Se afișează postările cu eticheta Cancerul și Alimentația. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cancerul și Alimentația. Afișați toate postările

Generarea și Concentrația N-nitrozo-derivaților




GENERAREA ȘI CONCENTRAȚIA N-NITROZO-DERIVAȚILOR


N-nitrozo-derivații au început să fie studiați din 1937, după ce s-a
observat că N-nitrozo-dimetilamina ( DMN ) a indus leziuni hepatice
la persoanele expuse.
Cercetări ulterioare au pus în evidență efectele toxice, cancerigene și
mutagene, la o categorie mare de N-nitrozo-derivați.
Cercetările experimentale inițiale au arătat că oile hrănite cu o dietă
la care s-a adăugat pulbere din carne de pește conservat cu nitrit, fac
o boală severă a ficatului.
Identitatea cercetări de evaluare a prezenței și concentrației N-nitrozo-
derivaților în alimentele destinate consumului uman și animal.
S-a constatat că N-nitrozoaminele se găsesc în situații variate în
mediu și în numeroase produse din carne și pește și alte produse
consumabile concentrația lor fiind de ordinul părți per milion ( ppm sau ug/g ).


Concentrația din unele alimente și din mediu a N-nitrozoaminelor


      Sursa                                       N-nitrozoaminelor                                       Concentrația  ug/g
Produse din carne
Salam, cîrnat uscat                         DMN                                                                  10 - 80
Slănină fiartă                                  DMN, DEN, NPYR, NPIP                                  1 - 10
Slănină nefiartă                              DMN, NPYP                                                        2 - 30
Cremwuști                                      DMN                                                                  11 - 84

Pește                                     
Pește marinat chinezesc                 DMN                                                                   50 - 100
Pești conservați cu nitriți, nitrați    DMN                                                                     0 - 26
Cod proaspăt, sărat                         DMN                                                                     1 - 9

Alte alimente
Fructe                                              DMN                                                                      -----
Brînză                                             DMN                                                                       1 - 4
Ulei de soia                                     DMN                                                                      -----
Diferite
Condensat de fum de țigară             DMN, DEN, MEN                                                 0 - 0,18/țigară
Tutun                                                NNN                                                                    0,3 - 8,8
Stratosferă                                        DMN                                                                      -------


DMN -  N-nitrozodimetilanină
DEN  - dietilnitrozoamină
NPYP - N-nitrozopirolidină
NPIP - N-nitrozopiperidină
MEN - N-nitrozoetilmetilamină
NNN - N-nitrozonicotină


Dovada formării N-nitrozoderivaților în organism se bazează pe
următoarele date : 1) punerea în evidență a acestor derivați în
sucul gastric ; 2) observarea efectelor toxice și carcinogene, ca urmare
a lezării macromoleculelor celulare critice după administrarea
simultană de nitriți și diferite amine sau amide.
Nitrozarea este influențată de numeroși factori ca : pH ( care în
stomacul uman se modifică continuu ), de unde substanțe care
catalizează reacția ( cum ar fi tiocianatul sau unele complexe metalice )
sau altele care inhibă formarea nitro-derivaților ( de ex. : acidul
ascorbic, acidul sulfanailic etc. ), și care pot fi folosiți ca anticarcinogeni.




