Poezia Cîntec la Drumul Mare de Nichita Stănescu



CÎNTEC LA DRUMUL MARE


Motan m-aș fi dorit să fiu
cu gheare și mustețe lungi,
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
c-un ochi verzui și-un ochi căpriu


La ceasul cînd tîrîș-grăpiș
zăpada nopții se adună,
eu, cocoțat pe-acoperiș,
să urlu a pustiu la lună


Și-atuncea șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
și să mă-njure surd de Domnul
că le-am stricat, urlînd, tot somnul



De sus, din vîrful săptămînii,
să le răspund rînjind scîrbos :
Iubesc doar locul, nu stăpînii,
precum fac cîinii pentru-un os !



Și iarăși șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna,
atît cît n-o apune luna



...Motan m-aș fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare și mustețe lungi,
c-un ochi verzui și-un căpriu



Cînd zorii ziua o deznoadă
să mă tot, să mă tot duc,
și tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc



Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un fiu
c-un ochi verzui și-un ochi căpriu...



Iar cînd o fi uitat să mor,
pe trei butoaie ca decor
un fond acrit de vin să stea
la cîrciuma din mahala



Și-un lăutar bețiv aș vrea să
își dreagă vocea c-un tușit...
Proptindu-se buimac de masă
să cînte fals și răgușit :


Hei viață, viață, ieși din cort
și pune-mi-te iar pe danț...
...Te uită, zace colo-n șanț
motanul mort,
                   motanul mort...''




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.