem vorbi de febră.
Ca să știm exact dacă avem de-a face cu o stare
normală sau patologică, vom ține cont și de cele
spuse mai sus și vom măsura temperatura internă cu
ajutorul termometrului.
Această se scutură în prealabil, se dezinfectează, se
unge capătul ( cu mercur ) cu vaselină și se introduce
în rect.
După câteva minute vom putea face citirea termometrului.




Foamea și Setea



FOAMEA ȘI SETEA







Doar unui câine bolnav îi lipsește pofta de
mâncare sau mănâncă foarte puțin.
În mod normal mănâncă de câte ori îi se dă
ocazia, astfel, masa devine cel mai important
eveniment al zilei.
Alimentația fiind o problemă complexă, trebuie
privită cu toată seriozitatea.
Hrana trebuie să fie consistentă, echilibrată și
ușor digestibilă.
Câinele este un animal lacom, el nu mestecă ci
înghite mâncarea cât de repede poate.
Cu toate acestea, când este bolnav dispare pofta
de mâncare refuzând chiar și alimentele preferate.
Consumul de apă va fi diferit și influențat de
alimentele consumate, temperatura mediului
ambiant, gradul de oboseală sau starea de sănătate.
Un câine bolnav va refuza hrana, dar niciodată apa.
Astfel acest lichid vital poate fi intermediarul
nostru pentru administrarea unor medicamente.


Obiceiuri Moștenite



OBICEIURI MOȘTENITE



Chiar dacă nu poate vorbi, câinele ”ne transmite”
permanent mesaje prin comportamentul lui.
Noi trebuie doar să ne străduim să le înțelegem,
mai ales atunci, când pedepsit, repetă același lucru.
Câteva exemple simple dar elocvente ne vor lămuri
pe deplin.
Cu toții am observat cum se învârtește în cerc de
câteva ori sau scormonește covorul ori pământul
înainte de a se culca.
Câți dintre noi nu ne-am certat favoritul vazând ce
face, neștiind că din timpuri imemorabile strămoșii
lui făcea același lucruri pentru a bătători crengile,
frunzele, zăpada sau pământul, cu intenția de a avea
un culcuș cât mai confortabil.
Urmașilor lor acest obicei li s-a transmis genetic.
O femelă cu pui își schimbă zilnic cuibul de câteva
ori, mai ales când timpul este călduros.
Poate nu am înțeles de ce, fiindcă noi i-am pregătit
un loc comod, confortabil.
Pentru mamă însă, confort înseamnă un loc unde cățeii
sunt în siguranță de restul lumii și de orice i-ar deranja.
Dacă este un câine de curte, acesta va face gropi unde
își va purta cățeii în gură.
Pământul umed va da puilor răcoare și va reduce înmulțirea
purecilor ( aceștia preferă căldura ).
De câte ori vom muta noi cățeii, de atâtea ori mama îi va
duce acolo unde îi va dicta instictul.
Câinele nostru linge pereți sau mănâncă pământ.
Are el gusturi pervertite ?
Nu, aceste obiceiuri se formează atunci când este carențată
în săruri minerale iar câinele nu face altceva decât să
suplinească ceea ce îi lipsește.
Alte obiceiuri sunt foarte interesante, mai ales dacă le
observăm zilnic și le acordăm un minimum de atenție.