Generarea și Concentrația Hidrocarburilor Policlicice Aromatice în Mediu




GENERAREA CONCENTRAȚIA HIDROCARBURILOR POLICICLICE
AROMATICE ÎN MEDIU



Hidrocarburile policiclice aromatice ( HPA ) sînt structuri formate din unirea
a trei sau mai multe nuclee benzenice într-un aranjament linear, inelar sau
aglomerat și conțin numai C și H.
Formarea acestor compuși se realizează prin expunerea substanțelor organice
la temperaturi extrem de mari.
În timpul procesului de piroliză, hidrogenul și radicalii liberi CH sînt elemente
ce se pun în libertate.
Radicalii liberi astfel formați pot să polimerizeze prin intermediul acetilenei
reactive, la structuri stabile de tipul hodrocarburilor policiclice aromatice.
Acest tip de reacție poate avea loc și la temperaturi moderate ( 100 - 150 grade
celsius ) însă viteza de reacție este mult mai lentă.
În plus, la aceste temperaturi, produșii formați conțin catene laterale alchil.
De exemplu, în uleiul crud în care hidrocarburile policiclice aromate au fost
produse la temperaturi mari joase, apar în exces și compuși nesubstituiți.
Raportul dintre compușii substituiți și cei nesubstituiți reprezintă de fapt un
indicator al originii hidrocarburilor policiclice aromare găsite în orice sursă.
După descoperirea în 1943 a crisenului în sol, s-a sugerat că hidrocarburile
policiclice aromatice nesubstituite trebuie să se găsească în toate regiunile lumii.
Între tipm s-au pus în evidență în sol, apă și chiar în aer peste 200 de compuși
de acest tip.
Cum apar însă aceste hodrocarburi ? Analizîndu-se probe din sol și
sendimente marine pentru conținutul lor în HPA, s-a ajuns la concluzia că sursa
cea mai probabilă de contaminare ar fi fost focurile naturale care au apărut
în păduri și preerii.
Compușii nesubstituiți care au fost identificați în probele analizate au putut să
apară în condițiile termice arătate, iar HPA ar fi putut cu ușurință să fie
transportate, pe suportul unor particule materiale în aer și dispersate de
curenți pe o suprafață foarte întinsă.
Aceste particule s-au depus apoi pe pămînt sau pe suprafața apelor, în care au
fost încorporate.
Aceste procese se consideră că stau la baza mecanismului generării și
distribuirii HPA pe suprafața Terrei.
O altă sursă de generare a hidrocarburilor carcinogene se consideră a fi chiar
biosinteza acestora de către unele bacterii.
Biosinteza bacteriană poate constitui și sursa de generare a acestor compuși
care s-au găsit în fitoplacton și alge marine, prelevate de la distanțe mari
de orice sursă potențială de contaminarea a mediului.
Această explicație se încearcă să se extindă și pentru justificarea creșterii
conținutului în B(a)P, care s-a pus în evidență în frunzele de fag, stejar și
tutun îngălbenite.
Desigur că în ultimul timp, sursele de generare au crescut considerabil
prin dezvoltarea folosirii cărbunilor pentru încălzire, a dezvoltării motoarelor
cu explozie, prin prepararea sau conservarea alimentelor la foc sau fum,
prin dezvoltarea industriei petrolifere, prin contaminarea cu petrol a mărilor
sau oceanelor în urma accidentelor produse de transportul lor și prin
deversarea reziduurilor industriale în ape.
În momentul de față, una din sursele principale de poluare ale aerului o
reprezintă gazele emanate de motoarele cu combustie internă ( motociclete,
automobile, avioane ).
Concentrația HPA în sol variază în mod considerabil de la regiune la regiune,
în funcție de existența altor surse poluante situate în împrejurimi.
Prin depunerea HPA pe sol, ele pătrund la o anumită adîncime, sînt
preluate de apele subterane, și pot fi asimilate de plante, animale,
pești și produse agricole, pătrunzînd astfel în alimentația curentă.
Concentrația HPA în alimente variază de asemenea în funcție de gradul de
poluare al atmosferei în care se află zona de cultivare, de timul
expunerii, de modul lor de preparare, de distanța de la sursa de gătit ( foc )
și tipul de grăsime folosit la prepararea lor.


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

    Compusul                            Alimentul                                    Cantitatea ( ug/kg )
1 Benz(a)antracem                  Salam fiert                                    0,2 - 1,1
                                                Salam afumat                                0,4 - 9,9
                                                Șuncă afumată                               12
                                                Spanac                                           16
                                                Ulei de cocos                                 98
                                                Ulei vegetal rafinat                          1

2 Benzo(a)piren(B(a)P)          Salam fiert                                     0,17 - 0,63
                                                Carne prăjită ( cărbune )                2,6 - 11,2
                                                Pește afumat                                   2,1
                                                Spanac                                            7,4
                                                Roșii                                               0,2
                                                Ulei de cocos                                43,7
                                                Cafea prăjită                                    0,1 - 4
                                                Ceai                                                 3,9 - 21,3
                                                Cereale                                            0,2 - 4

