Se afișează postările cu eticheta Sfaturi pentru tinerii căsătoriți. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfaturi pentru tinerii căsătoriți. Afișați toate postările

Regimul Alimentar în Timpul Sarcinii



REGIMUL ALIMENTAR ÎN TIMPUL SARCINII



Regimul alimentar al femeii gravide este de o deosebită însemnătate.
El trebuie să fie armonios și să cuprindă alimente indispensabile,
așa cum sunt : proteine, grăsimi, dulciuri, substanțe minerale ( fier,
calciu, sare ), vitamine de toate categoriile, lichide.
Avînd în vedere cele de mai sus, dorim să precizăm că aceasta nu înseamnă
că în timpul sarcinii trebuie să mîncăm pentru doi.
Gravida care lucrează poate continua să mănînce aceeași cantitate
de alimente, dacă aceasta nu este excesivă.
În ce privește calitatea alimentației, aceasta trebuie îmbunătățită în așa
fel încît să încorporeze în regimul său alimente și lichidele necesare.
Alimentele protidice sau proteinele sînt de origine animală : ouăle,
carnea, peștele, laptele, brînza etc, sau de origine vegetală : legumele,
fructele, pîinea, cerealele.
Trebuie să avem un aport de proteine aproximativ de 1,5 g pentru
1 kg greutate corporală, adică 80-100 g proteine pe zi.
Dar alimentele protidice de natură animală sau vegetală sînt mai
mult sau mai puțin bogate în proteine.
De exemplu, un biftec conține aproximativ 17 g proteine la 100 g,
100 g pîine aproximativ 10 g, brînză 25-30%, peștele 22%,
carnea de vită 20% laptele 30%.
Astfel, meniul trebuie să fie de asemenea manieră aranjat încît să conțină
produse variabile, dar care să furnizeze pe necesarul de aproximativ
100 g proteine.
De aceea este bine ca în alcătuire regimului nostru să cunoaștem care ar fi
substanțele cele mai recomandate de la caz la caz și sînt produsele
în speță care conțin cantitățile necesare de aceste substanțe.
O insuficiență de proteine poate cauza edeme, în timp ce un exces al
acestora poate duce la o contractură uterină mai accentuată și în
final la o naștere mai dificilă.


Continuare partea a-2-a

Patologia Maturării Pubertare




PATOLOGIA MATURĂRII PUBERTARE


Avînd la bază o cauză patologică, pubertatea poate apărea mai devreme
sau mai tîrziu.
În cazul cînd apare înaintea vîrstei de 8 ani - la fete - sau 10 ani la băieți
- poartă denumirea de pubertate precoce.
Dacă, pe lîngă modificările somatice specifice pubertății se produce și
ovulația, respectiv spermatogeneza, se vorbește de pubertatea precoce
adevărată.
Alteori, cînd apar doar caracterele sexuale secundare, lipsind ovulația sau
spermatogeneza, atunci se vorbește de pubertatea precoce falsă.
Pentru ca evoluția pubertară să se desfășoare normal, trebuie respectate
anumite condiții : organismul să fie robust, ferit de oboseală, să existe
o bună funcționare a tuturor glandelor endocrine, iar alimentația să fie rațională.
Interacțiunile nu se limitează numai la domeniul corporal, ci starea
psihică poate avea și ea consecințe demne de luat în seamă.






Tulburările și Patologia Pubertății




TULBURĂRILE ȘI PATOLOGIA PUBERTĂȚII


În timpul perioadei de pubertate se produc în organism trei grupe de fenomene :

1.
Maturația fizică : în perioada puberală se încetinește creșterea în lungime, care a
fost pronunțată în anii ce preced pubertatea ; trunchiul devine mai larg și
gros, deci și o creștere în greutate.
În continuare creșterea se încetinește, dar nu încetează complet decît după 18 ani.


2. Maturația sexuală
Glandele endocrine prin secrețiile lor determinată manifestările pubertății ;
un rol important îl au glandele ovariene și suprarenale ; secreția de hormoni
ovarieni depinde de elaborarea hormonilor hipofizari, care la rîndul lor sînt
dirijați de sistemul nervos central, fenomen ce are la bază un anumit grad de
maturitatea a organismului.
Această maturitate poate fi apreciată fie prin dozări biologice și chimice ale
hormonilor, fie prin apariția osului sesamoid la nivelul policelui.
Dintre primele simptome ale pubertății putem aminti : creșterea mameleoanelor,
dezvoltarea mamară, pilozitatea pubiană, dezvoltarea organelor genitale externe,
pilozitatea exilară care precede cu cîteva luni prima menstruație.


3.
Evoluția și maturitatea psihică puberală se caracterizează prin trei grupe fenomene :

- necesitatea de analize, care nu se referă numai la propria persoană, ci se lărgește,
studiind alți oameni,societatea și tot ce-l înconjoară ; această analiză se facecu anumită
stîngăcie, fapt care duce uneori la negări, discuții violente etc.
Este perioada de entuziasm artistic, moral, pe care educatorii trebuie să o orienteze
și să nu o frîneze decît atunci cînd se conturează exagerări.
- Dezvoltarea inteligenței face posibilă raționamentele abstracte.
În mod destul de ciudat se observă în această perioadă o slăbire a randamentului școlar,
deoarece este tulburat efortul psihic.
Este de mare importanță prezența în această perioadă a unui bun pedagog care să sesizeze
dezorientarea tînărului, să-l ajute, fără a-l jigni sau pedepsi pentru rezultatele eventual
mediocre la învățătută.
- Liberarea de mediu familiar este o pornire la care tînărul ajunge prin descoperirea
mediului din jur.
Acesta este vîrsta confidențelor, a prieteniilor și uneori trezirea dragostei.





Variații ale Dezvoltării Pubertare ( Variațiile Caracterelor sexuale )




VARIAȚII ALE DEZVOLTĂRII PUBERTARE VARIAȚIILE CARACTERELOR SEXUALE )


Momentul și ordinea apariției diferitelor caractere sexuale pot fi variabile,
integrîndu-se însă în variațiile normale ale dezvoltării pubertare.
Asa de exemplu, la fetițe poate apărea dezvoltarea de timpurie a glandelor mamare.
fără să apară alte semne de maturare, ca apoi să regreseze de multe ori
spontan în decurs de cîteva luni sau cîțiva ani.
De asemenea, se întîlnește preponderent la fetițe, apariția precoce a pilozității pubiene,
dar ambele modificări sînt urmate ulterior de o dezvoltare normală.
La băieți, se pot întîlni în prepubertate sau chiar la începutul pubertății
unele trăsături feminine în ceea ce privește tipul fizic sau uneori dezvoltarea
caracterelor sexuale secundare să fie mult întîrziată, dar ajung să fie complet
recuperate în adolescență.
Mai rar se observă la fetițe unele semne masculine ca apariția trecătoare de
mustață sau coborîrea timbrului vocal.
Toate aceste variații sînt trecătoare și vor fi urmate de o dezvoltare normală.









