Alegerea Inelelor




ALEGEREA INELELOR


Există anumite considerente în alegerea unui inel.
Dacă mîna este mare, cu palma lată și degete pătrate,
inelul va fi cît mai simplu, eventual cu o piatră centrală,
înconjurată de pietre mici.
Unei mîini pătrate cu degete lungi și pătrate i se potrivește
un inel mai lat.
La o mînă mare cu palma îngustă și degete subțiri se
pretează orice fel de fantezie.
O mînă delicată cu degetele ca niște fuse poate fi împodobită
cu inele largi - și ornamente în lărgime.
Dacă mîna este mică cu degete scurte, un inel simplu, subțire
este extrem de potrivit.
Cu timpul mîna se îngroașă, degetele se umflă și constatăm
cu mirare că nu mai putem scoate verigheta sau inelele de
pe deget.
Ce trebuie făcut ?
Ca să lunece inelul, mîinile vor fi introduse în apă rece ( ceea
ce produce o vasoconstricție a țesutului ) și vor fi bine săpunite.
În cazul în care cu acest procedeu nu putem scoate inelul din
degetul care se învinețește din cauza unei defectuoase circulații
a sîngelui, vom apela la un bijutier pentru a-l tăia, ( inelul ).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.