Poezia Nu Te-ai Priceput ! de George Coșbuc



NU TE-AI PRICEPUT !


Nu te-ai priceput ! -
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine ?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine !
Ți-am fost dragă, știu eu bine,
Dar, să-mi spui tu te-ai temut.
Și eu toate le-am făcut,
Ca să poți să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi : - ,,Mă vrei tu, fată ?''
Și plîngeam de supărată,
Că tu nu te-ai priceput.



Nu te-ai priceput !
Zici că-s mîndră și n-am vrut
Ca s-ascult vorbele tale ?
Dar de unde știi ? În cale
Ți-am umblat și-n deal și-n vale,
Și-orișiunde te-am știut.
Zile lungi mi le-am pierdut,
Să mă-mprietenesc cu tine :
Tu-mi umblai sfiios, Sorine,
Și plîngea durerea-n mine,
Că tu nu te-ai priceput.




Nu te-ai priceput !
Am fost rea și n-aș fi vrut
Să mă las, ca altă fată,
Să mă strîngi tu sărutată ?
Dar m-ai întrebat vrodată ?
Mă-nvingea ! să te sărut
Eu pe tine ! Pe-ntrecut
Chip cătam cu viclenie
Să te fac să-ntrebi, și mie
Mi-a fost luni întregi mînie
Că tu nu te-ai priceput.



Nu te-ai priceput !
Zici că de m-ai fi cerut
Mamei tale noră-n casă,
N-aș fi vrut să merg ? E, lasă !
Că de-o fată cui-i pasă,
Nu se ia după părut !
De-ntrebai, ai fi văzut !
Tu să fi-nceput iubitul,
Că-i făceam eu isprăvitul -
Tu cu pîinea și cuțitul
Mori flămînd, nepriceput !



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.