Poezia Strada Berzelor de Nichita Stănescu




STRADA BERZELOR



Străduța noroioasă,
Înșiră cășile bondoace
cu varul burdușit ce se desface
și-n poartă cîte-o salcie pletoasă.
Sînt pline de mîncare
prăjinile avînd în vîrf grătare
pe care porumbeii se scoboară,
de o înghit și-apoi se duc.
Mioara trage după ea cu sfoară
un cuc de cauciuc.
Bătrînele la geamuri stau de pază
E sîmbătă de dup'amiază
și e senin de tot. nici pic de vînt.
Puternică la văz, lumina
întinde umbre clare pe pămînt
și ies la porți privind cu jind
nevestele, boscorodind.
și iese în combinezon Gherghina.
Se duce iarna de pe-acuma,
cum s-a mai dus și-n alte rînduri ;
în colț, o pompă învelită-n scînduri
se scurge-ntruna.
Stau rufe gălbejite pe frînghie
și prin noroaie cîinii se miros ;
cu păcura de la rafinărie,
se scurge Dîmbul unsuros
la capul străzii sub podeț ;
Și ziua-n sălcii dă să fie,
cu ochiul stins și mălăeț.

......................................:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
La Săța-n curte moare-un porc ;
( horc, horc ).


                                                                    duminică 20 februarie 1955



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.