Poezia Caligula de Tudor Arghezi





CALIGULA



Dorm în umbră legănate lebezile-n puf de undă,
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar,
Cîte-o stea însingurată cată-n aripi să se-ascundă,
Cîte-o lebădă-și îndreaptă capul, ca un nenufar.




De pe pod, la miezul nopții, le aruncă mîna bună
Pîinea, ce nutrește truda și trudește visătorii.
Mîini, lăsați-le flămînde șă se-acopere cu lună ;
Lebezi, așteptați ca pîinea să v-o dea semănătorii.




Stea cu stea pe-ntinsul undei liniștite pun cleștar,
Și printr-însul zugrăvite lebezile par și luna.
Plîngeri de viori și fluier cad în lac mărgăritar
Și se-aud din depărtare lovind unda cîte una.




În palatele aprinse, cu balcoane și unghere,
Liturghia bogăției are și-astă-seară loc.
Cine-a scris, în ce odaie, fără pat și fără foc,
Imnul ăsta de izbîndă, de iubire și durere ?




Folosiți-vă de cîntec, de lumină și de taină,
Cupe omenești de goluri, pline-n viață cîte-o clipă.
Și cenușa prin văpaie se-nveștmîntă cu o haină
Și găsește ca să cadă înapoi un fulg de-aripă.




Cîntecul, lumina, taina, unda,-ntinsurile-albastre,
Noi le ținem, noi le strîngem, cei căzniți, urîți și goi.
Temeliile veciei orice-ați face-s ale noastre,
Voi, întorceți-vă veseli și slăviți, întru noroi.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.