Câinele Bolnav și Câinele Sănătos



CÂINELE BOLNAV ȘI CÂINELE SĂNĂTOS



Cel mai important lucru pentru un crescător trebuie
să fie sănătatea câinelui său.
Un câine sănătos este aproape într-o continuă mișcare.
Ochii sunt lucioși și vioi, urechile și coada sunt foarte
active, părul fin și lucios, pielea moale și elasică.
Temperatura corporală nu oscilează, iar nasul este rece
și umed.
Temperatura normală cuprinsă este cuprinsă între 38,5
grade celsius și 39 grade celsius.
Orice creștere sau scădere peste aceste limite, asociate
cu fierbințeala și uscarea nasului sau cu rădăcina gingiilor,
sunt serioase semne de alarmă.
Câinele sănătos are întotdeauna poftă de mâncare, farfuria
lui rămânând mereu curată.
În mod normal, bea apă de multe ori pe zi, dar nu cantități
mari.
Somnul alternează cu joaca, plimbarea și necesitățile
fiziologice.
În mod firesc, un câine de apartament va fi mai ușor de
observat decât un câine ținut în curte.
Astfel, la cel dintâi va trebui să urmărim încă de dimineață
cheful de joacă sau plimbare.
În timpul plimbării, să fim atenți la ce face câinele, dar si
cum face.
Dacă întârzie mai mult decât este necesar în poziția de
defecare, înseamnă că este constipat sau are diaree.
Uneori, se oprește și mănâncă fire de iarbă.
Să nu-l împiedicăm să o facă deoarece acestea au rolul
de a înveli un conținut stomacal iritabil pe care câinele
dorește să-l elimine cât mai repede.
Reîntors acasă, câinele se odihnește la locul său.
Uneori această odihnă se prelungește.
Este câinele bolnav sau în timpul plimbării a făcut un
efort prea mare și oboseala își spune cuvântul ?
Câinele de curte, dacă nu este prins în lanț, obișnuiește
să umble peste tot, cât ține proprietatea stăpânului, iar,
dacă poate, ”inspectează” și curțile vecinilor.
Din această cauză, mai greu vom putea observa ( dacă
din întâmplare nu suntem de față ) o diaree, o constipație
sau o vomă.
Putem, însă, observa când el își părăsește locul favorit,
cînd nu vine la mâncare sau se ascunde în locuri întunecoase.
Animalul bolnav are ochii lăcrimoși, adânciți în orbite,
privirea lor exprimând suferința.
Urechile sunt pleoștite, imobile, coada abia se mișcă și
este adunată între picioare.
Pielea este neelastică, iar părul fără luciu, degradat și zburlit.
De obicei, câinele caută să se retragă în locuri liniștite,
întunecoase.
Stă mai mult culcat, dar nu-și găsește nicicum locul potrivit.
Se culcă, se scoală, scormonește pământul, geme și își
întoarce capul mereu spre locul dureros.
Vigilența și agilitatea sunt diminuate.
O parte din simptomele anterior amintite pot fi ocazionale,
deci trecătoare.
Atunci când comportamentul se schimbă fără să mai
revină la normal, când lipsa poftei de mâncare și febra
sunt persistente, înseamnă că s-a instalat boala și trebuie
apelat la medicul veterinar.


Ouă Românești cu Sos Alb



OUĂ RĂMÂNEȘTI CU SOS ALB


- 4 ouă
- 1 lingură cu puțin vîrf făină ( 25 g )
- 1 linguriță cu vîrf unt netopit
- 200 - 300 ml lapte
- 1 lingură cașcaval
- 1 linguriță zeamă de lămîie




Mod de preparare


Se fac 4 ochiuri românești și se așază în
graten sau tigaie, unul lîngă altul.
Se face un sos alb.
Făina și untul se amestecă pe foc mic
1 - 2 minute, fără să se rumenească, apoi
se stinge cu lapte fierbinte, adăugat în două
rînduri, amestecînd de fiecare dată, pînă se
desfac toate cocoloașele formate, numai pe
urmă se pune din nou lapte.
Sosul va fi neted ca o alifie.



Ouă Românești 2




OUĂ ROMÂNEȘTI 2



Pentru 4 ochiuri, se pune într-o cratiță
cam 2 litri apă puțin mai mult de jumătate,
să fiarbă cu o linguriță sare și o lingură
de oțet, care au prioritatea de a coagula
mai repede mai repede albușul, să nu se
împrăștie în apă.
Cînd clocotește apa, se trage cratița la o
parte, ca să nu clocotească prea tare și se
sparg ouăle unul cîte unul, cu distanțe
între ele.
Se lasă la foc mic pînă se coagulează
albușul, apoi se scot cu lingura de spumă,
scurse bine, de apă.
Se așază pe farfuria caldă, iar deasupra se
pun bucățele de unt, zeamă de lămîie,
pătrunjel tocat.






