Poezia Pătru Al Catrincii de Tudor Arghezii





PĂTRU AL CATRINCII



- ,,Aprod ! Să intre Pătru al Catrincii !”
Veniseră streinii
Să-l vadă pe tîlhar, și să-l audă,
Cîte un fin cumătru, nepot sau altă rudă.
Gătit cu giuvaere, brățări de lanțuri grele,
Îi dase stăpînisea, la glezne, și ghiulele,
Și strălucea în fiare, ca un mitropolit,
Ros în călcîi de scoabe cu nituri și strivit.
Cînd se mișca din lanțuri și se-ndrepta să vază,
O sută de cădelniți păreau că tămîiază.
Patru diaconi falnici, înnalți și lați în spete,
Drept sfeșnice de mînă, cu puști și baionete,
Păzeau arhiereul de temniță, de-aproape.
Să nu cumva să zboare și să scape.
Era, cum zic, un munte de om, și-ntre vecini,
Ca un vultur de piscuri, tîrît printre găini.
Intrînd judecătorii, cu cel chemat în față,
Se stinghereau să-i rabde privirile de gheață.
Și se făcuse-n sală
Tăcere și de suflet, ca-ntr-o clădire goală.
Cînd glasul lui răspunse-ngînînd cuvîntul ,,jur !”
Un frig și-o-nfiorare se-ntinse-mprejur,
Că vorba lui și vocea loveau ca un cuțit.




