Cîteva Recomandări Profilactice




CÎTEVA RECOMANDĂRI PROFILACTICE



Constituind un organ foarte fragil, delicat și extrem de
precis ochii necesită o îngrijire cu totul deosebită.
Persoanele care lucrează în mediu de praf, chimicale,
fum sau în condiții atmosferice mai aspre, cu vînt, frig,
pentru a evita înroșirea și usturimea ochilor li se recomandă
ca după întoarcerea la domiciliu să-și spele ochii cu
infuzie de mușețel, soluție de acid boric 3% sau infuzie
de albăstrele, pentru îndepărtarea impurităților.
Dacă în camera unde lucrăm se fumează, trebuie asigurată
o aerisire cît mai frecventă, pentru a evita usturimea ochilor.
Dacă norul de fum este prea dens, aprindeți 1 - 2 lumînări
întrucît acestea absorb fumul și suprimă mirosul de tutun.
Fumătoarelor li se recomandă să nu rămînă cu țigara în
gură, mai ales dacă lucrează cu capul aplecat, întrucît un
asemenea obicei favorizează apariția ridurilor în jurul ochilor.
Să nu lucrăm la lumină insuficientă, dar nici la o lumină
prea puternică deoarece ochii obosesc.
În asemenea cazuri se recomandă ca atît vara cît, și iarna
să protejăm ochii cu ochelari de soare cu lentile de
bună calitate.
Lumina prea puternică face ca ochii să se ,,strîngă”, ceea ce
duce la formarea ridurilor.
În timpul băilor de soare, din cauza nisipului, a vîntului,
a apei de mare, a soarelui prea puternic, ochii se pot irita.
De aceea, după fiecare expunere la soare, îi vom spăla
cu apă dulce sau cu o infuzie din plante menționate mai sus.
Unele persoane resimt o oboseală a ochilor privind la
televizor.
Pentru a evita această oboseală, este bine ca atunci cînd
vizionăm emisiunile, să ne așezăm mai departe de ecran,
pînă la limita care să ne asigure o vizibilitate bună.
Frecarea ochilor cu mîinile murdare este complet nesănătoasă,
putînd introduce microbi, impurități, corpuri străine,
care pot determina iritarea ochilor.
Cititul pe plajă, în tren, tramvai, autobuz, automobil nu
este deloc indicat, datorită condițiilor de mediu sau
zdruncinăturilor care obosesc vederea.
Nu se vor face eforturi de a privi sau de a citi cu ochii obosiți.
Dacă vederea a slăbit, sau apar unele defecțiuni ale vederii,
adresați-vă medicului specialist pentru luarea măsurilor
corespunzătoare, inclusiv purtatul ochelarilor, dacă este cazul.
La plajă, în general, nu ne vom machia, în special ochii,
căci expunerea lor la soare pot apărea iritații.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.