Ouă la Capac



OUĂ LA CAPAC


Ingrediente


- 2 ouă
- 1 linguriță cu vîrf unt netopit
- 30 g sare



Mod de preparare


Într-un grate sau tigăiță mică, se pune untul,
se lasă să se înfierbinte.
Se sparg ouăle și se lasă întregi.
Se pune repede un capac peste tigăiță, se
lasă 2 - 3 minute să se coaguleze albușul, iar
gălbenușul să rămînă moale.
Se sărează puțin albușul ; gălbenușul nu se sărează,
deoarece sarea formează pete albicioase pe el.
Se servesc cu tigăița cu capac la masă, fierbinți.
Se mănîncă direct din tigăiță, de aceea se pregătesc
numai pentru o singură persoană.




Ouă Tari




OUĂ TARI



Se pun la fiert în apă clocotită cu
sare cîtsă le acopere.
Se fierb 5 - 6 minute după ce a
început apa să clocotească din nou.
Se trec 1/2 minut în apă rece, se scurge
apa imediat, ca să nu se lipească coaja.




Pastă de Gutui



PASTĂ DE GUTUI




Fructele care au rămas de la peltea se trec prin
strecurătoarea de sîrmă inoxidabilă.
Nu trebuie insistat prea mult ca să nu treacă
sîmburii și cojile.
La 1 kg pastă se pune 1 kg zahăr, un vîrf de
linguriță scorțișoară, vanilie, puțină coajă rasă
de lămîie.
Se fierbe pe marginea mașinii pînă devine
consistentă și cu aspect lucios, semn că scăzut apa.
Se amestecă mereu să nu se prindă de cratiță.
Cratița se pune pe o țiglă subțire ca să se evite
pierderea de vas.
Cînd este gata se deșartă într-o tavă unsă cu
unt, presînd cu lingura să nu rămînă goluri și se
lasă așa 3 - 4 zile pînă devine ca o marmeladă tare.
Atunci se taie diferite forme ca bomboanele :
pătrate, romburi, triunghiuri.
Se trec fiecare prin zahăr pudră cu vanilie și se așază
în cutii de carton.
Se păstrează mai mult timp.
Se servesc în loc de bomboane.



Peltea de Struguri




PELTEA DE STRUGURI




1 kg must proaspăt, nefermentat se fierbe
cu 1 kg zahăr pînă se leagă ca ăelteaua
de gutui.
Se încearcă la fel și în continuare se procedează 
ca mai sus.
Și strugurii conțin substanțe gelatinoase care
leagă pelteaua.
La fel se face din strugurei ( coacăze ).














Peltea de Gutui



PELTEA DE GUTUI



Ingrediente


1 kg de mere roșii ionatane și 1 kg gutui, se spală,
se taie felii cu coajă, cocean și sîmburii.
Se acoperă cu apă cît să le cuprindă bine circa
( 1 1/2 litri apă ).
Se lasă să fiarbă pînă sînt bine fierte.
Se pune apoi un tifon dublu peste o strecurătoare
și se deșartă fructele, deasupra unui vas smălțuit.
Se lasă să se scurgă bine, fără să se preseze.
Trebuie să rezulte circa 1 litru lichid.
În acest lichid se dizolvă 1 kg, apoi se leagă siropul
ca pentru dulceață.
Trebuie să aibă culoarea roz deschis.
Se pune fierbinte în borcane după ce s-a potolit puțin.
Ca să nu se spargă borcanele, se pune pe rînd sub
fiecare lama a două cuțite pe timpul cît se toarnă
pelteaua, care vor reține căldura.
Pelteaua se poate servi la tarte peste fructe, dacă se
încălzește puțin cînd este prea închegată.
Se servește ca șerbetul, într-un pahar cu apă rece
cît se ia pe o linguriță.
Se mănîncă pelteaua și se bea apa, nu se amestecă.
Gutuile și coacăzele, deoarece conțin în cantitate mai
mare substanțe albuminoide gelatinoase, care leagă
mai bine pelteaua, se întrebuințează combinate cu alte
fructe zemoase, din care dorim să facem pelteaua, pentru
a se închega pelteaua.




