Poezia Eroii de la Plevna de Vasile Alecsandri





EROII DE LA PLEVNA

1.

Pe drumuri, prin orașe, prin sate, prin zapadă
Se văd sau dingurateci trecînd, sau în gramadă
Sărmani în haine sparte prin care intră gerul
Și-n măduvă pătrunde mai crîncen decît ferul.
Goi, seabezi, rupți de foame și obosiți de trude,
Triști, tremurînd de friguri sub frigul iernei crude
Și întinzînd la oameni o mînă tremurîndă...



Ce-i astă sărăcime și goală și flămîndă ?
Eroi de la Plevna !... Iată-i ! Ah ! cine-ar crede !
Le plînge chiar de milă tot pmul care-i cede,
Și eu plîng de rușine... în țara ospeției
Să văd cerînd pomană vitejii României !



Aceste brațe care împins-au cu putere
Pe Țară la-nălțime, pe dușman la cădere
Sînt goale !... Aceste picioare ce urme glorioase
Lasat-au pe tărîmul redutelor fioroase
Sînt goale, degerate !... Aceste frunți, ce-s demne
Să poarte-ale mărirei strălucitoare semne,
Sînt goale, o ! rușine !... sînt goale, o ! cruzime !...
Eu cat eroi în giuru-mi, și văd numai victime !...




Ce crimă le atrage pe cap așa osîndă ?
Ce crimă ?... Luptă mare pe cîmpul de izbîndă !
Ce crimă ?... Eroismul, sublimă devotare
Pentru-apărarea Țării ș-a ei neatîrnare !...



2.


Alăture cu dînșii se vede-o altă turmă
Sub crivățul naprasnic ce inima le curmă,
Turmă de robi, goi, vineți, de boale gîrboviți,
La trista exilare de soartă osîndiți.
Ei merg tîmpiți sub biciul restriștei nemiloase,
Pătrunși de ghiața iernei și-a morței păn' la oase,
Și astfel suferința mult oarbă și nedreaptă
Au pus copiii noștri cu ei pe-aceeași treaptă,
Cît nu poți a distinge din toți suferitorii
Nici care învinșii, nici care-nvingătorii.



Ei bine,-n astă țară ce sîntem noi ?... și cine
Au îndrăznit s-arunce în noi cu-așa rușine
Ca să videm Mărirea căzută-n îngiosire
Și Eroismul sacru plătit cu umilire ?





Cum ? dup-atîția secoli de oarbă-ntunăciume
Ostașii României cu suflete sublime
Aprins-au luminosul al renvierii soare
Ca el să ni-i arate în zdrenți umilitoare ?
Cum ? Domnul și oșteanul, cum Țara și țăranul
Înfruntă greul, moartea, pun în genunchi dușmanul
Ca-n ziua renturnărei armata-nvingătoare
Să pară-o pată neagră pe-a țării sărbătoare ?



Ah ! dacă sînt nemernici ce văd cu nepăsare
Româna demnitate lovită-așa de tare,
Eu n-oi comite crima de-a zice prin tăcere :
,,Dispreț pentru bravură, dispreț pentru durere !”



Eu, ce-am cîntat eroii, eu, care niciodată
Pe fruntea Romîniei n-am suferit o pată,
Nu pot cînd văd eroul că mîna și-o întinde
Să stăpînesc revolta ce-n sufletu-mi s-aprinde,
Nu pot să stau în pace cînd văd cu oțerire
Batgiocora infamă pe biata omenire !


3.


O ! țara mea, o ! mumă de noi și mari străbuni,
Tu, ce-ai respins, vitează, atîtea mari furtuni !
Ce soartă nempacată urzește pentru tine
Rușinea-n loc de fală și rău-n lac de bine,
Ce mînă far' de lege, ce braț cumplit de fer
Lovește a ta frunte cînd ea se-nață-n cer ?
Ce geniu orb de ură în ghearele-i te frînge
Și-ntinde pe-al tău soare un doliu, roș de sînge ?




Cerutu-ți-au copiii în zile de urgie ?
I-ai dat cu abnegare, i-ai dat chiar cu mîndrie ;
I-ai dat vioi și tineri, voinici cu flori în față,
Plini de curaj cu toții, cu toții plini de viață,
Ș-ai zis : ,,Vă duceți, mergeți cu-avînt de bucurie
La moarte chiar, cînd moartea e sacră datorie ;
Și cînd mi veți întoarce, să-mi reveniți ferice
Toți instalați pe frunte cu mîndre cicatrice,
Mai juni, mai tari, mai veseli, mai falnici, mai vioi...
Să mi se prindă ochiul de dragii mei eroi !”




S-au dus feciorii oastei pe calea strămoșească,
S-au prins cu moartea crudă la luptă voinicească,
Și au ieșit din luptă viteji, învingători,
Scaldați în al lor sînge puternicii feciori !




Ei bine ! oameni vitregi cu inimile sterpe,
Legați de cîrma țării cu-ncolăciri de șerpe,




Voi care-ați stat departe de foc și de dureri,
Cum ați rentors copiii la sînul bietei țării ?



Priviți-i !... Goi și searbezi, ca robi trăiți în lanțuri !
Trinști, faramați, sărmanii ! de ger, pe cîmpi, prin șanțuri,
Ologi, ciutiți, o ! Doamne, reduși la nimicie
Prin chinuri plăsmuite de-a voastră mișelie !
Priviți-i, și print-înșii priviți în departare
Funebra hecatombă lasată-n lepădare,
Alăture cu Plevna, pe cîmpul de bătaie !


4.


Acolo-n miezul nopței a lupilor potaie
Cînd vine să dezgroape morții, urlînd a moarte,
Mulțimea degerată și pradă crudei soarte
Se scoală, se adună, șăsînd a ei morminte.
Armată de scheleturi, șirag de oseminte
Prin care vîntul iernei patrunde șuierînd,
Ea se așează-n rînduri, se mișcă tremurînd,
Pe Grivița se urcă și stă ca să rîvnească
Pe-acei ce-au avut parte de moarte vitejească.
Apoi deodată, crîncen, cu brațele uscate
Ea face-un gest, un singur, dar cel mai crunt din toate,
Căci vă denunță lumei cu gestul ei suprem !


Amar de cine-atrage al morților blăstem !


Mircești, februarie 1878.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.