Poezia Streche de Tudor Arghezi






STRECHE



Nu știu ce-mi vine :
Aș mînca din fitecine
Și mi-aș pune mintea și cu tine,
Ca un porc.
Mă arde, mă frămînt, mă întorc.




Mi s-a făcut.
Gem și zbier ca un mut.
Mi-a lovit strechea
Și coapsa și gura și urechea.




Îmi caut leacul
Și la Dumnezeu și la Dracuul,
Degeaba.
Văzduhul mă ustură ca leușteanul și ceapa.



Am un piron în țîță
Și-un vătrai vintre mă ațîță.



Vreau să beau sînge și să rup
Ca un șarpe, caun lup.




Cînd se vîră-n ușă cheia
Parcă scrășnește femeia
Pătrunsă, despletită
Și neistovită.





Acum, la lună,
Stau părechile-mpreună.
Doamne ! mîna se pune,
Trupul se-nconvoaie, se lipește, se supune,
Oftatul șovăie, înnecul vine,
Și se zguduie mădularele, pline
Ca niște struguri, cu chin,
Ciorchin
Și boabe pe boabe.




La ușă, drugii zac în scoabe.
Paznicul numără și spune.
Nu se face nicio minune



Pătru Marin flăcău
De pe subt Ceahlău,
Mai are
Zece ani de închisoare.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.