Poezia Toamna La Miorcani de Ion Pillat





TOAMNA LA MIORCANI


Peste dealuri, peste ape, pretutindenea se lasă
O lumină învelită în marame de mătasă.
Vin iar carele-ncărcate și cu spice, și cu vis...
Și pe cercuri liniștite și în suflet și-au deschis
Unghiul dorului de ducă stolurile de cucoare.
Mori de vînt nostalgic-nalță aripile călătoare
Și se lasă în durere să zdrobească grîul nou.
Pașii tinereții mele mă urmează în ecou,
Umbra mea de altădată umblă-n miezul umbrei mele.
Prima stea sau amintirea stă pe iaz printre vîntrele ?
Simt în suflet de departe spinul ei tremurător.
O bătrînă-mi toarce firul zilelor de pe fuior ;
Prima lacrimă se-noadă trainic lîngă cea din urmă...
Și păstori, ieșiți din vreme, către staul duc o turmă
De oi albe ca și norii unui cer îngîndurat,
Cine m-a legat de mine, de moșie și de sat ?






Toamnă-amară, toamnă dulce pentru cine te-nțelege,
Pentru cine știe gîndul ce-a sortit să se dezlege
Frunza galbenă și coaptă ca un rod cules de vînt,
Toamnă, care legi prin moarte cerurile de pămînt,
Și sub foaia veștejită pregătești o primăvară,
Toamnă dulce ca iubirea, ca iubirea de amară,
Fie-ți milă de făptura mea de om, și fă să fiu
- Pe sub nuci, lîngă femeie, lîngă fată, lîngă fiu,
În grădina aurită de lumină și de frunză -
Rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză.





Poate-un om atunci să vină să-mi culeagă cîte-un vers
Cum din prun culegi o prună fără-a te opri din mers,
Însetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea,
O să-i pară - cine știe - mai puțin amară sarea
Lacrimilor sale-n drumul de dureri și dor ascuns...
Binecuvîntarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.