3 Benzo(e)piren                       Șuncă afumată                                 5,2
                                                 Pește afumat                                    1, 9
                                                 Spanac                                             6,9
                                                 Roșii                                                0,2
                                                 Cafea prăjită                                    0,3 - 7,2
                                                 Nuci prăjite                                      0,4
                                                 Ulei de cocos                                 32,7

4 Crisen                                    Salam fiert                                      0,5 - 2,6
                                                  Șuncă afumată                              21,2
                                                  Spanac                                          28
                                                  Roșii                                               0,5
                                                  Cereale                                           0,8 - 14,5
                                                  Cafea prăjită                                   0,6 - 19,1
                                                  Ceai negru                                      4,6 - 6,3

5 Dibenz(a, h)antracen              Spanac                                           0,3
                                                   Roșii                                              0,04
                                                   Cereale                                          0,1 - 0,6





Generarea Carcinogenilor în Mediu




GENERAREA CARCINOGENILOR ÎN MEDIU



Datorită heterogenității structurale a substanțelor carcinogene din
mediu - de la metale sau sărurile lor la compuși carcinogeni complecși
- o geneză unitară a acestor factori nu este de conceput.
Prima observație și corelație a cancerului uman cu substanțele carcinogene
din mediu a fost făcută de Sir Percival Pott ( 1775 ) care a observat o
frecvență neobișnuit de mare a cancerului scrotului la coșarii din Londra
și care a sugerat ideea că aceasta s-ar datora epunerii lor la funingine și
cenușă.
Eutlin, cu o sută de ani mai tarziu ( 1882 ), pune în evidență apariția cancerelor
cutanate și ale organelor interne la aceiași indivizi expuși.
Probe concludente privind natura substanțelor implicate în aceste forme
de cancer au fost aduse de Yamagiwa și Ichikawa ( 1915 ) care reușesc să producă
sarcoane experimentale prin aplicarea de gudron de cărbune nediluat pe
urechile de iepure.
Rezultatele experiențelor lor sînt confirmate de Tsutsui ( 1918 ) care folosește
același material și de Passey ( 1922 ) care folosește extract de funingine
pentru producerea cancerului cutanat la șoareci.
Abia în 1930, Kennaway și Hieger, stabilesc că dibenz(a)antracenul și
benzo(a)pirenul sînt hidrocarburile policiclice aromatice ( HPA ) responsabile
de acțiunea carcinogenă a gudronului de cărbune.
Aceste date demonstrează că existența hidrocarburilor carcinogene în mediul
ambiant nu este legată în mod unic de dezvoltarea industrializării societății
contemporane.
Această concluzie este susținută de descoperirea benzo(a)pirenului în
solurile seculare înghețate din nordul URSS care indică existența acestui
compus carcinogen cu mii de ani în urmă.



