Poezia Rugăciunea Unui Dac Mihai Eminescu



RUGĂCIUNEA  UNUI  DAC


Pe cînd nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sîmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mîne, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate şi totul era una ;
Pe cînd pămîntul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rîndul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încît mă-ntreb în sine-mi :
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi ?


El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scînteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mîntuire :
Sus inimile voastre ! Cîntare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii !


Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vînturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cîntec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lîngă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos !



Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvînteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă rîdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întîi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătîi.


Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pîn`ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Căci chinul şi durerea simţirea-mi  a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Cînd ura cea mai crudă mi s-ar părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.


Străin şi făr`de lege de voi muri - atunce
Nevretnicu-mi cadavru în uliţă  l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să amuţe cînii,ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpîne, şi dă-i pe veci viață !


Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă !




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.