Poem Istoric Dumbrava Roşie Ţara în Picioare partea -a- II-a Vasile Alecsandri



         ŢARA ÎN PICIORE

                         II

Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite,
Ce freamăt de suspinuri, de glasuri nădușite
S-aud în sânul nopții prin neagra-ntunecime
Și cătră munți se-ndreaptă l-a codrilor desime ?
Din  când în când sub nouri, trecând ca o săgeată
Clipește o lumină și ca prin vis arată
Bătrani cu fruntea goală plecată spre pământ,
Femei cu prunci în brațe și pletele în vânt,
Copile spăimântate mânând turme de oi
Și flăcăoași în fugă mânând cârduri de boi.
Pe jos, pe cai, în grabă toți părăsindu-și satul,
Fugind cu vaiet, lacrimi, căci i-au ajuns păcatul,
Se duc pribegi și palizi să cate-adăpostiri
În fund de codri,-n peșteri, în sân de monăstiri.


Dar unde sunt bărbații, voinicii, junii, tarii,
Să-și apere părinții, nevestele și pruncii ?
Când suflă grea furtună pe ramurile luncii
Ș-o zguduie, ș-o darmă, ah! unde sunt stejarii ?
Stejarii sunt la locul lor, față cu furtuna !
........................................................................
Acum de zece zile și zece nopți totuna,
Din munți și pân la Nistru, pe culme și pe dealuri,
Lungi buciume răsună, dând tainice semnaluri;
Și călărași din fugă prin sate, prin orașe
Crainesc : ,,Săriți cu toții pe liftele trufașe !
Viteazul Ștefan-vodă vă cheamă-n vitejie.
Cine-i mișel să fugă, cine-i român să vie !"
Toți au raspuns : ,,Trăiască Moldova !"și s-au dus.
Pe loc tot omul verde ce poartă capul sus
Și-au sărutat odorii, și-au ascuțit toporul,
Și-au prins din câmp fugarul ce-i sprinten ca o ciută,
Apoi, făcându-și cruce, zicând un : ,,Doamne-ajută !"
Ca șoimul de la cuibu-i voios și-au luat zborul.


Astfel din țara-ntreagă plec cete înmiite
Cu arce, barde, coase și ghioage țintuite,
Purtând căciuli de oaie, mintene-n flori cusute
Și barbe neatinse, al bărbăției semn.
Ei merg de-a drept prin codri, pe lungi cărări perdute
Călări pe șele goale, cu scările de lemn,
Și trec în zbor prin arbori ca demoni de urgie,
Și umbra scânteiază de-ai ochilor mănie.
Tot astfel și boierii, stăpânii de moșii.
Încungiurați de gloante, din casele lor pleacă,
Privind cu mulțămire zburdalnicii lor fii
Cum știu să-și poarte caii și-n fugă să se-ntreacă.
Soții,surori și mame suspină-n urma lor ;
Dar ei alerg ferice la câmpul de omor.
Coman de la Comana, un urieș de munte
Ce intră prin bârloage și prinde ursii vii,
Aduce după dânsul mulți vânători de frunte,
Născuți pe plaiuri nalte, trăiți în vijelii.
Balaur de la Galu, Cioplan din Pipirig
Râd și de frigul morții cum râd de-al iernei frig ;
Și mulți cobor din munte ca lava din volcan,
De soiul lui Balaur, de soiul lui Ciolpan.
Velcea, bastard lui Șerpe, ca șarpele de apă
Alunecă prin dușmani și mult cumplit îi mușcă.
În luptă, când i-e sete, cu sânge se adapă,
Și drept potir el are o țevie de pușcă.
Ei vine din Hârtoape cu Purice-Movilă
Și cu Roman-Pribeagul, ce nu mai știu de milă.
Scheianul și Mircescul, vecini de pe Siret,
Învingatori de unguri, s-au prins cu jurământ
Nici chiar sub brațul morții să nu dea îndărăt
Păn' n-or intra cu leahul pe-al leahului pământ,
Și Zimbrul de la Scheie și Zimbrul din Mircești
Se duc să ia în coarne pe vulturii leșești.
Bătrânul Matei Cârjă are-mpregiurul lui
Cinci sute de năprasnici ce vin despre Vaslui,
Toți racoveni!... iar Cârjă, om înțelept și harnic,
E-n floare când se simte calare pe Șargan.
Glumeț, îi place-a zice lui Negrea, viteaz darnic :
,,Am să mă fac, nepoate, din Cârjă-buzdugan !"
Negrea, zâmbind, răspunde: ,,Ai cârja bătrâneții
La sfaturi, iar în luptă ai brațul tinereții."
Și, ajungând cu toții la Racova devale,
O cruce luminoasă le se-arăta în cale.


Așa, cu mic, cu mare, apărătorii țării
Ieșiți ca frunza-n codri la vântul primăverii,
Din văi adânci se urcă, din piscuri se cobor,
Trec râpile în salturi, trec râurile-not
Ș-aleargă-n neodihnă, voinicii, cât se pot
La glasul țării scumpe ce-i cheamă-n ajutor.
Merg unii cu grăbire spre codrii Bucovinei,
Ș-acolo se adună la strimtele potici,
Pândind, ca vânătorii, mișcările jivinei,
Și tot rugând: ,,Fă, Doamne, să treacă pe aici !"
Merg alții la Suceava sa facă pe Albert
A perde oaste multă și mult timp în deșert ;
Iar alții la Cotnarul iubit și podgoriu,
Pe unde stau cu oastea Bogdan,domnescul fiu,
Tăutu cu mintea coaptă, Costea cu ochii semeț,
Și trotușan și Boldur,cu suflet îndrăzneț,
Și unde Ștefan-vodă înfipt-au steagul său,
Strigând la cer: ,,Ajută-mi, o! sfinte Dumnezeu !"
                                               

                                                

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.