Se afișează postările cu eticheta Alimentația Copilului Bolnav la Domiciliu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alimentația Copilului Bolnav la Domiciliu. Afișați toate postările

Regimul Alimentar în Astm, Rinite Alergice, Bronșită Astmatiformă





REGIMUL ALIMENTAR ÎN ASTM, RINITE ALERGICE, BRONȘITĂ ASTMATIFORMĂ




Manifestările alergice cu localizare la nivelul arborelui
respirator, au de obicei ca alergen substanțe introduse
pe cale respiratorie ( alergene inhalate ).
Din punct de vedere dietetic, se tratează numai terenul
alergic ( predispoziția la alergie ).
Aceasta se poate realiza prin respectarea regulilor pe
care le-am enumerat mai sus, pentru toate manifestările alergice.











Măsuri Dietetice





MĂSURI DIETETICE



Pentru sugarul mic cu tendința la eczeme și alimentat la sîn nu se fac modificări
de regim, decît în sensul respectării orelor de supt și evitarea supraalimentației
prin limitarea supturilor, dacă copilul este prea gras.
Se vor introduce precoce, în jurul vîrstei de 1-2 luni sucul de fructe și de la
3 luni masa de fructe sau supă de zarzavat, dacă copilul primește și o suportă.
Diversificarea se va face axîndu-ne în special pe zarzavaturi și fructe, și mai
puțin făinoase și lapte.
Mama va supraveghea modul cum copilul suportă regimul administrat, pentru
a depista acele alimente care, eventual pot determina apariția manifestărilor
alergice la copil.
Pentru copiii mai mari și cu alimentație variată, apariția unor manifestări alergice,
pune problema depstării alimentelor care le-au provocat.
În ordinea reputației de a determina manifestări alergice sunt recunoscute
următoarele alimente.
- alimente de origine animală de porc, de oaie, de vită, mai ales sub formă
de conserve, crustaceele, conservele de pește și peștele, vînatul, laptele și
derivatele sale.
- alimente de origine vegetală: cereale ( grîul, secara cu derivatele lor ),
fructe ( căpșunile, zmeura, coacăzele, grepfruit, portocale ), legume ( roșii,
ceapă, spanac ), cacao și ciocolată.
dacă părinții pot determina alimentul care a provocat manifestările alergice
și acest aliment nu este esențial pentru alimentația copilului ( de exemplu,
căpșunile sau zmeura ), situația este simplă: se renunță la administrarea lui.
Dacă alimentul este esențial pentru alimentația copilului, cum ar fi laptele, ouăle
sau carnea, se va renunța temporar la acesta pînă cînd copilul se vindecă și
încă una două săptămîni după.
Ulterior, se va încerca ”desensibilizarea” adică introducerea alimentului în
cantități mici, eventual în combinație cu alte alimente care nu dat alergii.
Cantitățile și timpul necesar desensibilizării depind de gravitatea manifestărilor alergice.
ele sunt decise de medic.
Dăm o simplă sugestie: unui copil care a făcut alergie la ou, după 2-3 săptămîni de pauză
i se va da a 20-a parte dintr-un preparat ( budincă) sau chec la care s-a folosit un singur ou,
eventual numai gălbenușul, albușul fiind în general mai alergizant.
După încă 1-2 zile de pauză, se mărește cantitatea la 18-a parte.
Și așa mai departe, în decurs de cîteva săptămîni, copilul poate să primească, dacă nu
au apărut alte reacții alergice, un gălbenuș de ou, de preferat în preparat.
Mai tîrziu, se va încerca ou fiert ca atare, de asemenea, în cantități mici.
Dacă alimentul care a provocat manifestările alergice nu este cunoscut, se va aplica un regim
așa-numit ”de excludere”.
Schema pe care o dăm în continuare este numai orientativă.
Va fi adaptată în funcție de situația specială a fiecărui copil, de alimentele pe care în mod
obișnuit le primește, de evoluția clinică a stării alergice.
Prima zi - regim hidric ( ceai zaharat, cantități în raport cu vîrsta ).
A 2-a zi - ceai cu pîine prăjită, orez fiert în apă cu zahăr, mere.
A 3-a zi - aceleași, în plus cartof fiert sau copt, roșii curățate,
A 4-a zi - același, în plus apă de zarzavat ( morcovi, pătrunjel, țelină, roșii și două
lingurițe de ulei ).
A 5-a zi - același, plus iaurt sau brînză de vaci proaspătă.
A 6-a zi - aceleași, plus unt.
A 7-a zi - același, plus carne de vită.
A 8-a zi - același, plus budinc de foinoase cu fructe ( fără ou ), gem, dulceață.
A 9-a zi - același, plus carne de pasăre ( perișoare fără ou, rasol ).
A 10-a zi - același, plus ou în preparate.

Alimentele se introduc în cantități mici, totdeauna proaspete, vor fi în general puțin
prelucrate, fără prăjeli sau sosuri.
Mesele vor fi luate la ore regulate, 4-5 mese pe zi chiar pentru copii mari.
La fiecare masă se va consuma o cantitate mică de alimente.
Dacă în timpul regimului de excludere a fost depista alimentul care provoacă alergia,
acesta va fi eliminat un timp mai lung din alimentație și, dacă așa cum am arătat mai sus,
este vorba de un aliment important pentru nutriția copilului, se va încerca desensibilizarea.
Evoluția manifestărilor alergice este destul de capricioasă și uneori greu de stăpnit, chiar
în condițiile respectării regimului prescris.
Este necesar ca medicul care îngrijește copilul și părinții să găsească o formulă de mijloc
între a ține copilul înfometat, deci primind alimente sub nevoile sale nutritive, și apariția
și gravitatea reacțiilor alergice.
Au fost văzuți copii ținuți luni de zile la post, fără lapte, carne și ou din cauza cîtorva
elemente de urticarie, care apăreau din cînd în cînd pe pielea copilului.
Desigur, cîteva reguli de alimentație trebuie respectate în cazul copiilor care fac frecvent
reacții alergice, cu manifestări cutanate, respiratorii sau digestive.
Alimentele folosite în alimentația acestor copii trebuie să fie totdeauna proaspete și
de calitate bună.
Nu se vor folosi conserve, produse prefabricate sau de cofetărie, care au totdeauna mai multe
șanse de a determina manifestări alergice.
Se vor evita, sau cel puțin se vor diminua, alimentele presupuse a produce stare alergică.
Modul de prelucrare a alimentelor va fi totdeauna mai simplu ( fierbere, coacere ) sau se vor
folosi alimente proaspete, cum sunt salate și fructe nealergizante.
Regimul va fi corect cantitativ și calitativ, echilibrat în principii nutritive.
Se va evita monotonia de orice fel, de produs, de prezentare și prelucrare.
Copilul trebuie să aibă din punct de vedere al modului de alimentație satisfacție psihică
cît mai aproape de situația normală.
O noțiune mai nouă în problemele legate de alergie este aceea de ”profilaxie”.
Se consideră ca important pentru restul vieții modul de reacție stabilit în periada
copilăriei între organism și diversele substanțe posibil a deveni alergene, în special cele
de natură alimentară.
Profilaxia bolilor alergice începe, decim la naștere și prima măsură este aceea a alimentației
naturale.
În perioada de sugar și copil mic, profilaxia se face prin introducerea treptată, cantitativ
și calitativ, a fiecărui aliment, tatonînd modul de reacție a organismului.
Se vor evit, în prima copilărie alimentele cu potențial alergizant mare.







Regimul Alimentar în Bolile Alergice




REGIMUL ALIMENTAR ÎN BOLILE ALERGICE



Manifestările alergice la copii sunt foarte frecvente.
Ele se manifestă, cel mai adesea, sub forma alergiilor cutanate ( urticarie, prurigo, eczemă )
dar și sub forma alergiilor respiratorii, cum sunt astmul, rinita alergică, bronșita
astmatiformă și a alergiilor digestive, manifestate prin crampe abdominale, diaree,
uneori vărsături.
Alergenele, adică substanțele care sunt capabile să producă manifestări alergice,sunt de
natură diferită.
Pot fi - alimente, infecții ( cu microbi, fungi ) alergene introduse în organism pe cale
respiratorie ( praf, polen, etc.) și medicamente.
În apariția fenomenelor alergice există mai multe componente: una care ține de organism,
mai precis de modul de reacție deosebit al organismului față de anumite substanțe,
aceasta creează o stare de predispoziție la fenomele alergice.
Ea poate să se manifeste sau nu în raport cu condiiile în care este pus organismul.
Al doilea factor, zis declanșator, este reprezentat prin substanța care produce alergia.
Printre factorii declanșatori, alimentația este unul dintre cei mai importanți, indiferent că
manifestarea alergică se va axa pe un alergen alimentar sau de altă natură.
Factorii alimentari de risc în apariția manifestărilor alergice sunt.
- excesul de glucide, în special de făinoase.
Copiii așa-ziși ”păstoși” alimentați cu prea multe făinoase, se fac des manifestări alergice,
- excesul de proteine: alimentația prelungită și în exces cu lapte de vacă, copiii care ingerează
1-2 litri pe zi fac mai des manifestări alergice,
- introducerea precoce și în exces a preparatelor alimentare necorespunzătoare vîrstei.