Tipul de Leziuni Produse la Nivelul ADN



TIPUL DE LEZIUNI PRODUSE LA NIVELUL ADN



Modificările structurale pe care agenții chimice carcinogeni le
produc la nivelul ADN pot explica în context celular efectele
macroscopice evidente, pertubațiile funcționale de ordin biochimic,
imunologic și genetic, sau chiar moartea celulară.
Leziunile induse de agenții carcinogeni la nivelul ADN pot fi
clasificate după natura lor astfel :
- rupere monocatenară - ruperea unei singure catene a ADN dublu elicoidal ;
- rupere bicatenară - ruperea simultană a celor două catene a ADN
dublu elicoidal ;
- lezarea bazelor sau a glucidelor
- legături intermoleculare sau intramoleculare produse în special de
de agenți chimici alchilanți bifuncționali.
Efectele induse de carcinogeni asupra structurii conformaționale a
elicei duble a ADN pot apărea sub formă de leziuni de tipul :
- leziuni monofuncționale care determină o distorsiune neglijabilă
a elicei ADN însă nu produce perturbări în împerecherea bazelor
( ex: 7-alchilguanină );
- leziuni monofuncționale care produc o distorsiune minoră a elicei
ADN, dar și o alterare ușoară a împerecherii bazelor ( de ex. :
pirimidină fotohidratată, la care fragmentarea inelului și eliminarea
bazei conduce la poziții apurinice sau apirimidinice, adică eliminarea
din structura ADN a unei purine sau pirimidine );
- leziuni care produc distorsiuni elicoidale majore și perturbă
proprietățile de împerechere ale bazelor, fie prin substituenții ce se
formează, fie prin leziuni bifuncționale.
Aceste leziuni, reprezentînd o varietate mare, sînt recunoscute de
sisteme enzimatice de reparare ale celulei.
Fiind expusă unor condiții de mediu agresiv, celulă caută în mod
firesc să-și mențină integritatea și în special aceea a macromoleculei
de ADN, care este suport informației genetice.
Această apărare a celulei este asigurată prin sisteme de reparare
eficiente, care pot fi atît constitutive ( concentrația enzimelor implicate
în aceste procese existînd întotdeauna la un nivel suficient ) cît și
inductibile ( enzimele necesare apărînd în urma unui proces de inducție,
inductorul fiind chiar agentul agresor sau efectul produs de ei ).
Sistemele de apărare din organism acționează rapid, recunoscînd
și eliminînd leziunea, repararea macromoleculei de ADN efectuînddu-se
cu sau fără alterarea informației genetice.
În urma formării complexului ADN - carcinogen, celula poate avea patru
posibilități de răspuns, și anume :
- eliminarea carcinogenului de pe molecula de ADN printr-un proces
neenzimatic, fiind deci un proces simplu de reversibilitate ( revenirea la
starea inițială ) ;
- eliminarea ( excizia ) a unui nucleotid la care s-a legat carcinogenul și
restaurarea corectă a secvenței respective prin introducerea aceluiași
nucleotid ( care a fost eliminat cu carcinogenul ), sau incorectă prin
introducerea unui alt nucleotid în lațul polinucleotidic și care are ca efect
apariția unei mutații punctiforme și modificarea informației genice în
regiunea respectivă ;
- depășirea leziunii în timpul replicării catenelor de ADN și repararea
acestuia după ce acest proces a avut loc ; și
- ignorarea leziunii și replicarea ADN fără modificarea informației
genetice în cazul cînd aceasta se află într-o regiune a ADN care nu este
funcțională ( adică nu este trancriptibilă ).
Studiul mecanismelor de reparare a permis punerea în evidență a
tipurilor de leziuni menționate, induse de diferiții agenți carcinogeni
la nivelul ADN, precum și capacitatea a celulei de asigura, în anumite
limite de agresiune, integritatea materialului genetic.




Interacțiunea Metaboliților Activi cu ADN




INTERACȚIUNEA METABOLIȚILOR ACTIVI CU ADN


Pentru a înțelege mecanismul carcinogenezei chimice la nivel
molecular, se impune a cunoaște în mod clar interacțiunea
carcinogenilor chimici cu macromoleculele celulare și în special
cu ADN.
Această interacțiune este considerată de către numeroși autori
a fi evenimentul crucial în inițierea cancerizării.
În concepția teoriei mutației, acest mecanism implică o interacțiune
covalentă a agentului carcinogen cu nucleotidele din structura ADN
și eliminarea și înlocuirea cel puțin a unui nucleotid care are ca
efect modificarea secvenței, respectiv, a informației unei gene ( sau
a unui set de gene ), care este implicată în controlul proliferării celulare.
Această teorie consideră necesară alterarea informației genetice prin
introducerea unei mutații într-o regiune a ADN care reglează proliferarea
și diferențierea celulară, iar în ultimul timp în aceste regiuni au fost
indentificate oncogenele ( gene ale malignității ).
Pînă în prezent această teorie explică numai aproximativ 15% din tumorile
umane.
Alte teorii, cum ar fi teoria epigenetică, consideră că intervenția carcinogenului
are loc la nivelul sistemelor de represie-depresie asupra unor molecule
mici cu rol de reglare a funcției ADN asigurînd oncogenelor implicate
în procesul de transformare și de menținere a statusului malign o
exprimare continuă ( sinteza unor proteine care ar produce și ar menține
transformarea și dezvoltarea malignă ).
Din datele prezentate rezultă că pentru a interacționa cu ADN, agentul
carcinogen trebuie să se prezinte fie un caracter electrofil, să se lege covalent
de ADN, fie să aibă o capacitate de transfer a grupărilor metil sau etil pe
această macromoleculă.
Aceste două mecanisme sînt cel mai bine cunoscute.







