Poezia Tinca de Tudor Arghezi



TINCA


Coșul ei cu soare,
Proptit în șold, pe cingătoare,
Ducea znopi, de ochi galbeni, cu gene de lapte,
Și garoafe de noapte.
În sînul ei ca mura
Își pironeau căutătura
Domnii zvelți din jurul meseii.
- ,,Cine mai ia florile miresii ?”



Fă, Tinco, fă ! papucii de mătase,
Mărgelele, cerceii nu ți i-a dat Năstase -
Și-n fiecare dești cîte un inel
Nu ți l-a pus cu mîinile lui, el.




Cine ți-a frămîntat carnea de abanos
Și ți-a băut oftatul mincinos ?
Cui i-ai dat, fă, să ți-o cunoască
Făptura ta împărătească ?



Cine ți-a dezlegat părul cu miros de tutun ?
Cine ți-a scos cămașa, ciorapul ?
Cine ți-a îngropat capul
Nebun,
În brațele lui noduroase, păroase,
Și te-a-nfrigurat fierbinte pînă-n oase ?



Tu n-ai voit să spui
Nimănui
Unde înnoptai,
Curvă dulce, cu mărgăritarel de mai !



Vezi, Năstase osînditul
Nu te-a pătruns decît o dată ;
Și atuncea toată,
Cu tot cuțitul.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.