Poezia Oltenii Lui Tudor de George Coșbuc

OLTENII LUI TUDOR



Vine-un chiot dinspre munte.
Vine freamăt din păduri -
Tudor Domnul vine-n frunte,
Cu mulțimea de panduri !
Iar din Jiu, din apă sfîntă,
Iese cîntesc vitejesc,
Și cu glas de surle cîntă
Tot poporul românesc.



Las' să-i sune surle-n țară,
Să-și adune-olteni destui,
Țara s-o vedem noi iară
Veselă pe urma lui -
Mîndra patrie română
Nu sub braț de oameni slabi,
Ci voinică și stăpînă
Cum a fost sub Basarabi.




Zboară corbi pe sus, băiete,
Cîrduri negre se-nvîrtesc,
Și se zbat de-atîta sete
Și de foame se izbesc:
N-au s-aștepte-oltenii rugă
Să le dea de hrană-n văi -
Oh, ciocoi, te-ajung în fugă
Toți răzbunătorii tăi !




Cine vrea părtaș să fie
Dreptului pe-acest pămînt
După Tudorian să vie !
Că-i trimis de Domnul sfînt
Să ne scape-acum odată
De ciocoi, căci Dumnezeu
Însuși s-a pornit să-i bată,
Cum ne bat și ei mereu.




Ridicați, români, Dreptății
Steag cu sfîntul George-acum !
Sfintei Legi și Libertății
Faceți-i odată drum !
Cine nu-i cu voi să știe
Că izbit va fi de voi,
De cei strașnici în mînie
Și din leagăn de eroi.




Domnul Tudor să trăiască !
Sus cu toții, pui de lei,
Pentru țara românească,
Pentru drepturile ei !
A-mbrăcat cămașa morții
Domnul Tudor, ca Hristos,
Dar schimba-va pasul sorții,
Va trînti tiranii jos !

Poezia Cîntecul Cel Vechi Al Oltului de George Coșbuc

CÎNTECUL CEL VECHI AL OLTULUI



,,Vine, tată, Oltul mare ;
Malul stîng de-abia-l zăresc !”
,,Las' să vie Oltul mare,
Că, Români de cînd trăies,
Oltul tot la piept ne are
Și-i al nostru și ne știe
Și nu bate cu mînie
Malul cel băsărăbesc.
Vine mare, las' să vie
Că ni-e sol dumnezeesc.”




,,Vine, tată, Oltul mare
Brazi trăsniți rotogolind.”
,,Las' să vie Oltul mare,
Căci tătarii-ncoace tind,
Dar li-e Oltul în cărare
Și n-au inimă să-l treacă
Și speriați se-ntorc și pleacă
Cu noi horă nu se prind.
Las' să vie, că-i îneacă,
Neamul nostru mîntuind.”




,,Vine, tată, Oltul mare,
Și cu sînge-amestecat.”
,,Las' să vie Oltul mare,
Că mulțimi de oști tătare
El pe mal a apucat.
Lifte poartă, lifte duce,
Lifte, bată-i sfînta cruce ;
Oltul capul le-a mîncat !
Las' să vie, să-i apuce
Că ni-e scut de Domnul dat.”

Poezia Pentru Libertate de George Coșbuc

PENTRU LIBERTATE



Plîngem, da, că prea ne doare !
Nu pe noi ! Crescuți în chin
Ne-amintim de-un cer cu soare
Și-l cunoaștem cel puțin !
Plîngem cu copii, sărmanii,
Că-ntr-al temniței mormînt
Îți încep în noapte anii,
Neștiind ce-i soare sfînt.
Plîngem, da, și strîns ne strîngem
Lîng-olaltă, cîți sîntem,
Dar să știți că nu ne plîngem
Ca nebunii cari se tem.



Robi, meniți, prin jocul sorții,
Noi ai chinului am fost,
Însă nu, și nu, ai morții !
Nu cătăm noi adăpost
Nici în milă, nici în rugă ;
Asta cear-o de la voi
Cel ursit să fie slugă -
Dar n-o cereți de la noi !
Vom răbda, privind în fața
Orișicui, și-a orice chin,
Că noi știm că-i multă viață
Și în noi, și-n cei ce vin.



Blăstemați pieri-vor regii
Cari s-abat din drumul drept -
Ne-ați adus stricarea legii
Și ne stați cu mîna-n piept.
O, și-n loc s-aveți rușine,
Vă mîndriți cu ce-ați adus :
Dar puterea, știți voi bine,
Nu vi-a dat-o Cel-de-sus
Nici eternul Domn ! Vi-e dată
De-un vremelnic din Infern !
Deci bi-e binecuvîntată
Și la voi va fi-n etern !




Lumile-au văzut mirate
Cît de mult iubirăți voi
Șuierul de bici ce bate
Făr' de milă oameni goi !
Dar și pentru noi rămîne
Timp - ah, cine poate ști !
Șuierul acesta mîne
Cînt al lui Tirteu va fi !
Iar din lanțul ce-azi ne strînge
Pot să iasă spăzi, și pot
Spăzile să vadă sînge,
Nu de-al nostru însă tot !




Și sfîrșitul tău veni-va
Azi ori mîne, ori mai apoi !
Și-o să poți tu sta-mpotriva
Poate-a celor mai vro doi,
Dar mai tari prin răzbunare
Și prin ura lor turbați ?
O să fii destul de tare,
Tot potopul să-l abați ?
Eu nu chem această vreme,
Dar tiranul braț al tău
Face totul ca s-o cheme,
Rău îngrămădind pe rău.

Poezia Dunărea Și Oltul de George Coșbuc

DUNĂREA ȘI OLTUL



Dunărea vorbea cu Oltul :
,,Tu, copile drag al meu,
Zbiciumat tu vii la vale
Tulbure mereu -
Plouă mult la voi la munte,
Sate și cînpii de-neci,
Ori ți-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci ?



,,Rup și maluri cîteodată
Și fac holdele de pier,
Iar cînd plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfîntă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de cîte văd mi-e milă,
Maică, și-i păcat !



Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi și țări și munți frumoși,
Neamuri ce-și vorbesc ferice
Graiul din strămoși.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viața
Și de soarta lor.




Vezi și-aci poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene și mîndre fete
Și flăcăi voinici.
Și ți-e dragă țara asta
De români, căci te iubesc -
Dar tu nu cunoști de-a-ntregul
Neamul românesc !




Eu de unde vin, mîhnitul,
Furios spre șes scobor,
Căci, de unde vin, e spaimă,
Groază și fior.
Tot români sînt și pe-acolo,
Neam români sînt pe-aici adus,
Dar pe gîtul lor și astăzi
Jugul este pus.




Ei n-au voie să-și vorbească
Graiul strămoșesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Sulițe stau.
Sfînta libertate este
Nume gol pe-al lor pămînt :
Cei nedrepți sînt cei puternici
Singuri au cuvînt !




Ah, de mila lor, eu, maică,
Vin așa de tulburat,
Și de ciudă pe dușmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec și mai, și oameni,
Nu mai știu ce fac nici eu,
Că mă simt de-atîta jale
Tulbure mereu !”

Poezia Imnul Studenților de George Coșbuc

IMNUL STUDENȚILOR




Cîntînd libertatea și numele sfînt
Al țării străvechi și-al acestui pămînt,
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte și-n pace-adăpost
Cîntămu-i supremul ei cîntec.



Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinși de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gîndul și mergem spre el
Lumina ni-e țintă și binele țel -
Trăiască-ne țara și neamul !



Cu dreapta-nălțată spre Tatăl de sus
Jurat-am pe tot ce strămoșii ne-au spus :
Unire-ntre frați și pe Domn să-l iubim
Și-altarul de jertfă-al națiunii să fim
Și sufletul neamului nostru.




Iar dacă potrivnicii numelui tău
Cu oști ar veni ca să-ți facă vrun rău,
Ridică-te mîndră și nu te-ngrija
Căci inima noastră e inima ta,
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, Mamă.




Iar dac-ar pieri de pe-ntregul pămînt
Iubirea de neam și-al credinței avînt :
Azilul lor veșnic găsindu-l în noi
Le-am crește, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari și mai trainice lumii.

Poezia Terține de Ion Pillat

TERȚINE



Cu păru-n ochi și soarele în păr,
Era ca un pîrîu într-o pădure
De mladă nouă : taină și-adevăr.



Și aplecat pe trupu-i, să mă fure
Șuvoiul timpului, lăsam setos
Tot sîngele ei tînăr să murmure.



În jocul nebunatic și sfios
Cu doi fălcoi vînai sărind călare,
Pe strîmte căi, prin crîng de abanos,



O roză porumbiță în pierzare,
Și sîngele-i cu focuri de rubin
Pătă un pat de nori deschis în zare


Cînd steaua Venerii se-aprinse lin.

Poezia Vechime de Ion Pillat

VECHIME



Au pălit tălăncile oilor la perdele...
Mi-au liniștit vîltoare și tumult.
Rămîn la foc de tîrlă, pe sub stele,
Șoptirea stufărișului s-ascult.
Aștept la focul inimii prea grele
Întoarceri de cucoare, vremi de mult,
În deslușiri de zile tot mai rele.




Aicea de cînd țara și gorganul
Tînjesc de greața veacului meu slut,
Mi-nșel sub semnul cerului aleanul.
Străin în propiu-mi sînge, am șezut
Cum odihnește oaia și ciobanul.
Am suflet din vechime - l-a-ncăput
Cu zeghe fără margini Bărăganul.




Pierdut, arar, tălăncile se-ngînă...
Mai pîlpîie din jar un foc scrumit.
Cad zodii în adîncuri de fîntînă
Pe-o cumpănă de suflet părăsit -
Mi-am strîns nevoi și griji în țarc de stînă.
A fulgerat tot ceru-n răsărit,
Și trîmba vremii vînt de spaimă mînă.





Răzbat potop furtunile-n puhoaie,
Sub bici de foc fug norii herghelii,
În bezna vijeliilor șiroaie
Ogor și sat se sting de pe cîmpii.
Stă suflet sub vremi și se îndoaie,
Și-n scîba lui se-ntreabă de-o să vii
Iar, soare sfînt, pe turma cu cioaie.





S-au mistiut, s-au dus în lumea largă !
O geană de lumină crapă-n zări.
S-a șters din leat ce scris e să se șteargă -
Dă iarba-n cîmp, sub cer se-ntind uitări.
La stuful din perdele miei aleargă,
Și aripi prind seninu-n fremătări...
Tălănci de oi dau inima să-mi spargă -


Vecia mea mă strigă peste zări.

Poezia Destin de Ion Pillat

DESTIN



Timp înghețat și lacăt fără cheie
La poarta universului,
Ovalul tău, oglindă, vreu să-mi steie
Simbolul pur al versului.



Cu stranii limpezimi de-nfiorare,
Ca apele văzduhului
Adîncul ți-l sporești din zare-n zare
În necuprinsul duhului.




Răsfrîngi din foc de patimi numai rază
Senină cum e soarele.
Se frîng de farul tău, de mai cutează,
Și vîntul, și vîltoarele.



Orb veacul stă sub negura ce-l leagă,
Să-și suie-n slăvi clipitele,
Dar tu pe veci te șlefuiești întreagă,
Cum te-au menit ursitele.

Poezia Singur de Ion Pillat

SINGUR



Limpede suflet, turbure sînge al meu
Cum puteți oare trăi împtrună ?
Gemeni din naștere, dușmani mereu,
Duhul și lutul pieziș vi se-adună.



