Poezia La Popice de Tudor Arghezi



LA POPICE


O palmă grea i s-a lipit pe gură.
În creștet pumnul puse-o lovitură.
Bocancul îi ajunse pînă-n mațe.
O clipă, văzu numai stele și ațe -
Și șovăie pe un călcîi.
,,A ! vrei să birui și ai dat întîi !”


Se-nțepeni din umeri, din bărbie,
Spinarea piatră și-o făcu. Ce-o fi să fie !
Sumese mîneca și scoase
Două brațe cu pulpele groase,
Scrise cu slove și horbote albastre.
Dîrdîia podina subt mesele noastre.
Ceasul se făcu înfricoșat.



Lungindu-se scurtul, cel lung s-a cocoșat
Și furnicau toți ochii, fierbinți.
Încă un pumn ! Dar fu primit în dinți,
În ascuțișul colților cîinești,
Și zdrelit ca de dălți, la dești.


Dacă-ncepe ghiontul să te doară,
Lungule, ne faci de ocară.
O săritură înapoi :
Venea scurtul, vîlvoi,
Ca un arici, hotărît să înfrunte
Vijelia namilei din munte.


Scurtul l-a și mușcat
De musteață
Și a scuipat
Sînge din ea, cu mătreață.


- ,,Puneți mîna, mă ! Veniți încoace !”
- ,,Lasă, bă ! că bine-i face !”
Scurtul îi sfîșiase buza celui lung.


Acu-i acu ! Se mai ajung,
Se mai lovesc, se-mpung :


Lungul se prăvale. Îl izbi și-n beregată
O margine de gheată.


Se scoală-mpleticit
Și pune mîna pe cuțit.


La o parte, faceți-le loc !


Dar lungul nu are noroc,
Căci scurtul, jerpelit și rămas în cămașe,
Îl rupe de boașe.


Și toată pricină
Fusese Gherghina.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.