Constituirea Pubertății


CONSTITUIREA PUBERTĂȚII

1. Pubertatea la băieți
2. Pubertatea la fete 


Pubertatea debutează cu apariția carecterelor sexuale secundare.
Începutul și durata ei depinde de următorii factorii : ereditare, constituția fizică, sex, condiții
de mediu ( alimentația, climă etc ).
Fenomenele ce caracterizează această perioadă se deosebesc la cele două sexe.
Astfel, la fete creșterea în înălțime este mai rapidă între 12-13 ani, se produce lărgirea
șoldurilor ; scheletul lor este mai slab, formele în general mai fine, creierul mai mic ca
al băieților, vocea mai înaltă.
Pubertatea se produce paralel cu creșterea și dezvoltarea generală, determinată fiind de
aceiași factori hotărîtor avîndu-l hormonii sexuali.

1.
Pubertatea la băieți.
Modificările puberale se petrec treptat începînd cu vîrsta de 10 ani și terminîndu-se la 16-17 ani,
cînd se ajunge la maturația sexuală de tip masculin.
Primul semn al acestei maturații sînt ejaculările care de obicei trec neobservate și de aceea
determină momentului în care se instalează maturitatea sexuală la băieți este mai dificilă.
La naștere, testiculii care s-au dezvoltat în cavitatea abdominală, vor fi coborîți în scrot,
deci îi vom găsi în mod normal la acest nivel.
După naștere, în anii următori - perioadă ,,neutră” din punct de vedere sexual - organele genitale
vor crește treptat, dar mai încet decît restul organelor corpului.
În jurul vîrstei de 10 ani, încep primele modificări în sfera genitală, observîndu-se o creștere
mai pronunțată a penisului și testicolelor.
La 12 ani crește laringele care va proemina pe fața anterioară a gîtului ( mărul lui Adam ).
La 13 ani continuă creșterea penisului și testiculelor apărînd pilozitatea pubiană, primul semn
evident al acestei perioade.
La 14 ani vocea se schimbă, îngroșîndu-se și se va forma vocea de adult.
În unele cazuri se constată la băieți o tumefiere a sînilor la începutul perioadei puberale.
Dacă dimpotrivă, persistă avînd dimensiuni apreciabile, trebuie să fim atenți deoarece
constituie dovada unor tulburări endocrine.
La 15 ani scrotul va avea o culoare mai înhisă, apare părul axial și mustața.
La această vîrstă intră în funcție spermatogeneza.
Erecțiile penisului vor apare mai frecvent, uneori pot fi urmate de eliminarea spermatozoizilor
și, deoarece aceasta are loc de obicei noaptea, se vorbește de ejaculare noctirnă.
Ejaculările se produc la intervale diferite ( 1-2 pe lună ) și permit astfel reînoirea continuă a
spermatozoizilor.
Ele sînt un fenomen normal care continuă pînă la creșterea unei activități sexuale regulate.
La 16-17 ani, pilozitatea feței se accentuează apare pilozitatea membrelor, pieptului etc.
În această perioadă deseori pot apărea, la nivelul feței mai ales, mici papule roșii care se pot
transforma în pustule cu puroi - coșuri - afecțiunea specifică pubertății și adolescenței
numită acnee juvenilă, cauzată de o serie de factori de ordin hormonal, alimentar, igienic etc.
Această afecțiune se ameliorează mult vara prin expunerea la soare și dispare de obicei după
3-4 ani.
În mod normal aceasta este ordinea instalării caracterelor sexuale secundare la băieți, dar pot
apărea și devieri tot în limite normale ca de exemplu mustața care poate apărea înaintea
dezvoltării organelor genitale.
Această perioadă se caracterizează și prin apariția caracterelor sexuale terțiare : impulsul
sexual începe să se contureze fiind mai exprimat decît la fete, intelectul începe să domine asupra sensibilității și sentimentelot.
În concluzie, pubertatea cu întreaga instabilitate psihologică și fiziologică ce o caracterizează
este perioada de trecere progresivă de la stadiul infantil spre cel tînăr și adult, cînd individual
îmbracă caracteristicile constituționale specific masculine, iar din punct de vedere fiziologic
este apt de reproducere.


2. Pubertatea la fete
La fetițe pubertatea începe cu apariția perilor pubieni, axiali și a menstruației și se situează
între 13-15 ani, cu o anumită variabilitate :
- cu 1-2 ani mai devreme decît la băieți ;
- în zonele calde mai timpuriu decît în cele teci ;
- la fetele din oraș mai repede decît la cele din sate.
În această perioadă apar și se accentuează caracterele sexuale primare.
Dacă pînă la 12-13 ani organele genitale cresc pe măsură ce crește organismul ( mai încet însă )
fără să exprime nici un semn de funcționare, de la această vîrstă organele genitale externe își
schimbă aspectul : vulva se orientează în jos, orificiul devine puțin aparent, buzele vulvei
își măresc volumul, colorîndu-se în brun, clitorisul crește și devine erectil.
Vaginul își schimbă poziția din vertical, cum a fost în prima copilărie, ajungînd oblic, se
alungește și capătă o reacție acidă.
Uterul, în primul an de viață, regresează și abia la 9 ani ajunge din nou la dimensiunile
nou-născutei.
După vîrsta de 10 ani, creșterea se accelerează schimbîndu-se și forma care ia aspect de pară.
Celulele mucoasei uterine se diferențiază pentru a putea permite la momentul oportun
cuibărirea oului.
Ovarul și trompele se lărgesc, ovarele cresc treptat atingînd după 10 ani forma și mărimea
unei migdale.
Cele două ovare ale fetiței nou-născute conțin circa 400 000 foliculi cu ovule, care rămîn
nemodificați pînă la pubertate, cînd se maturează și începe ovulația lunară.
Secreția ovariană începe în jurul vîrstei de 10 ani, iar ovarele vor emite cîte un ovul
fecundabil în jurul vîrstei de 12-14 ani.
În cursul acestui interval apar și menstrațiile care, fiind anovulare, fecundația nu este posibilă.
Caracterele sexuale secundare apar după vîrsta de 6 ani cu accentuarea deosebirilor somatice
dintre fete și băieți.
La fetițe formele sînt mai rotunjite, bazinul se lățește, ceea ce are ca urmare rotunjirea
șoldurilor ( 9 ani ), iar băieții sînt mai musculoși.
Sînii se modifică mult mai devreme.
Creșterea lor poate începe în jur de 7-8 ani, deci înaintea apariției perilor pubieni.
Frecvent însă creșterea sînilor începe la 9 ani.
Crescînd în volum sînii iau la început forma și mărimea unei portocale mici, apoi a unei pere
și devin sferici doar în perioada finală a maturației lor.
În același timp sînul se pregătește discret pentru viitoarele lui funcțiuni, canalele galactofore
cresc ca număr și mărime.
În multe cazuri, odată cu primele menstruații, se observă ieșind din sfîrcuri picături mici
de lichid alb-albăstrui cu compoziția apropiată de cea a laptelui.
Deseori dezvoltarea volumului sînilor este însoțită de fenomene dureroase ca :senzațiile de
apăsare pe piept, mîncărimi.
Declanșarea pubertății este prevenită în termen scurt de dezvoltarea sînilor, precum și de
modificările sistemului pilos ; părul pubian și axilar este la început rar, aspru, iar apoi des,
moale și începe să se încrețească ; extinderea părului pe restul corpului este mai discretă
decît la băieți ; se poate remarca totuși apariția unui puf deasupra buzei superioare care dispare
de obicei la 16 ani.
Corpul fetei se transformă deci înspre tipul feminin.
În jurul vîrstei de 14 ani apare de obicei prima menstruație.
Aceasta este anunțată de o scurgere vaginală albicioasă ( leucoree ), chiar pătată cu puțin
sînge, precum și de o senzație de durere în abdomenul inferior, care deseori se poate confunda cu apendicita.
La început, menstruația survine la intervale neregulate, dar după cîteva cicluri sa va stabili
o anumită ritmicitate, iar în al 16-17-lea an devine regulată.
În această perioadă poate apărea și la fete acneea, fiind incriminate aceleași cauze
ca și la băieți.
Spre deosebire de bărbat, aspectul somatic al femeii se caracterizează prin înălțime mai mică,
sistemul osos mai fragil, bazin cu diametrul mai lat decît al umerilor, coapsele se ating
pe fața lor internă, fața mică, cu o expresie copilăroasă, musculatura scheletică mai
puțin dezvoltată, iar țesutul gras mai bine reprezentat.
Vocea rămîne deschisă, pielea acoperită cu puf fin, pilozitatea pubiană și sînii dezvoltați.
Caracterele sexuale terțiare, la fete, sînt mai pregnante : sensibilitatea, imaginația și
emotivitatea sînt mai accentuate.
Apare impulsul sexual care însă nu este atît de brutal ca la băieți.