Cum puteți vajnic pe moarte-ncleștați
Ține această strîngere stranie ?
Taci ți te miră - poate sînt frați !
Înfricoșată taină și danie.



Turbure sînge, unde mă duci ?
Valuri de neguri, blestem, otravă !
Limpede suflet : cîntec de cruci,
Rîs de copil, lumină suavă !



Veșnică navă, vamă de-o zi,
La țărm peste vreme cine v-așteaptă ?
Sînge și suflet, cine-o primi
Strîmba asîndă, cumpăna dreaptă ?

Poezia Prezență de Ion Pillat

PREZENȚĂ



Între oglinzi și umăr lîngă umăr
Cu mine, mă privesc la infinit :
Multiplicat ecou ce m-a orbit,
Sau adevăr, pe-același cînd îl număr.




În transparențe reci de teoreme
Oglinzile opuse îmi deschid
Pe oceane legănate-n vid
O geometrie vie de poeme.




O, timp invers ! O, clar afund de ape
Lovite-n digul sufletului dur !
O, val lăuntric, sare și azur,
În care numai lacrima încape !



Cu gemenii din mine pribegiți,
Oglinzi pustii, de ce să mai mințiți ?

Poezia Necunoscuteii ( III ) de Ion Pillat

NECUNOSCUTEI ( III )



Cînd zorii tăi se-aprind în dimineață,
Îmbrac, tăcut, o noapte tot mai grea.
Și văl de stele dacă tragi pe față,
Un soare sec și sterp e soarta mea.




La antipod ne-a rînduit destinul :
De-mbătrînesc, întinerești în schimb ;
Plăcerea ți-e părtașă, mie - chinul,
Adormi zîmbind cînd otrăvit mă plimb.




Ce-mi pasă ! Către tine, ca Apollo
Pe Dafne fugărind-o pas cu pas,
M-azvîrl, îmi scapi, te prind, cînd, iată, colo,
În verde dafin, veșnic mi-ai rămas.


Dar dacă pieri, iubire neatinsă,
La ce bun fruntea mea de lauri prinsă !

Poezia Zeu Marin de Ion Pillat

ZEU MARIN




La lumina lunii vreau la noapte
Să-ți arunci năvodul de pe țărmul
Insulei, de unde marea poartă
Argint-viu pe tava peste care
Licăresc în jocuri de sidefuri
Solzii apelor ca o mătase
Unduindu-și moale foșnitura.
Și de tragi de plasa grea, s-aducă
Pe nisipul ud de spuma lunii,
Străveziu de vis, un straniu pește,
Zeu marin născut din îndrăgirea
Valului cu raza într-o scoică
Ce-și deschide miezul roz pe prundul
De mărgean al peșterilor mării.
Cu ochi turburi încă de vedenii
Și smuls lor, la tine să se uite
Ca prin ceața altor lumi - cu ochii
Încleiți de sarea nemuririi.
Tu să-l ierți de moarte, dîndu-i drumul...
Și de-atunci în fiecare noapte,
De e lună, să cobori pe plajă,
Și scoțînd din sîn nostalgic fluier,
Să-l rechemi la țărm - și El să vină.
Desfăcîndu-se de ape, să răsară
Chipu-i proaspăt rupt din veșnicie,
Ochii turburi încă de vedenii,
Și să stea sub scînteierea lunii
Împietrit de viersu-ți pînă-n zori.

Poezia Solie de Ion Pillat

SOLIE



Pe ceardacul meu foșni sfios
Lung o aripă în tremur -
Rîndunea din stol picată jos,
Ori un înger cu îndemnuri ?




Bate-n lemnul porților ușor,
Sau în inima din mine ?
Stau cu mîna pe zăvor -
Azi din ceruri cine-mi vine ?




E doar zborul unei frunze seci...
A suit cu seara-n tindă,
Și-n tăceri de umbre tot mai reci
Se afundă în oglindă,


Turburîndu-mi sufletul pe veci.

Poezia Oglindiri de Ion Pillat

OGLINDIRI



Amiaza verii doarme în odaie
Și ceasul a tăcut.
Cu umbra lui fereastra iar o taie
Un ram, de ani nemaivăzut.



M-am deșteptat, sau somnul tot mă ține ?
Odaia n-o mai știu.
Din apele oglinzii îmi revine,
Uitat, acest iatac pustiu.



Invers și clar trecutul în oglindă
Sfidează omul de-azi,
Și în cleștar vrînd viața lui s-o prindă
Răspundă mut cu alt obraz.



Tu, ce-n oglindă ai rămas aieve
Cînd dibuiesc prin vis,
Nu mă privi sub ramul fără seve,
În limpezi nemuriri închis.



Nu mă privi nostalgic - fără veste
M-oi șterge ce-n oglinzi
De ape, norul dacă trece peste
Străinul chip ce nu-l cuprinzi.

Poezia Toamnă 2 de Ion Pillat

TOAMNĂ



Sclipea pe zid șopîrla de smarald,
Se aplecau deasupra tămîioșii,
Aramă tramura în aer cald
Pe nucii galbeni și pe vițe roșii.
Ca într-un port sub viile-n terase,
Cu soare-n pînze anul ne uitase.




Reînflorea pe dealuri liliacul,
Și piersica prin foi se rumenea
Și vara iar își deschisese sacul
Belșugului, și rodul nu pălea,
Și-n suflet zilele de jar ca-n sită
Suflau o fericire aurită




Mai stăruiau pe ceruri rîndunele,
Mai guruiau hulubii prin păduri,
Privighetori spărgeau cleștar de star,
Dar cu zăbranic de tăceri în jur,
Cu melodii sunînd a altădată,
Și vorba ta și-a mea sta descîntată.




Ce-a dat de-a dezlegat ce se legase ?
Cum s-a făcut că vremea ne-a venit ?
Că păsări, pomi ca pînze de mătase
Umflate-n vîntul iernii au pornit,
Că a brumat, și nu cum ninge luna,
Că toamna ni s-a dus pe totdeauna.

Poezia Ceas Tainic de Ion Pillat

CEAS TAINIC



Ceas tainic, bătăile tale egale
Ca vîsle lovite pe mări
Mă duc din uitări în uitări
Spre mine, agale.



Copilul revine în casele sale,
Și vremea cu vechi îmbătări
Îmi cheamă trecutul în țări
De-acuma natale.




Ceas tainuc, mi-așez sub umbrarele tale
Și zile trăite, și zări -
Redă-mi din schimbări în schimbări
Un suflet de zale.

Poezia Transhumanță de Ion Pillat

TRANSHUMANȚĂ




Suie cu iarba pe plaiuri străvechi
Turmele. Plouă lumină pe ele.
Ape de munte le cîntă-n urechi,
Sună amurgul fluier de stele.



De ziua de azi, de jalea de azi,
De zbuciumul lumii lor ce le pasă !
Suie în pacea poienii sub brazi,
Stau cu potopul ce crîncen m-apasă.



Păsul meu, păsul vremii de lut,
Pasul lor, pasul zodiilor clare.
Ceasul meu, ceas în nisip desfăcut,
Veacul lor, veac cu vecii în izvoare.



Turme coboară din plaiuri străvechi.
Galbenii toamnei plouă pe ele.
Foșnet de frunză le-adoarme-n urechi,
Sună sub fluier de stele.

Poezia Legănat cu Tine... de Ion Pillat

LEGĂNAT CU TINE...



Albă dimineață -
Apele îngheță
Chiciure pe ramuri
Prin lumina-n lamuri
Și pe rămurele
Dau polei de stele.
Legi de talpă bine
Arcuri de patine,
Și în zbor de lebezi
Pieri pe pîrtii repezi,
Tai și eu olmazul
Gerului pe iazul
Apei cristaline.
Legănat cu tine
Pe stihii străine,
Cu aripi alunec -
Sunet lung de tulnic
Surpă în cleștare
Bolți cu-o tremurare :
Crengi neprihănite,
Sălcii pudruite,
Reci mărgăritare.
Glasul tău adună
Clopoței de lună -
De argint sînt teii,
Sună clopoțeii.
Limpezile liniști
Zboară din ariniști.
Prea e clar văzduhul :
În argint văd duhul
Rîsetelor tale
Strălucind pe vale.
A căzut cernută
Nea neîncepută
Dintr-un corn de lună,
Ce prin zări pășună
Stelele din strungă,
Și ieșind din luncă,
Pe omăt oprită,
Căprioară mică
- Sora și-l sfiită -
Capul și-l ridică.

Poezia Menire de Ion Pillat

MENIRE


Au spus că-i rece, și n-au bănuit
Ce patimă îi clocotea în vine,
Au spus că nu-i adînc, și n-au simțit
Genunile ce dorm sub limpezime.




Un răsfățat al soartei l-au ținut
Cînd încordat și dur și-a dus destinul,
Stăpîn pe fericire l-au crezut
Cînd pe furtuni și-a așezat seninul.




E doar un om, și-a suferit și el,
Dar n-a vrut plîns și bocet de muiere,
Să fii sortit desăvîrșirii-i greu :
O cumpănă în zile de durere.

Poezia Patinor de Ion Pillat

PATINOR



Din suflet înghețat în nemurire
Ca lacul sub sclipirile de ger,
Un patinor, despoleind tăceri,
Înscrie-n zodii semnul său subțire.



În sticla siderală taie spire
Și linii albe ninse de mister,
Și sub călcîi înaripat îi pier
Năluci - dușmane vremuri în neștire.




Nu-l văd din țara lor încununați
Acestui timp haotic și barbar,
Cum suie-n simetrii de constelații -



Cum crește jar lucind pe alba cale,
Dezvăluind tăinuitor de clar
Deschisul cerc al patinării sale.

Poezia Regăsire de Ion Pillat

REGĂSIRE



Ating cu anii toamna și, precum
Pădurea mea din suflet își așterne
Frunziș brumat pe veștedele perne,
Tot ce mi-a fost străin s-a stins în drum.



Pieri coloarea verii : foc și fum -
Răsar arhitecturile eterne.
Din rămurișul alungat de ierne
Rămîn coloane trainice de-acum.




M-am despoiat de lume și de mine,
Ca să-mi găsesc prin jerfă bogăția
În marmora cu-nfiorări senine.




Deasupra turmei ce grăbește-n moarte
Primind cununi de-o zi, eu am tăria
Să-mi hotărăsc nemuritoarea parte.

Poezia Legende de Ion Pillat

LEGENDE



Aud prin veacuri zborul lor înalt
Și de pe țărmul rotunjit al mării
Mă fură-n depărtarea fremătării
Adînci vărtejuri, suitor asalt.



Și-a stins cenușa-n vis văpaia zării.
Acum le văd pe ceruri de cobalt
Tremurător, alunecînd pe alt
Tărîm al lumii și al descîntării.




Dar arcul meu a săgetat vecia :
Îmi cad rostogolite la picioare,
Cu stropi de stele împroșcînd tăria.




Și, aplecat pe fabulosul chip
Al marilor legende migratoare,
Culeg cu spaimă spumă pe nisip.

Poezia Don Quichotte de Ion Pillat

DON QUICHOTTE



Fantastic deșirîndu-și lung umbra din perete,
Se înălța din perne și boală Don Quichotte.
Ardeau ca jarul ochii bătrînului netot,
Dur se-arcuia profilul său aprig de erete.