Dulceață de Gutui



DULCEAȚĂ DE GUTUI







Gutuile ai și ele o substanță albuminoidă care se
gelatinizează și leagă mai tare siropul, de aceea se
vor pune numai 600 - 700 g fructe curățate pentru
1 kg zahăr, zeama de la 1/2 lămîie, vanilie.
Gutuile se curăță de coajă, se taie în jumătate, se
scoate partea lemnoasă de la mijloc, apoi se taie felii
de 1/2 cm grosime și feliile de bețigașe tot de 1/2 cm
ca bețele de chibrit.
Ele se oxidează de la aer și se face ruginii, dar nu trebuie
puse în apă, pentru că imediat ce se pun în sirop, se
albesc și-și primesc culoarea naturală.
Cînd sînt gata se cîntăresc ca să se pună zahărul după
cantitatea de fructe în proporțile arătate.
Se pune zahărul în cratiță smălțuită cu 1/2 litri apă pentru
1 kg zahăr, zeama de lămîie și se fierbe puțin să se dizolve,
apoi se pun fructele, care trebuie să fiarbă mai mult ca să
se înmoaie.
Se fierb la foc viu pînă se leagă ca orice dulceață.
Se lasă să se răcească, apoi se pune în borcane.





Ghiveci de Ciuperci



GHIVECI CU CIUPERCI



Ingrediente

- 4 cepe mari
- 2 ardei capia
- sare
- piper
- roșii decojite
- foi de dafin





Mod de preparare


Se curăță cepele și morcovi, se toacă cepele și
ardeiul capia, se pune la călit, și se pune și un
și morcovul la călit.
Cînd sînt bine călite se adaugă și ciupercile, le
mai lași puțin și pui roșii decojite din conservă.
Se pune sare și piper după gust, si o foie de dafin.
le mai lași puțin și gata, le poți mînca pe un pat de orez.












Dulceață de Coacăze



DULCEAȚĂ DE COACĂZE






Coacăzele sînt albe și roșii.
Ele au o substanță albuminoidă care gelatinizează
foarte tare siropul, de aceea nu se pune decît un
pahar de 1/4 de kg plin cu coacăze curățate de
sîmburi pentru 1 kg de zahăr.
Se aleg coacăze cu bobul cît mai mare, care au numai
una sau două semințe.
Cu un ac de păr din sîrm subțire se scot semințele,
pînă se obține un pahar de apă cu vîrf de fructe curățate.
În acest timp din zahăr și 1/2 litru apă se leagă un sirop.
Coacăzele sînt fructe fragile și siropul trebuie bine
legat înainte.
Se pune zeama de la 1/2 lămîie și fructele, vanilia.
Se lasă 1/2 oră pe marginea mașinii ca să-și lase apa, apoi
se fierb ca dulcețurile anterioare.
Se lasă să se răcească, apoi se pune în borcane.
Siropul va fi mai mult, dar se gelatinizează dacă se răcește
ca o peltea.
Dulceața se face mai mult din coacăze roșii, fiind mai
aspectuoasă.




Dulceață de Struguri



DULCEAȚĂ DE STRUGURI


Ingrediente

- 1 kg zahăr
- 1 kg fructe curățate de coajă și semințe
- vanilie
- lămîie



Mod de preparare


Pentru dulceață se aleg struguri mari, cu coajă groasă,
miezul mai compact ( nu apătos ) și bine copți.
Se curăță ușor coaja cu mîna.
Se trage din partea unde a fost prinsă codița înspre
vîrf, apoi cu o scobitoare se scot semințele.
În cratița smîlțuită se pun un rînd de struguri, un rînd
de zahar, 1/2 baton de vailie despicat în două și sucul
de la o lămîie.
Se lasă pe marginea mașinii 1/2 oră să-și lase apa, apoi
se fierbe la foc tare ca orice dulceață, pînă se leagă ca să
cadă 3 picături de sirop alăturea și fructele plutesc în
tot siropul.
Atunci se trage la o parte și se culege spuma.
Dulceața se face numai din struguri albi.
Cînd este aproape de sfîrșit trebuie să fim atenți să nu
se lege prea tare, că se caramelizează zahărul si-i
schimbă culoarea și gustul.
Dacă se folosește zahăr vanilat se pune numai cînd este
gata dulceața, ca să-și păstreze aroma.
Se acoperă apoi cu un șervet udat cu apă rece și se
pune în borcane cînd este rece.