Ce Putem Face Din Ele Și Cum





CE PUTEM FACE DIN ELE ȘI CUM



Un ten luminos, curat, neted, iată unui din visurile
multor femei; vis, care poate deveni realitate numai
dacă știm să acordăm tenului îngrijirile potrivite
specificului său.
Chiar în cazul cînd există obiceiul de a aplica pe
față diferite produse cosmetice, e recomandabile să
nu neglijăm produsele naturale: plantele, legumele
și fructele, al căror efect se va resimți destul de repede,
dacă voam avea răbdarea necesară și vom persevera
în folosirea lor.
Pentru regenerarea pielii sînt folosite în cosmetica
modernă substanțe a căror structură chimică este
apropiată celei a pielii, cu condiția menținerii unui
echilibru biochimic, căci, atunci cînd pielea pierde apă,
odată cu aceasta ea pierde substanțe minerale și
organice complexe.
Țesutul respectiv îmbătrînește, astfel că este absolut
necesar să menținem acest echilibru hidric al stratului
cornos, respectiv, între apa care există în piele și cea
absorbită.
Vom folosi în consecință produse active, bogate în
substanțe minerale și biostimulatori.
În prezent, studiile privind proprietățile terapeutice
ale plantelor, legumelor și fructelor sînt din ce în ce
mai numeroase și aprofundate, bazate pe cercetări
chimice de farmacognozie și farmacodinamie, cu
experimentări de laborator.
Plantele ( florile, frunzele, rădăcinile ) pot fi folosite
proaspete sau uscate.
Păstrarea lor se face într-un loc aerisit și la adăpost de
praf, ținîndu-le în cutii metalice sau din sticlă - nu din
plastic ( care ar avea acțiune negativă asupra lor,
diminuîndu-le sau alternîndu-le proprietățile ).
Florile se recoltează înaintea deschiderii lor complete,
frunzele tinere, rădăcinile și cojile se culeg primăvara
și toamna.
Este de preferat să fie culese dimineața și pe timp uscat,
curățindu-le de pămînt.
Florile și frunze se pun la uscat pe hîrtii, ferite de lumină,
iar cojile și rădăcinile se usucă, în cuptor, la foc slab.
Legumele crude, dacă sînt proaspete culese, trebuie să fie
de îndată folosite, astfel mai colorate, conținutul în
vitamine este mai bogat.
Legumele ajută digestia, datorită celulozei și pectinei,
iar prin mineralele care le conțin oferă oaselor, creierului
și sistemului nervos, elementele de care acestea au nevoie.
Fructele, la rîndul lor, conțin multă apă, în care sînt
dizolvate substanțe minerale organice și anorganice, iar
semințele conțin grăsimi și uleiuri.
Legumele și fructele sînt folosite cu succes în tratamente
cosmetice.
Îngrjirea cu aceste produse privește îndeseobi persoanele
care sînt convinse de necesitatea autoîngrijiri.
Prin această lucrare s-a urmărit tocmai stimularea autoîngrijiri
și cunoașterea produselor naturale oferite de natura înconjurătoare.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aveți de comentat ceva, așteptăm comentariile dumneavoastră.