Poezia Nunta deTudor Arghezi




                NUNTA


Dar șovăind cu gîndul între pămînt și cer,
Te-au prins, pe nesimțite, cătișele de fier
Și lanțurile, jugul și temnița. Mîndria
De-a te simți de sine ți-o pălmui robia.
Ieșind din trunchiul tînăr tot ramuri și-alte ramuri,
Se înmulțise omul în seminții și neamuri
De-o cam dată glota și apoi omenire,
Fricoasă-ntîi și apoi năvalnică-n neștire.
Pînă-n adîncul lumii, prin zări și depărtări,
Se desfăcu pămîntul în granițe și țări,
Și graiul orb ajunse să se prefacă-n limbă.
Iar limba-n limbi mai multe simți că i se schimbă;
Căci, dintre taine, legea, din toate cea mai mare,
A vieții,-i frămîntata și veșnica schimbare.
Monotonia moartă a lenei e-ntreruptă
De clocotul iubirii și-al urii, și de luptă.
Curg zilele și vecii, ca apele devate,
Și totul se-nmulțește, crescînd să se prăvale
Și, prăvălit, se iscă din nou, fără hodihnă,
ai sus și mai puternic într-alt chip de lumină.
S-a-mpuținat văpaia și,-aproape stinsă, vine
De crește iar vîltoarea, stîrnită de la sine.
Și somnului și nopții le este-adevăratul
Tîlc, a dospi în matcă, fierbintele aluatul,
Ca să-ncolțească plodul și mugurii să dea,
De la stejar la trestii, garoafă și lalea.
E-o nuntă-n toată firea, cu văluri și panglici,
Cînd stelele-n obroace, pe bolți, se fac mai mici.
Mireasa omenirii și-a țărinii dă pîine
Și lapte, pentru pruncii ivirilor de mîine.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.