Dezvoltarea Prepuberală




DEZVOLTAREA PREPUBERALĂ



Este cuprinsă între 10-13 ani și este perioada care pare să anunțe modificările pe care
le va determina pubertatea în curînd.
Pînă la această vîrstă creșterea în înălțime și greutate se desfășoară armonios, toate
organele interne se dezvoltă normal, cu excepția organelor sexuale, parcă adormite,
care par a se desolidariza de asamblul corpului.
Odată cu depășirea vîrstei de 10-11 ani, cu începerea etapei prepuberale, situația se
schimbă :
- Creșterea pînă atunci armonioasă și neîntreruptă ( de la 1 an un cm și 1/4 pe lună ),
nu numai că se încetinește, dar devine nearmonioasă și întîmplătoare ; dezechilibrul
creat poate deveni caricatural, producînd suferințe în amorul propriu al tinerilor ;
- Acumularea grăsimilor, depozitarea lor sub piele, asociată cu stagnarea creșterii,
pot face să apară o falsă îngrășare, dar uneori poate apare și contrariul, adică o
dezvoltare insificientă a musculaturii la cei înalți, apărînd o falsă slăbire alarmantă.
- La nivelul aparatului respirator se remarcă o scădere simțitoare a frecvenței mișcărilor
respiratorii de la 30 la 20 pe minut, iar tipul de respirație se apropie de cel al adulților,
adică o respirație toracică ( cu pieptul ) la băieți și toracoabdominală la fete.
- vocea intră și ea în schimbare, mai ales la băieți ca apoi să se stabilizeze la adult.
Ansamblul transformărilor din această perioadă pot favoriza deformări ale scheletului,
piciorul plat, dezechilibrul bazinului etc.
În această prepuberală îngrijirea familiei este determinată de faptul că, deși în sfera
genitală nimic nu lasă să se prevadă izbucnirea pubertății, se constată totuși încetinirea
dezvoltării generale.
Pentru a ajuta la moboilizarea tuturor resurselor din această perioadă specială, familia
trebuie să aibă în vedere trei obiective : copilul să fie prevenit de transformările
psihologice și anatomice ce se vor produce, să fie bine hrănit și odihnit.





Despre Pubertate




DESPRE PUBERTATE




Pubertatea este perioada de vîrstă în care se produce maturația sexuală.
Cuvîntul derivă din latinescul ,,pubescere„ - a se acoperi de păr.
Ea începe cu apariția părului pubian, și se încheie cu producerea
primei ovulații la fete, iar la băiat cu prima ejaculare.
Perioada pubertății este cuprinsă între 13-15 ani și se carecterizează
prin instabilitate psihică și organică și o mică rezistență la agresiunile
externe.
Deoarece în această perioadă îmbolnăvirile sînt mai frecvente, mai
ales la fetițe, medicii, școala și familia trebuie să-i acorde mai multă
importanță și atenție.
Astfel, boli ca : varicela, scarlatina, difteria etc.
Sînt frecvente și pot avea repercursiuni asupra dezvoltării ulterioare.

Dezvoltarea prepuberală

Constituirea pubertății








Fecundația



FECUNDAȚIA


Pentru ca viața să se transmită, pentru ca să se formeze o nouă ființă, este necesară
unirea celor două celule sexuale specializate pentru funcția de reproducere :
spermatozoidul ovulului.
Acest proces poartă numele de fecundație.
Spermatozoidul pătruns în citoplasma ovulului își pierde coada care se absoarbe.
Capul spermatozoidului, în care se găsește nucleul, se unește cu nucleul ovulului
și în acest moment ia naștere oul, o nouă ființă și sarcina începe.
Fiecare nucleu celular conține așa-numiții cromozomi, care sînt purtătorii substanței
ereditare a organismului din care provin.
Fiecărei specii îi este caracteristic un anumit număr de cromozomi, spre deosebire de celulele
sexuale care au numai 23.
În celula ou, fiecărui cromozom matern îi corespunde un cromozom patern cu aceeași formă,
structură și funcție genetică.
În acest fel numărul de cromozomi caracteristic speciei umane - 46 - se reface.
Materialul genetic se menține astfel neschimbat cantitativ, dar, prin formarea de recombinații,
se deosebește atît de cel patern, cît și de cel matern.
Cromozomii conțin particule mici numite gene, care sînt liniar ( peste 100 000 pe un cromozom )
și care reprezintă unități funcționale genetice cu un rol în transmiterea caracterelor ereditare.
Lor le datorăm nu numai sexul, dar și conformația corpului, culoarea părului, ochilor etc.
Prin contopirea celor două nuclee se formează noua celulă oul uman.
Din acest moment începe și diviziunea lui, la început în două, apoi în patru și așa mai deperte
în progresie aritmetică oul ajungînd la aspectul de mură, de unde și numele de morulă care se
dă acestui stagiu.
Oul în curs de segmentare se îndreaptă către uter, împins fiind de mișcările contractile ale
trompei și prin mișcările cililor vibratili.
Sînt necesare 3-4 zile pentru ca să ajungă în cavitatea uterină.
Trei zile după aceea el plutește liber în secreția uterului, a cărui mucoasă este pregătită să-l
primească și a cărui strat muscular este hipoton, hipocontractil datorită progesteronului.
Abia în ziua a șasea a ovulației, deci aproximativ a 21-a zi a ciclului menstrual, oul ia contact
cu mucoasa uterină.
În acest interval de timp oul a trecut într-o etapă superioară a segmentării, aceea de blastulă.
În această etapă se produce nidația adică cuibărirea oului în mucoasa uterină, în care pătrunde
grație proprietăților învelișului lui și în care își creează o mică cavitate numită camera
ovulară al cărui orificiu se astupă cu un cheag.
Începe acum o nouă fază de dezvoltare ; de unde pînă acuma celulele divizate erau egale ca
mărime și formă, ele se diferențiază, începe formarea foițelor embrionare primare, din
care iau naștere toate țesuturile și organele corpului.
În plus se formează aparatul de fixare și hrănire a noii ființe, care este placenta.




