Se afișează postările cu eticheta Preparate Din Lapte și Brînză Pentru Copiii Mici pe Calorii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Preparate Din Lapte și Brînză Pentru Copiii Mici pe Calorii. Afișați toate postările

Fiertută de Lapte cu Făină de Grîu Rumenită, Făină de Orez sau de Biscuiți





FIERTURĂ DE LAPTE CU FĂINĂ DE GRÎU RUMENITĂ, FĂINĂ DE OREZ SAU DE BISCUIȚI


( o porție = 200 g )

Ingrediente


- Lapte 200 ml
- apă 50 ml
- zahăr 10 g
- făină rumenită sau făină de orez 5 g


Mod de preparare

La 200 g lapte se adaugă 50 ml apă ( care se va
pierde prin evaporare ), zahărul și se pun la fiert.
Făina rumenită ( sau de orez ) se diluează în
puțin lapte rece, se toarnă peste laptele fierbinte
și se continuă fierberea 10 minute, amestecînd
tot timpul pentru a nu se forma cocoloașe.
Se răcește punînd vasul în alt vas cu apă rece,
continuînd amestecarea, ca să nu prindă pojghiță.
Fîina rumenită se prepară din făină albă, care se
pune ( 3 - 4 linguri ), proaspăt cernută, într-o
cratiță curață și uscată și se ține pe foc slab,
amestecînd cu o lingură de lemn curată, pînă
capătă o culoare galben-ruginie.
Se răstoarnă pe o coală de hîrtie curată și se lasă
să se răcorească.
Se poate prepara pentru mai multe zile și se păstrează
într-un borcan cu capac.
O linguriță = 3 - 4 g
La copii mai mari de 4 - 5 luni, în loc de făină se
poate folosi făina de biscuiți, obținută prin pisarea
biscuițiilor simpli ( cei mai ieftini ) din comerț, care
nu au adaosuri de grăsimi și creme.
Nu este necesar să fie cernuți, căci prin înmuiere se desfac foarte ușor.


Calorii    185/porție




Rulouri cu Brînză de Vaci




RULOURI CU BRÎNZĂ DE VACI


( 10 porții x 50 g )


Ingrediente

- Brînză de vaci 100 g
- ou 1/2 buc
- sare 2 - 3 g
- griș 15 g
- unt 5 g
- smîntînă 20 g
- zahăr 10 g



Mod de preparare


Se face un aluat din ingredientele de mai sus
(afară de brînza de vaci ), se frămîntă, se
întinde o foaie ca de tăiței, se taie dreptunghiuri
peste care se pune brînză de vaci, apoi se
răsucesc, formîndu-se rulouri ce se coc la foc potrivit.


Calorii   200/porție



Papanași cu Brînză de Vaci




PAPANAȘI CU BRÎNZĂ DE VACI


( 2 porții x 80 g )


Ingrediente


- Brînză de vaci 100 g
- ou 1/2 buc
- sare 2 - 3 griș
- unt 5 g
- smîntînă 20 g
- zahăr 10 g


Mod de preparare


Brînză de vaci, trecută prin sită, se amestecă cu
grișul, sarea și oul.
Se ia cu lingura din amestec, se pun papanașii
în apa care clocotește și se fierb 10 minute în
vas acoperit.
Se scot papanașii din apă cu o paletă găurită
și, cînd sînd fierbinți, se adaugă untul și apoi
smîntînă frecată cu zahăr.


Calorii   160/porție




Spumă de Griș cu Lapte




SPUMĂ DE GRIȘ CU LAPTE


( o porție = 200 g )

Ingrediente

- Lapte 200 ml
- griș 15 g
- zahăr 15 g
- zahăr vanilat 1/8 plic

Mod de preparare


Cînd clocotește laptele se adaugă grișul
,,în ploie”, amestecînd contiuu cu telul,
4 - 5 minute.
Se adaugă zahărul și se ia compoziția de pe foc.
Se amestecă și zahărul vanilat și se bate, în
continuare, cu telul, pînă cînd spuma se umflă
și se albește.


Calorii   245/porție






Chisel de Lapte




CHISEL DE LAPTE


( o porție = 200 g )


Ingrediente


- Lapte 200 ml
- zahăr 15 g
- făină de cartofi ( amidon ) 5 g
- gălbenuș ou 1/6


Mod de preparare


Se fierbe laptele cu 5 g de zahăr, se dizolvă
amidonul în puțin lapte rece și se pune apoi
în laptele clocotit, ținîndu-l la foc moale, pînă
ce dă din nou în clocot.
Se freacă gălbenușul cu 10 g zahăr și se toarnă
peste el chiselul călduț.


