Budincă de Portocale



BUDINCĂ DE PORTOCALE

( 8 porții x 100 g )

Ingrediente

- Zahăr 80 g
- făină 80 g
- unt sau margarină 80 g
- lapte 200 ml
- 3 ouă
- 1 - 2 buc portocale
- sare 2 - 3 g


Mod de preparare

Untul se topește într-o cratiță, se amestecă cu făina cernută,
după care se toarnă laptele fierbinte, aromatizat cu coaja
unei portocale.
Cînd compoziția s-a omogenizat, se pune cratița pe foc,
amestecînd continuu, pînă cînd se îngroașă și se desface
de pe lingură.
Se ia de pe foc, se adaugă zahărul și 4 gălbenușuri, sarea și
apoi 3 albușuri bătute spumă foarte tare.
Se unge cu unt o formă și se garnisește cu felii de portocale.
Deasupra se toarnă compoziția și se fierbe, în baia de apă,
35 - 40 minute, punînd deasupra o hîrtie unsă.
Se poate servi cu frișcă 80 g, aromatizată cu coajă de portocală.


Calorii    cca 210/porție




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.