Poezia Dunărea Și Oltul de George Coșbuc




DUNĂREA ȘI OLTUL



Dunărea vorbea cu Oltul :
,,Tu, copile drag al meu,
Zbiciumat tu vii la vale
Tulbure mereu -
Plouă mult la voi la munte,
Sate și cînpii de-neci,
Ori ți-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci ?



,,Rup și maluri cîteodată
Și fac holdele de pier,
Iar cînd plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfîntă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de cîte văd mi-e milă,
Maică, și-i păcat !



Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi și țări și munți frumoși,
Neamuri ce-și vorbesc ferice
Graiul din strămoși.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viața
Și de soarta lor.




Vezi și-aci poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene și mîndre fete
Și flăcăi voinici.
Și ți-e dragă țara asta
De români, căci te iubesc -
Dar tu nu cunoști de-a-ntregul
Neamul românesc !




Eu de unde vin, mîhnitul,
Furios spre șes scobor,
Căci, de unde vin, e spaimă,
Groază și fior.
Tot români sînt și pe-acolo,
Neam români sînt pe-aici adus,
Dar pe gîtul lor și astăzi
Jugul este pus.




Ei n-au voie să-și vorbească
Graiul strămoșesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Sulițe stau.
Sfînta libertate este
Nume gol pe-al lor pămînt :
Cei nedrepți sînt cei puternici
Singuri au cuvînt !




Ah, de mila lor, eu, maică,
Vin așa de tulburat,
Și de ciudă pe dușmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec și mai, și oameni,
Nu mai știu ce fac nici eu,
Că mă simt de-atîta jale
Tulbure mereu !”





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.