Fiziologia Procreației - Reproducerea




FIZIOLOGIA PROCREAȚIEI - REPRODUCEREA


Spermatozoizii, depuși în vagin în timpul actului sexual, ajung în contact nemijlocit
cu orificiul extern al colului uterin ( gura colului ).
Ei sînt separați încă de ovul printr-o distanță de aproximativ 20 cm.
Acest parcurs este străbătut rapid prin mișcările active ale spermatozoidului și prin
aspirația exercitată de organele genitale ale femeii.
La mijlocul intervalului ce astupă canalul colului își schimbă caracteristicile și devine mai
transparent și mai apos, permițînd astfel trecerea mai ușoară a spermatozoizilor.
Acest mediu este și alcalin deci prielnic viețuirii lor.
Deci din vagin numai un număr redus de spermatozoizi vor pătrunde în canalul
cervical, număr care scade mereu pe măsură ce își continuă drumul spre întîlnirea
pe care o are cu ovulul la nivelul 1/3 externe a trompei.
În trompă, spermatozoizii înoată contra curentului lichidian și se pare că acest curent
le arată drumul.
Pe de altă parte, există o atracție de natură chimică între spermatozoizii și ovulele
mature de aceeași specie.
Calea pînă la ovul este îngreunată de multe obstacole fizice și chimice, ca și cum
pretențiosul ovul și-ar pune la încercare mulțimea de pretendenți pentru a-l alege pe
cel mai rapid, pe cel mai viguros.
Spermatozoidul este un mare sprinter.*
El este de 100 de ori mai mic decît un ovul, de 10 000 de ori mai mic decît o gămălie de ac.
cu toate acestea reușește să străbată distanța de 20 cm, ajungînd la întîlnire în aproximativ
2 ore ( are o viteză de 2-3 mm/minut ).
Dinalul cursei reunește la sosire abia un număr de aproximativ 6000 de spermatozoizi din totalul
de 60-120 milioane, restul se pierd pe drum și mor.
Acești ultimi spermatozoizi dau asaltul final aspra ovulului.
Cei mai vioi reușesc să-și împlînte capul în membrana care înconjoară ovulul.
Unul dintre aceștia - învingătorul - reușește să străbată membrana de înveliș în
întregime, penetrînd în masa ovulului.
În acest moment ovulul secretă o substanță care îl face impenetrabil la ceilalți spermatozoizi
care vor muri.
,,Vai de cei învinși”.
În cazul în care după ovulație spermatozoidul lipsește la întîlnire, ovulul nefecundat va muri,
de asemenea.
Cu toate acestea, el continuă drumul spre uter fiind mobilizat de cili, mici firișoare
ale mucoasei trompei.
Peste cîteva zile uterul va primi ovulul devenit inutil, pentru a cărui găzduire s-a pregătit
timp de o jumătate de lună și-l va expulza cu ocazia menstruației.







Modificări Ciclice Generale ale Organismului Feminin





MODIFICĂRI CICLICE ALE ORGANISMULUI FEMININ



În natură factorii de mediu exercită o puternică influență asupra plantelor și animalelor.
Seccesiunea ritmică a anotimpurilor, prin variațiile de lumină, de temperatură și de
umiditate, imprimă un anumit ritm biologic proceselor fundamentale din întreaga
lume vie.
Dar, cu cît o viețuitoare este mai evoluată pe scară biologică, devine mai puțin dependentă
de factorii de mediu.
La maimuțe ca și la femei, ritmul sexual este independent de factorii de mediu și de activitatea sexuală.
Odată cu pubertatea se instalează o activitate ritmică hipofizo-ovariană, coordonată de o regiune a creierului numită hipotalamus.
Ritmicitatea în succesiunea ciclurilor genitale se manifestă prin apariția periodică a ovulației
la nivelul ovarului, prin descuamarea periodică a mucoasei uterine, prin modificările
mucoasei vaginale.
Activitatea aceasta ciclică are la femeie un ritm caracteristic săptămînal.
Într-adevăr, ciclul ovarian și uterin durează patru săptămîni, faza foliculinică și luteinică,
două săptămîni.
Durata unei sarcini se întinde pe 40 de săptămîni.
Pînă nu de mult se considera că există o legătură între fazele lunii și menstruație.
Astăzi este definitiv stabilit că ciclismul genital este datorat hipotalamusului - porțiunii
din creier despre care am amintit și care ar fi sediul centrilor sexuali.
Hipotalamusul este controlat și el de niște centri nervoși superiori.



Vaginul




VAGINUL



Constituie organul de copulație al femeii, este un organ de trecere și servește pentru recepția
și depozitarea spermei.
Prin el se scurg sîngele menstrual și secrețiile din uter și trompe ; prin el trece copilul cînd se naște.
Datorită mediului său acid, are o funcție de protecție antimicrobiană.
S-a stabilit că aciditatea vaginală este în funcție de secreția de estrogeni ; ea scade în stările
de carență foliculică.
În vagin există în mod normal o anumită floră microbiană, formată în cea mai mare parte
dintr-un microb care poartă numele descoperitorului său : bacilul Doderlein.




Schema modificărilor ciclice ale mucoasei uterine, a foliculului și corpului galben în corespondența lor în timp.


Pararelă între procesele din ovar și cele din mucoasa uterină după fecundarea oului.





Aceasta nu este patogen  - adică cauzator de boală - el participă la metabolismul vaginal,
eliberînd acid lactic, care influențează aciditatea vaginală.
Aciditatea vaginală normală are un pH 4,5-5 și ea condiționează la rîndul ei flora vaginală.
În anumite stări patologice, în care aciditatea vaginală scade, în vagin se dezvoltă și
alți microbi.
Sub influența hormonilor ovarieni mucoasa vaginală suferă modificări ciclice.
Elementele de descuamare vaginală, recoltate și studiate la microscop, oglindesc gradul
impregnării hormonale a acestui segment al aparatului genital.
În mod normal celulele straturilor superficiale ale mucoasei vaginului se descuamează formînd,
împreună cu o cantitate mică de lichid rezultatul din peretele vaginal precum și cu secrețiile
celorlalte organe genitale, secreția vaginală albicioasă și în cantitate mică.

Fiziologia glandei mamare care, îndeplinind un rol mai mult estetic în afară de sarcină,
își îndeplinește rolul biologic numai odată cu sarcina și mai ales după nașterea copilului.
Sub influența hormonilor ovarieni, la nivelul glandei mamare se produce o dezvoltare a țesutului
glandular și a canalelor evacuatorii.
Corespunzător concentrațiilor crescute ale acestor hormoni, către sfîrșitul fiecărei
jumătăți de ciclu menstrual, parenchimul glandular primește mici impulsuri de creștere,
care produc uneori la femeie o senzație neplăcută de tensiune dureroasă la nivelul sînilor.
Gradul și importanța subordonării funcționale a parenchimului glandular față de hormonii
ovarieni se manifestă cel mai evident abia la graviditate.
Cantitatea mai mare de hormoni sexuali secretați de către placentă, determină o creștere
mai accentuată a glandei mamare, pregîtind-o pentru misiunea de mai tîrziu de secreție a laptelui.
Cît timp însă glanda mamară este supusă acestor impulsuri de creștere, celulele care au rol
în secreția laptelui rămîn într-o stare de repaus funcțional.
La formarea laptelui propriu-zis se ajunge abia după expulzarea placentei, după naștere,
cînd are loc o scădere marcată a concentrației hormonilor sexuali în sîngele mamei.
Acum, sub influența unui hormon hipofizar numit prolactină, are loc declanșarea secreției lactate.
Trebuie menționat că la acest proces participă și alte glande endocrine ca tiroida și
corticosuprarenală.
Menținerea lactației în continuare în timpul perioadei de alăptare este determinată
în mor reflex de actul sugerii.
Odată cu dispariția excitantului reprezentat de supt, lactația încetează în cîteva zile.
Evacuarea laptelui, se produce pe de o parte în mod pasiv, ca urmare a suptului, iar pe
de altă parte există și mecanisme active, cum ar fi contracția musculaturii canalelor
glandei mamare și a mamelonului sub influența tot a unui hormon hipofizar - ocitocina.