În cușca îmbîcsită în care, cot la cot
Cu Sancho, cu mojicii, sfîrșea pe îndelete,
El - ce slăvită luptă cu morile o dete -
Spre-amurgul din fereastră se întinse tot.




Căci dorul său din urmă îi arăta prin zare,
Strălucitoare de tînăr în zale sunătoare
Alt Don Quichotte, mai mîndru, de-același vis atras,




Ce, părăsind pămîntul, și răii toți, și bunii,
Schimbîndu-și Rosinanta pe-naripat Pegas,
Cu lancea poeziei lovea în scutul lunii.

Poezia Navigatorul de Ion Pillat

NAVIGATORUL



În geam își desfășoară pînza clar
Pe ape înnoptate bricul lunii,
Lăsînd să-i joace stelele prin funii -
Pe punte sufletul veghează ier.



Deschide stranii hărți cu vechi chenar,
Pe care zugrăviră șters străbunii :
Sirenele, Trotonii și Neptunii
Pe continentul încă legendar.



Să-și suie alți turma-n transatlantic,
Debarce liniștit sub zgîrie-nor
Pe țărmuri fără zei și vis baccantic.



Prin globuri străvezii ca porțelanuri,
La antipod te văd, nou Christofor
Columb, ivindu-te din oceanuri.

Poezia Saadi de Ion Pillat

SAADI



Cădea-n Șiraz o seară de safir,
Urcau cipreși, havuzuri, minerete...
Columbe albe se lăsau încete.
Saadi ținea în mîni un trandafir.



Plutea rotind, poamul : un erete -
Petala de petală, fir cu fir,
Al rozei har și al luminii mir
Înaripau un vers pe îndelete.



Sus, pe Șiraz, ardea un cer de aur...
Dar la hotar, pe stepe da pîrjol :
Tătari veneau cu mugete de taur.



Pe cînd într-o grădină, tainic sol,
Păzind pe lume singurul tezaur,
Saadi privea o floare și un stol.

Poezia Har de Ion Pillat

HAR



Ce-ți veni de sus, nu-l lăsa să cadă,
Ține-ți-l adînc în pămîntul bun.
Ți-a blagosvit grîul un străbun,
Crezul îngropat tainic sub zăpadă.



Lasă-te că-n somn zodiilor pradă,
Va veni Prier înverzind pășuni,
Sufletul va fi zboruri de lăsturni,
Vei uita umbriri, nori cumpliți și sfadă.



Ce-i născut întreg, moartea nu-l sfărîmă,
Veșnicia-i stă sîmbure în dar
Și din nalte duce o fărîmă.



Lasă-l aruncat pămîntescul zar -
Cerul, el ne dă stele bune, rele,
Cîntecul deplin, gîndurile grele.

Poezia Stele de Ion Pillat

STELE


Lumini pe limpezimi de veșnicie
Stînd pironite-n loc ori călătoare,
Închipuiți deplină geometrie
Sau zar scăpat din mîni nemuritoare ?




De mii de veacuri pentru cine oare
Deschideți cale vremii ce-o să vie ?
Crestal plăpînd pe ceruri de ninsoare,
Ființe de foc alb și armonie.




Perfecte ca un cerc închis și totuși
Nostalgice ca florile de lotuși
Pe-oglinzi în tremur, ați rămas fecioare -



Legînd de valuri văluri argintate,
Pe mări urcați și, reci scînteietoare,
V-aprindeți taina în singurătate.

Poezia Eternități, Vremelnicii de Ion Pillat

ETERNITĂȚI, VREMELNICII



Eternități, vremelnicii -
Le ține moartea în balanță
Zadarnic te trudești să știi
De ești de bronz sau de faianță.



Suflați cu fulgi de păpădii,
Părtași cu munții în constanță,
Din fruntea noastră la tării
Sau la schelet nu-i vreo distanță.



Tot ce scultăm, tot ce clădim,
Le-nghit veciile ce curg
Pe-al veacurilor țintirim.



Și pe un cer proteic norii,
Topindu-și zborul în amurg,
Rămîn - doar ei - nemuritorii.

Poezia Timpul de Ion Pillat

TIMPUL



În sticlă nu-i, în ceasul cu nisip
Ce curge lin și sec aceeași oră.
Nu-i în apus și nici în auroră
Și urma-i pe pămînt nu are chip.



Dar îl aud tîrziu, la foc de sobă,
Cum pasu-i apăsat își face drum
Venind din țara umbrelor și cum
În inimă îmi bate ca-ntr-o tobă.



Recheamă tot ce-a fost și o să fie ;
Toți anii mei cu clipa lor învie
Din totdeauna, fară ieri și azi.



Simt mîna-i cum m-atinge ca o moarte -
Și oglindă stă un alt obraz
Îngălbenind ca fila dintr-o carte.

Poezia Calendar de Ion Pillat

CALENDAR


O foaie cade, zboară-o zi
Pe albe aripi de hîrtie -
Nu încerca s-o mai reții
Viața ta ce se subție.



Copil rîdeai cînd fîlfîi
Întîiul vînt ce-n gol adie,
Acum începi a te sfii
De-a calendarului stafie.




Pe apa timpului nu poți
Urca-napoi cu nici o luntre.
Și inima - un ceas cu roți -



Cum dă vecia s-o înfrunte,
Lăsîndu-ți tîmplele cărunte,
Ne culcă în sicriu pe toți.

Poezia Priveghi de Ion Pillat

PRIVEGHI



La căpătîi i-au pus o lumînare.
O viață împietrește, și o ceară
Cînd umbra cade pașnică în seară,
Învie steaua ei pîlpîitoare.



Din mugur flacăra s-a făcut floare :
Obrazul e de zgură. De afară
Prin geam deschis albine glonț zburară
Și rîset de copii jucînd la soare.



Gîndesc la tine, ceară de altar,
La florile de unde te-au ales
Albine-n atupi de lut și de șovar,



Să te prefaci lumină de eres -
Și mă gîndesc la moartea ce-ai cules,
Tu, omule, cu masca ta de var.

Poezia Vînătoarea de Ion Pillat

VÎNĂTOAREA



Ogarii tăi, o, Doamne,-mi dau de urmă,
I-aud chefnind nenduplecat prin zări.
Zadarnic fug în mine și-n uitări
Adînc m-ascund de apriga lor turmă.



Bătaia lor cuplită nu se curmă.
Îngenunghează - ciută-n tremurări -
Tu, inimă,-ncolțită de-ntrebări
La ape vii cînd colții buni te scurmă.



Pe apele curate îți apleacă
Și setea pătimașă, și fiorul
Iubirii care-n veci de veci nu seacă.



Ogarii tăi, o, Doamne, mi-au rupt lutul -
Acuma poți, părinte, să-mi fii scutul
Și, pradă, îmi prind singur vînătorul.

Poezia Spectrul Rozei de Ion Pillat

SPECTRUL ROZEI




Roza pe masă sta
Ruptă tulpinii -
Albă ca mîna ta
Piere grădinii.



Moartea o prinde ca
Zborul albinii.
Vîntul floarea îi ia -
Umbrele, spinii.



Fețele ei de acum
Numai cenușe,
Albă părere de fum -




Tremur prin tremur de zori,
Fără cătușe
Aripi, arhanghel de flori.

Poezia Înger Rămas de Ion Pillat

ÎNGER RĂMAS



Dăduse iarna-n primăvară iar
Și sub un piersic scuturat de floare
Lăsase nea de scoici ca un brumar
Și mic un înger înghețat la soare.



Părea o rîndunică de cleștar
Uitată jos de toamna migratoare -
Cu aripile-n cruce, tainic dar
Căzut din cer și care-n suflet doare.



Avea doi ochi ca boabe de mărgean,
Pe cap purta un cerc de albă lună
Ca o icoană dintr-un schit muntean.



Fetița cea mai mică l-a văzut,
Plîngînd fugi în casă să le spună
Și toți au rîs și nimeni n-a crezut.

Poezia Toamnă de Ion Pillat

TOAMNĂ


Tîrziul luminiș de foi gălbuie
Îmbracă ulmii în odăjdii vechi.
Tăcerile din codru ies perechi,
Trezind prin siliști pașii mei ce suie



În anotimp... Și-nalta mînăstire
Cu tîmpla aurită de lumini,
Adună la icoane fagi senini
Sub ceruri ruginii de patrafire.



În strana mea de umbră m-am oprit
Și liniști cu evlavii mă-mpresoară,
Singurătăți din veacul împietrit -



Și am zărit, sfioasă și ușoară
Venind în sihlă la izor ferit
Să se cuminece, o căprioară.

Poezia Prevestire de Ion Pillat

PREVESTIRE



M-aplec pe tine ca pe arătură
Plugarul însetat de verde grîu -
Va crește spicul galben pîn' la brîu.
Cînd totul m-amăgește și mă fură ?




Ce n-am putut eu spune, prins în frîu
De zile grele, oare altă gură,
Destăinuind un suflet de răsură.
Va limpezi-o-n glas curat de rîu ?




Mi-ești, fiule, un clopot sfînt în care
Aștept să sune ceasul meu deplin
Cînd voi porni spre umbră și uitare.




Cum stă legat de cer un peregrin,
M-așez și eu cu sufletul în zare,
Chemîndu-ți limba grea ca un destin.

Poezia Narcis de Ion Pillat

NARCIS



Îți pleci pe liniști de iaz
Prin umbre profunde
Nostalgica sete și azi,
Amurg de-o pătrunde.



Te chemi. luminos ca-n pervaz
În taină răspunde
Misterios obraz
Ascuns pe sub unde.




Cu mîna încerci să-l atingi
Din vis cum răsare,
Dar chipul pe ape îl stingi.




Grumazul și fața îți pier
Și raze, și sete, și cer,
Cu o tremurare...

Poezia Centaurul de Ion Pillat

CENTAURUL



Vuiră stînci căzînd în rostogol
Și pietre scăpărară sub copită,
Cînd răsări cu umbra lui, lungită
De-amurg, centaurul pe vîrful gol.



Cu bust de zeu și trup vînjos de vită,
Se înălța trufaș și trist : simbol
Credințelor uitate, aspru sol
Gonind sălbatic inima-i rănită.




I se-arcuise fruntea, grea de gînd,
Ca bolta cerului purtînd tăria
Și cu tăceri solemne munți umplînd.



Privirea lui de stea opstra vecia -
Doar nechezat de iepe-n văi vibrînd
Cu surd ecou îi turbura stihia.

Poezia Faunul de Ion Pillat

FAUNUL



Ivit cu luna intră în livezi,
Cînd răsunînd în magica tăcere,
Din crengi pe selenarele zăpezi
În troieniri de vis cad grele mere.




Stă împietrit de taină, ca-n obezi,
Pîndit de nemuriri și de mistere.
În pîrguirea sevei parcă vezi
Cum crește-n el pămîntul în putere.




Un nor. Iar luna. Și din umbră sare
Răpind la piept plăpînda înnodare
De nimfe - lebezi albe sau păreri.




Se sparg pe căi lactee rodii coapte
Și, îmbătat de trupul lor de lapte,
Un faun soarbe luminosul cer.

Poezia Endimion de Ion Pillat

ENDIMION



Plîngi, nimfă ziua atinsă în izvoare...
Pier oile luminii pe prundiș.
Păstorul gol ți-ascunde sub frunziș,
În somn destins, un trup rotit de soare.



