Ciuperci Gătite Țărănești



CIUPERCI GĂTITE ȚĂRĂNEȘTI


Ingrediente

- 1/3 kg ciuperci cultivate sau de cîmp
- 1 ceapă
- sare
- piper
- 1 ceașcă de vin alb
- verdeață tocată
- 1 ceașcă de ulei


Mod de preparare

Se curăță ciupercile, se spală trecînd cu mîna peste lamele,
pentru a înlătura nisipul și resturile de frunze, se taie felii
subțiri și se pun într-o cratiță emailată, împreună cu o ceapă
tocată și o ceașcă de ulei.
Se acoperă cratița și se lasă să fiarbă la foc mic.
Ciupercile lasă un sos gustos, peste care se pune o ceașcă de
vin alb și puțină sare.
Se pun, după gust, cîteva boabe de piper o dată cu vinul.
Cînd au scăzut bine, se adaugă verdeață tocată mărunt și se ia
cratița de pe foc.
Ciupercile se servesc imediat, cu mămăliguță caldă.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.