Uterul și Menstruația




UTERUL  ȘI MENSTRUAȚIA


Ca efect al acțiunii hormonilor ovarieni, estrogenii și progesteronul, la nivelul uterului
se produc modificări ciclice de natură structurală și funcțională.
Cele mai importante dintre acestea se petrec la nivelul stratului intern mucos - endometru
care este pregătit în fiecare lună pentru cuibărirea ovulului fecunfat.
În prima jumătate a ciclului menstrual ( considerînd că ovulația împarte ciclul menstrual
în două ) mucoasa endo-uterină se îngroașă sub influența estrogenilor ; glandele devin mai numeroase și influența estrogenilor ; glandele devin mai numeroase și sinuoase, crește vascularizația.
În a doua jumătate a ciclului, după ovulație, sub influența progesteronului apare și o
activitate secretorie ( a glandelor ).
Dacă ovulul nu a fost fecundat, mucoasa uterină pregătită pentru a primi oul, va suferi modificări
regresive : vasele sanguine se rup și sîngerează, mucoasa se dezlipește și se elimină,
realizînd menstruația.
Prima menstruație - menarha - apare în jurul vîrstei de 12-14 ani, prezentînd însă variații
individuale foarte mari.
Apariția menarhei nu conferă însă fetiței și calitatea de a procrea, primele menstruații fiind
anovulatorii.
Menstruația este o pierdere de sînge produsă prin necroza mucoasei uterine ; apare ritmic
de la pubertate pînă la menopauză ( cu excepția perioadei sarcinii și a cîtorva luni de lăuzie ).
Hemoragia menstruală durează în medie 3-5 zile în care timp se pierde aproximativ
50-100 ml sînge/zi.
Sîngele se elimină periodic prin contracțiile uterului, el este incoaguabil, iar sîngerarea
este indoloră.
Din punct de vedere hormonal se consideră că estrogenii, prin scăderea lor bruscă, sînt
cei mai importanți în determinarea producerii menstruației.






Fiziologia Organelor Genitale Feminine




FIZIOLOGIA ORGANELOR GENITALE FEMININE


Organele genitale feminine au următoarele funcții importante : ovarele au funcția gametogenă,
celulele sexuale feminine ( ovulele ) tot ele au și o funcție endocrină secretînd, sub influența
unei glande situate la baza creierului, hipofiza, hormonii sexuali feminini - estrogenii și
progesteronul ; trebuie menționat că ovarul secretă și hormoni sexuali masculini - androgeni
care au rol în modelarea caracterelor sexuale feminine.
Vaginul este un canal ( recipient ) adaptat pentru primirea celulelor sexuale masculine -
spermatozoizii.
Trompele servesc ca loc de întîlnire și unire a celulelor sexuale feminine și masculine.
Uterul reprezintă căminul în care se adăpostește tînărul ou uman, în care găsește toate
condițiile unei bune dezvoltări pînă la maturizarea lui.
Tot uterul este acela care elimină fătul apt pentru existența în mediul exterior, perticipînd în cea
mai mare măsură la mecanismul neșterii.


Ovarele

Am amintit în rîndurile anterioare că în ovarele femeii se dezvoltă celulele sexuale feminine,
ovulele, care sînt celule sferice, cu dimensiunile cele mai mari dintre toate celulele
organismului, fiind la limita vizibilității cu ochiul liber.
Ovulele se dezvoltă în așanumiții foliculi ovarieni care, după gradul lor de maturizare, poartă
numele de foliculi primordiali, primari, cavitari, cavitari maturați și maturați ( preovulativi ),
sau foliculi de Graaf.
Cele două ovare ale fetiței nou-născut conțin circa 400 000 de foliculi care rămîn nemodificați
pînă în perioada pubertății cînd începe maturarea lor.
Pentru fiecare ciclu menstrual normal se dezvoltă numai un felicul care va deveni corp galben.
Dezvoltarea sa durează 12-14 zile trecînd prin stadiile amintite.
Ceilalți foliculi care vor atinge și ei un anumit stadiu de dezvoltare, vor degenera.
Foliculul maturat se va rupe spontan într-o zonă mai slab vascularizată de la suprafața sa.
Acesta reprezintă ovulația și constă în expulzarea ovulului antrenat de lichidul folicular.
Ovulația se produce cître mijlocul perioadei intermenstruale sau mai exact există un raport
direct între ovulație și debutul ciclului următor, pe care îl precede cu 14-15 zile.
Ovulația este independentă de contactul sexual putînd avea loc însă influența unor factori senzoriali
și psihici și în alte zile ale ciclului menstrual, decît în cele așteptate.
Se pare că fiecare ovar alternează lunar în privința ovulației ; ea se succede ciclic în toată
epoca sexuală a femeii, cu excepția celor 9 luni de sarcină și a cîtorva luni din lăuzie.
După ovulație foliculul rupt se va transforma profund.
Zona de ruptură se acoperă cu un cheag de fibrină și se închide cicatriceal.
Se formează o veziculă, punct de plecare a unei noi glande endocrine - corpul galben -
care va fi răspunzătoare de secreția hormonului progesteron.
Dacă nu are loc fecundația, evoluția acestuia se va face spre fibrozare, dînd un corp albicios ce
se va șterge în lunile următoare - corpul albicans.
Dacă are loc fecundația și apoi fixarea oului n uter, corpul galbel va persista și se va hipertrofia formînd corpul galben gravidic, care va asigura echilibrul endocrin al gravidității în
primele trei-patru luni de sarcină.
Dezvoltarea foliculului de la stadiul de folicul primordial pînă la cel de folicul maturat
și apoi ovulația, se face sub influențe neuro-hormonale ( endocrine ), prin intermediul unui hormon
secretat de glanda hipofiza și numit prescurtat F.S.H. a cărui secreție crește începînd din a doua
zi a ciclului menstrual.

