Poezia Destin de Mihai Beniuc



DESTIN


Ce vă tot învolburați răzmeriți,
Gînduri voi, în tigva mea bețivă ?
Ori tu crezi că soarta nu ți-o meriți,
Inima de-atîtea ori naivă ?


Vezi și tu, nu-i tuturora dat
Să se-mbuibe-n aurul vieții -
Tata-i om sărac la noi în sat,
Mai sărac sînt eu ca toți poeții.


Dar de-aceea strașnica mea liră,
Nu te teme, nu te pun în cui -
Cîntul meu ca mâna se răsfiră
Peste jalea grea a veacului.


Dacă astăzi Blaga sau Arghezi
Sînt mai mult decît Mihai Beniuc,
S-or topi răcelile zăpezii
Cînd va fi de-aicea să mă duc.


Și va fi nu peste mult acesta,
Pomul morții iată c-a-nflorit ;
Umbra lui mi-a-ntunecat fereastra
Ce-am deschis-o cătră răsărit.


Văd mereu cum crucile de lemn
Ca trifoiul umplu zilnic huma -
Prieteni, prieteni ! asta e un semn
C-a sosit timpul meu de-acuma.


Muntele durerilor umane
Mi se-nalță maiestos în față.
Sus pe culme tu, Nazaretane,
Stai învingător peste viață.


Știu că nu mi-i dat să fiu la fel,
Ca tîlharul am trecut prin lume ;
Mulțumit voi fi să pier ca el
Stins în umbra unui mare nume.


Să rostesc de-acum numele tău
În aceste crunte vremi buimace
Nu mă simt chemat și vrednic eu,
O, tu Timp aducător de pace !


Dar în zori cînd va cînta cocoșul
Și vor curge noi lumini, pe frunți,
Stihul meu va fi păunul roșu
Beat de slavă dănțuind pe munți.


Vie-apoi prăpădul peste mine !
Vălmășit în marea tulburare
Doar atît mai am să strig la tine :
Ai și pentru neamul meu iertare !

1942





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.