Operațiuni și Tehnici - la Domiciliu 5




OPERAȚIUNI ȘI TEHNICI - LA DOMOCILIU


5. IGIENA DE ZI CU ZI.

a) Băile, un mijloc de curățire a pielii
b) Băile de aburi
c) Băile spumoase
d) Băile de sănătate

Un german din secolul al XIX-lea, pe nume Kneipp, a
preconizat ca remediu contra tuturor neplăcerilor apa,
considerată de el un leac universal.
Această ,,cură Kneipp” este încă astăzi practicată în
unele locuri din Elveția și Germania.
Igiena de zi cu zi începe prin curățirea pielii, prin dușuri
sau băi zilnice care ajută nu numai la păstrarea unei
epiderme în stare de perfectă sănătate dar și a unei bune
dispoziții generale.

a) Băile, un mijloc de curățire a pielii

Băile sînt indicate a fi efectuate de 2 - 3 ori pe săptămînă.
Vara sînt indicate dușurile zilnice.
În alegerea săpunului, vom avea în vedere natura pielii
corpului și sensibilitatea ei.
Pentru pielea uscată sau ușor iritată sînt recomandate săpunurile
conținînd substanțe grase, de exemplu cu lanolină.
Pentru pielea normală și sănătoasă, se pot folosi săpunurile
de toaletă obișnuite.
Pentru baie sînt folosi anumite produse în compoziția cărora
intră extracte de plante, unele săruri acide și alcaline, uleiuri
eterice, detergenți, emulgatori, parfumuri etc.
Acțiunea acestor produse este de a îmbunătăți calitatea apei
se spălare ( cînd este prea dură ) și de a stimula funcțiile
pielii prin acțiunea lor astringentă, tonică, înviorătoare.
Peria moale sau o mănușă specială sînt recomandate pentru
periatul uscat, înainte de a face dușul ( vezi imaginea de mai jos ).
Factorul important al unei băi îl constituie temperatura apei.
Băile prea calde, pe care le fac unele persoane în scopul de a
slăbi, sînt periculoase, obosesc inima, slăbesc organismul.
Temperatura indicată este de 37 de grade, iar durata lor de
10 - 20 de minute.
Se recomandă ca intrarea în baie să nu se facă brusc, mai
ales dacă apa este caldă.
După baie pielea va fi fricționată cu un șervet uscat ceea ce
stimulează circulația sanguină, ( ca în imaginea de mai jos ).
După această operație se poate aplica, pe tot corpul sau numai
pe acele zone care prezintă o tendință mai mare de uscare, o
cremă sau o emulsie hidratantă.

Periatul uscat al corpului - Fricționarea pielii după baie.

Dușul de seară, ca și baia au efecte calmante după cum
dimineața dușul călduț, urmat pe cît posibil de un duș
mai rece înviorează corpul.
Dușul sau baia nu trebuie făcute imediat după masă,
fiind necesar să treacă cîteva ore ( 2 - 3 ore ), în special
după masa principală.
Pentru calmarea tensiunii nervoase, se recomandă să
lăsăm să curgă apă călduță, timp de cîteva minute, de-a
lungul coloanei vertebrale, apoi pe ceafă.
În apa de baie pentru înmuierea pielii se pot adăuga tărîțe
de grîu ( într-un săculeț de tifon ), flori de mușețel pentru
proprietățile lor dezinfectante și antiinflamatoare, iar pentru
acțiunea tonifiantă - sunătoare, levănțică, mentă, salvie, etc.
Din aceste plante se prepară o infuzie ( 1 - 2 litri ) care se
strecoară și se adaugă în apa de baie.
Industria cosmetică prepară numeroase produse pentru baie
care au rolul de a deduriza apa prea calcaroasă, de a mări
capacitatea de curățire a apei, a stimula funcțiile pielii, înmuia
pielea, relaxa otganismul și parfuma apa.
Indicăm cîteva din aceste produse:
- Spumante pentru baie: ,,Bob”, ,,Farmec”, ,,Pell-amar”, ,,Pellox”.
- Uleiuri de baie: ,,Bob”, ,,Farmec”, ,,Favorit”.
- Tablete pentru baie: ,,Esență de brad”.

Băile de aburi, datorită transpirației abundente pe care
o provoacă, ajută la eliminarea toxinelor din organism.
După baia de aburi, se vor efectua dușuri - nu prea reci
- în vederea călirii organismului.
Baia de aburi nu poate fi efectuată în orice perioadă, fiind
necesar avizul medicului.
În unele afecțiuni ele sînt chiar contraindicate.
Băile spumoase sînt folosite atît pentru curățirea pielii,
cît și pentru relaxarea organismului.
În spuma din baie se stă în repaus timp de 10 minute,
după care se masează bine corpul, apoi se clătește cu
apă obișnuită.

Băile de sănătate

Dacă sînteți nervoase agățați de robinetul de apă fierbinte
un săculeț de tifon conținînd doi pumni de floare de tei,
lăsați să curgă apa, așteptați să se răcească pînă la 37 grade,
apoi intrați în apă.
Teiul îl puteți înlocui cu tărățe ( 500 g ) sau cu 200 g amidon
de porumb.
Dacă sînteți obosite, o baie de alge este foarte recomandată.
Are efect tonic, relaxant și dezintoxicant.
Catifelează pielea și ameliorează circulația perifică.
Dacă doriți să slăbiți dizolvați în apa în care faceți baie 1 kg
de sare marină, faceți apoi un duș cald, vă înfășurați bine
într-un prosop de baie, vă întindeți în pat bine acoperită și
rămîneți o jumătate de oră, în care timp veți transpira din
abundență.
Faceți apoi un dus călduț.
Se mai pot folosi mușețelul pentru acțiunea sa antiinflamatoare
și dezinfectantă, salvia, coada șoricelului, izma, levănica, arnica,
malva - ca atare sau în amestec, sub formă de infuzie concentrată,
care se toarnă în cadă ( pentru acțiunea reconfortantă ).
Sînt recomandate, de asemenea, băile cu coajă de stejar sau ace de
conifere, cînd pielea este iritată.
Băile cu esență de brad au afect calmante și stimulative.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.