Dar peste liniști pururi călătoare
Chemînd talazuri noi la luminiș,
Imensul dor al lunii, drum pieziș
Întinde scînteind ca o ninsoare.



Pătrunde-n guri de peșteri gol de munte
Aprinde ape-n tăinuite chei
Și prin păduri adînci durează punte.



Cu ochi de rază crengile desface
Și lacrimile prind în arzător polei
Tot visul celui adormit în pace.

Poezia Hellas de Ion Pillat

HELLAS



Măslini străvechi, munți numai stînci, și colo
Culcată : marea ca un cer mai clar.
Orice atingi e rugă ori e dar,
Și pini în vînt sînt lira lui Apollo.



Sau, de preferi, coloanele acele
Dormind la umbra crîngului sfințit,
Bucolica talangă-n asfințit
Și mieii pășunînd prin asfodele.



Vrei sarcofagul alb în foc de maci
Sau stela-n drum a dansatoarei moarte
Și vîntul viu în marmură încins ?



Dar mie dă-mi, deplin să mă împaci,
În rama ei de-argint fluid, departe,
O insulă de-azur pe valul stins.

Poezia Zori de Primăvară de Ion Pillat

ZORI DE PRIMĂVARĂ



Cu vălu-i roz pe ceruri azurii
A-ncremenit aerian migdalul -
Sineala golfului își frînge valul
Molatic peste scoici trandafirii.




E-atît de clar văzduhul că nu știi
Ce proaspăt vis și-a limpezit cristalul :
Balcicul își descoperă tot malul
Și-n soare norii se topesc fîșii.




Pe plaja potopită de lumină
Un turc bătrîn vopsește un caic,
Pescari cîrpesc năvod cu plasă fină.




Și piersicul, ieri gol, e azi în floare !
Pe cînd - petală albă - tot mai mic
În zări catarg cu pînze stă pe mare.

Poezia Natura Moartă de Ion Pillat

NATURA MOARTĂ


Lin trandafirul din pahar
Lăsănd petala lui să cadă
Sărută roza de zăpadă
Din apa cu albastru har.



La doi păstori de porțelan
De Saxa : mică și pudrată,
Marchiza-n Sevres își arată
În alb disprețul suveran.



Și pe un scrin din vremea-n care
Trăia și Goethe și Voltaire :
În lungi bătăi crepusculare



Străvechiul ornic sună rar
Prin timpul cu brumat cleștar
Vecia ceasului ce moare.

Poezia Hokusai de Ion Pillat

HOKUSAI



Lăptos și roz un cer de dimineață,
Sub care - inundate - abia vezi
Pătratele plantații de orez
Cu sate mici în pîlcuri de verdeață,



Și-aprinde luminoase dovezi
Și, săgetat pieziș de-un zbor de rață,
Rupînd închipuirile de ceață,
Își suie-n minte piscul ce-l visezi.



Furnici, pe cap cu mari ciuperci de paie.
Își pare-n zări un șir de peregrini -
Dar tu, chemînd priveliștea-n odaie,



Și la măsura ta lărgindu-i rama,
Cu-o trăsură de penel senin
Culegi din nori eternul Fuji-Yama.

Poezia Pastorală de Ion Pillat

PASTORALĂ



Pe sunet de fluier în sus
Prin veac izvorît din vecie
Se intră în țara pustie
A mitului ce ni l-a dus.



Cu luna, cu stelele sus
Înalta lui cununie
Păstorul se leagă să fie
De-o turmă de zodii sedus.



Și jos pe o gură de rai
Trei baci în Prier reiau drumul
Povestei spre verdele plai.



Mioara mai plînge și azi
Cînd toamna fîșii lasă fumul
Să cadă pe fagi și pe brazi.

Poezia Cina de Ion Pillat

CINA



Deschide poarta. Intră. Șezi la masă -
Acoperită e cu in curat.
Ia cașul alb și proaspăt strecurat,
Și frînge pita cea dospită-n casă.



Livezile de pruni sub frunza deasă
Goldane rourate ți-au păstrat.
Din via mea bea vin întunecat,
Din faguri gustă miere luminoasă.



Cînd seara dă de ramuri să se prindă
Și luna-și lasă razele pieziș,
Ți-oi dărui priveliștea din tindă.




Sînt dealuri argintate ca icoane
Și văi de ulmi sfițiți în luminiș,
De care știu străine, că ți-e foame.

Poezia Nomadul de Ion Pillat

NOMADUL



Gorgane, taine unde își dorm regii
Un dor neogoit de pribegiri -
Sub iarba stepei vălurînd umbriri,
Călare stau cu arcu-n mîini vitejii.




Adînci semințe în bătaia vrăjii
Recheamă roiul slobod de simțiri :
Vin călăreții vremii-n năpădiri -
Pe tot pămîntul tremură betegii.




Puhoiul ploilor cum umflă iazuri,
Pornesc șivoaie și se sparg zăgazuri -
În mine bate valul lor spăînd.



Oprește-te ! movila n-o deschide !
Să nu trezești iar sufletul flămînd
De ceruri vii, sub glie și obide.

Poezia Tăcere de Ion Pillat

TĂCERE



Cîntecul păsării sus,
Cîntecul apelor jos
Și eu ca un trunchi de stejar
Prins între ele :



- ,,Pasăre dă-mi
Trilul tău, clar.
Murmurul tău,
Apă, mi-l dă !”




- ,,Aripă n-ai
Să desfășori
Aerian
Rîsul solar.”




- ,,Nu ești cristal
Pribegitor,
Neturburat
Plînsul să-mi furi.”




- ,,Aripi și val
Dacă-mi lipsesc,
Tainic senin.”




Cîntecul păsării sus,
Cîntecul apelor jos
Și eu ca o grea
Stană-ntre ele.

Poezia Frații de Ion Pillat

FRAȚII



De frații mei creștini m-am săturat,
De răutatea lor cea bună ,
De tîrg, de casă și de stat,
De adevărul lor minciună.



De sora mea păgînă m-am scîrbit,
De sărutarea ei ce mușcă,
De patul ca mormîntul adîncit,
De dragostea-i îngustă cușcă.



Vreau să mă duc la frați adevărați,
M-așteaptă-n munți părinți de totdeauna.
Din leagăn de copil îmi stau visați
Ca soarele de dragi, frumoși ca luna.



În funduri de păduri și de coclauri
Și peste vremi, ca om să nu străbată,
Păzită de poveste și balauri
Stă seminția lor curată.

Poezia Cîntec Pentru lumină de Ion Pillat

CÎNTEC PENTRU LUMINĂ




Lumină, lumină, de ce
În toamnă tîrzie te duci ?
Amară e coaja de nuci
Și floarea soarelui e
Tăciune cînd tu ne-o usuci.



Lumină, lumină, mai stai,
Spre iarnă nu te grăbi !
Ce-or face în vînturi pustii
Foșnițele frunze și mai
Mîhnite de nu le mîngîi ?...



Lumină, lumină, n-ai nici
O milă de flori și furnici.
Dar greierii, bieții, ce strîng
Doar bobul de soare din crîng,
Ce-or face la iarnă și cui
Să ceară de nu-i însestui ?

Lumină, lumină, mai stai
La mine măcar pînă-n mai !

Poezia Stanțe de Ion Pillat

STANȚE




Precum de orice lucru în zilele cu soare
O umbră își anină făptură de-amăgeli -
De tine mi-am prins dorul, rețea tremurătoare
De patimi, de suspine, de spaime că mă-nșeli.



Supus el te urmează oriunde-ți duce pasul,
Nu poți scăpa de dînsul oricît de mult ai vrea.
Chiar și în somn alături de tine își ia masul -
Așa va fi să fie cît ține viața mea.



Dar cînd, eu mort, doar viersul acesta va rămîne,
Lumina lui chema-va de-acuma umbra ta.
Oriunde și-n tot locul cuvintele-mi stăpîne
Vor ști să mi te lege și tu le vei urma.



Izvorul unde tînăr băusem altădată
Mi-întinde iarăși ceruri din alte primăveri -
Mi-e vara împlinită și toamna numărată ;
Ce vrea cu mine soarta ? Și tu ce mai îmi ceri ?



Iubire aprilină cu zîmbete și cîntec -
La jocurile tale nu pot să mai mă prind.
Ce mi-a fost viers pe buze, în suflet mi-e descîntec,
Cînd pătimașe vînturi vin totul pustiind.



Mai bine lasă spinul cu floarea lui de sînge
Stingher să înflorească și-n toamna lui să stea,
Tu, care crezi că vremea și moartea se înfrînge,
Și treci înfășurată în tinerețea ta.



Pe rugul ce mă arde te vei urca odată.
În flacăra iubirii și tu te-i mistui.
Privirea ta de piatră, azi dură și curată,
Își va topi seninul și se va adumbri.



Mîndria frunții-nalte se va lăsa umilă
Pe pieptul unde jarul dorinței va fi strîns,
Și limpedele zîmbet, ce n-a știut de milă,
L-o turbura gheena fierbintelui tău plîns.



În vîlvătăi de patimi cădea-vor în cenușă
Trufașe brațe albe și visuri, la un loc.
Căci n-o să poți - ca mine - prin tainică ei ușă,
S-ajungi la nemurire, cu aripe de foc !

Poezia Scamatorul de Ion Pillat

SCAMATORUL




Doamnelor, domnilor, da-mi dați voie,
Cu un femur v-arăt pe Tata Noe.


C-un ochi de sticlă prinsă de ochean,
V-aduc din ceruri pe Aldebaran.


Pe fir și fără fir, sin sud și nord,
Ce glas voiți să sune, vi-l acord.


Caruso mort va cînta pe disc,
Vorbește faraonul pe-obelisc.


C-un hîrb de vas rotund, c-un ciob cu toartă,
Vă-nalț din altădată Theba moartă.


- Cu ele ce să-ncep, bătrîne vrac ?
Cu oase și-oale sparte ce să fac !


Ia-mi trandafirul ăsta veștejit
Și dacă poți redă-mi-l înflorit.


Ia-mi inima brumată fără timp,
Redă-mi-o proaspătă, de poți s-o schimbi.


Și dă-mi din apa vremii doar un strop,
Să-mi vină tinerețea în galop.

Poezia Înserare de Ion Pillat

ÎNSERARE



În vîrful carului cu snopi
Amurgul cum se-ntoarce,
Își vîră cerul noru-n plopi
Și fir de stele toarce.



Văzduhul se-adîncește clar
De parcă-i lună plină ;
Privești zburînd spre porumbar
Hulubii de lumină.



Și-n tine, suflet, schit de-argint,
Pe aripi de tăcere
Se-ntorc arhangheli, prelungind
Un ceas de ir și miere.



Și cum ușoare umbre-n dungi
De sunet surd le măsuri,
Lin evantaiul aripi lungi
Și-l strîng, foșnind mătăsuri.

Poezia Amurg Pe Prut de ion Pillat

AMURG PE PRUT



Cum coboram spre apa limpezită
De soarele tot mai pieziș pe Prut,
Am regăsit frunzarele mai rare
Și liniștea poienii de demult.



Lumina verii se lasă spre toamnă,
Lumina după-amiezii da-n amurg.
Sta crîngul verde și pătat de aur,
Poiana se-ncheia cu umbre lungi.



Pe țărmul dimpotrivă unde satul
Alb prin livezi se odihnea și el,
Sta pînza la ghilit pe prund întinsă.
Cînd nori subțiri se-nvăpăiau pe cer.



