Paginii
- Pagina de pornire
- Rețete ( Mîncare ca la Mama Acasă ) Rețete Bătrîne...
- Alimentația Copilului Mic
- D-Ale Casei Canal pe Youtube
- Câinele Sănătos și Câinele Bolnav
- Contact
- Cum să ne Îngrijim de Sănătate și Frumusețea Noast...
- Sfaturi Utile
- Plante Medicinale - Tratamente Naturiste
- Sfaturi Pentru Tinerii Căsătoriți
- Tineret Sexualitate Educație
Se afișează postările cu eticheta Câinele Bolnav și Câinele Sănătos ( Boli Virotice ). Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Câinele Bolnav și Câinele Sănătos ( Boli Virotice ). Afișați toate postările
Tusea de Canisă
TUSEA DE CANISĂ
Agentul cauzal: virus
Perioada de incubație: 3 - 6 zile
Manifestări clinice: abatere, scădere a poftei de mâncare,
agitație, salivație abundentă.
Profilaxie: vaccinare.
Este o boală a aparatului respirator, și apare în masă în
canisele cu efectiv mare, mai ales în condiții
necorespunzătoare de creștere și climat nefavorabil.
Boala este produsă de diverse viuisuri în asociere cu
bacteriile.
În urma unor cercetări s-a observat că și bacteria
singură poate produce boala.
Tusea de canisă este mai frecventă la pui și la tineretul
canin, uneori apare și la adulți.
Animalele sunt de obicei vioaie, apetitul se menține dar
apare o tuse uscată și adeseori mișcări specifice vomei.
Uneori apare împreună cu o salivă spumoasă.
Dacă apăsăm câinele pe faringe, începe să tușească.
În general, nu apare febra.
Dacă boala este latentă, animalul se vindecă repede.
Dacă apare febra, se administrează antibiotice pentru a
preveni infecțiile secundare.
Se pot administra și inhibitoare ale tusei, dar să nu uităm că
tusea este un mijloc de apărare care elimină secrețiile pulmonare.
De aceea nu este recomandat să împiedicăm tusea.
Animalul bolnav trebuie ținut separat, în loc încălzit și
lăsat să se odihnească.
Numai atunci este recomandat să tratăm câinele singuri,
când simptomele sunt cele prezente mai sus.
În cazul în care apare febra, din ochi și nas se scurg secreții,
respirația este greoaie și dacă animalul este mai mare de
trei ani, trebuie să fie consultat de medicul veterinar.
În cazuri mai grave poate apare pneumonia care duce la
pierderi în masă.
Dacă apare boala, cel mai indicat este să înbunătățim
condițiile de întreținere și să micșorăm numărul de animale
în canisă atunci, când se introduce un animal nou, să fie
ținut în carantină 30 de zile.
Turbarea
TURBAREA
Agentul cauzal: virus din grupa Rhabdovirus
Perioada de incubație: 15 - 16 zile
Manifestări clinice: tulburări ale sistemului nervos
Profilaxie: vaccinările anuale.
Turbarea este cunoscută încă din antichitate,
fiind consemnate în cele mai vechi documente,
rămase până în zilele noastre.
Este răspândită aproape în toată lumea.
Belgia, Suedia, Norvegia, Elveția, Portugalia, Australia
sunt țări indemne de turbare.
Virusul rabic este patogen pentru toate mamiferele,
inclusiv omul.
Animalele tinere sunt mai receptive la infecția rabică.
Câinii adulți sunt deseori rezistenți la infecție datorită
probabil unor infecții foarte mici de virus, incapabil
de a produce boala clinică dar care îl poate imuniza.
La câini, boala îmbracă două forme : furioasă și paralitică,
dar s-au mai descris și forme avortate și atipice.
Forma furioasă parcurge etapele: prodromală ( melancolică ),
de excitație ( maniacă ), paralitică ( finală ).
Câinele este mai puțin atent, răspunde greu când este
chemat, uneori devine afectuos peste măsură.
La început își consumă hrana, dar apoi apetitul devine
capricios și uneori se produc vomitări.
O dată cu progresarea bolii, câinele începe să se ascundă
în locuri întunecoase și dă uneori semne de neliniște.
În acest stadiu există tendința de a înghiți diverse obiecte
necomestibile: pietre, bucăți de lemne, hîrtie, etc.
La locul pătrunderii virusului, apare uneori pruritul,
câinele având tendința în acel loc de a se scorpina sau
de a se automutila chiar.
După aproximativ 2 zile de la apariția primelor simptome,
încep unele semne de paralizie și o stare febrilă
trecătoare care durează câteva ore, apoi dispare
pentru a reapare după 5 - 10 zile.
Această fază durează 1,5 - 2 zile.