Regimul Alimentar în Rahitism




REGIMUL ALIMENTAR ÎN RAHITISM




Alimentația deține un rol foarte important în prevenirea și tratamentul rahitismului,
a cărui profilaxie trebuie să înceapă încă din viața intrauterină.
Femeia gravidă are nevoie de alimentație foarte variată, bogată în principii nutritive
de bază, în săruri minerale și vitamine ( carne, pește, gălbenuș de ou, unt, lapte,
brînzeturi, fructe și zarzavaturi proaspete - vezi capitolul dedicat principiilor
alimentației corecte.
La sugar alimentația este exclusivă în primele luni de viață.
De aceea, el trebuie să primească un lapte cît mai adaptat posibilităților sale digestive.
Laptele de mamă avînd propietatea de a se emulsiona mai fin în stomacul copilului,
fiind deci mai ușor de digerat, asigură o mai bună resobție a calciului și este antirahitigen.
În comparație cu laptele de vacă, el conține o cantitate mai mare de lactoză, care are
propietatea de a reține sărurile de calciu, fosfor și magneziu necesare în compoziția oaselor.
Mai mult încă, laptele de mamă creează în intestinul sugarului un mediu acid, ceea ce înleslește
resorbția sărurilor de calciu.
În caz că se impune alimentația artificială sau mixtă de la naștere, trebuie să se aleagă
un lapte cît mai ușor de digerat.
De recomandat este laptele pudră umanizat de tipurile Humana 0,1 sau 2 sau un alt preparat
asemănător.
În lipsa acestora se pot da lapte praf de tip lacto, în diluțiile corespunzătoare vîrstei ( 8-10% ).
Copiii prematuri, care sunt cei mai preduspuși la rahitism, trebuie alimentați în special
cu lapte de mamă.
Acesta este bine să se suplimenteze cu cantități mici ( 10-20 g la o masă ) de Eledon sau
de un lapte praf semicremat, acidulat.
Prin aceasta se asigură o masă bună reabsorția a calciului.
În caz că prematurul este alimentat artificial, Eledonul este preferabil în primele 1-2 luni,
în lipsa acestuia se dă lapte pudră umanizat, în special Humana.
Diversificarea precoce a alimentației sugarului este o armă împotriva rahitismului.
De la vîrsta de 2 luni se introduc sucurile de fructe ( citrice ) care date în cantități mici,
progresiv, favorizează mediul acid și aduc în plus vitamine și săruri minerale.
Supele de legume introduse de la vîrsta de 3-4 luni au un rol asemănător.
Adaosul unor făinoase în lapte, în proporții mici ( 2-3% ) este de asemenea necesar, se
folosesc făina de orez, de cereale, făină de ovăz.
Făina de grîu și derivatele sale, de exemplu grișul, nu sunt recomandabile, datorită
conținutului lor în fitină, care favorizează instalarea rahitismului, mai ales cînd grișul
cu lapte se dă în exces, așa cum se obișnuiește uneori.
Este preferabil pesmetul din oîine albă, pisat fin și cernut, deoarece prin procesul de
fermentare și dextrinare își pierde propietățile rahitigene.
Continuîndu-se diversificarea alimntației cu fiecare lună care trece, se pot indroduce
alimente din ce în ce mai complexe, care să asigure copilului factorii nutritivi necesari.
La 8-9 luni se poate ajunge la o alimentație variată care conține, pe lîngă lapte, și alte
alimente de bază, cum sunt - carnea, gălbenușul de ou, ficatul, zarzavaturile, fructele.
Acestea trebuie preparate dietetic, corespunzător posibilităților de digestie ale sugarului.
Cantitatea de lapte folosită zilnic la această vîrstă nu trebuie să depășească 500 ml.
Se dau în plus derivatele laptelui - iaurtul, brînză dulce, unt, smîntînă, ușor asimilabile și
cu aport de calciu și vitamina D.
Această alimentație mult îmbogățită în preparate culinare se continuă după vîrsta de 1 an.
Celor relatate mai sus li se adaugă necesitatea menținerii în alimentație a unui echilibru în
ceea ce privește sărurile minerale și în special a calciului și a fosforului.
Proporția dintre calciu și fosfor în alimentație trebuie să fie de 2/1, corespunzător proporției
din organism.
Orice creștere a cantității sărurilor de fosfor antrenează o eliminare crescută a calciului
din intestin.
Dintre alimente, carnea, peștele. gălbenușul de ou și vegetalele sunt bogate în fosfor,
pe cînd laptele și derivatele sale sunt bogate în calciu.
În ceea ce privește conținutul alimentelor în vitamina D, sursa cea mai importantă
o constituie ficatul, gălbenușul de ou, untul, peștele.
Cantitățile de vitamina D prin aport alimentar fiind infime, se cere suplimentarea acestei
vitamine sub formă medicamentoasă la sugar și la copilul mic.








Tratamentul Distrofiei




TRATAMENTUL DISTROFIEI




În distrofia ușoară de gradul 1 trebuie sesizată din primul moment cauza care a produs-o,
căutată și remediată.
Se va corecta greșeala respectivă din alimentație, revenind la regimul alimentar care
să acopere nevoile în substanțe nutritive, și în special, nevoia în proteine, ( diluția laptelui
să corespundă cu necesitate, după vîrstă ).
În caz că denutriția s-a produs în cursul unei îmbolnăviri, se va trata boala respectivă.
Se vor evita dietele prelungite, prea des repetate.
În distrofia avansată se are în vedere, în primul rînd, instituirea alimentației rașionale în
raport cu vîrsta, tatonînd toleranța digestivă, care, în acest caz, este în general scăzută.
Cînd se impune introducerea unui alt fel de lapte sau orice aliment nou, acesta se va da,
la început, în cantități mici, complectînd cu vechiul aliment și crescînd, treptat, pe del nou.
Se are în vedere și preferințele copilului pentru un anumit aliment.
În caz că refuză alimentația la o masă, nu trebuie să se insiste, pentru a nu provoca vărsături.
Trebuie procedat cu mult tact, pentru a putea ajunge la rația optimă de creștere.
Pentru sugarii distrofici se recomandă, în primul rînd, alimentația la sîn, complectată sau
înlocuită, acolo unde este posibil, cu produse industriale lactate sub formă de pulbere,
deoarece acestea pot fi mai bine dozate și sunt, în general, mai ușor de digerat.
Avnd în vedere că distrofia se însoțește deseori de diaree, trebuie început prin tratamentul
acesteia, printr-un regim de tranziție cu supă de morcovi sau arobon ( conțin pectine ),
regim care trebuie prelungit mai mult de 24-48 de ore.
După ce scaunele devin normale, iar curba poderală ia aspect ascendent, se poate înlocui
treptat laptele dietetic printr-un preparat de lapte praf pe care îl avem asigurat în
permanență, în diluțiile necesare, după vîrstă.
La copiii distrofici trecuți de vîrsta de 5-6luni, realimentarea se poate face după dieta de pectine
( supă de morcov sau ceratonia ) cu brînză de vaci resuspendată în supa de morcovi și
cu carne mixată dată de asemenea în supa de morcovi.
După ce scaunele sunt normalizate se trece treptat la laptele praf la 2-3 mese pe zi păstrînd
în continuare o masă pe zi de carne mixată și brînză de vaci resuspendată în supă de
legume pasată.
Freuctele vor fi date după ce suntem siguri că pot fi tolerate, începînd cu cantități mici de
măr copt, banane, apoi măr ras cu brînză de vaci și mucilagiu de orez și abia după
aceea sucuri de fructe crude ( portocale, morov ).
Menționăm că acest regim alimentar prin tatonări și creșteri mici cantitative, durează
cîteva săptămîni pînă ce copilul distrofic începe să crească, ceea ce cere multă răbdare
și prudență din partea mamelor.
De multe ori, o mică greșeală face să reluam totul de la început.
Distrofia prin exces de făinoase.
Excesul de făinoase din alimetație ( grișul cu lapte care place în general copiilor și
pe care unele mame preferă să-l folosească la toate mesele ), poate produce această
formă de distrofie.
Copiii sunt în aparență grași, au greutate mare, dar sunt palizi, păstoși și fără
rezistență la infecții.
Pierd foarte ușor în greutate în caz de îmbolnăvire.
Acestora trebuie să li se asigure un lapte bogat în proteine.
Se începe, de asemenea pritr-o scurtă dietă de pectine ( supă de morcov, ceratonia ),
apoi se trece treptat la lapte albuminos.
După stabilirea unei bune toleranțe digestive se poate trece la lapte praf obișnuit,
în diluații corespunzătoare vîrstei.
Bineînțeles, la cei peste vîrsta de 5 luni, li se pot introduce brînza de vaci și carne
mixată la 1-2 mese pe zi, apoi supa de legume pasată, mere rase, banane, sucuri proaspete.
Distrofia prin exces de lapte de vacă apare atunci cînd această alimentație se
prelungește mult peste vîrsta care necesită diversificarea.
Si aceasta se poate corecta tot cu lapte umanizat și bineînțeles tot prin diversificarea
alimentației.
Diversificarea alimentației la copiii distrofici trebuie să se facă ținînd seama nu de vîrsta lor
reală, ci în mod special, de vîrsta greutății pe care o au.
De exemplu un sugar de 6 luni care are 4 kg, trebuie socotit ca unul de 2 luni, la care
se poate începe diversificarea în funcție de toleranța sa digestivă.
Distroficilor de 7-8 luni, cu greutatea peste 6 kg, li se pot da supe de legume pasate îmbogățite
cu ulei vegetal sau puțin unt, brînză de vaci, carne mixată, gălbenuș de ou, ficat de pasăre.
Se poate trece apoi la budincă de făinoase cu brînză de vaci, o masă de iaurt cu zahăr,
puțină smîntînă etc.
Copilul distrofic trecut de vărsta de 1 an i se îmbogățește alimentația prin supă de carne
și preparate din carne fiartă și tocată sub formă de chifteluțe și perișoare fierte, în
aburi, piureuri de legume cu unt și lapte, creier, creme cu ou și făinoase, diferite budinci.
Se recomandă a se menține laptele praf în alimentație, fiind mai ușor de digerat decît laptele obișnuit.