Nu se clintea o frunză în pădure,
În sat nu se mișca un om.
Cu roata molcum strălucind la soare,
Bătea o moară apele domol.



Pe firul apei se ducea o plută,
Pe apa cerului aluneca un nor :
Era de-argint ca sunetul tăcerii
Și-i tremura lumina peste tot.



Stam jos la rădăcina unei sălcii,
În jurul meu priveliștile vechi.
Priveam înmărmurit, cum într-o carte
Copil privisem țara din povești.



Amurgul îmi intrase în poiană.
Priveliștea, tot stînd, mi s-a părut
Că-o fură-n zări un stol de rîndunele
Ce, tot mai mic, în ceruri se pierdu.

Poezia Zori de Ion Pillat

ZORI



Cine-mi lovește-n inimă mereu ?
La poarta ei închisă cine bate
Atît de surd, atît de greu -
Cînd noaptea s-a oprit la jumătate
Cine-mi lovește-n inimă mereu ?



O, Doamne, porțile sînt ferecate
Cu lanț și lacăt de păcatul meu.
Zadarnic bați în noapte, nu mai bate
Atît de surd, atît de greu -
La porțile din suflet ferecate.



Pe umbra toamnei zorile-s aproape ;
Lumini de-argint se joacă-n eleșteu.
Bătaia ta tot sufletul să-mi sape
Atît de surd, atît de greu -
Prin nopți de toamnă zorile-s aproape.



O, Doamne, Dumnezeul meu !
Se-aprind în aur tînăr cer și ape,
Atît de clar sporesc mereu ;
Lumina lor în suflet îmi încape
Cu tine, Dumnezeul meu !

Poezia Panta Rhei de Ion Pillat

Spumă, fulg, vînt, val, nisip și ploaie,
Clipe uitate, ceasuri pierdute, zile și ani -
Totul se scurge, totul mă lasă, fuge și moare
În necuprinsul, în nesfîrșitul tău ocean.



Cum s-opresc fața mea în oglindă ?
Seara brumată, apa viorie, mi-o fură din ochi.
Vremea nălucă mă prinde în tindă,
Doruri uscate foșnesc prin vechile rochi.



Brațul iubitei, zîmbetu-i, păru-i,
Mîna le-atinge și trece prin fum.
Visul subțire în care mai stărui,
Vraja de astăzi, zorii, amurgul : flăcări și scrum.



Versul acesta îl vrei pe piatra veciei -
Ștearsă, tocită, nu ține nici vorbă, nici pas ;
Ard numai ochii sfinți ai Mariei
Tainic pe-al lumilor iconostas.

Poezia Pîndă de Ion Pillat

PÎNDĂ



Cade umbra timpului pe lan.
Unde-s arăturile de an ?


Grîul crește des cu spic crestat
Unde floarea soarelui ne-a mîngîiat.


Stolul de hulubi cu zborul lin,
El să fie cel de an, de la vecin ?


Brațul morilor de vînt ori mîna ta
Azi sau ieri semn de adio flutura ?


În amurgul adumbrit de liniști mari
Caut pasărea căzută în zadar.


Pe colina iazului ceresc
Fața mea de an n-o mai găsesc.

Poezia Elegie de Ion Pillat

Pe aleea-naltă de castani
Taina, toamna, timpul mi se joacă.
Simt : m-ajung din urmă vechii ani,
Zurgălăii lor o să mă-ntreacă,
Sună pe aleea de castani.



Vii de unde ? din ce veac ? din ce mormînt ?
În berlină foșnind surd pe frunza moartă.
Nimănuia ori a mea ? pe vecie ori nicicînd ?
Timpul, toamna, taina mi te poartă
Blînd în zori, greu în amiaz, lin în mormînt.




Pe aleea veche nici un om,
Nici o frunză pe castanii de cărbune,
Doar trecutul : cucuvaie într-un pom.
Und' ți-e rîsul ? unde plînsul ? să mai sune
Pe alee în surdină ca prin somn.




Albă casă, neagră frunză, putred parc :
Roata timpului își pierde uruirea.
Taina vremii mînă umbrele în țarc.
Numai toamna mi-a rămas și amintirea
Albă-n zare, sură-n casă, neagră-n parc.

Poezia An Mort de Ion Pillat

AN MORT



Casa veche cu coloane albe,
Parcul și mai vechi ca ea ;
Cerul vînăt peste care salbe
Pier cocorii-n seara grea.




Nucii negri, pajiștea deșartă
Și pustie, ca și parc și nuci,
Amintirea care-mi bate-n poartă
Lung, în sufletul de tuci.




Miros jilav de trecut și ploaie -
Și mai putred și mai strîns
Calendarul veșted ce-n odaie
Stîrvul timpului l-a strîns.

Poezia Din Ramele Iatacului Vechi de Ion Pillat

DIN RAMELE IATACULUI VECHI




Ornicul alb de pe comoda bătrînă
Sună subțire și straniu ceasul străin...
Picură timpul adînc din plină fîntînă
Peste iatacul străbun cu divan și cu scrin.




Și vine ușa deschide cu teamă, nu știe
Că fata în criolină din ramele vechi
Și-așteaptă sfioasă și astăzi iubitul să vie :
Romantic, cu barbă și plete, joben pe urechi.




Și cine ușa o crapă, cum o să creadă
Că jupînița din ramă cu ochiul viclean
Tot mai pîndește la scară să vadă
Calpacul blănit cu samur al marelui-ban.

Poezia Cra-Ro-Ra-Ra de Ion Pillat

CRA-RO-RA-RA



Pășteau ciulinii turmele la șes,
Fierbea-n podgorii mustu-n zăcători,
Își întinse codrul covor des
Și munții albi se arătau prin nori.
De nu știu unde straniu o pasăre țipa
Sub frunza moartă-a inimii : cra-ro-ra-ra.




Era de cînd e lumea, de mult, de nu știu cînd :
Se lumina de ziuă... cu țara cot la cot,
Se depărta chervanul din clopote sunînd,
Ne tot purta pe drumuri ce le-am uitat de tot,
Pierdute pe vecie... Dar pasărea țipa
Cu glasul ei de toamnă tîrzie : cra-ro-ra-ra.




Cădeau fulgi mari și albi din cerul sur,
Priveam tăcut la jarul din cămin
Și însera albastru în parcul dimprejur
Țesînd pe geamuri ceață, pe gînd zăbranic fin,
Uitare peste toate... Și tot mai trist țipa
Șung pasărea din suflet : cra-ro-ra-ra.

Poezia Cîntec de Ion Pillat

CÎNTEC



Timpul care piere n-o să-l prind.
Dragostea ta mare cum s-o țiu ?
Vremea ce ne poartă n-are grind,
Drumul ce ne duce nu-l mai știu.




Mîna ta întinsă ca un dar,
Glasul tău în seară ca un cînt.
Fața ta întoarsă e de var,
Ochii tăi, închișii, nu mai sînt.




Raza se întunecă în crîng,
Viața-și lasă umbrele în noi.
Dragostea ta mare cum s-o frîng ?
Moartea ne pîndește pe-amîndoi.

Poezia Cîntec de Vremelnicie de Ion Pillat

CÎNTEC DE VREMELNICIE



Suflet : cer întins pe-o seară
Tristă ca un zvor de-argint,
Prin ce magic labirint
Păsările-n tine zboară ?




Zile cu obraz de moare
Și cu zîmbetul fugar,
Vreme, fumuriu ogar !
Ce aproape, ce departe...



Dau să scap - de tine nu pot.
De-nflorire și de spini
Stau legat cu rădăcini
Trainic ca de cer, un clopot.



Scriu - și litera îngheață.
Cînt - și sunete pier.
În cenușă doruri cer
Veșnicie și viață.



Cresc prin foile uscate
Viorele, flori adînci.
Primăvara să n-o plîngi,
Nici iubirile brumate.



Suflete, prin tine zboară
Toamne, frunze, amintiri...
Au fost vis și ispitiri :
Fă-le aripa ușoară.

Poezia Umbre Pe Iaz de Ion Pillat

UMBRE PE IAZ



Toamna urcase pe cer
Fum lung de zboruri deșarte.
Iazul sub sălcii stingher,
Seara mai ștearsă pe zări și tot mai departe.



Ce căutăm noi aici ?
Anii pierduți sau obrazul
Nostru de-atunci ? Licurici,
Stele sclipind pe oglinzi uitate cu iazul.



Fugi, nu privi în adînc
Vrajă de vremuri cernute.
Timpul de-l prinzi de oblînc,
Fața lui albă te vrea din apele mute.



Stai, nu cîta ochii morți :
Ard amintiri pe sub geană.
Trec prin tremur de porți
Zilele tale mai stins ca umbre de mreană.

Poezia În Toamnă de Ion Pillat

ÎN TOAMNĂ



Lumina caldă de pe frunze
De aur și de purpură,
Lumina vie de pe miriști
E amăgeală, soarele
Nu se întoarce de pe drumul
Pe care pier cucoarele.




În parc pustiu de visul verii
Zadarnic bate inima,
Zadarnic te apleci pe urma
De pe nisip a pașilor,
Ascultă bine : pe alee
Cu zgomot surd cad nucile.




Te du în casa bătrînească
Ca-și-nalță-n timp coloanele
Și ia bastonul vechi cu capul
De fildeș al bunicului.
E vremea să pornim, îți cheamă
Și anii morți și sufletul.




De treci prin porumbiști la iazul
Pe care-l taie lișița,
Un plop mai tremură o frunză
Drumeașă ca și dragostea.
Oprește-te să te mîngîie
Cu razele amurgului.




Zîmbirea caldă de pe buze,
Și brațul gol, și degetul
Ce-ți netezea pe vremuri fruntea
Sînt nălucire... Zilele
Nu se întorc din drum, nici fumul
Ce-l lasă-n zare toamnele.

Poezia Zodier de Ion Pillat

ZODIER


Trec vulpile toamnei furiș prin păduri,
Roșcate, gălbuie și sure.
Înalță poclitul grăbit pe trăsuri
Și pocnet de bici să ne fure.




Aleagă la drapta și stînga cîmpii,
Lungi lanuri arate și miriști.
Mai iute aleargă Brumarul, nu-l ții,
Nici iarna cu albele liniști.




Copitele scăpară-n noapte scîntei,
Gonesc telegarii nălucă -
Și soarele verii se-arată prin tei
Și vița în floare pe-ulucă.




Și iar vulpea toamnei prin codri și iar
De roți repezite vuire,
Din an vechi în an nou, din hotar în hotar,
Prin zodii în lină rotire.

Poezia Poteca În Pădure de Ion Pillat

POTECA ÎN PĂDURE




Sub bolți de ramuri goale, singur, peste
Cărarea desfundată unde care
Cu boi în toamnă coborîtă lemne,
Urc greu priporul printre trunchiuri negre
Ce-așteptî încă mugurii zadarnic.
Sub pașii mei uscat foșnește frunza
Din alte veri și tot aud departe
Cum bate în trunchi mort cioc surd de păsări.
Sus printre crengi cer înnorat boltește
Tot plumb, și-n mine plumb pustiu adună.
Merg singur, apăsat, pe drumul umed
În care urma pasului rămîne.
Și trist mi se întipărește-n minte
Obrazul tău mereu, așa cum dorul
Nealinat mi l-a păstrat în suflet.
O clipă-l văd și iarăși mi se șterge
Cu forma pasului lăsată-n urmă.
De-acuma piere și cîrarea, numai
Poteca din pădure mă îmbie
Spre genele poienii. fără vrere
M-opresc uimit. Ești tu în alb, aievea ?
Ba nu, un prun sălbatic stă în floare
Și peste groapa iernilor mai cheamă
Plăpîndul chip al tinereții tale.