Faza de excitație se caracterizează printr-o stare de agitație
extremă, câinele fiind tentat de a ataca animale și în
special alți câini.
Tot acum apare tendința de a pleca de acasă.
Odată plecat, vagabondează pe mari distanțe, pargurgând
până la 50 km pe zi, ca până la urmă epuizat să revină acasă.
În timpul acestui vagabondaj, intră în curți străine și
mușcă alți câini, animale sau persoane pe care le
întâlnește și chiar pe propriul stăpân.
Închis în cușcă, se repede la gratii, rupându-i-se adeseori dinții.
Dacă se introduce printre gratii un baston, se repede
furios la acesta.
În medicină se numește”proba bastonului”.
Vocea este răgușită din cauza paraliziei coardelor vocale.
Pupilele sunt dilatate și uneori inegale, alteori se observă
contracții spasmodice ale unor grupe musculare.
Dacă paralizia farinxului nu este avansată, câinele
turbat poate bea apă.
Faza de excitație durează 3 - 4 zile.
Faza paralitică se caracterizează prin paralizia
mandibulei care este căzută, iar saliva, neputând fi
înghițită, se scurge pe la comisuri.
În afară de paralizia mandibulei, se produce
paralizia trenul anterior.
Moartea se produce în 6 - 8 zile de la apariția
primelor semne și numai uneori după 10 - 11 zile
după o paralizie totală.
Forma paralitică se caracterizează prin apariția
paraliziilor îndată după faza prodromală, fără a
trece prin faza de excitație.
Paralizia începe de regulă la mușchii maseteri apoi
se extinde la alte grupe musculare.
Animalul moare după 2 - 4 zile, în stare de paralizie
generală.
Forma avortată, foarte rar întâlnită, se manifestă
prin semne foarte vagi și se termină prin vindecare.
Profilaxia se realizează prin vaccinarea antirabică
anuală cu vaccin adsorbit pe hidroxid de aluminiu.
Boala lui Aujeszki
BOALA LUI AUJESZKI
Agentul cauzal. virus din grupa Herpes
Perioada de incubație: 3 - 5 zile
Profilaxie: vaccinare
Manifestări clinice: tulburări ale funcției
sistemului nervos central, prurit ( mâncărime )
intens.
Boala a fost de mult cunoscută în America sub
numele de ”prurit nebun”, fără a i se știe etiologia.
Virusul a fost pus în evidență pentru prima dată
în Ungaria de către Aladar Aujeszki.
Primele simptome ale bolii se manifestă prin febră,
anorexie, facies speriat, iar în scurt timp apare
pruritul intens, mai ales în regiunea capului și în
special la gură.
Câinii bolnavi sunt neliniștiți, surescitați, latră fără
motiv, nu răspund la chemarea decât după insistențe
și au o expresie speriată.
La unii câini apar și accese de furie, dar nu există
tendință de agresivitate față de om.
Spre sfârșitul bolii, câinii prezintă paraliza larinxului
și a farinxului, din care cauză, vocea este răgușită-
stinsă, ajungându-se chiar la afonie.
În acest stadiu se observă și o salivație abundentă,
spumoasă.
Moartea survine după 20 - 30 ore de la apariția
semnelor clinice.
Ca profilaxie se recomandă să nu se folosească
drept hrana câinilor carne de porc crudă și să se
efectueze vaccinarea în două inoculări la interval de
15 - 20 zile.
Prima inoculare să fie de 2 ml, iar a doua 3 ml.
Protecția dată de acest vaccin este de 6 - 12 luni.
Parvoviroza
PARVOVIROZA
Agentul cauzal: virus ( parvovirus )
Perioada de incubație: 4 - 10 zile
Manifestări clinice: scăderea apetitului, diaree,
vomitări, abatere.
Profilaxie: vaccinarea.
Parvoviroza canină este o boală semnalată în
America în anii 1977- 1978, iar în Europa,
Canada și Australia, câțiva ani mai târziu.
Îmbolnăvirea cu parvovirusul poate evolua
atipic sau inaparent, dar mai ales sub formă de
enterită sau miocardită.
Enterita parovirală poate să apară și la câini
adulți, dar incidența mai mare și evoluția mai
gravă se observă la căței.
Se manifestă prin abatere și astenie, hipertemie
variabilă, diaree, de obicei hemoragică, vomitări,
deshidratare.
Miocardita parvovirală este mai puțin frecventă
și afectează exclusiv cățeii sub 10 săptămâni.
Se manifestă fie prin moarte bruscă, fie prin evoluție
acută îndeosebit cu semne de edem pulmonar; nu
este exclusă nici cronicizarea.
Profilaxia constă în folosirea vaccinului inactivat la
cățeii de 2 - 6 luni ( cu rapel după 10 - 12 zile ), sau
vaccinuri vii la adulți, cu administrare unică.