Regimul Alimentar în Distrofie





REGIMUL ALIMENTAR ÎN DISTROFIE



Curba de creștere a copilului reprezintă în ultimă instanță bilanțul dezvoltării sale fizice,
în special la sugar și la copilul mic.
Cînd acesta este continuu ascendentă, denotă o stare de nutriție perfectă, care corelată
cu factorii de dezvoltare phihomotorie, ne dă starea de euforie.
Dacă curba de creștere staționează sau chiar scade, înseamnă că organismul suferă
din diferite cauze cu consecințe directe asupra nutriției, iar copilul intră în stare de distrofie.*
Distrofia este o tulburare cronică de nutriție a sugarului și copilului mic, datorită unui
aport nutritiv scăzut, provocat de diferite cauze.
Acestea pot fi cauze de natură alimentară, cauze infecțioase, cauze care țin de starea
constituțională a copilului și cauze care țin de mediul extern.
Starea de distrofie a copilului este apreciată după deficitul de greutate, asociat cu factorii
trofici, după cum urmează:

Distrofia de gradul 1  
Prezintă un dificit de 10-20% față de greutatea normală, talia nu este afectată, iar stratul
de grăsime de sub piele este redus pe abdomen și pe torace.
această stare este ușor reversibilă dacă se combate la timp cauza care a provocat-o.


Distrofia de gradul 2
Afectează cu 20-40% greutatea normală a copilului, lungimea rămîne și ea în urmă cu 3-4 cm,
iar țesutul adipos dispare complect pe trunchi și diminuă pe membre.
Copilul devine palid, este lipsit de vioiniciune și se îmbolnăvește ușor.


Distrofia de gradul 3 sau atrepsia, reprezintă o prăbușire metabolică a organismului cu un
dificit de greutate de peste 40% față de normal, cu dispariția complectă a grăsimii pe trunchi,
membre și față, cu pielea atîrnînd pe coapse și în regiunea fesieră, fața ia un aspect de bătrîn
sau de maimuță.
Acest stadiu se tratează numai în clinică.
Din cele prezentate se poate deduce rolul primordial al alimentației în tratamentul distrofiei.
Prevenirea stării de distrofie trebuie să intereseze în primul rînd.
Aceasta se realizează prin instituirea alimentației corecte din primul moment, în raport
cu starea copilului la neștere.
Primul loc îl ocupă alimentația la sîn, la care mama nu trebuie să renunțe cu ușurință.
Acolo unde survinr necesitatea unei complectări de lapte, aceasta se face numai după
sfatul medicului sau al asistentei care au în grijă copilul.
Momentul mai dificil al instalării lactației trebuie trecut cu răbdare, punînd copilul
să sugă, mama trebuie să fie convinsă că prin acest act secreția de lapte se va
instala suficient.
O deosebită grijă se cere atunci cînd este nevoie ca suptul să fie complectat prin
diferite preparate de lapte.
Diluțiile vor fi: 8% în primele 2-3 săptămîni, apoi 10% pînă se trece la vîrsta de
3 luni și 12,5% după vîrsta de 3 luni.
Laptele se îndulcește cu zahăr 5% sau cu glucoză, în cazurile mai dificile.
În cazul unui copil prematur, alimentația trebuie dirijată cu și mai mare grijă.
Dacă mama are lapte suficient, copilul trebuie pus să sugă, complectînd mesele.
Dacă el obosește și adoarme repede,
este alimentat cu lapte de la sîn, muls și dat cu lingurița.
Tehnica aceasta trebuie arătată mamei de către asistenta de teren, complectarea prin biberon
face ca sugarul să renunțe repede la supt, iar aceasta duce la sistarea secreției de lapte.
În caz de necesitate a alimentației artificiale, pe care medicul o va hotărî, trebuie evitate
greșelile prin diluții prea mari ale laptelui, sau folosirea de cantități mari de ceai între mese.
Alimentația trebuie să fie condusă după apetitul copilului și după reactivitatea individuală.
Se vor avea în vedere și posibilitățile de aprovizionare cu un anumit lapte.
Nu este bine să schimbăm mereu felul de laptelui, atunci cînd sugarul s-a obișnuit cu el.
Desigur, este de preferat un lapte umanizat, totuși, vom căuta să administrăm tot
timpul același fel de lapte.
Alte măsuri de prevenire a distrofiei se referă la prevenirea îmbolnăvirilor, aceastea se
realizează printr-o stare de igienă perfectă a obiectelor ce servesc la alimentație
( tetine, biberoane, vase ), prin modul de păstrare a laptelui, prin curățenia rufăriei
copilului și a camerei respective.
Trebuie evitat contactul cu persoane bolnave ce vin în vizită și cu aglomerațiile.
Se vor aplica mijloace de călire a organismului copilului, încă din primele zile de viață:
baia zilnică, aerisirea camerei, scoaterea zilnică la aer liber, ca și înfășatul
corespunzător cu temperatura ambiantă.





Regimul Alimentar în Anemii




REGIMUL ALIMENTAR ÎN ANEMII


Anemia este o boală relativ frecventă întîlnită în copilărie și are ca manifestare
principală scăderea numărului de globule roșii ( hematiile ).
Viața unei globule roșii fiind de circa 120 de zile, numărul mai mic al
hematiilor poate fi rezultatul fie al unei producții scăzute, fie al unei pierderi
sau distrugeri exagerate.
Drpistarea motivului pentru care se produc mai puține hematii sau au o viață
mai scurtă, se face cu ajutorul laboratorului, conducîndu-l pe medic la diagnosticul
tipului de anemie, care duce la stabilirea unor indicații de tratamente corecte.
În afara anemiilor ereditare, de astfel foarte rare, marea majoritate sunt urmarea
pierderilor de sînge, carențelor de aport alimentar, parazitozelor, infecțiilor etc.
Este firesc ca indicațiile dietetice să țină seama și de ele de cauza anemiei și să se
identifice cu cele din boala de bază, cu unele corectări pe care le face medicul
pentru fiecare caz în parte.
O situație specială o are însă anemia prin lipsă de fier, numită și feriprivă, care la copii
cel mai des întîlnită și în care alimentația reprezintă o componentă majoră
a tratamentului.
Din aceste motive, în cele ce urmează, ne vom teferi numai la acest tip de anemie.
La copilul normal necesitățile în fier ale organismului sunt continue, întrucît
pierderile sunt zilnice, și în plus, ele trebuie suplimentate corespunzător
creșterii masei corporale.
În mod normal, nevoile zilnice de la copii variază între 3 mg și 12 mg.
Trebuie ținut seama că, în general, numai 10% din fierul conținut de alimenele
ingerate este absorbit prin mucoasa intestinală.
Fierul poate forma compuși neabsorbabili cu diverși constituenți în alimente.
Un exemplu îl constitue fitații prezenți în numeroase cereale sau fosfații din
lapte și derivatele lui.
Din acest potiv, se atrage atenția că o alimentație excesivă sau exclusivă cu paste
făinoase sau lapte scade aportul de fier.
Cercetările privind absorția fierului la nivelul mucoasei intestinale atrag atenția
asupra unor constatări cu aplicabilitate practică în alimentație:
- fierul din carne are procentul cel mai ridicat de absorție,
- procentul de fier absorbit din vegetale este mai mare pentru cele care sunt bogate
în proteine ( mazăre, ciuperci ),
- absorția fierului din vegetale este maximă atunci cînd în rația alimentară se introduc
proteinele animale ( carne ).
Practic, existența în cantitate foarte mare a fierului, de exemplu, în spanac, sau lăptuci,
nu are o valoare deosebită, căci el nu este absorbit în proporții reduse.
Absorția poate fi însă mult crescută dacă se adaugă carne la pregătirea acestor
legume sau la masa respectivă.
La copilul cu anemie prin lipsă de fier - verificată prin analize de laborator - indicațiile
dietetice trebuie să țină seama, în primul rînd, de excluderea obiceiurilor alimentare greșite:
- excesul de lapte și derivate,
- excesul de paste făinoase,
- excesul de alimentație vegetală săracă în proteine.
Alimentația trebuie să fie variată conținînd proteine aimale, respectiv carne.
Atragem atenția că ficatul pregătit la grătar, sub formă de perișoare sau pateu, are un conținut
maxim și absorția cea mai mare de fier.
În general, toate zarzavaturile conțin fier, iar absorția mică necesită a fi îmbunătățită
cu un aport concomitent de carne.
Menționăm că adaosul de sucuri de citrice ( lămîi, portocale ) băute în timpul mesei,
ca și borșul, contribuie la creștere absorției fierului conținut în vegetale.





Regimul Alimentar în Litiazele Urinare





REGIMUL ALIMENTAR ÎN LITIAZELE URINARE



Există mai multe tipuri de litiaze, după compoziția chimică a calculilor,
și anume : litiaza calcică, cea mai frecventă la copii, litiazaele urică, oxialică,
cistinică și xantinică ( ulltimile două, foarte rar întîlnite ).
Indiferent de tipul de litiază, cîteva reguli dietetici trebuie respectate în mod
aproape permanent.

1. Creșterea cantității toate de lichide consumate în 24 de ore.
Prin această măsură, crește cantitatea de urină și scade concentrația sărurilor, deci
și posibilitatea  lor de a precipita.
La copii, suplimentarea de lichide poate să fie între 300-500 ml peste nevoile
obișnuite, în raport cu vîrsta și greutatea.
Este important ca o parte din aceste lichide să fie date seara, la culare, sau chiar în
timpul nopții, pentru a evita hiperconcentrația nocturnă și dimineața, pe nemîncate,
pentru a forța diureza.
Lichidele pot fi luate sub formă de apă, ceaiuri, compoturi, limonadă.
Apele minerale vor fi folosite numai la prescripția medicului.



2.Se vor evita, la acești copii stările de deshidratare prin vărsături sau diaree.
În caz că acestea au apărut, se vor lua măsuri urgente de tratament.

3. Se va evita supraalimentația de orice fel, dar în special excesul de glucide care,
prin descompunerea în intestin, formează acid oxialic.
Acidul oxialic împreună cu calciu dau oxalat de calciu insolubil și
deci, cu posibilitatea de a precipita.

4. Pentru sărurile de calciu dau cel mai adesea produși de precipitare, care
pot determina formarea de calculi, se vor evita tratamente cu preparate de
calciu și vitamina D la copiii cu litiaze urinare.