Calorii   220/porție


Brînză de Vaci cu Lapte




BRÎNZĂ DE VACI CU LAPTE

( 2 porții x 130 g )


Ingrediente

- Brînză de vaci 100 g
- lapte 150 ml
- zahăr 15 g
- stafide 5 g


Mod de preparare

Brînza de vaci se trece prin sită, se diluează
cu lapte 50 ml, se amestecă cu zahărul și
stafidele spălate în apă fiartă.
Se servește după ce se adaugă restul de lapte.
Stafidele se adaugă după vîrsta de un an.


Calorii    130/porție



Pateu din Brînză




PATEU DIN BRÎNZĂ

( 3 porții x 100 g )


Ingrediente

- Brînză de vaci ( telemea desărată sau cașcaval ) 150 g
- unt 10 g
- puțin chimen
- 2 buc ouă


Mod de preparare

Brînza, bine stoarsă ( telemeaua sau cașcavalul
se rad ), se amestecă cu gălbenușurile, apoi cu
albușurile bătute spumă și cu chimenul pisat.
Se tapetează cu hîrtie o formă unsă cu unt, în
care se răstoarnă compoziția, ce se coace la foc potrivit.
Se poate consuma cu salată de roșii.


Calorii   125 - 175 ( cu cașcaval )




Brînză de Vaci ca Umplutură Pentru Roșii




BRÎNZĂ DE VACI CA UMPLUTURĂ PENTRU ROȘII


( 3 porții x 150 g )


Ingrediente

- Roșii 500 g ( 3 roșii mari )
- brînză de vaci 100 g
- griș 5 g
- lapte 25 ml
- ou 1/2 buc
- mărar 10 g
- sare 5 g


Mod de preparare


Se spală roșiile, li se taie cîte un capac
și se scobesc.
Se amestecă brînza de vaci cu gălbenușul,
grișul fiert, laptele, albușul bătut spumă,
mărarul tocat și sarea.
Cu acest amestec se umplu roșiile.
Dacă roșiile se servesc crude, oul se adaugă
fiert tare și tocat mărunt.
Dacă oul se adaugă crud, roșiile umplute
se coc la cuptor 10 minute.


Calorii   95/porție



Cremă de Brînză de Vacă




CREMĂ DE BRÎNZĂ DE VACĂ


( 3 porții x 50 g )

Ingrediente


- Brînză de vaci 100 g
- lapte 30 ml
- zahăr 20 g
- zahăr vanilat 1/4 plic
- coajă de lămîie
- sare 3 - 4 g


Mod de preparare

Brînza, trecută prin sită, se amestecă cu zahărul,
laptele, vanilia, coaja de lămîie și sarea.
Se bate pînă se obține o pastă fină cu care se ung tartitele.



Calorii   65/porție



Lapte Prins sau Lapte Bătut




LAPTE PRINS SAU LAPTE BĂTUT



Ingrediente


- Lapte 1 litru


Mod de preparare


Laptele, nefiert, se pune la prins într-un vas smălțiut.
Cînd s-a prins ( în cca 24 ore la temperatura camerei )
se poate ridica smîntîna, apoi laptele se bate bine cu telul.
Se poate pregăti și din lapte fiert, însămînțat cu iaurt.


Calorii   65/100 g





Brînză de Vaci Preparată cu Cheag




BRÎNZĂ DE VACI PREPARATĂ CU CHEAG



Ingrediente

- Lapte 1 litru
- cheag 2 lingurițe


Mod de preparare


Se fierbe laptele, apoi se lasă să se răcească
la 30 - 40 grade, cînd se adaugă cheagul.
Se lasă 12 ore la temperatura camerei, apoi
se toarnă într-un săculeț de tifon și se lasă la scurs.


Calorii   100/100 g





Brînză de Vaci Preparată cu Zeamă de Lămîie




BRÎNZĂ DE VACI PREPERATĂ CU ZEAMĂ DE LĂMÎIE



Ingrediente

- Lapte 500 ml
- zeamă de lămîie 6 - 8 lingurițe


Mod de preparare


În laptele fierbinte se adaugă sucul de lămîie.
Se lasă să se răcească și se strecoară prin tifon.



