Poezia Comunistului de Nicolae Labiș





COMUNISTULUI


              I

Sufletul tău nu-i ascuns,
Larg, ți-l deschizi în afară,
Totuși deplin i-am pătruns
Cea mai intimă cămară ?




Simt cum distinct în adînc
Stropii de cîntec se strîng,
Acolo vibrează o strună
Și sufletu-ntreg îți răsună.



Lumea amorfă cîștigă
Timbru de limpezi cristale
Cînd patima-n șopot ori tunet și-o strigă
Strunele tale.

              II


E primăvară și vînt,
Frigul domnește alături cu soarele,
Scutură frigul firul plăpînd,
Soarele umflă în matcă izvoarele.




Mari arături s-au întins pe pămînt,
Sevele prind din pămînt să emane
Nouă sămînță-ncolțită curînd
Printre străvechi vegetații dușmane.




Pașii tăcuți, apăsați, ți-i petreci
Peste gliile umede și încă reci,
Simțiri omenești parcă-nvie în glie,
Să prindă frenetica ta melodie.




Cîtă putere consumi
Să naști vibrația ce schimbă lumi,
Vechi vegetații să cadă pe rînd,
Să crească sămînța-ncolțită curînd !



                   III


Cresc albe flori din a gliilor sucuri,
Cad în văzduh, sure flori de ninsoare,
Cresc din pămînt albe flori și te bucuri,
Cad din văzduh sure flori și te doare.




Bucurie, durere, în tine se-mbină -
Blîndă lumină - tăioasă lumină -
Naltă vibrație împrăștie-n fire
Și pentru creștere, și pentru pieire.




Vibrație - pentru zidiri de granit,
Vibrație pentru om obidit,
Vibrație pentru visare,
Inimă, lacrimă, floare,
Pentru copil și bărbat,
Pentru speranță, vibrație,
Pentru ale dansului ritmului și grație,
Pentru dansul de flăcări și roți -
Nimic pentru tine, tot pentru toți.




Simt cum distinct în adînc
Stropii de cîntec se strîng,
Acolo vibrează puternic o strună
Și-o lume întreagă răsună.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.