5. Pentru formele de litiază calcică cu hipercalciurile se recomandă un regim
sărac în sare și în alimente bogate în calciu, cum sunt - laptele, brînzeturile
și derivatele lor.
Pentru alte forme de litiaze, restricțiile de regim se vor face numai la indicațiile
medicului și în perioadele necesare.
Apele minerale vor fi folosite, de asemenea, numai la indicația medicului.
Apele minerale pot fi administrate și la domiciliu, dar practica ne arată că
eficiența lor este mult mai mare atunci cînd sunt folosite la sursă, adică
dub formă de cură de ape minerale în stațiuni balneare.






Regimul Alimentar în Sindromul Nefrotic





REGIMUL ALIMENTAR ÎN SINDROMUL NEFROTIC




Sindromul nefrotic sau nefrozele reprezintă, în general, boli cu evoluție cronică.
În perioadele de acutizare, dieta va fi aceeași ca în glomerulonefrita acută difuză.
În perioadele de remisiune, se va menține un regim sărac în sare ( 1-2 g pe zi,
adică fără adaos de sare în alimente ), relativ bogat în proteine ( 2-3 g pe kilocorp/zi ).
Proteinele trebuie să fie de origine animală, din alimente ca laptele, ouăle, carnea,
și de origine vegetală din zarzavaturi cum sunt cartofi, mazărea, conopida.
Rația de lipide va fi limitată la 5-29 g/zi.
Complectarea rației calorice se va face cu glucide din alimente cum sunt: orezul,
pîinea, pastele făinoase, și mai ales, legume și fructe.
Rația acestor bolnavi este bine să fie calculată zilnic, ca la bolnavii de diabet.
Regimul va fi strict individualizat în raport cu vîrsta copilului,
cu greutatea și activitatea sa.






Regimul Alimentar în Glomerulonefrita Acută




REGIMUL ALIMENTAR ÎN GLOMERULONEFRITA ACUTĂ


Glomerulonefrita este o boală datorită tot unor cauze infecțioase, dar infecția
este la distanță, microbul nu ajunge în țesutul renal.
Mecanismul de declanșarea a bolii este complex.
Cel mai adesea focarul de infecție este faringoamigdalian, iar microbul care dă
cel mai frecvent aceste îmbolnăviri este streptococul.
Îmbolnăvirea rinichiului poate surveni în timpul dar, mai ales, după un interval
de 10-12 zile de la debutul infecției faringoamigdaliene.
Boala apare adeseori după scarlatină.
În glomerulonefrită există deseori mari de simptologie și gravitate.
Important din punc de vedere practic, este ca boala să fie recunoscută în stadiul cel
mai incipient trecerea de la o formă la alta, aparișia unor complicații și evoluția
spre cronicizare fiind posibile în toate formele.
Pentru evitarea acestor neajunsuri, nefritele sub orice formă trebuie privite ca boli
cu caracter de urgență medicală.
Regimul dietetic în aceste boli are, de asemenea, un caracter de urgență, de aceea,
ori de cîte ori prin semnele pe care le prezintă o boală ar sugera bănuiala unei
îmbolnăviri renale, părinții trebuie să se adreseze de urgență medicului.
Pînă la consultația de către medic se va întrerupe orice alimentație și se va da
copilului să bea numai lichide dulci, ceaiuri, limonadă, suc de fructe și acestea
în cantități nu prea mari.
În faza inițială, adică în faza în care copilul prezintă semnele majore de boală
( endeme și hipertensiune ) este indicat ca bolnavul să fie tratat în spital.
Numai o supraveghere permanentă, pe baza examenelor de laborator, îl pune
pe copil la adăpost de eventualele complicații.
Regimul dietetic este atît de strîns individualizat în raport cu forma și stadiul de evoluție
a bolii și cu vîrsta copilului, încăt recomandările noastre nu pot avea decît
un caracter foarte general.
Reducerea sau suprimarea substanțelor alimentare se face în raport cu stadiile bolii:
în prima fază, se reduce parțial cantitatea de lichide, se suprimă sarea și
substanțele proteice ( laptele, ouălele, carnea ), uneori, după caz, se reduc și
alimentele cu conșinut bogat în potasiu ( fructe, în speciel citrice ).
Alimentația se face cu o cantitate moderată de lichide îndulcite : ceaiuri,
siropuri, miere, dulceață și fructe.
Acest fel de alimentație durează 2-3 zile.
În perioada imediat următoare, se reduce progresiv, alimente pe bază de cereale
( orez, pase făinoase, griș, macaroane, păine fără sare ) și zarzavaturi ( morcovi,
cartofi, dovlecei, fasole verde, sfeclă ), se va crește cantitatea de fructe.
Se vor evita, încă o perioadă, zarzavaturile cu conținut mare în sare,
cum sunt ridichiile.
Grăsimile se dau în cantități moderate, 20-30 g pe zi sub formă de unt proaspăt,
nesărat, frișcă, untdelemn.
Din săptămîna a 2-a se introduc laptele, brînza proaspătă de vaci, iaurtul.
Gălbenușul de ou și carnea se introduc din a 3-a spătămînă de boală.
Se menține restricția de sare.
Timpul în care alimentația copilului bolnav de nefrită poate ajunge la normal
este de 4-5 săptămîni, dar după formă și evoluție pot exista variații destul de mari.








Regimul Alimentar în Infecțiile urinare și în Pielonefrite





REGIMUL ALIMENTAR ÎN INFECȚIILE URINARE ȘI ÎN PIELONEFRITE



Infecțiile urinare sunt cele mai frecvente boli ale aparatuli urinar la copii.
Pot să apară la toate vîrstele, de la nou-născut, pînă la adolescent.
Infecția pornește de la căile urinare inferioare, adică de la uretră și vezică
și poate să urce către bazinete și rinichi.
Gradul de cuprindere a țesutului renal greu de precizat, de aceea măsurile
terapeutice, inclusiv regimul alimentar, trebuie aplicate cu prudență și discernămînt.
este necesar ca bolnavii să fie urmăriți în timp.
Mama va prezenta regulat copilul la control medical.
De reținut că la copii ”infecțiile urinare repetate” creează suspiciunea de malformații
ale aparatului urinar și necesită cercetarea în acest sens în serviciile de urologie.
În formele acute la sugari și copii mici boala este de obicei, însoțită de febră și,
adesea de tulburări digestive.
Regimul dietetic va fi cel indicat pentru febră și tulburări digestive acute.
După rezolvarea tulburărilor digestive, copilul va fi trecut la regim normal,
menținîndu-se încă o perioadă de 10-12 zile un raport crescut de lichide,
sub formă de ceaiuri și sucuri de fructe.
La copiii mari, școlari sau adelescenți, boala este mai frecvent la fete.
Ea poate să apară fără tulburări generale, numai cu simptomatologie urinară.
Copiii urinează mai des, acuză dureri în momentul cînd urinează, uneori
pierd urina.
Dacă examenul medical și de laborator nu arată o atingere și a țesutului
.
Se va reduce cantitatea de sare ( nu se suprimă ), se vor evita mîncărurile
picante, conservele de carne, mezelurile etc, condimentele ( piper, enibahar,
muștar ), băuturile alcoolice și cafeaua.
Lichidele pot fi date sub formă de ceaiuri, supe, compoturi, suc de fructe.
Regimul va fi menținut 2-3 săptămîni, sub controlul examenului de laborator.
Nu este necesar un regim alimentar prelungit.
Dacă examenul de laborator și cel medical arată și afectarea rinichiului, adică
boala a trecut în formă de pielonefrită, regimul va fi mai restrictiv.





Regimul Alimentar în Bolile Aparatului Urinar





REGIMUL ALIMENTAR ÎN BOLILE APARATULUI URINAR



În majoritatea bolilor aparatului urinar, regimul alimentar este o componentă -
deseori cea mai importantă - a tratamentului.
Efectul terapeutic al regimului se realizează prin reducerea sau suspendarea
temporară din alimentație a acestor substanțe care, prin transformări metabolice
și exces de acumulare în organism, produc efecte nocive.
De exemplu, acumulare de apă și clorură de sodiu duce la apariția edemelor, cu
încărcarea aparatului circulator și suferința din partea inimii și vaselor, putînd
apărea hipertensiune arterială și insuficiență cardiacă.
Retenția de uree ( ureea reprezentînd reziduurile metabolice ale substanțelor proteice )
are efect novice asupra întregului organism.
Prin regim se curăță funcția renală alterată de boală, într-o perioadă critică, se cîștigă
timp pentru dezintoxicarea și refacerea organismului.
Îmbolnăvirile aparatului urinar la copii sunt dominate de factori infecțioși.
Căile și modurile de declanșare a bolii sunt deosebite, dar ceea ce are importanță este gradul
atingerii funcțiilor renale.
Copilul bolnav de boală a aparatului urinar, căruia i se instituie un regim dietetic, trebuie
foarte atent urmărit prin examene de laborator, pentru a se putea aprecia evoluția
bolii și rezultatele obținute.
Acestea indicații și observații nu pot fi făcute decît de medicul care tratează copilul.
Mama sau persoana care se ocupă cu îngrijirea copilului trebuie să respecte întocmai
regimul prescris, cantitatea și calitatea alimentelor, ritmul și forma de administrare.
Fiind în general regimuri de lungă durată și care se adesează unor copii inapetenți prin
însăși boala de bază, modul de pregătire, de prezentare și servire a mesei are o
mare importanță.
Copilul nu trebui să se simtă frustrat, iar alimentele să fie pregătite și prezentate
cît mai aproape de situația normală.
Principalele categorii de boli ale aparatului urinar la care ne vom referi din punc
de vedere dietetic sunt - infecțiile urinare și pielonefritele, glomerulonefrita acută
și cea cronică, sindromul nefrotic și litiazele urinare.