Hepatita Infecțioasă a Câinelui ( Boala lui Rubarth )
HEPATITA INFECȚIOASĂ A CÂINELUI ( BOALA LUI RUBARTH )
Agentul cauzal: Adenovirus
Perioada de incubație: 4 - 6 zile
Manifestări clinice: febră mare, diaree hemoragică,
vomitări.
Profilaxia: vaccinare
Sunt receptivi la infecție câinii, diferite, specii de
vulpi și lupul.
Receptivitatea cea mai mare o au cățeii între 2 - 6
lunii.
Sub și peste această vârstă, receptivitatea cea mai
mare o au cățeii între 2 - 6 luni.
Sub și peste această vârstă, receptivitate scade, animalele
îmbolnăvidu-se foarte rar.
Boala debutează prin febră ( 40 - 41 grade celsius ),
iar evoluția poate fi supraacută sau acută.
În forma supraacută, se observă o stare de abatere
pronunțată, diaree, vomitări, convulsii, moartea
producându-se în câteva ore.
În forma acută se observă apatie, tulburări digestive,
vomitări și diaree uneori hemoragică, sete mărită,
dureri la palpitația ficatului și reacție ganglionară evidentă.
Uneori se observă o stare isterică.
Boala durează în cazul formei acute 2 - 4 zile și se
termină în cele mai multe cazuri cu moartea.
Alteori, durata bolii este 1- - 15 zile și se termină cu
vindecarea.
Vaccinarea la câinii mai mari de un an este bine să se
facă cu un vaccin bi sau trivalent, scopul de a reduce
numărul intervențiilor.
Cățelele pentru reproducție vor fi revaccinate după un
interval de 6 luni de la ultima perioadă de călduri.
Cățeii care provin din mame nevaccinate se recomandă
a fi vaccinați imediat după împlinirea vârstei de 15 zile,
iar cei proveniți din mame imunizate vor fi vaccinați la
vârsta de 2 luni cu rapel după 2 luni și apoi după 4 luni.
În cazul folosirii unui vaccin bi sau trivalent, acesta nu
se poate administra mai devreme de 3 luni, până cățelul
nu pierde toți anticorpi antijigodioși moșteniți de la mamă,
astfel antigel este neutralizat.
Jigodia ( Boala lui Carre )
JIGODIA ( BOALA LUI CARRE )
Agentul cauzal: virus
Perioada de incubație: 3 - 7 zile
Manifestări clinice: febră mare, scăderea poftei de
mâncare, vomitări, diaree, catar, faringită, tuse.
Profilaxia: separarea, vaccinarea.
Câinele este cel mai receptiv animal la infecția cu
acest virus.
Receptivitatea este mult influențată de vârstă.
Se îmbolnăvesc mai ales câinii în primul an de
viață și în special între 3 și 12 luni, rareori sub sau
peste această vârstă.
Cățeii sugari sunt protejați de către anticorpii colostrali,
iar câinii adulți sunt de regulă imunizați în urma trecerii
prin boală sau datorită vaccinării.
Rasele ameliorate de câini sunt mai receptive decât
rasele rustice.
Receptivitatea este influențată de asemenea de criza
de adaptare din timpul încărcatului, de inflație
parazitare, alimentație etc.
Forma supraacută este produsă doar de virus, fără
asociații bacteriene.
Se caracterizează prin apariția bruscă a febrei,
secreții seroase sau seromucoase ale ochilor și nasului,
stare depresivă, accelerarea pulsului și respirației,
anorexie, mioclonii.
Boala se termină cu moartea după 2 - 3 zile.
Forma acută este cea mai frecventă și debutează
cu febră care se menține 1 - 2 zile, apoi scade
și din nou apare dar cu o intensitate mai mică.
Animalul prezintă inapetență, secreție oculo-nazală
seroasă, vomitări, constipație, apoi diaree cu
fecale lichide amestecate cu mucus și sânge.
Mucoasa bucală este uscată și adesea ulcerată.
Simptomele nervoase se manifestă prin mers în
manej, rostogoliri, paraplegie, paralizia vezicală
sau rectală, crize epileptiforme, surditate, etc.
Boala durează de la 1 la 5 săptămâni și se poate
termina cu vindecarea sau cu moartea.
În cazul vindecării, câinele rămâne cu tare nervoase.
Vaccinarea antijigodioasă este bine să se facă
la 10 - 12 săptămâni, apoi la 5 luni, la 10 luni
după vârsta de un an va fi suficient o singură
vaccinare anuală.
În profilaxia bolii, un factor important îl constituie
evitarea contactului cu alți câini străini, iar în
crescătorii să nu se introducă un câine nou
fără a fi ținut în prealabil în carantină 21 de zile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)