Poezia Un Colț de Țară de Tudor arghezi





UN COLȚ DE ȚARĂ



Un colț de țară urcă lin Carpații.
E al ciocoiului, și prost și îngîmfat,
Care-și tot strigă de un timp argații,
Să ducă vitele la adăpost.




Conacu-i gol și staulele-s goale.
Niciun argat nu e să dea răspuns.
Sătenii, hotărîți să se răscoale,
S-au înțeles cu toții într-ascuns.




E zgomot și neliniște de foame,
La vaci, la cai, la oi și boi.
Ciocoiu-ar vrea să-i prindă, să-i înhame,
Aduși legați argații înnapoi.



Jandarmii, popa și învățătorii
Tînjesc, de parcă fiecare-i mort.
Prefectul știe ce cam vrea poporul
Și scrie stăpînirii un raport.



Dar pînă una, alta,-ncearcă
Ciocoiul să dea vitele la apă.
Dar ce ? l-ascultă vre o vacă, parcă ?
Și cu îndemnuri proaste vitele s-adapă ?




Ar vrea să le adune-n bătătură.
Niciuna de pe loc nu se urnește.
Ar vrea să le-mblînzească, dar vorba-i parcă-njură
Că vitele nu știu stricat pe franțuzește.




De-o viață joacă riga, se-ntinde, se răsfață,
Strein, mînca-l-ar buba, de țarină și vite,
Nu știe ce e gîscă și crede că e rață
Și nu deosebește pe cal nici pe copite.




Ce-i cu maimuțele-astea rase,
Cu geam la ochi și cu nădragi pe dungă,
Înhăimărate ca la parastase,
În straie negre și cu coada lungă ?




Se uită boii, vacile mirate
La maimuțoiul ăsta de sîrmă, cîlți și cîrpă,
Cu vorbe-ntortochiate în gît și scîlciate,
Că li-i și lor lehamite și scîrbă.




Cățelul se repede la desculți,
Fărîmă de bot negru bălțat, de catifea.
Între dulăi și oamenii cei mulți,
În satu-ntreg e singura lichea.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.