Metabolizarea Carcinogenilor Indirecți



METABOLIZAREA CARCINOGENILOR INDIRECȚI



După cum s-a menționat la început, pentru inițierea unei transformări
maligne este necesară fie o alterare structurală a ADN ( adică o mutație,
cea mai simplă fiind mutația punctiformă, ce constă în înlocuirea unui
nucleotid din secvența ADN, cu un alt nucleotid ca de ex: înlocuirea
unei adenozină cu o guanozină sau a unei timidine cu o citidină și invers,
modificîndu-se în felul acesta informația care stă la baza sintezei unei
proteine sau enzime ), fie o alterare a mecanismelor de control și reglare
a expresiei genice, fie participarea secvențială a ambelor mecanisme care
au drept consecință activarea și hipereprimarea oncogenelor prezente în
genomul celulei normale.
Pentru a induce aceste alterări, substanțe carcinogene sau metaboliții
activi ai acestora, trebuie să interacționeze cu materialul genetic celular
sau cu moleculele regulatoare implicate în inducerea sau represia expresiei
genice.
În final, agentul oncogen trebuie să intervină la nivelul macromoleculei de
ADN, care este suportul material al informației.
Pentru a-și putea exercita proprietățile biologice la nivel celular ( mutageneză,
transformare maligmă etc. ), foarte multe substanțe chimice, care induc tumori
la animale și unele chiar la om, necesită în prealabil  o activare metabolică.
Activarea este un proces enzimatic complex care transformă precarcinogenul
într-un agent puternic electrofil capabil de a interacționa cu centrii nucleofili
( donatori de electroni ) existenți în compoziția macromoleculelor celulare
critice ( ADN, ARN, proteine ).
Metabolizarea substanțelor precarcinogene exogene are loc sub acțiunea enzimelor
oxidative, ,,mono-oxigenazele microzomiale” dependente de  citocromii P-450,
care sînt implicate în general și în metabolizarea substanțelor endogene ( hormoni,
acizi biliari etc. ).
În urma proceselor care au loc apar substanțe cu o capacitate reactivă mare, care,
în urma interacțiunii cu ADN, produc leziuni biochimice, ce se consideră că
stau la baza fenomenului de transformare malignă, vezi schema de mai jos.



                                   Clik pe imagine, pentru a o mări.

Simultan cu procesul de activare are loc și un proces de dezactivare și
detoxifiere prin conjugare cu glutation sau acid glucuronic, acid
sulfuric și fosforic, a unor metaboliți rezultați ce sînt ulterior eliminați
din organism ca produși hidrosolubili.
Acest proces implică mai multe enzime de conjugare și în mod special
glutation-S-transferaza ( GST ), care necesită ca substratul celular
glutationul și care s-a dovedit a fi un agent protector față de mulți
carcinogeni pătrunși în organism.
Intensitatea metabolizării variază de la tip celular la tip celular de la
specie la specie sau chiar în cadru aceleași specii, de la individ la individ.
Existența unei diferențe semnificative în cinetica de activare-detoxifiere
a precarcinogenilor între indivizi diferiți, ar putea explica existența unei
sensibilități sau rezistențe a organismelor la factorii carcinogeni chimici
din mediu.