De care lucru-anume era-nvinovățit ?
Grefierul da citire isprăvii, cum a fost.
Era la han cu lume, era și zi de post,
Și fuse scos pe moarte, de subt genunghii lui,
Ciocoiul Nastasachi, moșier din Covurlui,
Care bătea plugarii cu furca și lopata.
Tîlharul i-o zdrobise, spărgîndu-i beregata.
Trîntindu-l, tăvălindu-l, i-a prins-o-n diuă dește,
Ca-n gura unui clește,
Și-a strîns. Înghițitoarea i-a troznit.
- ,,Te-aștept de ani de zile i-a spus. Bine-ai venit.
Avem o răfuială împreună”.
Sătenii, de pe lăviți, se scoală și s-adună.
Îl dă de-a rostogolul.
Voinic și el, ciocoiul își căuta pistolul.
De-ar fi simțit că satul se strînge pentru el,
Să isprăvească Pătru cu dînsul într-un fel,
N-ar fi venit hangiul să-i dea o datorie,
Trei cîștiguri de chirie,
Și nu-și mînjea carîta,
De ploaie, pentru-atîta.
Dar avusese semne. Îl cam mîncase nasul.
Ești frămîntat, se pare, cînd e să-ți vie ceasul,
Te-mpinge Necuratul să-și ieși din bobi și fire ;
Te duci și pe furtună cu moartea la-ntîlnire.
- ,,Mărturisești ?” întreabă procurorul.
- ,,Nici nu încape vorbă, mărturisesc omorul.”
Îl știe tot poporul.
- ,,Puseseși gînd să-l jefui...” - ,,Ferească Dumnezeu
Dreptatea nu-i hoție. Nu spurc numele meu.”
- ,,Atunci ?” - ,,Eu fac dreptate cinstită pe tăcute.
Stați să vă spui și alte dreptăți, de noi făcute.
Le știți și dumneavoastră, dar n-ați aflat făptașul.
De pildă, începuse să are arendașul
Izlazul pentru vite, din Lungeni.
Unde să pască oaia și vaca la săteni ?
Nu ați găsit atuncea ciocoiul spînzurat ?
Se leagă-n frîngîie, la marginea de sat.
Îl spînzurase Pătru al Catrincii.
Întîi, îl amorțisem cu tălpile opincii,
Și-l agățai, pe urmă, de cumpăna fîntînii,
Să-l vadă și cireada flămîndă și bătrînii.
O altă treabă bună a fost cînd, la arat,
Am isprăvit ciocoiul din Ulmi și îngropat.
Ați dat de el cu plugul... Dar Fane Găetan ?
A necinstit opt fete curate, într-un an.
Și-au luat și el răsplata, și cin' l-a ajutat.
O fi, la dumneavoastră, și ăsta un păcat ?
Ciocoiul, strîmb din șale, era și cocoșat.
Trei platnici, vasăzică. Pe-al patrulea, legat
Cu-o roată de picioare, l-au dus și înnecat.
Mănîncă și-astăzi crapii, din el, pe fund, în iaz,
Și crapii îi mănîncă boierii : nu-i necaz.
Adăogați pieriții din cîteva județe,
Că n-au știut de bîtă și bici să se dezvețe.
S-au întîlnit cu mine
Și nu le-a fost a bine.”
- ,,De ce acestea toate, dacă n-ai vrut să furi ?
Ai stat ascuns de oameni, prin rîpi și prin păduri.
Ești urmărit de poteri de patru ani întregi
Și-ai izbutit cu una să te și înțelegi,
Și te-au urmat soldații și-ai întocmit o bandă.
E-adevărat, ori nu e ?” - ,,Răspunde tu, Smarandă ;
Smaranda mi-e nevastă și cea mai bine știe.”
- ,,E-adevărat, au luat-o cu toții-n haiducie.
Se împlinește anul.
Bărbatul-meu le fese căpitanul.
Băieții, împreună,
Făcură treabă bună
Și nu ne-au dat o dată de minciună.”
- ,,Vezi, asta se numește pe nume tîlhărie.”
- ,,Să mă iertați, cucoane, se poate, pe hîrtie.”
- ,,Tot nu-nțelege Curtea, și cine nu v-ar plînge
Că v-ați ales din drumuri pe cel pătat cu sînge ?
Te lepezi că e jaful la mijloc. De nu-i, ce-i ?
Degeaba nu-ți pui pielea în joc. Tu furi să bei !
Nu-ți mai găseai, ca lumea cuminte,-alt soi de rost ?
Bag seama din răspunsuri că n-ai fi om prea prost...”
- ,,Ați isprăvit mustrarea, boierilor ? că vreau,
Cînd oploșiți dezmățul, să vă vorbesc pe șleau.
Ferindu-vă de dreptul s-aveți întîietate,
Vi-l iau din mîini țăranii, să facă ei dreptate.
Ați ocrotit toți viermii-ncuibați în rădăcină,
Dînd vina pe tulpină.
De-i spicul cu mălură și-s golurile dese,
Din putregai și boală, ce pui aceea iese.
Țăran îs, din țărînă, șara e-n lingoare
Și văd că-ntr-altă parte decît boliți vă doare.
În cap e nebunia, ce-o cauți la picioare ?
Am adunat trudiții pămîntului. Le-am spus
Să-și dezlipească ochii și să se uite-n sus.
Că viermii, mărunțeii mai mari, Măria-Ta.
Ei oamenii, de frică
Să-și lepede năravul de slugi... să nu se zică...
Să nu se bănuiască... molîi, să nu răspundă...
Din ce în ce-n mocirlă se afundă.
Sînt Pătru al Catrinii, vasăzică,
Și nu sînt nici slugarnic și nu mi-e nicio frică.
Noi singuri, cu nevata,
Ne-am învoit să punem sfîrșit la treaba asta.
Nevasta mi-e frumoasă, putea să mă gonească,
Da-i place inimoasei dreptatea haiducească.
Așa e, măi femeie ? Ia spune la boieri
Cîte dreptăți făcurăm azi ieri, alaltăieri,
Anul de azi, anul trecut și-n ceilalți ani.
Ce-am căutat, nevastă, dreptate noi, sau bani ?”
- ,,Îmi prea iubesc bărbatul, dar dacă l-am iubit
Nu-i numai că e chipeș, dar că-i bărbat cinstit.
Eu spui numai atîta ( vedeși-l numai cîtu-i ) :
El ia ciocoiul-n brațe, eu îl ajut și-l gîtui.”




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.