Folicul de Graaf.    poezii-literare.ro




F.S.H-ul nu este capabil însă să producă singur maturarea foliculilor și să transforme în
corp galben.
Pentru aceasta este necesară prezența și acțiunea hormonului luteinizant, numit
prescurtat L.H.
La femeia adultă se poate distinge la nivelul hipofizei două faze funcționale constituind
ciclul hipofizar : faza secreției de F.S.H. și cea a predominenței L.H-ului.
În prima fază la nivelul ovarului, se va produce secreția de hormoni estrogeni de către
celulele de la periferia foliculilor.
Ovulația corespunde nivelului maxim de secreție a estrogenilor ( foliculinei ).
În a doua fază, la nivelul ovarului există o predominență de progesteron, secretat, după cum
am văzut, de către corpul galben.
În timpul persistenței corpului galben există o inhibiție a celorlalți foliculi.
Rrgresiunea corpului galben antrenează apariția menstruației cu care ocazie începe un
nou ciclu ovarian.
Regresiunea corpului galben este datorită inhibiției secreției de hormoni hipofizari, ca
urmare a creșterii activității progesteronice ( luteinice ).
Trebuie să mai amintim aici că, în momentul ovulației, secreția de estrogeni fiind la nivel
maxim, acțiunea congestivă a acestora asupra receptorilor genitali și extragenitali
determină unele manifestări ca : dureri lombo-abdominale, tumefierea dureroasă a
sînilor și uneori chiar o mică hemoragie prin vagin.
Totalitatea acestor simptome formează așa-numitul sindrom intermestrual.
După ovulație, ovulul este captat de franjurile pavilionului trompei și condus în interiorul
acesteia.
Trebuie să reținem că, după aproximativ 12 ore de la ovulație, ovulul nu mai este fecundabil.
Întîlnirea ovului cu spermatozoidul se realizează în treimea externă a trompei - ampula tubară
reprezentînd și locul unde se efectuează în mod obișnuit fecundația.



Uterul și Menstruația

Vaginul

Fiziologia procreației - reproducerea


Fiziologia Organelor Genitale Masculine




FIZIOLOGIA ORGANELOR GENITALE MASCULINE



Uretra este, după cum am mai amintit un conduct care servește la expulzia
urinii și a spermei.
Un sfincter striat care poate contracta voluntar împarte uretra în două porțiuni :
anterioară și posterioară, deosebite anatomic și funcțional.
Acest sfincter este închis în intervalul dindre micțiuni iar prezența sa ajută ca
secrețiile patologice din uretra anterioară să se scurgă înfară.
În stare de repaus canalul uretrei este virtual, pereții săi tapetați de mucoasă fiind
alipiți unul de celălalt.
Mucoasa uretrei are glande care produc o secreție alcalină, necesară menținerii stării
ei de umiditate.
În timpul micțiunii mușchiul vezical se contractă pentru a expulza urina.
Sfincterul neted, situat la nivelul uretrei posterioare, și cel strial se relaxează uretra
anterioară se deschide pentru a lăsa drum liber urinii.
Erecția este provocată de acumularea de sînge în corpii erectili.
Ea constituie au act reflex care are un centru în măduva spinării coordonat de centrii
nervoși superiori.
Erecția este provocată de excitații periferice, mai ales din zonele genitale și cerebrale.
Ejacularea se produce prin contracția veziculelor seminale, a sfincterelor uretrei și a
mușchilor perineali.
Sperma este împinsă din veziculele seminale în uretra posterioară unde se acumulează
sub presiune.
Relaxarea bruscă și intermitentă a sfincterului striat duce la proiectarea sacadată a
lichidului spermatic.
Prostata este o glandă sexuală accesorie care are o secreție externă.
Există o secreție de repaus și una activă.
Secreția de repaus este redusă cantitativ și este independentă de excitațiile sexuale,
spre deosebire de cea activă, care depinde de acestea.
Secreția prostatică contribuie atît cantitativ cît și calitativ la formarea spermei.
Testicului este elementul de bază al aparatului masculin de reproducere.
El este situat, după cum am văzut, în scrot care are rolul de a înveli și proteja glanda
sexuală mascilină.
Prin dispoziția sa scrotul contribuie la menținerea unei temperaturi optime desfășurării
unei activității normale a testiculului.
Funcția endocrină a testiculului constă în secreția de testosteron care imprimă organismului
caracterele sexuale masculine.
Secreția testosteronului este dependentă de hormonii stimulați ai glandelor sexuale masculine
secretați de către hipofiză.
Funcția gametogenă de formare a spermatozoilor reprezintă contribuția masculină la
perpetuarea speciei.
Spermatozoizii sînt produși de către celulele tubilor seminiferi testiculari.
Ei sînt filiformi, flagelați cu o lungime de 50-60 de microni și sînt animați în stare vie
de mișcări ondulatorii.
Sînt formați din trei părți :
- cap - în stare se băsește nucleul ;
- corp - care conține substanțe nutritive antrenate se spermatozoid în ovul și
- coadă.
Spermatozoidul adult are două proprietății principale :
motilitatea și puterea fecundată.
Spermatozoidul, celula sexuală masculină    poezii-literare.ro



Motilitatea este influențată de temperatură și pH-ul mediului.
Temperatura ridicată și mediul acid îi omoară.
Fecundabilitatea ține de volumul spermei, de numărul de spermatozoizi pe cmc, de procentul
formelor normale, de gradul și durata motilități.
Vitalitatea spermatozoizilor persistă rareori peste 48 de ore de la emisiune.
Lichidul fecundant sau sperma este gelatinos, ușor alcalin și conține spermatozoizii
eliminați în cantitate de 60-120 de milioane/cmc cu fiecare ejaculare.
Este un produs de secreție al testiculului, apididimului, canalelor și glandelor anexe ale aparatului
genital masculin.
Conține în afară de spermatozoizi :  apă, celule descuamate, granule pigmantare, concrețiuni
grăsoase, cristale de spermină.
În capitolele următoare vom vedea ce se va întîmpla mai departe cu spermatozoizii depuși
prin coit în vagin.












Organele Genitale Masculine



ORGANELE GENITALE MASCULINE



Spre deosebire de organele genitale feminine, aparatul genital masculin are o poziție
mai puțin apărată, mai externă fiind exvaginat, extraperitoneal, subtegumentar.
El are mai mult misiunea să transporte și să depună spermatozoizii ( celulele sexuale
masculine ) într-un loc bine ocrotit ( organismul feminin ) în vederea fecundării, dezvoltării și
nașterii unei ființe noi.
Organele genitale masculine au unele părți corespunzătoare celor feminine, dar cu rol deosebit și
anume acela de a completa, de a întregi misiunea organelor genitale feminine în
procesul de generare a urmașilor.