Calorii   100/100g





Brînză de Vaci Preparată cu Calciu Lactic Dietetic




BRÎNZĂ DE VACI PREPARATĂ CU CALCIU DIETETIC


Ingrediente


- Lapte 1 litru
- lactat de calciu dietetic 7 - 8 tablete


Mod de preparare

În laptele fierbinte se pun tabletele de calciu
lactic, pisate și dizolvate anterior într-o
cantitate mai mică de lapte.
Se lasă să se răcească și, după ce s-a produs
coagularea, se strecoară prin tifon.


Calorii   100/100g





Brînză de Vaci din Lapte Fiert




BRÎNZĂ DE VACI DIN LAPTE FIERT


Ingrediente


- Lapte 1 L
- iaurt 30 g ( 2 linguri )



Mod de preparare


Laptele, fiert și răcit la 37 grade, se însămînțează
cu iaurt, se amestecă și se pune la prins
într-o oală smălțuită.
După aceea, se pune la foc slab sau într-un alt
vas cu apă fierbinte, pentru a se forma cheguri mari.
Se strecoară printr-un săculeț de tifon și se lasă la scurs.


Calorii   100/100 g



Brînză de Vaci din Lapte Nefiert




BRÎNZĂ DE VACI DIN LAPTE NEFIERT



Ingrediente


- Lapte nefiert 1litru


Mod de preparare


Se pune laptele nefiert la prins la temperatura
de 17 - 20 grade.
După ce s-a prins, laptele se pune pe marginea
plitei, spre a-i grăbi coagularea și apoi se
strecoară printr-un tifon, pentru a separa brînza
de vaci de zer.
Dintr-un kilogram de lapte rezultă 100 - 140 g
brînză de vaci.


Calorii   100/100 g




Lactosan ( 1 L )




LACTOSAN ( 1 L )


Ingrediente

- Lactosan pulbere 135 g ( 30 măsuri de 4,5 g din ambalaj )
- apă ( mucilagiu de orez 3% )


Mod de preparare


Lactosanul este tot un lapte de vacă integral.
Modul său de preparare este același ca al
laptelui praf.


Calorii    87/100 g ( cu zahăr 5% )






Iaurt ( 1 kg )




IAURT ( 1 Kg )


Ingrediente

- Lapte 1 kg
- maia de iaurt din ajun, o lingură

Mod de preparare


Laptele se fierbe, apoi se lasă să se răcească
pînă la 45 grade celsius, cînd se însămînțează
cu maiaua de iaurt din ajun, care este împrăștiată
în lapte.
Se ține apoi la temperatura de 40 - 45grade celsius
cam 4 - 5 ore ( pînă la coagulare parțială ), după
care este lăsat la temperatura obișnuită, ca să-și
termine fermentația.
Este mai bine să fie consumat după 12 ore.



Calorii    50/porție ( 100 g )


Urdă Preparată cu Calciu Lactic Dietetic




URDĂ PREPARATĂ CU CALCIU LACTIC DIETETIC


Ingrediente


- Lapte praf 75 g
- apă 425 ml ( 500 ml lapte vacă )
- calciu lactit 4 - 5 pastile

Mod de preparare

Se dizolvă laptele praf în apa fierbinte și se obțin
500 ml lapte ( sau se încălzește 500 ml lapte de vacă ).
Cînd laptele este fierbinte, se adaugă pastilele de lactat
de calciu dietetic.
Din acel moment, se lasă să mai fiarbă lichidul
( atenție! ) numai 1 minut.
Se lasă să se răcească 30 minute și apoi se strecoară
brînza obținută prin tifon, pentru a o separa de zer.
Are aceeași valoare nutritivă și aceleași întrebuințări
ca brînza de vaci.




Lapte Praf Integral ( Rarăul, Mureșul, Suceveana ) - 1 L




LAPTE PRAF ( RARĂUL, MUREȘUL, SUCEVEANA ) - 1 L



Ingrediente

- Lapte praf 125 g
- apă ( mucilagiu de orez 3% ) 900 ml
- zahăr 50 - 70 g

Mod de preparare

Pulberea de lapte ( 6 - 7 lingurițe rase la 100 ml lichid de
diluție) se dizolvă în puțină apă ( mucilagiu de orez ),
apoi se adaugă restul lichidului de diluție și se fierbe
întocmai ca laptele de vacă.
La sfîrșit se zaharează.


Calorii   87/100 g ( cu zahăr 5% )