Poezia Amiezi de Noapte de Nichita Stănescu




AMIEZI DE NOAPTE



Vin vremuri roșii, de răscoală,
să împle vîrf privirea goală
mocnind din codri și din stînci
căușul ochilor adînci.



Iubito, fumegă din mine
reci ruguri sterpezite, line,
în tîmpla străzii, brumărie,
un cîntec surd de pușcărie



Mi-s vineți ochii cum sînt cerbii
gonoți de la ospățul ierbii,
sătui de noapte și de vis
de dor ucis, de vis ucis...



Vin vremuri roșii de răscoală,
cuțit să-mi vîre-n palma goală,
frunziști din ramul strîmb și drept
să mi le svîrle ude-n piept.



...Se răsucește-n somn orașul
și jar de stele, cu făgașul
stă aruncat, al nimănui
sub cerul adormit, verzui




și dube cenușii, gonite
cu ochii vineți din orbite
opresc în șanțuri, în amiezi,
rîs înnoptat de huhurezi



Și, în amurg de noapte sură,
zac trupuri făr'căutătură
în șanțurile străzilor,
cu țărna strînsă-n pumnii lor




Dar udă, peste cei din șanțuri,
noptirea joacă-albastre danțuri
și hoiturile din noroi
s-or ridica, în rînd cu noi




Cu plumbii sîngerați în ceafă,
vor arunca din gura, cleafă,
pe tîmpla străzii brumării
un cîntec surd, de pușcării...



                                                                 Miercuri 28 Decembrie 1955




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.