Organele genitale masculine. Secțiunea anteroposterioară.     poezii-literare.ro



Astfel ovarelor le corespund cele două glande sexuale masculine - testiculii - care au un rol
germitiv, producător de celule sexuale masculine - spermatozoizii - și un ro hormonal producînd
hormonul sexual masculin - testosteronul.
Cei doi testiculi se află în partea de jos a regiunii genitale într-o pungă a pielii, cutată, acoperită
cu păr, denumită scrot.
La copil și adolescent, dimensiunile testiculului sînt foarte reduse, la pubertate el crește brusc,
pentru a scădea din nou la bătrînețe, prin atrofie.
Țesutul testicular este o pulpă moale, semifluidă, conținută într-un înveliș fibros care îi dă o
consistență mai mult sau mai puțin fermă.
Țesutul propriu testicular este format din așa-numitele canicule seminifere, locul de
formare al spermatozoilor și dintr-un țesut interstițial răspunzător de secreția endocrină,
testosteronul, hormonul sexual masculin.
Epididimul acoperă testiculul pe partea sa dorsală și cranială, are o lungime de aproximativ 5 cm
și conține un conduct colector al canaliculelor seminifere.
El se continuă cu canalul deferent ; prin intermediul acestui canal, cu o lungime de 25 cm,
celulele sexuale masculine ajung la nivelul unei glande numită prostată.
Prostata este situată între vezică și rect, într-o lojă specială numită loja prostatei ; la bărbatul
adult are o greutate de aproximativ 20-25 g și o formă de con turtit dinainte înapoi.
Prostata este formată dintr-un țesut glandular, fibre musculare și un țesut spongios.
Toate acestea înconjoară uretra, avînd o dezvoltare mai mare pe fața posterioară și laterală a ei.
Glandele prostatice participă prin secreția lor la formarea spermei.
Imediat deasupra bazei prostatei se află situate  veziculele seminare al căror volum variază
în funcție de perioada de activitate genitală, fiind mai dezvoltate la adult ;
ele pot fi considerate ca un diverticul al porțiunii terminale ( amplulare ) a canalului deferent.
Pe secțiune, veziculele seminale apar ca niște cavități împărțite în numeroase cămăruțe
pline cu lichid spermatic la care se adaugă secreția proprie a glandelor veziculelor.
Penisul se găsește în partea de kos a regiunii perineale.
Urmează inițial o direcție ascendentă, ușor oblică, iar la nivelul simfizei pubiene se
desprinde de perineu devenind liber și constituind penisul propriu-zis.
Are o lungime de 10-12 cm și o circumferință de 7-8 cm ; în stare de erecție aceste
dimensiuni cresc.
Extremitatea anterioară a penisului poartă numele de gland și are aspectul unei proeminențe conice.
La vîrful glandului este așezat meatul urinar, extremitatea terminală a ultimei porțiuni canaliculare,
comună organelor urinare și genitale, uretra.
Glandul este separat de restul penisului printr-un șanț, numit balano-prepuțial și este acoperit în stare de repaus ( anerecție ) de un manșon cutaneo-mucos, numit prepuț.
Între prepuș și gland se află o cavitate virtuală în care se pot aduna secrețiile glandelor
învecinate determinînd inflamații.
Penisul este alcătuit din organele erectile și învelișurile lor.
Organele erectile sînt reprezentate de corpii cavernoșii ( drep și stîng ) care ocupă fața
dorsală a penisului și de corpul spongios.
În timpul erecției acești corpi devin turgescenți, umplîndu-se cu sînge.
Penisul este străbătut pe aproape toată lungimea sa de uretră, canal de evacuare a urinii ;
tot pe aici sînt proiectați sub presiune spermatozoizii conținuți în lichidul spermatic,
prin actul numit ejaculare.
Cu acest prilej de produce închiderea uretrei spre vezică urinară cu ajutorul unui
sfincter care comprimă uretra împiedicînd amestecarea spermei cu urina.
În stare de erecție a penisului, organele genitale masculine sînt pregătite pentru actul
sexual ( unire cu organele genitale feminine ), în timpul căruia spermatozoizii conținuți
în lichidul spermatic vor fi proiectați în interiorul organelor genitale feminine
( în vagin ).





Anatomia Organelor Genitale Feminine și Masculine




ANATOMIA ORGANELOR GENITALE FEMININE ȘI MASCULINE


Corpul omenesc este format din mai multe organe, fiecare avînd un rol bine determinat.
Ele sît astfel angrenate structural și funcțional încît crează un tot unitar, coordonat de
sistemul nervos central pe căi nervoase și hormonale.
Organele genitale ( organele de reproducere, de înmulțire ) au funcția principală de a
asigura perpetuarea speciei umane, de a asigura urmași.
Aceste organe sînt deosebite la cele două sexe, feminin și masculin, atît în ceea ce
privește structura cît și modul în care își îndeplinesc funcția.
În cadrul acestui capitol com vedea pe scurt modul în care sînt formate și cum funcționează
organele genitale feminine și masculine.
De asemenea, vom face cunoștință cu primele noțiuni legate de formarea și dezvoltarea
oului uman - produs al unirii celulei sexuale feminine ( ovulul ) cu celula sexuală masculină
( spermatozoidul ).


1.

Organe Genitale Feminine


Organele genitale feminine se împart după situația lor în organe externe și interne.
Organele genitale externe - sînt așezate în partea dinainte și de jos a trunchiului,
unde se află vulva care are forma unei despicături orientate antero-posterior
( dinainte-înapoi ).
Ea reprezintă deschiderea în afară a organelor genitale ( poza 1 )

poezii-literare.ro Organele genitale externe la virgină


Vulva este formată din formațiunile labiale, alcătuite din buzele mari și buzele mici.
Buzele mari ( labiile mari ) sînt pliuri cutaneo-mucoase ovoidale, alungite, prezentînd o
față externă cutanată acoperită cu peri și o față internă mucoasă, care conține numeroase
glande sebacee a căror secreție formează smegma vulvară.
Labiile mari se reunesc la cele două extremități formînd o comisură anterioară și una posterioară.
Comisura anterioară, mai puțin evidentă, se continuă cu o proeminență rotunțită
acoperită cu păr care poartă numele de muntele pubian ( al lui venus ).
Comisura posterioară, mai evidentă, poartă numele de furculiță și este separată de anus
printr-o distanță de 2-3 cm.
Buzele mici ( labiile mici ), situate în interiorul celor mari, sînt reprezentate de două pliuri
cutanate fine cu aspect de mucoasă.
Fețele lor interne sînt în raport intim închizînd intrarea în vagin.
Extremitățile lor anterioare participă la formarea frîului și capișonului clitoridian, iar
extremitățile posterioare formează gropița naviculară.
Spațiul interlabial este despicătura în formă de pîlnie dintre buzele mici și are dimeniuni
variabile după cum este vorba de o femeie care a născut sau nu.
La baza acestei pîlnii se află următoarele elemente.
- vestibulul de formă triunghiulară, mărginit lateral de buzele mici și anterior de clitoris
( vîrful triunghiului ).
- meatul urinar situat la aproximativ un centimentru sub clitoris, la mijlocul bazei
triunghiului vestibular, reprezintă punctul terminal al căilor urinare, locul de unde se
produce eliminarea urinii în timpul actului micțional ( de urinare ).
- orificiul inferior al vaginului diferă după cum este vorba de o virgină, de o nulipară
sau multipară, la virgină orificiul inferior al vaginului este ănchis parțial de o membrană
himenul - a cărei grosime, rezistență și formă, variază de la subiect la subiect, se descriu mai
multe forme de himen, semilunar, cu franjuri, bilobat, biperforat, ciuruit etc.

                                                               poza 2
Aparatul erectil al femeii - poezii-literare.ro

Aparatul erectil este reprezentat printr-un organ median - clitorisul - și două organe laterale
bulbii vaginului.
- Clitorisul de formă cilindrică, are două rădăcini subțiate ( corpii cavernoși ) care se inseră
pe oasele bazinului.
Prin unirea celor două rădăcini ia naștere corpul clitoridian care se termină printr-o extremitate
proeminentă ce poartă numele de gland.
Clitorisul i se poate descrie o porțiune situată profund și o porțiune liberă acoperită de prepuț.
- Bulbii vaginului sînt două formațiuni erectile care înconjoară uretra și intrarea în vagin.
Ei corespund corpului cavernos al uretrei masculine. (poza 2)
Glandele anexe ale vulvei sînt.
- Glendele lui Skene în număr de două, ale căror orificii se deschid de o parte și de alta a
meatului uretral.
- Glandele Bartholin care au ca omolog la sexul masculin glandele lui Cooper, sînt situate
de o parte și de alta a extremității posterioare a vaginului.
Canalul lor excretor se deschide în șanțul himeno-labial.
Organele genitale interne - sînt așezate într-un loc bine ferit al corpului, în bazin, tocmai datorită
misiunii lor importante de ocrotire a dezvoltării viitoarei ființe umane în timpul sarcinii.