Oare Facem Bani din Google Adsense...!

OARE FACEM BANI DIN GOOGLE ADSENSE...!



Ce trebuie să faci ca să poți cîștiga bani din google adsense, în primul rînd trebuie să-ți
cumperi un domeniu personalizat ca să te poți înscrie la google adsense.
Îți faci un site sau un blog după caz, după aceea trebuie să puneți conținut pe site,
adică să scrieți postări imagini și video, să fie originale nu da-ți copiați de pe alte site-uri.
că la un momendat google adsense vă va bara contul și pierdeți toți bani.
Mai trebuie să ai 18 ani.
Site sau blogul tău trebuie să aibe cel puțin 6 luni online altfel nu te acceptă cei de la adsense.
După ce ai făcut 6 luni online citeste termeni și condițiile adsense ca să fi la curent cu ele.
Poți trimite o solicitare de înscriere la google adsense.
Poți cîștiga bani și pe youtube poți trimite cererea de înscriere.



Ce să nu scri pe site sau blog pentru a nu-ți bloca contul cei de la adsense.

Nu scrie conținut despre adulți.
Conținut care instigă la violență ură de rasă etc.
Materiale protejate drepturi de autor.
Nu scrie conținut despre droguri viol tutun
Despre materiale piratate.
Nu scrie despre conținut violent, arme, etc.


Eu de exemplu am acest site de cîteva luni de zile, este adevărat muncesc de-mi sar capacele.
Adică scriu în fiecare zii cîte 4  5  6 postări zilnic și credeți-mă că rezultatele bune se vede,
mai tîrziu după cîteva luni bune se vede rezultatele înbucurătoare pentru mine.

Dupa atîta muncă vine și satisfacția priviți cîteva statistici de la blogul meu poezii-literare.ro
Dacă cineva zice că nu se cîștigă bani din adsense, nu este adevărat nu vă luați după gura lumii.
Da se cîștigă bani din google adsense, dar cu muncă cinstită nu copia conținutul că pierzi,
scrie zilnic sau măcar la 2  3 zile scrie 1 postare sau cîte poți tu să scrii.

Cu cît ai mai multe vizualizări cu atît cîștigi mai mulți bani, dar trebuie să depui efort foarte mult
să scrii zi de zi, și ai să faci bani frumoși.
Era să uit, îți trebuie trafic organic, ca să te accepte cei de la adsense.

	Vrei să faci bani din adsense fă-ți un blog sau un site după caz și apucăte de scris și ai să faci bani.

                        

 

 

Poezia Vînătorul De Himere de Ion Pillat

VÎNĂTORUL DE HIMERE



Sub lampa de faianța cu verde abat-jour
Visez tihnit în iarna ce viscolește-n jur.


E-n zori : trag cu băgare de seamă de cucoși -
În brazi, de ziuă cîntă sălbaticii cucoși.


Aștept cu pușca-n mînă să iasă găinușa
Pe cerul care-n zare își schimbă-n jar cenușa.


Larg îmi deschide poarta din cap de sat, jitarul :
Acum ochesc în zboru-i înșelător sitarul.


Pe bărăgan, cu Geantă și Vlad cu păr cărunt,
M-oprește Odobescu de-amiazi la Dor-Mărunt -


În car cu rogojină, cînd cîmpu-și strînge snopii,
Să dau, în dulce leagăn, cu carabina-n dropii.


Și vînători nostalgici, cu Iermalai prin lunci,
Turgheniev ne tot mînă să doborîm ierunci.


Pe creasta CCiornahorei, pe Stogul și pe Sturul,
Cu Dragoș-voievodul am urmărit bourul,


Și-n plaiul Bucovinei, îmbălsămat cu cimbru,
Cu suliță de moarte răpunem mîndrul zimbru.


Cu Freiherr von Munchhausen, sosit din Țara Baltă,
Trag broasca-n vîrf de codru și iepurele-n baltă.


Cu Tartarin la-ntreceri în țara lui Ovid,
Vînez pantera neagră și crudul leu numid.


Gonind prin stînci, nălucă, din Cerna-n Vatra Dornii,
Mi-am repezit ogării pe urmele Licornii.


Lăsînd să-mpuște alții prin munții noștri linxul.
Ucis-am, pe nisipul Egipetului, Sfinxul -


Și printr-un fără seamăn și minunat noroc,
Cu Simbad marinarul am prins vulturul Roc...


- Trezește-te ! Hai, scoală ! Vînatul e pe masă :
Pilaful tău de vrăbii și-un iepure de casă.

Poezia Pescărușul de Ion Pillat

PESCĂRUȘUL



Zbucnită spumă de val
Cu pene pîlpîitoare :
Zbor alb pe verde cristal,
Zbor negru în soare.



Pe mări de cazi îndrăzneț,
Ești zarul nemărginirii.
În seara curată dai preț
Și taină gîndirii.



Plăpînd ca floare de prun
Pe zări și totuși în stare
Să-nfrunți talazul nebun
Cu aripă tare.



Poet al cerului pur,
Lumina ta suie și sună
Cu țipăt profetic, prea dur
Ca omul să-l spună.



Hulubul iubirii nu ești,
Nici buba înțelepciunii,
Ci solul cumplitelor vești
Prin țările spumii.



Cum treci pe furtuni voievod,
Dezlegi a destinului carte,
Și sufletul, pește nărod,
Îl furi sus în moarte.

Poezia Scoica de Ion Pillat

SCOICA



Trandafirii petale,
Cristal plăpînd și dur,
Zori încă siderale
Prin zarea de azur.



Perfectă simetrie,
Desăvîrșit contur,
Păzind, fără să știr,
Poemul cel mai pur.



S-o smulgă mării mînă
De om n-a cutezat.
Din raza spumei, zînă,
Ea singură s-a dat.



Nisipul ce o poartă
Privirii mi-a propus,
În vasul fără toartă,
Un vis fără apus.



Misterioasă daică
A veșnicului cînt,
Ureche mea pe scoică
Îi cere val și vînt.



Și marea părăsint-a
Seninul, strniul sol,
Să-mi cheme iar ursita
Adîncului ei gol.

Poezia Insulă, Toamna de Ion Pillat

INSULĂ, TOAMNA



Insulă, toamnă și iar
Apa cuprinsă de șoapte.
Marea, molatic cleșter,
Mierla și viile coapte.



Seara cu stelele mari,
Cerul plin de primejdii,
Alge cu miros amar,
Vinul străvechi al nădejdii.



Insulă, toamnă și iar
Marea își joacă delfinii.
Suflete, veșnic hotar -
Fluierul mierlei cîntă luminii.



Valul cu umerii goi,
Pasăre poamă și frunză,
Totul se trage-napoi,
Pe alt tărîm să se-ascunză.

Poezia de Seară Pe Ape de Ion Pillat

SEARĂ PE APE



Murmurul apei tot mai
Moale s-a stins împrejur.


Seara și-a tras aur pur
Sub bărci de pescar.


Păsări se duc în lumină.

 
Turma de fluier legată
Leneș cu-amurg se adaptă.


Insulă, pace deplină.


Cîntecul suie stingher
Pe brațe fluide la cer.


Linia țărmului ca un tăiș :
Sus, ostrov de humă,
Jos, ostrov de vis.


Între mine și sufletul meu
Cumpăna stelei pe ape mereu.


M-aplec pe oglinda fără hotar,
Cu pașii luminii m-afund și dispar.

Poezia Cimitir Tătăresc de Ion Pillat

CIMITIR TĂTĂRESC



Printre rîpi trandafirii în zori de zi,
De mărgean și de-argint vînăt în apus,
De jar alb la focul zilei, pe deal sus,
Pietre sure pe mormintele pustii.



Printre ele, cenușii ca iarba rea,
Cu urechile pleoștite, măgăruși.
Peste ele, sinilie marea ca
O velință cu chenar de pescăruși.



Din colibe de lut ars și dat cu var,
Țigăncușe cu basma și în șalvari
Vișinii, portocalii, de-un roșu mat,
Joacă-n pîntec pe un viers tărăgănat



Și aleargă și se bat pentru-o para.
Trec prin praf în harabale turci bătrîni,
Pe cînd seara s-a făcut de peruzea
Pentru somnul cimitirului păgîn.



Măgăruși și țigăncușe nu mai sînt.
Cortul nopții urcă-n stepe pînă-n cer.
Un mînz negru rătăcește și stingher
Lung nechează la tătarii din pămînt.

Poezia Piatra de Ion Pillat

PIATRĂ



Mai albă ca brațul ales,
Brăzdată de-o vînă viorie,
Pe plajă în zori am cules
O piatră rotundă și vie.



De unde adusă nu știu
De val, din ce peșteri străine,
De portă un smalț străveziu
De vis dezgolit pentru tine.



De unde venită, de simt
În juru-i ostroave cu palme
Și zări cu amurguri de-argint
Pe apele calde și calme.



Din ea voi ciopli idol sfînt,
Zeu tînăr ce crește din mare,
Lovind-o cu daltă de vînt,
Spălînd-o cu spume amare.



Privește-mi copilul din flori,
Născut din credință și sînge :
Ard ochii ca marea în zori
Și părul în valuri se frînge.



Ți-l dau ! Nu te-atinge de el
Cu mînă semeață, că scapă
Topit într-o piatră la fel
Cu cele uitat de apă.

Poezia Prinos de Ion Pillat

PRINOS



Ți-aduc migdale verzi ca ochii tăi,
Ca inima smochine pîrguite
De patimile verii : să le iei
Plocon în palma mînilor lipite.



Ia strugurele galben de gînd greu
Din fagurii amurgului de miere
Și rodii sîngerînd ca dorul meu :
Le soarbe răcoroasa lor durere.



Le bea lumina vie ca un vin,
Le stoarce sucul anilor pe plajă.
Și-au îndulcit amarul lor deplin
Să guști, învolburato, zi de vrajă.



Nu vreau în schimb șoptiri, nici legămînt.
Puțină spumă doar să-mi dai simbrie :
Din cer o duse valul pe pămînt,
Îmi lasă-n mîni comoara ei pustie.

Poezia Înserare de Ion Pillat

ÎNSERARE




Stau privind și azi cum țărmul
Braț rotund încet aduce
Ca pe amurg și mare
Frunte-n frunte să se culce



Tot mă uit de pe terasă
Cum răsar în soare-apune
Pe rîpi sterpe maci de flăcări,
Pe talazuri micșunele.



Urmăresc, pe cînd Balcicul
De pe cap dezleagă-alene
Vînătul turban al serii,
Păsări negre peste mare.




Cu aripile întinse
Cad pe ape înnoptate -
Greu coboară gînduri negre,
Gînduri negre, umbra vieții.

