Poezia Rădăcini de Ion Pillat






RĂDĂCINI



Nod de năpîrci, șerpi vajnici cît brațul și cît cotul,
Trunchi negru de balaur încolăcit și rupt,
Ciorchine de șopîrle - pămîntul dedesupt
Surpîndu-se, în taină se dezvelesc cu totul.



Dar vraci vicleni cu barbă de iască și de mușchi,
În nopți cu lună nouă plesnindu-i cu nuiele,
I-au înlemnit deodată umflați așa în piele
De le-au rămas sub coajă întărîtații mușchi.



Frunzarele deasupra, îmbelșugînd colina,
Își leagănă seninul cu vîntul în văzduh -
Cum să cunăască iadul în care trup și duh
Se zbate dezgropată, sucită, rădăcina ?



Stau și privesc la șerpii ce scormone-n pămînt
Și la pămîntul care le fuge de sub pîntec...
Copaci, moșie, vreme - neîndurat descîntec...
Și eu, cu tot frunzișul și rădăcina-n vînt.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.