Poezia O Lăcustă de Tudor Arghezi





O LĂCUSTĂ



Mi-a umblat în păpădie
O goangă cu pălărie
Ș cămașe stacljie.
Avea fuste și manta
Tăiate din catifea
Și pieptar cu solzi de țiplă,
Căpușit c-un fel de sticlă.




Domnișoarei cu trei rochii-i
Lăcrimau rubine ochii.
Să te-ntrb pe Dumneata,
Cum veniși în iarba mea
Și de unde, Domnișoară
De cristal și scorțișoară ?





După pana ce te-a scris,
Vii și tu din somn și vis.
Căci vopseli asemeni nu-s
Decît colo, tocmai sus,
Unde sînt într-adevăr
Pensule de-a fir-a-păr
Și zugrăvii de o șchioapă,
Meșteri scriitori cu apă.




Ce te-a supărat ? țînțarulș,
Păpurișul, nenufarul ?




Aș fi vrut să stea s-o prind,
A venit încoa sărind
Și-a plecat sărind într-alte
Buruieni și mai înnalte.
Și-aș fi vrut să-mi stea întîi
Pe un vîrf și s-o mîngîi.


Mi-a lăsat atîta mie :
Bumbii goi, de păpădie.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.