Poezia Țărm Pontic de Ion Pillat

ȚĂRM PONTIC



Cu oase uriașe povîrnișuri
Căscate-n gura iadului, legendă
De țări pietrificate de-un descîntec
Necruțăror. Rîpi albe și surpate
În bolovani, văi strînse-n văgăună,
Scoțîndu-și la iveală stînca sură
Prin albastra-neagră, cu lucire
Pe-alocarea de-argint străvechi, cînd soare
Pieziș o prinde, străbătînd prin norii
Îngrămădiți în chip de munți, fantasti
Răstălmăcind pe cer ce jos pe coastă
A înghețat teluric. Singuratic
Mergeam, trezind cu pasul numai țipăt
De pescăruși pe valuri, numai zboruri
De vulturi grei păzind bătrîni gorgane
În care dorm cu cai și arme regii
Veniți prin stepe din străfundul lumii,
De cînd nu știe nimeni. Cîteodată
Îmi năzărea că văd pe ape pînză
De luntre ; cîteodată, că prin tufe
De mărăcini zăresc cum se resfiră
O turmă de oi negre sau de capre
Sus cățărate-n stîncă. Dar pustiul
Fără sfîrșit al malului și-al apei
Mă prididea și tînguirea mării
Tomnatice, și nesfîrșirea stepei
Deasupra, presimțită pe podișul
Golit de rod ce-așteaptă vîntul iernii
Cu vuiet surd în sufletul Dobrogii.
Umblam pe țărm. Departe, în șir tainic,
Porneau tăcut movile migratoare
În nemișcare stranie către Asia.

Poezia Pe Țărm de Ion Pillat

PE ȚĂRM



Pe țărmul Mării Negre, cînd în toamnă
Și în amurg se pîrguiește rodul
Luminii pentru tine, suflet, aprig
Spălat de vreme și rotund ca piatra
Rostogolită lung. Pe plajă singur,
Privind în larg, ce cauți ? Pentru care
Serbări sosit în ceasul cel din urmă ?
Tu, păstrător de strămoșești priveliști,
Tu, paznic credincios al altor datini,
Tu, preot la altarele uitate.
Oprit aici, pe un nisip cu spuma
Amarelor milenii și cu vîntul
Din veacuri nencepute peste dînsul.
Oprit aici : în spate purtînd țara
Cu văi pustii, și stepe, și gorgoane,
Cu vulturi mari, gheboși de-atîta strajă,
Pleșuvi de-atît surghiun pe țărmul lumii.
Oprit aici : în față cu lumina
Amurgului și-a toamnei peste ape
Întărîtate lor haită. Singur numai
Cu tine, suflet, urnă de argilă.
În golul tău mai tremură cenușa
De zei păgîni cînd valul ce se sparge
Pe țărm pierdut îmi strigă lung : Thalassa !

Poezia Plajă Pustie de Ion Pillat

PLAJĂ PUSTIE



Și val, și barcă au atins nisipul
Deodată și deodată mi l-au dat
Umbritul țărm și-n depărtare chipul
Balcicului de-amurguri înălțat.



Izvorul, alergînd cu unde repezi,
Pe sub finapi m-a prins ; pe povîrniș
A smuls din soare horbote pe lespezi
Sărind, păgîn și gol, în vînturiș.



Pe mări țesute-n ferele luminii,
Nori vișinii mi-au înflorit și, duși
De aur viu, s-au arcuit delfinii,
Și-n peruzeaua zării, pescăruși.



Iar eu, tăcut, am așteptat pe plajă
Hotărîtoare zodii pe tării,
Căci scrie-n cartea lor să stau de strajă :
Corăbii cu minune vor veni !

Poezia Seară la Țărm de Ion Pillat

SEARĂ LA ȚĂRM



Cișmele cîntă, marea le răspunde.
Amurgu-și strînge pînzele în port.
De ce ecoul umbrelor pe unde,
În mine cînd lumina o mai port ?



Un singur paltin stă de strajă mării,
Un singur dor și singură o stea.
Mă-mbată vinul negru al uitării
Cînd toate pier în umbra tot mai grea.




De-acuma ochii stelelor păgîne
Răsar cu înecare licăriri,
De-acuma trec în văluri de cadîne,
Prin pacea înnoptarii, amintiri.

Poezia Floarea din Fereastră de Ion Pillat

FLOAREA DIN FEREASTRĂ




Pe geamul înserării văd o floare,
Tulpina ei e prinsă în pahar.
Stă legănată între cer și mare,
Păstrînd minunii tainicul lor har.




Amurgul o atinge de departe :
Plăpîndul chip adînc a tremurat...
De ce să-l plîng ? S-a mîntuit de moarte,
Cu două veșnicii îngemănat.

Poezia Lună Pe Mare de Ion Pillat

LUNĂ PE MARE



Taci - totul nu e decît
O slabă cutremurare.
Taci - suie numaidecît
Păunii lunii din mare.



Își lasă cozile lungi
Pe înflorirea de valuri
Și tot mai adînci, mai prelungi
Se-ncheagă albe portaluri.



Și stelele, boabe de-argint,
Cad lin din fluier de lună,
Și sufletul tău în argint
Departe pe ape mai sună.




Dar tot mai adînc lunecînd,
Se surpă albe portaluri,
Și floarea penelor blînd
Se ofilește pe valuri.




Taci - duși sînt numaidecît
Păunii în mare.
Taci - totul nu e decît
O slabă cutremurare...

Poezia Stella Maris de Ion Pillat

STELLA MARIS



La plaja liniștită cînd stelele înnumeri
Coboară pe poteca pustie sub smochin
Colina, cumpănindu-și izvoarele pe umeri,
Ca o fecioară greacă purtînd urciorul plin.



Pîraie în șoptire ascund prin seară sură
Străvechile tulpine cu tinere mișcări ;
Treptat mai șters amurgul în ritmică măsură
Sandala de lumilă o joacă peste mări.



Oglinzi se sparg cu zgomot și se refac puzderii,
Colina se ridică pe cerul tot mai clar,
Cînd le aștern pe piatră poverile durerii,
Privind cum crește steaua pe valul solitar.

Poezia Cină Cu Cină de Ion Pillat

CINĂ CU PEȘTI



În sfeșnice lumini de ceară
Cum tremurau cu roșii dungi,
Pe mare luna-ntinse iară
Năvod de-argint cu fire lungi.



Ne-aduse-n talgere pe masă,
Cu ochi brumînd talaz străbun,
Veniți din verdea lui mătasă :
Lufar, guvizii și barbun.




Priveam uimiți cum odihnește
Lumina sfîntă peste el,
Cum lumii noastre îi răpește,
De taina mării tot mai grei.

Poezia Balcic Lunar Ion Pillat

BALCIC LUNAR



Am regăsit fîntîna,
Turcoicele cu vase de aramă,
Asinii biblicii,
Lumina serii
Și umbra care-așteptă luna.
Fîntîna șoptea încet...



Am regăsit cetatea
Smochinilor și-a pietrii,
Cu ziduri peste ziduri dărîmate,
Cu rîpe albe și mai vechi,
Cu marea mai bătrînă decît toate.
Fîntîna șoptea încet...




Cu suflet greu, pe-o piatră grea,
Am stat în drum.
Am stat s-aud o apă din pămînt,
Ce cîntă lin și piere liniștit
Cu umbra trecătorului pe drum.
Fîntîna șoptea încet...




O pasăre veni să bea
Cu zborul alb din apa lunii.
Argint neroditor pe dealul sterp,
Argint pustiu pe mări pustii,
Și eu pe piatra vremii.
Fîntîna șoptea încet...

Poezia Balcic de Ion Pillat

BALCIC


Balcic, nostalgic cum e luna,
Albind pereții rîpelor pustii,
Podind pe valuri licărite bruma,
Veghind cu basme moarte vremuri vii.



Balcic, încins cu ziduri de cenușă,
Balcic, cuprins cu murmur de fîntîni,
Încununat cu ceruri de brîndușă,
Împodobit cu semne din păgîni.




Cu dealurile surelor cămile,
Cu case vechi : încremenite oi,
Balcic, păstorule din alte zile,
Cobori pe țărmul biblic pîn' la noi.




Cetate mai bătrînă decît morții,
Loc sfînt, ca tinerețea de senin :
Migdalii să-nflorească pragul porții
Cînd în lumina ta mă-nchin.

Poezia Împlinire de Ion Pillat

ÎMPLINIRE


Copilăria mea privea pe rîul
Rodit cu cerul toamnei argeșene,
Copilăria mea privea pe grîul
De aur greu din lanuri moldovene.



Acum privesc la marea ce rodește,
În umbră și lumină, doar cu spume,
La pescăruși, la pînza ce albește
Pe țărmul vrăjit regăsit în lume.



Copilăria mea era lăstunul
Din cuibul prins sub streșini de colină,
Copilăria mea era cătunul
De pe cîmpii cu unduire lină.



Acum sînt valul nesfîrșit ce tună,
Purtînd pe spate ceruri schimbătoare,
Sînt pasărea ce țipă prin furtună
Cu aripi arcuite peste mare.

Poezia Scutul Minervei de Ion Pillat

SCUTUL MINERVEI


1.

Ajuns acum pe culmea vieții, înainte
De a descrește-n umbra ținutului tăcut,
Zeiță înarmată cu lacie și scut,
Stăpîn deplin pe cuget, înalt o rugăminte.



De ani destui Diana cu raza ei mă minte
Și, falsă ca și valul din care s-a născut,
Cithereenei pradă destui ani am zăcut
Plătindu-i vamă chinul și lacrima fierbinte.



Cum mai păzită grijă îmi păstra odorul.
Spun crinului și rozei un veșnic bun-rămas :
Măslinul și un dafin să-mi străjuie ogorul.




Nu-ți dau, de patimi arsă, o inimă pustie,
Dar gînditorul suflet ce singur mi-a rămas,
Tu încunună-l, dreapto, cu verde poezie.



2.

Deoarece, senino, mireasă mi-ești și soră
Și călăuză-naltă pe valul ce-am urcat,
Cuminte și-ndrăzneață, cu capul ridicat
Să-mi stai, spintecătoare de veșnicii, la proră.



Iar eu din întuneric intrînd în auroră,
Și limpezit cu totul de patimi și păcat,
Voi cerceta cu ochii părerea de uscat
Pe umăr de talazuri, albind ca o amforă.



Strălucitoare-n suflet e țara ta, zeiță !
Bachantele în fața-i prin noapte se ascund,
Fug speriați Silenii încununați cu viță.



Apollo însă tainic pe fruntea-ți cum răsare,
În razele răsfrînte de scutul tău rotund,
Îmi naște nouă muze mărețe la picioare.



3.

Același zeu profetic cutremură stejarii
Dodinii, și la Delos înaltul palmier
Rămîne mărturie legînd pămînt și cer,
Dar au tăcut de-atuncea Homerii și Pindarii,



În temple profanate au năvălit barbarii,
Și viersul lor răsună strident și adulter,
Dar n-au să se ridice pe piscul auster,
Nicicînd, al poeziei cu strictele fruntării.



De lauda, de ura lor oarbă azi nu-mi pasă.
M-am depărtat de-un laur ce-n fiecare zi
Pe altă frunte-ngustă mai veștejit se lasă.



Căci tu îmi crești în suflet - la fel cum altădată
Din creștetul lui Joe destinul te trezi -
Senina fericire puțin îngîndurată.


4.

Adăpostit sub scutul Minervei stau deoparte
La umbra unui dafin ce n-are veștejiri,
De gloria lumească, de secile vrăjiri
A' vremii-nșelătoare totuna de departe.



Adun pămînt și plante, și oameni într-o carte
Înaltă în simțire, bogată-n zugrăviri.
Din vechile otrăvuri făcut-am izbăviri,
Din turbure viață, armonioase arte.



