Poezia Noaptea... de Mihai Eminescu





             Noaptea...


Noaptea potolit şi vînăt arde focul în cămin ;
Dintru-un colţ pe-o sofă roşă eu în faţa lui privesc,
Pîn‘ ce mintea îmi adoarme, pîn‘ ce genele-mi clipesc ;
Lumînarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.



Atunci tu prin întuneric te apropii surîzîndă,
Albă ca zăpada ierni, dulce ca o zi de vară ;
Pe genuchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară
Gîtul...iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălinda.


Cu-ale tale braţe albe, moi, rotunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci ;
Ş-apoi ca din vis trezită, cu mănuţe albe,dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele-ntr-o parte.



Netezeşti încet şi leneş fruntea mea cea liniştită
Şi gîndind că dorm, şireato, apeşi gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe frunte-mi în mijloc
Şi surîzi, cum rîde visul într-o inimă-ndrăgită.



O ! desmiardă, pîn‘ ce fruntea-mi este netedă şi lină,
O ! desmiardă, pîn-eşti jună ca lumina cea din soare,
Pîn-eşti clară ca o rouă, pîn-eşti dulce ca o floare,
Pîn‘ nu-i faţa mea zbîrcită, pîn‘ nu-i inima bătrînă.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.