Poezia Prietenie de Tudor Arghezi




                  PRIETENIE



Dar luat vrăjmașul singur, în parte, fiecare,
Era un om ca tine, cu buzele amare.
Tu i-ai ucis un tată, el ți-a ucis un frate,
Din țara prinsă-n flacări pierise jumătate.
Erau zvîrliți în groapă cu morții, și răniți.
De vii, și oropsiți de-ai lor și urgisiții.
Tu n-ai văzut, ca mine, închise de curînd
Și proaspete, mormintele mișcînd.
Ce ți-am făcut eu ție, ce mi-ai făcut tu mie,
Ca  țara ta să fie cu-a mea dușmănie ?
Ne pasă, oare, nouă, că domnii-n capitale
Se-ngînă ca dulăii rînjiți și-și dau tîrcoale?
Ni se sporește vlaga, și grîul ni se coace
Cai repede-n războaie decît în timp de pace ?
Ca să se piardă urma, cel ce-a intrat să fure
Dă foc și la pădure.
Să ardă codrii, munții și zimbrii-n jar, și cerbii,
Cu  potera-n potecă,  haiducii-odinioară
Știau și să și moară,
Pe cînd stăpînii lumii, de-obîrșie crăiască,
Și sluga tîrîtoare știu numai să trăiască.
Și domnul, ca tîlharul, își întocmește-o lege
A lui, cum o-nțelege.
Deosebirea este că unul o plătește
În ștreang, dar cel cu biciul și legea-mpărățește,
Ascunsă-n ea prin colțuri cotite și-n unghere,
Din care-și trage drepturi, mîndrie și putere.
Căci legea pentru dînsul e dulce, bade-Ioane,
Și numai pentru tine e plină de capcane.
El poate mii de oameni, în tihnă, să omoare,
Legîndu-și zalbanaua de cîmpul de onoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.