NUNTĂ ÎN CODRU
Ce mai chiu și chef prin ramuri
Se -ncinsese-atunci !
Numai frați și veri și neamuri
De-ar fi fost umpleau o țară !
Dar așa că s-adunară
Și străini din lunci;

De mă-ntrebi, eu nu știu bine
Alții poate știu -
Ce să-ntrebi calici ca mine !
Știu că lumea dintr-o dată
S-a trezit că-i adunată
Și c-o duce-n chiu.
Că-ntr-o zi purtînd în mînă
Un colac și-un băț,
Prepelița cea bătrînă
S-a pornit și-n deal, și-n vale,
Și chema-ntîlnind pe cale
Lumea la ospăț.
,,Ce-i tu, soro?'' ,,Ce să fie?
Nuntă mare-n crîng!
N-ai văzut tu veselie
De cînd ești și porți un nume.
Și-am plecat trimeasă-n lume,
Oaspeții să-i strîng''.
,,Dar pe mire cum îl cheamă,
Cine-i el și-al cui ?''
,,N-auziși de sturz, bag-samă!
Pînă și-mpăratu-l știe.''
,,Și-i bogat ?'' - ,,Ce-i pe cîmpie,
Tot ce vezi, i-al lui!
Iar mireasma! Din cosiță
Numai flori îi cad.
Mierla e. Și e pestriță,
Și gătită ca o cruce :
Cizme galbene și-aduce
Tot din Țarigrad.''
,,Ei, atunci să știi, vecino,
C-am să viu și eu.''
,,Păi de bună seamă, vino!''
Tot așa cu voie bună,
Prepelița-n sîrg adună
Pe nuntași mereu.
Și s-a strîns din zare-naltă
Neamu-ntraripat,
Și din crîng, și de la baltă,
Și din șesuri, de prin grîne ;
Ba și vrăbii mai bătrîne,
Musafiri din sat.
Pînă-n noapte toți veniră
Și prin crengi au mas.
Iar în zori se răscoliră,
Și-n gorun aveau altarul -
Ia-nchinați-mi cu paharul,
Să-mi mai vie glas.
Mă-ntrebați de nun ? Ei, nunul,
Soare-ntr-adevăr :
Dumnealui, mă rog, păunul !
Nună mare-a fost găița,
Stete-acasă păunița,
Că-i murise-un văr.
,,Pop-aveau ?'' Tu, maică sfîntă !
Stai să mai vorbești !
Știi pe ciocîrlan cum cîntă ?
Dumnezeu să-i ție firea !
A-nvățat trei veri psaltirea
La vlădici sîrbești.
Drusce-aveau o coțofană
Și-un cîrstei bălțat,
Pitpalacul, nene,-n strană !
Iar cădelnița de aur
O ținea jupînul graur
Dascălu-nvățat.
Dar să vezi ! la socrul mare
Zgomote din zori :
Pițigoiu-ntr-una sare,
Steag pe casă șoimul suie,
Gheunoaia bate cuie
Ca s-anine flori.
Iar prin cuhnii sfat și vorbă,
Asta s-o vedeți !
Prepelița face ciorbă,
Presurile fac friptură,
Vin sticleții și le-o fură,
Dracii de sticleți.
Șoimii repezi scot în gheare
Carnea din căldări.
Corbul cel cu ciocul tare
Dumicată-n blide-o lasă,
Cintițoii duc la masă
Rîndul de mîncări.
Și, cu șorț de jupîneasă,
Rîndunele vin
Și deretică prin casă,
Iar pe mese-aștern prosoape
Și dau lavățele-aproape,
Cane-aduc cu vin.
Dar te miri tu prin pahare
Cine le turna ?
Cucul sur, că-i meșter mare
La urat și-nchinăciune,
E proroc și-ți știe spune
Tot ce-o fi și-o da.
Cîntă-n cobză-acum buhaiul
Cel cu gîtul strîmb,
Mierla șuieră cu naiul,
Cu cimpoiul cîntă cioara,
Pitulicea cu vioara,
Bufnița c-un drîmb.
Codobaturi iuți ca focul,
Tot bătînd din cozi,
Măturară-n clipă locul
Și făcur-o bătătură,
Și ce horă mai făcură
Ca la voievozi !
Jucau sîrba porumbeii,
Că e jocul lor,
Și-au luat la joc cîrsteii
Pe-o rățușcă - vai de mine!
Graurul juca pe vine,
Barza-ntr-un picior.
Numai cioara cu cimpoiul,
Tot izbind cu el.
Se bătea cu pițigoiul,
Iar sitarul dup-o ușă
Se certa c-o găinușă
Pentru-un gîndăcel.
Vin de-ar fi, că cearta vine,
Altfel cum s-o zici ?
Să te superi tu, creștine,
Pentru dinții scoși din gură ?
Pentr-un ghiont și-o-mbrîncitură
Cheful să ți-l strici ?
Și țipau de-a valma-n ramuri,
Miile de guri !
N-alegeai străini și neamuri,
Și pe plac cînta tot insul -
Clocotea de chiu cuprinsul
Veselei păduri.
,,Tu erai ?'' Mă-ntrebi ca prostul !
Vorba din bătrîni :
Eu la chef ca-n marte postul.
Vinul-l beam din coji de-alună,
Și-azvîrleam, de voie-bună
cu căciula-n cîni.
Ba, și-n ciur le-adusei apa,
Ca să fiu în rost,
Lemne le-am tăiat cu sapa -
Și, sărind pe-o buturugă,
Am venit la voi în fugă,
Să vă spun ce-a fost !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.