Cum Alegem Preparatele Dietetice Pentru Perioada de Realimentare




CUM ALEGEM PREPARATELE DIETETICE PENTRU PERIOADA DE REALIMENTARE




Pentru sugarii mici pînă la 3-4 luni, după dieta hidrică și alimentația
cu supă de morcovi dau făina de roșcove, deci în medie la 2-3 zile de
la începutul tratamentului, se începe introducerea alimentului dietetic.
Regimul fiind exclusiv lactat la această vîrstă, alimentul dietetic să fie
tot un preparat de lapte.
Acesta trebuie să îndeplinească unele condiții : să fie sărac în grăsimi, relativ
sărac în zaharuri, să aibă proteinele modificate în așa fel, încît să fie mai
 ce poate acoperi cel puțin o parte din nevoile nutritive ale copilului.
În raport cu vîrsta, starea copilului, forma de boală și posibilitățile
de procurare pot fi folosite următoarele preparate: Eledonul, Humana H,
Lacto, laptele praf integral, simplu sau acidulat ( cu zeamă de lămîie sau acid citric )
Folosirea laptelui de vacă  în realimentarea sugarului mic se va face numai
în cazul în care nu există posibilitatea procurării unui alt preparat.
Alegerea preparatului și modul de realimentare se vor face numai la
indicația medicului care tratează copilul.
Dacă copilul este alimentat natural, se va face realimentarea cu lapte de mamă,
eventual cu un mic adaos de Eledon.
Dacă este alimentat artificial, realimentarea se va face cu unul din preparatele
arătate mai sus.
Laptele pref indiferent de marcă se prepară totdeauna în diluție, cu mucilagiu
de orez, iar concentrația va fi corespunzătoare
vîrstei copilului.
Cantitatea totală care se introduce în 24 de ore depinde de vîrsta și starea copilului,
în medie se pot introduce între 50 și 200  ml pe 24 ore în prima zi, cantitatea care se
crește 20-30 ml pe masă, în fiecare zi.
Cantitatea de lichide necesară în 24 de ore va fi complectată cu supă de morcovi.
Pentru exemplificare dăm următoarele scheme de realimentare.

Sugar de 3 luni și jumătate, cu greutatea de 6000 g.
Cantitatea de lichid necesară în 24 de ore este de 900 ml, repartizată
în 5-6 mese.
Prima zi - 5x180 ml supă de morcovi cu sau fără zahăr.
A 2 a zi - 4x30 ml lapte praf 10% preparat în mucilagiu de orez 3-4% cu 5%
zahăr și 150 ml supă de morcovi,
1x180 ml supă de morcovi ( dacă copilul primește în mod obișnuit în alimentație
o masă de supă de zarzavat, supa de morcovi se menține la o masă iar începînd cu
ziua V-a sau a-VI-a se va înlocui cu supă de zarzavat.
A 3-a zi - 4x60 ml lapte praf preparat și 120 ml supă de morcovi, 1x180 ml supă de morcovi.
A 4-a zi - 4x90 ml lapte praf preparat și 90 ml supă de morcovi, 1x180 ml supă de morcovi.
A 5-a zi - 5x120 ml lapte praf și 60 ml supă de morcovi, 1x180 ml supă de morcovi.
La supa de morcovi se pot aduga și alte zarzavaturi ( rădăcinoase ), dar se
pasează numai morcovii.
A 6-a zi - 4x150 ml lapte praf lacto și 30 ml supă de morcovi, 1x180 ml supă de zarzavat.
Se poate menține încă 3-4 zile o catitate mică de supă de morcovi ca adaos la alimentația cu lapte.
Dacă copilul a fost alimentat anterior, cu lapte praf integral, se va trece progresiv
la această alimentație, înlocuind cîte o masă cu lapte praf integral în concențtrație
de 10%.
Diluția se va face în continuare cu mucilagiu de orez.
Grișul, făina rumenită, pesmetul, vor fi evitate încă cîteva zile.
Introducerea sucului de fructe sau a pulpei de fructe se va face după 8-10 zile
de la începutul bolii, în cantități mici, crescînd progresiv, așa cum s-a procedat
la prima introducere.
La sugarii peste vîrsta de 6-7 luni, în a căror alimentație normală au fost introduse
preparate de făinoase, brînză de vaci, fructe, schema de realimentare poate fi mai variată.
Și în aceste cazuri se poate folosi laptele praf.
Sugar de 8 luni, cu greutatea de 8 kg, poate fi realimentat în felul următor.
Cantitatea totală de lichide în 24 de ore este de 1000 ml, repartizată în 5 mese.
Prima zi - 5x200 ml supă de morcovi, îndulcită sau nu cu zahăr sau glucoză 5%.
A 2-a zi - 2x40 ml lapte praf 10% sau 14% preparat în mucilagiu de orez
4-5% îndulcit cu 5% cu zahăr + 160 ml supă de morcovi, 1x200 ml supă de morcovi,
ml orez pasat cu 5% zahăr și 20 g de brînză de vaci fin pasată împreună cu orezul.
A 3-a zi - 2x80 ml lapte praf preparat la fel + 120 ml supă de morcovi, 1x200 ml
supă de morcovi, 2x150 ml orez pasat cu 50 g brînză de vaci.
A 4-a zi - 2x 120 ml lapte praf și 80 ml supă de morcovi, 1x200 ml supă de zarzavat
la care se poate adăuga pesmet, griș sau orez, 1x150 ml orez pasat cu 50 g brînză
de vaci, 1x100 g piure de mere coapte, 2-3 lingurițe de pesmet și 50 g brînză de vaci.
A 5-a zi - 2x150 ml lapte praf + 50 ml supă de morcovi, 1x200 ml supă de zarzavat
cu adaos de făinoase, 1x150 ml orez pasat cu 50 g brînză de vaci, 1x150 g piure
de mere coapte, 2-3 lingurițe de pesmet sau biscuiți, la care se pot adîuga 20-30 ml
suc de mere proaspete.
Din a 6-a - 7-a zi laptele praf poate fi înlocuit cu lapte praf integral, preparat tot
în mucilagiu de orez.
O masă de lapte poate fi dată sub formă de iaurt.
La masa de supă se pot adăuga 20-30 g de carne fiartă și tocată foarte fin sau mixată.
Merele pot fi date sub formă de măr ras, cu adaos de biscuit sau pesmet.
La copii peste vîrsta de 1 an realimentarea se poate face în special pe bază de preparate
de orez și paste făinoase.
Din a2-a sau a 3-a zi de boală se poate da orez pasat cu brînză de vaci, supe de zarzavat
( rădăcinoase ) cu pesmet sau griș, piure de morcovi, piure de mere coapte, din a 3-a sau
a 4-a zi, carne fiartă tocată fin.
Din a 4-a sau a 5-a zi se pot da budinci din paste făinoase sau orez, cu brînză
de vaci sau carne, piureuri fin pasate, supă de carne degresată.
După 5-6 zile, se poate intra progresiv în alimentația normală.
O atenție deosebită trebuie acordată copiilor cu tulburări digestive repetate.
Dacă au fost eliminate dintre cauze greșelile de alimentație și infecțiile ( controlul
 repetat prin coproculturi și examene caproparazitologice ), trebuie cercetată eventuala
lipsă a unor fermenți digestivi și tulburări de absorție intestinală.
Numai regimul dietetic ”foarte specific” fiecărei forme de boală poate asigura
dezvoltarea normală a copilului.
Formele cele mai des întîlnite sunt intoleranța la lapte de vacă și intoleranșa la gluten,
adică la proteine din făinurile unor cereale.
Alimentația acestor copii va trebui supravegheată de medicul specialist și urmărită în timp.





Regimuri Alimentare în Bolile Aparatului Digestiv




REGIMURI ALIMENTARE ÎN BOLILE APARATULUI DIGETIV



Regimul alimentar în tulburările digestive acute ale sugarului și copilului mic.
Tulburările digestive la sugur și copilul mic au ca simptom principal
diaree ( de unde și numele de boli diareice ), adică apariția de scaune frecvente
și modificate ca aspect, consistență și conținut.
Scaunele pot fi lichide, semilichide, grunjoase, cu mucozități, striuri
sanguinolente sau puroi.
Aspectul și evoluția scaunului pot da unele indicii asupra cauzelor îmbolnăvirii.
De exemplu, scaunele cu striuri sanguinolente sunt aproape specifice
infecțiilor cu bacili dizenterici.
Scaunele grăsoase sunt specifice unor tulburări în absorbția grăsimilor.
Mamele trebuie să observe permenent scaunele copiilor, pentru a putea remarca cît
mai precoce modificările produse.
Apariția diareice poate să fie precedată, însoțită sau urmată de apariția și a altor
semne de boală, cum sunt: lipsa de poftă de mancare, vărsăturile, durerile
abdominale, febră.
În cazurile de diaree însoțită sau nu și de alte semne de boală, mama sau persoana
care se ocupă de îngrijirea copilului ( personalul medical, în colectivități ),
trebuie să observe și să aprecieze ”starea generală a copilului”.
Apariția semnelor de deshidratare, ca: limba uscată,  fontanele înfundate,
micșorarea elasticității pielii, pierderea bruscă în greutate ( peste 5-8% în
24 de ore ) dar mai ales ”aspectul suferind al feței copilului”, ochii înfundați
și încercănați, culoare palidă și cenușie a feței sunt semne de extremă gravitat.
În aceste cazuri, copilul va fi prezentat în cel mai scurt timp serviciului spitalicesc
cel mai apropiat.
În interval pînă la internare, se va administra copilului apă fiartă și răcită.
Pentru tratamentul medicamentos și dietetic în această formă de boală sunt necesare
măsuri deosebite de echilibrare a metabolismului apei și sărurilor minerale.
Tratamentul la domiciliu al tulburărilor digestive acute se pt aplica numai în formale ușoare și
medicamentoase, iar această apreciere o poate face numai medicul care tratează copilul.
Regimul dietetic este numai o parte a tratamentului, majoritatea acestor boli necesitînd și
tratament medicamenros.
Atît prin numărul îmbolnăvirilor, cît și prin gravitatea formelor, bolilor diareice reprezintă
încă o problemă gravă în cadrul patologiei infantile.
Accentul trebuie pus pe măsurile de prevenire.
Nici o altă categorie de boli nu poate beneficia în mare măsură de educație sanitară.
Respectînd indicațiile de alimentație și îngrijire a copilului sănătos, numărul cazurilor
de îmbolnăviri prin boli diareice poate fi încă mult redus.
În caz că boala a apărut, forma și evoliția depind de mai mulți factori.