Inhibitorii ( Antiinițiatorii sau/și Antipromotorii )





INHIBITORII ( ANTIINIȚIATORII SAU/ȘI ANTIPROMOTORII )



Sînt substanțe care prin diferite mecanisme diminuează
sau elimină riscul lezării componentelor celulare critice
de către substanța carcinogenă care a pătruns în organism
sau posedă capacitate de a produce reversia celulei din faza
de promoție ( deci în stadiile incipiente ).
Cei mai studiați dintre aceștia au fost ,,agenții blocanți”
pentru moleculele electrofile, cum ar fi compușii cu grupări
SH ( glutațion, cisteină, thiola etc ), antioxidanții ( 2- și
respectiv 3-terț-butil-hidroxi-anisol, 7,8-benzoflavona,
etoxichinul etc ).
Mulți compuși cu acțiune anticarcinogenă se găsesc în diferite
legume și studiul lor a căpătat o importanță deosebită pentru
elaborarea unei stragii de prevenire a unor forme de cancer.








Cocarcinogenii și Promotorii




COCARCINOGENII ȘI PROMOTORII


1.Cocarcinogenii

Sunt substanțe care nu sînt carcinogene, dar care dacă se
administrează în asociație cu o doză necarcinogenă
dintr-un carcinogen cunoscut, potențează efectul celui
din urmă și au ca efect o creștere a frecvenței apariției
tumorilor.


2.Promotorii
În unele date din literatură sînt sinonimi cu agenții cocarcinogeni
sînt substanțe care favorizează prin adăugarea repetată ( condiție
obligatorie ) după administrarea carcinogenului ( denumit de fapt
și inițiator, pentru că produce lezarea ADN, care reprezintă etapa
de inițiere a celulei, fără însă a determina caracterului malign al ei ),
transformarea celulelor inițiate în celule maligne.
Această fază, lentă de obicei, caracterizată prin apariția de fenotipuri
specifice ( genetice, biochimice, imunologice, etc ) este considerată
faza de promovare ( sau de promoție ) în modelul cunoscut al cancerizării
în două etape.
Promoția în comparație cu inițierea, prima etapă a cancerizării, s-a
demonstrat a fi reversibilă.
Trebuie subliniată diferența dintre agentul cocarcinogen și agentul
promotor, care constă în faptul că primul agent trebuie administrat
asociat în același moment cu carcinogenul, fiind suficientă o
singură aplicație, în timp ce în cazul celui de-ai doile agent, administrarea
trebuie să se facă după aplicarea carcinogenului, iar repetarea aplicării
lui este obligatorie.
Cocarcinogenul acționează concomitent cu carcinogenul, iar promotorul
numai după ce inițierea s-a produs, avînt efect chiar și la perioade fiarte
lungi după ce inițierea celulei a avut loc.
Există însă și carcinogeni compleți, cum ar fi benzo(a)pirenul (BaP),
care induc tumori fără necesitatea asocierii unor substanțe cu acțiune promotoare.



Carcinogenii Indirecți




CARCINOGENII INDIRECȚI


Carcinogenii indirecți, ( denumiți și procarcinogeni sau
precarcinogeni ) sînt substanțe care pentru a interacționa
cu componentele celulare și pentru a produce efecte genotoxice
( mutații, cancer, moartea celulei ), necesită o activare enzimatică.
Activarea constă în transformarea substanței precarcinogene într-o
serie de metaboliți intermediari dintre care numai cîțiva ( sau unul
singur ) reprezintă de fapt mataboliții activi ( ,,ultimate carcinogen”).
Această fază este însoțită concomitent și concurent de procese de
dezactivare și detoxifiere folosite de către celulă (organism) pentru
diminuarea sau chiar anularea efectului genotoxic al carcinogenului
( eficiența fiind în funcție de cantitatea carcinogenului și de
răspunsul genetic al celulelor implicate ).
În această grupă cele mai reprezentative sînt hidrocarburile policiclice
aromatice și aflatoxinele care au ca metaboliți acțivi derivați diol-epoxi
sau respectiv epoxi ; nitrozoaminele ( DMNA : dimetilnitrozoamina
și DENA ; dietilnitrozoamina ) care transferă grupările metil sau etil
pe nucleotidele ADN și ARN ( nucleotidele fiind unitățile structurale
ale ADN, reprezentate de adenină, guanină, timidină, și citozină, iar
în molecula de ARN timidina fiind înlocuită de uridină ) sau coloranții
azoici care printr-un proces de N-hidroxilare devin derivați cu reactivitate
electrofilă ( captatori de electroni ).
O importanță deosebită pentru procesul de carcinogeneză chimică o
reprezintă existența altor trei categorii de substanțe chimice care sunt
carcinogene per se, însă favorizează carcinogeneza sau o inhibă.




