Poezia Soare de Iarnă de Vasile Alecsandri





SOARE DE IARNĂ


O ! Soare, vecinic călător !
De mult n-ai fost în a mea țară
Cu-al tău sărut fărmecător
S-o faci a crede-n primavară,




Tu știi cît țara te iubește
Și cît în zodia lui mai
L-a ta zîmbire ea-nflorește
Și se preface-n dulce rai.




Tu știi cu ce cîmpii mănoase,
Cu ce cununi de mii de flori,
Cu ce cîntări armonioase
Ea-ți iese-n cale chiar din ziori.




Și ca pe-un sol de fericire
Trimis de Însuși Dumnezeu
Te priimește,-o dulce mire,
Cu dismierdări la sînul său.




De ce tu-n alte lumi străine
Mergi luni întregi, rătăcitor,
Uitînd că țara făr' de tine
Tînjește-amar în tristu-i dor ?




Ah ! amîndoi cînd aveți parte
De întîlniri așa de dulci,
Cum de tu fugi în altă parte
Cînd vine noaptea să te culci ?



Cum de tu nu-i dai semn de viață
Ș-o lași cu cerul ei pustiu,
Ș-o lași cu inima de gheață
Ca pe o moartă-ntr-un secriu ?



Cînd ea-i atîta de frumoasă
Și tu atîta de frumos,
Cînd ea își este credincioasă,
De ce să-i fii necredincioasă ?



1 februarie 1878




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.