Se afișează postările cu eticheta Preparate din Burtă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Preparate din Burtă. Afișați toate postările

Tuslama de Burtă



TUSLAMA DE BURTĂ


Ingrediente

- 1 kg burtă
- zarzavat pentru supă
- usturoi
- sare
- oțet
- 2 ouă
- verdeață



Mod de preparare


Se curăță burta și se spală în mai multe ape reci și calde.
Se freacă bine cu mălai, după care se spală din nou și se
pune bucată întreagă la fiert cu apă rece.
Se fierbe descoperit la foc mic două ore, după care se
adaugă zarzavatul pentru supă curățat și spălat.
După alte două ore, burta se scoate, se taie fășii și se pune
în farfurie cu zeamă în care a fiert.
După gust, peste burtă se adaugă oțet, sare, zeamă de
usturoi strecurată și un gălbenuș bătut.
Se presară cu verdeață tocată și se servește fierbinte.





Tocană de Burtă



TOCANĂ DE BURTĂ


Ingrediente

- 1/2 kg burtă de vacă curățată
- 2 morcovi
- 1 țelină
- 4 cepe
- 1 ceașcă de ulei
- sare
- 1 pahar de sos de roșii
- 1 pahar de vin
- piper boabe


Mod de preparare

Se curăță burta cu lama unui cuțit bine ascuțit, se spală
în mai multe ape reci, se freacă ușor cu mălai și se spală
din nou.
Se pune să fiarbă cu multă apă, pentru ca ulterior să nu
se mai adauge apă.
După două ore se adaugă zarzavatul de supă spălat, se
continuă fierberea și se scoate burta cînd furculița pătrunde
ușor în carne.
Separat se taie ceapa peștișori și se călește cu o ceașcă de
ulei pînă cînd devine sticloasă.
Se stinge ceapa cu sosul de roșii, se pun bucățile de burtă
tăiate bucăți subțiri și se acoperă cratița.
După un sfert de oră se adaugă vinul, sarea și piperul boabe.
Tocănița se servește bine scăzută.