Carcinogenii Direcți





CARCINOGENII DIRECȚI



Carcinogenii direcți, substanțe ce pot interacționa
direct cu ADN sau altă macromoleculă celulară
critică, producînd leziunea biochimică primară,
necesară inițierii procesului de transformare malignă.
În această categorie pot fi menționați agenții alchilanți
ca : derivați cu grupări azotiperitice, N-nitrocoureele,
unele antibiotice anticanceroase ( adriamicina,
daunomicina, mitomicina ).












Clasificarea Substanțelor Carcinogene




CLASIFICARE SUBSTANȚELOR CARCINOGENE



Agenții carcinogeni chimici sînt reprezentați de un număr de substanțe
naturale sau sintetice.
După provebiența lor por fi exogeni sau endrogeni, însă marea majoritate este
reprezentată de substanțe chimice exogene.
Cele mai reprezentative sînt hidrocarburile polociclice aromatice (HPA),
nitrozoderivații, nitrozaminele, coloranții azoici, citostaticele, unele
antibiotice ( actinomicina, daunomicina ), micotoxinele, unele săruri
metalice corespunzătoare ionilor Be2+, Co2+, Ni2+, Cd2+, Pb2+.
Substanțele endrogene cu potenția carcinogen sînt considerate hormonii
estrogeni, unii metaboliți ai triptofanului, acizii biliari.
Unele plante și produse ale lor, conțin substanțe cu potențial mutagen/carcinogen
și anume : luteoskyrina ( componenta galbenă a orezului ), patulina
( componenta roșie a mărului ), safrolul, cycasina.
După modul de acțiune al substanțelor carcinogene asupra componentelor
celulare critice ( ADN,ARN, proteine ) carcinogenii pot fi clasificați în :

Carcinogenii direcți

Carcinogenii indirecți

Cocarcinogenii și Promotorii

Inhibitorii ( antiinițiatorii sau/și antipromotorii )



Substanțe Carcinogene de Origine Naturală




SUBSTANțE CARCINOGENE DE ORIGINE NATURALĂ


Punerea în evidență a substanțelor chimice carcinogene de origine naturală.
Pe lîngă substanțele rezultate din tehnologii noi ( date recente estimează
că anual se sintetizează peste 200 000 de substanțe chimice noi ) s-au pus
în evidență și produși carcinogeni generați de bacterii, fungi etc.
Astfel, din Penicillium islandicum ( care contaminează orezul ) sau Aspergillus
flavus ( care contaminează cerealele, fasolea, nucile sau orice produs
alimentar depozitat în condiții de umezeală și temperaturi neadecvate )
s-au izolat compuși carcinogei foarte activi ca : luteoskrina și respectiv
aflatozinele B1 și G1, care sînt implicate în cancerizarea hepatică.
Datorită efectului, de obicei cumulativ, al agenților carcinogeni ( direcți și
indirecți ) sau potențial carcinogeni, expunerea de lungă durată, chiar la
cantități considerate nepericuloase, poate reprezenta cauza primară a
transformării maligne celulare.
Efectul aditiv, sinergic sau de potențare exercitat de numeroase noxe ce
intervin simultan sau secvențial, datorită caracterului extrem de complex al
expunerii umane ( ca de ex : substanțe carcinogene sau cocarcinogene,
radiații ionizante și ultraviolete, viruși, etc. ) favorizează sau chiar accelerează
procesul de carcinogeneză.
Din aceste motive evaluarea expunerii la unii dintre acești factori nu se poate
face cu acurateșea impusă de rigorile ștințifice.
Printre aceștia, alimentele sau regiunile alimentare consumate de diferite
grupuri populaționale reprezintă categoria cea mai importantă.
Determinările apar dificile nu numai din cauză că este greu de cunoscut tipul
regimului alimentar folosit, dar și datorită complexiatății elementelor nutriționale
specifice pe care le conțin aceste regimuri.
Pentru a înțelege mai bine aspectele particulare ale implicațiilor factorilor
alimentari în procesul complex al carcinogenezei vom prezenta în mod sumar
definiția și tipurile de carcinogeni chimici prezenta în mod sumar definiția și tipurile
de carcinogeni chimici precum și aspecte privind metabolizarea și interacțiunea
lor molecula critică, reprezentată de acidul deoxiribonucleic ( ADN ).