Dar sarcofagul poartă îngemănate roade :
În juru-i saltă-n soare al zeilor alai,
Năutru zace mortul cu viermele ce-l roade.



Nu-i nimeni deznădejdea din gînd să mi-o ghicească.
Doar tu, zeiță clară ca flacăra, îmi dai
Puterea să-mi torn chinul în marmura cerească.


5.

Precum prin crîng, în umbră, o pasăre ațipă
Din zborul ei rănită de vechiul vînător
Și te ajunge glasu-i sunînd sfîșietor
Cînd vrea și nu mai poate să-nalțe o aripă,



În sîngele-mi departe se tînguie și țipă
Iubirea încolțită de rănile-i ce-o dor ;
Sleită se mai zbate cînd nu e ajutor
Să-i dea o vlagă nouă în neguroasa clipă.



De prin afund de mine aud cum se prelinge
În liniștea de astăzi neliniștea de ier'.
Zeiță prinsă-n zaua luminii ce învinge,



În suflet-mi noptatic în arme te coboară.
Străpunge-o fără milă cu suliță de fier,
Dă-i moarte bietei inimi ce n-a putut să moară.


6.



Neptun pe mări în spume și-a așezat demnia ;
Zefir pe-o adiere ; Boreu, pe-un aprig vînt.
Cibela-mpărățește pe rodnicul pămînt,
Și Ceres leagă spicul, și Bacchus crește via.



Și-mpart nemuritorii : văzduhul, apa glia,
Și tot ce-a fost pe lume, și toate cîte sînt.
Un zeu ne duce-n leagăn, și altul în mormînt ;
Ei ne trimet păcatul și nevinovăția.



Veghează zei, zeițe pe orișice făptură -
În arbore : Driada ; la vatră : zeul Lar,
Sîntem ca fire prinse în vasta țesătură.



Nu pot să lupt cu zeul : el dă și el culege ;
De el nebunu-ncearcă să fugă în zadar.
Eu mă supun, cuminte, la nendurata lege.


7.

Cu armonie simplă de linii și lumină
Trezindu-ne comoara gîndirilor adînci,
În tragica splendoare prin dezolate stînci,
Se profilează templul tău vechi pe o colină.



Dar veac de veac frontul îl crapă ; se înclină
Coloana albă-n vremea ceo surpă stînd pe brînci ;
Și-n țara pustiită de barbari : turci și frînci,
Prin pietrele de-acantă dau tufe de sulfină.



Cînd vremile și omul, Minerva mea, te lasă,
Cînd slava ta n-o ține granitul cel mai dur,
Din paisprezece versuri ți-oi făuri o casă.



Dar dă-mi, zeiță, harul și legile-nțelepte,
Sonetul meu să suie în veșnicul azur
O vrajă de pilaștri și de proporții drepte.


8.

Sub rod se-ndoaie pomul cînd seva îl pătrunde,
El ce sfida Prierul cu verzile lui frunți,
Și rîul fără-astîmpăr ce spumega prin munți,
La vale poartă pașnic corăbiile pe unde.



Departe jocul fraged al anilor se-ascunde
Și, iată-i, rari pe tîmplă, întîi peri cărunți,
Cînd patimi împlinite s-au arcuit în punți
Și fecundate doruri s-au liniștit profunde.



Ca șarpele de-acuma îmi schimb noroc și piele,
Căci soarta nu-mi apleacă viața în zadar
Cu versuri care-atîrnă din ce în ce mai grele.



În toamna unde darul se pîrguie-n tăcere
Aștept să vii și, rece, cu dreptul tău cîntar,
Să-mi hotărești măsura de-amaruri și de miere.


9.

La Roma, cînd Horațiu prindea nemuritoare
Cadența ta în odă, cînd verbul suveran
Îl mlădia-n eglogă poatul mantuan,
La noi ziceau din frunză păstori pe la izvoare.



Dar să-ți înalț primește sonetul la picioare,
Ca să înfrunte ritmic al vremilor noian -
Cînd simt sub mîna lira, pe fiecare an
Mai pură, mai pioasă și mai învingătoare.



Din lutul țării mele mi-am ridicat spre tine
Un suflet ca un codru adînc și nepătruns ;
I-ai dat desăvîrșirea coloanelor eleni.



Nici azi nu-l va pricepe ilotul, și nici mîne,
Dar versul meu în slujba-ți purificat, și uns,
Și logodit în taină cu muzele, rămîne.


10.

Pe mări nu poate vasul să zboare, dacă vînntul
În pînze chibzuite nu-și frînge vlaga lui,
Și drumului s-așterne în goana gîndului
Fugarul, doar cînd frîul i-a stăpînit avîntul.



Din liră ca să-nvie, deplin și proaspăt, cîntul
Pe coarde numărate ești nevoit să-l sui,
Și nu se schimbă piatra informă în statui
De n-o lovești cu dalta. La fel e și cuvîntul.



Năuci, să creadă sciții că bîlciul e-un spetacol,
Că-n lire nestrunite dorm melodii adînci,
Că vorbe nențelese adună un oracol.



Adevărata artă de alte minți se-alege :
Nu pîlpîie în noaptea desișului, pe stînci
În soarele Minervei, scînteie albă-i lege.


11.

Abia sosi Prierul cu-ntîia rîndunică
Și-l strînse galben vara la pieptu-i însorit,
Și iată peste dealuri lumina și-a oprit
Din toamnă raza lungă prin fulgii care pică.



Tot ce-am legat de suflet cu aripi se ridică ;
Ce mi-a fost drag pe lume, în ochi mi s-a umbrit
Și-n amintire suie cu fumu-i albăstrit
Iubirea cea mai mare, dorința cea mai mică.



Cu trecerea rotundă a lunilor rotește,
Schimbat pe bolta nopții, străvechiul zodier
Și steaua ca și visul în zori se veștejește.



Nimic nu se rentoarce la fel a doua oară :
Nici anotimp, nici suflet, nici pasăre, nici cer...
Eternă doar Minerva cu lira le măsoară.


12.

Icar cum îl sfidase cu aripe de ceară,
L-a prăbușit Apollo pe-al mărilor podmol.
Și pe Acteon care-i pîndise trupul gol,
Prin cîinii lui Diana l-a osîndit să piară.



Chiar Promoteu, cînd slăvii a smuls un foc în pară,
El ce s-a vrut năprasnic al omenirii sol,
Hrăni flămînde ciocuri din firea lui amară.



Și totuși nu i-e teamă, în-nalta mea trufie,
Comoara ta în versul sonetelor s-o fur,
În suflet cînd eroii Helladei îmi învie.



De-a pururi în lumina senină urcă zborul,
Pe veci văd ochii minții tiparele de-azur,
Cînd focul fără moarte îl ține răpitorul.

13.

Din toate, numai roza ce-a moarte mai închegă
O inimă de flăcări pe palidul stufiș,
Prin seara prelungită de soarele pieziș
Cum tremură în purpur, îmi este cea mai dragă,



Și numai tămîioasa ce s-a păstrat întreagă
În via pustiită de-al toamnei luminiș,
Acuma cînd scînteie de brumă prin frunziș,
Mai tare încîntată și locului mă leagă.



Mi-e dor de ce-nflorește sub semnul despărțirii
Și brațele ce albe de gîtul meu s-au prins
Mă țin cînd știu că mîne s-or șterge iar privirii.



Minerva-mi spune : - ,,Uită ce-n pulbere se cerne,
Ciorchini de stele setea ți-o sting și am întins
Iubirii tale cupa petalelor eterne.”


14.

Nespovedită mie ce grijă îți apleacă
Profilul pur pe brațul în lance răzimat ?
Ce chin tăcut, zeiță, în marmură săpat,
Îți adumbri pleoapa de lacrimi pururi seacă ?



Credeam că numai omul cu mintea lui săracă,
Divino, se frămîntă de patimi turburat.
Ce săgetare-ascunsă un zeu dușman ți-a dat ?
Chiar rănile lui Eros cu vremea au să treacă.



Mi-a spus nemuritoare : - ,,Grăiești ca muritorii.
Sub alte legi stă neamul din care m-am ivit,
El n-are-amurg, nici noapte și nu cunoaște zorii.



Ce m-a durut odată, mă doare pe vecie...
Dar din senina pace și chinul otrăvit,
Mi-a învățat cuvîntul înalta-i simetrie.”


15.

Din Helicon coboară iar cele nouă muze
Înconjurînd altarul cu pasul lor pios.
În număr și-n cadență suind armonios
Eterna poezie li s-a desprins din buze.



Vin cîte trele Grații în cîntec de cobuze :
Un singur vînt le umflă vestmîntul unduios
Din care, pentru tine crescînd misterios,
Curat răsare ritmul din formele confuze.



Orfeu te părăsește pe veci, Euridice !
El lira și-a consacră Minervei ca un dat,
Și imnul proslăvirii dă cerul să-l despice.



Chiar Egipanul tainic, ducînd la colțul gurii,
Un nai de trestii, lasă cînd repede, cînd rar,
Lung lauda să sune în liniștea pădurii.


16.

În căutarea prăzii de aur a cîntării,
Spre tainele Colhidei, nou Ianos, am pornit.
De hiperboreene furtuni nebiruit,
Scăpai din valuri din valuri teafăr și de urgia mării.



Iar astăzi cînd din neguri răsar pe clina zării
Și dafinul, și templul tău alb, ce liniștit
Îmi trag la țărm trirema cu rostrul ei proptit
De plaja aurie în raza înserării.



Acum veniți, tovarăși ! Juncanul nou la coarne,
Juncana fără pată să-i ducem la altar -
Ca jertfa lor norocul spre noi să ni-l întoarne.



Și tu, zeiță, lasă din falnicul tezaur
Ce l-a purtat berbecul divin, să smulg măcar
Pe liră o fărîmă din lîna lui de aur.


17.

Nu-s vindecat cu totul, senino, de Himeră.
Pe buze tot îmi arde sărutul blestemat
Și-n ochiul rău și verde, pe care l-am urmat
Atît de mult pe vremuri, iubirea mea tot speră.



De nimeni dezlegată și astăzi îmi oferă
Enigma-i dureroasă un sfinx neîndurat
Și sufletul ce-n gheare i-a tremurat,
Mai tremură privindu-l și-acum din altă sferă.



Nu-s vindecat cu totul, Minerva mea. Simt încă
Harpiile pe frunte cu zborul lor nefast.
Mai simt străvechea spaimă și vraja ei adîncă.



Iar glasul de sirenă tot mai suav îmi sună
În cîntecele morții, amăgitor și vast,
Ca marea care-și mișcă argintul viu sub lună.


18.

Te-am regăsit de mintea-mi cu-atîta mai aproape
Cu cît credeam, ascunso, mai mult că te-am pierdut.
Erai aici, în suflet. Profilul cunosct
Mă lumina cu umbra lăsatelor pleoape.



Cum am putut să-ți caut pe cer, pe cîmp, pe ape,
Nepieritoarea urmă, cînd trebuia tăcut
Doar să m-aplec în mine puțin, să fi văzut
Înalta strălucire ce-n lume nu încape.



Te-am regăsit aceeași de ieri, de totdeauna,
Cu chip de muritoare și gînd nemuritor.
Ce laudă mai sfîntă să născocească struna ?



Și-acum, cînd știu că viersul din suflet nu-mi mai pleacă
Și-n albia lui cîntă curatul său izvor,
Pe veci de-acuma poate și lira mea să tacă.


1933