                                                                    poza 3
Organele genitale interne. Secțiune anteroposterioară     poezii-literare.ro

Ele sînt apărate de pereții osoși ai bazinului și ocrotite prin țesuturi despărțitoare de
comunicare cu rectul, posterior, și cu vezica urinară, anterior, surse posibile de infecție
prin conținutul lor în produse de excreție.

Organele genitale interne se compun din :
1. Vagin care este un conduct musculo-membranos, extensibil și elastic, avînd rol în
desfășurarea actului sexual ( copulație ) și servind drept canal de trecere a fătului și
anexelor sale în timpul nașterii.
Dimensiunile vaginului variază în funcție de vîrstă, viața sexuală și de faptul că femeia a
născut sau nu.



Organele genitale interne. Secțiune transversală    poezii-literare.ro


Are o direcție oblică de jos în sus și dinainte-înapoi, o lungime de aproximativ 10-12 cm.
Cavitatea vaginală este de fapt o cavitate virtuală, pereții săi fiind în mod normal în contact unul cu celălalt.
În drumul său ascendent spre colul uterin, pe care se inseră exterinitatea lui superioară, vaginul străbate o serie de planuri musculare care închid bazinul în partea de jos a trunchiului.
Mușchii din această regiune constituie planșeul pelvei-perineal și sînt susținătorii vaginului
și în bună parte a tuturor organelor bazinului.
Suprafața interioară prezintă pe toată întinderea sa o serie de pliuri transversale, care pornesc
de o parte și alta a unor coloane longitudinale situate pe peretele anterior și posterior al vaginului.
Aceste cute au rol în mărirea suprafeței vaginului, servind la extensibilitatea lui și la menținerea lichidului spermatic depus în vagin.
Întreaga suprafață internă este acoperită de o mucoasă alcătuită din mai multe stratuti de celule.
Aspectul ei se modifică în raport cu diferitele perioade biologice ale femeii și cu fazele ciclului
menstrual, fiind hormo-dependență.
Subțire la fetiță și la femeie în menopauză, mucoasa vaginală este îngroșată la femeia adultă.
Celulele stratutilor superficiale se desprind luînd parte la formarea unei mici cantități de secreție
vaginală care este considerată fiziologică.
Sub tunica mucoasă internă se găsește dispusă o tunică musculară, mijlocie, formată din două straturi,
cel mai extern sau adventicea este constituit din țesut conjuctiv.

2. Uterul este un organ cavitar, nepereche, așezat în partea de mijloc a cavității pelviene.
El servește drept canal de trecere pentru spematozoizi, găzduiește produsul de concepție după
fecundare, iar după dezvoltare îl elimină la exterior.
Uterul are formă de pară, cu partea mai mare în sus și cea mică în jos.
Dimensiunile sale variază cu vîrsta și faptul dacă femeia a născut sau nu.
Capacitatea sa este de 3-4 cm cubi la nulipară și 5-6 cm cubi la multipară.
Macroscopic, putem descrie la uter următoarele porțiuni :
- fundul, partea superioară unde se inseră trompele ;
- corpul, porțiunea mijlocie ;
- istmul, cu dimensiunea de 1 cm în stare negravidă dar din care se formează, în timpul sarcinii,
segmentul inferior cu o lungime de 10 cm la maxima sa amplitudine ;
- colul pe care se inseră vaginul împărțindu-l într-o porțiune supravaginală și alta vaginală.
Între axul corpului uterin și cel al colului există un unghi care privește anterior.
Uterul este menținut în poziția sa normală prin mijloace de suspensie reprezentate de ligamentele
largi, rotunde și sacro-uterine și mijloace de susținere reprezentate de conexiunile cu
vaginul și planșeul pelviperineal.
Peretele uterin este format din trei tunici : seroasă ( peritoneală ), musculară și mucoasă.
Tunica mijlocie musculară este condusă din trei straturi de fibre musculare cu o dispoziție
specifică.
Tunica internă, mucoasă, numită endometru este constituită dintr-un strat bazal în contact
cu mușchiul uterin, care nu ia parte la modificările ciclice și un strat funcțional, care suferă
modificări importante în timpul ciclului menstrual.

3. Trompele sînt două conducte musculo-membranoase situate de ambele părți ale
uterului.
Au un rol important în reproducere, captînd ovulul, fiind sediul fecundației și conducînd
ovulul fecundat spre uter.
Trompele au o lungime de 10-12 cm de la orificiul lor uterin pînă la porțiunea pavilionară
care este deschisă ca o pîlnie, ajungînd în imediata apropiere a ovarului.

4. Ovarele reprezintă glandele sexuale feminine.
Sînt organe pereche situate între peretele pelvian și extremitatea liberă a trompei, de o parte și de
alta a uterului.
Au o dublă funcție secretorie : pe de o parte secretă hormonii sexuali, estrogeni și progesteron, iar
pe de altă parte reprezintă locul de formare a ovulelor, care sînt celulele sexuale feminine.
Ovarele de forma unor migdale au o lungime de 3-4 cm, lățime de 2 cm și greutate de 6-8 g.
Aceste dimensiuni sînt variabile în funcție de vîrsta și starea fiziologică a femeii.
Culoarea obișnuită a ovarelor este albă-cenușie.
Suprafața exterioară netedă și regulată pînă la pubertate de la această epocă capătă un aspect
neregulat, produs de numeroase depresiuni și cicatrici, consecința spargerii foliculilor cu ocazia ovulațiilo ( a eliminării ovulului din folicul ).
Trebuie să menționă că ovarele sînt singurele organe din cavitatea peritonală care nu sînt acoperite
de peritoneu.
Ele sînt menținute în poziția pe care o ocupă în mod normal de către mai multe ligamente care
le fixaează de organele din jur.

Glanda mamară - este situattă în partea antero-superioară a toracelui de o parte și de alta a
sternului, înaintea mușchilor pectorali.
Are o formă emisferică cu coonvexitatea anterioară liberă.
În mijlocul feței convexe se găsește o proeminență numită mamelon, înconjurată de o zonă
mai pigmentată, areola.
Pe suprafața areolei sînt mici proeminențe al căror volum crește în timpul sarcinii.
Pot exista cariații mari de formă și volum în funcție de vîrstă, starea fiziologică, constituție, alimentație etc.
Sub tegumentul regiunii și a țesutului celular subcutanat se găsește țesutul glandular, care odată
cu pubertatea, suferă ușoare modificări cu ocazia fiecărui ciclu menstrual.
Numai odată cu starea gravidică și apoi în lăuzie se ajunge la complete dezvoltare anatomică
și funcțională a glandei mamare, ceea ce a și justificat încadrarea omului printre mamifere.
La menopauză se produce involuți glandei care se retractă și țesutul glandular este înlocuit
cu țest adipos.

Anatomia Organelor Genitale Masculine