Existența Unei Diversități Geografice






EXISTENȚA UNEI DIVERSITĂȚI GEOGRAFICE



Diversitățile geografice în frecvența apariției și a localizărilor
cancerului.
Pentru a exemplifica importanța factorului geografic în incidența
cancerului se poate cita : cancerul gastric în Japonia, și cancerul
hepatic în Africa cu o frecvență crescută, comparativ cu S.U.A.
și Canada.
Studiile pe emigranții ( descendenții acestora ) indică modificarea
incidenței la valorile caracteristice țării ( zonei geografice ) în
care s-au fixat.
Aceste cercetări au arătat că variația în distribuție și modificările
în frecvență se datoresc fie diferențelor cantitative ale gradului
de expunere la agenții carcinogeni, fie intervenției unor factori
naturali sau adăugați care protejează organismul împotriva acestor
agenți, preponderent existenți în compoziția alimentelor sau rezultate
din modul de conservare sau de preparare al lor, dar în nici un caz
unor factor etnici ereditari.





Existența Cancerelor Iatrogene




EXISTENȚA CANCERELOR IATROGENE



Cancerele iatrogene care apar în urma tratamentelor cu unele
medicamente și care reprezintă sub 1% din totalul cancerelor.
În această categorie se pot enumera agenții imunorepresori
folosiți intensiv în terapia transplanturilor de organ și în
tratamentul cancerului ca : agenții alchilanți sau antibioticele
antitumorale.
Datorită depistării precoce a unor forme de cancer și a creșterii
sficienței terapiei, multe cancere pot fi vindecate sau viața
bolnavilor prelungită foarte mult.
Dar ca o consecință a acestui efect, în literatură se semnelează
din ce în ce mai frecvent apariția celui de-al doilea cancer, atribuit
tratamentelor aplicate.
Astfel, se explică apariția cancerului vaginal la descendentele ale
căror mame au făcut tratament cu dietilstilbestrol pentru menținerea
sarcinii sau au folosit pilule anticoncepționale, sau a cancerului renal
după folosirea intensivă a fenotiazinei.






Existența Cancerelor Profesionale




EXISTENȚA CANCERELOR PROFESIONALE



Cancerele profesionale care apar în urma expunerii de mai lungă
sau scurtă durată, la substanțele chimice și care reprezintă
sub 4% din totalul cancerelor.
Odată cu dezvoltarea și diversificarea industrială, frecvența
tumorilor maligne profesionale a crescut în mod semnificativ,
punîndu-se în evidență noi localizări, ca de exemplu : cancerul
vezicii urinare în industria coloranților de anilină și cauciuc, induse
prin B-naftilamină, benzidină, 2-aminobifenil ; cancerul pulmonar
la minerii din minele de uraniu din Colorado, la lucrătorii de la
cuptoarele de cocsificare a cărbunelui, din fabricile de citostatice din
Japonia, la lucrătorii din S.U.A. expuși, chiar pe o perioadă scurtă,
la acțiunea bis(clormetil)eterului ; osteosarcomul la lucrătorii expuși
la radium și thorium ; cancerul sinusurilor nazale la lucrătorii lemnarii ;
cancerul pulmonar și pleural la lucrtorii izolatoriaști sau constructori
care lucrează cu azbest ; cancerul pancreasului și limfoamele la chimiști
organicieni ; cancerul hepatic ( angiosarcom ) la lucrătorii din industria
clorurii de vinil.