1. de cauza care a declanșat boala ( alimentară, infecșioasă, tulburări metabolice ).
2. de vîrsta copilului, fiind cu atît mai grave, cu cît copilul este mai mic.
Diareea la nou-născut și la sugarul pînă la vîrsta de 3 luni trebuie privită
de la început ca o boală care poate evolua grav.
3. de starea generală a copilului înainte de îmbolnăvire, fiind mai grave la copiii
distornici și rahitici, la convalescenții de alte boli.
4. de corectitudinea și rapididatea cu care se iau măsurile de tratament dietetic.

Indiferent de cauza care a declanșat boala, de vîrsta copilului și chiar de gravitatea
formei de boală, sunt cîteva măsuri pe care mama, dacă le ia de la început, are toate
șansele ca boală să evolueze mai ușor.
Cum primul semn al debutului tulburărilor digestive poate să fie refuzul de a mînca,
este bine ca acesta să fie respectat.
Dacă un copil care în mod obișnuit manîncă bine, la un moment dat refuză să primească
porția respectivă de mîncare, nu trebuie forțat.
Se vor înlocui 1-2 mese cu ceai, pînă la lămurirea situației.
Dacă scaunele diareice au apărut, prima măsură este de a suprima orice fel de
alimentație și de a înlocui cu lichide sub formă de ceaiuri, apă fiartă și răcită, apă
sau ceaiuri sărate ( o linguriță de sare la 1 litru de apă ).
La copiii peste vîrsta de 4 luni se poate da supă de zarzavat strecurată.
Ceaiurile pot fi de: mentă, chimen, afine, anason, îndulcite cu o linguriță
de zahăr la 100 ml lichid sau cu glucoză în aceași proporție.
Dieta hidrică, adică administrarea lichidelor mai sus enumerate, este obligatorie cel
puțin 1-2 mese, în care timp se va urmări evoluția copilului.
Dacă există și vărsături, administrarea lichidelor se va face cu lingurița la intervale mici,
o linguriță la 5-10 minute sau cu pipeta, 1-2 pipete la 3-5 minute.
Durata menținerii dietei hidrice ( adică alimentația numai cu lichide ) depinde mai ales de toleranța
gastrică ( dacă copilul varsă ).
În orice caz, nu va depăși 24 de ore fără avizul medicului.
Cantitatea totală pe 24 de ore va fi de 150-200 ml pe kilocorp, cu atît mai mare,
cu cît pierderile de lichide prin scaune și vărsături au fost mai abundente.
 Cînd toleranța digestivă a fost restabilită ( copilul nu mai varsă ), se trece la alimentația
 cu preparate cu acțiune antidiareică.
Acestea sunt în general alimente de origine animală,  care prin conținutul lor în substanțe
pectice au calitatea de a pune în repaus intestinul de a absorbi resturile nedigerabile și de a forma bolul fecal ( scaunul ).
Conțin o cantitate mică de glucide, nu conțin proteine și grăsimi.
Preparatele cu acțiune antidiareică cel mai des folosite sunt: supa de morcovi, mucilagiul
de orez, mere rase - date ca atare sau ca supă de mere crude.
Cea mai folosită este supa de morcovi.
Se poate da după vîrsta de 2-3 săptămîni.
Este contraindicată în vărsături și în formele de tulburări digestive complicate cu nefrite.
Concentrația este de 30% pentru sugarii pînă la vîrsta de 2 luni și de 50% peste
această vîrstă.
Valoarea calorică este de 20-22 calorii la 100 ml preparat, se poate îndulci cu glucoză
5 g % sau cu zahăr în aceași proporție.
Prin îndulcire, se crește valoarea calorică cu încă 20 de calorii la 100 ml preparat și este
 mai bine primită de copii.
Prima condiție a unei bune folosiri a supei de morcovi este prepararea corectă.
Pentru aceasta trebuie folosiți morcovi de bună calitate, proaspeți, care să fie bine
fierți, să se paseze de 2-3 ori prin sită deasă sau printr-o sită pe care se pune un tifon.
Este bine preparată atunci cînd nu se disting bucățile de morcov în ea.
Înainte de folosire, se amestecă pentru a se omogeniza.
Nu se păstrează mai mult de 16-20 ore.
Este preferabil ca în această perioadă alimentația să se înlocuiască cu supă de morcovi.
Totuși dacă copiii nu o primesc la toate mesele, nevoile de lichide se vor acoperi cu ceaiuri
sau cu micilagiu de orez.
Cantitatea totală pe 24 de ore va fi, ca și în dieta hidrică, de 150-200 ml pe kgcorp.
Numărul meselor poate să fie egal sau mai mare decît cel obișnuit înaintea îmbolnăvirilor,
mai ales dacă sugarul primește mai greu supa de morcovi.
Porțiile mai mici le va suporta mai ușor.
Durata administrări exclusive a supei de morcovi este în medie de 24 de ore.
Semnul de orientare pentru introducerea și a altui preparat alimentar este apariția scauul
de morcovi, scaun mulat, ca un dop, conținînd morcovul nedigerat, dar care a absorbit apa
și resturile nedigerate din intestin.
Folosirea mucilagiului de orez ca aliment antidiareic se va face mai ales în cazurile în care copiii refuză supa de morcovi.
Deși orezul are calități antidiareice certe, rezultatele obținute cu supa de morcovi sunt net superioare.
Merele se folosesc mai rar ca aliment antidiareic.
Se recomandă copiilor trecuți de vîrsta de 1 an și care refuză supa de morcovi.
Se administrează sub formă de mere coapte și pasate, în proporții de 150-200 g de 4-5 ori pe zi,
cantitatea în 24 de ore putînd să ajungă la 1 kg mere.
Lichidele necesare se vor complecta cu ceai.
Acest lucru este necesar important, pentru că în tulburările diareice la copii nu
”opărirea scaunelor” este problema greu de rezolvat.
Prin dietă hidrică și alimentație cu supă de morcovi acest lucru se realizează în primele
24 de ore.
Problemele deosebite pune perioada realimentării, adică readucerea copilului la regimul normal.
Este necesară protejarea în continuare a tubului digestiv, dar și aducerea prin alimente
a substanțelor nutritive necesare organismului.
Alegerea preparatului, cît și ritmul introducerii, cantitatea pe mese și zile în care se
vor introduce în alimentația copilului, trebuie strict individualizate.
Nu pot exista scheme tip de realimentare, chiar dacă am ține seama de vîrsta și de forma de boală.
Numai medicul care cunoaște situația particulară a copilului, modul de reactivitate,
posibilitățile și condițiile medicului familial, poate lua o hotărîre corectă îm această privință.
Ca atitudine generală, considerăm că în majoritatea cazurilor de boli diareice tratate la domiciliu, în general forme ușoare și medii, nu este necesară alegerea unor preparate rare și scumpe.
Dacă mama respectă indicațiile de pregătire și administrare, se pot obține rezultate bune folosind preparate simple, ieftine și ușor de procurat.
Trecerea la alimentație normală se va face progresiv, atent, dar fără a prelungi, din motive
de precauție, un regim alimentar sub nevoile nutritive ale copilului.
Chiar dacă prin aceste măsuri scaunul se menține normal, copilul nu va crește în greutate,
pentru că nevoile lui alimentare nu sunt acoperite de acest regim.
În medie, în formele comune de dispepsii sunt necesare 10-12 zile pentru a se ajunge
la alimentația normală.





Regimul Alimentar în Hepatita Cronică




REGIMUL ALIMENTAR ÎN HEPATITA CRONICĂ


Dieta în hepatita cronică are o importanță covîrșitoare.
Ea rebuie să procure substanțe alimentare ce intervin în repararea leziunilor celulei
hepatice și în regenerarea țesutului, pentru a-i reda capacitatea funcțională.
Acestea sunt proteinele de calitate superioară, hidrocarbonatele și vitaminele.
Vor fi restrînse grăsimile și sarea.
Totodată, dieta fiind prelungită, este necesar aportul de substanțe plastice,
care să asigure creșterea și dezvoltarea organismului copilului, ca și cheltuielile
mari energetice produse la această vîrstă.
Proteinele sunt asigurate prin lapte și derivatele sale: iaurt, kefir, apoi, carnea
slabă de vițel sau de vită, de găină și de pui, albușul de ou.
Glucidele trebuie asigurate prin: legume, fructe, făinoase și dulciuri.
În medie, copilul mare i se dau în cantitate de 300-350 g pe zi,
asigurate de pastele făinoase, cartofi, orez, pîinea albă veche de o zi,
prăjiturile de casă, nedospite, zahăr, dulceață, miere, gemuri, compoturi.
Excesul de dulciuri trebuie și aici combătut avînd în vedere posibilitatea
suferinței pancreasului.
De asemenea, trebuie combătute fermentațiile intestinale, prin exces de legume
și fructe crude, cu sîmburi și coajă.
Cantitatea de grăsime trebuie redusă din dietă, pentru a se evita încărcarea celulei
hepatice.
O parte din grăsimi sunt aduse de lapte, iaurt și carne, iar cealaltă parte este complectă
prin unt și ulei vegetal.
Gălbenușul de ou este admis numai în caz că probele hepatice se normalizează
și că nu sunt afectate căile biliare.
Vitaminele sunt asigurate prin legume și fructe - care vor fi folosite crude sau fierte
înăbușit - și unt pentru vitaminele liposolubile.
Legumele și fructele asigură, de asemenea, rația de săruri minerale.
Trebuie redusă din alimentele preparate sarea de bucătărie.
Lista de alimente indicate și cele interzise, valabil în cadrul dietei hepatice acute,
rămîne valabil și pentru bolnavii de hepatită cronică, la fel ca și modul de
preparare culinară.
Conservele dietetice din carne și din zarzavaturi pot fi consumate de hepaticii cronici,
în anumite împrejurări sau iarna.
Se va insista asupra varietății meniurilor, ca și asupra preferințelor alimentare
ale copilului bolnav, tocmai pentru a se evita monotonia din alimentația.
Mesele se servesc în condiții atrăgătoare, menținîndu-se buna dispoziție
în jurul bolnavului.
Numărul meselor va fi de 5-6 pe zi, date în cantități mici.
Copilul va fi educat să mestece încet alimentele și să nu consume lichide
în timpul mesei.
Între mese se poate da apă sau ceaiuri de plante ca: mușețel, mentă, sunătoare.
După fiecare masă, copilul trebuie ținut în repaus, dacă se poate chiar culcat,
o jumătate de oră.
Exemplu de meniu pentru copiii bolnavi de hepatită cronică:
Dimineața : 200 ml lapte + 10 g zahăr, 30 g pîine albă veche, 20 g gem, 5 g unt.
Ora 10: măr copt + 5 g zahăr + 20 g biscuiți.
Prînz: 200 ml supă de legume pasată + 30 g brînză de vaci, 100 g rasol de vită,
200 g piure de cartofi, salată verde cu zeamă de lămîie, compot de fructe de sezon.
Ora 17: o prăjitură cu brînză de vaci, un măr o portocală.
Seara: Sufleu de legume, lapte cu tăiței de casă.
La culcare: ceai de sunătoare.

