Poezia Vita Nuova de Octavian Goga





VITA NUOVA



Te-am dărîmat, hotar de-odinioară,
Brîu împletit din lacrimi și din sînge,
Veriga ta de foc nu mă mai strînge
Și lanțul tău a  încetat să doară.



Trecutul însă tot se mai răsfrînge,
Ca un paiangen tainic mă-mpresoară
Și-n inima mea fulgere coboară
Din zilele ce mă-nvățau a plînge...




E în zadar ! Din munții vechi de ură
Eu nu mai simt nici o fărîmitură.
Pe veci în mine fiara a murit !...





Iar unde-a fost nenorocirea noastră,
Eu pretutindeni am cîte-o fereastră,
Ce stă deschisă larg spre infinit...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.