Recomandăm următoarele rețete culinare pentru convalescenții de hepatită
acută sau pentru hepatice cronice:

1. Brînză de vaci
2. Supă de zarzavat
3. Supă cremă de cartofi
4. Supă cremă de dovlecei
5 Supă cremă de fulgi de ovăz
6. Supă de fructe ( mere, vișine )
7. Supă de iart
8. Borș de legume
9. Sos alb
10. Sos roz
11. sos de mărar
12. Sos tomat
13. Sos de zarzavat

14. Sos caramel
15. Sos de fructe
16. Sos cu bem de măceșe
17. Sos cu tarhon
18. Dovlecei cu brînză la cuptor
19. Ardei umpluți cu orez
20. Mîncare de gutui
21. Mîncare de prune uscate
22. Papanași cu dovlecei ( fierți înăbușit )
23. Chifteluțe marinate dietetice
24. Cartofi cu brînză la cuptor
25. Ouă moi cu legume
26. Ouă moi cu șuncă la cuptor
27. Ochiuri de apă
28. Ochiuri la aburi
29. Ouă cu piure de cartofi și de spanac
30. Salată verde
31. Salată de morcovi cruzi
32. Salată de sfeclă roșie
33. Salată de fasole verde
34. Salată verde supriză
35. Salată de orez cu sos de tarhon
36. Sufleu de legume
37. Sufleu de brînză de vaci
38. Piure de zarzavat
39. Sote de morcovi
40. Rizoto de zarzavat
41. Piure de mere
42. Budincă de legume
43. Budincă de orez cu legume
44. Budincă de șuncă cu brînză de vaci
45. Budincă de macaroane cu brînză și sos de roșii
46. Budincă de fidea cu brînză de vaci
47. Budincă de cartofi cu brînză
48. Budincă de franzelă cu brînză
49. Papară cu brînză
50. Papară cu spanac
51. Lapte de pasăre
52. Gelatină de lapte
53. Aluat pentru prăjituri dietetice
54. Papanași fierți
55. Cornulețe din aluat cu brînză de vaci
56. Batoane cu miere și vanilie
57. Chec economic
58. Desert din sfeclă cu miere
59. Salată de fructe, fără fructe
60. sote de legume.









Cum se Gătește Pentru Copilul de Hepatită Acută





CUM SE GĂTEȘTE PENTRU COPILUL BOLNAV DE HAPTITA ACUTĂ


Dată fiind starea de suferință a întregului organism, copiii convalescenți
după hepatita virală sunt în general, debili, apatici, nu se joacă, refuză
alimentația fiind anorexici.
Vom căuta să stimulăm, prezentîndu-le alimentele sub un aspect cît mai
atrăgător și în meniuri cît mai variate.
Trebuie servite 5-6 mese pe zi, în cantități mici.
Copiii vor fi îndrumați să mănînce încet și să mestece bine alimentele.
Se va ține întotdeauna seama de gustul lor, preparîndu-le mîncărurile preferate.
În modul de preparare a alimentelor se va urmări ca celula ficatului să fie cît mai
crutată, deoarece ea reprezintă laboratorul la nivelul căruia toate substanțele
alimentare suferă transformări radicale, devenind substanțe propii organismului.
În caz de suferință a acestei celule, cum este în hepatită, intoxicații sau alte boli,
ea trebuie supusă unui efort funcțional cît mai mic, tocmai spre a-i putea da răgazul să
se refacă.
Această cruțare se concretizează prin consumarea unor alimente cît mai ușor digestibile,
preparate sub o formă care să nu irite sau să îngreuneze munca tubului digestiv, dar care
în același timp, să conțină toate substanțele nutritive necesare organismului.
Alimentele permise trebuie să fie cît mai proaspete, și de cea mai bună calitate.
Ele vor fi preparate fără a fi prea mult prelucrate, tocmei pentru s-și menține
substanțele nutritive.
Procesul de ”gătit” se bazează pe metodele de fierbere, în special fierberea înăbușită,
la abur, și coacerea la cuptor.
Diferitele preparate culinare care pot fi date bolnavilor de hepatită sunt:

1. Supele, care se prepară prin fierberea zarzavaturilor obișnuite ( în afară de ceapă ).
În primele stadii ale hepatitei, carnea se fierbe separat și apoi se adaugă la supă.
Nu se folosește zeama de carne sau de oase.
După normalizarea probelor de laborator, se poate fierbe și carnea odată cu
zarzavatul în supă.
Este permisă carnea slabă de pasăre, de vițel sau chiar de vită.
La servire, se poate adăuga ulei crud, sau o bucățică de unt proaspăt, sau chiar o cană
de lapte fierbinte.
Nu trebuie folosite alte condimente în afară de pătrunjel verde și mărar tocat.

2. Supă-cremă se prepară cu zarzavatul fiert bine, pasat prin sită și legat printr-un sos
alb, preparat cu făină fiertă în lapte.
Pentru hepatici se poate acri orice supă cu zeamă de lămîie, zeamă de roșii sau borș
proaspăt, preparat în casă, deoarece acesta este bogat în vitamine din grupul B.

3. Mîncărurile cu carne. Se recomandă carne slabă de pasăre ( pui sau găină ),
carne de vacă sau vițel, dar numai proaspătă, necoservantă.
Carnea se fierbe înăbușit, în apă cu puțină sare, la aburi.
Substanțele care se extrag prin fierbere nu sunt recomandabile bolnavilor de hepatită.
Dea aceea, lichidul de fierbere nu se folosește pentru acești bolnavi.
Sarea, în cantitate mică, se adaugă la carne, după ce aceasta este aproape fiartă.
Carnea fiartă în aburi și apoi tocată este ușor de digerat.
La prepararea unei tocături nu se folosește ceapă, usturoi sau piper, ci numai pătrunjel,
mărar sau cimbru.
Din carne se poate prepara pentru hepatici: perișoare, chifteluțe, mititei sau șnițele,
toate prin fierbere la aburi.

4. Mîncărurile de legume se prepară din zarzavaturi fierte înăbușit, legate prin sosuri
dietetice ca sos de roșii sau soa alb, sau sub formă de soteuri și pireuri.

5. Salatele de crudități sunt recomandabile de hepatită din cauza conținutului lor
în vitamine și săruri minerale.
Se pot utiliza următoarele legume crude: salată verde, roșii, morcovi.
Apoi legume fierte: fasole verde tînără, dovlecei, conopidă, sfeclă roșie.
Se adaugă foarte pușină sare, suc de lămîie sau oțet de fructe îndoit cu apă
și o linguriță de untdelemn de măsline sau de floarea-soarelui.

6. Făinoasele sunt folosite pentru garnituri, ca: grișuri, orezul, fideaua,
macaroanele, tăițeii, se fierb în apă clocotită cu puțină sare, se spală în apă
rece de gelul de amidon format la suprafață și se scurg bine.
Se țin la cald pînă la servire, cînd li se poate adăuga puțin unt.
Se pot servi și cu sos tomat, preparat dietetic sau fierte în lapte sau cu
adaos de brînză de vaci.
Bolnavii de hepatită trebuie să consume numai pîine albă, veche de o zi.

7. Deserturi pentru bolnavii de hepatită nu sunt recomandabile aluaturi dospite
cu grăsime.
Aluaturile trebuie bine coapte, chiar mai uscate, și nu se vor servi prea proaspete.
Pot fi folosite pe mai multe zile.
De asemenea, nu sunt recomandabile cremele cu ouă multe și cu cacao, ciocolată,
nuci sau migdale.
Dulciurile admise trebuie preparate cu unt în cantitate mică sau cu ulei, spumă de albuș
de ou, făină și zahăr.
Cele mai recomandabile dulciuri pentru acești bolnavi sunt: budinci din făinoase,
gelatine, spume de fructe cu albuș, fructe coapte la cuptor, compoturi.
După cum s-a mai arătat, regimul alimentar la convalescenții de hepatită
este de lungă durată, în funcție de rezultatul probelor hepatice de laborator
și de starea generală a bolnavului.
Dacă aceste probe permit, se poate trece treptat la alimentația normală, cu excepția
grăsimilor, a conservelor și a condimentelor în general.
Acestea trebuie excluse din alimentația unui fost hepatic, chiar ani de zile.
Abaterile de la regim pot avea consecințe grave, prin cronicizarea boliii.








Regimul Alimentar în Hepatita Acută Virală





REGIMUL ALIMENTAR ÎN HEPATITA ACUTĂ VIRALĂ



În rîndul populației infantile, hepatita acută virală este o boală
de temut pentru toate vîrstele.
Virusul acestei boli afectează celula, hepatica și deci tratamentul și
în special regimul alimentar trebuie să aibă în vedere cruțarea acestei
celule, pentru a-i da posibilitatea să se refacă.
La copil, regimul alimentar trebuie dirijat după vîrstă și după
stadiul de evoluție a bolii.
Sugarului i se poate menține alimentația obișnuită, în funcție de
toleranța digestivă.
Pentru copiii trecuți de 1 an, regimul alimentar trebuie să aibă în
vedere, în primul rînd stadiul bolii.
În stadiul incipient, cînd există numai suspiciunea de hepatită pînă
la internarea copilului, se instituie un regim alimentar bazat pe lichide
zaharate, pe proteine lactate și pe vitamine din grupurile C și B complex, naturale.
Astfel, se pot da ceaiuri de plante ( mușețel, mentă, sunătoare ), sucuri
de fructe îndulcite și în mod special citrice ( portocale, grape-fruit ), compoturi,
miere de albine, supă de zarzavat strecurată, cu sare mai puțină decît
în mod obișnuit.
Pentru nevoia de proteine se poate da lapte îndoit cu ceai sau iaurt degresat,
ușor îndulcit
În perioada icterică, bolnavul fiind internat obligatoriu în spital, regimul
alimentar este dirijat zilnic.
Pentru mame este foarte important să cunoască și să aplice regimul alimentar
în a treia etapă a hepatitei, adică în covalescență, cînd copilul este redat
în îngrijire la domiciliu.
Trebuie menționat de la început că această perioadă este lungă, de cel
puțin 3-4 luni, dar este bine să se prelungească chiar pînă la un an.
Celula hepatică se reface greu după această viroză, refacerea depinzînd,
în primul rînd, de felul cum a fost aplicat regimul alimentar.
Mama și copilul trebuie educați în acest sens.
Ei trebuie să cunoască ce alimente sunt permise, iar dintre cele permise,
modul cum trebuie preparate pentru a putea fi digerate, cruțînd cel
mai mult celula hepatică.




Regimul Alimentar în Enterocolitele Acute




REGIMUL ALIMENTAR ÎN ENTEROCOLITELE ACUTE




Enterocolitele acute reprezintă un grup de boli în care manifestările clinice,
modul de evoluție și gravitatea cazurilor depind în cea mai mare măsură
de cauzele care le-au provocat.
Pentru transportul corect, atît dietetic cît și medicamentos, este necesară
precizarea cauzei.
Unele forme de manifestări și împrejurările în care s-a produs îmbolnăvirea
pot sugera cauza.
La apariția unei enterocolite, trebuie să se precizeze ce alimente a consumat
copilul, dacă și alți membri ai familiei și colectivității prezintă tulburări digestive.
Adesea pentru precizarea cauzelor este necesară efectuarea unor examene de laborator
a coproculturii și a examenului coproparazitologic.
În formele ușoare și medii, de fapt, formele cele mai des întîlnite, tulburătile digestive
sunt prezente prin inapetență, dureri abdominale, 1-2 vărsături, cîteva scaune
diareice.
Starea generală este bună.
Cauzele cele mai frecvente ale acestor îmbolnăviri sunt: ingerare unor alimente
greu digerabile, cum sunt grăsimile în exces ( sosuri prăjite ), alimente cu conținut
mare în celuloză ( fructe crude ), uneori numai abuzul de laimente chiar de bună
calitate, precum și alte cauze care  nu țin direct de tubul digestiv, cum sunt
tările alergice, stările emoșionale și oboseala.
formele grave sunt totdeauna suspecte de cauze infecșioase: toxiinfecțiile alimentare,
dezinterie, infecții cu coli patogeni, stafilococi sau viruși.
În toate aceste cazuri, la tulburările digestive ( vărsături și diaree ) se adaugă alterarea
stării generale, adeseori febră.
Microbii sau toxinele care produc boala pot determina stări toxice grave, iar
vărsăturile și scaunele frecvente pot duce la deshidratare.
Se impun de la început măsuri urgente și drastice de tratament.
Măsură dietetică de urgență este dieta hidrică, adică înlocuirea oricărei forme
 de alimentație cu administrarea de lichide sub formă de ceaiuri reci sau calde, va hotărî
mai departe și regimul alimentar.
Adesea aceste cazuri trebuie internate și tratate în spital.
În formele ușoare și medii, în care sub observație medicală tratamentul se face la
domiciliu, regimul va fi adaptat formelor de manifestare a bolii.
Dacă copilul varsă, se vor administra lichide sub formă de ceaiuri de mentă, chimen,
afine, îndulcite cu zahăr sau glucoză.
La ceaiuri se poate adăuga și pușină sare: o linguriță la 1 litru.
Se mai poate da supă de zarzavat strecurată și ape minerale slab mineralizate
( Buziaș și Borsec ).
Nu sunt indicate sucurile de fructe.
Pentru copiii mari, cantitatea totală de lichide pe 24 de ore poate să fie de 1500-2000 ml.
Din ziua a 2-a, copilul poate să primească orez, fiert și pasat, pîine albă
prăjită, paste făinoase prăjite în apă, fidea tăiței, supe de zarzavat îngroșate cu făină,
piure de mere sau de gutui coapte, mere rase pe răzătoare de sticlă.
Din a 3-a sau a-4-a zi se poate introduce brînză de vaci sau telemea desărată, ou
în preparate cum sunt budincile sau papanașii, carnea fiartă de pasăre și vită.
După 4-5 zile,  alimentația copilului revine progresiv la normal.
Se vor evită ncă 3-4 zile laptele, mîncărurile cu sorurile prăjite, cărnurile grase,
unele sorturi de zarzavat cu conținut mare de celuloză ( varză, ridichi, spanac, salata, leguminoase uscate ).
Cartofii pot fi folosiți dar moderat, 150-200 g pe zi, sub formă de piureuri fin pasate.
numărul meselor va fi de 4-5 pe zi, iar cantitatea consumată la o masă
nu va depăși 250-300 g de alimente.
Atragem atenția că la copiii care au avut dizenterie rămîne uneori, pentru
o perioadă destul de lungă, o anumită sensibilitate a tubului digestiv, cu
predispoziția de a face ușor tulburi digestive, deși coproculturile sunt negative.
Este indicat a se administra acestor copii un ”regim de cruțare” a funcției digestive
menținîndu-se în același timp echilibru cantitativ și calitativ al rației alimentare.
Vor fi evitate laptele dulce, excesul de dulciuri și zarzavaturi cu conținut mare
de celuloză.
Pentru o perioadă, regimul alimentar va fi asemănător cu cel indicat în
enterocolitele cronice.
Preparate casnice din făinoase, zarzavaturi și fructe recomandate pentru această
situație: supă de morcovi, supă de zarzavat, supă de zarzavat pasată, mucilagiu
de orez, supă-cremă de morcovi cu lapte, brînză resuspendată în supă de morcovi,
supă de orez, piure de morcovi, supă de chimen, mere rase cu pesmet și biscuiți,
mere rase cu brînză de vaci și pesmet, piure de mere coapte, piure de banane,
 carne mixată în supă de morcovi, budincă de orez fără lapte, budincă de pesmet
fără lapte, budincă de orez și brînză de vaci, budincă de orez și mere.







Regimul Alimentar în Dizenterie




REGIMUL ALIMENTAR ÎN DIZENTERIE


Dizenteria este o boală infectocontagioasă produsă de bacilul dizenteric.
Localizarea infecției este pe tubul digestiv.
Manifestările bolii sunt acelea ale unei entercolite acute ( vezi ”regimul
alimentar în entercolite acute ) adesea însoțite de febră și alterarea stării generale.
Scaunele sunt foarte numeroase, cu mucozități și uneori cu sînge.
Pentru prezicerea diagnosticului este necesară efectuare coproculturii.
Tratamentul se face, în general, în spital, dar formele ușoare se poate aplica
și la domiciliu, sub stricta supraveghere medicală.
Regimul alimentar este cel indicat în entercolitele acute.
O atenție deosebită trebuie acordată măsurilor de igienă pentru a împiedica
răspîndirea bolii.
Este necesar dezinfecția permanentă a tot ce ar putea avea contact cu
materiile fecale ale bolnavului ( oliță, rufăraie, mîini, etc ).







Regimul Alimentar în Toxiinfecțiile Alimentare





REGIMUL ALIMNTAR ÎN TOXIINFECȚIILE ALIMETARE



Toxiinfecțiile alimentare sunt boli cauzate de ingerarea unor alimente
contaminate cu microbi sau cu toxinele lor.
Semnele de boală apar, în general, la scurt timp după consumarea
alimentelor și afectează toate persoanele care au mîncat din acel aliment.
Totuși, copiii fiind mai sensibilii, menifestările de boală pot să apară
în primul rînd la ei și să fie de intensitate mai mare.
Manifestările bolii sunt predominant digestive: grețuri, vărsături, scaune diareice,
aproape totdeauna însoțite de alterarea stării generale ( stare de rău, tegumente
palide, copilul nu se poate ține pe picioare, stare de leșin )
Măsura cea mai urgentă este de a prezenta copilul la medic.
Regimul alimentar, pînă la consultația medicului, constă în administrarea
de lichide, ceaiuri, ape minerale, sifon, în cantități mici și dese,
pentru a combate deshridatarea.
Tratamentul medical complex va restabili starea generală și funcția digestivă.
În aproximativ 3-4 zile se poate trece la un regim compus din supă
de zarzavat pasat, supă de orez, supă de fructe, pireuri de fructe crude
sau coapte, făinoase fierte în apă, brînză de vaci, ou în preparate,
papanași, budinci, carne fiartă și tocată, preparată dietetic.
Se vor administra 4-5 mese pe zi.
În raport cu microbul care a determinat boala și cu starea bolnavului,
după 4-5 zile alimentația revine la normal, evitîndu-se abuzurile.